Două decenii de greutăți
Am devenit creștin în 1991 și, după câțiva ani, am devenit predicator în biserică. În 1995, polițiștii de la Secția de Securitate Politică a Biroului județean de Securitate Publică m-au luat, dorind să afle unde predicam și cine era conducătorul meu. Când n-am vrut să răspund, am fost lovit cu pumnii și picioarele și torturat cinci ore, până m-am învinețit tot. Apoi am fost închis în casa județeană de detenție. Polițiștii și ceilalți prizonieri m-au torturat 42 de zile, până-n pragul morții. Ulterior, soția mea s-a folosit de niște relații și a plătit o amendă de aproape 10000 de yuani ca să fiu eliberat. Nu am înțeles. În calitate de credincioși care răspândeau Evanghelia, îi îndrumam pe alții să urmeze învățăturile Domnului, să fie buni, toleranți și să-i iubească pe ceilalți ca pe ei înșiși. De ce ne persecuta atât de brutal Partidul Comunist? Apoi, după ce am câștigat credință în Dumnezeu Atotputernic, datorită revelațiilor din cuvintele lui Dumnezeu și a experienței personale, am dobândit discernământ în privința esenței demonice a PCC care urăște adevărul și I se împotrivește lui Dumnezeu.
Într-o zi din decembrie 1999, în timp ce luam micul dejun cu soția, trei polițiști s-au năpustit în casă. Unul dintre ei era un ofițer care, în trecut, mă arestase din cauza credinței mele în Domnul. M-a măsurat din cap până-n picioare de câteva ori și a spus aspru: „Ai fost denunțat pentru credința ta în Dumnezeu Atotputernic și pentru că predici Evanghelia. Chiar nu ți-ai învățat lecția!” După aceea, au percheziționat toată casa, atât exteriorul, cât și interiorul, căutând peste tot. Asta a durat vreo oră și mi-au lăsat un haos total în casă, dar n-au găsit cărți despre credință. Apoi, m-au urcat într-o mașină ca să mă ducă la secția de poliție. Pe drum, mi-am amintit scene de când am fost arestat prima dată. Mi-a fost teamă. Acei demoni urăsc foarte mult credincioșii, iar eu n-aveam idee cum urma să mă tortureze. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea și mi-am amintit un lucru pe care l-a spus: „Oricui Îmi dăruiesc slava Îmi va fi martor și își va da viața pentru Mine. Acest lucru a fost predestinat de Mine cu mult timp în urmă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Așa e – am fost arestat cu permisiunea lui Dumnezeu și totul era în mâinile Lui: cât sufeream și dacă aveam să trăiesc sau să mor. Trebuia să fiu martor. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și m-am mai calmat.
Prima dată m-au dus la secția de poliție ca să mă percheziționeze și să mă interogheze, dar, văzând că nu vorbeam, m-au dus la Biroul județean de Securitate Publică. Acolo, am fost înconjurat de mai mulți polițiști care m-au lovit cu pumnii și picioarele și unii au folosit bastoane. Din cauza bătăii primite, am căzut la pământ. Îmi curgea sânge din nas și din gură, hainele îmi erau rupte și capul mi se învârtea. Nu aveam forță nici măcar să stau în picioare. Apoi, polițistul șef m-a luat de gât și a spus: „Dacă nu-ți dau o lecție, n-o să știi cu cine te pui! Vorbește! Cine e conducătorul tău? Cui i-ai predicat?” Îmi era frică. Dacă nu vorbeam, cu siguranță aveau să mă bată în continuare și mă gândeam că aveau să mă schilodească sau să mă omoare. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea, cerându-I protecția și îndrumarea. Apoi m-am gândit la aceste cuvintele de la Dumnezeu: „Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Mi-am dat seama că timiditatea și frica mea veneau de la Satana și că, oricât de feroce ar fi fost polițiștii, puteau să mă distrugă și să-mi tortureze trupul, dar nu-mi puteau atinge sufletul. Chiar dacă mă omorau în bătaie, sufletul meu ar fi fost în mâinile lui Dumnezeu. Gândul acesta mi-a dat credință și putere; nu L-aș fi trădat pe Dumnezeu și nu aș fi înșelat încrederea fraților și surorilor mele, chiar dacă asta-mi aducea moartea. Am strâns din dinți și n-am spus nimic. Nu le-am răspuns după ce m-au întrebat de mai multe ori, așa că m-au lovit până am căzut, apoi au luat un baston de polițist, l-au lăsat pe ciment și au pus doi oameni să tragă de mine și să mă forțeze să îngenunchez pe el. Presiunea asupra tibiilor mi-a cauzat o durere pătrunzătoare și-au început să-mi curgă lacrimile. Un polițist m-a călcat brutal pe gambe de mai multe ori, lucru care m-a făcut să plâng și să cad la pământ, ghemuit. Polițistul a strigat: „Ridică-te-n picioare!” Dar nu-mi puteam mișca picioarele – nu aveam forță să mă ridic. Suferind extraordinar de mult, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, aproape nu mai rezist și nu știu cum mă vor mai tortura. Dumnezeule, nu vreau să Te trădez – Te rog, dă-mi credință și putere!” Tocmai atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde îndrumarea luminii Mele. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca dovadă a biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința și puterea. Trebuia să mă bazez cu adevărat pe Dumnezeu și, cu îndrumarea cuvintelor Lui, puteam cu siguranță să-l biruiesc pe Satana și să rămân ferm în mărturia mea. După șase sau șapte ore de tortură groaznică, eram tot vânăt, iar gamba îmi era mutilată. De vreme ce nu puteam să merg, polițiștii m-au dus la o casă de detenție. Personalul de acolo a văzut că am răni grave și n-a vrut să mă primească. Abia după ce polițiștii au negociat cu ei o vreme au fost, în cele din urmă, de acord să mă primească.
M-au dus într-o celulă unde era un miros respingător. Era un spațiu mic, de aproximativ 10 metri pătrați, în care erau niște pături murdare și mirositoare și o toaletă. Cincisprezece sau șaisprezece oameni mâncau, beau, dormeau și-și făceau nevoile acolo – era umezeală și dezordine. Ceilalți prizonieri se uitau cu violență la mine. Chiar mi-era teamă și mă rugam continuu lui Dumnezeu. Mi-am amintit un lucru spus de El: „Nu te teme, căci mâinile Mele te sprijină, iar Eu te voi ține departe de toți răufăcătorii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 28). Cuvintele lui Dumnezeu m-au alinat și mi-au dat credință și m-am liniștit. A doua zi, deținutul șef a sărit intenționat la bătaie și i-a făcut pe ceilalți să mă bată, lăsându-mă să mă rostogolesc pe jos. Am ajuns să mă ghemuiesc de durere, fără să mă pot mișca. După aceea, polițiștii mă interogau din când în când, cerându-mi să vând biserica și, când n-au reușit să mă facă să vorbesc, au trecut la tactici mai puțin directe. Odată, unchiul soției mele, Li, a venit să mă interogheze. El era responsabil cu logistica la Secția de Securitate Politică a Biroului de Securitate Publică. Prefăcându-se îngrijorat, m-a întrebat: „Iei bătaie de la ceilalți prizonieri? Primești suficientă mâncare?” Apoi l-a pus pe un polițist să meargă să-mi cumpere niște chifle și câteva pachete de țigări. A oftat și, părând îngrijorat, mi-a spus: „Dacă nu mărturisești, probabil vei merge la închisoare și nu te voi putea ajuta. Dacă mărturisești, s-ar putea să pleci acasă la timp pentru Anul Nou. Gândește-te la asta!” Auzindu-l, m-am gândit că părinții mei aveau peste 70 de ani, iar soția mea avea grijă singură de trei copii mici. Cum aveau să se descurce dacă într-adevăr eram închis între trei și cinci ani? Închisorile Partidului Comunist sunt iadul pe pământ, poți fi torturat oricând până la moarte. Ce-aveau să facă dacă muream? Pe măsură ce mă gândeam la asta, mă întristam, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă vegheze. M-am gândit la acest citat din cuvintele Lui: „Poporul Meu ar trebui să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale Satanei, păzind poarta casei Mele pentru Mine; ar trebui să fie capabili să se sprijine unii pe alții și să se aprovizioneze unii pe alții, ca să evite să cadă în capcana Satanei, moment în care ar fi prea târziu pentru regrete” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit. Polițiștii voiau să se folosească de sentimentele față de familia mea și de slăbiciunile mele trupești ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Era o mare prefăcătorie! Aproape mă lăsasem păcălit. Viața îmi fusese dăruită de Dumnezeu și de El depindea dacă trăiam sau muream. Și soarta părinților și a soției mele era în mâinile Lui – El avea ultimul cuvânt. Dacă eram condamnat la închisoare, asta se-ntâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu. Trebuia să rămân ferm chiar dacă-mi pierdeam viața! Iar dacă mergeam la închisoare, asta se-ntâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu. Trebuia să rămân ferm chiar dacă-mi pierdeam viața! Așa că i-am zis: „Ei bine, am spus tot ce aveam de spus și nu știu nimic altceva.” Când nu i-a mers trucul, s-a uitat un pic urât la mine și a plecat furios.
Gardienii închisorii le spuneau mereu celorlalți deținuți să mă chinuie în multe feluri, cu „mănâncă gălușca”, „uită-te-n oglindă”, „înghite cotul”, și să recit regulile închisorii. „Mănâncă gălușca” era atunci când mă legau strâns cu așternuturile, iar apoi ceilalți mă loveau cu pumnii și picioarele, lăsându-mă amețit și dezorientat. „Uită-te în oglindă” era când mă băgau cu capul în toaletă, unde erau urină și fecale, iar eu, dacă nu eram atent, mă înecam cu ele. „Înghite cotul” însemna să mă lovească în spate cu cotul. De asemenea, mă obligau să recit regulile închisorii și, dacă greșeam un cuvânt, îmi dădeau jos pantalonii și, folosind un pantof cu talpă de plastic, mă băteau până-mi ieșeau bășici însângerate pe fund. Pe deasupra, gardienii închisorii mă puneau deseori să muncesc zi și noapte. Eram rănit, așa că lucram încet, iar ceilalți deținuți îmi dădeau multe sarcini. Dacă nu le terminam, luam bătaie. Era cu adevărat dureros și deprimant să înfrunt o astfel de tortură. Uneori, eram atât de slăbit încât îmi doream să mor, să curm acea suferință. Mă rugam mereu lui Dumnezeu, cerându-I să vegheze asupra inimii mele. Într-o zi, răstignirea Domnului Isus mi-a venit deodată în minte. Dumnezeu e suprem, sfânt și fără de păcat și El personal a devenit trup și a venit să lucreze, ca să mântuiască omenirea, dar a fost răstignit pe cruce. Acum Dumnezeu S-a întrupat din nou, venind să lucreze în China și, la fel, îndură respingerea, calomnierea, condamnarea și blasfemia omenirii. În plus, este urmărit de Partidul Comunist. Totuși, El continuă să exprime adevăruri ca să mântuiască omenirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru om este atât de mare! Sunt un credincios care urmărește mântuirea – ce contează această puțină suferință? În plus, să suferi înseamnă să ai o parte în Împărăția lui Hristos și în greutățile Sale. Este un lucru glorios. Există valoare și însemnătate în suferință. Dându-mi seama de asta, credința și puterea mea s-au reînnoit și n-am mai fost la fel de nefericit, indiferent cum mă torturau prizonierii.
Într-o zi, după micul dejun, câțiva ofițeri de poliție m-au dus cu mașina la o piață la vreo 10 kilometri de casă și apoi m-au urcat pe o platformă, împreună cu încă vreo 12 alți deținuți. Mi-am dat seama că era un fel de stâlp al infamiei. Cadrele de la Biroul Județean de Securitate Publică ocupau un rând pe scenă, iar jos era o mulțime compactă de oameni. Mulți dintre ei își vorbeau în șoaptă și mă arătau cu degetul. M-am înroșit, inima mi-a bătut mai repede și n-am îndrăznit să ridic capul. M-am gândit că în zonă erau destul de multe rude, prieteni și cunoștințe de-ale mele, precum și conlucrători din fosta mea confesiune. Oare ce aveau să creadă, văzându-mă la judecată, cu un semn legat la gât, alături de ceilalți deținuți? Cum aș mai putea da ochii cu ei după aceasta? Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă simțeam mai rău, așa că m-am rugat și I-am cerut putere lui Dumnezeu. M-am gândit la niște cuvinte de la Dumnezeu: „Sper ca toți oamenii să-Mi poată fi mărturie puternică și răsunătoare în fața marelui balaur roșu, să se poată da pe ei înșiși pentru Mine pentru o ultimă oară și să-Mi îndeplinească cerințele într-o ultimă dată. Puteți face voi cu adevărat acest lucru?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. În calitate de credincioși, suntem pe calea cea bună. Nu încălcăm legea și nu facem lucruri rele, deci n-avem de ce să ne fie rușine. Umilirea pe care o înfruntam era îndurarea persecuției pentru dreptate. Ar trebui să fiu mândru. Gândul acesta m-a calmat. Au ajuns să mă acuze de „credință ilegală” și „deranjarea ordinii publice” și mi-au dat trei ani de reeducare prin muncă. Văzând pe scenă toate acele fețe de lupi moraliști și îngâmfați, i-am urât cu toată ființa pe acei demoni și am jurat că nu-L voi trăda niciodată pe Dumnezeu, nu mă voi pleca niciodată în fața Satanei, nici dacă mă condamnă la 30 de ani, nu doar la trei!
La două zile după mitingul de denunț, am fost trimis într-un lagăr de muncă. Acolo, m-au repartizat pe un șantier de construcții să sap tranșee și să car ciment și nisip cu roaba. Trebuia să fac această muncă grea douăsprezece ore sau mai mult, în fiecare zi. Uneori lucram încet fiindcă aveam răni la gambă, iar supraveghetorul mă bătea când observa. Am simțit o oarecare slăbiciune la gândul că trebuia să rămân acolo timp de trei ani. Nu știam cum să depășesc situația sau dacă aveam să scap cu viață. În acea perioadă, m-am rugat mult lui Dumnezeu și m-am gândit la iubirea Sa. M-a emoționat foarte mult gândul la durerea și umilința pe care le-a îndurat ca să mântuiască omenirea coruptă. Asta m-a determinat să mă supun și să vreau să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, oricât de mult aș fi suferit.
După o vreme, am aflat că era un deținut pe nume Shang Jin, care era și el credincios în Domnul și, de vreme ce eram amândoi creștini, vorbeam despre credința noastră când aveam ocazia. Am văzut că fratele Shang Jin avea o umanitate bună și tânjea după întoarcerea Domnului, așa că am vrut să-i împărtășesc lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Dar și-a ispășit sentința și a fost eliberat înainte să apuc să-i spun. Am considerat că era mare păcat și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să deschidă o cale ca să am o șansă de a-i împărtăși Evanghelia lui Shang Jin. Curând după eliberarea lui, lucram, ca de obicei, pe șantier. Într-o zi, m-a durut burta și a trebuit să merg la baie mai des decât de obicei. Am observat că peretele băii nu era foarte înalt și că dincolo de aceasta era o fabrică mare. Când eram la baie, un gardian stătea afară și citea ziarul. Nu eram sigur că Dumnezeu îmi deschidea o cale, așa că am spus o rugăciune. După ce m-am rugat, în inima mea, am fost sigur că Dumnezeu îmi oferea o cale de scăpare, așa că am sărit zidul și am intrat în fabrică atunci când gardianul a fost neatent. Mi-am scos repede uniforma de deținut, mi-am atârnat-o pe umăr, și am ieșit pe ușa principală. N-aș fi visat vreodată că, fiind atât de bine păzit, aș fi putut să evadez. I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu.
Însă la scurt timp, am auzit sirene în urma mea. M-am ascuns repede într-o pădurice și m-am rugat continuu. Am așteptat până s-a întunecat și am ieșit precaut din pădurice. Am mers pe un mic drum de țară, îndreptându-mă spre casa lui Shang Jin. Târziu în noapte, curând după ce intrasem pe șoseaua care ducea la el acasă, am văzut niște ofițeri de poliție la un punct de control și m-am cam speriat. Dacă mă descopereau? Nu m-ar fi lăsat să scap dacă puneau mâna pe mine. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea. Am văzut o căpiță și m-am grăbit să mă ascund în ea, stând acolo mai bine de o oră. Am ieșit cu foarte mare grijă după ce am văzut mașina poliției plecând și apoi am continuat să merg cu greu spre casa lui Shang Jin. Nu ajunsesem departe când gamba a început să mă doară atât de mult, de n-am mai putut să merg, așa că m-am așezat și m-am odihnit și apoi am plecat iar la drum. Mergând, am fredonat imnul „Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu”:
Astăzi accept judecata și purificarea lui Dumnezeu, iar mâine voi primi binecuvântările Sale. Sunt dispus să-mi dau tinerețea și viața pentru a vedea ziua de slavă a lui Dumnezeu. O, iubirea lui Dumnezeu: ea mi-a vrăjit inima! El lucrează și exprimă adevărul, dăruindu-i omului calea vieții. Sunt dispus să sorb din paharul cu amărăciune și să sufăr pentru a câștiga adevărul. Voi îndura umilința fără să mă plâng. Doresc să-mi petrec viața răsplătind harul lui Dumnezeu.
Îmi voi oferi iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi. Sunt hotărât să rămân neclintit în mărturia mea pentru Dumnezeu și să nu cedez Satanei niciodată. O, chiar dacă putem să avem capul spart și să ne curgă sângele, curajul oamenilor lui Dumnezeu nu poate fi zdruncinat. Cu îndemnările lui Dumnezeu întipărite în inima mea, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de Dumnezeu. Voi fi credincios și ascultător față de El până la moarte. Nu-L voi mai face niciodată pe Dumnezeu să plângă și nu-L voi mai face niciodată să Se îngrijoreze.
[…]
– Urmați Mielul și cântați cântări noi
Fredonându-l, mi-am simțit credința sporind. În cele din urmă, am ajuns acasă la Shang Jin pe la prânz, a doua zi. Am plâns de bucurie când ne-am revăzut. Având în vedere că poliția urma să vină curând, m-a găzduit la altcineva. După cum era de așteptat, în a treia zi, în jurul prânzului, polițiștii au venit acasă la Shang Jin. Negăsindu-mă, au plecat exasperați. După aceea, i-am împărtășit lui Shang Jin Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Cu îndrumarea lui Dumnezeu, mai mult de o sută de frați și surori din confesiunea lui au venit înaintea lui Dumnezeu Atotputernic.
După ce am evadat din lagărul de muncă, am devenit un criminal căutat. Am călătorit răspândind Evanghelia, neîndrăznind să mă întorc acasă. Zece ani au trecut cât ai clipi și apoi, în septembrie 2010, m-am furișat înapoi în orașul meu și m-am dus la sora mea. Acolo, m-am întâlnit cu soția mea, care mi-a spus că, după ce am evadat din lagărul de muncă, polițiștii au mers la noi acasă și au percheziționat atât casa noastră, cât și pe cele ale rudelor noastre. Ba chiar mi-au amenințat soția, părinții și alte rude, ca ei să le spună unde mă aflam. Timp de câteva zile, polițiștii au supravegheat în secret zona din jurul casei mele. În toți acei ani, polițiștii nu au încetat să mă urmărească. De Anul Nou și de zilele de naștere ale părinților mei, întrebau mereu de mine și dacă mă întorsesem acasă. În 2002, soția mea a fost arestată din cauza credinței ei, iar rudele noastre au fost nevoite să cheltuiască mai mult de 2000 de yuani și să-și folosească relațiile ca să fie eliberată. Situația s-a înrăutățit pentru familia noastră, fiindcă eu și soția mea fuseserăm arestați și amendați. Copiii noștri au fost obligați să abandoneze școala înainte de a absolvi clasele primare și de gimnaziu și au trebuit să părăsească zona ca să muncească pentru a-și câștiga traiul. M-a întristat foarte mult să aud asta. Când au auzit că m-am întors acasă, părinții mei au venit la sora mea ca să mă vadă. Fără să spună un cuvânt, au început să plângă în clipa în care m-au văzut, dar nu au îndrăznit să o facă prea zgomotos, de teamă să nu îi audă altcineva. Au spus că m-au visat adesea și că au plâns râuri de lacrimi. Am izbucnit în lacrimi când am văzut cât de fragili păreau părinții mei. Câteva zile mai târziu, tatăl meu a căzut de pe bicicletă când a venit să mă vadă acasă la sora mea și și-a fracturat femurul. Când am auzit, am fost foarte îngrijorat și am riscat să merg să-l văd acasă, la miezul nopții. Când m-a văzut, tata a început să plângă și a spus: „Doctorul a spus că n-a putut să-mi fixeze femurul. Nu pot decât să aștept să mor. E probabil ultima dată când ne vedem.” L-am consolat, forțându-mă să nu plâng. Nu am îndrăznit să stau mult, de teamă să nu fiu arestat, așa că am plecat după aproximativ o oră. Din cauză că am fost arestat de Partidul Comunist, mai bine de un deceniu am fost un fugar, nu am putut să mă întorc acasă, să-mi văd familia, să fiu loial părinților mei sau să-mi îndeplinesc responsabilitățile de soț și tată a trei copii, iar acum tata era bolnav, iar eu nu puteam să am grijă de el nici măcar o zi. Simțeam că mi-am dezamăgit părinții și eram copleșit de durere. Am venit repede înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume, să-mi dea forță și credință. După ce m-am rugat, am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Simt constant că acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit intențiilor lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit. […] Asta deoarece am crezut dintotdeauna că măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt rânduite de Dumnezeu și că nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”]. „Ce ați moștenit voi în această zi depășește tot ce au avut apostolii și profeții și este mai mare chiar decât ce a avut Moise și Petru. Binecuvântările nu pot fi obținute într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mare sacrificiu. Cu alte cuvinte, trebuie să aveți o dragoste care a îndurat rafinarea, trebuie să aveți o mare credință și trebuie să aveți multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; mai mult, trebuie să vă îndreptați spre justiție și să nu fiți niciodată intimidați sau evazivi și trebuie să aveți o inimă iubitoare de Dumnezeu constantă până la moarte. Trebuie să fiți hotărâți, trebuie să aibă loc schimbări în firea vieții voastre; corupția voastră trebuie vindecată și trebuie să acceptați toate orchestrările lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți supuși până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți, acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și este lucrul pe care îl cere Dumnezeu de la acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Pentru mine, a fost iluminator să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu a prestabilit cât va suferi un om în timpul vieții lui. Trebuia să-mi las părinții în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. M-am gândit și la toți sfinții care au fost mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu, trecând prin persecuție și greutăți. Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și m-am bucurat de adevărurile exprimate de El. Am câștigat mult mai mult decât toți acei apostoli și profeți, dar când am înfruntat persecuția, am fost nefericit și slab – statura mea era mică. Apoi, am hotărât să urmez exemplul sfinților, să fiu ferm în credința mea și să-L urmez pe Dumnezeu!
În 2011, un frate a adus o scrisoare care spunea că polițiștii s-au întors acasă la mine ca s-o întrebe pe soția mea unde eram. Soția mea și cu mine nu am mai vorbit de atunci.
Într-o zi din decembrie 2012, am ieșit în ploaie să răspândesc Evanghelia unei familii, alături de câțiva frați și surori. Au apărut patru polițiști, au coborât din mașină și m-au prins. Două surori pe biciclete electrice au încercat să fugă, dar trei polițiști le-au urmărit cu mașina. Pe mine m-a prins un polițist care a venit în fugă și m-am luptat cu el. O soră mai în vârstă l-a apucat pe polițist ca să mă apere, dându-mi o șansă să fug. Dar alergasem doar câțiva metri când m-a ajuns și m-a înșfăcat, iar apoi două surori l-au tras de pe mine, permițându-mi să scap. Când am ajuns acasă, inima încă îmi bătea nebunește și mă gândeam numai la ce tocmai se întâmplase. Am scăpat doar pentru că acele surori l-au ținut pe polițist, ca să mă protejeze. Nu știam dacă fuseseră arestate, dacă aveau să fie torturate și dacă ceilalți frați și celelalte surori scăpaseră sau nu. M-am gândit la ultimele două ori când fusesem arestat și torturat. Am simțit că este foarte periculos să răspândești Evanghelia în China, că poți fi arestat și închis în orice clipă, oriunde. Eram destul de deprimat, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și am zis o rugăciune. Dup ce m-am rugat, am deschis cartea mea care conținea cuvintele lui Dumnezeu și am văzut asta: „Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a intențiilor Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să reflectez asupra mea. Am văzut că iubirea mea pentru Dumnezeu era denaturată și că nu mă supusesem cu adevărat Lui. Ultimele două dăți când fusesem arestat, nu cedasem în fața Satanei când am fost torturat și rămăsesem ferm în mărturia mea, așa că am crezut că aveam statură și ceva credință și supunere față de Dumnezeu. Dar fiind încercat și atacat de Satana în repetate rânduri, adevărata mea statură a fost dezvăluită. Faptul că am putut să rămân ferm înainte nu s-a datorat staturii mele reale, ci credinței și curajului pe care mi le-au dat cuvintele lui Dumnezeu. De data asta, am văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită într-adevăr pe baza înșelăciunii Satanei. Satana s-a folosit de tot felul de trucuri ca să fiu arestat și torturat, ca să mă învingă pe deplin și să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, dar Dumnezeu a folosit acele situații ca să mă ajute să-mi văd defectele și să-mi înțeleg neajunsurile, iar credința și adevărata supunere mi-au fost desăvârșite prin acele încercări îndelungate. După ce am înțeles intențiile sincere ale lui Dumnezeu, n-am mai fost la fel de negativ sau nefericit și am hotărât să urmez exemplul lui Petru, să respect orchestrările lui Dumnezeu în toate și, indiferent ce persecuții sau greutăți aș înfrunta, să-mi îndeplinesc datoria, să răspândesc Evanghelia și să fiu martor.
De-a lungul a două decenii, am fost arestat, persecutat și torturat cu brutalitate de Partidul Comunist, forțat să-mi părăsesc căminul și să-mi văd familia destrămată și, uneori, am fost slab. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere de nenumărate ori și mi-au îngăduit să ajung până în ziua de astăzi. Am avut parte de ceva suferință fizică în aceste persecuții și greutăți, dar m-am apropiat de Dumnezeu. De asemenea, am dobândit și ceva înțelegere practică privind înțelepciunea, atotputernicia, iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Am văzut clar că Partidul Comunist este un demon satanic, potrivnic lui Dumnezeu. M-am lepădat de el întru totul, l-am abandonat și L-am urmat cu hotărâre pe Dumnezeu. Îi sunt recunoscător din toată inima lui Dumnezeu pentru că a rânduit toate acestea pentru mine, permițându-mi să câștig cele mai valoroase comori din viață.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!