Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele. Care sunt consecințele probabile ale faptului că oamenii au sentimente și trăiesc după ele? De ce detestă Dumnezeu cel mai mult sentimentele oamenilor? Unii oameni sunt mereu constrânși de sentimentele lor, nu pot pune adevărul în practică și, deși doresc să se supună lui Dumnezeu, nu pot, așa că se simt chinuiți de sentimentele lor. Există mulți oameni care înțeleg adevărul, dar nu îl pot pune în practică și acest lucru se întâmplă tot pentru că sunt constrânși de sentimente. De exemplu, unii oameni pleacă de acasă pentru a-și îndeplinii îndatoririle, dar se gândesc mereu la familia lor, zi și noapte, și nu-și pot îndeplini bine îndatoririle. Nu este aceasta o problemă? Unii oameni au pasiuni secrete, iar în inima lor nu există loc decât pentru acea persoană, ceea ce le afectează îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu este aceasta o problemă? Unii oameni îi admiră și îi idolatrizează pe alții, ei nu vor asculta de nimeni în afară de acele persoane, până într-acolo încât nu ascultă nici măcar ceea ce spune Dumnezeu. Chiar dacă altcineva are părtășie despre adevăr cu ei, aceștia nu-l vor accepta; ei ascultă doar cuvintele acelei persoane, cuvintele idolului lor. Unii oameni au un idol în inimile lor și nu permit altora să vorbească despre idolul lor sau să se atingă de el. Dacă cineva vorbește despre problemele idolului lor, ei se înfurie și trebuie să-și apere idolul și să răstălmăcească ce zice acea persoană. Nu vor permite ca idolul lor să sufere o nedreptate fără să-l apere și fac tot ce le stă în putință pentru a proteja reputația idolului lor; prin cuvintele lor, nedreptățile idolului lor devin drepte și nu-i lasă pe oameni să rostească cuvinte adevărate sau să îl dea în vileag. Acest lucru nu înseamnă dreptate, acestea se numesc sentimente. Sunt sentimentele îndreptate doar către familia cuiva? (Nu.) Sentimentele sunt destul de ample; ele sunt un fel de fire coruptă, nu se referă doar la relațiile dintre membrii familiei, nu se limitează la acest cadru. Ele pot viza, de asemenea, pe superiorul tău, pe cineva care ți-a făcut favoruri sau te-a ajutat, pe cineva care are cea mai apropiată relație cu tine, care se înțelege bine cu tine, pe un consătean, pe un prieten de-ai tăi sau chiar pe cineva pe care îl admiri – acest lucru nu este bătut în cuie. În acel caz, alungarea sentimentelor este la fel de simplă ca și faptul de a nu te gândi la părinții sau la familia ta? (Nu.) Este oare atât de ușor să te eliberezi de sentimente? Când majoritatea oamenilor ajung la 30 de ani și pot trăi independent, nu le mai este atât de dor de casă, iar la 40 de ani, acest lucru devine complet normal. Când oamenii nu au ajuns încă la vârsta adultă, le este foarte dor de casă și nu-și pot părăsi părinții pentru că nu au încă abilitatea de a supraviețui independent. Este normal să le fie dor de familie și de părinți. Nu este o chestiune de sentimente. Când atitudinea și punctul de vedere despre cum să faci lucrurile sunt alterate de sentimente, atunci devine o chestiune legată de sentimente.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”

Ce probleme au legătură cu sentimentele? Mai întâi, felul în care îți evaluezi membrii familiei și felul în care abordezi lucrurile pe care le fac ei. Aici, „lucrurile pe care le fac” includ, în mod firesc, momentele în care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acelea în care îi judecă pe oameni pe la spate, acelea în care se dedau unora dintre practicile neîncrezătorilor și așa mai departe. Poți aborda aceste lucruri cu imparțialitate? Când e necesar să scrii o evaluare a membrilor familiei tale, o poți face obiectiv și imparțial, lăsându-ți la o parte sentimentele? Asta are legătură cu felul în care îți abordezi membrii familiei. În plus, ai sentimente față de cei cu care te înțelegi bine sau care te-au ajutat în trecut? Ești capabil să le privești acțiunile și conduita într-un mod obiectiv, imparțial și corect? Dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei fi capabil să îi denunți sau să îi expui, după ce afli despre asta? De asemenea, ai sentimente față de cei care îți sunt relativ apropriați sau care au interese similare cu ale tale? Le poți evalua, defini și trata acțiunile și comportamentul în mod imparțial și obiectiv? Să presupunem că acești oameni, cu care ai o legătură sentimentală, sunt tratați de biserică în conformitate cu principiile, iar rezultatul nu este conform noțiunilor tale – cum ai aborda acest lucru? Ai fi capabil să asculți? Ai continua, în secret, să fii legat de ei și ai fi indus în eroare de ei și chiar instigat să le cauți scuze, găsindu-le justificări și apărându-i? Ai veni în ajutorul celor care te-au ajutat la rândul lor și ai încasa un glonț pentru ei, fără să ții cont de adevărurile-principii și ignorând intențiile casei lui Dumnezeu? Nu sunt acestea diverse probleme legate de sentimente? Unii oameni spun: „Nu cumva sentimentele au legătură doar cu rudele și membrii familiei? Oare sfera sentimentelor nu include doar părinții, frații, surorile și alți membri ai familiei?” Nu, sentimentele includ o sferă largă de oameni. Să nu mai vorbim despre imparțialitate când îi evaluează pe membrii propriei familii – unii oameni nu sunt capabili să-și evalueze imparțial nici măcar prietenii buni și amicii și denaturează faptele când vorbesc despre acești oameni. De exemplu, dacă amicul lor nu se ocupă cum se cuvine de lucrarea sa și se dedă mereu unor practici necinstite și rele în datoria sa, ei îl vor descrie ca fiind destul de jovial și vor spune că umanitatea lui este imatură și că încă nu este stabilă. Nu cumva există sentimente în aceste cuvinte? Asta înseamnă să rostești cuvinte încărcate de sentimente. Dacă o persoană care nu are nicio legătură cu ei nu se ocupă cum se cuvine de lucrarea sa și se dedă mereu unor practici necinstite și ticăloase, ei vor avea de spus lucruri mai aspre despre ea și s-ar putea chiar să o condamne. Nu este aceasta o manifestare a faptului că discursul și acțiunile lor se bazează pe sentimente? Sunt imparțiali oamenii care trăiesc după sentimentele lor? Sunt ei integri? (Nu.) Ce este în neregulă cu oamenii care vorbesc conform sentimentelor pe care le au? De ce nu îi pot trata corect pe ceilalți? De ce nu pot vorbi pe baza adevărurilor-principii? Oamenii care sunt fățarnici și nu-și bazează niciodată discursul pe fapte sunt ticăloși. Să nu fie imparțiali când vorbesc, să vorbească mereu conform sentimentelor pe care le au și pentru ei înșiși și nu conform adevărurilor-principii, fără să se gândească la lucrarea casei lui Dumnezeu și doar apărându-și sentimentele, faima, câștigul și statutul personal – acesta este caracterul antihriștilor. Așa vorbesc antihriștii; tot ce spun este ticălos, tulburător și perturbator. Oamenii care trăiesc sub influența preferințelor și intereselor trupului trăiesc sub influența sentimentelor pe care le au. Oamenii care trăiesc conform sentimentelor pe care le au sunt aceia care nu acceptă și nu practică deloc adevărul. Cei care vorbesc și acționează conform sentimentelor pe care le au nu au deloc adevărul-realitate. Dacă devin conducători, asemenea oameni vor fi, fără îndoială, conducători falși sau antihriști. Nu numai că sunt incapabili să lucreze cu adevărat, dar s-ar putea și să se dedea unor diverse fapte rele. Cu siguranță, vor fi eliminați și pedepsiți.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”

Cum se manifestă acțiunea bazată pe propriile sentimente? Cea mai frecventă manifestare este atunci când oamenii îi apără și țin mereu partea celor care au fost amabili cu ei sau de care sunt apropiați. De exemplu, să zicem că prietenul tău este dat în vileag pentru că a făcut ceva rău, iar tu îi iei apărarea spunând: „El nu ar face așa ceva, este o persoană bună! Sigur i s-a înscenat ceva.” Este corectă această afirmație? (Nu.) Asta înseamnă să acționezi și să vorbești pe baza propriilor sentimente. Pentru a da un alt exemplu, să presupunem că intri într-un mic conflict cu cineva și ajungi să îl antipatizezi, iar atunci când acesta spune ceva care este corect și în conformitate cu principiile, tu nu vrei să asculți, manifestarea cărui lucru este aceasta? (A neacceptării adevărului.) De ce nu poți accepta adevărul? Tu știi în inima ta că ceea ce a spus este corect, dar pentru că ai o prejudecată față de el, nu vrei să asculți, chiar dacă știi că are dreptate. Ce problemă este aceasta? (A fi dominat de propriile sentimente.) Acest lucru este încărcat cu sentimente. Unii oameni sunt ușor de influențat de preferințele și emoțiile personale. Dacă nu se înțeleg cu cineva, nu vor asculta, indiferent cât de bine sau de corect vorbește acesta. Iar dacă se înțeleg bine cu cineva, sunt dispuși să asculte tot ce are acesta de spus, indiferent dacă este corect sau greșit sau dacă este în acord cu adevărul. Nu cumva asta înseamnă să te lași ușor influențat de preferințele și emoțiile personale? Poate o persoană cu o astfel de fire să vorbească și să acționeze rațional? Poate să accepte adevărul și să se supună acestuia? (Nu.) Faptul că este constrânsă de sentimente și este ușor influențată de emoțiile sale, afectează respectarea adevărurilor-principii în acțiunile sale. De asemenea, îi afectează acceptarea și supunerea față de adevăr. Așadar, ce îi afectează capacitatea de a practica adevărul și de a i se supune? De ce este constrânsă? De sentimentele și emoțiile sale. Acestea sunt lucrurile care o constrâng și o încătușează. Dacă pui pe primul loc relațiile personale și interesul propriu în locul adevărului, atunci sentimentele te împiedică să accepți adevărul. Prin urmare, nu trebuie să acționezi sau să vorbești în funcție de sentimente. Indiferent dacă relația ta cu cineva este bună sau rea sau dacă spusele lui sunt plăcute sau severe, atât timp cât ceea ce spune este în concordanță cu adevărul, trebuie să asculți și să accepți. Aceasta este atitudinea de acceptare a adevărului. Dacă tu spui: „Părtășia lui este în acord cu adevărul, iar el are și experiență, dar este prea impertinent și arogant și este dezagreabil și stânjenitor de privit. Așa că, deși are dreptate, nu voi accepta”, ce fel de fire este aceasta? Vorbind concret, este un sentiment. Este un sentiment să abordezi oamenii și lucrurile pe baza propriilor preferințe și emoții, iar toate acestea intră în categoria sentimentelor. Lucrurile care au legătură cu sentimentele aparțin firilor corupte. Toate ființele umane corupte au sentimente și toate sunt constrânse de sentimentele lor în măsuri diferite. Dacă o persoană nu poate accepta adevărul, îi va fi greu să rezolve problema sentimentelor. Unii oameni îi ocrotesc pe conducătorii falși, îi protejează pe antihriști și iau apărarea oamenilor răi. În toate aceste cazuri sunt implicate sentimente. Desigur, în unele cazuri, oamenii respectivi acționează în acest fel doar din cauza naturii lor rele. Aceste probleme trebuie să fie discutate frecvent în părtășie, pentru a dobândi claritate asupra lor. Unii oameni pot spune: „Am unele sentimente doar față de familia și prietenii mei, dar nu și față de alții.” Această afirmație nu este corectă. Dacă ceilalți îți fac chiar și o mică favoare, tu vei căpăta sentimente față de ei. Vor exista grade diferite de apropiere și profunzime, dar tot sentimente sunt. Dacă oamenii nu-și înlătură sentimentele, le va fi dificil să practice adevărul și să ajungă să se supună lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Calea de a înlătura o fire coruptă”

Unii oameni sunt extrem de sentimentali. În fiecare zi, în tot ceea ce spun și în toate felurile în care se comportă față de ceilalți, trăiesc în funcție de sentimentele lor. Ei simt afecțiune pentru unul și altul și își petrec zilele implicați în amabilitățile afecțiunii. În tot ce întâlnesc, ei trăiesc pe tărâmul sentimentelor. Când o rudenie non-credincioasă a unei astfel de persoane moare, aceasta din urmă va plânge vreme de trei zile și nu va permite ca trupul să fie îngropat. Încă are sentimente pentru decedat, iar acestea sunt prea puternice. Ai putea spune că sentimentele sunt defectul fatal al acestei persoane. Este constrânsă de sentimentele sale în toate lucrurile, este incapabilă să practice adevărul sau să acționeze conform principiului și este deseori predispusă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sentimentele sunt cea mai mare slăbiciune a ei, defectul său fatal, iar sentimentele ei sunt întru totul capabile să o ducă la ruină și să o distrugă. Oamenii care sunt excesiv de sentimentali sunt incapabili să pună adevărul în practică sau să I se supună lui Dumnezeu. Ei sunt preocupați de trup și sunt nesăbuiți și năuciți. Natura acestui gen de persoană este foarte sentimentală, iar aceasta trăiește în funcție de sentimentele ei.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

Relațiile interpersonale normale se stabilesc pe baza întoarcerii inimii unei persoane către Dumnezeu, nu printr-un efort omenesc. Dacă Dumnezeu lipsește din inima unei persoane, atunci relațiile ei cu alți oameni sunt doar relații ale trupului. Ele nu sunt normale, sunt desfătări imorale și sunt urâte și detestate de Dumnezeu. Dacă spui că spiritul tău a fost mișcat, dar ești dispus să ai părtășie doar cu persoanele care îți plac și pe care le respecți, și ai prejudecăți față de oamenii care nu îți plac și refuzi să vorbești cu ei când vin să caute împreună cu tine, atunci aceasta este o dovadă în plus că ești condus de sentimentele tale și nu ai deloc o relație normală cu Dumnezeu. Asta dovedește că încerci să-L păcălești pe Dumnezeu și să-ți ascunzi urâțenia. S-ar putea să fii capabil să împărtășești o parte din cunoașterea ta, dar dacă scopurile tale sunt greșite, atunci tot ceea ce faci este bine doar conform standardelor omului, iar Dumnezeu nu te va slăvi. Acțiunile tale vor fi motivate de trupul tău, nu de povara lui Dumnezeu. Ești potrivit pentru folosul lui Dumnezeu doar dacă poți să-ți liniștești inima înaintea Lui și dacă ai interacțiuni normale cu toți cei care Îl iubesc. Dacă poți face asta, atunci, indiferent cum interacționezi cu alții, nu vei exprima o filosofie pentru interacțiuni lumești, vei ține cont de povara lui Dumnezeu și vei trăi înaintea Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”

În tot ceea ce faci, trebuie să cercetezi dacă intențiile tale sunt corecte. Dacă ești în stare să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, atunci relația ta cu Dumnezeu este normală. Acesta este standardul minim. Analizează-ți intențiile și, dacă afli că s-au ivit intenții incorecte, fii capabil să te răzvrătești împotriva lor și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu; astfel, vei deveni cineva care este drept înaintea lui Dumnezeu, lucru ce demonstrează la rândul său că relația ta cu Dumnezeu este normală și că tot ceea ce faci este de dragul lui Dumnezeu și nu pentru tine însuți. În tot ceea ce faci și în tot ceea ce spui, fii capabil să-ți îndrepți inima și fii just în acțiunile tale, fără să fii condus de sentimente sau să acționezi potrivit voinței tale. Acestea sunt principiile conform cărora trebuie să se comporte credincioșii în Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”

Cum le cere Dumnezeu oamenilor să se comporte cu ceilalți? (El ne cere să-i tratăm pe oameni în mod echitabil.) Ce înseamnă să fii echitabil? Înseamnă să-i tratezi pe oameni conform adevărurilor-principii, nu în funcție de aspectul, identitate sau statutul lor, de cât de bine sunt informați sau de propriile preferințe sau sentimente față de ei. Atunci, de ce este echitabil să-i tratăm pe oameni conform adevărurilor-principii? Sunt mulți care nu înțeleg acest lucru, iar pentru a-l înțelege, ei trebuie să înțeleagă adevărul. Este echitatea, așa cum o înțeleg non-credincioșii, adevărata echitate? Categoric nu. Numai cu Dumnezeu poate exista dreptate și echitate. Numai în cerințele pe care Creatorul le are către ființele Sale create există echitate, poate fi dezvăluită dreptatea lui Dumnezeu. Prin urmare, echitatea nu poate proveni decât din tratarea oamenilor conform adevărurilor-principii. Ce ar trebui să le ceri oamenilor din biserică și cum ar trebui să îi tratezi? Orice datorie pe care o pot îndeplini este ceea ce ar trebui rânduit ca ei să îndeplinească, iar dacă sunt incapabili să îndeplinească o îndatorire și chiar cauzează tulburări, atunci, dacă merită să fie îndepărtați, ar trebui să fie îndepărtați, chiar dacă au o relație bună cu tine. Aceasta este echitatea, aceasta este ceea ce este inclus în principiile pentru tratarea echitabilă a celorlalți. Acest lucru are legătură cu principiile de conduită.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care înțeleg adevărul au înțelegere spirituală”

Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot respecta voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni scârbiți de adevăr și îl urăsc, că sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi urăște. Ai putea detesta asemenea părinți? Se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ocărăsc – caz în care cu siguranță sunt demoni și satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” „Căci oricine respectă voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi e frate, soră și mamă.” Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.” Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Cum și-a tratat Iov copiii? El doar și-a îndeplinit responsabilitatea de tată, împărtășind Evanghelia și având cu ei părtășie despre adevăr. Cu toate acestea, fie că l-au ascultat sau nu, fie că s-au supus sau nu, Iov nu i-a obligat să creadă în Dumnezeu – el nu a tras de ei cu de-a sila, nici nu s-a amestecat în viața lor. Ideile și opiniile lor erau diferite de ale lui, așa că el nu a intervenit în ceea ce făceau ei și în privința tipului de cale pe care o urmau aceștia. Le-a vorbit rar Iov copiilor săi despre credința în Dumnezeu? Cu siguranță, schimbase destule cuvinte cu ei despre asta, dar ei au refuzat să asculte și nu le-au acceptat. Care a fost atitudinea lui Iov față de acest lucru? „Mi-am îndeplinit responsabilitatea; în ceea ce privește calea pe care o urmează, acest lucru depinde de ceea ce aleg și de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu lucrează asupra lor sau nu îi emoționează, nu voi încerca să-i forțez.” Prin urmare, Iov nu s-a rugat pentru ei înaintea lui Dumnezeu, nici nu a vărsat lacrimi de suferință pentru ei, nici nu a postit pentru ei și nici nu a suferit în vreun fel. El nu a făcut aceste lucruri. De ce nu a făcut Iov niciunul dintre aceste lucruri? Pentru că niciunul dintre acestea nu reprezenta o modalitate de a se supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; toate proveneau din idei umane și erau modalități de a forța în mod activ lucrurile. Când copiii lui Iov nu au urmat aceeași cale ca el, aceasta a fost atitudinea lui; așadar, când copiii lui au murit, care a fost atitudinea sa? A plâns sau nu? A dat frâu liber sentimentelor? S-a simțit rănit? Biblia nu consemnează niciunul dintre aceste lucruri. Când Iov și-a văzut copiii murind, și-a simțit inima frântă sau a fost trist? (Da.) Vorbind prin prisma afecțiunii pe care o simțea pentru copiii săi, cu siguranță a simțit un pic de tristețe, dar tot I s-a supus lui Dumnezeu. Cum a fost exprimată supunerea sa? El a zis: „Acești copii mi-au fost dați de către Dumnezeu. Indiferent de faptul că au crezut sau nu în Dumnezeu, viețile lor sunt în mâinile Sale. Dacă ar fi crezut în Dumnezeu și Dumnezeu voia să îi ia, El tot ar fi făcut asta; dacă nu ar fi crezut în Dumnezeu, ei tot ar fi fost luați dacă Dumnezeu ar fi spus că vor fi luați. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu; altfel, cine ar putea lua viețile oamenilor?” Pe scurt, ce vrea să însemne asta? „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). El și-a păstrat această atitudine în felul în care și-a tratat copiii. Fie că aceștia erau vii sau morți, el a continuat să aibă această atitudine. Metoda lui de practicare era corectă; în toate felurile în care a practicat, în punctul de vedere, atitudinea și starea cu care a tratat totul, el s-a aflat mereu într-o postură și stare de supunere, așteptare, căutare și apoi de dobândire a cunoașterii. Această atitudine este foarte importantă. Dacă oamenii nu au niciodată acest tip de atitudine în ceea ce fac și au idei personale deosebit de puternice și pun intențiile și beneficiile personale înainte de orice, atunci oare se supun cu adevărat? (Nu.) În cazul unor astfel de oameni nu se poate vedea supunerea autentică; sunt incapabili să dobândească o supunere autentică.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile de practică ale supunerii față de Dumnezeu”

Trebuie să dai dovadă de curaj și tărie de caracter și să rămâi neclintit în mărturia ta pentru Mine; ridică-te și vorbește pentru binele Meu și nu te teme de ceea ce ar putea să spună ceilalți. Doar satisfă-Mi intențiile și nu lăsa pe nimeni să te constrângă. Ceea ce îți dezvălui Eu trebuie respectat în conformitate cu intențiile Mele și nu poate fi amânat. Cum te simți în sinea ta? Ești stânjenit, nu-i așa? Vei înțelege. De ce nu poți să te ridici și să vorbești pentru binele Meu și să fii și atent la povara Mea? Continui să te implici în uneltiri mărunte, dar Eu văd totul clar. Eu sunt sprijinul tău și scutul tău și totul este în mâinile Mele. Așadar, de ce te temi? Nu cumva ești prea sentimental? Trebuie să te descotorosești cât mai repede posibil de sentimentele tale; Eu nu acționez pe baza sentimentelor, ci, în schimb, exercit dreptatea. Dacă părinții tăi fac un lucru care nu este de niciun folos pentru biserică, nu pot să scape. Intențiile Mele ți-au fost dezvăluite, iar tu nu ai voie să le ignori. În schimb, trebuie să îți concentrezi toată atenția asupra lor și să te lepezi de orice altceva pentru a urma din toată inima. Te voi ține mereu în mâinile Mele. Să nu fii mereu timid și nu te supune constrângerilor soțului sau soției tale; trebuie să permiți îndeplinirea voii Mele.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 9

Țările se află într-un mare haos, pentru că toiagul lui Dumnezeu a început să-și joace rolul pe pământ. Lucrarea lui Dumnezeu poate fi văzută în starea pământului. Când Dumnezeu spune, „apele vor vui, munții se vor răsturna, marile râuri se vor dezintegra”, aceasta este lucrarea inițială a toiagului pe pământ, al cărei rezultat este acela că „toate gospodăriile de pe pământ vor fi zdruncinate și toate națiunile de pe pământ vor fi despicate; zilele reuniunii dintre soț și soție vor fi de mult uitate, mama și fiul nu se vor mai întâlni niciodată, tatăl și fiica nu se vor mai întâlni niciodată. Tot ce obișnuia să fie pe pământ va fi nimicit de Mine”. Aceasta va fi starea generală a familiilor de pe pământ. Firește, nu ar putea fi starea tuturor, dar este starea majorității acestora. Pe de altă parte, se referă la circumstanțele experimentate de oamenii din acest curent, în viitor. Aceasta prezice că, odată ce ei au fost supuși mustrării cuvintelor și non-credincioșii au fost supuși catastrofelor, nu vor mai exista relații familiale între oamenii de pe pământ; toți vor fi poporul Sinimului și toți vor fi loiali în Împărăția lui Dumnezeu. Prin urmare, zilele reuniunii dintre soț și soție vor fi de mult uitate, mama și fiul nu se vor mai întâlni niciodată, tatăl și fiica nu se vor mai întâlni niciodată. Și astfel, familiile oamenilor de pe pământ vor fi despărțite, sfâșiate în bucăți, iar aceasta va fi lucrarea finală pe care Dumnezeu o face în oameni. Și pentru că Dumnezeu va răspândi această lucrare în tot universul, El folosește ocazia ca să le clarifice oamenilor cuvântul „sentimente”, permițându-le astfel să vadă că intenția lui Dumnezeu este să distrugă familiile tuturor oamenilor și să arate că Dumnezeu folosește mustrarea ca să rezolve toate „conflictele familiale” din rândul oamenilor. Dacă nu, nu ar exista nicio modalitate de a apropia de încheiere ultima parte a lucrării lui Dumnezeu de pe pământ. Partea finală a cuvintelor lui Dumnezeu dă în vileag cea mai mare slăbiciune a oamenilor – toți trăiesc într-o stare de sentimente – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se separe de sentimentele lor? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Pot sentimentele să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, sentimentele sunt dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 28

În zilele noastre, aceia care caută și aceia care nu caută sunt două tipuri de persoane cu totul diferite, ale căror destinații sunt, de asemenea, foarte diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt cei cărora Dumnezeu le va aduce mântuirea. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmașii arhanghelului și vor fi țintele distrugerii. Chiar și aceia care sunt credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă adevărata cale sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă asemenea oameni îndură multe greutăți, ei tot vor fi distruși. Toți aceia care nu sunt dispuși să abandoneze lumea, care nu pot suporta să se despartă de părinții lor și care nu pot îndura să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și toți vor fi țintele distrugerii. Oricine nu crede în Dumnezeul întrupat este demonic și, mai mult, va fi distrus. Aceia care au credință, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeul întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi, de asemenea, ținte ale distrugerii. Toți cei cărora li se va permite să rămână sunt oameni care au trecut prin suferința rafinării și au rămas neclintiți; aceștia sunt oameni care au îndurat cu adevărat încercările. Cine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Nu sunt aceia care pretind că au credință și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei aceia care doar caută să obțină binecuvântări, în timp ce nu sunt în stare să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta intențiile lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeul întrupat în timpul zilelor de pe urmă, cât și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeul întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, fără a-i mai menționa pe aceia care nici măcar nu cred în Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi țintele distrugerii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Acele cuvinte rostite în trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omenirii. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Conotația acelor cuvinte viza pacea și binecuvântările materiale de care se bucurau oamenii; nu însemnau că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi mântuită și nici că atunci când cineva va primi binecuvântări, întreaga familie a acestei persoane va putea fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este stabilit conform esenței acesteia și nu conform vreunei esenței comune pe care s-ar putea să o împartă cu alții. Acel tip de zicală sau regulă pur și simplu nu are loc în Împărăție. Dacă o persoană este, în cele din urmă, capabilă să supraviețuiască, este datorită faptului că a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, nu poate să rămână până la vremea odihnei, este deoarece s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu I-a îndeplinit cerințele. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărui individ și nu au absolut nicio legătură cu alți oameni. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Fiecare își poartă păcatele și fiecare se bucură de binecuvântările proprii. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană; aceasta este dreptatea. Din perspectiva omului, dacă părinții primesc binecuvântări, atunci și copiii lor ar trebui să o poată face, iar în cazul în care copiii fac rele, atunci părinții lor trebuie să se căiască pentru acele păcate. Aceasta este o perspectivă și o cale umană de a face lucrurile; nu este perspectiva lui Dumnezeu. Finalul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu indică faptul că poate face fapte bune în locul copilului, și nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinții săi nu înseamnă că poate face fapte bune în locul lor. Aceasta înseamnă cu adevărat cuvintele „Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată”. Oamenii nu își pot duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru ele, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. În cele din urmă, făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. În cele din urmă, făcătorilor de dreptate li se va permite să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și nicio parte din ei nu este sfântă. Toți oamenii care vor fi distruși sunt cei răi și toți oamenii care vor supraviețui sunt drepți – chiar dacă odraslele celor răi fac fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria sunt dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își îndeplinesc îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le îndeplinesc vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria de ființă creată? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria de ființă creată? Ești ascultător față de părinții tăi non-credincioși pentru a-ți face datoria de ființă creată? Este corectă sau nu perspectiva umană asupra credinței în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce îți dorești să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot îndeplini îndatoririle de ființe create și care nu pot depune un efort suprem vor deveni ținte ale distrugerii. Între oamenii de astăzi există relații fizice, precum și asocieri prin sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor crede că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut întru totul asemenea relații fizice!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Videoclipuri similare

Piesă de teatru „Bătălia de expulzare a unei persoane rele”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Sentimentele trebuie să fie principiale

Am văzut adevărata față a părinților mei

Povestea lui Joy

Afecțiunile mele mi-au întunecat judecata

Imnuri similare

Dumnezeu urăște afecțiunile dintre oameni

Relațiile interpersonale ar trebui întemeiate conform cuvintelor lui Dumnezeu

Dumnezeu decide finalurile oamenilor în funcție de esența lor