de Fanie Tercina, Haiti

În 2020, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. La scurt timp după aceea, soțul meu a început să încerce să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Mă critica pentru că petreceam prea mult timp participând la adunări și îmi cerea să aleg între el și credința mea. Acest lucru mă tulbura realmente. Nu voiam să-l părăsesc, pentru că eu consideram că o femeie bună nu trebuie să divorțeze de soțul ei. Dar nu voiam nici să renunț la credința mea. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțeleg multe adevăruri pe care nu le înțelesesem înainte și am dobândit certitudinea că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus care S-a întors, așa că mi-am spus: „Indiferent ce se întâmplă, voi alege să cred în Dumnezeu. Dacă nu cred în Dumnezeu, voi trăi în durere pentru totdeauna și nu voi putea niciodată să mă eliberez de păcat și să dobândesc o viață nouă.”

În mai 2022, biserica intenționa să organizeze alegeri la sfârșitul lunii. Când am aflat că alegerile vor avea loc seara, mi-a stat inima în loc. Pentru că seara, soțul meu avea să fie acasă, avea să facă tot posibilul pentru a mă împiedica să particip la adunare și nu aveam să pot participa la alegeri. Deja mă avertizase să nu mai particip la adunări, spunând că, dacă o fac, mă va lovi sau chiar va divorța de mine. Într-o zi, soțul meu a insistat să mă întorc cu el la fosta noastră biserică pentru a crede în Domnul, spunând că aceasta este responsabilitatea mea ca soție, și că, dacă nu mă duc, mă va părăsi. După ce a spus acest lucru, soțul meu a început să doarmă în altă cameră. Am fost puțin necăjită și m-am gândit: „Sunt soția lui și ar trebui să-i dau ascultare; aceasta este responsabilitatea mea. În plus, el este capul familiei și întotdeauna a lucrat din greu pentru a avea grijă de noi. Dacă el chiar ar pleca de acasă într-o zi, aș putea eu suporta asta?” M-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea putere. Mi-am amintit un verset din cuvintele Domnului Isus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6:24). Am înțeles că, dacă voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, nu-mi puteam mulțumi soțul. Soțul meu voia să merg la fosta noastră biserică pentru a crede în Dumnezeu, dar Dumnezeu face acum lucrare nouă și nu mai lucrează în acea biserică. În acea biserică, simțeam un mare gol. Predicile pastorului erau lipsite de conținut, iar el doar le cerea credincioșilor să fie buni și grijulii. Dar din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțeleg lucruri precum semnificația credinței adevărate, cum să mă apropii de Dumnezeu și cum să mă eliberez de păcat și multe altele. Cuvintele noi ale lui Dumnezeu conțin toate adevărurile pentru mântuirea omenirii. Aceste cuvinte m-au aprovizionat într-o mare măsură, ceea ce nu am putut obține niciodată în fosta noastră biserică. Nu am vrut să mă întorc la religie. Într-adevăr, ca soție, trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile, cum ar fi gestionarea treburilor casnice, și să am grijă de viața de zi cu zi a soțului și a copiilor mei. Făceam aceste lucruri cât puteam de bine. Cât despre credința mea, nu ar trebui să fiu controlată de soțul meu. Trebuia să rămân fermă în această privință. Dumnezeu ne cere să ne supunem Lui, nu oricărei persoane. Dacă credeam în Dumnezeu, dar urmam orbește cerințele oamenilor, atunci ascultam de Satana. Mulțumirea soțului meu nu este obligația mea; cea mai mare obligație a mea este să satisfac intențiile lui Dumnezeu. Am hotărât în sinea mea să studiez în continuare cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și să nu ascult de soțul meu. Alegerile au avut loc vineri seara. Din moment ce soțul meu nu era în cameră, am putut participa în pace la adunare. Orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu sunt cu adevărat minunate. Abia atunci am înțeles că mutarea soțului meu din cameră implica suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, pentru că, în acest fel, am putut asista la alegeri cu liniște sufletească, netulburată.

După alegeri, am fost aleasă membră a grupului decizional, responsabilă pentru lucrarea a două biserici. Dar soțul meu încă mă persecuta, de multe ori agresându-mă verbal. M-a întrebat: „Cine este capul familiei, tu sau eu?” Eu i-am răspuns: „Tu ești într-adevăr capul familiei, dar Dumnezeu este Domnul credinței și al vieții mele.” Soțul meu a ridicat tonul și a spus: „În acest caz, ori pleci tu, ori plec eu. Trebuie să alegi între cele două.” I-am răspuns: „Dacă vrei să pleci, poți să pleci. Dacă vrei să plec eu, voi pleca. Dar nu voi renunța niciodată să cred în Dumnezeu și să urmăresc adevărul.” Era furios. Dar nu s-a dat bătut, ci și-a schimbat abordarea și mi-a spus: „Dacă renunți la credința ta, putem duce o viață stabilă și minunată. Îți pot da tot ce-ți dorești. Ți-aș putea lua o mașină frumoasă, o casă sau am putea merge în excursii; orice vrei.” Mi-am dat seama clar că toate acestea erau ispite de la Satana. Mi-am amintit cum în Biblie se povestește că Satana L-a ispitit pe Domnul Isus, spunând că, dacă Domnul Isus s-ar pleca și i s-ar închina, i-ar da toată splendoarea și bogăția acestei lumi. Dar Domnul Isus a răspuns: „Pleacă, Satan, căci este scris: «Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!»” (Matei 4:10). Cuvintele Domnului Isus mi-au dat putere și curaj. Am respins toate ofertele soțului meu și am continuat să particip la adunări și să citesc cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, pentru că plăcerile trupului nu-mi pot dărui viață.

Într-o sâmbătă seara, în timp ce participam la o adunare, soțul meu mi-a spus: „De mâine, plec de acasă și nu mă mai întorc. Poți fi complet liberă să faci ce vrei. Nu mai sunt responsabil pentru tine și nu mai sunt soțul tău. Cât despre copii, va trebui să te descurci tu să le plătești cheltuielile medicale și taxele școlare.” Auzind asta, au început să-mi șiroiască lacrimile pe față și am simțit o durere ascuțită în piept. M-am întrebat: „Dacă într-adevăr pleacă, ce voi face eu? Nu am serviciu, deci cum voi avea grijă de copii? Cum le voi plăti taxele școlare și cheltuielile de întreținere? Copiii suferă de o boală de sânge și au nevoie de hrană și de îngrijire corespunzătoare, deci, dacă nu sunt bani ca să le cumpăr mâncare sau ca să-i duc la spital pentru tratament, ar putea muri din cauza acestei boli de sânge de care suferă. Ar trebui să încetez să-mi mai fac datoria? Dacă nu-mi fac datoria, nu voi avea aceste dificultăți și nici nu voi avea atâtea certuri cu soțul meu. Dacă doar particip la adunări și nu-mi fac datoria, se va îmbunătăți atitudinea lui?” Mai târziu, frații și surorile au avut părtășie cu mine și am ajuns să înțeleg că aceasta era o luptă spirituală. Pentru că voiam să-L urmez pe Dumnezeu, Satana încerca să mă împiedice în diferite moduri. Trebuia să caut intenția lui Dumnezeu. Această datorie mi-a fost dată de Dumnezeu pentru ca eu să pot dobândi mai multe adevăruri. Nu puteam renunța la ea, ci trebuia să continui să-mi fac datoria.

Mi-am amintit că, în cursul unei adunări anterioare, avuseserăm părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu privire la suveranitatea Lui asupra sorții umane. Am căutat folosind cuvântul-cheie „soartă” și am ascultat acest imn: „Nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot împiedica acesteia destinul în viață, nici nu o pot îmboldi câtuși de puțin când vine vorba de rolul pe care îl joacă în viață” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). De la primul vers, am fost profund mișcată. Am înțeles că aceste lucruri cu care mă confruntam nu erau întâmplătoare și că toate erau rânduite de Dumnezeu și conțineau intenția Lui. Motivul pentru care îmi făceam griji pentru orice era că îmi lipsea credința în Dumnezeu. Puteam să încredințez aceste lucruri în mâinile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Suveranul sorții omenirii. Dumnezeu spune: „Nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul.” Acest vers m-a făcut să înțeleg că Suveranul sorții copiilor mei nu sunt eu, ci Dumnezeu. Nu ar trebui să-mi fac griji cu privire la ce vom avea de mâncare sau de băut. Dacă copiii aveau să se îmbolnăvească și dacă soțul meu avea să plătească tratamentul în acest caz – toate acestea erau sub suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar eu trebuia să mă supun lui Dumnezeu. Domnul Isus spune: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). Trebuia să am credință adevărată în Dumnezeu și să înfrunt toate situațiile din viața mea de zi cu zi cu o atitudine de supunere. După aceea, am continuat să caut cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic.

Am găsit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, armonie și ruptură, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi respinși și așa mai departe – cu siguranță nu sunteți ignoranți cu privire la alegerile pe care le-ați făcut! Între o familie armonioasă și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o tot pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre nu pot fi deloc înmuiate” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Când am citit acest pasaj, m-am simțit de parcă Dumnezeu stătea chiar în fața mea și îmi punea o întrebare: „Vrei să-ți mulțumești trupul, familia și copiii sau vrei să dobândești mai multe adevăruri?” Am început să reflectez: când viața mea de familie a intrat în conflict cu credința mea, credința mea a șovăit. În fața atacurilor soțului meu, am simțit că motivul pentru care mă persecuta soțul meu era că îmi făceam datoria și că, dacă nu mi-aș fi făcut datoria, nu ar fi existat atât de multe dificultăți sau certuri. Dar putea simpla participare la adunări să mă ajute să înțeleg mai multe adevăruri? Dacă doar participam la adunări și nu-mi făceam datoria, nu puteam trăi experiența lucrării lui Dumnezeu, nu îmi puteam înțelege cu adevărat propria fire coruptă și cu siguranță nu puteam să pătrund în adevărul-realitate. Mi-am spus: „Indiferent ce se întâmplă, nu pot renunța la credința mea. Trebuie să continui să-mi fac datoria cu sârguință.” Spre surprinderea mea, soțul meu a început să trimită niște bani pentru copii în fiecare weekend, se întorcea să îi viziteze și apoi pleca din nou. În acest fel, aveam și traiul asigurat.

Dar persecuția din partea soțului meu a continuat. Într-o dimineață, la sfârșitul lunii iulie, mama mea, fratele meu și trei dintre verii mei au venit la mine acasă. Mi-au spus: „Acum ești căsătorită, iar soțul tău este capul familiei, așa că trebuie să asculți de el. Dacă soțul tău vrea să mergi cu el la biserică, trebuie să mergi.” Un alt văr a adăugat: „Isus Hristos a profețit că vor apărea hristoși falși în zilele de pe urmă. Ai fost indusă în eroare de un hristos fals.” I-am răspuns: „Într-adevăr, Isus Hristos ne-a avertizat că, după ce Dumnezeu termină o etapă a lucrării, vor apărea hristoși falși care vor face semne și minuni pentru a induce oamenii în eroare. Dar ei nu pot decât să imite lucrarea pe care Domnul Isus a făcut-o deja și nu pot exprima niciodată adevărul pentru a curăți și a mântui oamenii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic exprimă adevărul pentru a face lucrarea de judecare și de curățire a oamenilor. Numai Dumnezeu poate exprima adevărul; nicio persoană nu poate face acest lucru. Dacă vreți să știți dacă ceea ce cred eu este adevărat sau fals, vă invit să investigați împreună cu mine.” Auzind acest lucru, soțul meu s-a înfuriat foarte tare și a spus: „Asta este problema! Lucrurile pe care le studiază o fac să nege tot ce spune pastorul. Indiferent ce îi spun, nu mă ascultă. E atât de încăpățânată!” Atunci, fratele meu a spus: „Nu am venit aici să studiem cu tine. Doar o întrebare vreau să-ți pun: soțul tău vrea să te întorci cu el la biserică. Te întorci sau nu?” I-am răspuns: „Am luat deja o decizie. Nu voi renunța niciodată la studiul meu online și nu mă voi întoarce la biserică.” El a continuat: „Preferi ca soțul tău să vă abandoneze pe tine și pe copiii tăi decât să nu mai participi la adunările online? Am dreptate?” I-am răspuns: „Orice este în acord cu voia lui Dumnezeu se va întâmpla așa cum vrea El.” Văzând că nu îi ascult, s-au mâniat foarte tare și în cele din urmă au plecat. M-am rugat lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru că mi-a dat puterea să rămân fermă în fața atacurilor familiei mele. Deși soțul meu a încercat tot ce i-a trecut prin cap ca să stea în calea credinței mele în Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic au continuat să mă îndrume, dându-mi putere și capacitatea de a discerne. De asemenea, am ajuns să înțeleg că nu există dragoste adevărată între membrii familiei. Dacă aș câștiga bani pentru a întreține familia, m-ar respecta foarte mult, dar dacă le-aș afecta interesele, și-ar arăta adevărata față, mi-ar face morală și chiar ar încerca să-mi controleze credința. De asemenea, am văzut clar că esența soțului meu era cea a unui diavol, pentru că numai diavolii încearcă să-i împiedice pe oameni să-L urmeze pe Dumnezeu, nelăsându-i să citească cuvintele lui Dumnezeu și să-și facă datoria. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu să-mi protejeze inima și am jurat că nu voi renunța niciodată la urmărirea adevărului.

Acum, deși soțul meu mă persecută și mă amenință constant, nu mai sunt constrânsă de el. Pot să particip în mod deschis la adunări acasă, să am părtășie cu voce tare și să-mi fac datoria în mod normal.