O zi pe care nu o voi uita niciodată
A fost în decembrie 2012, în timp ce răspândeam Evanghelia cu frați și surori, la ora 9 dimineața. O mașină a poliției a s-a oprit în fața noastră. Fără să se legitimeze, un polițist mi-a răsucit brațul și m-a vârât în mașina lui. Un alt frate și o altă soră au fost încătușați și băgați în mașină. Îmi bătea inima tare și nu știam ce a plănuit poliția să ne facă. Dacă nu voi suporta tortura și voi deveni un Iuda, zilele mele de credincioasă vor lua sfârșit. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima și jurând că voi muri înainte să-mi trădez frații și surorile, ca Iuda. După rugăciunea, n-am mai fost atât de neliniștită.
Când am ajuns la secția de poliție, am fost despărțiți și interogați separat. Un polițist m-a întrebat aspru: „Cine e liderul tău? Unde locuiești?” Am spus: „Nu știu cine e liderul meu. N-am încălcat nicio lege. De ce am fost arestată?” Au râs tare și au spus: „Ce știi tu despre lege? Ai acordul guvernului și al Biroului de Afaceri Religioase să răspândești Evanghelia? Făceai muncă misionară ilegală, perturbând ordinea publică. Ar trebui să te trimitem la Biroul de Afaceri Religioase să se ocupe ei de tine!” Un alt polițist a spus: „Atâta timp cât cooperezi, te vom lăsa să pleci.” Pur și simplu i-am ignorat. Apoi, un polițist de lângă intrare a dat buzna și m-a lovit tare în gamba dreaptă. M-a durut atât de tare încât am crezut că îmi rupsese oasele gambei. M-a lovit cu putere. Aproape că și-a pierdut echilibrul, iar ceilalți polițiști au început să râdă. S-a redresat și și-a vărsat mânia pe mine, plesnindu-mă peste față. Am văzut stele verzi și am amețit de era să cad din picioare. La scurt timp, a început să mi se umfle partea dreaptă a feței. Apoi, m-a călcat iar pe gamba dreaptă, împroșcându-mă într-un colț al camerei. M-am ghemuit jos, în lacrimi. Apoi, m-a tachinat amenințător că mă va lovi cu piciorul în spate. Am fost foarte speriată. Voi mai primi o lovitură de la acest polițist? Dacă îmi va răni spatele? Am început să plâng de frică. Chiar atunci, câțiva dintre polițiști l-au reținut. Un alt polițist mi s-a adresat pe un ton blând: „Ascultă, dragă, nu vrem să te tratăm așa. Trebuie doar să ne spui adresa ta și te vom lăsa să pleci.” M-am gândit: „Părinții mei cred în Dumnezeu și îndeplinesc îndatoriri. Dacă le spun adresa mea, părinții mei vor și ei târâți în asta. Dacă frații și surorile se adunaseră la mine acasă și vor fi arestați toți, voi fi comis un lucru rău.” Așadar, n-am spus nimic. Apoi, un polițist le-a spus celorlalți să plece pentru că vrea să vorbească cu mine singur. M-a întrebat: „Vrei să pleci de aici? Dacă da, doar spune-ne adresa ta. Sau poți să cooperezi cu noi și să devii informatoarea noastră. Te infiltrezi printre superiorii bisericii și vom lucra împreună. Dacă ești de acord, te vom lăsa să pleci.” Când a văzut că-l ignor, i-a venit o altă ideea și a spus: „Acum, suntem doar noi doi aici. Știu că nu ne poți indica membri pe față. Îți pot ascunde identitatea. Mergem cu mașina mea pe stradă și nu trebuie decât să-mi arăți cu degetul un frate sau o soră de-ale tale. Dacă-mi indici un alt membru care să-ți ia locul, te vom lăsa să pleci! Ce spui?” Văzând fața urâtă a polițistului, am fost dezgustată. M-am gândit: „Chiar dacă suntem doar noi doi aici, Duhul lui Dumnezeu scrutează tot. Îi poți păcăli pe oameni, dar niciodată pe El. Dacă-ți imaginezi că voi deveni informatoare și-L voi trăda pe Dumnezeu, te-nșeli.” Am răspuns ferm: „Nu cunosc pe nimeni!” Apoi, m-a amenințat: „Încerci să protejezi pe cineva? Și părinții tăi cred în Dumnezeu? Cei arestați cu tine ne-au spus deja totul despre tine. Știm tot ce avem nevoie să știm. Acum, îți dau o ocazie să scapi basma curată. Dacă nu ne spui nimic, nu vei scăpa atât de ușor la închisoare. Te vor forța să bei apă fierbinte cu piper, îți vor strânge degetele, îți vor băga ace sub unghii și bețe în urechi și le vor cere deținuților să te hărțuiască. Te asigur că va fi iadul pe pământ!” Descrierea lui m-a cutremurat. Am fost îngrozită. M-am gândit: „Oare chiar m-au vândut? Dacă îmi vor băga bețe în urechi, nu voi asurzi? Să-mi strângă degetele, să-mi bage ace sub unghii – degetele sunt sensibile, sigur e foarte dureros! Dacă mă vor trimite la închisoare și mă vor tortura, va rezista o copilă slăbuță ca mine? Sau voi muri acolo? Am doar 20 de ani, de-abia îmi încep viața, nu vreau să mor încă. Aș putea să le spun ceva banal, ca să le satisfac cerințele.” Eram foarte supărată și nesigură. Știam clar în sufletul meu: „A fi arestat și persecutat e un fel de încercare și un test. Dumnezeu și îngerii veghează, la fel și Satana. Dacă le spun puțin, sigur îmi vor pune și alte întrebări. Dacă sunt atât de cruzi cu o copilă ca mine, cine știe cât de brutali vor fi cu frații și surorile mele? Nu pot să-mi trădez conștiința, să mă gândesc doar la mine, să devin lacheul Satanei și să-L trădez pe Dumnezeu. Indiferent dacă frații și surorile m-au trădat sau nu, voi fi martor neclintit. Chiar dacă voi fi închisă și torturată, nu pot să-L trădez pe Dumnezeu.”
După aceea, indiferent cum m-au interogat, am spus mereu că nu știu. Un polițist s-a înfuriat și a lovit masa, strigând: „Va trebui să luăm măsuri drastice!” Apoi, un alt polițist mi-a pus cătușe, m-a apucat de păr și a tras tare, în spate. Alți 3 sau 4 polițiști s-au înghesuit să-mi dea pumni și picioare. M-au lovit mai ales în gambe și mi-au dat pumni în cap, stomac și spate. Unul dintre ei m-a lovit atât de tare în stomac, încât m-am făcut ghem în colțul camerei și am plâns. Un polițist m-a întrebat: „Așadar, ai de gând să vorbești?” M-am uitat urât la el și m-a plesnit tare peste față. Un alt polițist m-a apucat de guler, m-a izbit cu capul de perete și de un dulap din metal și m-a strâns de gât. Abia am respirat de durere. Polițistul de lângă mine i-a spus să se oprească doar când eram mai moartă. M-am prăbușit pe podea, gâfâind. M-am gândit cum poliția nu pedepsește răul din societate, dar când e vorba de credincioși, ne torturează, ne bat, ba chiar ne omoară fără motiv. Am strigat în inima mea: „Există dreptate în lume? Cum se pot numi «poliția poporului»?” Mi-am amintit atunci un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Cum ar putea asta să nu incite la furie?” („Cei aflați în întuneric ar trebui să se ridice” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În trecut, n-aveam discernământ despre PCC. În cărți, PCC susținea că sprijină libertatea religioasă și l-am crezut fără îndoială, ba chiar îl ridicam în slăvi. Doar după ce am fost persecutată de PCC, am văzut cine e cu adevărat. PCC susține că sprijină libertatea religioasă pentru a-i înșela pe oameni, dar, în realitate, I se împotrivește lui Dumnezeu cu sălbăticie și-i persecută pe creștini. Dumnezeu Atotputernic a venit să exprime adevărul, să ne mântuiască de corupția și chinul Satanei, îndrumânâdu-ne pe calea dreaptă în viață. E un lucru incredibil, dar PCC ne persecută și ordonă poliției să-i aresteze și brutalizeze pe credincioși. PCC e cu adevărat rău! E un demon disprețuitor de Dumnezeu și potrivnic Lui.
Apoi, mi-au legat mâinile la spate și m-au pus să stau în genuflexiune 30 de minute sau să stau în genunchi. Când nu am îngenuncheat, doi polițiști m-au apucat de brațe și un al treilea m-a apăsat în spatele genunchilor, forțându-mă să îngenunchez. Am fost torturată până la epuizare și îngenuncheată cu fața la perete. M-am gândit că nu mă vor lăsa să scap ușor dacă nu vor scoate de la mine câteva informații despre biserică. Fusesem acolo doar de două ore și deja mă torturaseră până la epuizare și mă durea tot corpul. M-am întrebat câtă tortură mă mai așteaptă și dacă voi putea s-o îndur. M-am simțit ca o oaie mică care a dat brusc peste o haită de lupi, gata să fie devorată oricând. Am fost foarte supărată și speriată. M-am rugat încontinuu lui Dumnezeu: „Dumnezeule, simt că am voință slabă. Nu știu cât mai pot să rezist. Dumnezeule, nu înțeleg ce intenționezi să faci cu mine în această situație. Te rog, îndrumă-mă.” Apoi, mi-am amintit un rând din cuvintele Lui: „Doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). Brusc, totul mi-a fost clar. Dumnezeu spera să-mi păstrez credința în El când trec prin greutăți. Am cântat în gând acest imn: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește voia lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile din viața oamenilor sunt dăruite de Iahve și că El este și Cel care putea să le ia pe toate. Indiferent cum a fost încercat, și-a păstrat această credință. În experiența ta, indiferent la ce rafinare te supun cuvintele lui Dumnezeu, credința și dragostea pentru El sunt, pe scurt, ceea ce îi cere omenirii. Credința, iubirea și aspirațiile oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși” („Încercările atrag credința” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). După ce-am cântat imnul, aveam fața plină de lacrimi. M-am gândit la Iov. Când a trecut prin încercarea lui, pierzându-și copiii și toate avuțiile și umplându-se de bube pe tot corpul, el a trecut prin suferință fizică și emoțională extreme. În fața acestei încercări, la început, Iov nu a cunoscut intențiile lui Dumnezeu și a fost extrem de îndurerat și supărat, dar a avut multă reverență față de Dumnezeu. Nu a fugit după hoți, nici nu s-a plâns. Mai întâi, a venit înaintea lui Dumnezeu, rugându-I-se și căutându-L. La final, a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21), aducând o mărturie strălucitoare. Prin asta, am înțeles intenția lui Dumnezeu. El folosește aceste situații pentru a-mi desăvârși credința. Ar trebui să-nvăț din povestea lui Iov și să cred în Dumnezeu, să mă rog Lui și să mă bazez pe El pentru a mărturisi ferm.
După ce am stat în genunchi peste 10 minute, poliția mi-a ordonat să mă ridic. Un polițist înalt m-a luat de păr și m-a tras de cap în sus. Am atins solul doar cu vârful picioarele. Am simțit o durere fulgerătoare, de parcă m-ar fi scalpat. Mi-a smuls o șuviță de păr și a aruncat-o la gunoi. Mi-a țâșnit sângele de la rădăcini. Apoi, mi-a zdrobit cu pantofii degetele de la piciorul stâng și m-a călcat pe glezne cu toată greutatea. M-a durut atât de tare încât am crezut că mi-a rupt oasele și l-am împins. A văzut cât de rău mă doare și m-a călcat din nou pe glezne. Au început să-mi tremure picioarele și m-am ghemuit automat, dar m-a ridicat, mi-a pus mâinile pe perete și a continuat să mă calce pe picioare. M-au trecut transpirații reci și a început să-mi cedeze tot corpul, dar m-a ținut strâns, împiedicându-mă să mă ghemuiesc. A fost prima dată când m-am gândit că ar fi mai bine să mor decât să suport acea durere. S-a oprit doar când piciorul meu stâng a pocnit, ca și când s-ar fi rupt. M-am gândit că s-a rupt, dar nu era nimic. Am știut că Dumnezeu se milostivise de slăbiciunea mea și mă proteja. I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu. Apoi, a intrat un polițist de vreo 20 de ani și m-a întrebat lasciv: „Câți ani ai? Ai prieten? E în ordine dacă nu vrei să vorbești. Dar cu cât mai repede o faci, cu atât mai repede îți dăm drumul. Iar la noapte, voi veni să te văd.” Apoi, s-a apropiat și a spus: „Ce crezi că ar face un băiat și o fată singuri într-o cameră goală?” Mi-a spus și multe alte lucruri murdare și indecente. Apoi, a intrat o polițistă și a spus cu un zâmbet rece: „Dacă nu vorbește, smulgeți-i toate hainele și puneți-o să stea goală într-o intersecție aglomerată, cu un semn la gât, ca toată lumea să o vadă. Apoi, postați-i pozele pe internet și vedem dacă mai îndrăznește să iasă în public! Rușine pe viață!” În timp ce vorbea, mi-a desfăcut cătușele și mi-a dat jos geaca. Am fost foarte speriată. Am crezut că îi va fi milă de mine, fiind femeie, dar s-a dovedit a fi la fel de rea ca polițiștii. Un alt polițist m-a mângâiat cu mâna pe talie și a spus: „Ai un corp frumos.” Ceilalți au izbucnit într-un râs obscen. Sunetul râsului lor parcă venea direct din iad. Era să plâng de frică, gândindu-mă: „Acești polițiști ar face orice. Dacă îmi vor da jos toate hainele, cum voi trăi cu această rușine? Ar fi mai bine să mor, decât să trăiesc cu această umilință.” Am văzut că geamul din fața mesei n-avea gratii și m-am gândit să sar de-acolo. Când au observat că am de gând să sar, au închis geamul și m-am izbit tare cu capul de perete. Un polițist m-am împins la perete ca să nu mă mai pot mișca și a spus furios: „Vrei să mori? Nu scapi atât de ușor. Îți voi face viața un iad!” Am vrut să mor, dar nu m-au lăsat. Sufeream cumplit. Chiar atunci, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” („Caută să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am înțeles intenția Lui. Voia să trăiesc ca să mărturisesc ferm. Cine-L iubește pe Dumnezeu nu-și dorește moartea după puțină suferință. E un comportament de laș inutil. Trebuia să trăiesc! Dacă mă vor dezbrăca toată și mă vor pune la poarta secției de poliție va fi o dovadă a persecuție lor asupra creștinilor. După ce m-am gândit la asta, n-am mai vrut să mor. Apoi, un polițist numit Xie m-a privit languros și a spus: „Ai o înfățișare plăcută. Ai doar 20 de ani? Încă n-ai prieten? Aș vrea să văd dacă mai ești virgină.” În timp ce vorbea, s-a apropiat și s-a lipit de mine, atingându-mi fața și bărbia. M-am speriat și l-am împins. S-a împiedicat și s-a prins de marginea mesei, apoi s-a înfuriat și s-a repezit la mine, blocându-mi mâinile la perete. M-a sărutat pe toată fața și pe gât. Am strigat de supărare. Câțiva dintre polițiștii care priveau au râs în hohote, văzându-mă cum mă zbat. Ca să mă apăr să nu fiu violată, l-am împroșcat și nu l-am lăsat să se apropie. Un alt polițist și-a folosit camera să-mi facă poze. A spus: „Cum îndrăznești să lovești un polițist?” M-a scos cu totul din minți. Tăbărau toți pe mine și încercau să m-acuze că îi lovesc? Nu inversau lucrurile? Dar m-am gândit, de asemenea: „Dacă ripostez și îmi fac poză, pot să o pună pe internet și să o folosească pentru a discredita și acuza Biserica. Nu-L va umili pe Dumnezeu?” Nu voiam să aibă nimic cu Biserica, așa că mi-am înăbușit lacrimile și am suportat în tăcere chinul lor. La final, nu au făcut poza dorită și au plecat.
Polițistul Xie l-a pus pe altul să-mi pună cătușe și să-mi imobilizeze brațele la perete. M-a călcat pe picioare, mi-a desfăcut haina și a început să mă atingă pe spate și pe talie. Aveam mâinile și picioarele blocate, nu aveam cum să ripostez. Am început să plâng de supărare. Polițistul Xie a încetat doar când a intrat iubita lui. Puțin mai târziu, acesta a revenit și a sărit pe mine de parcă era posedat. În acel moment, nu era nimeni în cameră. Mi-a blocat picioare strânse laolaltă și m-a cuprins cu brațele, atingându-mă peste tot. Mi-a scos și chiloții. Mi-a fost foarte frică și am ținut strâns de betelie. M-a plesnit cu sălbăticie peste față și am strigat. Mi-a pus mâna pe gură și pe nas. Nu am mai putut respira și lupta m-a vlăguit tot mai tare. Așa i-am văzut la televizor pe violatori tratându-și victimele. Am fost foarte speriată și deznădăjduită. Mânios și exasperat, polițistul Xie a strigat: „Urlă! Urlă cât poți de tare! Să vedem dacă te salvează Dumnezeu.” Nerușinarea și răutatea lui m-au înfuriat foarte tare, dar tot el mi-a amintit de ceva. De ce nu mă rugasem și nu mă bazasem pe Dumnezeu? Doar Dumnezeu mă poate salva. M-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să fiu călcată de Satana. Te rog, salvează-mă, te rog, salvează-mă!” Chiar când îl imploram repede pe Dumnezeu, polițistul Xie mi-a lăsat gura și nasul libere și am respirat adânc. Am strigat imediat și mai mulți polițiști din camera alăturată m-au auzit și au venit. Doar atunci, mi-a dat drumul. M-am prăbușit pe podea, gândindu-mă la cele întâmplate. Fără protecția lui Dumnezeu, aș fi fost violată. I-am mulțumit în inimă lui Dumnezeu.
În acea zi, la prânz, au venit 7 sau 8 polițiști. Nevrând să cooperez cu ei, a venit la mine șeful secției, m-a tras de ureche și m-a pișcat de gât. M-a durut tare și m-am lăsat în jos. A râs de mine, spunând: „Îți retragi capul ca o țestoasă?” Și ceilalți au început să râdă de mine. M-au înconjurat și m-au împins de la unul la altul, ca pe o minge. Doi dintre ei chiar au profitat de ocazie să mă piște de piept și de talie. Ce adunătură de sălbatici! Am scrâșnit furioasă din dinți și am vrut să ripostez. Dacă nu aș fi trecut personal prin asta, n-aș fi crezut niciodată că aceasta e „poliția poporului”, despre care cărțile și televiziunea pretind „că slujește poporul” și „luptă pentru dreptate”. N-am mai suportat și am strigat la ei: „Niște bărbați adevărați și-ar bate joc de o copilă?” S-au oprit cum am spus asta. Puțin mai târziu, un polițist mi-a pus un pistol la tâmplă și m-a amenințat, spunând: „Aș putea să te împușc chiar acum! Când vă prindem pe voi, credincioșii, vă putem ucide fără consecințe. Vă putem împușca imediat. Odată morți, vă ducem și vă îngropăm. Dacă vrei să-ți spui ultimele cuvinte, fă-o acum!” În timp ce vorbea, a încărcat arma cu un glonț. Când am văzut că nu glumește, m-am speriat de mi s-au înmuiat picioarele. M-am gândit: „Chiar mi se termină viața la o vârstă atât de fragedă? Am văzut întruparea lui Dumnezeu și mântuirea omenirii în zilele de pe urmă, iar acum voi muri fără să văd spectacolul răspândirii Evangheliei Împărăției în tot universul și fără să-mi schimb firea? E greu de suportat asta.” Atunci, m-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Așa e, marele balaur roșu îmi poate devasta și tortura doar trupul, nu-mi poate distruge sufletul. E doar o paiață. La suprafață pare înfricoșător, dar indiferent de ardoarea lui, e mereu în mâinile lui Dumnezeu. N-ar îndrăzni să-mi facă nimic fără permisiunea lui Dumnezeu. M-am gândit cum Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, în iubirea lui pentru El. Când a fost răstignit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule! Momentul Tău a sosit acum, momentul pe care l-ai pregătit pentru mine a sosit. Trebuie să fiu răstignit pentru Tine, trebuie să dau această mărturie pentru Tine și sper că iubirea mea poate satisface cerințele Tale și că poate deveni mai pură. Astăzi, faptul că pot să mor pentru Tine și să fiu răstignit pe cruce pentru Tine, este mângâietor și liniștitor pentru mine, căci nimic nu este mai satisfăcător pentru mine decât să pot fi răstignit pentru Tine și să Îți satisfac dorințele și să mă pot da Ție, să îmi pot oferi viața Ție” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Rugăciunea lui a fost foarte iluminatoare pentru mine. M-am simțit mult mai aproape de Dumnezeu și nu m-am mai temut de moarte. M-am gândit cum m-a protejat Dumnezeu de când am fost arestată și că, atunci când Satana m-a ispitit, cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat ca să-i văd complotul. Când am fost slabă, El mi-a dat credință și putere, iar când am fost în pericol, Dumnezeu a aranjat lucrurile ca să nu fiu călcată-n picioare de Satana. Mare e iubirea lui Dumnezeu pentru mine! Ca să-I răsplătească iubirea, Petru a fost răstignit cu capul în jos. Mă bucurasem mult de iubirea lui Dumnezeu, dar nu L-am răsplătit niciodată. Chiar dacă n-am statura lui Petru, eram dispusă să-l am ca model. Ar fi o onoare pentru mine să mor azi pentru Dumnezeu. Am fost profund mișcată de iubirea lui Dumnezeu și m-am rugat în tăcere: „Dumnezeule, Îți datorez atât de mult. În viața mea, n-am căutat cu ardoare adevărul sau să Te iubesc. Dacă mă mai întorc în această lume, voi continua să cred în Tine, să Te urmez și Te răsplătesc!” Câțiva polițiști au văzut că plâng, și, crezând că mi-e frică, au spus: „E ultima ta șansă. Care sunt cuvintele tale de despărțire?” Am spus: „Toți murim până la urmă. Eu mor fiind persecutată pentru dreptate, așa că nu am niciun regret.” După ce-am spus asta, am închis ochii și-am aștept să mă-mpuște. Polițistului i-a tremurat mâna de furie și a spus: „Dorința ta mi-e poruncă!” Mi-a spus să-mi întorc capul într-o parte, apoi, mi-a pus pistolul la tâmplă și a tras de câteva ori, dar nu am murit. Apoi, mi-am dat seama că scosese glonțul. Un alt polițist a lovit masa cu mâinile și a spus: „Te crezi cumva Liu Hulan? Orice îți facem, nimic nu funcționează!” Mi-a împins tâmpla și m-a lovit cu pistolul peste cap, spunând: „Hai, plânge. De ce nu plângi?” M-am gândit la imnul despre experiența de viață: „Prefer să mor pentru a-mi păstra demnitatea ca unul dintre aleșii lui Dumnezeu” („Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Înainte, în fața torturii și amenințărilor lor, plângeam încontinuu, ca să încerc să îi înduplec. Mi-am dat seama că n-am credință în Dumnezeu. Mă târam în fața Satanei și îmi lipsea voința. Nu mai puteam să-L umilesc pe Dumnezeu cu slăbiciunea mea. Așa că mi-am șters lacrimile, am strâns pumnii și m-am hotărât să lupt cu Satana până la capăt! Am cântat în gând imnul: „Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu”: „Îmi voi da iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi. Sunt hotărât să fiu un martor neclintit pentru Dumnezeu și să nu cedez Satanei niciodată. Prefer să mor pentru a-mi păstra demnitatea ca unul dintre aleșii lui Dumnezeu. Cu însărcinarea dată de Dumnezeu în minte, îl voi umili pe diavolul Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de El. Voi fi credincios și Îl voi asculta până la moarte. Nu-L voi mai face pe Dumnezeu să verse lacrimi sau să se îngrijoreze” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”).
Câțiva polițiști m-au văzut strângând pumnii și au răbufnit furioși: „Seamănă cu Liu Hulan mai mult decât Liu Hulan.” Văzându-l pe Satana frustrat și fără opțiuni, am știut că a fost umilit. Chiar am înțeles ce-a vrut să spună Dumnezeu cu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Călcâiul lui Ahile al omului e frica lui de moarte. Satana a știut de al meu călcâi al lui Ahile și l-a folosit să m-amenințe și să mă-mpiedice să cred în Dumnezeu și să-L urmez. Dar înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită prin comploturile Satanei. Când am renunțat la viața mea pentru Dumnezeu, Satana a rămas fără putere, a eșuat și a fost umilit. La prânz, câțiva polițiști au mers să mănânce, iar trei au rămas să mă supravegheze. Unul a venit la mine și, cu un zâmbet fals, m-a întrebat: „De ce nu plângi?” Am spus: „Nu am de ce să plâng.” A zis: „Dacă nu plângi, îți vom da motive.” În timp ce vorbea, a luat o sticlă neagră. Mi-a deschis ochii larg și mi-a pulverizat o substanță chimică în ei și-n gură, în vreme ce alt polițist mi-a blocat mâinile și capul. Ochii au început să-mi ardă și să-mi curgă și nu-i puteam ține deschiși. Lacrimile îmi înțepau obrajii și gâtul mă înțepa de la substanța înghițită. N-am putut vorbi de durere și am scuipat încontinuu. M-a și amenințat, spunând că era un fel de otravă care mă va ucide în 30 de minute. Al treilea polițist m-a apucat de cătușe și m-a dus într-o altă cameră. Atunci, am reușit să-mi deschid puțin ochii și m-a dat iar cu acea substanță. Apoi, m-a încătușat de ceilalți frați și surori cu care fusesem arestată, a pornit un ventilator la maximum și a deschis toate geamurile. Purta un hanorac gros și avea un radiator la picioare. A râs cu poftă și a spus: „E bine și cald, nu?” Era în toiul iernii. Mâinile și picioarele mi-au înghețat repede. Chiar atunci, am auzit o soră bătând din picioare și cântând încet. Mi-am dat seama că era un imn de experiență care-L slăvește pe Dumnezeu. Am început să bat și eu ritmul. Cântând, am simțit că-mi recapăt puterea și m-am gândit: „Oricum mă vor tortura, voi merge înainte. Chiar dacă va fi să mor, voi mărturisi ferm pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu!” Spre surprinderea mea, ne-au lăsat să plecăm pe la ora 15. Am aflat că între timp arestaseră mulți frați și surori și nu mai aveau loc la centrul de detenție, nici la închisoare. Când au văzut că nu scot nicio informație relevantă de la noi și n-au aflat adresele noastre, pur și simplu ne-au dat drumul. Totuși, am știut c-a fost mila lui Dumnezeu. Ne-a dat o cale de ieșire. I-am mulțumit în inimă.
În timpul arestării și persecuției mele de către PCC, trupul meu a suferit puțin și am fost umilită, dar am obținut un real discernământ despre esența rea a PCC-ului. Am văzut clar că PCC e doar un demon disprețuitor de Dumnezeu și potrivnic Lui. Cât marele balaur roșu e la putere și Satana e, brutalizându-i și corupându-i pe oamenii. Am renunțat la marele balaur roșu și i-am întors spatele și am așteptat ziua în care Hristos și dreptatea vor veni la putere. Am sperat că Împărăția lui Hristos se va-mplini în curând și am avut și mai multă credință să-L urmez pe Dumnezeu.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!