Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Dacă tu crezi în suveranitatea lui Dumnezeu, atunci trebuie să crezi că întâmplările de zi cu zi, fie ele bune sau rele, nu au loc la întâmplare. Nu e vorba de faptul că cineva este aspru cu tine dinadins sau că te vizează; totul a fost rânduit și orchestrat de Dumnezeu. De ce orchestrează Dumnezeu toate aceste lucruri? Nu este pentru a te expune drept cine ești sau pentru a te dezvălui și a te elimina; a te dezvălui nu este scopul final. Scopul final este să te desăvârșească și să te mântuiască. Cum te desăvârșește Dumnezeu? Și cum te mântuiește? În primul rând, El începe prin a te face conștient de propria ta fire coruptă și prin a te face să-ți cunoști natura-esență, neajunsurile și ceea ce îți lipsește. Doar știind aceste lucruri și având o înțelegere clară a lor, poți urmări adevărul și te poți elibera treptat de firea ta coruptă. Acesta este Dumnezeu oferindu-ți o ocazie. Aceasta este mila lui Dumnezeu. Tu trebuie să știi cum să profiți de această ocazie. Nu ar trebui să te opui lui Dumnezeu, să te bați cap în cap cu El sau să-L înțelegi greșit. În particular, când te confrunți cu oamenii, evenimentele și lucrurile pe care Dumnezeu le aranjează în jurul tău, să nu simți în permanență că lucrurile nu sunt așa cum îți dorești să fie; nu-ți dori în permanență să scapi de ele și nu te plânge și nu-L înțelege mereu greșit pe Dumnezeu. Dacă faci aceste lucruri în permanență, atunci nu experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și asta va face să-ți fie foarte greu să intri în adevărul-realitate. Oricare ar fi lucrul întâmpinat pe care nu-l poți înțelege pe deplin, atunci când se ivește o dificultate trebuie să înveți să te supui. Ar trebui să începi prin a veni înaintea lui Dumnezeu și a te ruga mai mult. În acest fel, înainte să-ți dai seama, o schimbare va avea loc în starea ta interioară și vei putea să cauți adevărul pentru a-ți rezolva problema. Ca atare, vei fi capabil să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, adevărul-realitate va fi făurit înlăuntrul tău și acesta este felul în care vei progresa și vei suferi o transformare a stării vieții tale. Odată ce ai suferit această schimbare și ai acest adevăr-realitate, atunci vei avea și statură, iar cu statura va veni viața. Dacă cineva trăiește întotdeauna pe baza unei firi satanice corupte, atunci, indiferent cât de mult entuziasm sau energie au, ei tot nu pot fi considerați a avea statură sau viață. Dumnezeu lucrează în fiecare persoană în parte și, indiferent care este metoda Lui, ce fel de oameni, evenimente și lucruri întrebuințează El în slujirea Lui sau ce fel de ton au cuvintele Lui, El are doar un scop final: să te mântuiască. Și cum te mântuiește? El te schimbă. Deci, cum ai putea să nu suferi puțin? Va trebui să ai de suferit. Această suferință poate implica multe lucruri. La început, oamenii trebuie să sufere când acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu sunt prea severe și explicite, iar oamenii Îl interpretează greșit pe Dumnezeu – și chiar au noțiuni – și acest lucru poate fi dureros. Uneori, Dumnezeu creează un mediu în jurul oamenilor pentru a le dezvălui corupția, pentru a-i face să reflecteze asupra lor și să se cunoască, iar atunci vor și suferi puțin. Uneori, când sunt emondați și expuși direct, oamenii trebuie să sufere. Este ca și cum ar suferi o operație – dacă nu există nicio suferință, nu există niciun efect. Dacă, de fiecare dată când ești emondat și de fiecare dată când un mediu te dezvăluie, acest lucru îți deșteaptă sentimentele și îți dă un impuls, atunci, prin acest proces, vei intra în adevărul-realitate și vei avea statură.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Ce se întâmplă când un om are obiceiul să inventeze scuze atunci când se confruntă cu reproșurile și emondarea? Aceasta este firea unei persoane foarte arogante, neprihănite de sine și foarte încăpățânate. Oamenilor aroganți și încăpățânați le este greu să accepte adevărul. Ei nu acceptă să audă ceva care nu se aliniază cu perspectivele, opiniile și gândurile lor. Nu le pasă dacă spusele altora sunt corecte sau greșite, cine a spus acel lucru, nu le pasă de contextul în care a fost spus și nici dacă are legătură cu propriile responsabilități și îndatoriri. Nu le pasă de aceste lucruri; în primul rând, pentru ei este esențial să-și satisfacă propriile sentimente. Nu înseamnă asta să fii încăpățânat? Care sunt pierderile pe care le va aduce în cele din urmă oamenilor această încăpățânare? Una dintre ele este că le e greu să obțină adevărul. Neacceptarea adevărului este cauzată de firea coruptă a omului, iar rezultatul final este că el nu poate ajunge ușor la adevăr. Orice lucru pe care natura-esență a omului îl dezvăluie în mod natural este în opoziție cu adevărul și nu are nimic de-a face cu acesta; niciun astfel de lucru nu se aliniază cu adevărul și nici nu se apropie de el. Așadar, pentru a obține mântuirea, trebuie să acceptăm și să punem în practică adevărul. Dacă cineva nu îl poate accepta și-și dorește mereu să acționeze conform propriilor preferințe, acea persoană nu poate obține mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Unii oameni adesea se ceartă și încearcă să se apere atunci când sunt emondați. Ei întotdeauna subliniază cauza problemei și găsesc scuze pentru eșecurile lor, lucru care este foarte problematic. Ei nu au o atitudine supusă sau o atitudine de căutare a adevărului. Oamenii de acest fel au un calibru slab și sunt și foarte încăpățânați. Ei nu înțeleg cuvintele celorlalți oameni, adevărul le este inaccesibil și progresul lor este foarte lent. De ce este lent progresul lor? Fiindcă ei nu caută adevărul și orice greșeli apar, mereu consideră că este vina altor oameni, pasând altora în totalitate responsabilitatea. Ei trăiesc după filosofii pentru interacțiuni lumești și, atât timp cât trăiesc în siguranță, sunt extraordinar de mulțumiți de ei înșiși. Ei nu urmăresc deloc adevărul și cred că acesta este un mod foarte bun de a crede în Dumnezeu. Ba chiar există unii care gândesc: „Întotdeauna se vorbește atât de mult despre urmărirea adevărului și despre învățarea de lecții, dar chiar sunt atât de multe lecții de învățat? A crede în Dumnezeu în acest mod este așa o bătaie de cap!” Când văd alți oameni căutând adevărul și învățând lecții când se confruntă cu chestiuni, ei spun: „Cum învățați voi lecții din toate lucrurile? De ce nu sunt la fel de multe lecții pe care să le învăț și eu? Sunteți cu toții chiar atât de ignoranți? Nu cumva urmați pur și simplu orbește reglementările?” Ce părere aveți despre acest sentiment? Aceasta este perspectiva neîncrezătorilor. Poate un neîncrezător să dobândească adevărul? Este foarte greu pentru o astfel de persoană să dobândească adevărul. Există unii oameni care spun: „Mă rog lui Dumnezeu în legătură cu lucruri mari, dar nu-L deranjez cu chestiuni mărunte. Dumnezeu este foarte ocupat cu administrarea de zi cu zi a universului și a tuturor lucrurilor, cu administrarea fiecărei persoane. Cât de istovitor! Nu-L voi deranja pe Dumnezeu, pur și simplu voi rezolva singur această chestiune. Atât timp cât Dumnezeu este mulțumit, este suficient. Nu vreau să-L îngrijorez.” Cum vi se pare acest punct de vedere? Și aceasta este perspectiva neîncrezătorilor, imaginația oamenilor. Oamenii sunt ființe create, inferiori chiar și furnicilor. Cum pot ei să-l vadă clar pe Creator? Dumnezeu administrează universul și toate lucrurile de cine știe câte miliarde sau zeci de miliarde de ani. A spus El că Se simte istovit? A spus El că este prea ocupat? Nu, nu a spus. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să vadă clar atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și este un lucru foarte ignorant ca ei să vorbească din propriile noțiuni și închipuiri. Potrivit Creatorului, fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu și tot ce se întâmplă în jurul lor este în cadrul suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Ca un credincios în Dumnezeu, s-ar cuveni să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să cauți adevărul și să înveți lecții în toate situațiile. Dobândirea adevărului este cel mai important lucru. Dacă poți arăta considerație față de intențiile lui Dumnezeu, atunci ar trebui să te bazezi pe El și să te străduiești să ajungi la adevăr; asta Îi place lui Dumnezeu. Când ai dobândit adevărul și poți acționa conform principiilor, Dumnezeu va fi mai mulțumit, dar cu cât te îndepărtezi mai mult de Dumnezeu, cu atât va fi El mai mâhnit. Ce Îl mâhnește pe Dumnezeu? (Dumnezeu a rânduit situații pentru a le permite oamenilor să-I experimenteze cuvintele și să dobândească adevărul, dar oamenii nu înțeleg mintea lui Dumnezeu; ei Îl înțeleg greșit, iar asta Îl mâhnește pe Dumnezeu.) Corect. Dumnezeu a plătit un preț mare pentru fiecare persoană și are intenții pentru fiecare persoană. El are așteptări pentru ea și Și-a pus speranțele în ea. Eforturile lui susținute sunt făcute în mod liber și de bunăvoie pentru toți oamenii. Proviziile lui de viață și de adevăr sunt, de asemenea, oferite de bunăvoie tuturor persoanelor. Dacă oamenii sunt capabili să înțeleagă scopul pentru care Dumnezeu face asta, El se va simți mulțumit. Orice situații îți rânduiește Dumnezeu, dacă ești capabil să le accepți de la Dumnezeu, să I te supui și să înveți lecții în tot acest timp, Dumnezeu nu va crede că prețul mare a fost plătit în van. Nu vei fi eșuat să te ridici la înălțimea tuturor intențiilor și eforturilor investite de Dumnezeu, sau a așteptărilor Lui pentru tine. În toate seriile de situații care ți se întâmplă, vei fi capabil să înveți lecții și să te bucuri de recompense. În acest fel, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu în tine va obține rezultatul așteptat și inima lui Dumnezeu va fi mulțumită. Dacă ești incapabil să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, dacă mereu te împotrivești lui Dumnezeu, Îl respingi și lupți împotriva Lui, nu crezi că Dumnezeu va fi neliniștit? Inima lui Dumnezeu va fi îngrijorată și neliniștită, spunând: „Ți-am rânduit atât de multe situații, ca să înveți lecții. Cum se face că nu a avut niciuna dintre ele un efect asupra ta?” Dumnezeu va fi împovărat de mâhnire. Dumnezeu este mâhnit fiindcă tu ești amorțit, ignorant, încet la minte și încăpățânat, fiindcă nu-I înțelegi intențiile și nu accepți adevărul și pentru că nu poți vedea mulțimea de lucruri pe care El le face pentru a fi răspunzător de viața ta și nu înțelegi că El este îngrijorat și neliniștit în legătură cu viața ta, ba chiar te răzvrătești împotriva Lui și te plângi de El.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Să îți placă să te cerți despre ce e bine și ce e rău înseamnă să încerci să clarifici ce este bine sau rău în fiecare problemă, să nu te oprești până când problema nu a fost clarificată și s-a înțeles cine a avut dreptate și cine a greșit și să te fixezi cu încăpățânare pe lucruri fără rost. Dar, ce rost are să acționezi așa? Este, în cele din urmă, corect să te cerți despre bine și rău? (Nu.) Care este greșeala? Există vreo legătură între acest lucru și practicarea adevărului? (Nu există nicio legătură.) De ce spui că nu există nicio legătură? A te certa despre bine și rău nu înseamnă respectarea adevărurilor-principii, nu înseamnă a discuta sau a avea părtășie despre adevărurile-principii; în schimb, oamenii vorbesc întotdeauna despre cine are dreptate și cine nu, cine procedează corect și cine greșește, cine este rațional și cine nu, cine are motive întemeiate și cine nu, cine exprimă o doctrină mai înaltă; asta este ceea ce sondează. Când Dumnezeu îi supune pe oameni la încercări, ei încearcă întotdeauna să Îi aducă argumente, vin întotdeauna cu un motiv sau altul. Oare discută Dumnezeu astfel de lucruri cu tine? Întreabă Dumnezeu care este contextul? Întreabă Dumnezeu care sunt motivele și cauzele tale? Nu o face. Dumnezeu te întreabă dacă ai o atitudine de ascultare sau de împotrivire atunci când te-a încercat. Dumnezeu te întreabă dacă înțelegi adevărul sau nu, dacă ești supus sau nu. Asta este tot ceea ce te întreabă Dumnezeu, nimic altceva. Dumnezeu nu te întreabă care este motivul lipsei tale de supunere, El nu se uită dacă ai un motiv întemeiat – El nu ține deloc cont de astfel de lucruri. Dumnezeu Se uită doar la măsura în care ești supus sau nu. Indiferent de mediul tău de viață și care este contextul, Dumnezeu scrutează doar dacă există supunere în inima ta, dacă ai o atitudine de supunere. Dumnezeu nu dezbate binele și răul cu tine; lui Dumnezeu nu-I pasă care sunt motivele tale, lui Dumnezeu Îi pasă doar dacă ești cu adevărat supus, asta este tot ceea ce te întreabă Dumnezeu. Nu este acesta un adevăr-principiu? Există adevăruri-principii în inimile genului de oameni care adoră să se certe despre bine și rău, cărora le place să aibă dispute verbale? (Nu.) De ce nu? Au acordat ei vreodată atenție adevărurilor-principii? Le-au urmărit vreodată? Le-au căutat vreodată? Nu le-au acordat niciodată atenție, nici nu le-au urmărit sau căutat și sunt complet absente din inimile lor. Drept urmare, ei pot trăi doar în cadrul noțiunilor umane, tot ceea ce este în inimile lor reprezintă bine și rău, corect și incorect, pretexte, motive, sofisme și argumente, după care imediat atacă, se judecă și se condamnă reciproc. Firea oamenilor de acest fel este că le place să dezbată binele și răul, să judece și să condamne oamenii. Astfel de oameni nu au iubire sau acceptare față de adevăr, sunt predispuși să încerce și să-I aducă argumente lui Dumnezeu, chiar să Îl judece pe Dumnezeu și să Îl sfideze. În cele din urmă, vor ajunge să fie pedepsiți.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (15)”

Toți oamenii au firi arogante și neprihănite de sine și mereu sunt îngâmfați. Indiferent ce gândesc, ce spun sau cum văd lucrurile, totdeauna consideră că propriile puncte de vedere și atitudini sunt corecte și că ceea ce spun alții nu e la fel de bun sau de corect precum ceea ce spun ei. Întotdeauna se agață de opiniile lor și, indiferent cine vorbește, nu vor să-l asculte. Chiar dacă ceea ce spune altcineva este corect sau în acord cu adevărul, ei nu vor accepta; doar vor părea că ascultă, dar nu vor adopta realmente ideea, iar când va veni timpul să acționeze, tot vor face lucrurile așa cum doresc, gândindu-se mereu că ceea ce spun ei este corect și rezonabil. […] Ce va spune Dumnezeu când va vedea acest comportament al tău? Va spune: „Ești intransigent! E de înțeles că s-ar putea să te agăți de ideile tale când nu știi că greșești, dar când știi clar că greșești și totuși te agăți de ideile tale și ai prefera să mori, decât să te căiești, nu ești decât un nesăbuit încăpățânat și ai o problemă. Dacă, indiferent cine face o sugestie, întotdeauna adopți o atitudine negativă, de împotrivire față de ea, și nu accepți nici măcar un strop din adevăr, iar inima îți e total potrivnică, închisă și refractară, atunci ești foarte ridicol, ești un om absurd! Ești prea dificil!” În ce sens ești dificil? Ești dificil întrucât ceea ce afișezi nu este o abordare eronată sau un comportament eronat, ci o dezvăluire a firii tale. O dezvăluire a cărei firi? A unei firi în care ești scârbit de adevăr și urăști adevărul. Odată ce ai fost identificat ca persoană care urăște adevărul, în ochii lui Dumnezeu ai o problemă și El te va disprețui, te va respinge și te va ignora. Din punctul de vedere al oamenilor, cel mult ei vor spune: „Firea acestei persoane e rea, este incredibil de încăpățânată, împietrită și arogantă! E greu să te înțelegi cu persoana asta și nu iubește adevărul. N-a acceptat niciodată adevărul și nu-l pune în practică.” Cel mult, toți te vor evalua astfel, dar poate această evaluare să-ți decidă soarta? Evaluarea pe care ți-o fac oamenii nu poate să-ți decidă soarta, dar există un lucru pe care nu trebuie să-l uiți: Dumnezeu examinează atent inimile oamenilor și, în același timp, El le observă fiecare cuvânt și faptă. Dacă Dumnezeu te definește în felul acesta și spune că urăști adevărul, dacă El nu spune doar că firea ta e puțin coruptă sau că ești puțin neascultător, nu e asta o problemă foarte gravă? (Este gravă.) Asta înseamnă necaz, iar necazul acesta nu constă în modul în care te văd oamenii sau cum te evaluează ei, ci în modul în care Dumnezeu vede firea ta coruptă de-a urî adevărul. Cum o vede Dumnezeu, deci? Oare Dumnezeu doar a stabilit că urăști, și nu iubești adevărul, și asta-i tot? Oare e atât de simplu? De unde vine adevărul? Pe cine reprezintă adevărul? (Îl reprezintă pe Dumnezeu.) Reflectați asupra acestui lucru: dacă o persoană urăște adevărul, atunci, din punctul lui Dumnezeu de vedere, cum o va privi El? (Ca fiind dușmanul Său.) Nu e asta o problemă gravă? Când o persoană urăște adevărul, ea Îl urăște pe Dumnezeu! De ce spun Eu că Îl urăște pe Dumnezeu? L-a blestemat ea pe Dumnezeu? I s-a împotrivit lui Dumnezeu fățiș? L-a judecat sau L-a osândit pe la spate? Nu neapărat. Atunci, de ce spun că a dezvălui o fire care urăște adevărul înseamnă a-L urî pe Dumnezeu? Asta nu înseamnă să faci din țânțar armăsar, e realitatea situației. Este ca în cazul fariseilor ipocriți care L-au pironit pe cruce pe Domnul Isus pentru că urau adevărul – consecințele au fost teribile. Asta înseamnă că, dacă o persoană are o fire care e scârbită de adevăr și urăște adevărul, poate să o dezvăluie oricând și oriunde și, dacă trăiește după firea asta, oare nu I se va împotrivi lui Dumnezeu? Când persoana se va confrunta cu ceva care implică adevărul sau cu luarea unei decizii, dacă ea nu poate accepta adevărul și trăiește după firea ei coruptă, I se va împotrivi în mod natural lui Dumnezeu și-L va trăda, întrucât firea ei coruptă este una care-L urăște pe Dumnezeu și urăște adevărul. Dacă ai o asemenea fire, atunci, chiar și când e vorba de cuvinte rostite de Dumnezeu, tu le vei pune sub semnul întrebării și vei vrea să le analizezi și să le diseci. Apoi vei fi suspicios în privința cuvintelor Lui și vei spune: „Acestea sunt cu adevărat cuvintele lui dumnezeu? Mie nu-mi par a fi adevărul, nu mi se par toate neapărat corecte!” Oare nu s-a dezvăluit astfel firea ta de-a urî adevărul? Te poți supune lui Dumnezeu, când gândești în modul acesta? Categoric nu poți. Dacă nu te poți supune Lui, mai este El Dumnezeul tău? Nu este. Ce va fi Dumnezeu pentru tine, atunci? Îl vei trata ca pe un subiect de cercetare, ca pe cineva pe care să-L pui la îndoială, cineva pe care să-L condamni; Îl vei trata ca pe un om obișnuit și comun și-L vei condamna ca atare. Făcând astfel, vei deveni o persoană care I se împotrivește lui Dumnezeu și Îl blasfemiază. Ce fel de fire provoacă lucrul acesta? Este provocat de o fire arogantă, care s-a inflamat într-o anumită măsură; nu doar că din tine se va dezvălui firea ta satanică, ci și chipul tău satanic va fi complet expus. Ce se întâmplă cu relația dintre Dumnezeu și un om care a ajuns la stadiul de-a I se împotrivi lui Dumnezeu și a cărui răzvrătire față de El a ajuns la un anumit grad? Devine o relație ostilă, în care un om Îl plasează pe Dumnezeu în opoziție cu sine. Dacă, în credința ta în Dumnezeu, nu poți accepta adevărul și nu i te poți supune, atunci Dumnezeu nu este Dumnezeul tău. Dacă refuzi și respingi adevărul, vei fi devenit deja cineva care I se împotrivește lui Dumnezeu. Mai poate Dumnezeu să te mântuiască, atunci? Categoric nu poate. Dumnezeu îți dă o oportunitate să primești mântuirea Sa și nu te vede ca pe un dușman, însă tu nu poți accepta adevărul și-L plasezi pe Dumnezeu în opoziție cu tine; incapacitatea ta de a-L accepta pe Dumnezeu ca fiind adevărul tău și calea ta te face o persoană care I se împotrivește lui Dumnezeu. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Trebuie să te căiești și să schimbi direcția rapid. De exemplu, când întâmpini o problemă sau o dificultate în timp ce îți îndeplinești datoria și nu știi cum s-o rezolvi, nu trebuie să te gândești orbește la ea. Mai întâi trebuie să te liniștești înaintea lui Dumnezeu, să te rogi, să cauți la El și să vezi ce spun cuvintele Lui despre ea. Dacă, după citirea cuvintelor lui Dumnezeu, tot nu înțelegi și nu știi de care adevăruri ține această chestiune, trebuie să rămâi fidel unui principiu, și anume: în primul rând să te supui, să nu ai idei sau gânduri personale, să aștepți cu inima liniștită și să vezi cum intenționează și cum vrea Dumnezeu să acționeze. Când nu înțelegi adevărul, ar trebui să-l cauți și ar trebui să-L aștepți pe Dumnezeu, în loc să acționezi orbește și neglijent. Dacă cineva îți dă o sugestie atunci când nu înțelegi adevărul și-ți spune cum să acționezi în acord cu adevărul, întâi ar trebui s-o accepți și să-i lași pe toți să aibă părtășie despre ea și să vezi dacă această cale este sau nu corectă și dacă este sau nu în acord cu adevărurile-principii. Dacă îți confirmi că este în acord cu adevărul, atunci practică în modul respectiv; dacă stabilești că nu se potrivește cu adevărul, atunci nu practica în acel mod. Atât este de simplu! Atunci când cauți adevărul, ar trebui să cauți de la mulți oameni. Dacă cineva are ceva de spus, ar trebui să-l asculți și să iei în serios toate cuvintele sale. Nu-l ignora și nu-l disprețui, fiindcă asta se leagă de chestiuni din sfera datoriei tale și trebuie să iei în serios acest lucru. Aceasta e atitudinea și starea corectă. Când te afli în starea corectă și nu dai dovadă de o fire care este scârbită de adevăr și urăște adevărul, atunci practicarea în acest mod va înlocui firea ta coruptă. Asta e practicarea adevărului. Ce roade va aduce dacă practici în modul acesta? (Vom fi îndrumați de Duhul Sfânt.) A primi îndrumarea Duhului Sfânt e un aspect. Uneori, chestiunea va fi foarte simplă și se poate înfăptui folosindu-ți propria minte; după ce alții au terminat să-ți dea sugestii și înțelegi, vei fi capabil să îndrepți lucrurile și să acționezi în acord cu principiile. Oamenii pot crede că aceasta este o chestiune minoră, dar pentru Dumnezeu e o chestiune importantă. De ce spun asta? Deoarece, atunci când practici în felul acesta, pentru Dumnezeu ești o persoană care poate să practice adevărul, o persoană care iubește adevărul și o persoană care nu e scârbită de adevăr – atunci când Dumnezeu vede în inima ta, El îți vede și firea, iar asta e o chestiune importantă. Cu alte cuvinte, când îți faci datoria și acționezi în prezența lui Dumnezeu, ceea ce trăiești și manifești sunt, toate, adevăruri-realități pe care oamenii ar trebui să le aibă. Atitudinile, gândurile și stările pe care le ai în tot ce faci sunt cele mai importante lucruri pentru Dumnezeu și ele sunt ceea ce El examinează atent.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”

Cum poate fi verificată credința adevărată? În principal, văzând dacă cineva poate accepta adevărul și îl poate pune în practică atunci când i se întâmplă anumite lucruri. Dacă el nu a acceptat niciodată adevărul și nici nu l-a pus în practică, atunci, de fapt, a fost deja dezvăluit și nu este nevoie să așteptăm ca un test să dezvăluie asta. Când unei persoane i se întâmplă ceva în viața de zi cu zi, poți vedea clar dacă deține adevărul-realitate. Există mulți oameni care de obicei nu urmăresc adevărul și nu îl pun în practică atunci când li se întâmplă ceva. Oare astfel de oameni trebuie să aștepte o încercare care să-i dezvăluie? Nicidecum. După un timp, dacă ei rămân neschimbați, înseamnă că au fost deja dezvăluiți. Dacă sunt emondați, dar tot nu acceptă adevărul și rămân neclintiți în refuzul lor de a se căi, atunci ei au fost și mai mult dezvăluiți și ar trebui să fie îndepărtați și eliminați. Toți cei care nu se concentrează de obicei pe acceptarea adevărului sau pe punerea lui în practică sunt neîncrezători și nu trebuie să li se încredințeze nicio lucrare sau să își asume vreo responsabilitate. Poate cineva fără adevăr să rămână neclintit? Este important să pună adevărul în practică? Este suficient să te uiți la acei oameni care nu au pus niciodată adevărul în practică – nu va dura mulți ani pentru ca toți să fie dați dezvăluiți. Ei nu au niciun fel de experiență bazată pe mărturie. Cât de săraci și demni de milă sunt și cât de rușinați trebuie să se simtă!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă să practici adevărul?”

Credința în Dumnezeu cere acceptarea adevărului – aceasta este atitudinea corectă. Cei care nu acceptă adevărul caută scuze și motive când apar probleme, pasând altcuiva responsabilitatea. Aceștia se plâng în permanență că alți oameni nu îi tratează bine, nu se gândesc la ei sau nu au grijă de ei. Găsesc tot soiul de raționamente. Care este rostul găsirii tuturor acestor motive? Poate înlocui practicarea adevărului de către tine? Poate înlocui supunerea ta față de Dumnezeu? Nu, nu poate. Altfel spus, indiferent ce fel de raționamente ai, chiar dacă ai plângeri mai mari decât cerul însuși, dacă nu accepți adevărul, ești terminat. Dumnezeu vrea să vadă care este atitudinea ta, în special în chestiunile legate de punerea adevărului în practică. Este folositoare lamentarea ta? Pot lamentările tale să rezolve problema unei firi corupte? Dacă te-ai plânge și ai simți că ești îndreptățit, ce ar spune asta despre tine? Ai fi dobândit adevărul? Te-ar aproba Dumnezeu? Dacă Dumnezeu zice: „Tu nu ești o persoană care practică adevărul, așa că dă-te la o parte. Te detest”, atunci nu ești terminat? Faptul că Dumnezeu spune „Te detest” te va dezvălui și va determina cine ești. De ce ar face Dumnezeu o determinare în privința ta? Deoarece nu accepți adevărul; nu accepți orchestrările și suveranitatea lui Dumnezeu. Cauți în permanență motive externe, pui mereu lucrurile în seama altor oameni. Dumnezeu te vede ca fiind lipsit de rațiune și iubire pentru adevăr; ca fiind irezonabil, încăpățânat și de neîmblânzit. Trebuie să fii dat la o parte și ignorat ca să poți reflecta la tine însuți. Scopul de a vă face să ascultați predici și părtășie despre adevăr este ca să puteți înțelege adevărul, să vă rezolvați problemele și să vă îndepărtați corupția. Este adevărul ceva despre care să turui întruna? Este ceva despre care să dai doar din gură și asta să fie tot? Este înțelegerea adevărului ceva care să funcționeze ca o ancoră spirituală care să suplinească goliciunea sufletului tău? Nu, nu îl poți folosi în acest scop. Adevărul există pentru ca tu să îți înlături firile corupte. Adevărul există pentru a-ți indica o cale și, atunci când întâmpini probleme, să poți trăi după aceste adevăruri și să urmezi calea potrivită în viață. Odată ce ai înțeles adevărul, nu vei mai acționa pe baza naturaleței, a corupției tale sau a acelor lucruri din educația ta satanică. Nu vei mai trăi după logica satanică sau după filosofiile pentru interacțiuni lumești. În schimb, vei trăi conform adevărului, vei acționa conform lui. Doar asta poate face pe placul intențiilor lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”

Orice motiv ai avea să crezi în Dumnezeu, în cele din urmă, Dumnezeu îți va determina finalul pe baza măsurii în care ai dobândit adevărul. Dacă nu ai obținut adevărul, atunci niciuna dintre justificările sau scuzele pe care le aduci nu va fi plauzibilă. Încearcă să raționezi după cum dorești, frământă-te cât vrei – Îi va păsa lui Dumnezeu? Va discuta Dumnezeu cu tine? Va dezbate și Se va sfătui cu tine? Se va consulta cu tine? Care este răspunsul? Nu. Categoric nu o va face. Oricât de puternic este raționamentul tău, nu va fi valabil. Nu trebuie să înțelegi greșit intențiile lui Dumnezeu și să crezi că nu ai nevoie să urmărești adevărul dacă poți oferi tot felul de motive și scuze. Dumnezeu vrea ca tu să fii capabil să cauți adevărul în toate mediile și în fiecare problemă care se abate asupra ta și să obții, în final, intrarea în adevărul-realitate și să câștigi adevărul. Indiferent de împrejurările pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine, de oamenii și evenimentele pe care le întâlnești și de mediul în care te afli, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a le înfrunta. Acestea sunt tocmai lecțiile pe care ar trebui să le înveți în urmărirea adevărului. Dacă tu cauți mereu scuze, să scapi, să evadezi, să refuzi sau să te împotrivești acestor circumstanțe, atunci Dumnezeu va renunța la tine. Nu are rost să raționezi ori să fii refractar sau dificil – dacă Dumnezeu nu Se preocupă de tine, îți vei pierde șansa la mântuire. Pentru Dumnezeu, nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată; El a făcut aranjamente pentru fiecare persoană în parte și are un mod de a le gestiona. Dumnezeu nu va discuta cu tine dacă motivele și scuzele tale sunt justificate. Dumnezeu nu va asculta dacă sunt raționale argumentele pe care le aduci în apărarea ta. Te va întreba doar atât: „Sunt cuvintele lui Dumnezeu adevărul? Ai o fire coruptă? Se cuvine să urmărești adevărul?” Trebuie să fii lămurit cu privire la un fapt: Dumnezeu este adevărul, tu ești un om corupt și, prin urmare, ar trebui să îți asumi căutarea adevărului. Nicio problemă sau dificultate, niciun motiv sau scuză nu va sta în picioare; dacă nu accepți adevărul, vei pieri. Orice preț pe care-l plătește o persoană pentru a urmări adevărul și a intra în adevărul-realitate merită. Oamenii ar trebui să renunțe la toate scuzele, justificările și necazurile lor pentru a accepta adevărul și a câștiga viața, întrucât cuvintele lui Dumnezeu și adevărul sunt viața pe care ar trebui să o obțină și este o viață pentru care nimic nu poate fi dat la schimb. Dacă ratezi această oportunitate, nu doar că vei regreta pentru tot restul vieții – nu este o simplă chestiune de regret – te vei fi ruinat cu totul. Nu va mai exista vreun final sau vreo destinație pentru tine, iar tu, ființă creată care ești, vei fi ajuns la capătul firului. Nu vei mai avea niciodată șansa de a fi mântuit. Înțelegeți? (Da.) Nu căuta scuze sau motive pentru a nu urmări adevărul. Nu sunt de niciun folos; nu faci decât să te păcălești singur.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu și să-ți îndeplinești bine datoria, trebuie mai întâi să eviți să fii impulsiv atunci când lucrurile nu merg așa cum vrei. Calmează-te mai întâi și fii tăcut înaintea lui Dumnezeu și, în inima ta, roagă-te Lui și caută-L. Nu fi încăpățânat; supune-te mai întâi. Numai cu o astfel de mentalitate poți oferi problemelor soluții mai bune. Dacă poți să perseverezi în a trăi înaintea lui Dumnezeu și, orice ți s-ar întâmpla, poți să te rogi Lui și să-L cauți și să înfrunți acel lucru cu mentalitatea unui om supus, atunci nu contează câte dezvăluiri ale firii tale corupte există, și nici ce fărădelegi ai comis în trecut – ele pot fi înlăturate atât timp cât cauți adevărul. Indiferent ce încercări se vor abate asupra ta, vei putea rămâne ferm. Atâta vreme cât ai mentalitatea corectă, ești în stare să accepți adevărul și să te supui lui Dumnezeu în conformitate cu cerințele Sale, atunci ești pe deplin capabil să pui adevărul în practică. Deși câteodată se poate să fii puțin răzvrătit și potrivnic și uneori expui un raționament defensiv și nu te poți supune, dacă poți să te rogi lui Dumnezeu și să-ți schimbi starea răzvrătită, atunci poți accepta adevărul. După ce faci acest lucru, gândește-te la motivul pentru care o asemenea răzvrătire și împotrivire s-au născut în tine. Găsește motivul, apoi caută adevărul pentru a-l rezolva, iar acel aspect al firii tale corupte poate fi purificat. După mai multe reveniri în urma unor astfel de poticniri și căderi, până când vei putea pune adevărul în practică, firea ta coruptă va fi înlăturată treptat. Și, atunci, adevărul va domni înlăuntrul tău și va deveni viața ta și nu vei mai întâlni obstacole în calea practicării adevărului. Vei deveni capabil să te supui cu adevărat lui Dumnezeu și vei trăi adevărul-realitate. În această perioadă, vei avea experiență practică și vei fi expus la practicarea adevărului și supunerea față de Dumnezeu. Când ți se va întâmpla ceva mai târziu, vei ști să pui în practică într-un mod prin care te supui lui Dumnezeu și vei ști ce fel de comportament se răzvrătește împotriva Lui. Cu aceste lucruri clare în inima ta, tot nu vei fi capabil să ai părtășie despre adevărul-realitate? Dacă ți se cere să-ți împărtășești mărturiile bazate pe experiențe, nu vei simți că asta este o problemă, deoarece vei fi experimentat deja multe lucruri și vei fi cunoscut principiile practicii. Oricum vei vorbi, cuvintele tale vor fi reale și orice ai spune va fi practic. Și dacă ți se va cere să discuți despre cuvinte și doctrine, nu vei fi dispus să o faci – te vei fi scârbit de ele. Oare nu vei fi intrat atunci în adevărul-realitate? Oamenii care urmăresc adevărul pot câștiga experiență în această privință după doar câțiva ani de efort și apoi pot intra în adevărul-realitate. Pentru cei care nu urmăresc adevărul, nu este ușor să intre în adevărul-realitate, chiar dacă-și doresc acest lucru. Asta e din cauză că există prea multă răzvrătire în cei care nu iubesc adevărul. Ori de câte ori au nevoie să practice adevărul într-o anumită chestiune, caută întotdeauna scuze și au probleme proprii, așa că le va fi foarte greu să pună adevărul în practică. Deși s-ar putea să se roage și să caute și să fie dispuși să practice adevărul, atunci când li se întâmplă ceva, când întâmpină dificultăți, confuzia lor iese la suprafață și firea lor rebelă se dezvăluie, încețoșându-le mintea. Cât de puternică trebuie să fie firea lor rebelă! Dacă partea mai mică a inimii lor este cea confuză și partea mai mare își dorește să se supună lui Dumnezeu, practicarea adevărului va prezenta mai puține dificultăți pentru ei. E posibil să se poată ruga o vreme, sau poate cineva are părtășie cu ei despre adevăr; atâta vreme cât îl înțeleg în acel moment, le va fi mai ușor să îl pună în practică. În cazul în care confuzia lor este atât de mare încât ocupă partea mai mare a inimii lor în care răzvrătirea este pe primul loc și supunerea este secundară, nu le va fi ușor să pună în practică adevărul, pentru că au o statură prea mică. Aceia care nu iubesc deloc adevărul sunt extraordinar de răzvrătiți sau totalmente răzvrătiți, complet confuzi. Acești oameni sunt cei confuzi, care nu vor putea niciodată să pună adevărul în practică, așa că nicio cantitate de energie cheltuită pentru ei nu ar fi de niciun folos. Oamenii care iubesc adevărul au un impuls puternic către adevăr; dacă aceasta este cea mai mare parte sau marea majoritate a ceea ce îi motivează și dacă cineva are părtășie cu ei despre adevăr în mod clar, cu siguranță îl vor putea pune în practică. A iubi adevărul nu este o chestiune simplă; faptul că ai un strop de bunăvoință nu te face să iubești adevărul. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care, odată ce înțeleg cuvântul lui Dumnezeu, pot să se străduiască, să îndure greutăți și să plătească prețul pentru a pune adevărul în practică. Așa este o persoană care iubește adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Să spunem că ți se întâmplă ceva și nu știi ce să faci, nici n-ai auzit pe altcineva să-ți spună ce să faci. Această chestiune poate nu este în concordanță cu noțiunile și închipuirile tale și poate chiar nu e pe gustul tău; prin urmare, în inima ta există o oarecare împotrivire, iar tu ești puțin supărat. Așadar, ce ar trebui să faci? Există calea cea mai simplă de a practica, și anume cea de a fi în primul rând supus. Supunerea nu este o acțiune exterioară sau o zicală, nici nu este o afirmație orală – este o stare care face parte integrantă din ea. N-ar trebui să fie un lucru necunoscut pentru voi. Pe baza experiențelor voastre reale, cum credeți că vorbesc, se comportă și gândesc oamenii și ce stare și atitudine au ei când se supun cu adevărat? (În privința lucrurilor pe care nu le înțeleg încă, ei își lasă mai întâi deoparte noțiunile și închipuirile. Ei caută adevărul și intențiile lui Dumnezeu. Dacă tot nu înțeleg după ce caută, atunci învață să aștepte vremea lui Dumnezeu.) Acesta este un aspect. Ce altceva? (Când sunt emondați, ei nu discută în contradictoriu și nu încearcă să se apere.) Acesta este un alt aspect al acestei stări. Unii oameni, deși nu discută în contradictoriu și nu se apără în fața ta, sunt totuși copleșiți de plângeri și de nemulțumire. Nu îți spun în față, dar vorbesc cu nepăsare pe la spatele tău, răspândind vorbe peste tot. Este aceasta o atitudine supusă? (Nu este.) Așadar ce este, mai exact, o atitudine supusă? În primul rând, trebuie să ai o atitudine pozitivă: când ești emondat, nu analizezi binele și răul din prima – trebuie doar să accepți, cu o inimă supusă. De exemplu, cineva ar putea spune că ai făcut ceva greșit. Deși nu înțelegi în inima ta și nu știi ce ai făcut greșit, accepți totuși acest lucru. Acceptarea este în primul rând o atitudine pozitivă. În plus, există o atitudine ușor negativă, și anume cea de a păstra tăcerea și de a nu arăta nicio împotrivire. Ce fel de comportamente implică acest lucru? Nu discuți în contradictoriu, nu te aperi și nu-ți găsești scuze obiective. Dacă-ți găsești mereu scuze și motive și arunci responsabilitatea pe umerii altor oameni, este aceasta împotrivire? E o fire de răzvrătire. Nu ar trebui să respingi, să te împotrivești sau să discuți în contradictoriu. Chiar dacă aduci argumente corecte, sunt acestea adevărul? Sunt o scuză obiectivă a omului, nu adevărul. Nu ești întrebat despre scuzele obiective – de ce s-a întâmplat acest lucru sau cum a avut loc – în schimb, ți se spune că natura acelei acțiuni nu a fost conformă cu adevărul. Dacă vei avea cunoaștere la acest nivel, chiar vei putea să accepți și să nu te împotrivești. Este esențial să ai mai întâi o atitudine supusă atunci când ți se întâmplă lucruri. Există unii oameni care argumentează mereu și se apără după ce se confruntă cu emondarea: „Nu sunt singurul vinovat pentru asta, așa că de ce s-a aruncat toată răspunderea pe umerii mei? De ce nu vorbește nimeni în favoarea mea? De ce îmi asum singur responsabilitatea pentru asta? Chiar este o situație de genul «toți culeg roadele, dar o singură persoană își asumă vina». Sunt atât de ghinionist!” Ce fel de emoție este aceasta? Aceasta este împotrivire. Deși, la exterior, dau din cap și își recunosc greșeala și o acceptă prin cuvinte, ei se plâng în inima lor: „Dacă ai de gând să mă emondezi, atunci fă-o, dar de ce trebuie să vorbești atât de aspru? Mă critici în prezența atât de multor oameni, dar unde ar trebui să-mi ascund fața? Nu mă tratezi cu dragoste! Am făcut doar o mică greșeală, așa că de ce vorbești la nesfârșit?” Astfel, ei se împotrivesc și resping acest tratament în inima lor, opunându-se cu încăpățânare, și sunt iraționali și certăreți. Cineva care are aceste gânduri și sentimente se împotrivește în mod clar și este ostil, așadar cum ar putea să aibă o atitudine cu adevărat supusă? Când te confrunți cu emondarea, ce acțiuni constituie o atitudine supusă, de acceptare? Trebuie cel puțin să fii rezonabil și să ai rațiune. Trebuie să te supui mai întâi, să nu te împotrivești sau să respingi și trebuie să tratezi acest lucru în mod rațional. Astfel, vei avea minimul necesar de rațiune. Dacă vrei să obții acceptarea și supunerea, trebuie să înțelegi adevărul. Nu este un lucru ușor să înțelegi adevărul. Mai întâi, trebuie să accepți lucrurile de la Dumnezeu: trebuie să știi măcar că emondarea este ceva ce Dumnezeu permite să ți se întâmple sau că vin de la Dumnezeu. Indiferent dacă emondarea este complet rezonabilă sau nu, trebuie să ai o atitudine supusă, de acceptare. Aceasta este o manifestare a supunerii față de Dumnezeu și, în același timp, este o acceptare a cercetării atente din partea lui Dumnezeu. Dacă doar argumentezi și te aperi pe tine însuți, crezând că emondarea vine de la om, și nu de la Dumnezeu, atunci înțelegerea ta este defectuoasă. În primul rând, nu ai acceptat cercetarea atentă a lui Dumnezeu și, în al doilea, nu ai o atitudine supusă și nici un comportament supus în mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine. Aceasta este o persoană care nu se supune lui Dumnezeu. […] Care este scopul final al faptului că Dumnezeu îi lasă pe oameni să învețe lecția supunerii? Oricât de multe nedreptăți și dureri suferi atunci, oricât de rușinat ești sau oricât de mult ți-au fost lezate imaginea, vanitatea sau reputația, toate acestea sunt secundare. Cel mai important lucru este să-ți schimbi starea. Care stare? În împrejurări normale, există un fel de stare intransigentă și răzvrătită în adâncul inimii oamenilor – lucru care, în principal, e cauzat de faptul că, în inimile lor, au un anumit tip de logică umană și o gamă de noțiuni umane, cum ar fi: „Atât timp cât intențiile mele sunt corecte, nu contează care este rezultatul; nu ar trebui să mă emondezi, iar dacă o faci, nu trebuie să mă supun.” Ei nu reflectează dacă acțiunile lor sunt sau nu în conformitate cu adevărurile-principii sau care vor fi consecințele. Ideea de care se țin este întotdeauna aceasta: „Atâta vreme cât intențiile mele sunt bune și corecte, Dumnezeu ar trebui să mă accepte. Chiar dacă rezultatul nu este bun, nu trebuie să mă emondezi, cu atât mai puțin se cuvine să mă condamni.” Acesta este raționamentul uman, nu-i așa? Acestea sunt noțiunile omului, nu-i așa? Omul se fixează întotdeauna pe propriul raționament – există vreo supunere în acest lucru? Ți-ai făcut propriul raționament al adevărului și ai dat adevărul la o parte. Tu crezi că ceea ce este conform raționamentului tău este adevărul, iar ceea ce nu este conform raționamentului tău, nu este adevărul. Există oare o persoană mai ridicolă? Există oare cineva mai arogant și mai neprihănit de sine? Ce fire coruptă trebuie înlăturată pentru a învăța lecția supunerii? De fapt, este firea aroganței și a neprihănirii de sine, care reprezintă cel mai mare impediment pentru ca oamenii să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu o fire arogantă și neprihănită de sine sunt cei mai înclinați spre raționalizare și neascultare, cred întotdeauna că au dreptate și, prin urmare, nimic nu este mai urgent decât să înlăturăm și să emondăm firea arogantă și neprihănită de sine a cuiva. Odată ce oamenii se cumințesc și încetează să aducă argumente în numele lor, problema răzvrătirii va fi rezolvată și vor fi capabili de supunere. Dacă oamenii vor fi capabili să ajungă la supunere, nu trebuie să aibă un anumit grad de raționalitate? Ei trebuie să aibă rațiunea unei persoane normale. Într-o anumită chestiune, de exemplu: indiferent dacă am făcut ceea ce trebuie sau nu, dacă Dumnezeu nu este mulțumit, ar trebui să facem așa cum spune El și să tratăm cuvintele Lui drept standardul pentru toate. Este acest lucru rațional? Aceasta este rațiunea care ar trebui să se regăsească în oameni înainte de orice altceva. Indiferent cât de mult suferim și indiferent care sunt intențiile, scopurile și motivele noastre, dacă Dumnezeu nu este mulțumit – dacă nu au fost îndeplinite cerințele Lui – atunci, fără îndoială, acțiunile noastre nu au fost în conformitate cu adevărul, așa că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu și să ne supunem Lui și nu ar trebui să încercăm să raționăm sau să raționalizăm cu El. Când ai un astfel de raționament, când ai rațiunea unei persoane normale, este ușor să-ți rezolvi problemele și vei fi cu adevărat supus. Indiferent în ce situație te afli, nu vei fi răzvrătit și nu vei sfida cerințele lui Dumnezeu; nu vei analiza dacă ceea ce-ți cere Dumnezeu este corect sau greșit, bine sau rău și vei fi capabil să asculți – înlăturându-ți, astfel, starea de raționalizare, intransigență și răzvrătire.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”

Supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu este lecția fundamentală în supunerea față de El. Orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu includ oamenii, evenimentele, lucrurile și diversele situații pe care Dumnezeu le așază în jurul tău. Așadar, cum ar trebui să reacționezi când te confrunți cu asemenea situații? Lucrul fundamental este să accepți că vin din partea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „să accepți că vin din partea lui Dumnezeu”? Să te plângi și să te împotrivești – accepți prin asta că vin din partea lui Dumnezeu? Să cauți motive și să inventezi scuze – accepți prin asta că vin din partea lui Dumnezeu? Nu. Așadar, cum ar trebui să practici, acceptând din partea lui Dumnezeu? Când ți se întâmplă ceva, mai întâi calmează-te, caută adevărul și practică supunerea. Nu veni cu scuze sau explicații. Nu încerca să analizezi sau să speculezi cine are dreptate și cine nu, și nu analiza a cui greșeală este mai gravă și a cui este mai puțin gravă. Este analiza permanentă a acestor lucruri o atitudine de acceptare a faptului că vin din partea lui Dumnezeu? Este o atitudine de supunere față de Dumnezeu? Nu este o atitudine de supunere față de Dumnezeu sau de acceptare a faptului că vin din partea lui Dumnezeu sau de acceptare a suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Acceptarea că toate vin din partea lui Dumnezeu face parte din principiile de practicare a supunerii față de Dumnezeu. Dacă ești sigur că tot ceea ce se abate asupra ta e parte integrantă din suveranitatea lui Dumnezeu, că acele lucruri se întâmplă datorită rânduielilor și bunăvoinței lui Dumnezeu, atunci le poți accepta ca venind din partea Lui. Începe prin a nu analiza ce e bine și ce e greșit, prin a nu-ți găsi scuze, a nu le găsi altora vină, a nu despica firul în patru, a nu parcurge cauzele obiective ale celor întâmplate și a nu-ți folosi mintea umană pentru a analiza și examina lucrurile. Acestea sunt detaliile cu privire la ceea ce trebuie să faci pentru a accepta că toate vin din partea lui Dumnezeu. Și modul prin care poți practica asta este să începi cu supunerea. Chiar dacă ai noțiuni sau dacă lucrurile nu sunt clare pentru tine, supune-te. Nu începe cu scuze sau răzvrătire. Și după supunere, caută adevărul, roagă-te lui Dumnezeu și consultă-te cu El. Cum ar trebui să te rogi? Spune: „O, Dumnezeule, Tu ai orchestrat această situație pentru mine din bunăvoința Ta.” Ce semnificație are când spui acest lucru? Înseamnă că ai deja o atitudine de acceptare în inima ta și că ai recunoscut faptul că Dumnezeu a orchestrat acea situație pentru tine. Spune: „O, Dumnezeule, nu știu cum să practic în situația pe care am întâlnit-o astăzi. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi și să mă faci să-Ți înțeleg intenția, astfel încât să pot acționa în conformitate cu ea, să nu fiu nici răzvrătit, nici potrivnic și să nu mă bazez pe propria voință. Sunt dispus să practic adevărul și să acționez conform principiilor.” După ce te-ai rugat, vei simți pace în inimă și vei renunța în mod firesc la scuzele tale. Nu este aceasta o schimbare în mentalitatea ta? Acest lucru îți deschide calea pentru a căuta și a practica adevărul, iar singura problemă care rămâne este cum ar trebui să practici adevărul după ce l-ai înțeles. Dacă iar dezvălui răzvrătire când vine timpul să practici adevărul, trebuie să te rogi din nou lui Dumnezeu. Odată ce răzvrătirea ta a fost înlăturată, în mod firesc îți va fi ușor să practici adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”

Avraam știa foarte bine că Isaac i-a fost dăruit de Dumnezeu, că Dumnezeu avea puterea să îl trateze cum dorea, că oamenii nu ar trebui să judece acest lucru, că tot ceea ce spune Creatorul Îl reprezintă pe Acesta și că, indiferent dacă pare rațional sau nu, indiferent dacă este sau nu în acord cu moralitatea, cunoștințele și cultura umană, identitatea lui Dumnezeu și natura cuvintelor Sale nu se schimbă. El știa foarte clar că, dacă oamenii nu pot înțelege, pricepe sau desluși cuvintele lui Dumnezeu, atunci aceasta este problema lor, că nu există niciun motiv pentru care Dumnezeu trebuie să explice sau să elucideze aceste cuvinte și că oamenii nu ar trebui să se supună doar atunci când înțeleg cuvintele și intențiile Lui, ci ar trebui să aibă o singură atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțe: ascultarea, apoi acceptarea, apoi supunerea. Aceasta era atitudinea perfect vizibilă a lui Avraam față de tot ceea ce i-a cerut Dumnezeu să facă și în ea se regăsesc atât raționalitatea umanității normale, cât și adevărata credință și adevărata supunere. Ce trebuia, mai presus de toate, să facă Avraam? Să nu analizeze binele și răul din cuvintele lui Dumnezeu, să nu examineze dacă acestea au fost spuse în glumă, pentru a-l încerca sau orice altceva. Avraam nu a examinat asemenea lucruri. Care a fost atitudinea sa imediată față de cuvintele lui Dumnezeu? Acestea nu puteau fi argumentate prin logică – fie că sunt rezonabile sau nu, cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele lui Dumnezeu și nu ar trebui să existe loc de alegere și nici de examinare în atitudinea oamenilor față de acestea; rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii și ceea ce ar trebui să facă este să asculte, să accepte și să se supună. În inima sa, Avraam știa foarte clar care sunt identitatea și esența Creatorului și ce poziție ar trebui să ocupe o ființă umană creată. Tocmai pentru că Avraam avea o asemenea raționalitate și acest tip de atitudine, deși purta o durere imensă, el I l-a oferit pe Isaac lui Dumnezeu fără nicio remușcare sau ezitare, înapoindu-I-l lui Dumnezeu așa cum a dorit Acesta. El a simțit că, din moment ce Dumnezeu ceruse, trebuia să i-L înapoieze pe Isaac și nu trebuia să încerce să Îi aducă argumente sau să aibă propriile dorințe sau cerințe. Aceasta este exact atitudinea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată față de Creator. Cel mai dificil lucru în a face asta reprezenta cel mai prețios lucru în legătură cu Avraam. Aceste cuvinte rostite de Dumnezeu erau lipsite de rațiune și de considerație față de sentimentele umane – oamenii nu le pot desluși sau accepta și, indiferent de vârstă sau de persoana căreia i se întâmplă acest lucru, aceste cuvinte nu au sens, nu sunt realizabile – și, totuși, Dumnezeu a cerut ca acest lucru să fie făcut. Prin urmare, ce ar trebui făcut? Majoritatea oamenilor ar examina aceste cuvinte și, după câteva zile în care ar face acest lucru, s-ar gândi în sinea lor: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt lipsite de rațiune – cum ar putea Dumnezeu să acționeze în acest fel? Nu este aceasta o formă de tortură? Oare Dumnezeu nu îl iubește pe om? Cum ar putea El să îi chinuie astfel pe oameni? Eu nu cred într-un Dumnezeu care-i chinuie astfel pe oameni și pot alege să nu mă supun acestor cuvinte.” Dar Avraam nu a făcut acest lucru; el a ales să se supună. Deși toată lumea crede că ceea ce a spus și a cerut Dumnezeu a fost greșit, că El nu ar trebui să aibă asemenea cerințe de la oameni, Avraam a fost capabil să se supună – ceea ce a fost cel mai prețios lucru la el și exact ceea ce le lipsește altor oameni. Aceasta este adevărata supunere a lui Avraam. În plus, după ce a auzit ce i-a cerut Dumnezeu, primul lucru de care s-a convins a fost că El nu spusese asta în glumă, nu era un joc. Și, din moment ce cuvintele lui Dumnezeu nu erau aceste lucruri, ce reprezentau ele? Reprezentau credința profundă a lui Avraam că este adevărat că niciun om nu poate schimba ceea ce Dumnezeu hotărăște că trebuie făcut, precum și că nu există glume, testări sau chinuiri în cuvintele Lui, că El este demn de încredere și tot ceea ce spune – indiferent dacă pare rezonabil sau nu – este adevărat. Nu aceasta a fost adevărata credință a lui Avraam? A spus el: „Dumnezeu mi-a spus să îl jertfesc pe Isaac. După ce l-am primit pe Isaac, nu I-am mulțumit lui Dumnezeu cum se cuvine – oare acest Dumnezeu îmi cere recunoștința? Atunci trebuie să-mi arăt mulțumirea în mod corespunzător. Trebuie să arăt că sunt dispus să îl jertfesc pe Isaac, că sunt dispus să Îl slăvesc pe Dumnezeu, că știu și îmi amintesc de harul Lui și nu îi voi pricinui Acestuia nicio grijă. Fără îndoială, Dumnezeu a rostit aceste cuvinte pentru a mă examina și a mă testa, așa că ar trebui să fac totul mecanic. Voi face toate pregătirile, apoi voi aduce o oaie împreună cu Isaac, iar dacă la momentul sacrificiului Dumnezeu nu spune nimic, voi oferi oaia. Este suficient să faci totul mecanic. Dacă Dumnezeu chiar îmi cere să îl jertfesc pe Isaac, atunci ar trebui doar să îl pun să facă un spectacol din asta pe altar; când va veni momentul, Dumnezeu s-ar putea, totuși, să mă lase să jertfesc oaia și nu copilul meu”? Asta a gândit Avraam? (Nu.) Dacă ar fi gândit așa ceva, nu ar fi existat nicio durere în inima lui. Dacă ar fi gândit asemenea lucruri, ce fel de integritate ar fi avut? Ar fi avut el credință adevărată? Ar fi avut supunere adevărată? Nu, nu ar fi avut.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

Orice face Creatorul este corect și constituie adevărul. Indiferent ce face, identitatea și statutul lui nu se schimbă. Toți oamenii ar trebui să-L venereze. Este Domnul etern al umanității și Dumnezeu veșnic. Acest fapt nu poate fi niciodată schimbat. Oamenii nu pot să-L recunoască drept Dumnezeu doar când El le oferă daruri sau să nu Îl recunoască drept Dumnezeu când El le ia lucruri. Aceasta e opinia eronată a omului, nu o greșeală a acțiunilor lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor înțelege adevărul, atunci vor fi capabili să vadă clar acest lucru și dacă, în adâncul lor, vor fi capabili să accepte că acesta e adevărul, atunci relația lor cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală. Dacă recunoști verbal că ale Sale cuvinte sunt adevărul, dar când ți se întâmplă ceva, nu-L înțelegi, ba chiar te plângi și nu ai o supunere adevărată, atunci e inutil să recunoști verbal cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul. Cel mai important lucru este că inima ta ar trebui să fie capabilă să accepte adevărul și că, indiferent ce se întâmplă, ar trebui să fii capabil să vezi că acțiunile lui Dumnezeu sunt corecte și că El este drept. Acesta e felul de persoană care Îl înțelege pe Dumnezeu. Există mulți credincioși care se concentrează numai asupra înțelegerii doctrinei. Ei recunosc teoria spirituală, dar când li se întâmplă ceva, nu acceptă adevărul și nu se supun. Aceștia sunt oameni ipocriți. Lucrurile pe care le spui de obicei sunt toate corecte, dar când se întâmplă ceva care nu e în conformitate cu noțiunile tale, ești incapabil să accepți acel lucru. Te cerți cu Dumnezeu, crezând că El nu ar fi trebuit să facă asta sau aia. Nu te poți supune lucrării lui Dumnezeu și nu cauți adevărul sau nu reflectezi asupra răzvrătirii tale. Asta înseamnă că nu ești supus lui Dumnezeu. Îți place mereu să te cerți cu Dumnezeu; crezi întotdeauna că argumentele tale sunt mai presus de adevăr, că dacă te-ai putea urca pe scenă să le împărtășești, te-ar susține mulți oameni. Însă chiar dacă te-ar susține mulți oameni, ei toți sunt corupți. Nu sunt toți susținătorii și cei susținuți oameni corupți? Nu le lipsește tuturor adevărul? Chiar dacă întreaga omenire te-ar susține și I s-ar opune lui Dumnezeu, El tot ar fi drept. Tot omenirea ar fi cea care s-ar înșela, care s-ar răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I s-ar împotrivi. Este aceasta doar o exprimare? Nu. Este o realitate; este adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul față de Dumnezeu”

Singura atitudine pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Creatorul său este una de supunere, una de supunere necondiționată. Acesta este un lucru pe care unii oameni din ziua de azi s-ar putea să fie incapabili să îl accepte. Asta deoarece statura omului este prea mică și el nu are adevărul-realitate. Dacă, atunci când Dumnezeu face lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, ești predispus să Îl interpretezi greșit pe Dumnezeu – chiar să te răzvrătești împotriva Lui și să-L trădezi – atunci ești departe de a fi capabil să I te supui lui Dumnezeu. În timp ce omul este aprovizionat și udat de cuvântul lui Dumnezeu, el se zbate, de fapt, pentru un singur țel, adică, pentru ca în cele din urmă să poți obține o supunere necondiționată și absolută față de Dumnezeu – moment în care tu, această ființă creată, vei fi atins standardul cerut. Există momente în care Dumnezeu face în mod deliberat lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale și face intenționat lucruri care contravin dorințelor tale și care pot chiar să pară a fi în contradicție cu adevărul, nepăsătoare față de tine și contrare preferințelor tale. Aceste lucruri pot fi greu de acceptat pentru tine, este posibil să nu le poți înțelege și, indiferent de modul în care le analizezi, s-ar putea să ți se pară greșite și este posibil să nu le poți accepta, s-ar putea să simți că Dumnezeu a fost irațional făcând asta, dar, de fapt, Dumnezeu a făcut asta în mod deliberat. Prin urmare, care este scopul lui Dumnezeu când face aceste lucruri? Este să te testeze și să te dezvăluie, să vadă dacă ești sau nu capabil să cauți adevărul, dacă ai sau nu supunere adevărată față de Dumnezeu. Nu căuta un fundament pentru tot ceea ce face și cere Dumnezeu și nu întreba de ce. Încercarea de a raționa cu Dumnezeu nu are rost. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este adevărul și să fii capabil de supunere absolută. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este Creatorul tău și Dumnezeul tău. Acest lucru este mai presus decât orice raționament, mai presus decât orice înțelepciune lumească, mai presus decât orice morală, etică, cunoaștere, filosofie sau cultură tradițională umană – chiar mai presus decât sentimentele umane, dreptatea umană și așa-zisa iubire umană. Este mai presus decât orice. Dacă acest lucru nu îți este clar, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când ți se va întâmpla ceva și vei cădea. În cel mai bun caz, te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și vei merge pe o cale deviantă; dacă, în cele din urmă, ești capabil să te pocăiești și să recunoști frumusețea lui Dumnezeu și semnificația lucrării lui Dumnezeu în tine, atunci vei avea încă speranță la mântuire – însă dacă vei cădea din cauza acestui lucru și nu te poți ridica înapoi, nu ai nicio speranță. Indiferent dacă Dumnezeu judecă, mustră sau blestemă oamenii, toate acestea sunt pentru a-i mântui și ei nu trebuie să se teamă. De ce ar trebui să te temi? Ar trebui să te temi de Dumnezeu spunând: „Te disprețuiesc și te resping.” Dacă Dumnezeu spune asta, ești în necaz: asta înseamnă că Dumnezeu nu te va mântui, că nu ai nicio speranță la mântuire. Și astfel, acceptând lucrarea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Orice ai face, nu căuta nod în papură când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, spunând: „Judecata și mustrarea sunt în regulă, dar condamnarea, blestemul, distrugerea – nu înseamnă acestea că totul s-a terminat pentru mine? Ce rost are să fiu o ființă creată? Așa că nu voi fi, iar Tu nu vei mai fi Dumnezeul meu.” Dacă Îl respingi pe Dumnezeu și nu rămâi ferm în mărturia ta, atunci Dumnezeu te poate respinge cu adevărat. Știți asta? Indiferent de cât timp au crezut oamenii în Dumnezeu, indiferent pe câte drumuri au călătorit, câtă lucrare au făcut sau câte îndatoriri au îndeplinit, tot ceea ce au făcut în acest răstimp a fost în vederea pregătirii unui singur lucru. Care este acesta? Ei s-au pregătit să aibă, în cele din urmă, supunere absolută față de Dumnezeu, supunere necondiționată. Ce înseamnă „necondiționat”? Înseamnă că nu oferi nicio justificare și nu vorbești deloc despre propriile motive obiective, înseamnă că nu despici firul în patru; nu ești vrednic de asta, ești o ființă creată. Când despici firul în patru cu Dumnezeu, ți-ai greșit locul, iar când încerci să raționezi cu Dumnezeu – din nou, ți-ai greșit locul. Nu te certa cu Dumnezeu, nu încerca întotdeauna să afli motivul, nu insista să înțelegi înainte să te supui și să nu te supui atunci când nu înțelegi. Când faci asta, ți-ai greșit locul, caz în care supunerea ta față de Dumnezeu nu este absolută; este supunere relativă și condiționată. Sunt cei care pun condiții pentru supunerea lor față de Dumnezeu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Îl venerezi pe Dumnezeu drept Creatorul? Dacă nu o faci, atunci Dumnezeu nu te recunoaște. Ce trebuie să experimentezi pentru a obține supunerea absolută și necondiționată față de Dumnezeu? Și cum ar trebui să experimentezi? În primul rând, oamenii trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și trebuie să accepte emondarea. În plus, trebuie să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria, trebuie să înțeleagă diferitele aspecte ale adevărului care se referă la intrarea în viață și să ajungă să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Uneori, acest lucru depășește calibrul oamenilor, iar acestora le lipsește perspicacitatea necesară pentru a obține înțelegerea adevărului și pot să înțeleagă doar puțin atunci când alții au părtășie cu ei sau prin învățarea lecțiilor din diferitele situații create de Dumnezeu. Dar e obligatoriu să fii conștient că trebuie să ai o inimă supusă lui Dumnezeu, nu trebuie să încerci să raționezi cu Dumnezeu sau să pui condiții; tot ceea ce face Dumnezeu este ceea ce trebuie făcut, pentru că El este Creatorul, iar tu ești o ființă creată. Trebuie să ai o atitudine de supunere și nu trebuie să întrebi întotdeauna care este motivul sau să vorbești despre condiții. Dacă îți lipsește chiar și cea mai simplă atitudine de supunere și ești chiar pasibil să te îndoiești de Dumnezeu și să nu ai încredere în El sau să te gândești, în inima ta: „Trebuie să văd dacă Dumnezeu mă va mântui cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu adevărat drept. Toată lumea spune că Dumnezeu este iubire – ei bine, atunci trebuie să văd dacă există cu adevărat iubire în ceea ce face Dumnezeu în mine, dacă este într-adevăr iubire”, în caz că examinezi constant dacă ceea ce face Dumnezeu este în concordanță cu noțiunile și gusturile tale sau chiar cu ceea ce crezi tu că este adevărul, atunci ți-ai greșit locul și ai dat de necaz: probabil că vei ofensa firea lui Dumnezeu. Adevărurile legate de supunere sunt cruciale și niciun adevăr nu poate fi explicat pe deplin și clar în doar câteva propoziții; toate se referă la diferitele stări ale oamenilor și la corupția lor. Intrarea în adevărul-realitate nu poate fi atinsă în unul sau doi – sau trei sau cinci – ani. Este nevoie să experimentezi multe lucruri, să experimentezi o mare parte din judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi multă emondare. Vei fi eficient în urmărirea adevărului și vei deține adevărul-realitate numai atunci când, în cele din urmă, vei dobândi abilitatea de a practica adevărul. Doar cei care dețin adevărul-realitate sunt cei care au experiență adevărată.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Mărturii similare bazate pe experiențe

Ce am câștigat de pe urma faptului că am acceptat emondarea