Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

E un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri atât de neserios și iresponsabil: la mârșăvie se referă deseori oamenii. În toate de care se ocupă, ei fac totul până în punctul în care „este aproximativ corect” și „cam așa”; este o atitudine a „posibilității”, a „probabilității” și a cazurilor „patru din cinci”; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să scape basma curată; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să fie meticuloși, și mai puțin rost li se pare că are să caute adevărurile-principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Nu este. Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este „mârșăvie”. Mârșăvia se află în cei mai mulți oameni, doar că în măsuri diferite. În toate chestiunile, ei își doresc să facă lucrurile superficial și neglijent, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate, economisesc timp când e posibil. Gândesc în sinea lor: „Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag, nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, atunci pot să fac totul de mântuială. Nu trebuie să facă o treabă foarte bună, e prea multă bătaie de cap.” Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică sau nu suferă și nu plătesc un preț în studiilor lor. Vor să cerceteze un subiect numai la suprafață și apoi să se numească experți, crezând că au aflat tot ce e de știut și, apoi, să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de alții, față de evenimente și lucruri? Este o atitudine bună? Nu este. Pe scurt, înseamnă „a se descurca”. O astfel de mârșăvie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu ticăloșie în umanitatea lor adoptă perspectiva „descurcatului” în orice fac. Sunt astfel de oameni capabili să-și facă datoria cum se cuvine? Nu. Sunt ei capabili să facă lucrurile principial? Și mai puțin probabil.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”

„Ticălos” conține multe înțelesuri – să fie de infam, depravat, sordid, egoist, imoral, să nu se comporte civilizat, să nu fie deschis și cinstit în acțiuni, în schimb să acționeze pe furiș și să facă doar lucruri nepotrivite. Acestea sunt diferitele comportamente și manifestări ale oamenilor ticăloși. De exemplu, dacă o persoană normală își dorește să facă ceva, atât timp cât este ceva ce se cuvine, procedează deschis, și, dacă încalcă legea, renunță și nu o face. Oamenii ticăloși nu sunt la fel; ei își vor atinge țelurile prin orice mijloace și au strategii prin care să evite limitările legii. Ei ocolesc legea și caută moduri prin care să-și atingă țelurile, indiferent dacă procedând așa sunt sau nu în concordanță cu etica, moralitatea sau umanitatea, și indiferent de consecințe. Lor nu le pasă de niciunul dintre aceste lucruri și caută doar să își atingă țelurile prin orice mijloace posibile. Asta înseamnă să fie „ticăloși”. Au oamenii ticăloși integritate sau demnitate? (Nu.) Sunt nobili sau josnici? (Josnici.) În ce fel sunt josnici? (Nu există nicio bază morală în comportamentul lor.) Așa este, acest tip de persoană nu are nicio bază și nici principii în comportamentul său; nu ia în considerare consecințele și face orice poftește. Nu îi pasă de lege, de moralitate, dacă poate conștiința accepta propriile acțiuni sau dacă o învinuiește, o judecă sau o condamnă cineva. Este indiferentă la toate acestea și nu e deranjată atât timp cât dobândește beneficii și e mulțumită. Modul ei de acțiune este depravat, modul de gândire este demn de dispreț, și ambele sunt condamnabile. Asta înseamnă să fii ticălos. […] Așadar, la ce se referă mai exact „a fi ticălos”? Care sunt principalele simptome și manifestări? Vedeți dacă rezumatul Meu este corect sau nu. Care este echivalentul oamenilor ticăloși? Sunt echivalentul animalelor sălbatice neîmblânzite, prost crescute, iar principalele lor manifestări sunt aroganța, sălbăticia și lipsa de reținere, faptul că acționează nesăbuit, nu acceptă deloc adevărul, și fac ce doresc, nu ascultă de nimeni și nu permit nimănui să îi gestioneze, precum și acela că se ridică împotriva oricui și nu au niciun fel de considerație pentru nimeni. Spuneți-Mi, sunt grave diferitele manifestări ale ticăloșiei? (Da.) Cel puțin, această fire arogantă, lipsită de rațiune și care acționează nesăbuit este foarte gravă. Chiar dacă o asemenea persoană pare să nu facă lucruri care să-L judece pe Dumnezeu sau să I se împotrivească, din cauza firii arogante, este extrem de probabil să comită rele și să I se împotrivească. Toate acțiunile sale sunt dezvăluiri ale firii corupte. Când o persoană devine ticăloasă până la un anumit punct, atunci devine bandit și diavol, iar bandiții și diavolii nu vor accepta niciodată adevărul – pot fi doar distruși.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”

Cum putem să facem diferența dintre oamenii nobili și cei josnici? Pur și simplu uitați-vă la atitudinea și acțiunile lor față de îndatoriri – uitați-vă la cum tratează lucrurile și cum se comportă atunci când apar probleme. Oamenii cu integritate și demnitate sunt meticuloși, conștiincioși și sârguincioși în acțiunile lor și sunt dispuși să plătească un preț. Oamenii fără integritate și demnitate sunt nepăsători și superficiali în acțiunile lor, mereu punând la cale un truc, dorindu-și întotdeauna doar să scape făcând lucrurile de mântuială. Indiferent ce tehnică studiază, nu o învață cu sârguință, sunt incapabili să o învețe și, oricât de mult timp petrec studiind-o, rămân din cale afară de ignoranți. Aceștia sunt oameni cu un caracter josnic. Majoritatea oamenilor sunt superficiali când își îndeplinesc îndatoririle. Ce fel de fire este în joc aici? (Mârșăvie.) Cum își tratează oamenii mârșavi datoria? Cu siguranță, nu au atitudinea corectă față de ea și cu siguranță sunt superficiali cu ea. Aceasta înseamnă că nu au umanitate normală. Oamenii extrem de mârșavi sunt ca animalele. E ca și cum ai ține un câine ca animal de companie: dacă nu îl supraveghezi, va roade lucruri și îți va distruge mobila și aparatura. Aceasta ar fi o pierdere. Câinii sunt animale; ei nu se gândesc să trateze lucrurile cu multă grijă și nu te poți certa cu ei – trebuie doar să te ocupi de ei. Dacă nu o faci, ci lași un animal să se dezlănțuie și să-ți tulbure viața, asta arată că lipsește ceva din umanitatea ta. Atunci nu ești cu mult mai diferit decât un animal. IQ-ul tău este prea mic – nu ești bun de nimic. Și atunci, cum te ocupi bine de ei? Trebuie să te gândești la o modalitate de a-i ține în frâu în anumite limite sau de a-i ține în cușcă, lăsându-i să iasă la două sau trei ore fixe în fiecare zi, astfel încât să aibă suficientă activitate. Acest lucru le va reduce ronțăitul necontrolat și le va oferi și mișcare, pentru a-i menține sănătoși. În acest fel, câinele este bine stăpânit, iar mediul tău înconjurător este și el protejat. Dacă o persoană nu poate face față lucrurilor pe care le întâlnește și nu are atitudinea corectă, îi lipsește ceva din umanitatea sa. Nu se poate ridica la standardele umanității normale.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”

Oamenii deșănțați și neînfrânați folosesc aceleași cuvinte ca bandiții și huliganii din lumea non-credincioșilor; le place în mod deosebit să imite modul de a vorbi și stilul vedetelor și figurilor negative din societate, cea mai mare parte din limbajul lor având un ton mârșav, care sună precum ceva ce ar spune un huligan sau un bătăuș. De exemplu, când sosește un non-credincios, care rostește câteva fraze ciudate după ce bate la ușă, frații și surorile spun: „Ceva nu este în regulă; de ce pare această persoană o iscoadă sau un spion?” Deși nu pot fi siguri în acel moment, cei mai mulți oameni se simt neliniștiți. Persoana care este deșănțată și neînfrânată vorbește, însă, într-un mod impresionant, chiar cu un aer aparte, spunând: „O iscoadă? Nu mă sperie! De ce m-aș teme de ea? Dacă vă temeți, nu trebuie să ieșiți. Mă duc să văd care e treaba cu ea.” Uite cât de curajoasă și de îndrăzneață este! Voi ați vorbi așa? (Nu, oamenii normali nu vorbesc așa; seamănă cu ceva ce ar spune un bandit.) Bandiții vorbesc diferit de oamenii normali; sunt deosebit de autoritari. Oamenii învață limbajul celor de felul lor; cei descurcăreți adoptă în mod special limbajul popular al societății, bandiților și huliganilor le place să vorbească propriul jargon, iar neîncrezătorii sunt exact ca non-credincioșii, spunând tot ceea ce spun non-credincioșii. Oamenii buni, demni și decenți simt dezgust și repulsie când aud exprimarea non-credincioșilor; niciunul dintre ei nu încearcă să imite acel mod de a vorbi. Unii neîncrezători, chiar și după ce cred timp de zece sau douăzeci de ani, încă folosesc limbajul non-credincioșilor, alegând în mod deliberat un astfel de limbaj și, în timp ce vorbesc, imită comportamentul, expressile și gesturile non-credincioșilor, precum și privirile pe care aceștia le aruncă. Pot astfel de indivizi să fie plăcuți în ochii fraților și surorilor din biserică? (Nu.) Majoritatea fraților și surorilor îi consideră neplăcuți și nu se simt în largul lor când îi privesc. Ce credeți că simte Dumnezeu față de ei? (Detestare.) Răspunsul este clar: detestare. Din ceea ce trăiesc, ceea ce urmăresc, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le venerează în inimile lor, este evident că umanitatea lor nu întruchipează demnitatea sau decența și este departe de evlavia și de decența sfinților. Rareori se aud din gura lor cuvintele pe care credincioșii sau sfinții ar trebui să le rostească și cuvintele care îi edifică pe alții și transmit integritate și demnitate; este puțin probabil să le rostească. Ceea ce venerează și urmăresc ei și la ceea ce aspiră în inimile lor este fundamental incompatibil cu ceea ce ar trebui să urmărească și la care ar trebui să aspire sfinții, fiind astfel dificil ca vorbirea, comportamentul și ceea ce trăiesc ei în aparență să fie reținute. A le cere să fie reținuți, nu deșănțați sau indulgenți, și să-și păstreze demnitatea și decența este o cerință mare. Nu reușesc nici măcar să fie persoane normale, cu integritate și demnitate, care să corespundă decenței sfinților, să respecte regulile și să pară raționali la exterior, cu atât mai puțin să trăiască precum cineva cu umanitate și rațiune, care înțelege adevărul și pătrunde în adevărul-realitate. Mai demult, a fost un individ care a mers la țară să predice Evanghelia și a văzut că unii frați și surori aveau familii sărace și trăiau în case dărăpănate. Individul a spus sarcastic și batjocoritor: „Această casă este extrem de dărăpănată, nu este potrivită pentru oameni; abia dacă se potrivește pentru porci. Ar trebui să vă mutați rapid!” Frații și surorile au răspuns: „Este destul de ușor să ne mutăm, dar cine ne va oferi o altă casă în care să locuim?” Individul vorbea nechibzuit și impulsiv, spunând orice îi trecea prin minte, fără să țină cont de impactul pe care l-ar putea avea asupra celorlalți. Asta înseamnă să ai o natură mârșavă. Frații și surorile au întrebat: „Dacă ne mutăm, cine ne va da o casă în care să locuim? Ai cumva o casă?” Nu a răspuns nimic. Văzând că oamenii erau în dificultate, trebuia să le poată rezolva dificultatea înainte de a vorbi. Care erau consecințele faptului că vorbea nechibzuit, fără să le poată rezolva dificultatea? Era o problemă care ținea de faptul că era prea sincer și deschis? Categoric nu. Problema este că mârșăvia lui era prea gravă; era deșănțat și neînfrânat. Astfel de oameni nu au absolut niciun concept despre integritate, demnitate, considerație, toleranță, grijă, respect, înțelegere, compătimire, compasiune, atenție, sprijin și așa mai departe. Aceste calități esențiale pentru umanitatea normală sunt ceea ce oamenii ar trebui să aibă. Nu doar că le lipsesc aceste calități, dar în interacțiunile lor cu alții, când văd că cineva se confruntă cu dificultăți, pot chiar rânji la ei, îi pot ridiculiza, batjocori și lua în derâdere; nu doar că sunt incapabili să-i înțeleagă sau să-i ajute, dar le aduc și tristețe, neputință, durere și chiar necazuri. Majoritatea oamenilor îi văd clar și îi suportă în mod repetat pe cei cu o mârșăvie atât de gravă. Credeți că astfel de oameni se pot căi cu adevărat? Nu cred că este probabil. Ținând cont de natura-esență a lor, nu sunt iubitori de adevăr; prin urmare, cum ar putea accepta să fie emondați și disciplinați? Atunci când descriu astfel de oameni, non-credincioșii au termeni pentru a descrie un asemenea comportament, cum ar fi „a o ține una și bună” sau „a merge pe propriul drum indiferent ce spun alții” – ce logică ridicolă este aceasta? Aceste așa-numite zicale și expresii faimoase sunt adesea considerate lucruri pozitive în această societate, care denaturează faptele și confundă binele cu răul.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (25)”

Mulți oameni își îndeplinesc îndatoririle cu superficialitate, fără să le ia niciodată în serios, de parcă ar lucra pentru non-credincioși. Ei fac lucrurile într-un mod grosolan, superficial, indiferent și neglijent, de parcă totul ar fi o glumă. De ce se întâmplă asta? Sunt non-credincioși care muncesc; neîncrezători care îndeplinesc îndatoriri. Acești oameni sunt deosebit de pungași; sunt depravați și neînfrânați și nu diferă cu nimic de non-credincioși. Cu siguranță nu sunt superficiali când fac lucrurile pentru ei. Atunci, de ce nu au măcar puțină onestitate și sârguință când vine vorba despre îndeplinirea îndatoririlor lor? Orice ar face, orice datorie ar îndeplini, există o tentă de neseriozitate și răutate. Acești oameni sunt mereu superficiali, existând o doză de înșelăciune în ceea ce-i privește. Au umanitate astfel de oameni? Cu siguranță nu; nu au nici cel mai mic grad de conștiință și rațiune. Au nevoie de stăpânire și supraveghere constantă, la fel ca măgarii sau caii sălbatici. Ei înșală și păcălesc casa lui Dumnezeu. Înseamnă asta că au credință sinceră în El? Se sacrifică pentru El? Cu siguranță nu sunt la înălțime și nu sunt calificați să muncească. Dacă astfel de oameni ar fi angajați de oricine altcineva, ar fi concediați în câteva zile. În casa lui Dumnezeu e corect să spunem că sunt muncitori și lucrători angajați și nu pot fi decât eliminați. Mulți oameni își îndeplinesc deseori îndatoririle cu superficialitate. Când se confruntă cu emondarea, refuză în continuare să accepte adevărul, își susțin cu încăpățânare punctul de vedere și chiar se plâng cât de nedreaptă este față de ei casa lui Dumnezeu, că este lipsită de milă și toleranță. Nu este acesta un lucru irațional? Obiectiv vorbind, aceasta este o fire arogantă și le lipsește cea mai mică urmă de conștiință și rațiune. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu trebuie să fie măcar capabili să accepte adevărul și să acționeze fără să încalce rațiunea și conștiința. Oamenii care nu sunt capabili să accepte emondarea sau să i se supună sunt prea aroganți, neprihăniți de sine și pur și simplu iraționali. Nu este o exagerare să îi numim fiare, pentru că sunt total indiferenți față de orice fac. Acționează după bunul plac și fără să ia în considerare consecințele. Nu le pasă dacă apar probleme. Oamenii de acest fel nu sunt calificați să muncească. Din cauza faptului că își tratează astfel îndatoririle, ceilalți nu suportă să îi vadă și nu au încredere în ei. Atunci, poate avea Dumnezeu încredere în ei? Nefiind în stare să atingă nici măcar acest standard minim, ei nu sunt calificați să muncească și nu pot decât să fie eliminați.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Acele chestiuni care abordează umanitatea – atitudinile, gândurile și opiniile pe care oamenii le dezvăluie în modul în care tratează alți oameni, evenimente și lucruri – sunt foarte grăitoare. Despre ce vorbesc ele? Vorbesc despre cum putem să ne dăm seama de caracterul unei persoane, dacă este o persoană decentă și integră. Ce înseamnă să fii decent și integru? Să fii tradițional este decent și integru? Este decent și integru să fii civilizat și manierat? (Nu.) Este decent și integru să urmezi regulile la perfecție? (Nu.) Nimic din toate acestea nu este. Deci, ce înseamnă să fii decent și integru? Dacă cineva este o persoană decentă și integră, atunci, indiferent ce face, o face cu o anumită mentalitate: „Indiferent dacă îmi place sau nu să fac acest lucru și indiferent dacă se încadrează în sfera intereselor mele sau este ceva care mă interesează prea puțin – mi-a fost dat să-l fac și-l voi face bine. Voi începe să-l studiez de la zero și, cu picioarele pe pământ, îl voi efectua pas cu pas. În cele din urmă, indiferent cât de departe voi ajunge cu sarcina, voi fi făcut tot posibilul.” Cel puțin, trebuie să ai un fel de atitudine și mentalitate care este realistă. Dacă, din momentul în care preiei o sarcină, o faci într-un mod confuz și nu ești câtuși de puțin interesat de aceasta – dacă nu o tratezi cu seriozitate și nu recurgi la resurse relevante, nu faci pregătiri detaliate sau nu cauți și nu te consulți cu alții; și dacă, pe lângă asta, nu sporești timpul petrecut studiind acest lucru, astfel încât să te poți perfecționa în mod constant în acest sens, atingând măiestria acestei abilități sau profesii, ci păstrezi o atitudine ușuratică față de acesta și o atitudine specifică unuia care vrea doar să se descurce, atunci aceasta este o problemă cu umanitatea ta. Nu înseamnă asta că faci lucrurile de mântuială? Unii spun: „Nu-mi place când îmi dai acest tip de datorie.” Dacă nu îți place, nu o accepta – și, dacă o accepți, ar trebui să o abordezi cu o atitudine serioasă și responsabilă. Acesta este genul de atitudine pe care ar trebui să o ai. Nu e ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală? Iată ce înseamnă să fii decent și integru. În privința acestui aspect al umanității normale, ai nevoie, cel puțin, de atenție, conștiinciozitate și disponibilitatea de a plăti un preț, pe lângă atitudinile de a fi realist, serios și responsabil. Este suficient să ai aceste lucruri.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”