Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție dezvăluie, trebuie întotdeauna să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este detestată mai ales de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și plini de detestare. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o diseci, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un spectacol în mod ostentativ. Pentru alții, are aparența reprezentației unui clovn. Nu este ceva nesăbuit? Chiar este. Oamenii nesăbuiți nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință. Cei nesăbuiți nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești nesăbuit și imprudent sunt cele cu privire la care nu ai o înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”

Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască. Firile corupte sunt cel mai greu de recunoscut dintre toate: este ușor să îți recunoști defectele și neajunsurile, dar nu este ușor să îți recunoști firea coruptă. Oamenii care nu se cunosc pe ei înșiși nu discută niciodată despre firile lor corupte – cred întotdeauna că ei sunt în regulă. Și, fără a-și da seama, încep să se fălească: „În toți anii mei de credință, am trecut prin atâtea persecuții și am îndurat atâtea greutăți. Știți cum le-am depășit pe toate?” Este aceasta o fire arogantă? Care este motivația faptului că se afișează? (Să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei.) Care este motivul pentru care îi fac pe oameni să aibă o părere bună despre ei? (Să li se acorde statut în mintea unor astfel de oameni.) Când ți se acordă statut în mintea altora, atunci, când se află în compania ta, ei sunt cuviincioși față de tine și deosebit de politicoși când vorbesc cu tine. Întotdeauna te admiră, întotdeauna te lasă să fii primul în orice, îți fac loc, te flatează și te ascultă. În toate lucrurile, te caută și te lasă să iei decizii. Iar tu ai un sentiment de bucurie din asta – simți că ești mai puternic și mai bun decât oricine altcineva. Tuturor le place această senzație. Este sentimentul de a avea statut în inima cuiva; oamenii vor să se complacă în asta. De asta oamenii concurează pentru statut și toți vor să li se acorde statut în inima altora, să fie stimați și venerați de alții. Dacă nu ar putea obține o astfel de bucurie din statut, nu l-ar urmări. De exemplu, dacă nu ai avea un statut în mintea cuiva, acesta nu ar discuta cu tine de pe picior de egalitate, tratându-te ca pe un egal. Te-ar contrazice când e necesar, nu ar fi politicos sau respectuos cu tine și ar putea chiar să plece înainte ca tu să fi terminat de vorbit. Te-ai simți deranjat? Nu îți place când oamenii te tratează așa; îți place când te măgulesc, te admiră și te venerează în fiecare moment. Îți place când ești în centrul tuturor lucrurilor, totul se învârte în jurul tău și toată lumea te ascultă, te admiră și se supune conducerii tale. Nu e asta o dorință de a domni ca un rege, de a avea putere? Cuvintele și acțiunile tale sunt motivate de urmărirea și dobândirea statutului, iar tu rivalizezi, te iei la ceartă și concurezi cu ceilalți pentru acesta. Scopul tău este să pui mâna pe o poziție și să-i faci pe aleșii lui Dumnezeu să te asculte, să te sprijine și să te venereze. Odată ce ai pus mâna pe acea poziție, tu ai obținut atunci putere și te poți bucura de beneficiile statutului, de admirația celorlalți și de toate celelalte avantaje care vin cu acea poziție. Oamenii se deghizează mereu, se dau mari în fața celorlalți, salvează aparențele, se prefac și se înfrumusețează pentru a-i face pe alții să creadă că sunt perfecți. Țelul lor în acest sens este să câștige statut, astfel încât să se poată bucura de beneficiile statutului. Dacă nu crezi asta, gândește-te cu atenție: de ce vrei întotdeauna să-i faci pe oameni să aibă o părere bună despre tine? Vrei să-i faci să te venereze și să te admire, astfel încât să poți, în cele din urmă, să preiei puterea și să te bucuri de beneficiile statutului. Statutul pe care îl cauți cu atâta disperare îți va aduce multe beneficii, iar aceste beneficii sunt tocmai ceea ce invidiază și doresc ceilalți. Când oamenii simt gustul multelor beneficii pe care le conferă statutul, acesta îi îmbată, iar ei se complac în acea viață luxoasă. Oamenii cred că doar aceasta e o viață care nu a fost irosită. Omenirea coruptă e încântată să se complacă în aceste lucruri. Prin urmare, odată ce o persoană atinge o anumită poziție și începe să se bucure de diversele beneficii pe care aceasta le aduce, ea va tânji neîncetat după aceste plăceri păcătoase, chiar până într-atât încât nu va renunța niciodată la ele. În esență, urmărirea faimei și a statutului este condusă de dorința de a savura avantajele care vin cu o anumită poziție, de a domni ca un rege, de a exercita controlul asupra aleșilor lui Dumnezeu, a pune stăpânire peste toate și a întemeia o împărăție independentă unde să se poată bucura de beneficiile statutului lor și să se lase pradă plăcerilor păcătoase. Satana folosește metode de tot felul pentru a înșela oamenii, pentru a-i păcăli și pentru a-i lua de proști, oferindu-le impresii false. Folosește chiar și intimidarea și amenințările pentru a-i face pe oameni să îl admire și să se teamă de el, cu scopul final de a-i face să i se supună și să îl venereze. Asta este ceea ce îi place Satanei; acesta este și scopul său în a concura cu Dumnezeu pentru a-i câștiga pe oameni. Prin urmare, atunci când lupți pentru statut și reputație printre alți oameni, pentru ce lupți? Oare chiar o faci pentru renume? Nu. De fapt, lupți pentru beneficiile pe care ți le aduce renumele. Dacă întotdeauna vrei să te bucuri de acele beneficii, atunci va trebui să lupți pentru ele. Dar dacă nu apreciezi acele beneficii și spui: „Nu contează cum mă tratează oamenii. Sunt doar o persoană obișnuită. Nu sunt demn de un tratament atât de bun, nici nu vreau să venerez o persoană. Dumnezeu este Unicul pe care ar trebui să Îl venerez și de care să mă tem cu adevărat. Numai El este Dumnezeul meu și Domnul meu. Indiferent cât ar putea cineva să fie de bun, cât de mari sunt abilitățile sale, cât de vast este talentul acestuia sau cât de magnifică ori desăvârșită este imaginea sa, el nu este obiectul închinării mele, deoarece el nu este adevărul. Nu este Creatorul; el nu este Mântuitorul și nu poate orchestra sau domni suveran asupra destinului omului. El nu e obiectul venerației mele. Nicio persoană umană nu merită venerația mea”, nu e asta în conformitate cu adevărul? În schimb, dacă nu îi venerezi tu pe alții, cum ar trebui să-i tratezi dacă încep ei să te venereze pe tine? Trebuie să găsești o modalitate de a-i împiedica să facă asta și a-i ajuta să se elibereze de o astfel de mentalitate. Trebuie să găsești o modalitate de a le arăta adevărata ta față și de a-i lăsa să-ți vadă urâțenia și adevărata natură. Cheia este să-i faci pe oameni să înțeleagă că, indiferent cât de bun este calibrul tău, cât ești de educat, cât ești de documentat sau de inteligent, tu ești totuși doar o persoană obișnuită. Nu ești un obiect de admirație sau de închinare pentru nimeni. Mai întâi de toate, trebuie să rămâi ferm pe poziția ta și să nu te retragi după ce ai făcut greșeli sau te-ai făcut de râs. Dacă, după ce ai făcut greșeli sau te-ai făcut de râs, nu numai că nu reușești să admiți acest lucru, ci și folosești înșelăciunea pentru a-l ascunde sau atenua, atunci îți agravezi greșeala și faci să pari și mai urât. Ambiția ta devine și mai evidentă.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”

Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: „În curând, în curând!” Însă, în inimile lor, se gândesc: „Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!” Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. Există unii care nu văd nimic, însă pretind că înțeleg în inima lor. Când le ceri să explice acel lucru, nu pot. După ce altcineva l-a explicat, ei susțin că urmau să spună același lucru, dar că nu au putut să-i dea glas la timp. Ei fac tot ce pot pentru a se deghiza și pentru a încerca să dea bine. Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect. Dacă procedezi așa, atunci, oricum crezi în Dumnezeu, nu vei pricepe adevărul și nici nu vei putea să-l dobândești. Ca să fiu sincer cu tine, nu poți să dobândești adevărul pentru că punctul tău de plecare este greșit. Trebuie să înveți cum să umbli pe pământ și cum să umbli fără să te clatini, câte un pas pe rând. Dacă poți umbla, atunci umblă; nu încerca să înveți cum să alergi. Dacă poți umbla câte un pas pe rând, atunci nu încerca să faci doi pași odată. Trebuie să te comporți ca o persoană cu picioarele înfipte bine în pământ. Nu încerca să fii un supraom, măreț sau trufaș.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”

Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei induc în eroare mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni. De unde vin acești farisei? Apar ei oare printre non-credincioși? Nu, toți apar printre credincioși. De ce devin farisei acești oameni? I-a făcut cineva astfel? Este evident că nu așa stau lucrurile. Care este motivul? Este acela că așa e natura-esență pe care o au, iar asta e din cauza căii pe care au mers. Ei folosesc cuvintele lui Dumnezeu doar ca instrument ca să predice și să profite de biserică. Își înarmează mințile și gurile cu cuvintele lui Dumnezeu, propovăduiesc false teorii spirituale și se prezintă ca fiind sfinți, iar apoi folosesc acest lucru drept capital ca să-și atingă scopul – acela de a profita de biserică. Ei numai predică doctrine, dar totuși nu au pus adevărul în practică. Ce fel de oameni sunt aceia care continuă să predice cuvinte și doctrine deși nu au urmat niciodată calea lui Dumnezeu? Aceștia sunt farisei ipocriți. Acele neînsemnate, așa-zise comportamente bune și bună purtare ale lor și puținul acela la care au renunțat și pe care l-au sacrificat sunt obținute în întregime constrângându-și și îngrădindu-și voința. Acele acțiuni sunt întru totul false și toate sunt prefăcătorii. În inimile acestor oameni nu există nicio fărâmă de frică față de Dumnezeu și nici nu au vreo credință adevărată în Dumnezeu. Mai mult decât atât, ei sunt neîncrezători. Dacă oamenii nu urmează adevărul, atunci vor merge pe o astfel de cale și vor deveni farisei. Nu este acest lucru înspăimântător? Locul religios în care se adună fariseii devine o piață de desfacere. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este religia; nu este biserica lui Dumnezeu, nici un loc în care El este venerat. Astfel, dacă oamenii nu urmăresc adevărul, indiferent cu cât de multe cuvinte literale și doctrine superficiale despre cuvântările lui Dumnezeu se echipează, nu le vor fi de niciun folos.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”

Antihriștii se pricep în special la prefăcătorie când sunt în preajma altor oameni. Întocmai ca fariseii, la prima vedere, par să fie foarte toleranți cu oamenii și răbdători, smeriți și binevoitori – par foarte îngăduitori și toleranți cu toată lumea. Când se ocupă de probleme, arată mereu cât de incredibil de toleranți sunt față de oameni, având statutul pe care îl au, și, în toate privințele, par mărinimoși și deschiși la minte, fără să fie pretențioși față de ceilalți și arătându-le oamenilor cât de grozavi și amabili sunt. În realitate, antihriștii au de fapt aceste esențe? Acționează pentru binele celorlalți, sunt toleranți cu oamenii și îi pot ajuta în toate situațiile, dar care este motivul lor ascuns pentru care fac aceste lucruri? Ar mai face aceste lucruri dacă nu ar încerca să câștige oamenii de partea lor și să le intre în grații? Chiar așa sunt antihriștii în spatele ușilor închise? Chiar sunt așa cum par când sunt în preajma altor oameni – smeriți și răbdători, toleranți față de ceilalți și ajutându-i cu iubire? Au o asemenea esență și o asemenea fire? Acesta este caracterul lor? Deloc. Tot ce fac este prefăcătorie și ca să inducă oamenii în eroare și să le intre în grații, astfel încât chiar mai mulți oameni să ajungă să aibă o impresie favorabilă despre ei în inimile lor, să se gândească mai întâi la ei și să le ceară ajutorul când au o problemă. Pentru a realiza acest obiectiv, antihriștii uneltesc voit ca să se fălească în preajma celorlalți, să spună și să facă lucruri corecte. Înainte să vorbească, cine știe de câte ori își vor filtra sau prelucra cuvintele în mintea lor? Vor unelti și își vor frământa creierii în mod voit, reflectând asupra formulării, a expresiilor, a tonalității, a vocii și chiar a felului de a-i privi pe oameni și a tonului cu care vorbesc. Se vor gândi cu cine vorbesc, dacă acea persoană este bătrână sau tânără, dacă statutul ei este mai înalt sau mai umil decât al lor, dacă acea persoană îi stimează foarte mult, dacă le poartă pică în secret, dacă personalitatea ei este compatibilă cu a lor, ce datorie face acea persoană și care este poziția ei în biserică și în inimile fraților și surorilor lor. Vor observa cu grijă aceste lucruri și vor chibzui cu atenție la ele și, după ce vor medita la ele, vor găsi căi de a aborda tot felul de oameni. Indiferent de modul în care antihriștii tratează feluri diferite de oameni, ținta lor nu este decât să-i facă pe aceștia să-i stimeze foarte mult, să nu-i mai considere egalii lor, ci, în schimb, să-i admire, să facă și mai mulți oameni să-i prețuiască în mod deosebit și să-i admire atunci când vorbesc, să-i sprijine și să-i urmeze când fac ceva, să-i ierte și să-i apere când fac o greșeală și să aibă chiar mai mulți oameni care să lupte pentru ei, să se plângă cu amărăciune în numele lor și să ia atitudine ca să se certe cu Dumnezeu și să I se opună când sunt dați în vileag și respinși. Când pierd puterea, pot avea foarte mulți oameni care să-i ajute, să-și exprime sprijinul față de ei și să le țină partea, ceea ce arată că statutul și puterea pe care antihriștii au uneltit voit pentru a le câștiga în biserică au prins rădăcini în adâncul inimilor oamenilor și că „efortul lor minuțios” nu a fost în zadar.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”

Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. Ori de câte ori întâmpină o problemă, ia inițiativa de a ieși în evidență, de a se afișa și de a se etala. În momentul în care se ivește o problemă și apar consecințe, fuge și se ascunde sau încearcă să paseze altcuiva responsabilitatea. Dacă întâmpină o problemă pe care o înțelege, arată imediat ce poate și profită de ocazie ca să-i facă pe alții să-l cunoască, astfel încât oamenii să poată vedea că are talente și aptitudini speciale și să poată să-l admire și să-l venereze. Dacă se întâmplă ceva important și cineva îl întreabă cum înțelege el evenimentul, este reticent să-și dezvăluie părerile lăsându-i, în schimb, pe alții să vorbească primii. Are motive să fie reticent: fie nu e vorba că nu are o părere, dar se teme că aceasta este greșită și, dacă o spune cu voce tare, alții o vor respinge, făcându-l să se simtă rușinat și de aceea nu o spune; fie nu are o părere și, incapabil să priceapă chestiunea clar, nu îndrăznește să vorbească arbitrar, de teamă că oamenii vor râde de greșeala lui – așa că tăcerea este singura lui alegere. Pe scurt, nu vorbește prompt ca să-și exprime părerile, pentru că îi e teamă că se dezvăluie așa cum este, că le arată oamenilor că este secătuit și patetic, afectând astfel imaginea pe care o au alții despre el. Așadar, după ce toți ceilalți și-au încheiat părtășiile despre părerile, gândurile și cunoașterea lor, se agață de câteva afirmații mai înalte, mai viabile, pe care le recită ca fiind propriile păreri și propria înțelegere. Le rezumă și are părtășie despre ele cu toată lumea, obținând astfel un statut înalt în inimile celorlalți. Antihriștii sunt extrem de vicleni: când vine vremea să exprime un punct de vedere, nu se destăinuie niciodată și nu le arată celorlalți starea lor adevărată, nici nu lasă oamenii să afle ce cred cu adevărat, cum este calibrul lor, cum este umanitatea lor, cum este puterea lor de înțelegere și dacă au o cunoaștere reală a adevărului. Și, astfel, în timp ce se laudă și pretind că sunt spirituali și persoane perfecte, fac tot ce pot ca să-și ascundă adevărata față și adevărata statură. Ei nu-și dezvăluie niciodată slăbiciunile fraților și surorilor și nici nu încearcă niciodată să-și cunoască propriile deficiențe și neajunsuri; în schimb, fac tot posibilul pentru a le acoperi. Oamenii îi întreabă: „Crezi în Dumnezeu de atâția ani, ai avut vreodată îndoieli cu privire la Dumnezeu?” Ei răspund: „Nu.” Sunt întrebați: „Ai regretat vreodată că te-ai lepădat de toate, consumându-te pentru Dumnezeu?” Ei răspund: „Nu.” „Când erai bolnav, te-ai simțit necăjit și ți-a fost dor de casă?” Și ei răspund: „Niciodată.” Așadar, vezi tu, antihriștii se înfățișează ca fiind devotați, cu voință de fier și capabili să se lepede de sine și să sufere, asemeni cuiva care este pur și simplu impecabil și lipsit de defecte sau probleme. Dacă cineva scoate în evidență corupția și neajunsurile lor, dacă îi tratează în mod egal, ca pe un frate sau o soră obișnuită și se destăinuie și are părtășie cu ei, cum tratează aceștia problema? Ei fac tot posibilul pentru a se explica și justifica, pentru a dovedi că au dreptate și, în cele din urmă, pentru a-i face pe oameni să vadă că nu au nicio problemă și că sunt persoane desăvârșite, spirituale. Nu este totul o impostură? Cei care se cred fără cusur și sfinți sunt impostori cu toții.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”

Când au o aptitudine de vreun fel, antihriștii se consideră remarcabili, se declară misterioși, se dau în spectacol și oferă mărturie pentru ei înșiși, făcându-i pe ceilalți să-i stimeze și să li se închine. Când asemenea oameni au puțină putere sau o înzestrare, acest lucru îi face să creadă că sunt mai buni decât alții și aspiră să-i conducă. Atunci când alții apelează la ei pentru răspunsuri, antihriștii le dau lecții privindu-i de sus, iar dacă acei oameni tot nu înțeleg după aceea, pun asta doar pe seama faptului că au un calibru slab, deși, în realitate, antihriștii sunt cei care nu au oferit o explicație clară. De exemplu, când vede că cineva nu poate să repare un aparat stricat, un antihrist va spune: „Cum de nu știi încă să faci asta? Nu ți-am spus deja cum să faci? Am explicat atât de clar, dar tot nu pricepi. Ai într-adevăr un calibru slab. De fiecare dată când îți arăt cum să procedezi, tu nu reușești să înveți.” Totuși, când persoana respectivă îi cere să repare aparatul, se va uita la el îndelung și nici el nu va ști să-l repare și chiar va ascunde de acea persoană faptul că nu știe să-l repare. După ce o expediază pe acea persoană, antihristul va cerceta în secret și va încerca să-și dea seama cum să repare aparatul, dar tot nu va reuși. Va ajunge să demonteze aparatul, făcând o mizerie de nedescris și nereușind să-l monteze la loc. Apoi, de teamă ca alții să nu vadă acest lucru, va ascunde piesele. Este o rușine să nu știi să faci unele lucruri? Există cineva care poate să facă orice? Nu este nicio rușine să nu știi să faci unele lucruri. Nu uita că ești doar o persoană obișnuită. Nimeni nu te stimează și nu se închină la tine. O persoană obișnuită este doar atât: o persoană obișnuită. Dacă nu știi să faci ceva, spune pur și simplu că nu știi să o faci. De ce ai încerca să te deghizezi? Oamenii vor fi dezgustați de tine dacă te deghizezi mereu. Mai devreme sau mai târziu, te vei da de gol și, în acel moment, îți vei pierde demnitatea și integritatea. Aceasta este firea antihriștilor – ei se consideră mereu buni la toate, oameni care pot să facă orice, care sunt capabili și competenți în toate privințele. Nu le va aduce acest lucru necazuri? Ce ar face dacă ar avea o atitudine sinceră? Ar spune: „Nu stăpânesc foarte bine aceste cunoștințe tehnice; am doar puțină experiență. Am aplicat tot ce știu, dar nu înțeleg aceste probleme noi cu care ne confruntăm. Prin urmare, trebuie să deprindem niște cunoștințe profesionale dacă vrem să ne facem datoria bine. Dacă stăpânim cunoștințele profesionale, vom putea să ne îndeplinim datoria în mod eficient. Dumnezeu ne-a încredințat această datorie, așa că avem responsabilitatea să o facem bine. Ar trebui să mergem și să deprindem aceste cunoștințe profesionale având o atitudine de asumare a responsabilității pentru datoria noastră.” Aceasta înseamnă să practici adevărul. O persoană cu firea unui antihrist nu ar face asta. Dacă are un strop de rațiune, cineva va spune: „Știu doar atât. Nu e nevoie să mă stimezi, iar eu nu am de ce să-mi dau aere – nu va simplifica aceasta lucrurile? E groaznic să ne deghizăm mereu. Dacă există ceva ce nu știm, putem să învățăm împreună și apoi să lucrăm în mod armonios ca să ne facem bine datoria. Trebuie să avem o atitudine responsabilă.” Văzând asta, oamenii și-ar spune: „Această persoană este mai bună decât noi; atunci când se confruntă cu o problemă, nu se forțează orbește dincolo de limitele ei, nici nu o transmite altora sau evită responsabilitatea. În schimb, și-o asumă și o abordează cu o atitudine serioasă și responsabilă. Aceasta este o persoană bună, serioasă și responsabilă față de lucrarea și datoria sa. Este demnă de încredere. Casa lui Dumnezeu a avut dreptate să-i încredințeze această sarcină importantă. Dumnezeu scrutează cu adevărat adâncurile inimii oamenilor!” Făcându-și datoria în acest fel, își va îmbunătăți aptitudinile și va câștiga aprobarea tuturor. Cum ia naștere această aprobare? În primul rând, își abordează datoria cu o atitudine serioasă și responsabilă; în al doilea rând, este în stare să fie o persoană onestă și are o atitudine practică și studioasă; în al treilea rând, nu poate fi exclus faptul că are îndrumarea și luminarea Duhului Sfânt. O asemenea persoană are binecuvântarea lui Dumnezeu; este ceea ce poate obține cineva care are conștiință și rațiune. Deși are firi corupte, defecte și neajunsuri și nu știe să facă multe lucruri, încă se află pe calea corectă de practicare. Nu se deghizează și nu amăgește; are o atitudine serioasă și responsabilă față de datoria sa, precum și o atitudine pioasă și năzuință față de adevăr. Antihriștii nu vor putea niciodată să facă aceste lucruri, deoarece modul lor de gândire va fi mereu diferit față de aceia care iubesc și urmăresc adevărul. De ce gândesc ei diferit? Pentru că natura Satanei se află în ei; trăiesc conform firii Satanei pentru a-și atinge scopul de a prelua puterea. Caută mereu să folosească diverse metode de a recurge la uneltiri și vicleșuguri, inducând oamenii în eroare prin orice mijloace, ca să li se închine și să-i urmeze. Prin urmare, ca să-i păcălească pe oameni, găsesc tot felul de metode de a se deghiza, de a înșela, minți și amăgi, pentru a-i face pe alții să creadă că au dreptate în toate privințele, că sunt capabili în toate și că pot face orice; că sunt mai deștepți decât alții, sunt mai înțelepți decât alții, înțeleg mai mult decât alții; că sunt mai buni decât alții la toate și sunt mai presus decât ceilalți în orice privință – chiar și că sunt cei mai buni din orice grup. Au o astfel de nevoie; aceasta este firea antihriștilor. Astfel, ei învață să se prefacă a fi ceva ce nu sunt, prilejuind fiecare dintre aceste diverse practici și manifestări.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”

Toți oamenii corupți suferă din cauza unei probleme comune: atunci când nu au statut, nu își dau aere când interacționează sau vorbesc cu cineva și nici nu adoptă un anumit stil sau ton în vorbirea lor; sunt pur și simplu obișnuiți și normali și nu au nevoie să pară altfel decât sunt. Ei nu simt nicio presiune psihologică și pot avea părtășie deschisă și din inimă. Sunt abordabili și este ușor de interacționat cu ei; ceilalți simt că aceștia sunt oameni foarte buni. De îndată ce dobândesc statut, devin tari și puternici, îi ignoră pe oamenii obișnuiți, nimeni nu-i poate aborda; simt că au un soi de noblețe, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând, își dau aere când vorbesc și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt lideri. Cred că liderii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie puțin mai semeți decât oamenii obișnuiți, au o statură mai înaltă și sunt mai capabili să-și asume responsabilități; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, liderii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se sacrifice mai mult și să poată rezista oricărei ispite din partea Satanei. Chiar dacă părinții sau alți membri ai familiei lor mor, ei simt că trebuie să aibă autocontrolul de a nu plânge sau că trebuie să plângă cel mult în secret, departe de privirile celorlalți, astfel încât nimeni să nu le poată vedea neajunsurile, defectele sau slăbiciunile. Chiar consideră că liderii nu pot lăsa pe nimeni să afle dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul dumnezeul lor, domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei – când se pun între aceste limite și pun în scenă acest gen de teatru – n-au devenit ei îndrăgostiți de statut? Ori de câte ori un altul este mai puternic și mai bun decât ei, lucrul acesta le atinge slăbiciunea lor vitală. Pot ei să învingă trupul? Pot ei să-l trateze pe celălalt așa cum este corect? Cu siguranță nu. Pentru a te elibera de controlul statutului asupra ta, ce trebuie să faci mai întâi? Trebuie mai întâi să-l elimini din intențiile tale, din gândurile tale și din inima ta. Cum se realizează lucrul acesta? Înainte, când erai fără statut, obișnuiai să-i ignori pe cei care nu te atrăgeau. Acum, că ai statut, dacă vezi pe cineva care este neatrăgător sau care are probleme, te simți responsabil să-l ajuți, așa că petreci mai mult timp având părtășie cu el, încercând să rezolvi o parte din problemele practice pe care le are. Și care e sentimentul din inima ta când faci astfel de lucruri? Este un sentiment de bucurie și pace. Tot astfel, și tu ar trebui să te încrezi în oameni și să te deschizi mai des față de ei când te afli în dificultate ori ai parte de eșecuri, având părtășie despre problemele și slăbiciunile tale, despre cum te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și cum ai ieșit la liman din asta și ai fost capabil să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Și care este efectul faptului de a te încrede în ei în felul acesta? Este, fără-ndoială, pozitiv. Nimeni nu te va desconsidera – și se prea poate ca ei să invidieze capacitatea ta de a trece prin aceste experiențe. Unii cred întotdeauna că atunci când oamenii au statut, ar trebui să se poarte mai mult ca niște oficiali și să vorbească într-un anumit fel pentru a fi luați în serios și respectați. Este corect acest mod de gândire? Dacă ești capabil să-ți dai seama că modul acesta de gândire este greșit, atunci ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva lucrurilor trupești. Nu-ți da aere și nu umbla pe calea ipocriziei. De îndată ce ai un asemenea gând, ar trebui să-i acorzi atenție căutând adevărul. Dacă nu cauți adevărul, acest gând, acest punct de vedere va lua formă și se va înrădăcina în inima ta. Ca urmare, va ajunge să te domine, iar tu te vei preface și-ți vei meșteșugi imaginea într-atât încât nimeni nu va putea să te vadă dincolo de ea ori să-ți priceapă gândurile. Le vei vorbi altora ca printr-o mască ce-ți ascunde de ei inima adevărată. Trebuie să înveți să-i lași pe alții să-ți vadă inima și să înveți să-ți deschizi inima față de alții și să devii apropiat de ei. Trebuie să te răzvrătești împotriva preferințelor trupului și să te porți în acord cu cerințele lui Dumnezeu. Astfel, inima ta va cunoaște pacea și fericirea. Indiferent ce evenimente se abat asupra ta, întâi reflectează să vezi ce probleme există în ideologia ta. Dacă tot mai dorești să-ți plăsmuiești o imagine a ta și să te prefaci, ar trebui să te rogi imediat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Iar vreau să-mi pun o mască. Din nou uneltesc în mod înșelător. Ce adevărat diavol sunt! În mod sigur Îți sunt cu adevărat detestabil! Acum sunt total dezgustat de mine. Te implor să mă critici, să mă disciplinezi și să mă pedepsești!” Trebuie să te rogi, să-ți aduci atitudinea la lumina zilei și să te bazezi pe Dumnezeu să o dai în vileag, s-o analizezi și s-o limitezi. Dacă o vei diseca și o vei limita în felul acesta, acțiunile tale nu vor crea probleme, căci firea ta coruptă este zădărnicită și nu se dezvăluie. Ce emoții sunt în inima ta acum? Vei simți o eliberare, cel puțin. Inima îți va fi bucuroasă și liniștită. Durerea ta se va diminua și nu vei suferi de pe urma rafinării. În cel mai rău caz, vor fi ocazii când pe moment te vei simți puțin pierdut și te vei gândi în sinea ta: „Sunt conducător, o persoană cu statut și poziție, cum pot să fiu exact ca oamenii obișnuiți? Cum pot să discut cu oameni obișnuiți în mod sincer, autentic și deschis? Ce înjosire a mea ar fi asta!” După cum vezi, e puțin problematic. Firea coruptă a omului nu poate fi lepădată în întregime, deodată, și nici nu poate fi înlăturată complet într-o perioadă de timp scurtă. Ai crezut că va fi atât de simplu să-ți înlături firea coruptă, ai crezut că e așa cum își imaginează oamenii – că, odată ce au părtășie despre adevăr în mod limpede și își recunosc firea coruptă, apoi vor fi capabili să se elibereze rapid de ea. Nu e un lucru atât de simplu. Procesul prin care omul practică adevărul este procesul luptei contra firii sale corupte. Voia, imaginația și dorințele extravagante individuale ale omului nu sunt înlăturate complet prin răzvrătirea împotriva lor și învingerea lor o dată pentru totdeauna prin rugăciune, ci pot fi abandonate în cele din urmă numai după multe lupte repetate. Procesul acesta va da roade cu adevărat doar atunci când vei putea să practici adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”

Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți diseci gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Unii oameni sunt promovați și cultivați de biserică, primind o șansă bună de a instrui. Acesta e un lucru bun. Se poate spune că au fost ridicați și au primit har de la Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să-și facă datoria? Primul principiu pe care ar trebui să-l respecte este să înțeleagă adevărul. Când nu înțeleg adevărul, trebuie să-l caute și, dacă tot nu înțeleg după ce au căutat singuri, pot găsi pe cineva care-l înțelege pentru a avea părtășie și pentru a căuta împreună, ceea ce va face ca rezolvarea problemei să fie mai rapidă și mai promptă. Lucrurile merg prea încet dacă te concentrezi doar pe a petrece mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu de unul singur și chibzuind la aceste cuvinte pentru a obține înțelegerea adevărului și a rezolva problema; conform zicalei: „Remediile lente nu pot răspunde nevoilor urgente.” Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să lucrezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără vreo întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi pe deplin adevărul și nu ai adevărul-realitate – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că ai adevărul-realitate; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și cultivare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui lider. Ar trebui să ai acest motiv. Dacă, după ce ești promovat și devii conducător sau lucrător, începi să-ți impui statutul și crezi că ești o persoană care urmărește adevărul și că ai adevărul-realitate – și, dacă, indiferent ce probleme au frații și surorile, pretinzi că înțelegi și că ești spiritual – atunci acesta este un mod nesăbuit de a fi și este ca al fariseilor ipocriți. Trebuie să vorbești și să acționezi sincer. Când nu înțelegi, îi poți întreba pe alții sau poți căuta părtășie de la Cel de mai sus – nu este nimic rușinos în toate acestea. Chiar dacă nu întrebi, cel de mai sus tot îți va cunoaște adevărata statură și va ști că adevărul-realitate lipsește din tine. Căutarea și părtășia sunt ceea ce s-ar cuveni să faci; acesta este motivul care ar trebui găsit în umanitatea normală și principiul pe care ar trebui să-l respecte conducătorii și lucrătorii. Nu este ceva de care să-ți fie rușine. Dacă crezi că, odată ce ești conducător, este jenant să nu înțelegi principiile sau să adresezi constat întrebări altor persoane sau Celui de mai sus și te temi că ceilalți te vor desconsidera și atunci, drept urmare, joci un rol pretinzând că înțelegi totul, că știi totul, că ai capacitate în privința lucrării, că poți face orice lucrare bisericească și nu ai nevoie de nimeni să-ți amintească sau să aibă părtășie cu tine sau de nimeni care să te aprovizioneze sau să te sprijine, atunci acest lucru este periculos și ești prea arogant și neprihănit de sine, prea lipsit de rațiune. Nici măcar nu-ți cunoști propria măsură – nu te face asta o persoană confuză? Astfel de oameni nu îndeplinesc, de fapt, criteriile pentru a fi promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai târziu, vor fi demiși și eliminați. Și, astfel, fiecărui conducător sau lucrător care tocmai a fost promovat ar trebui să îi fie clar că nu are adevărul-realitate, ar trebui să aibă această conștiință de sine. Ești acum un conducător sau un lucrător nu pentru că ai fost numit de Dumnezeu, ci pentru că ai fost promovat pentru a fi unul de alți conducători și lucrători sau ai fost selectat de aleșii lui Dumnezeu; acest lucru nu înseamnă că ai adevărul-realitate și o statură adevărată. Când vei înțelege acest lucru, vei avea puțină rațiune, care este rațiunea pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o aibă. […] Ești în perioada de instruire și cultivare, ai o fire coruptă și nu înțelegi deloc adevărul. Spune-Mi, Dumnezeu știe despre aceste lucruri? (Da.) Deci nu ai părea nesăbuit dacă te-ai preface? Vreți să fiți oameni nesăbuiți? (Nu, nu vrem.) Dacă nu vreți să fiți oameni nesăbuiți, ce fel de oameni ar trebui să fiți? Fiți oameni cu rațiune, oameni care pot căuta cu smerenie adevărul și îl pot accepta. Nu vă prefaceți, nu fiți farisei ipocriți. Ceea ce știi sunt doar niște cunoștințe profesionale, nu sunt adevărurile-principii. Trebuie să găsești o modalitate de a-ți valorifica în mod corespunzător punctele forte profesionale și de a-ți folosi cunoștințele și învățăturile dobândite pe baza înțelegerii adevărurilor-principii. Nu este acesta un principiu? Nu este aceasta o cale de practică? Odată ce vei învăța să faci acest lucru, vei avea o cale de urmat și vei putea pătrunde în adevărul-realitate. Orice ai face, nu fi încăpățânat și nu te preface. A fi încăpățânat și a te preface nu este un mod rațional de a face lucrurile. Mai degrabă, este cel mai prostesc mod de a face lucrurile. Oamenii care trăiesc conform firilor lor corupte sunt cei mai nesăbuiți oameni. Doar cei care caută adevărul și tratează lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii sunt cei mai inteligenți oameni.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”

Să stai în locul adecvat al unei ființe create și să fii o persoană obișnuită: este ușor să faci asta? (Nu este ușor.) Unde este dificultatea? Este aici: oamenii simt mereu că au capul acoperit cu multe nimburi și titluri. De asemenea, își conferă singuri identitatea și statutul unor personaje ilustre și al unor supraoameni și se implică în toate acele practici prefăcute și false și în acele manifestări exterioare. Dacă nu renunți la aceste lucruri, dacă vorbele și faptele tale sunt mereu constrânse și controlate de aceste lucruri, atunci îți va fi dificil să intri în realitatea cuvântului lui Dumnezeu. Va fi greu să încetezi să te grăbești să cauți soluții pentru lucruri pe care nu le înțelegi, să aduci mai des aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu și să-I oferi o inimă sinceră. Nu vei fi capabil să faci asta. Exact din cauză că statutul tău, titlurile tale, identitatea ta și toate aceste lucruri sunt false și neadevărate, din cauză că ele contravin cuvintelor lui Dumnezeu și le contrazic, aceste lucruri te leagă, astfel încât nu poți veni înaintea lui Dumnezeu. Ce îți aduc aceste lucruri? Te fac priceput la a te deghiza, a te preface că înțelegi, a te preface că ești deștept, că ești un personaj ilustru, o celebritate, la a te preface că ești capabil, că ești înțelept și chiar la a te preface că știi totul, ești capabil de orice și ești în stare să faci tot. În acest fel, ceilalți se vor închina la tine și te vor admira. Ei vor veni la tine cu toate problemele lor, se vor baza pe tine și te vor privi cu admirație. Astfel, este ca și cum te-ai pune pe foc, ca să te frigi. Spune-Mi, e o senzație plăcută să te frigi pe foc? (Nu.) Nu înțelegi, dar nu îndrăznești să spui acest lucru. Nu poți să vezi lucrurile așa cum sunt de fapt, dar nu îndrăznești să spui acest lucru. În mod evident, ai făcut o greșeală, dar nu îndrăznești să o recunoști. Inima ta e în suferință, dar nu îndrăznești să spui: „De data asta, chiar este vina mea, am o datorie față de Dumnezeu și față de frații și surorile mele. Am provocat o pierdere atât de mare casei lui Dumnezeu, dar nu am curaj să stau în fața tuturor și să recunosc acest lucru.” De ce nu îndrăznești să vorbești? Crezi acest lucru: „Trebuie să mă ridic la nivelul reputației și al nimbului pe care mi le-au dat frații și surorile mele, nu pot să trădez marea apreciere și încrederea pe care o au în mine și cu atât mai puțin așteptările nerăbdătoare pe care le-au avut de la mine de-a lungul atât de multor ani. Prin urmare, trebuie să continui să mă prefac.” Cum este o astfel de deghizare? Te-ai transformat cu succes într-un personaj ilustru și într-un supraom. Frații și surorile vor să vină la tine ca să ceară informații, să se consulte cu tine și chiar să te implore să le dai sfaturi în legătură cu orice probleme au. Se pare că ei nici măcar nu pot trăi fără tine. Nu este însă inima ta în suferință? Desigur, unii oameni nu simt această suferință. Un antihrist nu simte această suferință. În schimb, el e încântat de ea, gândindu-se că statutul lui este mai presus de orice altceva. Însă o persoană oarecare, normală, simte suferință când se frige pe foc. Ea simte că nu reprezintă absolut nimic, exact ca o persoană obișnuită. Ea nu crede că este mai puternică decât alții. Nu numai că ea crede că nu poate realiza nicio lucrare practică, dar crede și că va întârzia lucrarea bisericii și pe aleșii lui Dumnezeu, așa că-și va asuma vinovăția și va demisiona. Aceasta este o persoană cu rațiune. Este ușor de rezolvat această problemă? Oamenilor cu rațiune le este ușor să rezolve această problemă, dar celor fără rațiune, le este dificil. Dacă, odată ce obții un statut, te bucuri cu nerușinare de beneficiile lui, ceea ce are ca urmare faptul că ești dezvăluit și eliminat pentru eșecul tău de a face o lucrare adevărată, ți-ai făcut asta cu mâna ta și meriți ceea ce primești! Nu meriți nici măcar o fărâmă de milă sau de compasiune. De ce spun asta? Fiindcă insiști să stai pe o poziție înaltă. Te-ai pus singur pe foc, ca să te frigi. Ți-ai provocat singur rana. Dacă nu vrei să stai pe foc și să te frigi, ar trebui să renunți la toate aceste titluri și nimburi și să le spui fraților și surorilor tale adevăratele stări și adevăratele gânduri din mintea ta. În acest fel, frații și surorile le pot trata corect și nu trebuie să te deghizezi. Acum, că ți-ai deschis și clarificat adevărata stare, nu se simte inima ta mai destinsă, mai relaxată? De ce să mergi cu o povară atât de grea în spate? Dacă anunți starea ta adevărată, te vor privi cu dispreț frații și surorile tale? Oare chiar te vor abandona ei? Categoric nu. Dimpotrivă, frații și surorile te vor aproba și te vor admira fiindcă ai îndrăznit să vorbești din inimă. Vor spune că ești o persoană onestă. Acest lucru nu îți va împiedica lucrarea în biserică și nu va avea nici cel mai mic efect negativ asupra ei. Dacă frații și surorile văd cu adevărat că ai dificultăți, te vor ajuta și vor lucra cu tine de bunăvoie. Ce spuneți? Nu așa trebuie să stea lucrurile? (Ba da.) Să porți mereu o mască, astfel încât ceilalți să te trateze mereu cu admirație este lucrul cel mai stupid. Cea mai bună abordare este să fii o persoană obișnuită cu o inimă normală, să fii capabil să-ți deschizi sufletul în fața aleșilor lui Dumnezeu într-un mod pur și simplu și să te implici adesea în discuții pornite din inimă. Nu accepta niciodată când oamenii te tratează cu admirație, te apreciază, îți aduc laude exagerate sau rostesc cuvinte măgulitoare. Toate aceste lucruri ar trebui respinse. De exemplu, unii oameni pot spune: „Nu ești profesor universitar? Având în vedere că ești atât de bine informat, probabil ai o înțelegere grozavă a adevărului.” Spune-le: „Ce fel de profesor universitar sunt eu? Niciun volum de cunoștințe nu poate ține locul adevărului. Aceste cunoștințe mi-au provocat suferințe mari. Sunt complet inutile. Nu mă priviți cu considerație, sunt doar o persoană obișnuită.” Desigur, unor oameni le este greu să renunțe la statutul lor. Ei vor să fie oameni obișnuiți, banali și să stea pe locul adecvat al unei ființe create. Nu vor să sufere atât, dar nu se pot abține. Ei se consideră mereu oameni superiori și nu pot coborî din locul lor înalt. Acest lucru este problematic. Le place când oamenii se învârt în jurul lor, privindu-i cu ochi admirativi. Le place că oamenii vin la ei cu toate problemele lor, că se bazează pe ei, îi ascultă și-i tratează cu respect. Le place că lumea crede că sunt oameni superiori, experți în toate lucrurile, că sunt atotștiutori, deci nu există niciun lucru pe care nu-l înțeleg, ba chiar cred că ar fi foarte bine și minunat dacă oamenii i-ar considera biruitori. Situația este fără ieșire. Unii oameni acceptă complimentele și cununile oferite de către ceilalți și joacă o vreme rolul supraomului și al personajului ilustru. Se simt însă nelalocul lor și sunt în suferință. Ce ar trebui să facă? Oricine vrea să te flateze, de fapt te pune pe foc, ca să te frigi, iar tu ar trebui să te ferești de acea persoană. Altfel, găsește o ocazie să-i dezvălui adevărul corupției tale, să-i vorbești despre starea ta adevărată și să-ți dai în vileag defectele și imperfecțiunile. În acest fel, nu se va închina la tine și nu te va privi cu admirație. Este ușor de făcut acest lucru? De fapt, este ușor de făcut. Dacă tu chiar nu poți face asta, dovedește că ești prea arogant și prea egocentric. Chiar te consideri un supraom, un personaj ilustru și nu urăști și nu detești deloc acest tip de fire în inima ta. În aceste condiții, nu poți decât să aștepți gafa care te dezonorează în ochii celorlalți. Dacă ești cineva care are cu adevărat rațiune, îți vei detesta firea coruptă, care vrea mereu să joace rolul supraomului și al personajului ilustru, și vei fi dezgustat de ea. Trebuie să ai măcar această senzație. Abia atunci poți să te urăști și să te răzvrătești împotriva trupului. Cum ar trebui să practici a fi o persoană obișnuită, comună, normală? În primul rând, ar trebui să negi și să renunți la acele lucruri de care te agăți, care ți se par atât de bune și de valoroase, precum și la acele cuvinte superficiale, frumoase, cu care ceilalți te admiră și te laudă. Dacă, în inima ta, îți este clar ce fel de persoană ești, care îți este esența, care îți sunt eșecurile și ce corupție dezvălui, ar trebui să ai părtășie deschis cu privire la asta cu alte persoane, astfel încât să poată vedea care-ți este adevărata stare, care îți sunt gândurile și opiniile, astfel încât să știe ce cunoștințe ai despre asemenea lucruri. Orice ai face, nu te preface și nu afișa o mască, nu-ți ascunde propria corupție și propriile eșecuri de alții, astfel încât nimeni să nu le cunoască. Acest tip de comportament fals este un obstacol în inima ta și este, de asemenea, o fire coruptă și îi poate împiedica pe oameni să se pocăiască și să se schimbe. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să reții pentru reflecție și disecție lucrurile false precum laudele pe care ți le aduc alții, gloria cu care te acoperă și coroanele pe care ți le oferă. Trebuie să vezi răul pe care ți-l fac aceste lucruri. Făcând astfel, îți vei cunoaște propria măsură, vei obține cunoaștere de sine și nu te vei mai vedea drept un supraom sau vreun personaj măreț. Odată ce ai o astfel de cunoaștere de sine, devine ușor pentru tine să accepți adevărul, să accepți în inima ta cuvintele lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu îi cere omului, să accepți mântuirea ta de către Creator, să fii neclintit o persoană obișnuită, cineva care este onest și de încredere și să stabilești o relație normală între tine – o ființă creată, și Dumnezeu – Creatorul. Asta este precis ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și este ceva ce le este pe deplin realizabil. Dumnezeu le permite doar oamenilor obișnuiți, normali să vină înaintea Lui. El nu acceptă să I se închine cei care simulează sau falsele celebrități, personajele ilustre și supraoamenii. Când renunți la aceste nimburi false, recunoști că ești o persoană obișnuită, normală și vii la Dumnezeu ca să cauți adevărul și să I te rogi, inima pe care o ai pentru El va fi mult mai cinstită, iar tu te vei simți mult mai relaxat. În acest moment, vei simți că ai nevoie ca Dumnezeu să te susțină și să te ajute și vei fi capabil să vii înaintea lui Dumnezeu mai des, ca să cauți și să I te rogi. Spuneți-Mi, credeți că este mai ușor să fii un personaj ilustru, un supraom, sau o persoană obișnuită? (O persoană obișnuită.) Teoretic, este ușor să fii o persoană obișnuită, dar greu să fii un personaj ilustru sau un supraom, ceea ce provoacă mereu suferință. Totuși, când oamenii fac propriile alegeri și pun acest lucru în practică, nu se pot abține și vor să fie supraoameni sau personaje ilustre. Nu se pot abține. Acest lucru este cauzat de natura-esență pe care o au. Astfel, omul are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. În viitor, când cineva vă întreabă: „Cum poți înceta să încerci să fii un supraom sau un personaj ilustru?”, veți fi capabili să răspundeți la această întrebare? Este nevoie doar să practicați metoda pe care v-am prezentat-o. Fii o persoană obișnuită, nu te deghiza, roagă-te lui Dumnezeu și învață să-ți deschizi sufletul într-un mod simplu și să vorbești din inimă cu ceilalți. Această practică va da roade în mod firesc. Treptat, vei învăța să fii o persoană normală, nu vei mai fi sătul de viață, nu vei mai fi în suferință și nu vei mai fi îndurerat. Toți oamenii sunt oameni obișnuiți. Nu există nicio diferență între ei, cu excepția faptului că înzestrările lor personale sunt diferite, iar ei se pot deosebi, oarecum, prin calibru. Fără mântuirea și protecția lui Dumnezeu, ei ar face cu toții rău și ar suferi pedeapsa. Dacă poți să recunoști că ești o persoană obișnuită, dacă poți să ieși în afara închipuirilor și amăgirilor goale ale omului și să cauți să fii o persoană onestă și să faci fapte oneste, dacă poți să I te supui cu conștiinciozitate lui Dumnezeu, atunci nu vei avea probleme și vei trăi în mod deplin o asemănare umană. Este atât de simplu, prin urmare, de ce nu există o cale? Ceea ce am spus acum este foarte simplu. De fapt, exact așa stau lucrurile. Cei care iubesc adevărul îl pot accepta complet și vor spune, de asemenea: „De fapt, Dumnezeu nu-i cere omului prea mult. Toate cerințele Lui pot fi îndeplinite cu conștiință și rațiune umană. Nu este dificil ca o persoană să-și facă bine datoria. Dacă o persoană acționează din inimă și are voința și dorința să pună în practică acest lucru, este ușor de realizat.” Dar unii oameni nu pot realiza acest lucru. Pentru cei care au mereu ambiții și dorințe, care vor mereu să fie supraoameni și personaje ilustre, chiar dacă vor să fie persoane obișnuite, nu este ușor. Ei simt mereu că sunt superiori și sunt mai buni decât alții, deci întreaga lor inimă și întreaga lor minte sunt mistuite de dorința de a fi supraoameni sau personaje ilustre. Nu numai că nu sunt dispuși să fie persoane obișnuite și să-și păstreze statutul de ființe create, ci jură că nu vor renunța niciodată să urmărească să devină supraoameni și personaje ilustre. Situația este fără ieșire.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Pretinzând c-am înțeles, am avut de suferit

Calea de a se elibera de deghizare