de Hai Lun, China

Când am început să lucrez în calitate de conducătoare, am fost făcută parteneră cu sora Chen Xiao. Când am văzut că Chen Xiao avea un calibru bun și că își făcea lucrarea cu îndrăzneală și fermitate, în timp ce eu nu aveam elocvență, aveam o personalitate servilă și o înțelegere jenant de limitată a abilităților necesare pentru lucrarea mea, m-am simțit inferioară și necalificată pentru a fi conducătoare. După ce am văzut iscusința cu care Chen Xiao avea părtășie și trata tot felul de probleme, în timp ce eu stăteam deoparte stângace, am fost și mai sigură că n-am calitățile necesare și am devenit tot mai deznădăjduită. Am rămas în acea stare timp de câteva luni. Ulterior, am continuat să slujesc drept conducătoare de biserică, dar mi s-a dat o nouă parteneră pe nume Li Xue. Când am văzut că Li Xue e drăguță, rafinată, capabilă și competentă și că lăsa impresia generală de șefă profesionistă și de succes, în timp ce eu vorbeam fără încredere și-mi lipsea hotărârea, deveneam adesea neliniștită și retrasă în preajma oamenilor pe care nu-i cunoșteam sau în grupuri mari de oameni și nu semănam deloc cu o conducătoare, nu puteam să nu mă simt deznădăjduită. De fiecare dată când Li Xue se întorcea de la o adunare, povestea sincer cum discuta cu frații și surorile despre stările lor actuale și cum avea părtășie folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva problemele și menționa cât de mult o respectau toți frații și surorile. Când vorbea despre aceste lucruri, radia mereu de încântare. Deși am observat că Li Xue părea să sufere de preamărire de sine, am simțit că ocazionalele ei dezvăluiri de corupție nu erau o problemă mare, dat fiind că avea un calibru bun și abilitate de lucru și că putea să rezolve probleme. Credeam că nu mă pot compara cu ea, că-mi lipsea fermitatea ei. Ulterior, când întâmpinam probleme, mă eschivam și mă retrăgeam, crezându-mă incapabilă, neîndrăznind să ofer părtășie. Treptat, starea mi s-a înrăutățit tot mai mult și am devenit și mai convinsă că aveam un calibru slab, că-mi lipsea adevărul-realitate și că nu eram făcută să fiu conducătoare. M-am lăsat copleșită de acea stare emoțională de deznădejde și pur și simplu mi-am făcut datoria mecanic. Cum am continuat să nu caut adevărul și nu am reușit să mă scot din criza mea negativă, în scurt timp, am fost demisă. În anul următor, frații și surorile m-au mai ales o dată să le fiu conducătoare. Am fost făcută parteneră cu sora Wu Fan. În scurt timp, am observat că avea un calibru bun și abilitate de lucru și aproape de fiecare dată când lucram împreună, ea își asuma un rol de îndrumătoare. La un moment dat, când am găzduit împreună o adunare, Wu Fan avea majoritatea părtășiei, iar frații și surorile interveneau și ei entuziasmați cu părtășia lor. Eu, în schimb, voiam să am părtășie, dar m-am temut că nu voi putea să o fac în mod eficient, așa că am sfârșit prin a nu spune nimic, ca să nu mă fac de râs. M-am simțit destul de deznădăjduită după adunare și m-am gândit că pur și simplu, tot nu am stofă de conducătoare. Am vrut să fac doar o datorie legată de aspecte generale ca muncitoare și nu mi-am mai dorit să fiu conducătoare.

Într-o zi, am spus despre starea mea unor surori, iar una dintre ele mi-a amintit că ar fi foarte periculos dacă n-aș depăși rapid acea stare, și că ar trebui neapărat să stau să reflectez o vreme. De-abia atunci am dobândit puțină conștiință de sine: „De ce sunt atât de deznădăjduită? De ce nu am nici măcar puțină hotărâre să mă străduiesc să mă perfecționez?” În zilele care au urmat, m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, implorându-L să mă călăuzească să-mi înțeleg starea și să ies din deznădejdea mea. Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Există unii oameni care încă din copilărie au fost greoi la minte, s-au exprimat greu și au avut un aspect banal, așa că ceilalți din familiile lor și din societate fac unele comentarii negative despre ei. De exemplu, oamenii ar spune: «Copilul ăsta e un prostănac, reacționează lent la lucruri și se exprimă greoi. Uită-te la copilul acelei persoane, cu vorba ei dulce îi vrăjește pe oameni. Când copilul ăsta se întâlnește cu oamenii, nu știe ce să spună sau cum să le facă pe plac, iar când face ceva greșit, nu știe cum să explice sau să se justifice. Copilul ăsta e un idiot.» Părinții săi spun asta, la fel și rudele, prietenii și profesorii. Acest mediu exercită imperceptibil o anumită presiune asupra unor astfel de indivizi, determinându-i să-și dezvolte în mod inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Simt că sunt neatrăgători și că nimănui nu-i place cum arată, că nu obțin note bune la învățătură și că reacționează lent; se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească atunci când îi văd pe alții și le este prea rușine să spună «mulțumesc» atunci când oamenii le oferă lucruri. Se gândesc în sinea lor: «De ce mă exprim atât de greoi? De ce alți oameni sunt atât de elocvenți? Sunt pur și simplu prost!» În subconștient, ei se cred extrem de lipsiți de valoare, dar tot nu sunt dispuși să recunoască faptul că sunt atât de lipsiți de valoare, atât de proști. În inimile lor se întreabă adesea: «Chiar sunt atât de prost? Chiar sunt atât de antipatic?» Părinții lor nu-i plac, frații și surorile nu-i plac, și nici profesorii sau colegii de clasă. Iar din când în când, membrii familiei, rudele și prietenii lor spun despre ei: «Este scund, ochii și nasul lui sunt mici și, cu un astfel de aspect, nu va ajunge prea departe când va crește.» Într-un astfel de mediu, ei trec de la a se împotrivi la început în inimile lor la a-și accepta și recunoaște treptat propriile neajunsuri și deficiențe, dar, în același timp, în adâncul inimilor lor apare o emoție negativă. Cum se numește această emoție? Inferioritate. Oamenii care se simt inferiori își văd doar propriile neajunsuri, nu și punctele lor forte; ei simt mereu că sunt neatrăgători și antipatici, că mintea lor nu este ageră și reacțiile lor sunt lente și că nu sunt capabili să-i citească pe oameni. Pe scurt, se simt complet neadecvați. Această mentalitate de inferioritate ajunge treptat să domine în inima ta și devine o emoție de neclintit care îți înlănțuie inima. După ce ai crescut și ai ieșit în lume sau te-ai căsătorit și ți-ai întemeiat o carieră, indiferent de identitatea și statutul tău social, această emoție de inferioritate care a fost sădită în educația ta încă din copilărie te afectează și te controlează în continuare, făcându-te să simți că ești mai prejos decât ceilalți oameni din toate punctele de vedere. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și intri în biserică, tot crezi că te exprimi greoi, că ai un calibru slab și un aspect comun și că nu poți îndeplini nicio datorie importantă. Te gândești: «Voi face doar ce pot. Nu trebuie să urmăresc să fiu conducător, nu trebuie să urmăresc să înțeleg adevăruri profunde, sunt doar dispus să fiu cea mai neînsemnată persoană și ceilalți mă pot trata oricum doresc.» Când apar conducători falși sau antihriști, nu îndrăznești să-i expui; simți că ai un calibru slab și că nu ești la fel de bun ca ei și că nu ești capabil să-i discerni sau să-i expui. Te gândești că, atât timp cât tu însuți nu ești un conducător fals sau un antihrist și nu provoci perturbări și tulburări, atunci este suficient. În adâncul inimii tale, simți că nu ești bun de nimic și că nu te poți compara cu alți oameni, că toți ceilalți sunt poate printre cei ce vor fi mântuiți și că tu, în cel mai bun caz, ești un prestator de servicii și, prin urmare, crezi că urmărirea adevărului te depășește. Indiferent câte adevăruri ești capabil să înțelegi, tot simți că, din moment ce Dumnezeu te-a predestinat să ai calibrul pe care îl ai și să arăți așa cum arăți, poate că El te-a predestinat să fii doar un prestator de servicii și nu ai nicio legătură cu urmărirea adevărului, cu mântuirea sau cu slujirea în calitate de conducător sau supraveghetor. Și astfel, te resemnezi să fii cel mai neînsemnat muncitor” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că eram înrobită de sentimente de inferioritate. De când eram mică mi s-a părut mereu că am un aspect fizic comun, că nu am elocvență, că am o personalitate servilă, de multe ori m-am simțit deznădăjduită și inhibată și am avut un mare complex de inferioritate. Aceeași problemă am avut-o și în cariera mea laică; colegii mei vorbeau elevat, se pricepeau la lingușeli, erau fermi în gestionarea subalternilor, unii chiar fiind foarte bine văzuți de superiorii lor. În schimb eu, nu aveam elocvență, nu puteam menține relații bune cu diverse departamente, eram lipsită de încredere și de fermitate în lucrarea mea și, când apăreau probleme de producție, alții își foloseau relațiile și spuneau ce trebuie pentru a rezolva problema, dar nu era și cazul meu. Eu nu reușeam să vorbesc, problema rămânea nerezolvată, iar eu mă închideam într-o toaletă și plângeam. După ce am aderat la credință, am devenit invidioasă pe frații și surorile care erau mai educate decât mine, care aveau calibru bun și își făceau lucrarea cu consecvență și curaj. Am simțit că pur și simplu nu sunt la nivelul lor și am devenit destul de constrânsă. Ca urmare, eram adesea negativă, retrasă, mă eschivam și sufeream de un sentiment de inferioritate. Așa au decurs lucrurile când le-am avut partenere pe Chen Xiao și pe Li Xue; cum ele erau elocvente și aveau un calibru bun și abilitate de lucru, m-am simțit inferioară lor. Nici nu mi-a trecut prin cap că e o problemă când am observat că Li Xue suferă de preamărire de sine. Am tratat acest lucru ca pe un semn de fermitate în lucrarea sa. Eram blocată în acest sentiment de inferioritate, starea mea s-a tot degradat, nu-mi făceam bine datoria și, în cele din urmă, am fost demisă. Cu toate că am fost din nou aleasă de frații și surorile mele să slujesc drept conducătoare, în sinea mea tot inferioară mă simțeam și mă consideram de un calibru slab, incapabilă să fac ceva bine și sortită să fiu muncitoare și să nu obțin mântuirea. Mi-am dat seama că fusesem profund legată și înrobită de sentimente de inferioritate. M-am gândit la cum S-a întrupat Dumnezeu și a îndurat tot felul de suferințe pentru a mântui omenirea, exprimând necontenit adevărul și udând și aprovizionând omenirea, ca mai mulți oameni să poată primi harul Său mântuitor, să obțină mântuirea și să supraviețuiască nenorocirilor. Dacă oamenii ratează această oportunitate, se vor confrunta inevitabil cu viitoarele nenorociri și cu pedeapsa veșnică. Nu înțelegeam intențiile lui Dumnezeu, eram blocată în negativitate și neînțelegere și capitulasem deja în fața ideii că nu aveam să obțin mântuirea. Nici măcar nu voiam să mă străduiesc și să urmăresc adevărul; pur și simplu eram foarte răzvrătită și faptele mele Îl răneau pe Dumnezeu. Dându-mi seama de toate acestea, m-am simțit destul de vinovată și de îndatorată față de Dumnezeu; nu puteam continua să mă las copleșită de deznădejde, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt pregătită să mă căiesc Ție. Te rog, îndrumă-mă să scap de aceste sentimente negative de inferioritate.”

Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În încheiere, aș vrea să vă spun ceva: să nu lași un sentiment minor sau o emoție simplă, nesemnificativă să te țină încurcat pentru tot restul vieții, astfel încât să-ți afecteze dobândirea mântuirii și să-ți distrugă speranța de mântuire, înțelegi? (Da.) Această emoție a ta nu numai că nu este pozitivă, ci, pentru a fi mai exacți, este de fapt în opoziție cu Dumnezeu și cu adevărul. Ai putea crede că aceasta este o emoție din cadrul umanității normale, dar, în ochii lui Dumnezeu, aceasta nu este o simplă chestiune de emoție, ci un mod de a se opune lui Dumnezeu. Oamenii folosesc aceste emoții negative ca o modalitate de a se împotrivi lui Dumnezeu, cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului. Așadar, sper că, presupunând că vrei să urmărești adevărul, te vei examina cu atenție pentru a vedea dacă te agăți de aceste emoții negative și te împotrivești cu îndârjire și nesăbuință lui Dumnezeu și te întreci cu El. Dacă ai descoperit răspunsul prin examinare, dacă ai ajuns la o realizare și la o conștientizare clară, atunci îți cer ca, mai întâi, să renunți la aceste emoții. Nu le prețui și nu te agăța de ele, căci te vor distruge, îți vor distruge destinația și vor distruge oportunitatea și speranța pe care le ai în urmărirea adevărului și dobândirea mântuirii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Acest fragment a avut un puternic impact asupra mea. În trecut, nu mă gândisem niciodată că emoțiile negative constituiau o problemă gravă. Citind disecarea de către Dumnezeu, mi-am dat seama că esența faptului de a trăi într-o stare plină de emoții negative se opune lui Dumnezeu și adevărului. Dacă nu rezolvam problema asta, pierdeam orice șansă la mântuire. Am reflectat asupra anilor când trăisem cu acest sentiment de inferioritate: cum întâlneam un frate sau o soră cu mai multe înzestrări, cu un calibru și cu o abilitate de lucru superioare mie, mă simțeam inferioară, cădeam în deznădejde, deveneam potrivnică și nemulțumită de realitatea situației mele, nu eram dispusă să înfrunt și să recunosc situația în care eram și mă simțeam neputincioasă. Nu luam în calcul cum aș putea să învăț din punctele forte ale celorlalți sau cum să conlucrez cu ei ca să-mi fac bine datoria. În schimb, dădeam vina pe Dumnezeu pentru calibrul, darurile și lipsa fermității cu care mă înzestrase. Trăiam într-o continuă stare de negativitate, blamându-L în tăcere pe Dumnezeu. Uneori, nici nu voiam să-mi fac datoria. Fusesem înrobită de un sentiment de inferioritate în credința mea în acești ani și cădeam adesea în accese de deznădejde și pasivitate. Îmi lipsea dorința de a urmări adevărul și mă mulțumeam doar să depun puțin efort și să mă conformez pasiv. Ca urmare, în ciuda faptului că îmi îndeplinisem întotdeauna îndatoririle crezând în Dumnezeu și că avusesem multe ocazii să practic, progresul vieții mele era minim; rămăsesem la fel de deplorabilă și de sărăcită. Lucrarea lui Dumnezeu se apropiase de sfârșit, iar eu ratasem nenumărate ocazii de a obține adevărul și viața mea suferise pierderi. Dacă nu-mi schimbam starea, aveam să-mi pierd orice șansă de a obține mântuirea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căutând să înțeleg ce firi corupte se află în spatele sentimentului meu de inferioritate.

Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În loc să caute adevărul, majoritatea oamenilor recurg la șiretlicuri mărunte. Ei acordă o mare importanță propriilor interese, orgoliului și locului sau poziției lor în mintea altor oameni. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o strânsoare de fier și le consideră însăși viața lor – cât despre cum vede și tratează Dumnezeu aceste lucruri, ei nu se preocupă de asta; ei se gândesc mai întâi dacă sunt șefii grupului, dacă pot să-și asigure o poziție în care să fie foarte apreciați de alții și dacă cineva ascultă ce spun ei. Mai întâi trec la ocuparea acelei poziții. Aproape toți oamenii, când sunt într-un grup, caută acest gen de poziție, acest gen de oportunitate. Dacă sunt foarte capabili, desigur că încearcă să ocupe locul fruntaș. Dacă sunt doar mediocri, tot încearcă să ocupe o poziție proeminentă în grup. Și dacă fac parte din rândurile de jos ale grupului, fiind de calibru și abilitate medii, încearcă și ei să-i facă pe alții să-i aprecieze; nu pot lăsa pe alții să-i privească de sus. Orgoliul și demnitatea acestor oameni sunt limita lor; ei cred că trebuie să se agațe de aceste lucruri. Chiar dacă își pierd integritatea sau Dumnezeu este nemulțumit de ei și nu-i recunoaște, ei tot trebuie să lupte pentru orgoliul și statutul lor; trebuie să evite umilirea cu orice preț. Aceasta este o fire satanică. Și totuși, ei nu-și dau seama de asta. Ei cred că nu pot pierde puținul orgoliu care le-a rămas. Nu știu că vor deveni oameni adevărați doar atunci când renunță la aceste lucruri superficiale și le abandonează și că, dacă păzesc ca pe viața lor aceste lucruri de care ar trebui să se descotorosească, viața lor va fi pierdută. Pur și simplu nu știu ce este în joc. Prin urmare, în orice fac, ei mereu sunt rezervați, acționează mereu de dragul protejării orgoliului și statutului propriu și pun aceste lucruri pe primul loc. Ei vorbesc și aduc argumente false doar pentru propriul lor bine – vor face orice pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că nu sufeream de sentimente de inferioritate din cauza calibrului meu slab sau fiindcă nu aveam elocvență și aveam un aspect comun, ci mai degrabă din cauză că Satana îmi inoculase anumite perspective greșite legate de ceea ce urmăream. Acordam prea multă importanță reputației și statutului. Fusesem influențată inconștient de otrăvuri satanice cum ar fi: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Nimic nu era mai important pentru mine decât reputația, statutul și respectul celorlalți; mă gândeam că doar prin obținerea acestor lucruri aș trăi o viață semnificativă și valoroasă. În cariera mea laică, am fost mereu invidioasă pe colegii isteți și ageri, elocvenți, iscusiți în lucrul cu alți oameni și care câștigau recunoașterea și aprecierea superiorilor lor. Și eu voiam să fiu apreciată de către superiori, așa cum erau colegii mei. Dar mă simțeam inferioară fiindcă aveam un aspect fizic comun, nu aveam elocvență și nu mă pricepeam să-mi fac relații. Când dădeam de probleme, nu le spuneam colegilor, optând să mă încui într-o toaletă și să plâng de una singură. Mă temeam că dacă cineva ar fi aflat de problemele mele, m-ar fi desconsiderat și m-ar fi subapreciat; chiar am suferit mult în acea perioadă. După ce mi-am pus credința în Dumnezeu, am continuat să trăiesc după opiniile non-credincioșilor, crezând că pentru a sluji drept conducător sau supraveghetor trebuie să ai aerul unui conducător, să vorbești cu fermitate, să faci o impresie strălucită, să fii capabil să faci rânduieli și să ai o bună abilitate de lucru și că, astfel, oriunde ai merge, ai fi respectat, te-ai putea face cunoscut și ai fi văzut foarte bine. Când am văzut că frații și surorile cu care am fost parteneră erau mai capabili decât mine, vorbeau convingător și aveau o abilitate de lucru bună, pur și simplu am crezut că eram o dezamăgire din toate punctele de vedere. Fiindcă n-am reușit să obțin respectul celorlalți, nu eram foarte apreciată și dorința mea de a avea reputație și statut era nesatisfăcută, nu am mai vrut să slujesc drept conducătoare și nu-mi mai doream decât să evit acel mediu și să mă alătur unui alt grup de oameni. Am crezut că acest lucru mi-ar permite să evit expunerea slăbiciunilor și a inabilităților mele și n-aș mai fi desconsiderată de către semenii mei. Reflectând asupra tuturor acestor lucruri, mi-am dat seama că otrăvurile Satanei prinseseră rădăcini adânci în inima mea; căutam statut și respectul și admirația celorlalți, și le consideram ca fiind lucruri pozitive. De îndată ce dorințele mele personale nu au fost satisfăcute, mi-am pierdut interesul de a-mi face datoria, am devenit negativă și potrivnică, nefiind în stare să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Am realizat că fusesem prea profund coruptă de Satana și că dorința mea de a avea statut și reputație era prea puternică. Dacă mai continuam așa, Dumnezeu avea să fie dezgustat de mine și să mă elimine. Nu mai eram dispusă să merg în continuare pe calea greșită și eram pregătită să mă căiesc lui Dumnezeu, să-mi fac datoria în mod practic, conform cerințelor lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale.

Mai târziu, am dat de un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când emoția de inferioritate devine profund înrădăcinată în adâncul inimii tale, nu numai că are un efect profund asupra ta, dar îți domină și perspectivele despre oameni și lucruri, conduita personală și acțiunile. Deci, cum privesc oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de emoția de inferioritate? Ei îi văd pe toți ceilalți oameni ca fiind mai buni decât ei și îi consideră chiar și pe antihriști mai buni decât ei. Ei cred că, deși antihriștii au firi rele și o umanitate rea, ei tot sunt niște oameni de imitat și modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: «Deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și au o capacitate de lucru mai bună decât a mea. Ei pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații, exprimându-se cu ușurință și siguranță. Chiar au tupeu. Eu nu am un asemenea curaj.» Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că emoția ta de inferioritate ți-a afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și punctul de vedere când vine vorba de a-i privi pe alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că sentimentele de inferioritate pot influența felul în care privim oamenii și lucrurile. Am reflectat la modul în care, atunci când eram cufundată în sentimente de inferioritate, mă concentram doar pe înzestrările oamenilor care se văd la exterior, pe calibrul și abilitatea lor de a vorbi și de a acționa cu fermitate. Aceste trăsături erau standardele după care judecam calibrul oamenilor, însă n-am acordat importanță discernerii umanității lor, esenței și căilor pe care merg. M-am gândit că, atunci când am fost parteneră cu Li Xue, am observat doar că era elocventă și fermă în vorbă și comportament, dar n-am acordat importanță discernerii comportamentului ei. Am gândit chiar că, spre deosebire de mine, ea avea capital, așa că era normal să sufere de preamărire de sine. Am fost teribil de confuză!

Mai târziu, am început să mă întreb dacă să evaluezi calibrul oamenilor în funcție de elocvența lor, de înzestrările, fermitatea în vorbire și abilitatea de lucru e modalitatea de evaluare cea mai potrivită. Apoi am dat de acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui evaluat calibrul unei persoane? Singurul mod potrivit de a face asta este să ne uităm la atitudinea sa față de adevăr și dacă poate sau nu să înțeleagă adevărul. Unii oameni pot dobândi abilități tehnice foarte repede, dar de îndată ce aud adevărul, devin confuzi și ațipesc. Mințile lor devin dezorientate și nu pot nici să asimileze adevărul, nici să-l înțeleagă. Asta înseamnă a avea un calibru slab. Unii oameni refuză să accepte când le spui că au un calibru slab. Ei cred că a avea un nivel înalt de educație înseamnă că au un calibru bun. Faptul că cineva are un nivel înalt de educație chiar înseamnă că are un calibru bun? Nu. Cum ar trebui să fie evaluat calibrul unei persoane? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ea înțelege cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Aceasta este abordarea cea mai precisă. Unii oameni sunt elocvenți, ageri la minte și deosebit de pricepuți în a interacționa cu oamenii. Dar când ascultă predici, nu pot înțelege niciodată, indiferent cât de mult încearcă, iar când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pot înțelege. Când își împărtășesc mărturia bazată pe experiență, sunt întotdeauna doar cuvinte și doctrine; par a fi simpli profani, iar ceilalți simt că aceștia nu au înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab. Așadar, sunt acești oameni competenți ca să lucreze pentru casa lui Dumnezeu? (Nu.) De ce? (Le lipsesc adevărurile-principii.) Corect, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l înțelegeți deja” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că nu trebuie să măsori calibrul oamenilor în funcție de cât de educați sunt, ce înzestrări care se observă la exterior au, cât sunt de ageri la minte sau de elocvenți, ci mai degrabă dacă sunt capabili să înțeleagă bine cuvintele lui Dumnezeu și realitatea cuvintelor lui Dumnezeu; adică, dacă înțeleg intențiile lui Dumnezeu prin cuvintele Lui și ajung să-și cunoască firea și esența coruptă prin cuvintele lui Dumnezeu. M-am gândit cum, în ciuda faptului că Li Xue avea anumite înzestrări, era elocventă și fermă în comportament, ea nu a fost în stare să discute ce înțelegea cu adevărat despre ea sau din orice mărturie bazată pe experiență din cuvintele lui Dumnezeu. Frații și surorile îi subliniaseră de multe ori comportamentul de preamărire de sine, dar, deși a recunoscut problema, ea nu a înțeles niciodată natura și consecințele grave ale unui astfel de comportament. În timp ce-și făcea datoria, preamărirea de sine era constantă și chiar îi umilea pe ceilalți în timp ce pe ea se ridica în slăvi și abia a reflectat sau a dobândit cunoștințe despre această problemă chiar și după ce a fost demisă. Din asta, am înțeles că Li Xue avea anumite înzestrări, dar nu avea un calibru bun. M-am gândit la cum a disecat Dumnezeu personalitatea lui Pavel; Pavel era înzestrat, a scris multe epistole și a răspândit Evanghelia către mulți oameni, însă nu a putut să înțeleagă adevărul și în cele din urmă a fost incapabil să-și recunoască natura satanică și potrivnică lui Dumnezeu. Ca atare, Pavel nu putea fi considerat de un calibru bun. Realizând toate acestea, m-am simțit puțin mai lămurită. Am văzut că n-am înțeles adevărul și am crezut mereu că să fii educat, echivoc și ferm înseamnă să ai calibru bun, iar lipsa acestor trăsături e semn de calibru slab. Ca rezultat, m-am definit adesea ca o persoană de calibru slab, care nu era calificată să slujească drept conducătoare sau lucrătoare. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, pentru a măsura calibrul cuiva, trebuie să vezi cât de bine înțelege acea persoană cuvintele lui Dumnezeu, dacă înțelege adevărul și dacă își poate face datoria conform principiului. Cel mai corect mod de a privi oamenii și lucrurile este conform cuvintelor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am întâlnit alte două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a te cunoaște pe tine însuți – încearcă să afli cum este umanitatea ta, cum sunt de fapt calibrul și talentele tale și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, reducând drepturile pe care le merită umanitatea ta și înăbușindu-ți talentul. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cânți cu voce tare și să te descătușezi doar când ești singur. Tocmai pentru că de obicei te simți atât de groaznic de oprimat, nu îndrăznești să cânți un cântec când nu ești singur; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede – ce moment minunat, liber, eliberator este acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și unde se află punctele tale forte, și să faci tot ce ești capabil să faci; cât despre acele lucruri pe care nu le poți face, defectele și neajunsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și ar trebui, de asemenea, să ai o evaluare și o cunoaștere exactă a felului în care este calibrul tău, dacă este bun sau slab. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau nu ai o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o evaluare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și îți va da posibilitatea să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a acestei emoții negative – sentimentul tău de inferioritate – și să ieși treptat din ea. Sentimentul de inferioritate este ușor de rezolvat dacă cineva poate să îl discearnă, să se trezească din el și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Ce vrea Dumnezeu să vadă nu este că renunți la urmărirea adevărului, nici nu vrea să vadă atitudinea cuiva care se consideră o cauză pierdută. Vrea să vadă că, odată ce înțelegi toate aceste fapte adevărate, poți urmări adevărul cu mai multă statornicie, îndrăzneală și încredere în sine, recunoscând clar că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Când ajungi la capătul drumului, atât timp cât ai atins standardul stabilit de Dumnezeu pentru tine și ești pe calea mântuirii, El nu va renunța la tine” [Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin înlăturarea noțiunilor poți porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (2)”]. În cuvintele lui Dumnezeu am găsit o cale de a-mi rezolva sentimentele de inferioritate. A trebuit să privesc lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, să-mi înțeleg bine punctele forte și slăbiciunile, să-mi dau silința în ceea ce puteam să fac și să gestionez corect și să caut adevărul pentru a rezolva ceea ce nu înțelegeam sau nu reușeam să fac. M-am gândit la momentul când am început să slujesc drept conducătoare și supraveghetoare: la început, am fost capabilă să fac ceva lucrare cooperând cu sârguință, dar mai târziu am fost demisă fiindcă eram negativă, delăsătoare și aveam rezultate slabe în datoria mea fiindcă trăiam după firea mea coruptă. În mod cert n-am fost demisă doar din cauza calibrului meu slab. De fapt, toți frații și surorile mele au zis că am un calibru mediocru, nu slab. Dacă aș munci sârguincios având ca parteneri alți frați și surori, tot aș putea să am rezultate în lucrare. După ce am realizat toate acestea, am dobândit o atitudine adecvată față de mine; nu aveam cel mai bun calibru și nu puteam să înțeleg prea bine principiile cu privire la anumite probleme, dar puteam oricând să caut ajutor de la frații și surorile mele pentru a-mi suplini deficiențele și să muncesc din greu pentru a-mi îmbunătăți calibrul. Astfel, am putut să progresez întrucâtva. Făcând aceste realizări, am găsit o cale de practică și m-am simțit mult mai în largul meu. Nu mai eram dispusă să fiu înlănțuită de sentimente de inferioritate și eram gata să-mi fac bine datoria și să mă concentrez pe practicarea adevărului pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

La un moment dat mai târziu, am participat la o mică adunare de grup cu o soră pe nume Xiaoye, care slujea ca supraveghetoare de lucrare bazată pe text. Xiaoye a putut să comunice intențiile lui Dumnezeu prin părtășia ei despre cuvintele Lui și să integreze lecții din propria experiență în părtășia ei, toate acestea fiind destul de instructive pentru cei prezenți. Toți frații și surorile au încuviințat și au luat notițe pe parcursul părtășiei ei. Văzând asta, am început din nou să am acel sentiment insidios de inferioritate, simțind că Xiaoye era mai capabilă decât mine și mai calificată să slujească drept conducătoare. Însă, pe măsură ce au apărut aceste sentimente de inferioritate, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să stabilești ce ai învățat și unde se află punctele tale forte, și să faci tot ce ești capabil să faci; cât despre acele lucruri pe care nu le poți face, defectele și neajunsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și ar trebui, de asemenea, să ai o evaluare și o cunoaștere exactă a felului în care este calibrul tău, dacă este bun sau slab” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Într-adevăr, fiecare are calibru diferit și puncte forte diferite; acesta este rezultatul suveranității și al rânduielilor lui Dumnezeu. Indiferent ce calibru aveam, trebuia să-mi îndeplinesc întotdeauna responsabilitățile și îndatoririle. Nu aveam cel mai bun calibru și nu eram la fel de elocventă ca alții, dar cât timp aveam o oarecare înțelegere și experiență a cuvintelor lui Dumnezeu, trebuia să stabilesc intențiile corecte și să am părtășie despre înțelegerea mea de a-mi îndeplini responsabilitatea. Asta e ce s-ar cuveni să fac. După ce am realizat acest lucru, m-am simțit mult mai bine, nu mai eram influențată de sentimente de inferioritate, eram gata să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu, să am părtășie despre tot ce înțelegeam și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. După aceea, am avut părtășie despre ce am înțeles și ce știu din cuvintele lui Dumnezeu. Când am văzut că părtășia mea a fost benefică și de ajutor pentru frați și surori, I-am mulțumit lui Dumnezeu! Doar prin iluminarea și îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu am făcut progrese și am câștigat ceea ce am.