de Li Zhen, China

Era ora 5 dimineața, în noiembrie 2018, când am auzit brusc o bătaie puternică în ușă. Când gazda mea, sora Zhang, a deschis-o, am auzit din dormitor că erau de la Brigada de Securitate Națională și c-au venit să percheziționeze casa. Am fost foarte speriată atunci, pentru c-aveam în poșetă o listă cu membrii bisericii și numerele unor frați și surori. Dacă le găsea poliția, urmau să aibă probleme. Mi-am luat repede poșeta și voiam să fug pe geam, dar am dat cu piciorul în rama ferestrei și m-au auzit câțiva polițiști, care au dat buzna înăuntru. M-au apucat de braț, m-au târât jos de pe geam și m-au dus în camera de zi. Un polițist mi-a strâns de brațul stâng și mi l-a răsucit la spate, provocându-mi o durere cruntă care m-a făcut să strig. Dar nu mi-a dat drumul și a continuat să-mi ridice brațul. L-a răsucit atât de tare că mi-a rupt ultima articulație de la inelar, iar osul a ieșit prin piele și am sângerat puternic. Am înghețat de durere.

Apoi, au sosit încă 5-6 polițiști, dintre care doi erau mascați, înarmați cu mitraliere. Ceilalți au început să percheziționeze casa. M-am neliniștit când am văzut câte forțe trimiseseră și nu știam ce îmi vor face. Așa că m-am tot rugat lui Dumnezeu să-mi protejeze inima și să-mi dea credință. Degetul inelar stâng încă sângera, așa că l-am strâns tare cu mâna dreaptă, neîndrăznind să-i dau drumul. Dacă nu strângeam, sângele curgea din nou. Am strâns atât de tare că mi-a amorțit. Poliția ne-a târât pe amândouă în mașini diferite și ne-au dus la centrul de prelucrare. Am cerut să fiu dusă la spital, să-mi bandajeze degetul, dar polițiștii m-au ignorat. Doar când am insistat din nou, m-au dus în sfârșit la spital. A doua zi, dimineața, un polițist m-a dus la un hotel și m-a presat să-i spun dacă sunt lider de biserică. Cum n-am spus nimic, a izbucnit nervos: „Nu te mai preface. Ne-au spus deja alți oameni că ești lider.” M-a apucat de păr și m-a plesnit peste față în timp ce vorbea, apoi mi-a dat un pumn puternic în față și un șut în picior. Am văzut stele verzi. Piciorul mă durea că nici nu îndrăzneam să-l mișc. M-am gândit: „De abia m-au adus aici și deja sunt foarte brutali cu mine. Cine știe ce alte torturi mi-au pregătit. Nu mai sunt tânără, dacă mă schilodesc, voi fi o povară pentru familia mea. Cum voi continua să trăiesc după aceea?” M-am simțit îngrozitor. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele Lui m-au ajutat să realizez că Satana folosește durerea trupului ca să ne facă să-L negăm și trădăm pe Dumnezeu. Dacă m-aș fi gândit numai la trup și perspective, aș fi căzut în capcana lui. E în mâinile lui Dumnezeu dacă voi ajunge sau nu schiloadă. Oricât aș suferi, trebuie să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana.

Apoi, a venit alt polițist și m-a întrebat: „Cine e liderul tău? Cu cine mergi la adunare? Ai de gând să vorbești? Dacă nu, vei vedea ce te-așteaptă!” Cum nu am spus nimic, m-a plesnit de patru ori peste față. Am amețit și am devenit confuză, iar fața îmi amorțise. Apoi, a venit alt polițist și amândoi m-au tras de brațe și mi-au apăsat pe umeri, punându-mă în șezut, jos. Un alt ofițer m-a tras de picioare și mi le-a imobilizat. Nu știam ce voiau să facă și m-am zbătut cu toată puterea. Neputându-mă imobiliza, au chemat un polițist solid. Doi dintre ei m-au tras de brațe, în vreme ce ceilalți doi mi-au depărtat picioarele, forțându-le la maximum, în exterior. Picioarele mele sunt foarte rigide, nu aveam cum să pot face sfoara. M-au călcat pe gambe ca să nu-mi pot îndoi picioarele. Am simțit o durere fulgerătoare, de parcă mi s-ar fi despicat picioarele și m-au trecut transpirații reci. Am vrut să mă sprijin pe mâini, ca să reduc puțin din presiune, dar un polițist mi-a răsucit imediat brațele la spate și m-a încătușat. Un alt polițist m-a târât în fața suportului TV, cu spatele lipit de el. Mă durea îngrozitor și doar după ce m-am zbătut mult și am strigat, mi-au dat drumul. Luptând cu durerea, mi-am apropiat încet picioarele. Un polițist m-a amenințat cu răutate: „Număr până la 20. Dacă nu vorbești, te punem iar să faci sfoara!” Cum n-am făcut nimic, a început să numere. Am fost foarte speriată. Durerea era cu adevărat insuportabilă. Nu mai putea sta în picioare după ce mi le-au întins așa. M-am tot rugat lui Dumnezeu să-mi dea credință și putere, ca să fac față torturii lor. Când numărătoare s-a terminat și nu vorbisem, au început să-mi îndepărteze iar picioarele. De durere, am împroșcat cu sălbăticie și-am luptat cu ei. A durat cam 7 sau 8 minute până când, într-un final, au obosit. Am simțit că-mi cedează picioarele și spatele – n-am îndrăznit să mă mișc. De durere, n-am scot niciun sunet și sudoarea rece îmi curgea pe față. Picioarele mă dureau și nu puteam sta-n șezut. Am vrut să mă întind să reduc durerea, dar când m-a văzut polițistul, m-a prins și nu m-a lăsat s-o fac. I-a spus altui polițist să mă ducă după ușă și a mârâit: „Voi număra până la 20. Dacă nu vorbești, continuăm tortura!” Și a început să numere. Când l-am auzit, am intrat în panică și-mi spuneam: „Te rog, numără mai rar.” Mă temeam că nu mai puteam îndura multă tortură, așa că m-am rugat repede: „Dumnezeule, mă tem că nu voi putea suporta tortura și Te voi trăda. Te rog, dă-mi putere.” Cum n-am vorbit, au început iar să-mi îndepărteze picioarele. M-au pus să stau jos, lipită de perete. N-am putut, fiind încătușată, așa că mi-au scos cătușele. Automat, m-am sprijinit cu mâinile de podea și corpul mi s-a dus în față. Astfel, am redus puțin durerea. Dar apoi, un polițist mi-a ridicat cu furie brațele, în timp ce m-apăsa tare pe partea de jos a spatelui. Am simțit că mi se rupe spatele și am urlat de durere. Aveam gâtul atât de uscat că abia puteam să strig și am crezut că leșin de durere. S-au oprit doar când au fost ei extenuați. Când au plecat, un polițist a spus: „Data viitoare, puneți-i picioarele pe două paturi, să facă sfoara între ele. Vom vedea dacă vorbește atunci!” Când l-am auzit, m-am cutremurat de frică. Ultima rundă de tortură fusese deja cumplit de dureroasă. Dacă o țineau tot așa, viața mea putea fi în pericol. Nu voiam să mor de mâna lor. Apoi, mi-a venit o idee. Aș putea să le spun detalii neimportante. Cel puțin așa, nu mă vor tortura de moarte. Apoi, m-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Am realizat că viața mea e în mâinile lui Dumnezeu. Dacă-mi salvam viața și-L trădam ca Iuda, chiar dacă trupul meu ar fi cruțat de suferință, la final, aș fi zdrobită și pedepsită de Dumnezeu, exact ca Iuda. M-am gândit și cum Iov a fost rănit de Satana și tot corpul i s-a umplut de bube, cauzându-i o mare durere. El s-a blestemat pe el, în loc să-L învinuiască pe Dumnezeu, a mărturisit ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei și, în final, l-a umilit profund. Ar trebui să-l imit pe Iov. Chiar dacă mor, trebuie să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana. Gândindu-mă la asta, mi-am revigorat credința și puterea. Oricât m-ar tortura poliția, nu voi fi un Iuda și nu-L voi trăda pe Dumnezeu.

În jurul orei 14, poliția a venit din nou. Unul dintre polițiști a intrat și a spus imediat: „Vei vorbi acum? Dacă nu, te vom tortura!” A început să-mi sară inima din piept. Eram incredibil de speriată. Îl tot chemam pe Dumnezeu. Nevrând să vorbesc, m-au dus după ușă și iar mi-au depărtat picioarele. A fost foarte dureros și iar am transpirat toată. Am strigat cu furie: „Cum puteți fi atât de cruzi?!” Un polițist a spus rânjind sinistru: „Noi suntem cruzi? Tu nu vrei să vorbești! De data asta facem din tine gimnastă. Când te întorci, poți fi antrenoare!” Au petrecut restul după-amiezii forțându-mă să fac sfoara. M-am zbătut și am strigat constant de durere, așa că un polițist mi-a îndesat o sandală în gură. Durerea era insuportabilă și mă tot legănam în față și în spate, ca s-o calmez puțin. Doar când am fost pe punctul de a claca mi-au dat drumul. M-am prăbușit pe podea, iar un polițist a spus, rânjind: „În sfârșit, știi să faci sfoara.” Uitându-mă la fețele lor urâte, am fost foarte furioasă. Erau o adunătură de demoni care-ar ucide fără să clipească. Nevrând să le spun nimic, unul dintre ei a zis furios: „Ești încăpățânată, nu? Vorbește sau îți strânge degetele!” Fără s-aștepte reacția mea, mi-au înșfăcat mâinile și mi-au strâns fiecare articulație a degetelor cu creioane. De durere, am dat violent din picioare, iar polițiștii mi le-au imobilizeze. Mi-am folosit toată puterea, dar tot nu m-am eliberat, așa c-am strigat în mod repetat. Durerea a fost atât de cumplită c-am crezut că mi se rup oasele degetelor. M-am tot rugat în inima mea lui Dumnezeu să-mi dea putere și să mă îndrume, ca să trec peste tortura demonilor. Un alt polițist a spus: „Dacă mai strigi, îți vom astupa gura și-ți vom strânge și degetul rupt!” Apoi, mi-a îndesat din nou o sandală în gură. Un creion s-a rupt înainte ca ei să termine și au continuat să-mi strângă degetele cu el rupt. Doar după ce mi-au strâns toate cele 9 degete, s-au oprit. M s-au umflat foarte tare și mă ardeau de durere. Tot corpul mi-a fost cuprins de durere și abia mai respiram. De parcă mă sufocam. Apoi, un alt polițist a spus că va folosi batonul electric și m-am speriat și mai tare: „Cum puteam să suport electroșocuri la vârsta mea? Dacă nu voi rezista și voi muri din cauza torturii?” M-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu cred că mai pot rezista mult. Nu mai suport tortura acestor canalii. Mă rog să-mi dai voință să-ndur suferința și sunt dispusă să mărturisesc ferm pentru Tine.” Apoi, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Cuvintele Lui mi-au dat credință și putere. Ar trebui să-mi risc viața. Prefer să fiu omorâtă în bătaie, decât să-L trădez pe Dumnezeu. Am realizat că lașitatea mea izvora din faptul că îmi iubeam prea mult trupul, îmi făceam prea multe griji pentru moarte și nu-mi dădusem inima lui Dumnezeu. El Își face lucrarea și-i încearcă pe oameni pentru a obține slavă prin ei și a le câștiga inimile. Când a avut nevoie să mărturisesc ferm, eu m-am gândit doar la trupul meu. N-am adus nici cea mai mică mărturie. Realizând asta, m-a cuprins rușinea și vina. Am luat o hotărâre în fața lui Dumnezeu: „Oricum mă torturează poliția, nu Îl voi trăda!” M-am gândit la toate modurile în care mă torturaseră în acele zile și am urât din inima PCC-ul. E firesc și drept să credem și să-L urmăm pe Dumnezeu, totuși, ei ne suprimă și persecută, crezând în zadar că pot subjuga biserica. Sunt doar o haită de demoni care-L urăsc pe Dumnezeu și I se-mpotrivesc! Exact cum dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu: „Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). PCC pretinde că promovează libertatea religioasă, dar, de fapt, îi suprimă, arestează și torturează pe credincioși și nu vor decât să-i ucidă pe toți. Cine știe câți frați și surori n-au fost supuși torturii lor nemiloase și câți n-au fost urmăriți și persecutați până n-au mai fost în siguranță acasă. Unii au fost chiar torturați de moarte sau schilodiți. PCC e doar o adunătură de demoni brutali care Îl urăsc pe Dumnezeu. Am urât din toată inima PCC-ul și-am realizat că Îi e greu lui Dumnezeu să-și facă lucrarea în țara marelui balaur roșu. Am văzut cât S-a sacrificat Dumnezeu pentru mântuirea omenirii și am fost mișcată până la lacrimi. Acest lucru m-a motivat și mai mult să-L urmez până la capăt.

În următoarele zile, au văzut că tot nu pot scoate nimic de la mine, așa că m-au pus să stau în picioare toată ziua, iar noaptea, mă legau de scaun și nu mă lăsau să dorm. Mă supravegheau în ture. Imediat ce vedeau că ațipeam, strigau ca să mă trezească. Am crezut că-mi va exploda capul din cauza epuizării. La ora 8, în 9 decembrie, m-au dus la intrarea în hotel, m-au pus să-mi scot pantofii și să stau desculță pe o platformă înghețată. Gheața aveam cam un centimetru și, ca niciodată, mi-a fost atât de frig c-am început să tremur și mi-au amorțit picioarele. Apoi, m-au interogat iar despre biserică. Fiindcă n-am vorbit, un polițist a luat o creangă cât degetul și m-a biciuit peste picioare, strigând cu răutate: „Continuă să taci. Vei vedea ce se-ntâmplă!” Când obosea, se oprea puțin, apoi continua. Erau câteva grade cu minus, tălpile îmi înghețau, mă durea cumplit laba piciorului și tremuram de frig. Durerea și gerul crunt au fost mai mult decât am putut să-ndur. Am simțit că pot să leșin în orice clipă. M-am gândit: „Dacă mă mai biciuie așa, poate că îmi va schilodi picioarele.” Apoi, mi-am amintit de pățania unui frate, pe care poliția îl legase de un copac și-l lăsase afară toată noaptea la -10 grade. Protejat de Dumnezeu, nu a răcit. Fratele s-a bazat pe Dumnezeu pentru a-nvinge cruzimea demonului și-a mărturisi ferm. Trebuie să mă bazez pe Dumnezeu. Așa că m-am rugat repede, cerându-I să-mi protejeze sufletul și să m-ajute să trec peste tortura demonului. Polițiștii m-au torturat cam 40 de minute. Creanga s-a făcut bucăți cât m-au biciuit. Durerea din picioare era insuportabilă. Mi se umflaseră tare și, în cele din urmă, mi-au amorțit de tot. M-am simțit complet extenuată, de parcă urma să clachez. La ora 20, în acea seară, poliția ne-a pus pe toți să urmărim un video de reeducare. Conținutul lui Îl hulea și defăima pe Dumnezeu. M-a mâniat și frustrat. După ce l-am urmărit, ne-au pus să vorbim despre reacțiile noastre. Am spus: „Mergem pe calea dreaptă, crezând în Dumnezeu și urmându-L. Videoul prezentat e plin de defăimare.” Nemulțumiți de răspunsul meu, m-au pus să stau în picioare. M-au pus și să-mi scot pantofii și iar mi-au biciuit picioarele. Pentru că mă biciuiseră și dimineață, de data asta a fost și mai cumplit. Am simțit că mi se rup oasele degetelor și am tremurat tot timpul din cauza durerii. M-au biciuit 30 de minute, apoi m-au trimis în cameră și m-au forțat să stau în picioare toată noaptea. M-am gândit la tortura din ultimele zile și la cum îmi zvâcnea și mă durea capul din cauza lipsei de somn. M-am simțit foarte vlăguită și nu știam cât timp mă vor mai tortura. Părea că nu se vor opri decât după ce mă vor fi torturat de moarte. În plină slăbiciune și suferință, m-am rugat: „Dumnezeule, pur și simplu nu mai suport. Te rog să mă îndrumi cum să continuu.” Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvintele Lui: „Lucrarea Mea în mijlocul grupului de oameni din zilele de pe urmă este o acțiune fără precedent și, de aceea, toți oamenii trebuie să îndure ultima dificultate pentru Mine, astfel încât gloria Mea să umple întregul cosmos. Înțelegeți voia Mea? Acesta este ultimul lucru pe care i-l cer omului, adică, sper ca toți oamenii să-Mi poată fi mărturie puternică și răsunătoare în fața marelui balaur roșu, să se poată da pe ei înșiși pentru Mine pentru o ultimă oară și să-Mi îndeplinească cerințele într-o ultimă instanță. Puteți face voi cu adevărat acest lucru? În trecut, ați fost incapabili să-Mi mulțumiți inima – puteți rupe acest tipar la final? Le ofer oamenilor șansa să reflecteze, îi las să chibzuiască bine înainte să-Mi dea un răspuns – este greșit să fac acest lucru? Aștept răspunsul omului, aștept «scrisoarea de răspuns» – aveți credința să Îmi îndepliniți cerințele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit cum Domnul Isus fusese răstignit pentru a ne răscumpăra și Dumnezeu din zilele de pe urmă S-a întrupat din nou pentru a ne mântui, urmărit cu sălbăticie de marele balaur roșu, condamnat și defăimat de lumea religioasă. Dumnezeu a suferit mult ca să mântuiască toată omenirea. În toți anii mei de credință în Dumnezeu, mă bucurasem de udarea și aprovizionarea cuvintelor Lui, dar nu mărturisisem ferm niciodată. Dumnezeu îi permitea marelui balaur roșu să mă persecute pentru a-mi desăvârși credința și a-mi da ocazia să fiu martoră. Trebuie să mă bazez pe Dumnezeu ca să mărturisesc ferm înaintea marelui balaur roșu și să-l umilesc pe Satana. În acea noapte, m-am rugat lui Dumnezeu, am meditat la cuvintele Lui și m-am mai liniștit.

După două sau trei zile, poliția m-a interogat iar. Nevrând să vorbesc, cei doi polițiști m-au apucat de picioare, apoi, unul dintre ei mi-a împins spre perete piciorul stâng, în vreme ce celălalt mi-a răsucit capul spre dreapta și m-a călcat tare pe piciorul drept. M-a durut cumplit și am simțit că mă sufocam. Apoi, un polițist mi-a imobilizat picioarele cu ale lui, apoi le-a depărtat printr-un șut, repetând manevra de mai multe ori, spunând: „Vom vedea cât de încăpățânată poți fi. Te voi tortura de moarte!” Apoi, mi-a ridicat piciorul în spate și l-a trântit de pământ, de 3 ori consecutiv. Apoi, m-a călcat tare pe partea interioară a coapsei, zdrobind-o. M-a călcat alternativ pe piciorul stâng și drept, de nenumărate ori. Parcă îmi smulgea carnea de pe coapse. N-am putut decât să strig de durere, agonizând, moment în care mi-a îndesat o sandală în gură. În total, m-au forțat să fac de trei ori sfoara. După aceea, mi-au strâns degetele cu două creioane pe care le-au tras de-a lungul lor. M-au torturat așa la nesfârșit. Nici nu pot să descriu cât de groaznic a fost. M-am rugat încontinuu și singurul meu gând era să mor înainte să devin un Iuda. Apoi, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” („Caută să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere. Am avut ocazia să fiu martoră înaintea marelui balaur roșu – a fost o mare onoare. Oricum m-ar tortura poliția, atâta timp cât respir, voi mărturisi ferm pentru Dumnezeu și-l voi umili profund pe Satana.

La ora 6 dimineața, în 13 decembrie, poliția ne-a pus să cântăm imnul pe hol. Aveam picioarele atât de umflate că nu puteam merge, așa că doi polițiști m-au târât până la ușă. Au râs de mine în fața tuturor, spunând: „A avut diaree toată noaptea și acum nu mai poate umbla!” Nu puteam sta nesprijinită, așa că m-am rezemat de perete. Pe la ora 9 dimineața, m-au forțat să fac sfoara încă de trei ori, apoi m-au târât pe scaunul de tortură și mi-au blocat mâinile în inele. Au continuat să mă strângă de degete. Un polițist a folosit două bețișoare de lemn ca să-mi strângă mâna stângă, iar când acestea s-au rupt, a continuat să-mi strângă patru degetele cu ele. Alt polițist mi-a strâns mâna dreaptă cu creioane. Durerea cauzată de strângerea și zdrobirea degetelor m-a făcut să dau din picioare, așa că mi le-au legat de scaun, imobilizându-mă complet. De asemenea, m-au împroșcat pe rând în picioare. Durerea era de-a dreptul insuportabilă. Nu am mai rezistat și m-am izbit puternic cu capul de perete. Polițiștii nu voiau să mor din cauza lor și mi-au blocat capul cu mâinile.

După-masă, m-au torturat iar, în același mod. Din cauza strânsorii, mi s-au învinețit unghiile, iar mâinile îmi erau negre și albastre. Degetul arătător stâng îmi amorțise de tot, simțeam că-mi explodează capul, picioarele îmi erau imobile și tot corpul mă durea îngrozitor. Cu toate acestea, nu s-au oprit. În acea noapte, m-au târât să văd un așa-zis „film educațional”, iar dimineața au continuat să mă pună să fac sfoara. M-au torturat așa două zile și jumătate. Chiar nu mai puteam rezita și m-am gândit să mă-nfometez, pentru a-mi curma suferința. În plină slăbiciune și suferință, m-am rugat: „Dumnezeule, chiar nu mai suport tortura crudă a marelui balaur roșu. Mă tem că Te voi trăda și voi deveni un Iuda. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă și dă-mi credință.” Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele Lui. „Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt ascultători până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”). Reflectând la cuvintele Lui, mi-am dat seama că Dumnezeu i-a permis marelui balaur roșu să mă persecute pentru a-mi desăvârși credința. De asemenea, m-a pus în această situație, ca să pot să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana. Dar am avut credință slabă, iar când trupul a suferit, am vrut să mor și să scap. Am văzut cât de slabă fusesem. Dac-aș muri, aș cădea în capcana Satanei. Nu puteam să mor. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu ca să mărturisesc ferm.

Din cauza torturii, am fost foarte vânătă de la mijloc în jos, iar hematoamele de pe picioare aveau mărimea unui ou. Aveam coapsele umflate, negre și albastre și nu-mi simțeam partea exterioară a gambei stângi. Poliția n-a vrut s-aibă de-a face cu o moarte și a doua zi au chemat un doctor. Doar după o săptămână de tratament, am îndrăznit să mă ridic și să merg încet. Rănile de la picioare erau atât de grave încât 20 de zile n-am putut dormi din cauza durerii. A fost o suferință insuportabilă. Poliția și-a dat seama că eram într-o stare foarte proastă și nu voia să mor acolo, așa că, în cele din urmă, au trebuit să-mi dea drumul. Acele 15 zile de tortură m-au lăsat cu câteva sechele grave. Nu-mi pot folosi mâinile la treburile casnice. Obosesc când frământ aluat sau spăl haine și simt dureri fulgerătoare. Mă dor și oasele coapselor și nu pot să mă ghemuiesc sau să mă ridic din ghemuit. Chiar dacă trupul meu a suferit puțin, am văzut iubirea lui Dumnezeu. Când eram torturată și trupul meu nu mai suporta, protecția lui Dumnezeu și îndrumarea cuvintelor Lui mi-au dat credință și putere și mi-au permis să înving tortura demonilor și să scap cu viață. De asemenea, am văzut clar cruzimea și barbaria PCC-ului. E Satana potrivnică lui Dumnezeu, diavolul. Am urât din toată inima PCC-ul și-am vrut să nu mai aud de el și să-l abandonez, urmărind adevărul și făcându-mi datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu!