Lecții învățate prin eșecuri și obstacole

octombrie 29, 2024

de Joanne, Coreea de Sud

Cât am slujit drept conducătoare de biserică, Wang Hua mi-a supravegheat lucrarea. Vorbea adesea despre cum conducea lucrarea bisericii, spunându-mi că nu răspundea doar de lucrarea din biserica ei, ci și că verifica lucrarea altor câteva biserici și că superiorii o lăudau că e înțeleaptă, de un calibru bun și capabilă de muncă. Zicea că avea succes în lucrarea sa fiindcă, în principal, se concentra pe intrarea ei personală în viață. Mai zicea că, în anii de școală, îi plăcuse să scrie eseuri și că scrisese bine – asta însemna că rareori corespondența ei scrisă cu liderii și conlucrătorii trebuia corectată și că putea comunica limpede în scris chestiuni complicate. Spunea că Dumnezeu o înzestrase cu aceste abilități, iar acum le folosea. Am fost destul de invidioasă când mi-a povestit asta și am admirat calibrul ei bun, impresionanta performanță de lucru și faptul că ea căuta adevărul.

Însă după ce am lucrat cu ea două luni, am observat că adesea stătea acasă, în loc să participe la adunări. Am întrebat-o: „De ce nu vii la adunări?” Ea mi-a răspuns: „Mănânc și beau cuvintele lui Dumnezeu și mă înzestrez cu adevărul acasă, ca să pot să am mai bine părtășie cu alții despre cuvintele lui Dumnezeu și să le rezolv problemele.” M-am gândit: „Acum e timpul pentru răspândirea Evangheliei, iar lucrarea de evanghelizare e principala ta responsabilitate. Totuși, într-o perioadă atât de aglomerată, tu tot stai acasă. Oare nu eșuezi în lucrarea practică și te delectezi lacom cu avantajele statutului tău?” Apoi, însă, m-am gândit: „Are un calibru atât de bun și e conducătoare de atâta vreme. Până și conducătorii superiori vorbesc despre calibrul bun, înțelepciunea și capacitatea ei de muncă. Și ce dacă se delectează puțin cu avantajele statutului ei? Toți suntem corupți; e perfect normal să dezvăluim asta din când în când. Ar trebui să încetez cu aceste presupuneri neîntemeiate.” Pur și simplu, am lăsat baltă chestiunea și nu m-am mai gândit la asta. În perioada aceea, eu și câțiva conlucrători organizam adunări cu fiecare grup ca să le oferim părtășie și să rezolvăm problemele și dificultățile din lucrarea de evanghelizare. Cu cât aveam mai multă părtășie, cu atât mai lucizi deveneam toți și găseam unele căi de practică. I-am spus lui Wang Hua despre rezultatele pe care le obținuserăm la adunări. Totuși, spre uimirea noastră, a părut neimpresionată – cu un zâmbet forțat, ea a zis: „Chiar nu ar trebui să vă concentrați să aveți părtășie despre lucrarea de evanghelizare și să rezolvați aceste detalii minore. Asta e lucrarea celor care răspândesc Evanghelia – e joacă de copil. La adunări, voi ar trebui să vă axați pe părtășia despre modul de căutare a adevărului și a intrării în viață. Apoi, succesul în lucrarea de evanghelizare va veni firesc.” Auzind ceea ce a spus, n-am îndrăznit să rămân la părerea mea. M-am simțit contrariată și nedumerită – dacă nu făceam cum spunea ea și o abatere afecta lucrarea de evanghelizare, frații și surorile ar fi zis că era vina mea. Perturbarea și îngreunarea lucrării de evanghelizare reprezintă o faptă rea. Să fiu înlocuită ar fi fost o pedeapsă ușoară; într-un caz mai grav, puteam fi exclusă. M-am gândit: „Dă-i pace, am să fac pur și simplu cum spune ea!”

În ziua următoare, în timpul unei adunări, ceilalți au ridicat niște probleme și dificultăți practice întâmpinate în cursul răspândirii Evangheliei. Totuși, de data asta, eu n-am ajutat la analizarea problemelor lor și la căutarea căilor de-a le rezolva în funcție de situațiile concrete cu care se confruntau. În schimb, am evitat pur și simplu aceste dificultăți și probleme și i-am întrebat ce învățaseră despre ei înșiși confruntându-se cu aceste chestiuni. De asemenea, le-am spus că doar concentrându-ne la propria intrare în viață putem să obținem rezultate în îndatoririle noastre. Când au auzit asta, frații și surorile doar s-au uitat unii la alții, neajutorați. Nimeni n-a spus un cuvânt. Adunările au continuat așa în următoarele câteva zile. Cu cât am avut mai mult părtășie în acest fel, cu atât am obosit mai mult. Părtășia mea era monotonă și plictisitoare, nu aveam multe de zis și, în conducerea adunărilor, eram lipsită de direcție. Chiar mă simțeam groaznic. Se părea că adunările de acest fel erau neroditoare – nu le rezolvau problemele. Și conlucrătorii mei simțeau la fel. Am căutat-o pe Wang Hua ca s-avem părtășie cu ea și am întrebat-o dacă greșeam lucrând așa. Dar Wang Hua a insistat că nu eram nevoiți să rezolvăm problemele practice – câtă vreme aveam părtășie despre intrarea în viață, lucrarea de evanghelizare avea să fie eficientă. A mai zis și că noi eram lipsiți de experiență și înțelegere, concentrați doar pe lucrarea noastră și că nu reușeam să căutăm adevărul. După ce a zis asta, iar nu am știut cum să procedez. M-am gândit: „Ea are calibru bun, supraveghează multe proiecte diferite și conducătorii superiori o apreciază, deci ar trebui, pur și simplu, să fac așa cum spune ea! La urma urmei, eu am calibru slab, îmi lipsesc experiența și înțelegerea și îi sunt inferioară în toate privințele.” Așadar, în cele din urmă, am mers mai departe după ordinele ei.

În perioada aceea, alte biserici își îmbunătățeau rezultatele în răspândirea Evangheliei, iar numărul noilor lor credincioși creștea exponențial. Pe de altă parte, rezultatele bisericii noastre erau, de fapt, din ce în ce mai slabe. Mă simțeam absolut îngrozitor și habar nu aveam cum să procedez. Chiar atunci, s-a organizat o adunare cu conlucrătorii și, când conducătorii celorlalte biserici au auzit de ce biserica noastră nu obținuse rezultate bune în răspândirea Evangheliei, au criticat-o pe Wang Hua că se delecta cu avantajele funcției sale și nu făcea lucrare practică. Respingând acest lucru, a plâns și a încercat să se apere. A spus că nu era doar vina ei că rezultatele lucrării de evanghelizare fuseseră slabe, că și alți conlucrători erau de vină. Am încercat să avem părtășie cu ea și am lăsat-o să reflecteze asupra sa, dar ea pur și simplu n-a vrut s-audă. A tot plâns și a făcut scandal, perturbând complet adunarea. Văzând ce se întâmplă, mi-am zis în sinea mea: „Am avut părtășie ca să rezolvăm problemele lucrării de evanghelizare, dar tu ne-ai tot împiedicat, zicând că trebuia să ne concentrăm pe intrarea în viață. Ai neglijat să rezolvi problemele și dificultățile practice din lucrarea de evanghelizare, pretinzând că ar trebui «să ne concentrăm pe intrarea în viață». Nu asta ai făcut? Faptele se văd limpede – în loc să recunoști ce ai făcut, ai încercat să paseze responsabilitatea. Nu cumva nu reușești să accepți adevărul?” Aveam de gând să informez superiorii despre situația ei și să-i las pe ei să-i judece dacă era o persoană corectă. Dar apoi mi-a trecut prin minte că poate, recent, fusese într-o stare proastă. În plus, emondarea și tratarea trebuie să fi fost un afront direct la demnitatea și statutul ei. De aceea reacționase atât de puternic. Dacă doar ar fi căzut într-o stare proastă și eu raportam situația ei superiorilor, oare n-ar fi crezut aceștia că eram lipsită de adevăr și discernământ și nu eram capabilă să tratez corect oamenii? Și dacă ar afla Wang Hua, nu ar crede, oare, că-i îngreunam intenționat situația? Oare m-ar izola și mi-ar face necazuri? Oare ar încerca să mă înlocuiască din cauza asta? M-am gândit că mai întâi ar trebui pur și simplu să am părtășie cu ea și să hotărăsc apoi ce e de făcut. Odată ce am fi avut părtășie și aș fi avut discernământ adecvat în privința ei, tot aș fi putut să o raportez, dacă ar fi fost necesar.

În cea de-a doua zi a adunării conlucrătorilor, s-a întâmplat s-o aud pe Wang Hua judecând o soră în fața alteia, provocând ceartă între cele două. I-am adus aminte: „Aceste două surori aveau deja niște neînțelegeri, iar dacă le vorbești așa nu faci decât să pui paie pe foc. Cum ar trebui să mai colaboreze după aceea?” N-a vrut să accepte ce i-am zis și s-a certat cu mine: „Tot ce-am spus e adevărat, eu sunt o persoană directă, spun lucrurilor pe nume și zic ce gândesc.” Eu i-am zis: „Asta nu înseamnă să spui lucrurilor pe nume. Felul în care ai descris comportamentul acelei surori nu era faptic sau nepărtinitor – o judecai. Nu ai ținut cont de cum i-ai putea face rău surorii prin vorbele tale, și nici de efectul pe care l-ar putea avea asupra lucrării bisericii. Tot ce poate rezulta din asta este că relația lor se va strica și că nu vor putea să colaboreze cum se cuvine. Asta se numește a semăna discordie.” Spre uimirea mea, ea mi-a răspuns: „Eu nu sunt ca unii oameni care nu spun ce gândesc, care mereu sunt evazivi, nu sunt transparenți în acțiunile lor și sunt șmecheri și vicleni.” Auzind aluziile răuvoitoare și agresiunea din cuvintele ei, mi-am dat seama că problema sa era gravă și am vrut să o raportez conducerii, dar apoi m-am gândit: „Azi doar i-am dat niște sugestii și ea m-a atacat imediat. Dacă ar afla că i-am raportat problemele, oare s-ar înfuria și-ar căuta răzbunare? Deja a zis că mă crede șmecheră și vicleană – dacă ar spune că nu sunt potrivită să fiu conducătoare de biserică și ar pune să fiu înlocuită? Poliția PCC încă mă urmărește, deci nu mă pot întoarce acasă. Dacă sunt înlocuită și tot nu mă pot întoarce la adunările de acasă, unde altundeva pot să mă duc?” În noaptea aceea chiar m-am simțit groaznic. Gândurile mele au luat-o razna, iar eu n-am putut să închid un ochi toată noaptea. Până la urmă, am hotărât să nu o raportez. Apoi, dimineața următoare, m-am lovit la cap atât de tare de cadrul patului suprapus, că m-am simțit amețită și năucită. Am avut două cucuie mari care au trecut doar după câteva zile. Mi-am zis în sinea mea: „Oare mă disciplinează Dumnezeu?” Însă, la acea vreme, eram amorțită și nu am reflectat asupra mea. În acele câteva zile, am umblat ca o bezmetică și am simțit că pierdusem lucrarea Duhului Sfânt.

Spre surprinderea mea, imediat după adunarea conlucrătorilor, niște frați și surori trimiși de superiori au venit să investigheze situația lui Wang Hua. Le-am spus tot ce știam. Frații și surorile m-au tratat sever: „Ai știut clar că era o problemă, așadar, de ce nu ai raportat ce ai văzut? Chiar dacă nu ai putut înțelege esența problemei, puteai, cel puțin, să fi raportat superiorilor ceea ce ai văzut, ce știai, și detaliile specifice ale comportamentului ei. Știai că ar trebui să raportezi problemele ei, dar, ca să te protejezi, nu ai practicat adevărul și nu ai protejat câtuși de puțin lucrarea bisericii. Ești cu adevărat egoistă și vrednică de dispreț!” M-am căit realmente și am avut remușcări după ce m-au tratat și m-au emondat astfel. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Știu că nu am protejat lucrarea bisericii, dar nu știu sursa problemei mele. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă să mă pot cunoaște. Sunt dispusă să mă căiesc.”

După aceea, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „În activitatea lor, conducătorii de biserică și lucrătorii trebuie să fie atenți la două principii: unul este să-și înfăptuiască lucrarea în deplină conformitate cu principiile stipulate de rânduielile de lucru, fără să încalce vreodată acele principii și fără să-și întemeieze munca pe orice și-ar putea închipui sau pe oricare dintre propriile idei. În tot ceea ce fac, ei ar trebui să dea dovadă de grijă pentru lucrarea bisericii și să pună întotdeauna pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu. Încă un lucru – iar acesta este cel mai important – e că în toate lucrurile, ei trebuie să se concentreze pe a urmări călăuzirea Duhului Sfânt și a face totul conformându-se strict cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt încă în stare să se împotrivească călăuzirii Duhului Sfânt sau dacă se iau cu încăpățânare după propriile idei și fac lucrurile după propria închipuire, atunci acțiunile lor vor constitui o împotrivire cât se poate de gravă față de Dumnezeu. Să-și întoarcă spatele, de repetate ori, luminării și călăuzirii Duhului Sfânt nu va duce decât la un impas. Dacă pierd lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu vor putea să lucreze; și, chiar dacă reușesc să lucreze cumva, nu vor realiza nimic(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, în lucrarea lor, Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor să lucreze întocmai potrivit rânduielilor lucrării și să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu principiile casei lui Dumnezeu. Dacă ei merg pe drumul lor, încălcând principiile, cât și călăuzirea Duhului Sfânt, și ținând cu încăpățânare la ideile personale în lucrarea lor, asta constituie o gravă împotrivire față de Dumnezeu. Abia atunci mi-am dat seama de ce pierdusem lucrarea Duhului Sfânt și mă cufundasem în întuneric. Văzusem că Wang Hua nu participa la adunări și nici nu avea părtășie despre lucrarea de evanghelizare. În plus, știusem că asta încălca rânduielile de lucru și că, a face cum zicea ea, în mod clar nu funcționa. Însă pentru că eu credeam că ea avea calibru bun și era o lucrătoare capabilă, am încălcat rânduielile de lucru alături de ea și, drept urmare, lucrarea de evanghelizare a avut mult de suferit. Am văzut că Wang Hua nu voia să reflecteze asupra ei, indiferent de câte ori greșea, că se răzbuna și îi ataca pe ceilalți și nu voia să accepte deloc adevărul. Însă pentru că-mi era teamă să nu o jignesc și să fiu înlocuită, nu am raportat problema ei. Am încălcat rânduielile de lucru și îndrumarea și iluminarea de la Duhul Sfânt, împotrivindu-mă cu încăpățânare lui Dumnezeu. Cum să nu mă deteste Dumnezeu? Nu dobândisem luminare din cuvintele lui Dumnezeu, nu aveam nimic de zis în părtășia mea, nu reușisem să găsesc o cale în îndatoririle mele și mă cufundasem în întuneric. Dumnezeu Își ascundea chipul de mine.

Cugetând la toate acestea, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când apare confuzia, ești cuprins de dificultate? Asta înseamnă că ești cuprins de dificultate și te confrunți cu o alegere. Și dacă nu poți să vezi care este sursa acestei probleme, nu va exista nicio modalitate de a rezolva problema. Când apar astfel de circumstanțe, conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă un bilanț al situației generale și al opiniilor și atitudinilor majorității oamenilor, apoi să raporteze acest lucru celui de mai sus și să caute un răspuns, pentru a rezolva rapid problema. Întâmpini deseori confuzie? (Da.) A te confrunta adesea cu confuzia este o problemă. Dacă se întâmplă ceva și nu știi care este modalitatea corectă de a gestiona acest lucru, iar cineva îți propune o soluție care pare rațională pentru tine, iar apoi altcineva îți propune o altă soluție pe care și tu o simți ca fiind rațională și nu poți să vezi care soluție este mai potrivită – dacă opiniile tuturor diferă și nimeni nu este capabil să înțeleagă care este rădăcina și esența problemei – atunci vor apărea stângăcii în rezolvarea problemei. Și astfel, dacă problema trebuie rezolvată, este crucial, foarte important, să găsim sursa și esența. Dacă liderii și lucrătorii nu pot face diferența, dacă sunt incapabili să înțeleagă esența problemei, dacă nu sunt capabili să tragă concluzia corectă, atunci ar trebui să raporteze prompt acest lucru celui de mai sus și să caute un răspuns; acest lucru este extrem de necesar, nu înseamnă a face din țânțar armăsar. Dacă problema nu poate fi rezolvată, atunci vor exista consecințe grave, care vor avea afecta lucrarea bisericii – acest lucru trebuie să îți fie clar[Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că, atunci când întâmpinăm probleme în îndatoririle noastre, de pildă, conflicte între conlucrători pe care nu știm cum să le rezolvăm, sau dacă am observat o problemă cu o persoană, dar nu înțelegem pe deplin situația, ar trebui să raportăm asta superiorilor în timp util și să căutăm o rezolvare. Să raportezi probleme nu înseamnă că le găsești defecte oamenilor sau că-i pârăști și nu înseamnă că faci din țânțar armăsar; scopul e să rezolvi problemele pe care oamenii nu pot să le priceapă singuri, astfel încât să previi întârzieri în lucrare și-n intrarea în viață a oamenilor. Cât despre mine, indiferent câte probleme întâmpinam sau cât de grave erau, preferam să întârzii lucrarea și să afectez intrarea în viață a fraților și a surorilor mele, decât să le raportez, dacă asta mi-ar fi amenințat interesele sau perspectivele. Când am văzut că Wang Hua se opunea rânduielilor lucrării și nu reușea să supravegheze evanghelizarea, deși nu pricepusem complet problema, am simțit că ceva nu era în regulă și că era deplasată. Atunci ar fi trebuit să raportez superiorilor prompt situația ei. Totuși, m-am îngrijorat că dacă nu-i urmam ordinele, aveam să fiu trasă la răspundere, așa că am făcut cum a spus ea. Când Wang Hua a făcut un scandal atât de absurd după ce a fost emondată și tratată, nu fusesem sigură dacă avea doar o stare proastă sau era o persoană care respingea și detesta adevărul din toată inima. Totuși, aș fi putut face o raportare la timp, lăsând superiorii să trimită pe cineva să investigheze și să discearnă lucrurile, și aș fi evitat întârzierea lucrării bisericii pentru că se folosise persoana greșită. Însă m-am îngrijorat că, dacă o raportam greșit, superiorii aveau să creadă că îi judecam greșit pe ceilalți. De asemenea, m-am temut că Wang Hua avea să mă persecute după aceea, așa că am tot amânat să raportez problema ei. Dacă aș fi fost o persoană responsabilă, care proteja lucrarea bisericii, atunci, indiferent că pricepeam sau nu esența chestiunii și înțelegeam sau nu adevărul, n-aș fi fost constrânsă de nimic. Aș fi găsit o cale de a proteja interesele bisericii. Numai că eu, ca să mă protejez, am asistat pasiv și m-am scuzat zicând că urma să raportez când aș fi avut discernământ așa cum se cuvine. Dar dacă așteptam până aveam discernământ așa cum se cuvine, oare nu avea să fie prea târziu? Oare atunci lucrarea de evanghelizare nu avea să fie și mai grav afectată? Atunci mi-am dat seama cât de important este să căutăm adevărul când întâmpinăm dificultăți și suntem confuzi. A fi devotat apărării lucrării bisericii e cu adevărat important.

Pentru a mă proteja, am tot amânat raportarea problemelor lui Wang Hua, iar asta a afectat grav lucrarea de evanghelizare. Am regretat teribil. Mai târziu, am dat peste cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe antihriști. „Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasiv și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele rele ale unei perosane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. „Unii oameni nu înțeleg multe adevăruri. Ei nu înțeleg principiile a nimic din ceea ce fac, iar atunci când întâmpină probleme, nu știu care este calea potrivită de a le gestiona. Cum ar trebui ei să practice în această situație? Cel mai coborât standard este de a acționa în funcție de conștiință – aceasta este baza. Cum ar trebui să acționezi în funcție de conștiință? Să acționezi cu sinceritate și să fii vrednic de bunătatea lui Dumnezeu, de faptul că Dumnezeu ți-a dat această viață și de această ocazie dată de Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea. Este acesta efectul conștiinței tale? Odată ce ai îndeplinit aceste standarde minime, vei fi obținut protecția și nu vei mai comite greșeli grave. Apoi, nu vei face atât de ușor lucruri ca să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu sau ca să te eschivezi de la responsabilitățile tale și nici nu vei fi atât de predispus să acționezi într-o manieră superficială. De asemenea, nu vei fi atât de predispus să uneltești pentru statutul, faima, câștigul și viitorul tău. Acesta este rolul pe care conștiința îl joacă. Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor și sunt ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, în îndatoririle noastre, ne vom confrunta adesea cu probleme pe care nu le pricepem întru totul și pe care nu știm cum să le rezolvăm, însă cei care au umanitate protejează interesele bisericii cu gând curat. Cei fără conștiință și rațiune se gândesc doar la demnitatea, statutul și interesul lor propriu. Ei nu raportează problemele observate și sunt incredibil de egoiști și de vrednici de dispreț. Exact așa am fost eu. De dragul reputației, al statutului, al perspectivelor și destinației mele, amânasem să raportez că Wang Hua perturba lucrarea bisericii. Trăiam după otrăvuri satanice, precum „Oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli” și „Când știi că un lucru e greșit, e mai bine să spui mai puțin”. M-am temut că, dacă raportam problemele lui Wang Hua, aveam să fiu persecutată sau înlocuită, așa că am găsit scuze, ca de exemplu: „Oricum toți sunt corupți”, „Poate că e doar într-o stare proastă” și „Voi raporta problema de îndată ce o pricep mai bine”. E posibil ca aceste scuze să fi părut corecte, dar, în realitate, eu doar încercam să mă protejez și să mă eschivez de la responsabilitate. Mi-a păsat numai de reputația, statutul, perspectivele și destinația mea – nu luasem în considerare lucrarea bisericii și nici nu-i protejasem interesele. Fusesem egoistă, vrednică de dispreț și inumană. Chiar mușcam mâna care mă hrănea!

Mai apoi, am reflectat de ce tot amânam să raportez problemele lui Wang Hua și mi-am dat seama că unul dintre motive era că nu aveam discernământ în privința ei. Prin tălmăcirea cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit discernământ și înțelegere în ceea ce privește comportamentul lui Wang Hua. Dumnezeu spune: „Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea. Se poate vedea că aceste mijloace pe care le folosesc sunt direcționate de o fire înșelătoare – deci, de ce spun că este rea? Ce legătură are cu răutatea? Ce credeți: pot să fie deschiși cu privire la obiectivele pe care doresc să le atingă preamărindu-se și mărturisind despre ei înșiși? Nu pot, dar în adâncul inimii lor există întotdeauna o dorință, iar ceea ce spun și fac este în sprijinul acelei dorințe, și țelurile și motivațiile lor privind ceea ce spun și fac sunt păstrate secrete. Ei vor folosi, de exemplu, îndrumări greșite sau unele tactici dubioase pentru a atinge aceste obiective. Nu are un asemenea caracter ascuns o natură prefăcută? Poate o astfel de prefăcătorie să nu fie numită vicleană? (Da.) Poate, într-adevăr, să fie numită rea și e mai adânc înrădăcinată decât înșelăciunea. Ei folosesc un anumit mod sau o anumită metodă pentru a-și atinge țelurile. Această fire este înșelătoria. Totuși, ambiția și dorința din adâncul inimii lor de a-și dori să aibă mereu oameni care să îi urmeze, care să îi admire și să îi venereze, îi îndeamnă deseori să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși și să facă aceste lucruri fără scrupule și fără rușine. Ce este această fire? Asta se ridică până la nivelul de ticăloșie(Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au o fire arogantă și rea. Pentru a-și atinge țelul de a-i prinde în mreje pe oameni și a-i controla, ei folosesc tot felul de metode pentru a se ridica în slăvi și a-și fi mărturie, făcându-i pe oameni să-i admire și să-i venereze fără să-și dea seama și să creadă că nimeni altcineva nu se poate compara cu ei. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au permis să încep să discern metodele și intențiile lui Wang Hua. Amintindu-mi acum interacțiunile cu ea, se fălea adesea cu modul în care conducea lucrarea și cu laudele primite de la superiori. Toate acestea i-au făcut pe ceilalți să creadă că ea acorda o mare importanță intrării în viață și că era o persoană care căuta adevărul. În plus, îi plăcea să se dea mare cu darurile și talentele ei, pretinzând că scria scrisori într-un limbaj elegant și cursiv, care rar trebuiau corectate. Asta îi făcea pe alții să simtă că erau inferiori ei în toate privințele și că nu se puteau compara cu ea. Wang Hua utiliza tot felul de metode pentru a se făli și a se lăuda, dar niciodată nu-și expunea propria corupție. Ba chiar dezmințea faptele și se scotea basma curată, deghizându-se pe deplin, astfel încât nimeni să nu-i vadă slăbiciunile, neajunsurile ori intențiile viclene. De fapt, superiorii o dăduseră în vileag și o trataseră de multe ori fiindcă nu selecta sau folosea oamenii conform principiului și acționa necugetat în îndatoririle ei, dar ea niciodată nu a abordat acest subiect. Vorbea mereu numai despre cum o lăudau superiorii și aveau o părere bună despre ea și le arăta oamenilor numai aspectele ei cele mai plăcute. Deseori rămânea acasă în loc să facă lucrări practice. Pretindea că, astfel, se înzestra cu adevăr, ca să aibă părtășie mai bine despre cuvintele lui Dumnezeu și să rezolve problemele oamenilor, dar, de fapt, era clar că doar se delecta cu avantajele statutului ei. Nu rezolva nicio dificultate concretă existentă în lucrarea de evanghelizare – în schimb, răspândea sofismul potrivit căruia, rezolvând problemele lucrării de evanghelizare la adunări, oamenii acordau importanță doar lucrării, și nu intrării în viață. De asemenea, îi ataca și îi discredita mereu pe alții, caracterizând lucrarea practică a altora drept joacă de copil. Semănase discordie, subminându-i în secret pe ceilalți și distrusese relațiile dintre frați și surori, și totuși pretindea că era un om dintr-o bucată. Toate faptele și cuvintele lui Wang Hua erau incredibile de haine și viclene. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat-o în vileag, ușor ai fi fost păcălit să o admiri și să o adori. Odată ce am înțeles toate acestea, mi-am venit în fire, în sfârșit, și-am început să discern esența de antihrist a lui Wang Hua.

Reflectând, mi-am dat seama că unul dintre motivele pentru care-mi lipsise discernământul în privința ei era că nu puteam să fac diferența dintre un exemplu izolat de corupție și o natură și o esență corupte. Apoi, am găsit niște cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevărații diavoli Satane(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). „Cum îi caracterizează Dumnezeu pe antihriști? Ca fiind cei care urăsc adevărul și se opun lui Dumnezeu – ei sunt dușmanii lui Dumnezeu! Opunându-se adevărului, urându-L pe Dumnezeu și urând toate lucrurile pozitive – aceasta nu este slăbiciunea sau nesăbuința trecătoare întâlnită la oamenii obișnuiți și nici dezvăluirea unor gânduri și puncte de vedere incorecte care apar în urma unei înțelegeri denaturate de moment; nu aceasta este problema. Problema este că ei sunt antihriști, dușmanii lui Dumnezeu, care urăsc toate lucrurile pozitive și tot adevărul; sunt personaje care Îl urăsc pe Dumnezeu și I se opun Cum vede Dumnezeu astfel de personaje? Dumnezeu nu îi mântuiește! Acești oameni disprețuiesc și urăsc adevărul, ei au natura-esență a antihriștilor. Înțelegeți acest lucru? Aici sunt expuse ticăloșia, ferocitatea și ura față de adevăr. Sunt cele mai grave firi satanice dintre firile corupte, reprezentând cele mai tipice și importante caracteristici ale Satanei, nu doar firile corupte dezvăluite de omenirea coruptă obișnuită. Antihriștii sunt o forță potrivnică lui Dumnezeu. Ei pot tulbura și controla biserica și au capacitatea de a demonta și perturba lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Acest lucru nu este ceva ce pot face oamenii obișnuiți cu firi corupte; numai antihriștii sunt capabili de astfel de acțiuni. Nu subestimați această chestiune(Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că, în vreme ce toți care au fost corupți de Satana au o fire coruptă, unii au umanitate, conștiință și rațiune și pot accepta adevărul. Dacă există carențe sau abateri în datoria lor, iar ei sunt înștiințați de acestea, dați în vileag și tratați, la început s-ar putea să se simtă rușinați și potrivnici și să se apere. Totuși, după aceea, sunt în stare să reflecteze asupra lor și să ajungă să-și disprețuiască natura coruptă și metodele greșite. Când înțeleg cum au întârziat și împiedicat lucrarea bisericii, le pare rău, se disprețuiesc, se pocăiesc și se schimbă. Totuși, sunt unii care nu au numai firea coruptă a Satanei, ci și o natură plină de răutate, nu pot să accepte adevărul câtuși de puțin și chiar îl disprețuiesc. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de grav dăunează lucrării bisericii, ei nu suferă câtuși de puțin și nu reflectează deloc asupra lor. Ei nu simt niciun strop de vină. Oricât de mult sunt emondați și tratați ori dați în vileag, niciodată nu-și recunosc greșelile și nu acceptă faptele evidente când sunt dezvăluite. Disprețuiesc să fie emondați și tratați, judecați și mustrați. Date fiind atitudinile lor față de adevăr și față de lucrurile pozitive, în mod clar Îi sunt ostili lui Dumnezeu – sunt dușmanii Lui de moarte. Exact așa se purta Wang Hua. Nu făcea lucrare practică, era arogantă și își susținea propriile credințe, împiedicând lucrarea de evanghelizare. Când alți conducători au expus-o și au tratat-o, nu doar că n-a acceptat ce au zis, ci a făcut scandal și a încercat să paseze vina, perturbând întreaga adunare. Când am avertizat-o că-i judeca pe alții și semăna discordie între frați și surori, nu numai că n-a acceptat asta, ci s-a răzbunat, atacându-mă și condamnându-mă. Vorbea mereu despre concentrarea pe intrarea în viață, făcându-i pe oameni să creadă că ea chiar căuta adevărul. În realitate, totuși, era deosebit de dezgustată de cerințele lui Dumnezeu și se opunea acestora, cât și rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu. Nu se supunea deloc atunci când era dată în vileag, emondată și tratată – ba chiar se simțea ofensată și respinsă. Indiferent cât de multe greșeli făcea sau cât de mult dăuna lucrării bisericii, niciodată nu recunoștea, nu regreta și nu se simțea îndatorată și era complet lipsită de conștiință. Îi păsa doar de propriile interese – dacă spuneai ceva ce-i amenința statutul, se enerva și îți dădea replici nefondate. Nu accepta deloc adevărul sau lucrurile pozitive și trata orice om care încerca să aibă părtășie cu ea sau să o corecteze ca pe un dușman. Ataca orice persoană care încerca s-o dea în vileag. Având în vedere că ura efectiv adevărul, îi disprețuia pe cei care practicau adevărul și-i ura pe cei care o expuneau pentru că aveau simțul dreptății, oare nu-L considera pe Dumnezeu dușmanul ei? E precis cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Aceasta nu este slăbiciunea sau nesăbuința trecătoare întâlnită la oamenii obișnuiți și nici dezvăluirea unor gânduri și puncte de vedere incorecte care apar în urma unei înțelegeri denaturate de moment; nu aceasta este problema. Problema este că ei sunt antihriști, dușmanii lui Dumnezeu, care urăsc toate lucrurile pozitive și tot adevărul; sunt personaje care Îl urăsc pe Dumnezeu și I se opun Cum vede Dumnezeu astfel de personaje?(Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”). După ce Wang Hua a fost înlocuită, nu a putut să accepte acest lucru și n-a recunoscut defel răul făcut. Încă a zis: „Eu fac lucrurile înaintea lui Dumnezeu și nu-mi pasă ce cred alții.” Chiar nu părea deloc să se pocăiască ori să reflecteze asupra ei. Natura ei era plină de răutate și detesta adevărul – nu era ea doar un antihrist tipic? Oamenii de felul acesta doar vor distruge și vor tulbura lucrarea bisericii.

Mai târziu, majoritatea fraților și surorilor au votat s-o excludă pe Wang Hua din biserică. După înlocuirea ei, am avut părtășie ca să rezolvăm problemele curente ale lucrării de evanghelizare pe baza rânduielilor lucrării, iar rezultatele lucrării s-au îmbunătățit vizibil. Atunci, m-am simțit și mai îndatorată și m-am disprețuit c-am fost atât de egoistă și vrednică de dispreț, păsându-mi doar de propria persoană, neprotejând lucrarea bisericii și tolerând faptele rele ale unui antihrist care perturbase și tulburase lucrarea de evanghelizare a bisericii. Mi-am jurat că, pe viitor, ori de câte ori voi observa pe cineva perturbând și tulburând lucrarea bisericii, eu voi practica adevărul și voi proteja lucrarea bisericii. Indiferent cât de înalt e statutul celui în cauză, indiferent cât de mult a lucrat sau cât de convingător vorbește despre doctrine, câtă vreme a perturbat și tulburat lucrarea bisericii, eu voi susține principiile adevărului. Chiar dacă alții mă vor numi arogantă sau mă vor condamna ca răufăcătoare sau antihrist, eu voi proteja lucrarea bisericii. Chiar dacă nu voi pricepe prea bine situația, voi raporta cu fidelitate superiorilor ceea ce am văzut. M-am rugat lui Dumnezeu și am spus că, dacă nu apăram lucrarea bisericii când găseam o problemă, eram dispusă să fiu pedepsită și disciplinată de Dumnezeu.

Câteva luni mai târziu, niște oameni au raportat că o conducătoare pe nume Li Na din altă biserică nu făcea lucrare practică, nu reușise să înlocuiască falșii conducători și lucrători și chiar promovase răufăcători. Aceștia nu lucraseră conform principiului și, drept urmare, finanțele bisericii fuseseră afectate. Li Na era în mod deosebit înclinată să se laude și să-i discrediteze pe ceilalți, și toți frații și toate surorile o admirau și o venerau. Conlucrătorii ei avuseseră părtășie cu ei și-i semnalaseră problema aceasta de multe ori, dar ea nu voia să accepte ce spuneau ei. Pe deasupra, îi și judecat pe superiori, determinându-i pe partenerii și conlucrătorii ei să dezvolte prejudecăți față de aceștia. Când superiorii trimiteau pe cineva să ajute cu lucrarea, ea îi ostraciza. Nu doar că nu coopera, ci judeca și sabota lucrarea – spunea că persoana trimisă de conducători nu putea rezolva problemele. Consecința a fost că lucrarea nu se mai realiza. Auzind toatea acestea, mi-am dat seama că această persoană ar putea la fel de bine fi un antihrist, deci am discutat cu conlucrătorii mei despre înlocuirea ei rapidă. Când, însă, am aflat că Li Na era sora mai mică a partenerei mele, am ezitat. Dacă o înlocuiam pe Li Na, ce avea să creadă despre mine partenera mea? Oare avea să spună că-i purtam pică lui Li Na? M-am tot gândit la asta; m-am simțit din ce în ce mai contrariată și nu am știut ce să fac. Atunci mi-am dat seama că starea mea de spirit și intențiile mele erau incorecte – iarăși încercam să-mi protejez interesele. Mi-am amintit cum, ultima dată, deoarece fusesem prea preocupată să mă protejez, nu dezvăluisem la timp antihristul și afectasem grav lucrarea bisericii – era o fărădelege pe care nu o puteam îndrepta niciodată. Nu puteam să-mi protejez iar interesele. Trebuia să practic adevărul și să protejez lucrarea bisericii. Indiferent ce credeau alții despre mine, împlinirea voii lui Dumnezeu era supremă. Deci, conlucrătorii mei și cu mine am demis-o pe Li Na potrivit principiului. Ulterior, investigațiile au dezvăluit că Li Na se ridicase în slăvi și se lăudase neîncetat pentru a-i înșela și ademeni pe alții, pentru a controla biserica și a-și întemeia o împărăție independentă. Ea era un antihrist. Majoritatea oamenilor din biserică au votat să fie exclusă. Am experimentat cum faptul de-a mă lepăda de trup, de-a practica adevărul și de-a acționa conform principiilor mi-a adus pace, mulțumire și bucurie. De asemenea, mi-am dat seama că doar practicând adevărul putem să fim martori și să-l facem de rușine pe Satana. Slavă lui Dumnezeu pentru călăuzirea Lui!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Cum i-am predicat unui pastor

de Li Zhi, ChinaÎntr-o seară din aprilie, anul acesta, un conducător mi-a spus că un pastor, care credea de mai mult de cincizeci de ani,...