de Zhong Zhen, China

În trecut, am avut o căsnicie nefericită. După divorț, viața a fost foarte grea, având grijă de fiicele mele de una singură. Mai târziu, m-am apropiat de un coleg de la școala noastră. După ce ne-am căsătorit, el a fost foarte bun cu mine și cu fiicele mele și acasă nu mai trebuia să-mi fac griji pentru nimic. Îi eram foarte recunoscătoare. Deși viața mea era stabilă, exista constant un gol inexplicabil în adâncul inimii mele. În august 2012, verișoara mea mi-a predicat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să mă întâlnesc cu verișoara mea în weekenduri. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că omul a fost creat de El. Strămoșii noștri, Adam și Eva, au fost ademeniți de Satana și L-au trădat pe Dumnezeu, făcând ca omenirea să trăiască în păcat. Toată ticăloșia și tot desfrâul din lume sunt rezultatul coruperii omului de către Satana. Am aflat, de asemenea, că Dumnezeu a mântuit întotdeauna omenirea. În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat și a fost răstignit pentru a deveni jertfă pentru păcat în locul omenirii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a exprima adevărul și a face lucrarea Sa de judecată și de purificare, rezolvând cauzele fundamentale ale păcatului omului, curățindu-i și mântuindu-i pe deplin pe oameni și ducându-i către o destinație minunată. Odată ce am înțeles acestea, am avut răspunsuri la multe dintre nedumeririle din viața mea și din lume, insomnia care mă chinuise de ani de zile a dispărut fără ca măcar să-mi dau seama, iar sentimentele de teamă și de singurătate din inima mea au dispărut și ele. Am simțit că parcă aș fi fost luată dintr-un pustiu sălbatic și fără de speranță și dusă într-un loc luminos și cald. Mi-am simțit inima liniștită și împăcată. Am înțeles și că nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să le dea oamenilor adevărul sau să aducă pace în inimile lor. Ca ființă creată, trebuie să cred în Dumnezeu, să mă închin Lui și să urmăresc să dobândesc adevărul. Altfel, viața este goală și lipsită de sens. Când soțul meu a văzut cum mi s-a înviorat moralul de când am început să cred în Dumnezeu, mi-a susținut credința.

În decembrie 2012, soțul meu a citit pe internet zvonurile nefondate răspândite de PCC pentru a calomnia și a condamna Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. De teamă că voi fi arestată, a început să încerce să mă oprească din a crede în Dumnezeu. Nu mă lăsa să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu o lăsa pe verișoara mea să vină să ne întâlnim. În acel moment, și eu eram îngrijorată că voi fi prinsă și întemnițată dacă cred în Dumnezeu, dar verișoara mea a avut părtășie cu mine despre cum adevărata cale a fost întotdeauna persecutată din vremuri străvechi. În Biblie, am citit și cum Domnul Isus și ucenicii Săi au fost persecutați și am văzut cum Satana domnește în această lume. Este foarte ticălos și întunecat și nu permite existența lucrurilor pozitive. Crezând în Dumnezeu și urmându-L, merg pe calea cea dreaptă în viață și nu trebuie să renunț, chiar dacă sunt persecutată. I-am spus soțului meu tot ce înțelesesem, dar el pur și simplu nu a vrut să asculte. A trebuit să citesc în taină cuvintele lui Dumnezeu și să particip la adunări când el nu era acasă. În aprilie 2013, spondiloza lombară de care sufeream s-a agravat. Nu puteam să stau jos sau în picioare – puteam doar să stau întinsă. Soțul meu m-a ajutat să-i solicit angajatorului meu să-mi dea mai multe luni de concediu. Cu protecția lui Dumnezeu, boala mea s-a vindecat aproape complet după ce am aplicat câțiva plasturi medicinali. După aceea, am început să profit de concediu pentru a predica Evanghelia, dar nu a durat mult până când soțul meu a observat. Profita de pauza de prânz pentru a veni acasă ca să vadă dacă sunt sau nu acolo. Dacă veneam acasă un pic mai târziu și vedeam mașina lui parcată jos, de panică, inima începea să-mi bată cu putere. De-a lungul celor câțiva ani de căsnicie, el avusese întotdeauna grijă de mine, dar când nu am făcut ceea ce-mi spusese în legătură cu credința mea în Dumnezeu, am simțit că îl dezamăgisem, iar când mă ocăra și țipa la mine, trebuia pur și simplu să îndur. Pe măsură ce mergeam la tot mai multe adunări, am înțeles că Dumnezeu este sursa vieții omului. Faptul că fiecare persoană poate trăi se datorează îngrijirii, protecției și aprovizionării date de Dumnezeu. Este absolut firesc și justificat ca oamenii să creadă în Dumnezeu și să-și facă îndatoririle. Este cel mai corect lucru. Simțeam tot mai mult că alesesem calea cea dreaptă urmându-L pe Dumnezeu. Inima mea a căpătat putere și nu mai eram la fel de speriată de accesele de furie ale soțului meu. Uneori chiar îi răspundeam rațional. Odată, m-a arătat cu degetul și a țipat furios: „Acum nu mai asculți nimic din ce-ți spun! Ți-am zis că statul nu vă permite să credeți, dar nu m-ai ascultat. Chiar crezi că nu poți trăi dacă nu crezi în Dumnezeu?” I-am spus: „Ascultă, lumea aceasta este atât de ticăloasă și de întunecată. Uită-te numai la școala noastră – toată ziua se întâmplă lucruri necurate. M-am săturat de așa ceva! Faptul că Dumnezeu a venit să exprime adevărul și să-i mântuiască pe oameni este ceva minunat. Fără credință în Dumnezeu, simt că viața nu are niciun sens!” S-a uitat la mine și a spus: „Știu că nu e un lucru rău să crezi în Dumnezeu, dar Partidului Comunist nu-i pasă de asta. Dacă vei continua să crezi, este posibil să fii arestată. Când se va întâmpla asta, îți vei pierde serviciul și te vei chinui în închisoare. La ce bun toate astea? Pur și simplu, renunță odată la credință!” Cum am auzit asta, mi-am dat seama că soțului meu îi era teamă pentru că cunoștea în profunzime metodele Partidului Comunist și, de aceea, încerca să mă oprească. De fapt, și eu eram îngrijorată că voi fi arestată și încarcerată, ba chiar că era posibil să fiu omorâtă în bătaie de poliție. Existau mult prea multe incidente în care guvernul PCC tratase viața umană cu un dispreț total. Mai târziu, m-am gândit la ceea ce a spus Domnul Isus: „Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). Mi-am simțit inima extrem de luminoasă. Viața omului este foarte scurtă. Nu are absolut niciun sens să ne zbatem zilnic pentru trup și pentru a ne câștiga existența. Crezând în Dumnezeu și urmându-L, poți obține viața veșnică – acesta este un lucru atât de prețios! Dacă nu îndrăznesc să cred în Dumnezeu de frică să nu fiu arestată, atunci nu voi obține niciodată viața veșnică. Orice ar fi, nu pot renunța la credința în Dumnezeu. Totuși, soțul meu insista că nu mă va lăsa să cred. Mă frământam în sinea mea: „Suntem căsătoriți de aproape șase ani și el a avut întotdeauna grijă de această familie și a fost atent cu mine. Am muncit împreună din greu ca să ne cumpărăm o casă și o mașină. Putem vedea cum viața noastră devine tot mai bună. Toate colegele mele spun că, în sfârșit, am o familie bună. Și eu cred că această familie este locul căruia îi aparțin în această viață și îmi iubesc din toată inima această viață stabilă și liniștită. Dar dacă soțul meu e hotărât să nu mă lase să cred în Dumnezeu, ce ar trebui să fac? Pot eu să continui totuși să-L urmez pe Dumnezeu?” Pe măsură ce aceste întrebări mă copleșeau, mă rugam încontinuu lui Dumnezeu, implorându-L să mă călăuzească.

La o adunare, le-am spus fraților și surorilor despre grijile mele și ei au citit împreună cu mine aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare irosirea vieții tale? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, treptat, inima mea a căpătat putere. Am venit înaintea lui Dumnezeu prin harul Lui și, după ce am văzut toate aceste adevăruri pe care Dumnezeu le-a exprimat, este absolut firesc să le urmăresc din toată inima. Chiar dacă asta înseamnă să sufăr, merită. Deși o familie armonioasă este foarte importantă pentru mine, urmărirea adevărului este lucrul de cea mai mare însemnătate. Înainte să citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu știam de unde vin sau pentru ce trăiesc. Nu știam de ce această lume este atât de ticăloasă și de întunecată și trăiam în fiecare zi în beznă, timpul scurgându-se cu greu. Viața era atât de dureroasă! Acum, cu mare dificultate, am reușit să găsesc adevărata cale și să văd lumina. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles multe dintre tainele vieții și am aflat care este valoarea acesteia. Dacă abandonez adevărul de dragul unei familii armonioase, atunci, nu va fi oare o viață trăită așa goală și complet lipsită de sens? Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că dragostea dintre soț și soție se bazează pe interesele personale. M-am gândit la asta – de ce a fost soțul meu bun cu mine înainte? A fost pentru că arătam bine și nu îmi plăcea să mă ocup de bani, lăsându-i lui controlul financiar al familiei. Îndeplineam destul de bine standardele lui pentru soția ideală, ceea ce îl mulțumea. Totuși, când mi-am dezvoltat propria credință și propria cale de urmat în viață, ceea ce nu era tolerat în această țară, el a început să simtă că nu îi mai sunt de folos și nu a mai fost niciodată bun cu mine. În același timp, eu eram reticentă să-l părăsesc pentru că era atent cu mine și mă îngrijea, iar acasă nu trebuia să-mi fac griji pentru multe lucruri. Oamenii sunt toți egoiști, iar soțul și soția se folosesc unul de celălalt. Cum poate exista vreo afecțiune adevărată? Nu pot abandona mântuirea lui Dumnezeu pentru aceste rămășițe de sentimente conjugale. După aceea, am continuat să insist să particip la adunări și să îmi fac datoria.

Într-o zi din iunie 2013, tocmai ce pregăteam cina după ce mă întorsesem de la predicarea Evangheliei. Când soțul meu a venit acasă, fața lui era foarte posomorâtă, dar eu l-am ignorat. După cină, am mers în camera mea să le spun fiicelor mele povești din Biblie. Ele ascultau fericite când soțul meu s-a postat brusc în pragul ușii și m-a ocărât. Fetele erau atât de speriate încât nu îndrăzneau să spună nimic și eu am zis repede ceva pentru a le liniști. După ce am terminat de vorbit, am ieșit la o plimbare. Nu mă așteptam ca soțul meu să mă urmeze. Când am ajuns într-un colț, nu departe de clădirea noastră, m-a apucat de braț și m-a trântit pe jos, pe treptele de lângă mine. O durere puternică mi-a străbătut brațul, m-am ridicat încet și am pornit spre casă, fără să spun un cuvânt. El m-a apucat din nou de braț și m-a tras violent, trântindu-mă din nou la pământ. A arătat cu degetul spre nasul meu și m-a dojenit sever: „De ce trebuie să crezi în Dumnezeu? Cum poate exista un Dumnezeu? Unde este Dumnezeul tău când te tratez așa? De ce nu te protejează?” Mi-am dat seama că era complet irațional. M-am gândit în sinea mea: „Tu nu crezi în Dumnezeu – ce știi tu? Vrei să mă bați ca să mă faci să mă îndoiesc de Dumnezeu și să-L tăgăduiesc. Intențiile tale sunt cu adevărat abjecte!” A spus din nou: „Orice îți spun, tu pur și simplu nu asculți – cu cât crezi mai mult, cu atât devii mai obsedată. Acum mai mergi și peste tot să predici Evanghelia. Cumnatul nostru a spus că, dacă nu asculți de vocea rațiunii, ar trebui să-ți trag o mamă de bătaie. Nu credem că nu te putem îndrepta! Așadar, spune-mi, mai crezi sau nu?” Când a văzut că nu scoteam niciun cuvânt, a venit în spatele meu și m-a lovit puternic cu piciorul direct în zona lombară. Durerea din zona lombară a fost atât de puternică încât m-a săgetat până în inimă și imediat au început să-mi curgă lacrimile. Totuși, soțul meu nu a arătat niciun fel de milă. În timp ce mă lovea, a spus: „Nu te voi lăsa niciodată să crezi! Te voi lovi până vei rămâne paralizată! Chiar dacă va trebui să am grijă de tine, nu te voi lăsa să crezi în Dumnezeu!” Când l-am auzit spunând asta, am simțit un fior rece în inimă. Înainte, simțisem mereu că soțul meu avea o umanitate foarte bună și întotdeauna fusese foarte atent cu mine. Nu mă așteptam să creadă falsitățile și zvonurile nefondate ale PCC-ului, să încerce să mă oprească să cred în Dumnezeu și chiar să încerce să mă lovească până voi rămâne paralizată! Era pur și simplu mult prea feroce! Apoi, a spus: „Dacă ești singură acasă, probabil că te vei duce la adunări. Te voi trimite pur și simplu undeva departe. Oamenii ca tine nici măcar nu merită să trăiască în casa mea frumoasă. Ridică-te!” În timp ce spunea asta, m-a ridicat în picioare, m-a împins în mașină și m-a dus la casa mamei mele. Nu mă așteptam ca mama mea să mă sprijine foarte mult în credința mea în Dumnezeu. I-am predicat Evanghelia și ea a acceptat, de asemenea, lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fratele meu mai mic vorbea constant în favoarea soțului meu. A încercat și el să mă convingă: „Surioară, sunt momente în această lume când pur și simplu ești neputincioasă. Trebuie să fii mai realistă. Stai aici câteva zile și apoi du-te înapoi acasă și trăiește o viață bună.” Ceea ce mi-a spus fratele meu m-a pus serios pe gânduri: „Trebuie să înfrunt realitatea lumii. Am aproape patruzeci de ani. Mi-am petrecut jumătate din ei luptând ca să am viața pe care o am acum. În toate celelalte aspecte, în afară de credința mea în Dumnezeu, soțul meu este foarte bun cu mine. Numai din cauza credinței mele în Dumnezeu pare că s-a transformat într-o altă persoană. Văzându-l cum se comportă, dacă persist să cred în Dumnezeu, este foarte probabil să divorțeze. Atunci voi pierde această familie de care depind pentru a trăi. Ce voi face cu viața mea după aceea? Va trebui să mă întorc la o viață de îngrijire a copiilor mei, singură și neajutorată?” Mă temeam de o astfel de viață, dar nu voiam nici să renunț la credința mea în Dumnezeu. M-am afundat într-o dilemă. M-am gândit în sinea mea: „Poate ar trebui pur și simplu să fac un pas înapoi pentru o vreme. Ce-ar fi dacă, pentru un timp, nu mă duc la adunări sau nu îmi fac datoria și doar citesc acasă, în secret, cuvintele lui Dumnezeu? Dar asta nu va funcționa. Ce ar trebui să fac?”

În acele câteva zile, m-am rugat încontinuu lui Dumnezeu și am ascultat constant imnul cuvintelor Lui, „Cea mai însemnată viață”: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. În această lume, omul poartă hainele diavolului, se hrănește cu mâncare de la diavol, lucrează și slujește la porunca diavolului și este călcat în picioare de acesta până la punctul în care este acoperit de mizerie. Dacă nu deslușești sensul vieții sau nu obții adevărata cale, atunci ce însemnătate are să trăiești astfel? Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”]. Cu cât ascultam mai mult acest imn, cu atât inima mea căpăta mai multă putere. Aveam o direcție clară despre calea pe care ar trebui să o aleg în viață. Credința în Dumnezeu și închinarea la El sunt absolut firești și justificate. Dacă vrei să trăiești o viață plină de sens, trebuie să te consumi pentru Dumnezeu, să nu te lași oprit de niciun om, eveniment sau lucru și să înduri orice suferință pentru a-ți face bine datoria și a-L mulțumi pe Dumnezeu. La fel ca Iov: averile și copiii i-au fost luați, dar el tot s-a închinat lui Dumnezeu și I-a lăudat numele. Și mai este și Petru: a lăsat totul în urmă pentru a-L urma pe Domnul și și-a consumat întreaga viață pentru Domnul. În final, a ajuns să-L iubească pe Dumnezeu până la paroxism și să se supună Lui până la moarte, trăind o viață plină de sens. Matei, vameșul, a fost la fel. De îndată ce Domnul Isus l-a chemat, el L-a urmat fără nici cea mai mică ezitare. Credința lor în Dumnezeu este cu adevărat de invidiat! Deși eram dispusă să-L urmez pe Dumnezeu, totuși nu reușeam să renunț la familia mea. Nu eram dispusă să îndur suferința și să las totul în urmă. Mă simțeam cu adevărat rușinată, comparându-mă cu acei sfinți! Acum, calea cea dreaptă a vieții se așternuse în fața mea. Nu mai puteam fi slabă: cu niciun chip nu puteam să renunț la această șansă de a-L urma pe Dumnezeu și de a dobândi adevărul și viața! La momentul respectiv, fusesem aleasă conducătoare în biserică și în fiecare zi eram ocupată cu datoria mea. Nu mult timp după aceea, soțul meu m-a luat înapoi acasă. În momentul acela era vacanța de vară și el nu trebuia să meargă la serviciu. Petrecea fiecare zi supraveghindu-mă. Nu mă lăsa să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să merg la adunări sau să-mi fac datoria. În fiecare zi, trebuia doar să fac treburile casnice și să am grijă de copii împreună cu el. Neavând parte de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, eram ca un pește pe uscat, inima mea era plină de durere și într-o agonie extremă. Într-o zi, mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Cu adevărat, așa este. Soțul meu nu credea în Dumnezeu și refuza cu hotărâre să mă lase să cred. În fiecare zi, mă urmărea de parcă ar fi păzit un deținut. Nu era un soț – era clar dușmanul meu! Când chiar nu am mai putut suporta, i-am spus: „Nu doar că m-ai bătut, dar nici nu îmi dai niciun fel de libertate. Nu mai pot trăi așa. Hai să divorțăm și să ne vedem fiecare de drumul lui. Așa va fi mai ușor pentru amândoi.” Însă el a spus: „Am greșit că te-am lovit. Îmi cer iertare. Fac orice vrei ca să-mi răscumpăr greșelile. Un lucru nu se poate – nu putem divorța. Ești o persoană bună. Ne-a fost foarte greu să ajungem să avem această familie. De ce să divorțăm? Te supraveghez pentru binele tău. Peste ceva timp, vei uita de credința ta în Dumnezeu și totul va fi bine. Dacă te simți închisă, ce-ar fi să te scot la o plimbare?” Când l-am auzit spunând asta, am știut că ascundea o mână de fier într-o mănușă de catifea, încercând să mă țină aici și să mă îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu. Nu știam ce să fac. Voiam să continui să cred în Dumnezeu, dar nu mă simțeam pregătită să renunț la această familie și la soțul meu. M-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să-mi păzească inima să nu-L părăsesc niciodată, și I-am cerut să-mi deschidă o cale, astfel încât să mă pot întoarce la biserică și să-mi fac datoria.

Într-o zi, era timpul pentru o adunare. Cu șiretenie, i-am spus soțului meu că ar trebui să ieșim la o plimbare cu bicicleta. L-am convins să meargă pe bicicletă, iar eu am luat trotineta electrică. A fost de acord. Când am ajuns la jumătatea drumului, am accelerat și l-am lăsat mult în urmă. Am mai dat câteva ocoluri înainte de a ajunge la locul adunării. În sfârșit, am reușit să particip la o adunare, după toate aceste dificultăți. Seara, când m-am întors acasă, soțul meu era extrem de furios. Mi-a spus: „Devii din ce în ce mai tupeistă. Cum îndrăznești să mă lași în urmă și să mergi la adunare? Dacă ai curaj, nu te mai întoarce!” I-am răspuns: „Mi-ai lăsat vreo alegere? Nu am libertate deloc. Mă urmărești de parcă aș fi un deținut. Dacă vei continua așa, nu avem niciun viitor împreună.” După asta, în mod neașteptat, m-a supravegheat chiar mai strict ca niciodată. Când a început școala, m-a obligat să merg cu el la serviciu, iar în weekend, dacă nu lucra suplimentar, mă urmărea pas cu pas. Nu puteam să particip la adunări ori să-mi fac datoria și simțeam că trăiesc în iad. Nu reușeam să-mi opresc lacrimile și nu mă puteam abține să nu mă întreb: ce fel de lume este aceasta? De ce nu li se permite oamenilor să creadă în Dumnezeu și să urmeze calea cea dreaptă? Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, atacă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și îi ispitesc pe nevinovați spre letargie. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea răului!” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit din visul meu și mi-au oferit o înțelegere mai clară a esenței ticăloase a împotrivirii PCC-ului față de Dumnezeu. Primisem educația Partidului Comunist în toți acești ani și mereu admirasem foarte mult Partidul. Chiar și când am văzut ticăloșia și întunericul din societate, nu am crezut că acestea sunt cauzate de regimul Partidului. Credeam că, deși dictatura PCC avea unele probleme, în esență era destul de înțeleaptă. Abia acum am înțeles că PCC este un partid ateu. Se bucură de o reputație nemeritată, obținută prin înșelarea lumii, stipulând în mod fals în Constituție că toți cetățenii chinezi se bucură de libertate religioasă, dar, de fapt, pur și simplu nu permite ca poporul chinez să creadă în Dumnezeu. Nu doar că înșală poporul chinez, ci înșală întreaga lume. Pentru a menține regimul dictatorial, răspândește fără rușine în mediile online zvonuri nefondate prin care calomniază Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și folosește diverse metode pentru a aresta creștini, fără discriminare. Acest lucru a făcut ca soțul meu să fie indus în eroare și să mă împiedice și să mă persecute în diferite moduri. În toate acestea, mâna neagră a Partidului Comunist este cea care face rău. Nu doar că nu vrea ca oamenii să creadă în Dumnezeu și să fie mântuiți, vrea ca oamenii să îl urmeze în iad și să fie pedepsiți. Acesta este scopul său ticălos. Dacă nu aș fi venit înaintea lui Dumnezeu, niciodată nu aș fi văzut clar adevărata față a Partidului.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „«Iubirea», cum este ea numită, se referă la o afecțiune care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi atent. În iubire, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În iubire, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În iubire, nu există niciun comerț sau nicio denaturare. Dacă iubești, atunci nu vei înșela, nu te vei plânge, nu vei trăda, nu te vei răzvrăti, nu vei cere și nu vei căuta să câștigi ceva sau să obții o anumită sumă. Dacă iubești, atunci te vei dedica cu bucurie, vei îndura greutăți cu bucurie, vei fi compatibil cu Mine, vei renunța la tot ce ai pentru Mine, vei renunța la familia ta, la viitorul tău, la tinerețea și căsnicia ta. În caz contrar, iubirea ta nu ar fi deloc iubire, ci înșelăciune și trădare!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au mișcat profund inima. Acest fel de iubire, pură și fără de prihană, este atât de atrăgătoare pentru oameni. Tot ea m-a făcut să mă simt foarte rușinată. M-am gândit cum, în Epoca Harului, Dumnezeu a devenit trup și a venit din cer pe pământ, fiind răstignit pentru noi și vărsând fiecare picătură din sângele Său prețios pentru a răscumpăra omenirea. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou și a venit pe pământ pentru a oferi omenirii adevărurile de care are nevoie pentru a primi mântuirea. Nu doar că trebuie să îndure urmărirea și persecuția din partea marelui balaur roșu, precum și condamnarea și blasfemierea din partea lumii religioase, dar trebuie să îndure și răzvrătirea și lipsa de înțelegere, ale noastre, ale credincioșilor. Dumnezeu exprimă tăcut adevărul pentru a aproviziona și a conduce oamenii, așteptând timpul când conștiințele lor se vor trezi. Iubirea lui Dumnezeu este atât de reală! Tot ce face Dumnezeu este de dragul omenirii! Astăzi, Dumnezeu mi-a dat oportunitatea de a fi conducătoare și trebuie să îmi îndeplinesc datoria pentru a-I răsplăti iubirea.

Mai târziu, soțul meu a văzut că nu mă putea opri și a spus: „Cred că acum înțeleg clar. Nimeni nu te poate opri să crezi în Dumnezeu. În acest caz, continuă să crezi. Nu mă mai interesează. Dar poți crede doar acasă – nu poți ieși și nu poți lăsa alți oameni să vină în casa noastră. Dacă ești de acord cu asta, putem continua să trăim împreună, dar dacă nu ești de acord, atunci va trebui să divorțăm.” Când am auzit ce a spus, mi-am dat seama că tot nu mă va lăsa să ies. Știam că încerca doar să mă liniștească pentru ceva timp și apoi, treptat, să mă facă să pierd relația cu biserica și cu frații și cu surorile mele, pentru ca, în cele din urmă, să nu mai pot continua să cred. Nu puteam să cad în capcana lui. Așa că am spus cu fermitate: „Dacă într-adevăr ești de acord cu faptul că eu cred în Dumnezeu, atunci nu mă împiedica să mă întâlnesc cu frații și cu surorile mele și nu mă opri să merg la adunări ori să-mi fac datoria. Nu este treaba ta cum cred.” Îngrijorat, a spus: „Dacă crezi în felul tău, mai devreme sau mai târziu vei fi arestată. Odată ce vei fi arestată, voi fi implicat și nu voi mai avea niciun viitor. Dacă vrei să fii așa, trebuie să divorțăm!” A spus tot ce avea pe inimă. Pentru o clipă am fost surprinsă. Nu îi păsa că voi fi arestată și voi suferi din cauza asta. Îi păsa doar că perspectivele lui ar fi putut fi afectate. Date fiind acestea, i-am respectat decizia. Am spus: „În regulă. Sunt de acord să divorțăm. Când mergem să ne ocupăm de asta?” Și el a fost surprins și m-a întrebat: „Te-ai gândit bine? Ești sigură că nu vei regreta pe viitor?” Am spus: „Fiecare poate face propriile alegeri și fiecare are propriul drum de urmat. Nu voi regreta!” Și uite-așa, am mers împreună să facem actele de divorț. Când am ieșit din biroul Stării Civile și am urcat în mașină, am simțit ca și cum o mare greutate fusese ridicată de pe umerii mei. Cu toate acestea, el plângea și a spus: „Divorțul acesta a fost cel mai trist eveniment din viața mea. Chiar nu voiam să divorțez, dar tu ai persistat în alegerea ta de a crede în Dumnezeu, așa că nu am avut altă opțiune…” Am văzut cele două șiruri de lacrimi care-i curgeau pe față și am suspinat în tăcere. M-am gândit în sinea mea: „Tu nu crezi în Dumnezeu, așa că nu înțelegi. Toate acestea sunt din cauza Partidului Comunist. Acesta se împotrivește lui Dumnezeu, îi persecută pe cei care Îl urmează și răspândește zvonuri nefondate, folosind membrii familiei pentru a opri oamenii să Îl urmeze. Nu poți să deslușești ticăloșia Partidului Comunist și persiști în alegerea ta de a lucra ca oficial în sistemul Partidului Comunist și de a-ți urma cariera. Cum am putea să rămânem împreună?” Mașina a continuat să meargă, dar știam că, în cele din urmă, ne vom despărți și vom merge pe căi diferite.

De atunci, am fost în sfârșit liberă să cred în Dumnezeu și să îmi fac datoria fără constrângeri. Sunt foarte recunoscătoare pentru conducerea lui Dumnezeu care m-a ajutat pas cu pas să mă eliberez din lațul căsniciei și al familiei.