de Lu Xi, China

În toamna anului 2023, conducătorul mi-a atribuit datoria de a predica Evanghelia. Deoarece nu aveam experiență în predicarea Evangheliei, conducătorul a desemnat o soră să-mi fie parteneră pentru instruire. Deși aveam multe lipsuri, ori de câte ori întâmpinam probleme pe care nu le puteam rezolva, veneam înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut și, de asemenea, aveam părtășie și discutam cu frații și cu surorile. După o perioadă de instruire, am făcut unele progrese. Până la sfârșitul anului, conducătorul m-a desemnat să preiau lucrarea de evanghelizare dintr-o biserică. Am fost foarte fericită și m-am simțit prețuită de conducător, căci se părea că aveam un oarecare calibru.

Odată, am mers cu sora Han Ting să-i predicăm lui Xiao Fang. Ea credea în Domnul de peste douăzeci de ani. După ce a ascultat mărturia noastră despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, a adus în discuție unele noțiuni religioase. Întrucât deja mă pregătisem cu soluțiile pentru aceste noțiuni religioase când mi-am scris predicile, atunci când am avut părtășie, am fost destul de clară și la obiect. În cele din urmă, citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, ea s-a convins de lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. În acea perioadă, Han Ting le spunea adesea celorlalți frați și celorlalte surori: „Am câștigat multe predicând Evanghelia cu Lu Xi. În viitor, toți ar trebui să predicăm Evanghelia exact așa cum o face ea. Ar trebui să avem părtășie în detaliu despre fiecare aspect al adevărului, astfel încât problemele să fie rezolvate eficient.” Auzind-o pe soră spunând aceste cuvinte, m-am simțit foarte mulțumită. Mai târziu, conducătorul m-a rugat să împărtășesc experiența mea în predicarea Evangheliei de data asta în timpul adunării și, văzând privirile invidioase ale surorilor prezente, m-am simțit și mai mândră în inima mea. După aceea, mi s-a părut că evaluările părtășiei mele despre adevăr ca fiind clară și detaliată erau ca o aureolă care mă înconjura și m-am bucurat de astfel de laude, simțind că-mi demonstrez valoarea personală. Dar, la urma urmei, predicam Evanghelia doar de puțin timp și încă existau multe aspecte ale adevărului pe care nu le înțelegeam și despre care nu puteam să am părtășie în mod clar, așa că, în inima mea, aveam unele îngrijorări. Mă temeam că, în viitor, s-ar putea să nu am părtășie bine, că frații și surorile s-ar putea atunci să-și dea seama că sunt pur și simplu superficială și că nu înțeleg multe adevăruri și că atunci nu ar mai avea o părere foarte bună despre mine. Așa că m-am grăbit să-mi însușesc informații noi și să le completez pe cele existente, căutând cuvintele lui Dumnezeu și filme și videoclipuri relevante pe care să le vizionez, gândindu-mă că, dacă aș înțelege mai multe adevăruri, aș putea să am părtășie mai detaliat și să păstrez evaluarea bună a tuturor despre mine. Ulterior, când am avut părtășie și am discutat cu echipa despre întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei, dacă adevărul despre care aveam noi părtășie în legătură cu întrebările lor era ceva care-mi era familiar, aveam părtășie fără ezitare, dar dacă adevărul era ceva cu care nu eram familiarizată și eu nu stabilisem punctul central sau abordarea pentru părtășie, mă simțeam neliniștită. Mă temeam că părtășia mea avea să aibă un conținut lipsit de detalii și de claritate și că toată lumea avea să mă vadă așa cum eram de fapt, iar atunci imaginea mea anterioară, de persoană care are o părtășie clară și detaliată, ar fi fost mult știrbită. Îmi aduc aminte că, o dată, în timpul unei discuții, s-a întâmplat ca viziunea adevărului care trebuia împărtășită să fie ceva ce nu înțelegeam. Pentru a împiedica pe toată lumea să-mi vadă neajunsurile, i-am lăsat pe alții să aibă părtășie primii. Am spus: „Haideți să ne punem cu toții mintea la contribuție și să exersăm părtășia împreună. Cooperând armonios, ne va fi mai ușor să primim lucrarea Duhului Sfânt.” Frații și surorile au început apoi să aibă părtășie și să discute, iar eu m-am grăbit să-mi adun gândurile, plănuind să formulez o concluzie profundă la final. Însă pentru că nu înțelegeam pe deplin adevărurile relevante, părtășia mea nu a fost clară și practică și, cu cât am vorbit mai mult, cu atât a devenit mai seacă. Văzând că frații și surorile nu reacționau, m-am simțit foarte stânjenită. După adunare, în timp ce mă întorceam spre casă, am fost cuprinsă de neliniște. Gândindu-mă că era evident că nu știam cum să am părtășie, dar, ca să-mi salvez imaginea, am pretins că înțeleg și m-am forțat să spun ceva chiar și când nu am avut nimic de spus, m-am simțit neliniștită în inima mea. Mi-am dat seama că starea mea era greșită. Dar, cum datoria mea m-a ținut ocupată, am neglijat să reflectez asupra mea.

Într-o zi, în timpul procesului de predicare a Evangheliei, potențialii destinatari ai acesteia mi-au adresat multe întrebări, iar eu nu am putut găsi ideea principală și punctele-cheie. Prin urmare, părtășia mea a fost foarte dezorganizată și nu a dat roade. Mai târziu, partenera mea, sora Chen Hong, mi-a semnalat neajunsurile. După ce am auzit asta, m-am simțit foarte neliniștită: „Sora mea și-a dat seama că părtășia mea a fost dezorganizată, iar dacă află și membrii echipei, nu mă vor mai lăuda și nu mă vor mai admira ca înainte. Categoric nu trebuie să-i las pe ceilalți să afle despre această greșeală.” Mai târziu, când m-am adunat cu echipa, pentru a-mi ascunde problema, m-am bazat pe principii relevante și am spus: „Când predicăm Evanghelia, trebuie să avem părtășie în funcție de dificultățile sau întrebările celeilalte persoane, dar problemele potențialului destinatar al Evangheliei nu pot fi înțelese imediat, așa că putem avea doar o conversație obișnuită, iar în timpul conversației, este inevitabil ca lucrurile să devină puțin dezorganizate, dar scopul final este să-i identificăm problema și să o abordăm în mod specific.” Când le-am văzut pe surori dând din cap aprobator, inima mea neliniștită s-a liniștit în sfârșit. După aceea, când predicam Evanghelia, mi-era teamă să nu mai comit vreo greșeală și să nu mă fac de râs, așa că i-am spus partenerei mele: „Preia tu conducerea discuției. Asta îți va oferi o oportunitate să te instruiești, iar dacă omiți ceva, voi completa eu.” Așa că am ascultat cu atenție de pe margine și am vorbit doar după ce am dobândit o înțelegere clară. În acest fel, puteam evita să fac greșeli, iar imaginea mea bună de dinainte nu avea să fie afectată. În acea perioadă, găseam mereu diverse scuze pentru a-mi ascunde neajunsurile și îmi era foarte teamă să nu-mi pierd imaginea în inima altora. Când mă plimbam, mă tot gândeam la posibilele mele neajunsuri sau la momentele în care m-aș fi putut face de râs în timpul zilei, inima mea se simțea apăsată și epuizată, iar mintea îmi era confuză. De asemenea, nu puteam avea părtășie despre nicio perspectivă nouă atunci când predicam Evanghelia. Într-o zi, am citit în Biblie că Domnul Isus a spus: „Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are” (Matei 13:12). În acel moment, mi-am dat în sfârșit seama că, deoarece urmărisem reputația și statutul, Dumnezeu Își ascunsese chipul de mine, pierdusem lucrarea Duhului Sfânt și nici măcar nu mai puteam duce la bun sfârșit ceea ce fusesem în stare să fac înainte. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, în ultima vreme, atunci când predic Evanghelia, îmi este mereu teamă să nu mă fac de râs și am spus multe lucruri pentru a-mi ascunde neajunsurile. Nu știu ce fire coruptă a cauzat asta. Dumnezeule, Te rog să mă luminezi ca să mă pot înțelege cu adevărat!”

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). „Ce stări sunt ticăloase atunci când se manifestă? Este o fire ticăloasă atunci când oamenii folosesc declarații răsunătoare ca să ascundă intențiile ticăloase și rușinoase care se află în adâncul inimii lor, iar apoi să-i facă pe ceilalți să creadă că aceste afirmații sunt foarte bune, oneste și legitime și, în cele din urmă, să își atingă motivele ascunse? De ce se numește acest lucru a fi ticălos, și nu a fi înșelător? În ceea ce privește firea și esența, înșelăciunea nu este chiar la fel de rea. Să fii ticălos este mai grav decât să fii înșelător, reprezintă un comportament mai insidios și mult mai abject decât înșelătoria și omului de rând îi este dificil să-i pătrundă esența. […] Oamenii ticăloși, pe baza înșelăciunii, folosesc alte mijloace ca să-și ascundă înșelătoria, să-și țină secrete păcatele și să-și tăinuiască intențiile secrete, scopurile și dorințele egoiste. Aceasta este ticăloșia. În plus, vor folosi diverse mijloace să te ademenească, să te ispitească și să te seducă, făcându-te să le urmezi intențiile și să le satisfaci dorințele egoiste pentru a-și atinge scopurile. Toate acestea sunt ticăloase. Aceasta e o adevărată fire satanică. Ați manifestat vreuna dintre aceste purtări? Ce aspect al unei firi ticăloase ați manifestat mai mult: ispita, ademenirea sau folosirea minciunilor pentru a ascunde alte minciuni? (Simt că am manifestat puțin din toate.) Simți că ai manifestat puțin din toate. Adică, la nivel emoțional, ai impresia și că ai manifestat, și că nu ai manifestat aceste comportamente. Nu poți aduce nicio dovadă. Atunci, în viața ta de zi cu zi, îți dai seama că dezvălui o fire ticăloasă când te confrunți cu ceva? De fapt, aceste lucruri există în firea tuturor. De pildă, e ceva ce nu înțelegi, dar nu vrei să le spui celorlalți că nu înțelegi, așa că folosești diverse mijloace să-i induci în eroare ca să creadă că înțelegi. Aceasta este fraudă. Acest fel de fraudă e o manifestare a ticăloșiei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, dacă o persoană are în mod clar multe neajunsuri, dar, de teamă că expunerea acestora i-ar afecta imaginea, folosește pretexte pozitive pentru a se ascunde, făcându-i pe alții să creadă în mod eronat că înțelege totul pentru a le câștiga laudele și admirația, aceasta este o dezvăluire a unei firi ticăloase. Dumnezeu expunea exact starea mea. M-am gândit cum, atunci când predicam Evanghelia înainte, erau momente în care puteam să am părtășie despre adevăr cu o gândire clară și dând detalii, iar asta se datora faptului că scrisesem predici pe aceste subiecte și mă înzestrasem cu adevărurile relevante, nu faptului că înțelegeam clar fiecare aspect al adevărului. În realitate, abia începusem să mă instruiesc în predicarea Evangheliei, încă nu înțelegeam multe adevăruri ale viziunilor și nu știam cum să rezolv multe dintre noțiunile și întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei. Dar mă îngrijoram că frații și surorile îmi vor vedea clar adevărata statură și că nu mă vor mai lăuda. Pentru a-mi salva imaginea și a-mi proteja reputația, am folosit anumite pretexte ca să-mi ascund neajunsurile și, ori de câte ori întâlneam un aspect al adevărului pe care nu-l înțelegeam, foloseam explozia încurajatoare de idei și promovarea cooperării armonioase ca scuză pentru a le lăsa pe celelalte surori să vorbească primele, iar apoi eu sintetizam la sfârșit, făcându-le să creadă în mod eronat că înțelegeam foarte bine acel aspect al adevărului. În mod clar, nu înțelegeam limpede adevărul, iar părtășia mea era dezorganizată. Pentru a-mi ascunde neajunsurile, îmi găseam scuze, spunând că încercam să înțeleg întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei și că de aceea părtășia mea era inevitabil dezorganizată, și foloseam acest lucru ca mijloc de a le induce în eroare pe surori. Pentru a evita să mă fac din nou de râs în timp ce predicam Evanghelia, foloseam același truc. Sub pretextul de a-i permite partenerei mele să se instruiască mai mult, o lăsam să vorbească prima, făcându-le pe surori să creadă că, de fapt, eu puteam să am părtășie bine și că doar le ofeream lor o șansă de a se instrui. La suprafață, ceea ce spuneam părea cinstit și în conformitate cu principiile, ca și cum m-aș fi gândit la alții, dar, în realitate, scopul meu era să ascund faptul că nu înțelegeam adevărul, pentru a-mi păstra reputația. Eram atât de sinistră și de demnă de dispreț! Foloseam aceste metode pentru a-i înșela fățiș atât pe oameni, cât și pe Dumnezeu. Eram atât de înșelătoare și de ticăloasă! Dându-mi seama de acest lucru, nu am mai vrut să înșel, cu atât mai puțin am vrut să mă comport sau să acționez într-un mod atât de murdar. Mă făcea să mă simt dezgustată și, de asemenea, Îl determina pe Dumnezeu să mă deteste. Aducându-mi aminte de momentul în care abia începusem să mă instruiesc în ceea ce privește această datorie, ori de câte ori aveam neajunsuri, eram capabilă să caut ajutor și să comunic cu frații și cu surorile mele. Așadar, de ce, după ce am primit laude din partea altora, am început să mă îngrijorez de expunerea neajunsurilor mele? După aceea, am început să caut fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva această problemă.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Mulți oameni care obțin un oarecare succes într-un anumit domeniu în lumea laică și devin faimoși au mintea tulburată de faimă și câștig și încep să aibă o părere bună despre ei înșiși. De fapt, admirația, laudele, susținerea și recunoașterea pe care ți-o oferă alți oameni sunt doar onoruri temporare. Ele nu reprezintă viața, nici nu înseamnă câtuși de puțin că cineva merge pe calea corectă. Nu sunt altceva decât onoruri și glorii temporare. Ce sunt aceste glorii? Sunt reale sau iluzorii? (Iluzorii.) Sunt ca stelele căzătoare, trec cu o străfulgerare și dispar. După ce oamenii obțin asemenea glorii, onoruri, aplauze, lauri și laude, tot trebuie să se întoarcă la viața reală și să trăiască așa cum se cuvine să trăiască. Unii oameni nu pot vedea asta și își doresc ca aceste lucruri să rămână cu ei pentru totdeauna, ceea ce e nerealist. Oamenii doresc să trăiască în acest fel de mediu și atmosferă datorită felului în care îi face să se simtă; vor să se bucure de acest sentiment pentru totdeauna. Dacă nu se pot bucura de el, atunci încep să ia calea greșită. Unii folosesc diverse metode, cum ar fi băutura și abuzul de droguri, pentru a se amorți: așa abordează oamenii care trăiesc în lumea Satanei faima și câștigul. Odată ce o persoană devine celebră și primește ceva glorie, tinde să-și piardă direcția și nu știe cum ar trebui să acționeze și nici ce ar trebui să facă. Ea are capul în nori și nu poate coborî – acest lucru este periculos. Ați fost vreodată într-o asemenea stare sau ați manifestat un astfel de comportament? (Da.) Ce cauzează acest lucru? Faptul că oamenii au firi corupte: sunt prea vanitoși, prea aroganți, nu pot rezista ispitei sau laudelor și nu urmăresc adevărul și nu îl înțeleg. Ei cred că sunt unici pur și simplu datorită unei mici realizări sau gloriei pe care o primesc; cred că au devenit o persoană grozavă sau un super-erou. Ei cred că ar fi o crimă să nu aibă o părere bună despre ei înșiși, dată fiind toată această celebritate, tot acest câștig și toată această glorie. Oamenii care nu înțeleg adevărul tind să aibă o părere bună despre ei înșiși în orice moment sau loc. Când încep să aibă o părere prea bună despre ei înșiși, le este ușor să revină cu picioarele pe pământ? (Nu.) Oamenii cu ceva rațiune nu au o părere bună despre ei înșiși fără niciun motiv. Când încă nu au realizat nimic, nu au nimic de oferit și nimeni din grup nu le acordă atenție, ei nu pot avea o părere bună despre ei înșiși nici dacă și-ar dori. Pot să fie puțin aroganți și narcisiști sau ar putea să simtă că sunt oarecum talentați și mai buni decât alții, dar nu tind să aibă o părere bună despre ei înșiși. În ce împrejurări oamenii au o părere bună despre ei înșiși? Când alții îi laudă pentru vreo realizare. Ei cred că sunt mai buni decât alții, că alți oameni sunt obișnuiți și banali, că ei și numai ei sunt persoane cu statut și nu sunt în aceeași categorie sau la același nivel cu ceilalți oameni, că sunt mai presus decât aceștia. Așa devin plini de sine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat cu adevărat. Eram exact genul de persoană pe care o expunea Dumnezeu. Rememorând, înainte de a primi laude de la frații și de la surorile mele, căutam mai des înaintea lui Dumnezeu când mă confruntam cu probleme pe care nu le înțelegeam și, de asemenea, puteam să am părtășie cu frații și cu surorile mele. Totuși, după ce sora Xiao Fang s-a convertit, toată lumea a remarcat că părtășia mea despre adevăr era clară și detaliată și că eu puteam găsi răspunsuri la întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei. Așa că am început să am o părere foarte bună despre mine și am simțit că valoarea mea crescuse brusc. Mai târziu, și alți potențiali destinatari ai Evangheliei au spus că părtășia mea despre adevăr era clară, iar eu am început să simt și mai mult că nu eram o persoană obișnuită. Simțeam că, indiferent de noțiunile sau întrebările pe care le-ar fi putut avea potențialii destinatari ai Evangheliei, trebuia să fiu capabilă să le ofer soluții prin părtășie și că, de asemenea, trebuia să am părtășie clar și detaliat, căci numai atunci puteam fi demnă de lauda fraților și a surorilor mele. Așa că, atunci când dădeam de întrebări pe care le înțelegeam și îmi puteam etala înțelepciunea, eram capabilă să am părtășie în mod normal. Dar când dădeam de întrebări pe care nu le înțelegeam clar și nu eram capabilă să am părtășie decât în puține cuvinte, simple și vagi, și nu-mi puteam etala înțelepciunea, recurgeam la viclenie și la trucuri pentru a-mi ascunde neajunsurile și chiar găseam scuze pentru a evita să am părtășie. Reflectând la acest lucru, am văzut că, după ce am primit laudele tuturor, am început să mă înalț și că am devenit reticentă în a-mi lăsa frații și surorile să-mi vadă neajunsurile. Purtam mereu o mască în conduita mea și pretindeam a fi cineva care înțelegea adevărul. Făceam toate acestea pentru a demonstra că meritam cu adevărat laudele primite anterior de la frații și de la surorile mele. Pentru a-mi păstra reputația și statutul, am trăit într-o mare durere și în chin, nu mi-am făcut bine datoria și am și pierdut lucrarea Duhului Sfânt. Am văzut că într-adevăr nu mă concentram asupra îndatoririlor cuvenite mie și că eram cu adevărat arogantă și vanitoasă. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, chiar am fost nesăbuită și lipsită de rațiune! Sunt doar o persoană coruptă, statura mea este jalnic de mică și sunt multe adevăruri pe care nu le înțeleg, dar totuși încerc să mă deghizez pentru a pretinde și a da o impresie falsă, astfel încât alții să mă admire și să mă laude. Sunt cu adevărat nerușinată! Dumnezeule, nu mai vreau ca reputația și statutul să-mi facă rău! Te rog, luminează-mă ca să-mi pot înțelege problemele!”

Mai târziu, pentru a înlătura principala cauză a faptului că mă deghizam și mă prefăceam, am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, și a fost un fragment care se potrivea cu adevărat stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: «Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.» Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor. […] Antihriștii cred cu fermitate în inimile lor că numai cu reputație și statut au demnitate și sunt adevărate ființe create și că numai având statut vor fi răsplătiți și încoronați, se vor califica pentru aprobarea lui Dumnezeu, vor câștiga totul și vor fi persoane autentice. Cum văd antihriștii statutul? Îl văd ca fiind adevărul; îl consideră cel mai înalt obiectiv care trebuie urmărit de oameni. Asta nu e o problemă? Oamenii în stare să fie obsedați în felul acesta de statut sunt antihriști autentici. Sunt același tip de oameni ca Pavel” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit destul de judecată în inima mea. Antihriștii prețuiesc în mod deosebit reputația și statutul, crezând că faptul de a avea statut și de a fi admirați și susținuți de alții face viața demnă și valoroasă, și că pierderea reputației și a statutului și a fi privit de sus fac viața jalnică. Pentru a-și proteja reputația și statutul, indiferent câte fapte rele comit, fac tot posibilul să le ascundă, folosind tot felul de metode pentru a se înfrumuseța și a-și crea o imagine grandioasă. Când m-am uitat la mine, am văzut că acțiunile mele erau la fel ca ale unui antihrist. Când primeam laude și aprobare din partea fraților și a surorilor, mă simțeam onorată și ca și cum viața mea ar fi avut valoare, așa că voiam să mă bucur în continuare de acest sentiment de a fi lăudată. Dar odată ce neajunsurile mele au fost expuse, m-am temut că frații și surorile mă vor vedea așa cum eram cu adevărat și că reputația mea va fi în pericol, așa că am folosit diverse pretexte pentru a mă ascunde și a mă înfrumuseța, înșelându-i și inducându-i în eroare pe alții. Aducându-mi aminte, când eram la școală, pentru că învățam bine și am fost desemnată șefa clasei, colegii m-au lăudat, iar profesorii au zis și ei că am mult potențial academic. Am fost peste măsură de bucuroasă și am simțit că aveam o aureolă deasupra capului când mergeam prin campus. Pentru a păstra această onoare, am învățat cu și mai multă râvnă. Dar când greșeam la examene și era clar că nu puteam răspunde la întrebări, îmi era teamă că profesorii și colegii mei de clasă vor afla că nu eram mai bună decât ceilalți, așa că mințeam și spuneam că nu citisem întrebările cu atenție și că fusesem neatentă, astfel încât profesorii și colegii să creadă că de fapt știam cum să răspund la întrebări și să aibă în continuare o părere foarte bună despre mine. Acum, că avusesem unele rezultate în predicarea Evangheliei și că primisem laude de la frați și de la surori, îmi era foarte teamă să nu pierd gloria pe care o câștigasem. Așa că îmi storceam creierii încercând să ascund faptul că nu înțelegeam adevărul, recurgând chiar la metode detestabile și ticăloase pentru a-i induce în eroare pe frați și pe surori și pentru a-i păcăli să mă admire și să mă venereze, devenind din ce în ce mai ipocrită și mai înșelătoare și trăind fără nicio asemănare umană. Am văzut că prețuiam foarte mult faima și statutul și că mergeam pe calea unui antihrist; dacă nu mă pocăiam, în cele din urmă aveam să fiu dezvăluită și eliminată de Dumnezeu.

După aceea, am căutat o cale de practică și am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să practici a fi o persoană obișnuită, comună, normală? În primul rând, ar trebui să negi și să renunți la acele lucruri de care te agăți, care ți se par atât de bune și de valoroase, precum și la acele cuvinte superficiale, frumoase, cu care ceilalți te admiră și te laudă. Dacă, în inima ta, îți este clar ce fel de persoană ești, care îți este esența, care îți sunt eșecurile și ce corupție dezvălui, ar trebui să ai părtășie deschis cu privire la asta cu alte persoane, astfel încât să poată vedea care-ți este adevărata stare, care îți sunt gândurile și opiniile, astfel încât să știe ce cunoștințe ai despre asemenea lucruri. Orice ai face, nu te preface și nu afișa o mască, nu-ți ascunde propria corupție și propriile eșecuri de alții, astfel încât nimeni să nu le cunoască. Acest tip de comportament fals este un obstacol în inima ta și este, de asemenea, o fire coruptă și îi poate împiedica pe oameni să se pocăiască și să se schimbe” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că inima mi s-a mai luminat. Mă instruiam să predic Evanghelia doar de puțin timp, așa că era imposibil să înțeleg toate aspectele adevărului. Chiar dacă foloseam mijloace detestabile pentru a-mi păstra reputația, ce aveam să obțin cu adevărat? Acest tip de înaltă considerație era câștigat prin înșelăciune și era lipsit de integritate și de demnitate, făcându-mă să trăiesc într-un mod întunecat și sordid. De asemenea, ascunzându-mă și prefăcându-mă, puteam să-i înșel pe oameni doar temporar, iar cu timpul, frații și surorile aveau să mă discearnă în cele din urmă și să-mi vadă clar adevărata statură. Afișând o fațadă și prefăcându-mă în acest fel, nu numai că nu puteam să-mi însușesc mai multe adevăruri și să cresc, dar, cel mai important, Îl ofensam pe Dumnezeu și Îl făceam să mă deteste. Dumnezeu rânduise această situație pentru a-mi dezvălui neajunsurile, sperând ca eu să-mi înfrunt problemele corect, să mă port și să acționez într-un mod realist, să vorbesc sincer, să caut ajutor și să am părtășie cu frații și cu surorile atunci când nu înțelegeam ceva. Doar în acest fel pot trăi cu integritate și demnitate, pot fi integră în conduita și în acțiunile mele, pot câștiga respectul fraților și al surorilor și pot obține aprobarea lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, chiar dacă înainte avusesem unele rezultate în predicarea Evangheliei, toate acestea se datorau luminării și îndrumării Duhului Sfânt, iar eu nu aveam cu ce să mă laud. Nu aveam niciun simț al rațiunii, nu-mi cunoșteam măsura, și totuși voiam ca alții să mă laude și să mă admire permanent. Eram extrem de arogantă și de nerușinată! Acum am înțeles că, trăind înaintea lui Dumnezeu ca o persoană cinstită și înfruntându-mi cu sinceritate neajunsurile, pot obține cu ușurință îndrumarea lui Dumnezeu. Sunt multe adevăruri pe care încă nu le înțeleg și, pe viitor, în îndeplinirea datoriei mele, trebuie să mă instruiesc și să mă perfecționez permanent. În acest fel, înțelegerea mea privind adevărul va deveni tot mai clară și-mi voi îndeplini datoria într-un mod care să fie într-o mai mare măsură conform standardului. Mai târziu, când m-am întâlnit cu surorile mele, m-am destăinuit și am dezvăluit cum mă deghizasem înainte și, de asemenea, am spus că, în trecut, predicasem Evanghelia și avusesem părtășie despre adevăr într-un mod clar deoarece scrisesem predici despre aceste aspecte și că, în viitor, voi avea nevoie de cooperarea și de completările tuturor în predicarea Evangheliei. Surorile au dat din cap în semn de aprobare când m-au auzit spunând asta. M-am simțit mult mai liniștită în inima mea.

Odată, aveam părtășie împreună cu sora Liu Xin pentru a înlătura noțiunile unui potențial destinatar al Evangheliei și știam că ar trebui să am părtășie despre adevărul referitor la întruparea lui Dumnezeu, dar nu aveam o abordare detaliată despre cum să am părtășie într-un mod care să înlăture clar și lămuritor cauza fundamentală a problemei. Așa că m-am îngrijorat că Liu Xin avea să mă vadă cum eram cu adevărat și că nu eram cu nimic mai bună decât oricine altcineva. Pentru a-mi ascunde neajunsurile, m-am gândit în sinea mea: „De ce să nu inventez o scuză și să-i spun lui Liu Xin că voi avea părtășie doar despre o idee generală, fără a intra în prea multe detalii, deoarece, dacă aș intra în prea multe detalii, i-aș limita gândirea. În acest fel, Liu Xin nu și-ar da seama că, de fapt, nu pot să am părtășie în mod clar despre acest aspect al adevărului.” În acel moment, mi-am dat seama că eram din nou pe cale să încerc să găsesc niște pretexte pompoase pentru a-mi ascunde neajunsurile și, deși asta mi-ar fi permis să-mi salvez imaginea și să-mi satisfac vanitatea pentru o clipă, nu mi-ar fi permis să înțeleg adevărurile relevante pentru a mă elibera de robia reputației și a statutului. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, răzvrătindu-mă împotriva mea, și am vorbit sincer cu Liu Xin. După aceea, am citit fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu și am vizionat un film pentru a ne înzestra cu adevărul, am avut părtășie cu potențialul destinatar al Evangheliei și i-am citit cuvintele lui Dumnezeu, iar în cele din urmă, acest potențial destinatar al Evangheliei a acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. M-am simțit mult mai liniștită și eliberată în inima mea fără a folosi trucuri pentru a mă deghiza. Deși mândria mea nu a fost satisfăcută, am putut să caut și să pătrund în adevăr împreună cu sora mea și nu numai că am dobândit o oarecare înțelegere a adevărului viziunilor, dar am și avut rezultate bune în predicarea Evangheliei.

Mai târziu, am practicat conștient adevărul și, când am avut din nou deficiențe și neajunsuri în predicarea Evangheliei, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am deschis și m-am destăinuit fraților și surorilor și le-am ascultat sugestiile. Am ajuns să simt că a trăi în acest fel este cinstit și demn. Pe parcursul acestei experiențe, bizuindu-mă pe Dumnezeu, am avut părtășie despre o nouă lumină și am înțeles din ce în ce mai mult adevărul. Am simțit ceea ce a spus Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!