de Nancy, India

În septembrie 2021, eram în primul an de facultate. Din cauza pandemiei, puteam urma cursurile doar online, însă, tot ca urmare a acestei întorsături de situație, am ajuns să cunosc online o soră care m-a invitat să particip la adunări online. Când sora mi-a dat mărturie că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus venit din nou, am fost foarte entuziasmată. În timpul perioadei mele de cercetări, am citit mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și am recunoscut lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Eram foarte dornică să predic Evanghelia mai multor oameni, așa că m-am gândit la familia mea. Mi-am spus: „Cu siguranță, ei se vor bucura foarte tare să audă că Domnul s-a întors.” Mi-am invitat părinții și bunica să participăm împreună la o adunare, dar ei dăduseră crezare zvonurilor fără temei care circulau online, așa că niciunul dintre ei nu era dispus să caute și să cerceteze. Ba chiar mi-au spus: „Nu participa la adunările Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. E suficient să te duci la biserica religioasă” și mi-au cerut să mă concentrez asupra studiilor. Pentru că mă încăpățânam să cred în Dumnezeu Atotputernic, părinții mei s-au înfuriat foarte tare. Adeseori, îmi smulgeau telefonul mobil din mână și nu mă lăsau să particip la adunări online. De multe ori, îmi voiam telefonul înapoi, dar tata era iute la mânie și deseori țipa la mine și chiar mă bătea. Odată, m-a scos afară trăgându-mă de păr. Mama a văzut ce se întâmpla, dar nu l-a oprit, ba chiar m-a ocărât, spunând că meritam asta și că fusesem indusă în eroare de un hristos fals. Știam că nu fusesem indusă în eroare. Domnul Isus a spus: „Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, aici e hristos, sau vedeți, este acolo!», să nu-l credeți. Că se vor scula hristoși falși și proroci falși și vor da mari semne și minuni ca să-i inducă în eroare, de se va putea, și pe cei aleși” (Matei 24:23-24). Hristoșii falși nu pot decât să imite lucrarea de dinainte a lui Dumnezeu și să arate semne mari și minuni pentru a-i induce pe oameni în eroare. Totuși, Dumnezeu este mereu nou, niciodată vechi. El nu repetă lucrarea pe care a făcut-o înainte. Dumnezeu lucrează potrivit nevoilor omenirii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic rostește adevărul pentru a înfăptui lucrarea de judecată, curățind omenirea de corupția ei. Totuși, hristoșii falși nu pot rosti adevărul; cu atât mai puțin îi pot curăți sau mântui pe oameni. Asta se întâmplă pentru că hristoșii falși nu dețin adevărul. În plus, citind în acea perioadă cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am înțeles multe adevăruri și taine pe care înainte nu le înțelesesem: am aflat despre tainele planului de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu și ale întrupării Sale. Am aflat, de asemenea, despre cum lucrează Dumnezeu pentru a-i conduce pe oameni, cum îi purifică El pe oameni, cum le schimbă firile corupte, cum îi clasifică după felul lor și așa mai departe. Cuvintele rostite de Dumnezeu Atotputernic m-au făcut să devin fermă în credința mea că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus venit din nou. Le-am spus părinților mei: „Orice-ar fi, eu nu voi renunța să cred în Dumnezeu Atotputernic.” Când a văzut că mă încăpățânez să cred în Dumnezeu Atotputernic, mama mi-a tras o palmă peste față. Mama nu mă mai bătuse niciodată înainte, și m-am simțit absolut groaznic; am început să plâng.

În următoarele patru zile, părinții tot nu mi-au dat telefonul înapoi. Mi-au zis să nu mă duc la facultate, ci să stau acasă să fac treabă prin gospodărie și să am grijă de fratele meu și de sora mea mai mici. M-au atenționat și ca nu cumva să le pomenesc fratelui meu și surorii mele mai mici ceva legat de credința în Dumnezeu. Confruntată cu acest mediu, eram întrucâtva lipsită de tărie. Simțeam că nimeni nu mă înțelege. Nu înțelegeam intenția lui Dumnezeu: de ce mi-ar fi rânduit Dumnezeu un astfel de mediu? Voiam chiar să încetez să particip la adunări și să-mi fac datoria. Mi-am amintit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Tot ceea ce fac oamenii cere ca ei să plătească un anumit preț pentru eforturile lor. Fără greutăți reale, nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu; și nici măcar nu sunt aproape de a-L mulțumi pe Dumnezeu și spun doar sloganuri goale!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că intensitatea încercărilor va varia. Încercările sunt o binecuvântare de la Mine, și cât de mulți dintre voi vin adesea înaintea Mea, implorându-Mi în genunchi binecuvântările? Copii prostuți! Credeți mereu că niște cuvinte prielnice înseamnă binecuvântarea Mea, totuși nu recunoașteți că amărăciunea este una dintre binecuvântările Mele. Cei ce-Mi împărtășesc amărăciunea, Îmi vor împărtăși cu siguranță și dulceața. Aceasta este promisiunea și binecuvântarea Mea pentru voi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat tărie și am înțeles că, deși, la prima vedere, părea că părinții mei mă bat, mă ocărăsc și îmi confiscă telefonul ca să mă oprească să cred în Dumnezeu, în spatele acestor lucruri se aflau de fapt vicleșugurile Satanei. La fel se întâmplase cu Iov, pe care Satana l-a ispitit în diverse feluri, făcându-l să-și piardă copiii și averea și umplându-i trupul de bube dureroase. Satana voia să se folosească de acestea pentru a-l face pe Iov să-L tăgăduiască pe Dumnezeu, însă Iov nu s-a lepădat de numele lui Dumnezeu; în schimb, el a continuat să slăvească numele lui Dumnezeu și a rămas ferm în mărturia sa pentru El. În spatele a tot ceea ce se abătuse asupra mea se aflau uneltirile Satanei, iar asta se petrecea și cu îngăduința lui Dumnezeu. Deși eram slabă, voiam să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu. Indiferent cum m-ar fi bătut părinții mei sau ce mijloace ar fi folosit ca să mă oprească, trebuia să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria. Nu puteam îngădui ca uneltirile Satanei să izbutească. Am simțit că era foarte greu să cred în Dumnezeu acasă, și nu mă puteam concentra să-mi fac datoria. Așa că am hotărât să plec de-acasă.

Ce a urmat nu a fost la fel de simplu pe cât mă gândisem eu. După ce-am plecat, familia mea a raportat cazul la poliție, spunând că nu eram de găsit și că oricine m-ar fi văzut era rugat să sune la poliție. Îmi făceam griji că, dacă lucrurile continuau așa, frații și surorile, precum și biserica ar fi putut avea necazuri. Așa că i-am sunat și le-am spus că aveam să mă-ntorc într-o bună zi. N-au vrut să se oprească. S-au dus la o soră acasă și au întrebat-o unde sunt. Ba chiar au amenințat-o pe sora respectivă. Ca să n-o implic pe sora mea, n-am avut de ales decât să mă întorc acasă. Când am ajuns acasă, am văzut că în jurul casei se adunase un număr mare de oameni din sat și de rude. Părinții mei chemaseră și presa. Jurnaliștii m-au întrebat: „Unde-ai fost? De ce-ai plecat de la părinții tăi? De ce nu te-ai întors acasă?” Au spus și o mulțime de lucruri neplăcute, susținând că nu am o atitudine filială față de părinții mei, că sunt un copil neascultător și că nu-mi pasă de învățătură. La momentul acela, toți cei din jurul meu erau non-credincioși. Nimeni nu mă înțelegea. Mă simțeam foarte singură, rămasă fără nimeni, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, orice s-ar întâmpla în continuare, fie ca Tu să-mi dai curajul de a înfrunta toate acestea.” M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care-l citisem înainte: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că trebuie să sufăr pentru adevăr și să îndur umilințe de dragul lui, că trebuie să am credință în Dumnezeu și că nu-mi pot abandona nicio clipă credința în Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu a suferit mult pentru a mântui omenirea: El a fost condamnat și persecutat de guvernul PCC și a fost respins de întreaga generație. Dumnezeu a sacrificat mult prea mult de dragul omenirii. Eu m-am bucurat de udarea și de aprovizionarea cu atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu; cât înseamnă acest mic grăunte de suferință? Mai mult, cât am suferit această durere, Dumnezeu mi-a stat alături. El avea să mă conducă și să mă călăuzească. Când am înțeles asta, inima mi s-a umplut de credință și de tărie și nu m-am mai simțit singură. Nu mi-a mai păsat nici ce credeau oamenii ăștia despre mine. Unchiul meu și familia mea m-au obligat să dau un interviu. Indiferent ce spuneam, nu voiau să mă creadă. După aceea, cei din familie au început să mă supravegheze. Mă încuiau în cameră până și când dormeam. Eram cumplit de tristă. Nu făcusem nimic rău. Nu făcusem decât să cred în Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria, însă ei așa mă tratau.

Pe când mă simțeam tristă și copleșită de durere, fratele meu mai mic a dat deodată buzna în camera mea, spunând că vrea să-mi țină de urât. Mi-a dat un celular vechi și m-a ajutat să intru online. Am urmărit un videoclip cu o lectură din cuvintele lui Dumnezeu intitulată „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cât de mult Îl iubești pe Dumnezeu astăzi? Și cât de mult știi din tot ceea ce Dumnezeu a făcut în tine? Acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să le înveți. Când Dumnezeu ajunge pe pământ, tot ceea ce El a făcut în om și l-a lăsat pe om să vadă este astfel încât omul să-L iubească și să-L cunoască cu adevărat. Faptul că omul e capabil să sufere pentru Dumnezeu și a reușit să ajungă atât de departe este, pe de-o parte, datorită dragostei lui Dumnezeu și, pe de altă parte, datorită mântuirii lui Dumnezeu; mai mult, este datorită judecății și lucrării de mustrare pe care Dumnezeu a îndeplinit-o în om. Dacă sunteți fără judecata, mustrarea și încercările lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu v-a făcut să suferiți, atunci, să fim cinstiți, voi nu-L iubiți cu adevărat pe Dumnezeu. Cu cât este mai mare lucrarea lui Dumnezeu în om și cu cât este mai mare suferința omului, cu atât este mai evident cât de importantă este lucrarea lui Dumnezeu și cu atât mai mult inima omului este capabilă să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu. Cum înveți cum să-L iubești pe Dumnezeu? Fără chin și rafinare, fără încercări dureroase – și dacă, în plus, tot ceea ce Dumnezeu i-a dat omului era har, iubire și milă – ai fi tu capabil să atingi punctul în care Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu? Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și umil, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor Sale, Dumnezeu creează medii diferite pentru om, care fac omul mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul suferinței devastatoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu în el și numai pe această fundație se naște în om dragostea adevărată pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu). Deși mă simțeam slabă în această situație grea, cuvintele lui Dumnezeu m-au inspirat. Am înțeles că, dacă tot ce mi se întâmpla ar fi decurs lin și n-aș fi întâmpinat nicio dificultate, neprimind decât harul, mila și iubirea lui Dumnezeu, înțelegerea mea cu privire la lucrarea lui Dumnezeu ar fi mult prea limitată. Suferința și încercările aveau rolul de a-mi desăvârși credința în Dumnezeu. Simțeam că nu pot îndura să fiu îngrădită și persecutată de familia mea, să fiu denigrată și tratată cu superioritate de cei din jurul meu. Era ca și cum aș fi trăit într-o închisoare din care nu era cale de scăpare. Totuși, prin mijlocirea acestui mediu, am devenit conștientă de neajunsurile mele. Am înțeles că eram prea slabă și că statura mea era prea mică. Atunci când am început să cred pentru prima dată în Dumnezeu Atotputernic, simțeam că am multă credință în Dumnezeu și c-aș fi putut face față oricărui mediu cu care m-aș fi confruntat. Totuși, când m-am lovit cu-adevărat de suferință și dificultăți, am simțit că era foarte greu și chiar m-am lamentat în inima mea, întrebându-mă de ce ar fi îngăduit Dumnezeu să se abată asupra mea un astfel de mediu. La momentul acela, mi-am înțeles cu-adevărat propriile deficiențe și am priceput că nu pot dobândi o înțelegere autentică asupra mea și o iubire autentică față de Dumnezeu decât experimentând un mediu al suferinței.

Ulterior, părinții mei m-au dus cu forța la un pastor și i-au cerut acestuia să se roage pentru mine. M-au obligat și să studiez Biblia împreună cu ei, încercând să mă facă să-mi abandonez credința în Dumnezeu Atotputernic. Mi-au spus: „Ai fost indusă în eroare. Tu ești acel fiu risipitor care s-a pierdut. Dacă reușești să te întorci și să vii înapoi la părinții tăi, Domnul va veghea în continuare asupra ta. Dacă însă continui să te răzvrătești, Domnul nu va veghea asupra ta. Trebuie să fii un copil bun, care dă dovadă de atitudine filială și-și respectă și iubește părinții! În momentul de față, mergi pe calea greșită!” Am știut că asta era ispitirea Satanei. Spuneau că fusesem indusă în eroare și că ce cred eu este greșit, însă eu înțelesesem unele adevăruri citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și credeam cu fermitate că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus Hristos venit din nou. Am auzit glasul lui Dumnezeu și m-am întors în casa Lui. Nu am fost indusă în eroare. Știam că nu este ușor să crezi în Dumnezeu cel adevărat. Este întocmai situația oamenilor din Epoca Harului care credeau în Domnul Isus. La vremea respectivă, mulți oameni spuneau că este greșit să crezi în Domnul Isus, iar unii dintre ei L-au respins și i-au urmat pe farisei. Totuși, în cele din urmă, Domnul Isus și-a înfăptuit lucrarea de-a fi răstignit și de a răscumpăra întreaga omenire. Discipolilor care Îl urmau nu le-a păsat ce spun ceilalți. Erau dispuși să îndure suferința și ar fi fost gata să-și dea viața pentru a-L urma până la capăt pe Domnul. Eu auzisem acum glasul lui Dumnezeu și înțelesesem multe adevăruri și taine, și nu voiam să mă întorc iarăși la religie. În religie nu există nicio lumină nouă și nicio lucrare a Duhului Sfânt. În religie nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Ei rosteau acele cuvinte numai pentru a mă împiedica să-L urmez pe Dumnezeu, dar eu nu eram câtuși de puțin atinsă de ele.

O săptămână mai târziu, am început, sub presiunea părinților mei, să merg din nou la facultate. Mama răspândea adesea zvonuri neîntemeiate pentru a-L condamna pe Dumnezeu și spunea că sunt neascultătoare. Nici colegii de grupă nu mă înțelegeau; aveau o părere proastă despre mine și mă priveau de sus. Până și decanul a spus: „Ești conducătoare la biserică? N-ai voie să-i ceri niciunuia dintre colegii tăi să participe la adunările tale. Mama ta ține așa de mult la tine! Ar trebui să te ții de învățătură și să asculți de părinți. Altminteri, vei fi exmatriculată de la facultate. Dacă vrei să crezi în Dumnezeu, n-ai decât să te duci la biserica religioasă și să te rogi lui Isus acolo. E suficient.” Părinții mei și decanul nu mă lăsau să particip la adunările Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Găseau pe câte cineva care să mă supravegheze în fiecare zi. Profesorii, colegii, prietenii, cei din familie, chiar și cei din serviciul de pază al campusului, toți erau cu ochii pe mine. Întotdeauna, părinții mă duceau la facultate și mă aduceau de acolo cu punctualitate. Dacă mama trebuia să rămână mai mult la serviciu, îi ruga pe cei de la paza campusului să mă supravegheze. Trebuia s-o aștept pe mama lângă biroul decanului. Mama se temea să nu cred în continuare în Dumnezeu și m-a avertizat: „Dacă aud că iarăși crezi în Dumnezeu, mă duc la poliție, care o să te aresteze, pe tine și pe toți ceilalți care credeți în Dumnezeu Atotputernic!” La auzul acestor cuvinte, mi-am spus: „Oare ești încă mama mea? Îmi controlezi fiecare mișcare și nu-ți pasă deloc cum mă simt eu!” Mătușa mea a spus și ea: „Dacă-ți trece măcar prin cap să fugi de-acasă, îți rupem picioarele; să te văd atunci cum mai fugi!” În timpul ăsta, nu puteam să particip la adunări sau să-mi fac datoria. Trăiam în fiecare zi într-un chin profund. Uneori, chiar mă gândeam: „Mai bine-ar fi să mor, decât să trăiesc așa!” Mi-am dat seama că gândurile astea veneau de la Satana, așa că mi-am zis: orice s-ar întâmpla, ar trebui să mă bizui pe Dumnezeu pentru a înfrunta situația.

Mai târziu, am cunoscut-o la facultate pe prietena mea. Și ea crede în Dumnezeu Atotputernic. Mi-a dat telefonul ei și mi-a zis s-o sun pe sora Chloe. Sora Chloe mi-a povestit intriga filmului „Povestea mea, povestea noastră”, despre niște frați care, aflați în închisoare, răspândeau cuvintele lui Dumnezeu. Mi-a spus: „Unii dintre frații aceia au stat în închisoare zece ani. Nu aveau nicio datorie de făcut și nicio viață bisericească, dar nu și-au pierdut nicio clipă credința în Dumnezeu. Cât au stat la închisoare, s-au rugat întruna lui Dumnezeu și s-au bizuit pe El, au văzut faptele lui Dumnezeu și I-au simțit iubirea și conducerea.” M-am gândit la acei frați din închisoare, unii dintre ei închiși acolo un deceniu, în vreme ce eu mă confruntam doar cu obstacole și cu îngrădiri din partea familiei mele. Mi-am dat seama că n-ar trebui să fiu atât de slabă. Trebuia să am și eu credință în Dumnezeu. Am citit câteva paragrafe din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește intențiile lui Dumnezeu sau calea de practică. Dar, în general, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și, întocmai ca Iov, să nu-L tăgăduiești. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile pe care le dețin oamenii după ce se nasc sunt dăruite de Iahve și că tot El este și Cel care le ia înapoi. Indiferent la ce încercări a fost supus, și-a păstrat această credință. În cadrul experiențelor oamenilor, indiferent de rafinarea prin care trec prin cuvintele lui Dumnezeu, ce dorește El, în esență, sunt credința și inimile lor iubitoare de Dumnezeu. Credința, iubirea și hotărârea oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o atingă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber. Credința e necesară când nu poți renunța la propriile noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, o atitudine hotărâtă și să rămâi ferm în mărturia ta. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar când vei avea credință, vei putea să-L vezi pe Dumnezeu. Când vei avea credință, Dumnezeu te va desăvârși și, dacă nu ai credință, El nu poate să facă asta. […] La ce se referă acest cuvânt, «credință»? Credința este încrederea adevărată și inima sinceră pe care ar trebui să le aibă oamenii când nu pot să vadă sau să atingă ceva, când lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază noțiunilor umane, când este de neatins pentru oameni. Aceasta este credința despre care vorbesc” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Atunci când te confrunți cu problemele vieții reale, cum ar trebui să cunoști și să înțelegi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le tratezi și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să-ți dovedești intenția de a te supune, dorința de a te supune și realitatea supunerii tale față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui. «Așteptarea» înseamnă așteptarea timpului lui Dumnezeu, așteptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a aranjat pentru tine, așteptarea ca intențiile Lui să ți se dezvăluie treptat. «Căutarea» înseamnă observarea și înțelegerea intențiilor minuțioase ale lui Dumnezeu pentru tine prin intermediul oamenilor, evenimentelor și al lucrurilor pe care El le-a proiectat, înțelegerea adevărurilor legate de ele, înțelegerea a ceea ce trebuie să realizeze oamenii și a căilor pe care trebuie să le respecte, înțelegerea a ceea ce intenționează Dumnezeu să realizeze în oameni și a săvârșirilor pe care El intenționează să le atingă în ei. «Supunerea,» desigur, se referă la acceptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a orchestrat, acceptarea suveranității Lui și, prin aceasta, experimentarea felului în care Creatorul deține suveranitate asupra sorții omului, cum îi dă omului viața Lui, cum lucrează adevărul în om” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce-am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, atunci când mă confruntam cu persecuții și cu piedici din partea celor din familie și a profesorilor, nu puteam, în ciuda slăbiciunii mele, să-mi pierd credința în Dumnezeu, să-L tăgăduiesc sau să mă plâng de El. Trebuia să fiu asemenea lui Iov. Deși Iov a blestemat ziua în care se născuse atunci când s-au abătut asupra lui încercări, el nu L-a tăgăduit niciodată pe Dumnezeu, nici nu s-a plâns de El. Totuși, eu mă plângeam întruna de Dumnezeu când mă confruntam cu aceste persecuții: de ce îngăduia El să se abată asupra mea toate acestea? Eram dispusă să-mi fac datoria, deci de ce se abăteau asupra mea aceste necazuri și umilințe? Nu voiam să experimentez aceste medii, ci voiam să le evit. Nu mă puteam supune lui Dumnezeu în astfel de medii. Totuși, cuvintele lui Dumnezeu afirmă explicit că, atunci când ne confruntăm cu un mediu, trebuie mai întâi să așteptăm, iar apoi să căutăm și să ne supunem. Trebuie să învăț să aștept, să caut care este intenția lui Dumnezeu, iar în cele din urmă să accept și să mă supun tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor rânduite de Dumnezeu. Tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Trebuie să mă rog mai mult și să-I încredințez totul lui Dumnezeu. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, deși astfel de medii îmi par dificile, iar inima mi-e cuprinsă de slăbiciune, cuvintele Tale mi-au dat tărie și au adus pacea în inima mea. Sunt dispusă să-Ți încredințez Ție totul.”

În zilele următoare, mama mea a continuat să I se opună constant lui Dumnezeu Atotputernic și să-L condamne. În fiecare seară, punea pe toată lumea să se roage pentru mine și chiar Îl hulea pe Dumnezeu în rugăciunile ei. Cuvintele ei îmi străpungeau inima ca un pumnal. Nu puteam suporta acele cuvinte care Îl condamnau pe Dumnezeu și I se împotriveau. Și apoi mai era și tatăl meu. Când se îmbăta, mă ocăra și chiar mă bătea deoarece credeam în Dumnezeu. Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În zilele noastre, aceia care caută și aceia care nu caută sunt două tipuri de persoane cu totul diferite, ale căror destinații sunt, de asemenea, foarte diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt cei cărora Dumnezeu le va aduce mântuirea. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmașii arhanghelului și vor fi țintele distrugerii. Chiar și aceia care sunt credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? […] Oricine nu crede în Dumnezeul întrupat este demonic și, mai mult, va fi distrus. Aceia care au credință, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeul întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi, de asemenea, ținte ale distrugerii. Toți cei cărora li se va permite să rămână sunt oameni care au trecut prin suferința rafinării și au rămas neclintiți; aceștia sunt oameni care au îndurat cu adevărat încercările. Cine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că eu și părinții mei urmăm căi complet diferite. Părinții mei nu-L acceptau pe Dumnezeu întrupat, ba chiar I se împotriveau și-L condamnau. Mama mea, în special, Îl hulea constant pe Dumnezeu și Îl condamna. În însăși esența lor, ei I se împotrivesc lui Dumnezeu; ei sunt dușmani ai lui Dumnezeu, sunt diavoli și satane. În cele din urmă, vor fi supuși distrugerii de către Dumnezeu. Nu mă mai puteam lăsa constrânsă de ei.

Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să servească omenirii și lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare. Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrast lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și tărie. Acum, eram înconjurată de oameni care nu credeau în Dumnezeu, iar părinții mei născoceau tot felul de modalități de a mă împiedica să cred în Dumnezeu. Că eram la facultate sau acasă, stăteau cu ochii pe mine în fiecare zi și foloseau o mulțime de strategii și de metode ca să mă împiedice să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să mă rog. Îmi controlau complet viața. Totuși, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat speranță. Am înțeles că, oricât de puternici ar fi părut ei din afară, Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor și le orânduiește. Tot ceea ce are legătură cu mine se află în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent cum s-ar folosi Satana de familia mea pentru a mă tulbura, el nu face decât să presteze un serviciu pentru Dumnezeu. Dacă nu s-ar fi întâmplat aceste lucruri, n-aș fi putut desluși esența familiei mele, care era una de împotrivire față de Dumnezeu. Faptul că am experimentat persecuții din partea familiei mele mi-a întărit și mai mult hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu. Oricât de dificil ar fi fost, ar trebui să mă bizui pe Dumnezeu și să rămân fermă în mărturia mea. După ce-am înțeles asta, teama din inima mea s-a risipit.

Ulterior, pentru că aveam prea multe notițe de la cursuri, părinții mi-au cumpărat un laptop. Întrucât la facultate era plin de camere de supraveghere, iar prietenii și colegii stăteau cu ochii pe mine, tot ce puteam face era să iau laptopul cu mine la baie și să mă conectez la rețeaua Wi-Fi din campus pentru a urmări niște videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe și cu imnuri de slavă către Dumnezeu. Familia mea le cerea prietenilor mei să mă supravegheze, așa că nu puteam citi în voie cuvintele lui Dumnezeu și nu puteam duce o viață bisericească; cu atât mai puțin îmi puteam îndeplini datoria de ființă creată. Mi se părea că o astfel de viață n-are niciun sens. Așa că, într-o dimineață devreme, am fugit de-acasă. Acum m-am eliberat din robia în care mă ținea familia mea și pot duce o viață bisericească alături de frații și de surorile mele. Pot să citesc în voie cuvintele lui Dumnezeu și să-mi fac datoria, iar inima mi-e nespus de liniștită și de eliberată. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a salvat!