Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Oamenilor aroganți și încăpățânați le este greu să accepte adevărul. Ei nu acceptă să audă ceva care nu se aliniază cu perspectivele, opiniile și gândurile lor. Nu le pasă dacă spusele altora sunt corecte sau greșite, cine a spus acel lucru, nu le pasă de contextul în care a fost spus și nici dacă are legătură cu propriile responsabilități și îndatoriri. Nu le pasă de aceste lucruri; în primul rând, pentru ei este esențial să-și satisfacă propriile sentimente. Nu înseamnă asta să fii încăpăţânat? Care sunt pierderile pe care le va aduce în cele din urmă oamenilor această încăpățânare? Una dintre ele este că le e greu să obțină adevărul. Neacceptarea adevărului este cauzată de firea coruptă a omului, iar rezultatul final este că el nu poate ajunge ușor la adevăr. Orice lucru pe care natura-esență a omului îl dezvăluie în mod natural este în opoziție cu adevărul și nu are nimic de-a face cu acesta; niciun astfel de lucru nu se aliniază cu adevărul și nici nu se apropie de el. Așadar, pentru a obține mântuirea, trebuie să acceptăm și să punem în practică adevărul. Dacă cineva nu îl poate accepta și-și dorește mereu să acționeze conform propriilor preferințe, acea persoană nu poate obține mântuirea. Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu și să-ți îndeplinești bine datoria, trebuie mai întâi să eviți să fii impulsiv atunci când lucrurile nu merg așa cum vrei. Calmează-te mai întâi și fii tăcut înaintea lui Dumnezeu și, în inima ta, roagă-te Lui și caută-L. Nu fi încăpățânat; supune-te mai întâi. Numai cu o astfel de mentalitate poți oferi problemelor soluții mai bune. Dacă poți să perseverezi în a trăi înaintea lui Dumnezeu și, orice ți s-ar întâmpla, poți să te rogi Lui și să-L cauți și să înfrunți acel lucru cu mentalitatea unui om supus, atunci nu contează câte dezvăluiri ale firii tale corupte există, și nici ce fărădelegi ai comis în trecut – ele pot fi înlăturate atât timp cât cauți adevărul. Indiferent ce încercări se vor abate asupra ta, vei putea rămâne ferm. Atâta vreme cât ai mentalitatea corectă, ești în stare să accepți adevărul și să te supui lui Dumnezeu în conformitate cu cerințele Sale, atunci ești pe deplin capabil să pui adevărul în practică. Deși câteodată se poate să fii puțin răzvrătit și potrivnic și uneori expui un raționament defensiv și nu te poți supune, dacă poți să te rogi lui Dumnezeu și să-ți schimbi starea răzvrătită, atunci poți accepta adevărul. După ce faci acest lucru, gândește-te la motivul pentru care o asemenea răzvrătire și împotrivire s-au născut în tine. Găsește motivul, apoi caută adevărul pentru a-l rezolva, iar acel aspect al firii tale corupte poate fi purificat. După mai multe reveniri în urma unor astfel de poticniri și căderi, până când vei putea pune adevărul în practică, firea ta coruptă va fi înlăturată treptat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

În cursul îndeplinirii îndatoririlor personale, unii oameni se comportă adesea arbitrar și imprudent. Sunt extrem de capricioși: când sunt fericiți, își îndeplinesc o parte din datorie, iar când nu sunt, stau îmbufnați și spun: „Azi sunt într-o pasă proastă. N-o să mănânc nimic și n-o să-mi îndeplinesc datoria.” Apoi, alții trebuie să negocieze cu ei și spun: „E inadmisibil. Nu poți fi atât de capricios.” Și ce vor spune acei oameni, auzind asta? „Știu că e inadmisibil, dar eu am crescut într-o familie bogată, privilegiată. Bunicii și mătușile mele m-au răsfățat cu toții, iar părinții mei au fost și mai și. Eram odorul lor, lumina ochilor lor, iar ei mi-au acceptat orice și m-au răsfățat. Fiind educat astfel, am rămas cu acest comportament capricios; prin urmare, când îndeplinesc o datorie în casa lui Dumnezeu, nu discut lucrurile cu alții, nu caut adevărul și nici nu mă supun lui Dumnezeu. Sunt eu de vină pentru asta?” Oare ei înțeleg corect? E oare atitudinea lor una a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Ori de câte ori aduce cineva în discuție un mic defect de-al lor, precum că iau cele mai bune bucăți de mâncare la mese, cum le pasă doar de ei înșiși și nu se gândesc la alții, ei spun: „Sunt așa încă din copilărie. Așa sunt obișnuit. Niciodată nu m-am gândit la alți oameni. Mereu am dus o viață privilegiată, cu părinți care mă adoră și bunici care mă răsfață. Sunt lumina ochilor întregii mele familii.” Acestea sunt niște aiureli și niște falsități. Nu cumva e un lucru cam nerușinat și neobrăzat? Părinții te răsfață – înseamnă că trebuie să o facă tot restul lumii? Rudele te adoră și te răsfață – îți dă asta un motiv să te te comporți imprudent și arbitrar în casa lui Dumnezeu? Este acesta un motiv valabil? Este aceasta atitudinea corectă pe care să o ai față de firea ta coruptă? Este aceasta o atitudine a celui care urmărește adevărul? (Nu.) Când acestor oameni li se întâmplă orice, când au orice problemă legată de firea lor coruptă sau de viața lor, ei caută justificări obiective ca să dea socoteală pentru acel lucru, a-l explica, a-l justifica. Nu caută niciodată adevărul, nu se roagă lui Dumnezeu și nici nu vin înaintea lui Dumnezeu, ca să reflecteze asupra lor. Fără să reflecteze asupra sa, își poate cunoaște cineva problemele și corupția? (Nu.) Și se poate pocăi fără a-și cunoaște corupția? (Nu.) Dacă cineva nu se poate pocăi, în ce condiție va trăi, în mod invariabil, acea persoană? Nu va fi una de iertare de sine? De a simți că, deși a dat dovadă de corupție, nu a făcut rău și nu a încălcat decretele administrative – că, deși a face asta nu era în conformitate cu adevărurile-principii, acest lucru nu a fost intenționat și este scuzabil? (Ba da.) Oare este acesta genul de condiție pe care s-ar cuveni s-o aibă o persoană care urmărește adevărul? […] Oamenii care sunt deosebit de capricioși și care adesea se comportă imprudent și arbitrar nu acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu acceptă să fie emondați. De asemenea, ei găsesc adesea scuze pentru nereușita lor de a urmări adevărul și pentru inabilitatea lor de a accepta să fie emondați. Ce fire este aceasta? Evident, este o fire care este scârbită de adevăr – firea Satanei. Omul are natura Satanei și firea lui, deci, fără nicio îndoială, oamenii sunt ai Satanei. Sunt diavoli, progeniturile Satanei și odraslele marelui balaur roșu. Unii sunt în stare să admită că sunt diavoli, satane și urmașii marelui balaur roșu, și ei vorbesc foarte frumos despre cunoașterea lor de sine. Dar când dezvăluie o fire coruptă și cineva îi dă în vileag și-i emondează, ei încearcă din răsputeri să se justifice și nu acceptă deloc adevărul. Care este problema aici? În acest caz, acești oameni sunt expuși întru totul. Ei vorbesc atât de frumos când discută despre cunoașterea de sine, așadar, de ce atunci când se confruntă cu emondarea, nu pot accepta adevărul? Există o problemă aici. Nu este acest gen de lucru destul de comun? Este ușor de deslușit? De fapt, este. Sunt destul de mulți oameni care admit că sunt diavoli și satane atunci când vorbesc despre cunoașterea lor de sine, dar nu se pocăiesc și nu se schimbă după aceea. Așadar, este adevărată sau falsă cunoașterea de sine despre care vorbesc? Au cunoștințe sincere despre ei înșiși sau este doar un șiretlic menit să-i păcălească pe alții? Răspunsul este evident. Prin urmare, pentru a-ți da seama dacă o persoană se cunoaște cu adevărat, nu ar trebui doar să o asculți cum vorbește despre asta – ar trebui să te uiți la atitudinea pe care o are față de emondare și dacă poate accepta adevărul. Acesta e cel mai important lucru. Cine nu acceptă să fie emondat are o esență a neacceptării adevărului, a refuzării de a-l accepta, iar firea sa e a unuia scârbit de adevăr. Acest lucru este incontestabil. Unii oameni nu le permit altora să-i emondeze, indiferent de câtă corupție au dezvăluit – nimeni nu poate să-i emondeze. Le este permis să vorbească despre propria cunoaștere de sine, în orice mod doresc, dar dacă altcineva îi dă în vileag, îi critică, sau îi emondează, indiferent cât de obiectiv sau în conformitate cu realitatea fac acest lucru, ei nu îl acceptă. Indiferent ce tip de manifestare a unei firi corupte dezvăluie o altă persoană în ei, aceștia vor fi extrem de potrivnici și vor insista să se justifice fățarnic, fără nici măcar un pic de supunere adevărată. Dacă astfel de oameni nu urmăresc adevărul, vor avea necazuri. În biserică, ei sunt intangibili și ireproșabili. Când oamenii spun ceva bun despre ei, asta îi va face fericiți; când oamenii atrag atenția asupra unui lucru rău despre ei, se vor înfuria. În cazul în care cineva îi expune și spune: „Ești un om bun, dar ești foarte capricios. Întotdeauna te comporți într-un mod arbitrar și imprudent. Trebuie să accepți să fii emondat. Nu ar fi mai bine pentru tine să scapi de aceste defecte și firi corupte?”, ei vor răspunde: „Nu am făcut nimic rău. Nu am păcătuit. De ce mă emondezi? Încă din copilărie am fost răsfățat și de părinți, și de bunicii mei. Sunt odorul lor, lumina ochilor lor. Acum, aici, în casa lui Dumnezeu, nimeni nu mă răsfață – nu-mi place să trăiesc aici! Mereu vă luați de câte o greșeală de-a mea și încercați să mă emondați. Cum aș putea să trăiesc așa?” Care este problema aici? Cei isteți își pot da seama imediat că acești oameni au fost răsfățați de părinți și de familie și că nici măcar acum nu știu cum să se comporte sau cum să trăiască independent. Familia ta te-a adorat ca pe un idol și tu nu-ți cunoști locul în univers. Ai căpătat viciile aroganței, neprihănirii de sine și instabilității extreme, de care nu ești conștient și asupra cărora nu știi să reflectezi. Crezi în Dumnezeu, dar nu-I asculți cuvintele și nici nu practici adevărul. Poți să dobândești adevărul cu o asemenea credință în Dumnezeu? Poți să pătrunzi în adevărul-realitate? Poți să trăiești adevărata asemănare umană? Cu siguranță că nu.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Mai există un grup de oameni care nu urmăresc confortul fizic. Ei caută să facă lucruri conform propriilor toane și să-și urmărească propriile dispoziții. Când sunt fericiți, sunt capabili să îndure mai multă suferință, pot să lucreze încontinuu toată ziua și, întrebați dacă se simt obosiți, ei vor spune: „Nu sunt obosit. Cum ar putea să mă obosească să-mi fac datoria?” Dar dacă într-o zi sunt nefericiți, vor fi nemulțumiți chiar dacă îi rogi doar să aloce un minut în plus unui lucru, iar dacă îi mustri puțin, ei vor spune: „Taci! Mă simt reprimat. Dacă mai vorbești, nu-mi voi mai face datoria și asta va fi vina ta. Dacă nu primesc binecuvântări în viitor, va fi vina ta și tu vei purta toată răspunderea pentru asta!” Oamenii sunt instabili când sunt într-o stare anormală. Uneori, ei vor fi capabili să sufere și să plătească un preț, dar, alteori, se vor plânge chiar și cu privire la o mică suferință și-i va supăra chiar și o problemă minoră. Când sunt într-o dispoziție proastă, nu vor mai dori să-și îndeplinească îndatoririle, să citească din cuvintele lui Dumnezeu, să cânte imnuri sau să participe la adunări și să asculte predici. Vor dori doar să fie singuri o vreme și va fi imposibil să-i ajute și să-i susțină cineva. După câteva zile, e posibil să le treacă și să se simtă mai bine. Orice lucru care nu reușește să-i mulțumească îi face să se simtă reprimați. Nu este o astfel de persoană deosebit de încăpățânată? (Ba da.) Este deosebit de încăpățânată. De exemplu, dacă vrea să se culce imediat, va insista să facă acest lucru. Va spune: „Am obosit și vreau să mă culc chiar acum. Când nu am pic de energie, trebuie să dorm!” Dacă spune cineva: „Nu mai poți să reziști zece minute? Sarcina asta se va termina foarte curând și apoi, ne putem odihni cu toții, ce zici?”, persoana va spune: „Nu, trebuie să mă culc chiar acum!” Dacă o convinge cineva, ea va mai rezista o vreme, fără tragere de inimă, dar se va simți reprimată și enervată. Ea se simte adesea reprimată cu privire la aceste chestiuni și nu este dispusă să accepte ajutor de la frații și surorile ei sau să fie supravegheată de conducători. Dacă face o greșeală, nu le permite altora să o emondeze. Nu-și dorește să fie restricționată în niciun fel. Se gândește: „Cred în Dumnezeu ca să găsesc fericirea, așadar, de ce ar trebui să-mi îngreunez situația? De ce ar trebui să fie viața mea atât de epuizantă? Oamenii ar trebui să trăiască fericiți. Nu ar trebui să dea atât de multă atenție acestor reglementări și acelor sisteme. La ce folosește să le respecți mereu? Acum, în clipa asta, eu voi face orice doresc. Niciunul dintre voi nu ar trebui să aibă nimic de spus despre asta.” O astfel de persoană este deosebit de încăpățânată și de desfrânată: nu-și permite să sufere nicio constrângere și nici nu-și dorește să se simtă constrânsă în niciun mediu de lucru. Nu-și dorește să adere la reglementările și principiile casei lui Dumnezeu, nu este dispusă să accepte principiile de care oamenii ar trebui să se țină în comportamentul lor și nici măcar nu dorește să respecte ceea ce îi spun conștiința și rațiunea că ar trebui să facă. Vrea să facă ce dorește, orice o face fericită, orice îi va aduce un beneficiu și o va face să se simtă confortabil. Ea crede că a trăi sub aceste constrângeri i-ar încălca voia, că ar fi un soi de auto-abuz, că i-ar fi prea greu și că oamenii nu ar trebui să trăiască așa. Crede că oamenii ar trebui să trăiască liberi și eliberați, cedând în mod necontrolat trupului și pasiunilor lor, precum și idealurilor și dorințelor lor. Crede că ei ar trebui să cedeze tuturor ideilor lor, să spună orice vor, să facă orice vor și să meargă oriunde vor, fără să fie nevoie să țină cont de consecințe sau de sentimentele altor oameni și mai ales, fără să trebuiască să ia în calcul propriile responsabilități și obligații sau îndatoririle pe care credincioșii s-ar cuveni să le îndeplinească, sau adevărurile-realități pe care s-ar cuveni să le susțină și să le trăiască, sau calea pe care s-ar cuveni s-o urmeze în viață. Oamenii din acest grup vor mereu să facă ce le place în societate și printre alți oameni, dar indiferent unde merg, nu pot obține niciodată asta. În opinia lor, casa lui Dumnezeu subliniază drepturile omului, le acordă oamenilor libertate completă, ține la umanitate și vrea să-i tolereze pe oameni și să aibă răbdare cu ei. Ei cred că după ce vin în casa lui Dumnezeu ar trebui să poată ceda liber trupului și dorințelor personale, însă deoarece casa lui Dumnezeu are decrete și reglementări, ei tot nu pot face ce vor. Prin urmare, această emoție represivă negativă a lor nu poate fi înlăturată nici măcar după ce ei se alătură casei lui Dumnezeu. Ei nu trăiesc pentru a îndeplini vreun fel de responsabilități, pentru a duce până la capăt vreo misiune, sau pentru a deveni persoane adevărate. Credința lor în Dumnezeu nu este pentru a îndeplini datoria unei ființe create, pentru a-și duce până la capăt misiunea și pentru a obține mântuirea. Indiferent de oamenii printre care se află, de mediile în care sunt sau de profesia căreia i se dedică, scopul lor fundamental este să se găsească și să se mulțumească pe sine. Scopul tuturor lucrurilor pe care le fac se învârte în jurul acestui lucru și automulțumirea este dorința lor de o viață și obiectivul căutării lor.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (5)”

Un tip de persoană are inima entuziasmată de credința sa în Dumnezeu. Orice datorie este bună pentru aceasta, la fel și câteva greutăți, dar temperamentul său este instabil – este emotivă și capricioasă, inconsecventă. Acționează doar conform stării sale de spirit. Când este fericită, își face bine treaba care i-a fost dată drept sarcină și se înțelege bine cu oricine îi este partener și cu oricine se asociază. Este dispusă să-și asume și mai multe îndatoriri – indiferent de datoria pe care o îndeplinește, are un simț al responsabilității pentru aceasta. Așa se comportă când este într-o stare bună. Poate exista un motiv pentru care este într-o stare bună: poate că a fost lăudată pentru că și-a făcut bine datoria și a câștigat stima și aprobarea grupului. Sau poate că mulți oameni apreciază produsele muncii sale, așa că își umflă pieptul de mândrie ca pe un balon care se umple cu fiecare suflu de laudă. Și, astfel, continuă să îndeplinească aceeași datorie în fiecare zi, dar, în tot acest timp, nu înțelege niciodată voia lui Dumnezeu sau nu caută adevărurile-principii. Ea acționează mereu în baza tăriei experienței sale. Experiența reprezintă adevărul? Este sigur să acționăm în baza experienței? Este aceasta în acord cu adevărurile-principii? A acționa pe baza experienței nu este în acord cu principiile; cu siguranță vor exista momente în care va da greș. Așa că vine o zi în care nu-și îndeplinește bine datoria. Multe lucruri dau greș și este emondată. Grupul este nemulțumit de ea. Atunci devine negativă: „Nu mai îndeplinesc această datorie. O fac greșit. Voi toți sunteți mai buni decât mine. Eu sunt cel care nu sunt bun. Oricine este dispus să o facă, n-are decât!” Cineva are părtășie cu această persoană despre adevăr, dar nu se face auzit și ea nu înțelege, spunând: „Ce este de avut părtășie referitor la asta? Nu-mi pasă dacă este adevărul sau nu – îmi voi face datoria când sunt fericit și nu o voi face când nu sunt. De ce să complicăm atât de mult lucrurile? Nu o fac acum; voi aștepta o zi când voi fi fericit.” Așa sunt astfel de oameni, în mod consecvent. Fie că își fac datoria; fie citind cuvintele lui Dumnezeu sau ascultând predici și participând la adunări; fie în interacțiunile lor cu ceilalți – în tot ceea ce privește orice aspect al vieții lor, ceea ce dezvăluie este tulbure într-o clipă și însorit în următoarea, pe culmi într-o clipă și deprimat în următoarea, rece într-o clipă și cald în următoarea, negativ într-o clipă și pozitiv în următoarea. Pe scurt, starea lor, bună sau rea, este întotdeauna destul de evidentă. O poți vedea dintr-o privire. Sunt inconsecvenți în tot ceea ce fac, lăsându-se pur și simplu pradă temperamentului lor. Când sunt fericiți, fac o treabă mai bună, iar când nu sunt fericiți, o fac de mântuială – este posibil chiar să nu mai facă lucrul respectiv și să renunțe. Orice fac, trebuie să o facă în funcție de starea lor de spirit, de mediu, de cerințele lor. Nu au deloc dorința de a se supune la greutăți; sunt alintați și răsfățați, isterici, insensibili la rațiune și nu fac nimic pentru a se stăpâni. Nimeni nu are voie să îi jignească; oricine o face este o țintă pentru temperamentul lor, care apare ca o furtună – și, imediat după ce trece, sunt negativi și abătuți. Mai mult, ei fac totul conform preferințelor personale. „Dacă îmi place treaba asta, o voi face; dacă nu îmi place, nu vreau s-o fac și n-o voi face niciodată. Oricare dintre voi este dispus poate s-o facă. N-are nicio legătură cu mine.” Ce fel de persoană este aceasta? Când este fericită și starea sa este bună, inima îi este agitată și spune că vrea să-L iubească pe Dumnezeu. Este atât de agitată, încât plânge, șiroaie de lacrimi fierbinți curgându-i pe obraji și suspinând puternic. Este inima sa o inimă care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu? Starea de a-L iubi pe Dumnezeu în inima ta este una normală, dar, dacă te uiți la firea, comportamentele și dezvăluirile acestei persoane, ai crede că este un copil de vreo zece ani. Această fire a sa și modul său de viață sunt capricioase. Este inconsecventă, neloială, iresponsabilă și incapabilă în tot ceea ce face. Nu trece niciodată prin greutăți și nu este dispusă să-și asume responsabilități. Când este fericită, îi convine să facă orice; câteva greutăți sunt acceptabile și, dacă interesele sale sunt afectate, și acest lucru este acceptabil. Dar, dacă este nefericită, nu vrea să facă nimic. Ce fel de persoană este? Este normală o astfel de stare? (Nu.) Această problemă o depășește pe cea a unei stări anormale – reprezintă o manifestare a capriciilor extreme, a nesăbuinței și ignoranței extreme, a unei atitudini copilărești extreme. Care este problema capriciilor? Unii ar putea spune: „Este o instabilitate a temperamentului. Este prea tânără și a trecut prin prea puține greutăți, iar personalitatea nu îi este încă definitivată, așa că deseori se comportă capricios.” Adevărul este că a fi capricios nu este ceva ce depinde de vârstă: și cei de peste patruzeci de ani și septuagenarii sunt capricioși uneori. Cum se explică acest lucru? A fi capricios este, de fapt, o problemă legată de firea cuiva, și una extrem de gravă! Dacă îndeplinește o datorie importantă, acest comportament o poate întârzia, precum și progresul lucrării, provocând pierderi pentru interesele casei lui Dumnezeu; și îndatoririle obișnuite pot, de asemenea, să fie afectate, iar treaba îngreunată. Nicio parte a acestui comportament nu aduce beneficii celorlalți, persoanei în cauză sau lucrării bisericii. Micile sarcini pe care le face și prețurile pe care le plătește se soldează cu o pierdere netă. Persoanele deosebit de capricioase sunt nepotrivite pentru a îndeplini îndatoriri în casa lui Dumnezeu și există multe astfel de persoane. A fi capricios este cea mai obișnuită manifestare printre firile corupte. Practic, fiecare persoană are o astfel de fire. Și care este această fire? Bineînțeles, fiecare fire coruptă este un anume soi din firile Satanei, iar a fi capricios este o fire coruptă. În termeni blânzi, înseamnă să nu iubești sau să nu accepți adevărul; în termeni mai aspri, înseamnă să fii scârbit de adevăr și să-l urăști. Pot oamenii capricioși să I se supună lui Dumnezeu? Desigur că nu. Ei pot pe moment, când sunt fericiți și profită, dar când sunt nefericiți și nu profită, izbucnesc de furie și îndrăznesc să I se împotrivească și să-L trădeze. Își vor spune în sinea lor: „Nu-mi pasă dacă este adevărul sau nu – ceea ce contează este să fiu fericit, să fiu mulțumit. Dacă sunt nefericit, nimic din ce spune oricine nu mă va ajuta! Ce contează adevărul? Ce contează Dumnezeu? Eu sunt șeful!” Ce fel de fire coruptă este aceasta? (E aceea de a urî adevărul.) Este o fire care urăște adevărul, una care are o aversiune față de acesta. Există un element de aroganță și de îngâmfare în ea? Un element de intransigență? (Da.) Mai există și o altă stare revoltătoare în acest caz. Când este binedispusă, este amabilă cu toată lumea și responsabilă în îndeplinirea datoriei sale; oamenii cred că este o persoană bună, supusă, care este dispusă să plătească un preț, care chiar iubește adevărul. Dar, imediat ce devine negativă, se oprește din muncă, se plânge, ba chiar nu mai ascultă de rațiune. Aici se ițește latura sa vicioasă. Nimeni nu are voie să-i facă reproșuri. Ea va spune chiar așa: „Înțeleg fiecare adevăr, doar că nu-l practic. Îmi este suficient să fiu relaxat cu mine însumi!” Ce fire este aceasta? (Vicioasă.) Acești oameni răi nu sunt gata doar să riposteze împotriva oricui i-ar putea emonda, ci chiar ar răni acea persoană și i-ar face rău, ca un demon malefic. Nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu ei. Nu este acest lucru extrem de capricios și vicios din partea lor? Este aceasta o problemă legată de tinerețe? Nu ar fi capricioși și dacă ar fi mai în vârstă? Ar fi ei mai chibzuiți și mai raționali dacă ar fi mai în vârstă? Nu. Aceasta nu este o chestiune legată de personalitatea sau de vârsta lor. Există o fire coruptă adânc înrădăcinată care se ascunde în ei. Sunt guvernați de o fire coruptă și trăiesc conform unei firi corupte. Există supunere într-o persoană care trăiește într-o fire coruptă? Poate ea să caute adevărul? Există vreo parte a ei care iubește adevărul? (Nu.) Nu, nu există așa ceva.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?”

Dacă oamenii sunt prea îndărătnici atunci când se confruntă cu o problemă și insistă asupra propriilor idei fără a căuta adevărul, acest lucru este foarte periculos. Dumnezeu îi va disprețui și îi va respinge și îi va da deoparte pe acești oameni. Care va fi consecința acestui lucru? Se poate spune cu siguranță că există pericolul ca ei să fie alungați. Totuși, cei care caută adevărul pot obține luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt și, drept urmare, pot obține binecuvântarea lui Dumnezeu. Cele două atitudini diferite, de a căuta și de a nu căuta adevărul, pot să dea naștere la două stări diferite în tine și să aibă două rezultate diferite. Ce fel de rezultat preferați? (Aș prefera să obțin luminarea lui Dumnezeu.) Dacă oamenii își doresc să fie luminați și călăuziți de Dumnezeu și să primească harurile Sale, ce fel de atitudine trebuie să aibă? Ei trebuie să aibă adesea atitudinea celor care caută și se supun lui Dumnezeu. Indiferent dacă-ți realizezi datoria, interacționezi cu alții sau te ocupi de vreo anumită chestiune cu care te confrunți, trebuie să ai o atitudine de căutare și supunere. Cu acest tip de atitudine, se poate spune că ai un fel de inimă cu frică de Dumnezeu. Faptul că poți căuta adevărul și i te poți supune este calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă-ți lipsește atitudinea de căutare și supunere și, în schimb, te agăți de tine, ești încăpățânat de ostil și refuzi să accepți adevărul și-ți este scârbă de el, atunci, în mod firesc, vei săvârși mult rău. Nu te vei putea abține! Dacă oamenii nu caută niciodată adevărul ca să rezolve această problemă, consecința finală va fi aceea că, indiferent câtă experiență au, indiferent în cât de multe situații se găsesc, indiferent de câte lecții stabilește Dumnezeu pentru ei, tot nu vor înțelege adevărul și, în cele din urmă, vor rămâne incapabili să intre în adevărul-realitate. Dacă oamenii nu au adevărul-realitate, nu vor fi capabili să urmeze calea lui Dumnezeu și, dacă nu sunt niciodată capabili să urmeze calea lui Dumnezeu, atunci nu sunt oameni care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Oamenii vorbesc neîncetat despre faptul că vor să-și îndeplinească îndatoririle și să-L urmeze pe Dumnezeu. Sunt lucrurile atât de simple? Cu siguranță nu. Aceste lucruri sunt extraordinar de importante în viața oamenilor! Nu este ușor să-ți realizezi datoria bine, să-L mulțumești pe Dumnezeu și să obții teama de Dumnezeu și ferirea de rău. Dar Eu îți voi spune un principiu de practică: dacă ai o atitudine de căutare și supunere, când ți se întâmplă ceva, aceasta te va proteja. Scopul final nu este ca tu să fii protejat. Este să te facă să înțelegi adevărul și să poți intra în adevărul-realitate și să obții mântuirea lui Dumnezeu – acesta este scopul final.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt toți indivizi care se ocupă de lucrarea lor reală, sunt cu toții dispuși să-și îndeplinească îndatoririle, sunt capabili să preia o lucrare și să o îndeplinească bine conform calibrului lor și reglementărilor casei lui Dumnezeu. Firește, inițial, poate fi dificil să te adaptezi la această viață. Este posibil să te simți epuizat fizic și mental. Totuși, dacă ești cu adevărat hotărât să cooperezi și ești dispus să devii o persoană normală și bună și să obții mântuirea, atunci, trebuie să plătești un mic preț și să-I permiți lui Dumnezeu să te disciplineze. Când ai impulsul de a fi încăpățânat, trebuie să te răzvrătești împotriva lui și să renunți la el, reducându-ți treptat încăpățânarea și dorințele egoiste. Trebuie să cauți ajutorul lui Dumnezeu în chestiuni cruciale, în momente cruciale și cu privire la sarcini cruciale. Dacă ești hotărât, atunci ar trebui să-I ceri lui Dumnezeu să te mustre și să te disciplineze și să te lumineze astfel încât să poți înțelege adevărul și astfel, vei obține rezultate mai bune. Dacă ești cu adevărat hotărât și te rogi lui Dumnezeu în prezența Lui și Îl implori, Dumnezeu va acționa. Îți va schimba starea și gândurile. Dacă Duhul Sfânt lucrează puțin, mișcându-te și luminându-te puțin, inima ta se va schimba și starea ta va fi transformată. Când va avea loc această transformare, vei simți că nu este represiv să trăiești în acest fel. Starea și emoțiile tale reprimate vor fi transformate și alinate și vor fi altfel decât înainte. Vei simți că nu este obositor să trăiești în acest fel. Te vei bucura să-ți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu. Vei simți că ai o viață bună comportându-te și îndeplinindu-ți datoria în acest fel, îndurând greutăți și plătind un preț, urmând regulile și făcând lucruri pe baza principiilor. Vei simți că acesta este genul de viață pe care ar trebui să-l aibă oamenii normali. Când trăiești în conformitate cu adevărul și îți îndeplinești bine datoria, vei simți că inima ta este calmă și liniștită și că viața ta este plină de sens. Te vei gândi: „De ce nu am știut asta înainte? De ce am fost atât de încăpățânat? Înainte, trăiam conform filosofiilor și firii Satanei, netrăind nici ca om, nici ca fantomă, și cu cât trăiam mai mult, cu atât era durerea mai mare. Acum, că înțeleg adevărul, pot să renunț la o parte din firea mea coruptă și pot să simt adevărata liniște și bucurie a unei vieți petrecute îndeplinindu-mi datoria și practicând adevărul!” Nu ți se va fi schimbat atunci dispoziția? (Ba da.) Odată ce-ți vei da seama de ce viața ta părea represivă și tristă înainte, odată ce vei găsi cauza principală a suferinței tale și vei rezolva problema, vei avea o șansă să te schimbi. […] În primul rând, trebuie să învețe să se ocupe de lucrarea lor reală, să ia asupra lor responsabilitățile și obligațiile unui adult și ale unei persoane normale, iar apoi, să învețe să se conformeze regulilor și să accepte gestionarea, supravegherea și emondarea de către casa lui Dumnezeu și să-și îndeplinească bine îndatoririle. Aceasta este atitudinea corectă pe care ar trebui să o adopte o persoană cu conștiință și rațiune. În al doilea rând, ar trebui să aibă o înțelegere și o cunoaștere corectă a responsabilităților, obligațiilor, gândurilor și punctelor de vedere care presupun conștiința și rațiunea unei umanități normale. Ar trebui să scapi de emoțiile tale negative și de reprimare și să te confrunți în mod corect cu diversele dificultăți care apar în viața ta. Pentru tine, acestea nu sunt lucruri, poveri, sau obligații suplimentare, ci mai degrabă ceea ce ar trebui să suporți tu, ca adult normal. Asta înseamnă că fiecare adult, indiferent de sexul său, de calibrul său, de cât de competent este sau de ce talente are, trebuie să suporte toate lucrurile pe care s-ar cuveni să le suporte adulții, inclusiv: mediile de viață la care trebuie să se adapteze adulții, responsabilitățile, obligațiile și misiunile pe care ar trebui să le preia și lucrarea pe care ar trebui să și le asume. Mai întâi, ar trebui să accepți în mod clar aceste lucruri, în loc să aștepți să te îmbrace și să te hrănească alții sau să te bazezi pe roadele muncii altora, ca să te descurci. În plus, ar trebui să înveți să te adaptezi și să accepți diverse tipuri de reguli, reglementări și gestionare, ar trebui să accepți decretele administrative ale casei lui Dumnezeu și să înveți să te adaptezi unei existențe și unei vieți între alți oameni. Ar trebui să ai conștiința și rațiunea umanității normale, să abordezi în mod corect oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău și să tratezi și să rezolvi corect diversele probleme cu care te confrunți. Toate acestea sunt lucruri de care ar trebui să se ocupe o persoană cu umanitate normală; se poate spune și că acestea sunt viața și mediul de viață cu care s-ar cuveni să se confrunte un adult. De exemplu, ca adult, ar trebui să te bazezi pe propriile capacități de a-ți întreține și hrăni familia, indiferent cât de dificilă ar putea fi viața ta. Asta este greutatea pe care ar trebui s-o înduri, responsabilitatea pe care ar trebui s-o îndeplinești și obligația pe care ar trebui s-o duci la bun sfârșit. Ar trebui să iei asupra ta responsabilitățile pe care s-ar cuveni să și le asume un adult. Indiferent cât de multă suferință înduri sau cât de mare este prețul pe care-l plătești, indiferent cât de trist te simți, ar trebui să-ți înghiți nemulțumirile și ar trebui să nu începi să ai emoții negative sau să te plângi în legătură cu cineva, fiindcă asta ar trebui să suporte adulții. Ca adult, trebuie să iei asupra ta aceste lucruri – fără să te plângi sau să te împotrivești și, mai ales, fără să le eviți sau să le respingi. A te lăsa în voia sorții, a fi leneș, a face lucrurile așa cum vrei, a fi încăpățânat sau capricios, a face ce vrei și a nu face ce nu vrei să faci – aceasta nu este atitudinea pe care ar trebui s-o aibă un adult în viață. Fiecare adult ar trebui să ia asupra lui responsabilitățile unui adult, indiferent cu cât de multă presiune se confruntă, precum greutăți, boli, chiar și diverse dificultăți – acestea sunt lucruri pe care toată lumea ar trebui să le experimenteze și să le suporte. Ele fac parte din viața unei persoane normale. Dacă nu poți suporta presiune sau îndura suferință, asta înseamnă că ești prea fragil și inutil. Oricine trăiește trebuie să suporte această suferință și nimeni n-o poate evita. Fie în societate, fie în casa lui Dumnezeu, este la fel pentru toată lumea. Aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui s-o porți, povara grea pe care ar trebui s-o ducă un adult, lucrul pe care ar trebui să-l ia asupra lui, și nu ar trebui să-l eviți. Dacă încerci mereu să scapi sau să te eliberezi de toate acestea, atunci emoțiile tale represive vor ieși la suprafață și vei fi mereu înlănțuit de ele. Totuși, dacă poți înțelege și accepta corect toate acestea și le poți privi ca pe o parte necesară a vieții și existenței tale, atunci, aceste probleme nu ar trebui să fie un motiv pentru care să începi să simți emoții negative. Într-o privință, trebuie să înveți să iei asupra ta responsabilitățile și obligațiile pe care adulții s-ar cuveni să le aibă și să le preia. Într-o altă privință, ar trebui să înveți să coexiști armonios cu alții, cu umanitate normală, în mediul tău de viață și de lucru. Nu face, pur și simplu, ce vrei. Care este scopul coexistenței armonioase? Este să duci mai bine lucrarea la bun sfârșit și să îndeplinești mai bine obligațiile și responsabilitățile pe care tu, ca adult, s-ar cuveni să le duci la bun sfârșit și să le îndeplinești, să minimizezi pierderile provocate de problemele cu care te confrunți în lucrarea ta și să maximizezi rezultatele și eficiența lucrării tale. Asta s-ar cuveni să realizezi. Dacă ai umanitate normală, ar trebui să realizezi asta când lucrezi între oameni. Cât despre presiunea lucrării, indiferent dacă vine de la Cel de mai sus sau de la casa lui Dumnezeu sau dacă este o presiune exercitată asupra ta de către frații și surorile tale, este ceva ce ar trebui să suporți. Nu poți să spui: „Este prea multă presiune, așa că nu o voi face. Eu caut doar timp liber, tihnă, fericire și confort când îmi fac datoria și lucrez în casa lui Dumnezeu.” Asta nu va funcționa; acesta nu este un gând pe care ar trebui să-l aibă un adult normal, iar casa lui Dumnezeu nu este un loc în care tu să te bucuri de confort. Fiecare persoană își asumă un anumit nivel de presiune și de risc în viața și în lucrarea sa. La orice slujbă, în special când îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să te străduiești să obții rezultate optime. La o scară mai mare, aceasta este învățătura și cererea lui Dumnezeu. La o scară mai redusă, este atitudinea, punctul de vedere, standardul și principiul pe care fiecare persoană ar trebui să le adopte în comportamentul și în acțiunile sale. Când îndeplinești o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie să înveți să te conformezi reglementărilor și sistemelor casei lui Dumnezeu, trebuie să înveți să respecți, să înveți regulile și să te comporți într-un mod educat. Aceasta este o parte esențială a comportamentului unui om. Nu ar trebui să-ți petreci tot timpul făcându-ți poftele, în loc să lucrezi, negândindu-te la nimic în mod serios și trândăvind în fiecare zi, sau implicându-te în acte ilegale și urmărindu-ți propriul mod de viață, cum fac non-credincioșii. Nu îi face pe ceilalți să te disprețuiască, nu deveni o pacoste pentru ei sau un ghimpe în coastele lor, nu-i face pe toți să te ocolească sau să te respingă și nu deveni un obstacol sau o piedică în calea vreunei lucrări. Acestea sunt conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă un adult normal și, de asemenea, aceasta este responsabilitatea pe care orice adult normal ar trebui s-o poarte.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (5)”