de Li Xiaoya, China

În august 2022, eram responsabilă cu lucrarea de udare în biserică. I-am udat și i-am sprijinit activ pe nou-veniți și, după o perioadă de timp, obținusem unele rezultate făcându-mi datoria. Mai târziu, am fost aleasă conducătoare de district. La acea vreme, m-am simțit puțin potrivnică înlăuntrul meu: „Conducătoare fiind, trebuie să ai o pricepere a tuturor aspectelor lucrării bisericii. Te confrunți cu multe probleme și te stresezi mult. Trebuie să înduri multă suferință și să plătești un preț mare. Simt că sunt suficient de ocupată fiind responsabilă pentru o singură lucrare: udarea. Dacă aș fi conducătoare, nu aș fi și mai ocupată, și mai obosită?” Am vrut să scap, așa că am spus conducerii superioare: „Nu sunt potrivită să fiu conducătoare. Nu am adevăr-realitate, sunt arogantă și neprihănită de sine și îmi fac constant datoria bazându-mă pe propriile idei. Ce se întâmplă dacă fac ceva care perturbă și tulbură lucrarea bisericii și dăunează lucrării? Cel mai bine este să găsim pe altcineva să o facă.” Dar, în inima mea, am avut ceva mustrări de conștiință. Am simțit că refuzarea datoriei nu era în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi protejeze inima ca să mă pot supune.

După rugăciune, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la intențiile lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? Dacă ești atent la intențiile lui Dumnezeu, vei face să crească o povară adevărată pentru Biserică. De fapt, în loc să o numim o povară pe care o porți pentru Biserică, ar fi mai bine să îi spunem o povară de dragul propriei tale vieți, deoarece povara pe care o faci să crească pentru Biserică îți este ție de folos pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu prin astfel de experiențe” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). „Atunci când cineva este promovat și cultivat pentru a fi conducător, i se dă posibilitatea să învețe cum să discearnă stările diferiților oameni, să se instruiască în căutarea adevărului pentru a rezolva dificultățile diverșilor oameni, să sprijine și să aprovizioneze diferitele tipuri de oameni și să-i conducă pe oameni în adevărul-realitate. În același timp, trebuie totodată să se instruiască în rezolvarea diferitelor probleme și dificultăți întâmpinate pe parcursul lucrării și să învețe cum să-i distingă și să-i trateze pe antihriștii de toate tipurile, pe oamenii răi și pe neîncrezători, și cum să facă lucrarea de curățire a bisericii. În acest fel, comparativ cu alții, poate experimenta mai mulți oameni, evenimente și lucruri și mai multe medii pregătite de Dumnezeu, poate mânca și bea tot mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și poate intra în tot mai multe adevăruri-realități. Aceasta este o oportunitate de a se instrui, nu-i așa? Cu cât sunt mai multe oportunități de instruire, cu atât mai abundente sunt experiențele oamenilor, cu atât mai largi sunt perspectivele lor și cu atât mai repede vor crește. Cu toate acestea, dacă oamenii nu fac lucrarea de conducere, ei vor întâlni și vor trăi doar existența personală și experiențele personale și vor recunoaște doar propriile firi corupte și diversele stări personale – iar toate acestea se referă doar la ei. Odată ce devin conducători, ei întâlnesc mai mulți oameni, mai multe evenimente și mai multe medii, ceea ce îi încurajează să vină adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii. Pentru ei, acești oameni, evenimente și lucruri formează imperceptibil o povară și, în mod firesc, creează și condiții foarte favorabile pentru intrarea lor în adevărul-realitate, ceea ce este un lucru bun” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că îndeplinirea îndatoririlor de conducătoare îmi oferea o ocazie bună să mă înzestrez cu adevărul și să practic realizarea lucrurilor conform principiilor. Dar eu nu iubeam adevărul. Găseam diverse motive și scuze pentru a evita datoria. Voiam doar să fac o datorie ușoară, care nu presupunea să sufăr sau să plătesc vreun preț. Nu purtam deloc vreo povară pentru viața mea. Eram prea nesăbuită, prea oarbă! Conducătoare fiind, intri în contact cu mulți oameni și întâmpini multe probleme și dificultăți. Totuși, căutând constant adevărul, vei afla cum să discerni tot felul de oameni și cum să ai părtășie despre dificultățile și problemele cu care se confruntă frații și surorile tale în îndatoririle lor și în intrarea lor în viață și cum să le rezolvi. Cu multă experiență de acest fel, vei înțelege multe și vei câștiga multe, iar progresul tău în viață va fi rapid. Când am înțeles asta, am fost dispusă să mă supun și să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini datoria.

La început, nu înțelegeam prea multe despre diferitele aspecte ale lucrării bisericii. Prin părtășia și cu ajutorul sorei cu care cooperam, am înțeles situația bisericii și am priceput unele dintre principiile îndeplinirii datoriei mele. Am văzut că existau destul de multe probleme care necesitau rezolvare în diferitele aspecte ale lucrării și am putut să le tratez corect și să rezolv problemele cu seriozitate. Totuși, când lucrarea s-a aglomerat, am văzut multe probleme despre care trebuia să am părtășie și pe care trebuia să le rezolv. Uneori, trebuia să stau trează până târziu și mă simțeam foarte obosită și oarecum irascibilă. Mai târziu, am împărțit sfera responsabilităților care ne reveneau. Eram responsabilă în principal pentru lucrarea de udare și pentru lucrarea bazată pe texte. Eram puțin nefericită în secret: „Să fiu responsabilă pentru lucrarea de udare înseamnă că trebuie să găsesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie și a corecta problemele și abaterile prezente la udători când își fac îndatoririle. Trebuie și să înțeleg în permanență stările și dificultățile nou-veniților. Acest lucru este deja foarte obositor; nu va fi și mai obositor să am și lucrarea bazată pe texte pe lângă asta? Oare voi putea face față?” Sora cu care eram parteneră mi-a văzut îndoielile și a avut părtășie cu mine. „Ne-am împărțit sarcinile, dar încă lucrăm împreună ca o echipă. Dacă întâmpini dificultăți, le vom înfrunta și le vom rezolva împreună.” Abia atunci m-am supus cu reticență. După aceea, când îmi făceam datoria, găseam o lucrare ușoară și familiară de făcut. Nu acordam atenție lucrării care nu intra în sfera mea de competență. Când răspundeam la scrisorile de la conducerea superioară, scriam doar despre lucrurile simple și pasam scrisorile care necesitau multă gândire și efort intelectual surorii cu care eram parteneră, să răspundă ea. Uneori, aveam ceva mustrări de conștiință. Simțeam că eram prea leneșă și că arătam considerație față de trup. Dar acest gând doar mi-a trecut fulgerător prin minte și, după aceea, nu l-am tratat ca pe ceva important.

La acea vreme, existau probleme în lucrarea bazată pe texte, care aveau nevoie de părtășie și de rezolvare. Totuși, simțeam că aceste probleme presupuneau să caut și să cuget; era prea mare bătaie de cap. M-am gândit să aștept puțin și să le rezolv într-o zi împreună cu sora cu care eram parteneră, astfel încât să nu trebuiască să consum energie. Dar ea era în permanență ocupată cu altă lucrare. Astfel, am amânat problemele din lucrarea bazată pe texte iar și iar, timp de aproape o lună, fără a le rezolva. Mai târziu, au apărut unele probleme și în lucrarea de udare, de care eram responsabilă. Unii nou-veniți erau negativi și slabi și nu mergeau la adunări pentru că nu erau udați și sprijiniți la timp. M-am gândit că trebuia să scriu repede o scrisoare pentru a avea părtășie cu udătorii despre problemele din această privință, dar apoi m-am gândit că era prea mult deranj să scriu o scrisoare și că oricum nu puteam să am părtășie într-un mod pătrunzător: Cel mai bine era să aștept până la adunare și să am părtășie față în față. Așa că nu am scris o scrisoare pentru a rezolva aceste probleme în timp util. M-am consolat gândindu-mă: „Sunt responsabilă pentru multă lucrare, așa că este scuzabil să nu le pot rezolva pe toate. Dacă rezultatele nu sunt bune, înseamnă că udătorii nu fac o lucrare reală.” Astfel, găseam constant diverse scuze pentru a arăta considerație față de trup. În inima mea, am conștientizat că aceasta era trândăvie și că arătam considerație față de trup, dar nu am reflectat serios asupra mea și am continuat pur și simplu în acest mod confuz și aiurit. Acest lucru a continuat până într-o zi, când m-am dus cu bicicleta să văd o soră. Când traversam o intersecție, am intrat într-o altă femeie care mergea pe bicicletă. Ea n-a pățit nimic, dar eu am căzut. Mă durea foarte tare șoldul drept, iar piciorul drept era scrântit. M-am forțat să pedalez în continuare, simțindu-mă complet nefericită în inima mea. M-am gândit: dacă aș fi mers puțin mai încet, atunci nu aș fi avut acest accident. Acela a fost momentul când am realizat brusc că acest accident care a venit asupra mea nu a fost o coincidență. Erau lecții pe care trebuia să le învăț. Abia atunci am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Și râvnirea la confortul trupului este o problemă serioasă. Care credeți că sunt unele manifestări ale râvnirii la confortul trupului? Ce exemple puteți oferi din ceea ce ați văzut în propriile experiențe? Se pun la socoteală beneficiile statutului? (Da.) Altceva? (A prefera sarcinile ușoare în locul celor dificile în îndeplinirea datoriei și dorința de a alege întotdeauna munca ușoară.) Atunci când fac o datorie, oamenii aleg întotdeauna munca ușoară, care nu e obositoare, care nu implică înfruntarea intemperiilor. Acest lucru înseamnă să alegi slujbe ușoare și să te eschivezi de la cele grele și este o manifestare a râvnirii la confortul trupului. Ce altceva? (A se plânge mereu când datoria lor este puțin grea, puțin obositoare, când implică plata unui preț.) (A fi preocupat de mâncare și îmbrăcăminte și de plăcerile trupului.) Toate acestea sunt manifestări ale râvnirii la confortul trupului. Când o astfel de persoană vede că o sarcină este prea laborioasă sau riscantă, i-o vâră pe gât altcuiva; ea însăși face doar lucrare relaxantă și își găsește scuze, spunând că este de calibru slab, că îi lipsește capacitatea de lucru și că nu-și poate asuma această sarcină – când, de fapt, nu o face pentru că râvnește la confortul trupului. Nu dorește să sufere, indiferent de lucrarea pe care o face sau de datoria pe care o îndeplinește. Dacă i se spune că, după ce termină treaba, va avea la masă carne de porc înăbușită, o face foarte repede și în mod eficient și nu trebuie să o zorești, să o împingi de la spate sau să o supraveghezi; dar dacă nu are la masă carne de porc înăbușită și trebuie să își facă datoria peste program, tergiversează și găsește tot felul de motive și scuze pentru a o amâna, iar după ce face asta o vreme, spune: «Am amețit, mi-a amorțit piciorul, sunt epuizat! Am dureri în tot corpul, pot să mă odihnesc o vreme?» Care este problema aici? Râvnește la confortul trupului. Mai există și cazul în care oamenii se plâng mereu de greutăți în timp ce-și fac datoria, când nu vor să facă niciun efort pentru asta, când, imediat ce au puțin timp liber, se odihnesc, pălăvrăgesc, se relaxează ori se distrează. Iar atunci când se intensifică munca și le întrerupe ritmul și rutina vieții, sunt nefericiți și nemulțumiți de asta. Ei mormăie și se plâng și devin superficiali în a-și face datoria. […] Indiferent cât de aglomerată este lucrarea bisericii sau cât de aglomerate sunt îndatoririle lor, rutina și starea normală a vieții lor nu sunt niciodată perturbate. Nu sunt niciodată neglijente la orice mic detaliu din viața trupească și le controlează perfect, fiind foarte stricte și serioase. Însă atunci când se ocupă de lucrarea casei lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi problema și chiar dacă ar putea implica siguranța fraților și a surorilor, o tratează cu nepăsare. Nu le pasă nici măcar de acele lucruri care implică însărcinarea dată de Dumnezeu sau datoria pe care ar trebui să o facă. Nu își asumă nicio responsabilitate. Acest lucru înseamnă să te complaci în confortul trupesc, nu-i așa? Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a face o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul efectuării datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe probleme, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și facă datoria și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Expunerea din cuvintele lui Dumnezeu m-a făcut să simt atâta durere, încât parcă inima îmi era străpunsă. Dumnezeu vorbea exact despre starea mea. Când îmi făceam datoria, alegeam sarcini ușoare și le evitam pe cele grele. Alegeam doar sarcini facile și care nu erau obositoare de făcut. Îi dădeam partenerei mele să facă orice sarcină care presupunea să îndur suferință sau să plătesc un preț. Când am fost aleasă conducătoare pentru prima dată, îmi găseam continuu motive și scuze pentru a evita datoria. Am spus că am un calibru slab, că nu am capacitate de lucru și că nu aș putea face bine această datorie. De fapt, era trândăvie și teamă să nu-mi sufere trupul. Când răspundeam la scrisori, eram leneșă și nu voiam să îndur suferință, așa că alegeam doar problemele simple la care să răspund și îi dădeam surorii mele să răspundă la toate problemele care presupuneau gândire și considerație. Inițial, eram responsabilă pentru lucrarea bazată pe texte și ar fi trebuit să-mi asum responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor și dificultăților fraților și surorilor mele. Dar nu voiam să îndur suferință sau să plătesc un preț și nu mă gândeam cum să rezolv aceste probleme. Preferam să aștept ca alții să le rezolve, în timp ce eu stăteam degeaba și profitam de munca lor grea. Mă bazam constant pe partenera mea. Drept urmare, lucrarea bazată pe texte a fost afectată. În plus, m-am complăcut în confort. Când am descoperit probleme în lucrarea de udare, nu am avut părtășie pentru a le rezolva în timp util, ceea ce a dus la afectarea vieților nou-veniților. Totuși, nu mă înțelegeam pe mine însămi și mă consolam pasând responsabilitatea udătorilor. Eram cu adevărat prea înșelătoare! Dumnezeu m-a hărăzit să fac o datorie atât de importantă, dar la fiecare pas, am dat dovadă de considerație față de trup și m-am mulțumit pe mine însămi, întârziind lucrarea bisericii. Eram atât de respingătoare pentru Dumnezeu! M-am gândit că, atunci când tocmai acceptasem această datorie, m-am rugat înaintea lui Dumnezeu că vreau să-mi fac bine datoria și să-L mulțumesc. Dar, când a venit momentul ca trupul să aibă de suferit, am încercat să scap, ca să-mi mulțumesc trupul. Care a fost motivul pentru asta?

Ulterior, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit cauza principală a problemei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). „Conducătorii falși nu fac lucrare reală, dar știu cum să se comporte ca niște oficialități. Care este primul lucru pe care îl fac odată ce devin conducători? Cumpără favorurile oamenilor. Adoptă abordarea: «Noii funcționari sunt dornici să impresioneze»; mai întâi, fac câteva lucruri pentru a intra în grațiile oamenilor și se ocupă de câteva lucruri care ameliorează bunăstarea de zi cu zi a tuturor. Întâi încearcă să le facă o impresie bună, să le arate tuturor că sunt pe aceeași lungime de undă cu masele, astfel încât toată lumea să-i laude și să spună: «Acest conducător acționează ca un părinte față de noi!» Apoi, preiau controlul în mod oficial. Ei simt că au sprijin popular și că funcția le-a fost asigurată; după aceea, încep să se bucure de beneficiile statutului, ca și cum le-ar fi cuvenite. Devizele lor sunt: «Viața se rezumă doar la a mânca bine și a se îmbrăca frumos», «Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți» și «Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine.» Se bucură de fiecare zi așa cum vine, se distrează cât pot să o facă, nu se gândesc deloc la viitor și, cu atât mai puțin, la ce responsabilități ar trebui să îndeplinească și ce îndatoriri ar trebui să îndeplinească un conducător. Predică unele cuvinte și doctrine și fac câteva sarcini de dragul aparențelor ca rutină, dar nu fac nicio lucrare reală. Nu scot la iveală problemele reale din biserică și nu le rezolvă complet, așadar, ce sens are să facă astfel de sarcini superficiale? Nu este înșelător? Îi pot fi încredințate sarcini importante unui astfel de conducător fals? Este el conform principiilor și condițiilor casei lui Dumnezeu de selectare a conducătorilor și lucrătorilor? (Nu.) Acești oameni nu au conștiință sau rațiune, sunt lipsiți de orice simț al responsabilității și, totuși, încă doresc să dețină orice calitate oficială, să fie conducători în cadrul bisericii – de ce sunt atât de nerușinați? Pentru unii oameni care au un simț al responsabilității, dacă au un calibru slab, ei nu pot fi conducători – să nu mai vorbim despre oamenii inutili care nu au deloc un simț al responsabilității; ei sunt chiar mai puțin calificați să fie conducători” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg cauza principală pentru care mă complăceam în confort trupesc. Motivul principal a fost că otrăvurile Satanei erau adânc sădite în inima mea și deveniseră natura mea. Fusesem erodată de otrăvuri precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Viața se rezumă doar la a mânca bine și a se îmbrăca frumos”, și „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți”. În orice făceam, mă gândeam mai întâi dacă trupul meu ar avea de suferit. Mă gândeam doar la propriile interese. La fiecare pas, acționam în interesul meu și ca să am eu de câștigat. În trecut, când eram la școală și întâlneam o întrebare dificilă, nu voiam să depun efort să o rezolv. Consideram că acest lucru ar necesita prea mult efort mental; ar fi prea epuizant. După ce m-am căsătorit, mă gândeam cum să mănânc bine, să mă îmbrac bine și să mă simt bine. Credeam că, în viață, oamenii trebuiau să se concentreze pe plăcere și că acesta era modul de a te trata bine, iar dacă nu te tratai bine, erai idiot. Când am început să cred în Dumnezeu, încă trăiam pentru satisfacerea trupului. Când îmi făceam îndatoririle, eram vicleană, înșelătoare și superficială. Nu aveam nici cel mai mic simț al responsabilității față de datoria mea și nu voiam să sufăr deloc sau să plătesc nici cel mai mic preț. De îndată ce întâlneam o dificultate, mă retrăgeam, și chiar și atunci când era ceva ce aș fi putut să fac, evitam dacă puteam. Am văzut că trăiam bazându-mă pe aceste otrăvuri satanice. Eram extrem de egoistă și de detestabilă. Puneam profitul pe primul loc și nu aveam umanitate. Lucrarea de udare este crucială pentru progresul în viață al fiecărui nou-venit. Eram foarte conștientă că, dacă nou-veniții erau negativi și nu mergeau la adunări, trebuia să am repede părtășie despre adevăr pentru a rezolva acest lucru, dar, pentru că eram leneșă și îmi era teamă de suferința trupului, amânam și nu rezolvam problemele. Eram o conducătoare falsă. Pur și simplu nu eram vrednică să fac îndatoririle de conducătoare!

Ulterior, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „În ce aspect își arată în principal falșii conducători falsitatea? Cel mai evident este faptul că nu fac lucrare reală; fac doar niște sarcini care îi fac să pară competenți și consideră că au terminat, iar apoi încep să se bucure de beneficiile statutului lor. Indiferent cât de multă lucrare de acest fel fac, înseamnă aceasta că desfășoară o lucrare reală? Majoritatea conducătorilor falși înțeleg adevărul în mod impur, pricepând doar unele cuvinte și doctrine, motiv pentru care le este foarte greu să facă lucrare reală. O parte dintre conducătorii falși nici măcar nu pot să rezolve probleme legate de treburile generale; în mod clar, au un calibru slab și le lipsește înțelegerea spirituală. Nu există absolut nicio valoare în a-i cultiva. Unii conducători falși chiar au puțin calibru, dar ei nu fac lucrare reală și se desfată în confort trupesc. Oamenii care râvnesc la confortul trupesc nu sunt foarte diferiți de porci. Porcii își petrec zilele dormind și mâncând. Ei nu fac nimic. Totuși, după un an de muncă grea să-i țină hrăniți, când toată familia mănâncă din carnea lor la sfârșitul anului, se poate spune că au fost de folos. Dacă un conducător fals este ținut ca un porc, mâncând și bând gratuit de trei ori pe zi, devine gras și puternic, dar nu face nicio lucrare reală și este o risipă, nu a fost oare în zadar să-l țină? A fost de vreun folos? Poate sluji doar ca un contrast și ar trebui eliminat. Într-adevăr, este mai bine să ții un porc, decât un conducător fals. Conducătorii falși pot avea titlul de «conducător», pot să ocupe această funcție, mâncând bine de trei ori pe zi, bucurându-se de multe dintre harurile lui Dumnezeu, devenind, până la sfârșitul anului, plinuți și rozalii de la atâta mâncare – dar cum rămâne cu lucrarea? Privește la tot ce a fost realizat în lucrarea ta anul acesta: ai avut vreun rezultat în vreun domeniu al lucrării în acest an? Ce lucrare reală ai făcut? Casa lui Dumnezeu nu-ți cere să faci perfect fiecare treabă, însă trebuie să faci bine lucrarea esențială – lucrarea evanghelică, de exemplu, sau lucrarea producției de filme, lucrarea bazată pe texte și așa mai departe. Toate acestea trebuie să dea roade. În circumstanțe normale, majoritatea lucrărilor ar trebui să producă unele rezultate și reușite după trei-cinci luni; dacă nu există reușite după un an, atunci aceasta este o problemă serioasă. În sfera responsabilității tale, care lucrare a fost cea mai rodnică? Pentru care ai plătit cel mai mare preț și ai suferit cel mai mult pe parcursul anului? Prezintă această reușită și reflectează dacă ai obținut reușite valoroase în anul în care te-ai bucurat de harul lui Dumnezeu; ar trebui să ai un simț clar al acestui lucru în inima ta. Ce făceai mai exact în toată această perioadă, în timp ce mâncai mâncarea casei lui Dumnezeu și te bucurai de harul lui Dumnezeu? Ai obținut vreun rezultat? Dacă nu ai obținut nimic, atunci îți faci datoria doar de mântuială; ești un conducător fals veritabil. Ar trebui să fie demiși și eliminați astfel de conducători? (Da.)” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Am văzut că Dumnezeu a zis: „Oamenii care râvnesc la confortul trupesc nu sunt foarte diferiți de porci.” „Ce făceai mai exact în toată această perioadă, în timp ce mâncai mâncarea casei lui Dumnezeu și te bucurai de harul lui Dumnezeu?” „Ar trebui să fie demiși și eliminați astfel de conducători?” Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. În ochii lui Dumnezeu, cei care se complac în confortul trupesc fără a face o lucrare reală sunt conducători falși. Își fac datoria fără absolut niciun efect și sunt nedemni de a rămâne în casa lui Dumnezeu. M-am gândit: ce anume am făcut când îmi făceam datoria? Ce rezultate am obținut? Faptul că am putut face îndatoririle de conducătoare a fost harul lui Dumnezeu. Dumnezeu spera că voi face o lucrare reală și că voi îndeplini responsabilitățile și obligațiile pe care o ființă creată ar trebui să le îndeplinească. Dar cum mi-am tratat eu datoria? Am arătat constant considerație față de trup și n-am dat dovadă de niciun simț al responsabilității față de datoria mea. Când m-am confruntat cu probleme în datoria mea, nu am avut părtășie și nu le-am rezolvat. Am așteptat ca sora cu care eram parteneră să facă orice lucrare care presupunea deranj sau plata unui preț. Am ocupat funcția de conducătoare, dar nu am făcut o lucrare reală. Eram vicleană și înșelătoare, nu îmi asumam nicio responsabilitate și nu înduram nicio suferință. Mă gândeam constant să trăiesc în confort. Nu eram la fel ca un porc? Ce sens are să trăiesc așa? Dacă aș fi continuat în acest fel, aș fi fost cu siguranță părăsită și eliminată de Dumnezeu! Când m-am gândit la asta, m-am urât cu adevărat pe mine însămi. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui: „Dragă Dumnezeule, prin revelația Ta am văzut că sunt foarte egoistă și detestabilă. Tot ceea ce am făcut este atât de respingător și de dezgustător pentru Tine! Dragă Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să-mi schimb atitudinea față de îndeplinirea datoriei mele. Îmi voi îndeplini datoria și responsabilitățile și nu voi mai trăi pentru trup.” Mai târziu, am mers la adunări de grup pentru a înțelege ce se întâmpla cu lucrătorii de la texte. Am avut părtășie despre stările lor și despre dificultățile din îndatoririle lor pentru a-i ajuta. Am ținut, de asemenea, adunări pentru udători și, împreună cu toată lumea, am căutat motivele pentru care lucrarea de udare nu producea rezultate, corectând prompt abaterile. Prin cooperare concretă, lucrarea de udare a arătat o îmbunătățire, iar unii nou-veniți chiar au predicat activ Evanghelia. Am experimentat că toate acestea reprezentau conducerea lui Dumnezeu.

În decembrie 2023, partenera mea era urmărită și monitorizată de poliție, așa că, pentru o vreme, a fost incapabilă să-și facă îndatoririle. Atunci, toată lucrarea a ajuns doar pe capul meu: lucrarea de evanghelizare, lucrarea de udare, lucrarea de curățire și lucrarea bazată pe texte. Confruntată cu toată această lucrare care trebuia gestionată, m-am simțit supusă unei presiuni atât de mari, încât abia puteam respira. M-am gândit în sinea mea: „Cât de multă lucrare este și trebuie să o fac singură! Cum pot să fac față? Câtă suferință va trebui să îndur și cât de mare va fi prețul pe care va trebui să-l plătesc? Chiar dacă lucrez zi și noapte, nu voi putea să termin. Dacă acest lucru continuă, voi ajunge să cedez de epuizare!” M-am simțit reprimată și nefericită în inima mea. Acela a fost momentul când am realizat că starea mea era incorectă. Încă îmi era teamă că trupul va suferi și mă gândeam să mă complac în confort. Așa că m-am rugat degrabă lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi protejeze inima ca să mă pot calma mai întâi și să mă supun acestui mediu. Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ce ar trebui să facă oamenii este să-și dea toată silința pentru a realiza ce se cuvine. Atât timp cât devii conștient, simți în inima ta, vezi în cuvintele lui Dumnezeu, ți se reamintește de către oamenii din jurul tău sau atât timp cât Dumnezeu îți dă orice semnal sau prevestire care îți oferă informații – că asta este ceva ce ar trebui să faci, că aceasta este însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu – atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea și să nu stai deoparte cu mâinile-n sân sau să privești de pe margine. Nu ești robot; ai minte și ai gânduri. Când se întâmplă ceva, știi categoric ce ar trebui să faci și ai cu siguranță sentimente și conștientizare. Așadar, aplică aceste sentimente și această conștientizare în situații concrete, trăiește-le și transformă-le în acțiunile tale și, în acest fel, îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. În ceea ce privește lucrurile de care poți fi conștient, ar trebui să practici adevărurile-principii pe care le înțelegi. Astfel, îți dai toată silința și depui tot efortul pentru a-ți face datoria” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (21)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am avut ceva credință. Dumnezeu permisese ca acest mediu să vină asupra mea ca să pot învăța cum să mă răzvrătesc împotriva trupului, să experimentez cuvintele lui Dumnezeu și să cred că Dumnezeu Însuși Își făcea lucrarea. Trebuia doar să fac lucrurile pe care le înțelegeam și pe care eram capabilă să le fac cât puteam de bine; era suficient. Când m-am gândit așa, nu m-am mai simțit atât de nefericită și de ținută în frâu. Apoi, m-am ocupat mai întâi de problemele importante și cruciale și le-am rezolvat. Un predicator a trimis o scrisoare în care spunea că ar trebui mai întâi să aleg conducători și diaconi pentru posturile vacante din fiecare biserică. Atunci, toată lumea ar putea împărți povara lucrării și ar fi mai ușor. Prin coordonarea punctelor forte ale tuturor și lucrând împreună, la unison, conducătorii și diaconii au fost aleși, iar lucrarea nu a fost afectată prea mult.

După ce am experimentat această revelație, mi-am înțeles propria natură satanică egoistă și detestabilă, iar atitudinea mea față de îndeplinirea datoriei a trecut prin unele transformări. Slavă lui Dumnezeu!