Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Principala caracteristică a firii prin care antihriștii abordează adevărul este mai degrabă aversiunea decât simplul dezinteres. Dezinteresul este doar o atitudine relativ blândă față de adevăr, care nu a escaladat până la nivel de ostilitate, condamnare sau opoziție. Este doar lipsa de interes față de adevăr, faptul de a nu dori să îi acorde atenție și de a spune: „Ce lucruri pozitive, ce adevăr? Chiar dacă obțin aceste lucruri, ce-i cu ele? Îmi vor îmbunătăți viața sau îmi vor perfecționa abilitățile?” Nu sunt interesați de aceste lucruri și, prin urmare, nu se deranjează în legătură cu ele, dar asta nu ajunge la aversiune. Aversiunea indică o anumită atitudine. Ce fel de atitudine? De îndată ce aud despre orice lucru pozitiv și despre orice lucru legat de adevăr, simt ură, repulsie, împotrivire și o lipsă de dorință de a asculta. Pot chiar să încerce să găsească dovezi pentru a condamna și denigra adevărul. Aceasta este firea-esență a celor scârbiți de adevăr.

La fel ca alți oameni, antihriștii pot citi cuvintele lui Dumnezeu, pot auzi ce spune Dumnezeu și pot experimenta lucrarea lui Dumnezeu. La suprafață, se pare că ei pot, de asemenea, să înțeleagă sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, să știe ce a spus Dumnezeu și să știe că aceste cuvinte le permit oamenilor să urmeze calea corectă și să fie oameni buni. Totuși, pentru ei, aceste lucruri rămân doar teoretice. Ce înseamnă că rămân teoretice? Este similar cu modul în care unii oameni ar putea crede că o anumită teorie dintr-o carte este bună, dar când o compară cu viața reală și se gândesc la tendințele rele, la corupția umană și la diferitele nevoi ale întregii omeniri, descoperă că teoria este nepractică și deconectată de viața reală și își dau seama că nu îi poate ajuta pe oameni să se adapteze la aceste tendințe rele și această societate rea sau să le înlocuiască. Prin urmare, cred că această teorie este bună, însă că este doar ceva despre care să se vorbească, pentru a satisface dorințele și fanteziile omenirii pentru lucruri frumoase. De exemplu, în cazul în care cuiva îi place statutul și-și dorește să fie un oficial, să fie preamărit și venerat printre oameni, trebuie să se bazeze pe metode anormale, cum ar fi să mintă, să se evidențieze, să-i calce pe alții în picioare și așa mai departe, pentru a-și atinge acest scop. Totuși, aceste lucruri sunt exact ceea ce adevărul condamnă. El condamnă și neagă aceste dorințe și ambiții ale oamenilor. În viața reală, oamenii cred că a se distinge este un lucru legitim, dar astfel de pretenții sunt condamnate de Dumnezeu și de adevăr. Prin urmare, aceste pretenții nu sunt acceptate în casa lui Dumnezeu, nu se poate recurge la ele și nu pot fi realizate. Dar vor renunța antihriștii la ele? (Nu vor renunța la ele.) Corect, nu vor renunța la ele. De îndată ce antihriștii văd acest lucru, se gândesc: „Acum înțeleg. Deci, adevărul le cere oamenilor să fie altruiști, să se sacrifice, să fie toleranți și generoși, să-și piardă egoul și să trăiască pentru alții. Acesta este adevărul.” Odată ce definesc adevărul în acest fel, devin interesați sau simt repulsie față de adevăr? Încep să simtă repulsie față de acesta și față de Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu spune întotdeauna adevărul, expune tot timpul lucrurile impure, precum dorințele și ambițiile umane, și expune mereu ceea ce se află în adâncul sufletelor umane. Se pare că dumnezeu are părtășie despre adevăr cu scopul de a-i priva pe oameni de goana lor după statut, dorințe și ambiții. Inițial, am crezut că dumnezeu poate satisface dorințele oamenilor, le poate îndeplini năzuințele și visele și le poate da oamenilor ceea ce își doresc. Nu m-am așteptat ca dumnezeu să fie un astfel de dumnezeu. Nu pare atât de măreț. Eu sunt plin de ambiții și dorințe: îi poate plăcea lui dumnezeu o persoană ca mine? Judecând după ceea ce a spus întotdeauna dumnezeu și citind printre rânduri din cuvintele sale, se pare că lui dumnezeu nu-i plac oamenii ca mine și nici nu se poate înțelege cu cineva ca mine. Se pare că nu mă pot înțelege cu acest tip de dumnezeu practic. Cuvintele pe care le spune, lucrarea pe care o face, principiile pentru acțiunile sale și firea sa – de ce mi se par atât de dezagreabile? Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, să aibă o conștiință, să îl caute, să se supună și să se teamă de el atunci când li se întâmplă ceva și să renunțe la ambițiile și la dorințele lor – acestea sunt lucruri pe care eu nu le pot face! Ceea ce solicită dumnezeu nu este doar incompatibil cu noțiunile umane, ci este și insensibil la sentimentele umane. Cum pot să cred în el?” După ce își frământă mintea, dezvoltă ei un sentiment bun față de Dumnezeu sau se îndepărtează de El? (Se îndepărtează.) După o perioadă de experiență, antihriștii simt din ce în ce mai mult că oamenii ca ei, care au ambiții și dorințe și sunt plini de aspirații, nu vor fi bineveniți în casa lui Dumnezeu, că aici nu este loc pentru ca ei să-și folosească abilitățile și că aici nu-și pot da frâu liber aspirațiilor. Ei se gândesc: „În casa lui dumnezeu, nu-mi pot dezvălui talentul excepțional, nu voi avea niciodată șansa de a excela. Ei spun că nu am înțelegere spirituală, că nu înțeleg adevărul și că am o fire de antihrist. Nu numai că nu am fost promovat sau numit într-o poziție importantă, dar am fost și condamnat. Ce este în neregulă cu întemeierea propriei mele împărății independente? Ce e în neregulă cu pedepsirea altora? Din moment ce am putere, așa ar trebui să acționez! Cine nu ar acționa așa dacă ar avea putere? Așadar, ce este în neregulă cu mine dacă mă implic în unele jocuri murdare și trișez în timpul alegerilor? Nu fac toți non-credincioșii la fel? De ce nu este permis în casa lui dumnezeu? Ei chiar spun că acest lucru este nerușinat. Cum poate fi considerat nerușinat? Omul se luptă în sus; apa curge în jos. Asta e potrivit! Casa lui dumnezeu nu este distractivă. Dar oamenii din această lume sunt destul de feroce și nu este ușor să te înțelegi cu ei. Prin comparație, oamenii din casa lui dumnezeu sunt ceva mai cuminți. Dacă nu ar exista dumnezeu, ar fi minunat să-ți petreci timpul aici; dacă nu ar exista dumnezeu și nici adevărul care îi guvernează pe oameni, eu aș fi șeful în casa lui dumnezeu, stăpânul și regele.” Pe măsură ce își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei experimentează în mod constant diverse lucruri, sunt continuu emondați și îndeplinesc îndatoriri variate, iar în cele din urmă realizează ceva, spunând: „În casa lui dumnezeu, orice se întâmplă este evaluat și rezolvat folosind adevărul. Se pune întotdeauna accent pe adevăr, iar dumnezeu vorbește mereu despre el. Nu pot să dau frâu liber aspirațiilor mele aici!” Ajunși în acest punct al experiențelor lor, devin din ce în ce mai scârbiți față de adevăr, față de faptul că adevărul domnește, față de adevăr ca fiind tot ceea ce face Dumnezeu și față de căutarea adevărului. În ce măsură sunt scârbiți de aceste lucruri? Nici măcar nu vor să recunoască sau să accepte doctrinele adevărurilor pe care le-au recunoscut la început și simt o repulsie extremă în inimile lor. Prin urmare, de îndată ce este timpul pentru o adunare, devin somnoroși și neliniștiți. De ce sunt neliniștiți? Ei se gândesc: „Aceste adunări durează trei sau patru ore la rând – când se va termina asta? Nu mai vreau să ascult!” Există o expresie care poate descrie starea lor de spirit, și anume „stau ca pe ace”. Își dau seama că, atât timp cât adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, nu vor avea niciodată șansa de a excela, ci vor fi întotdeauna limitați, condamnați și respinși de toată lumea și că, indiferent cât de capabili sunt, nu li se vor da roluri importante. În consecință, dezgustul lor față de adevăr și față de Dumnezeu se intensifică. Cineva ar putea întreba: „De ce nu au simțit dezgust de la început?” Într-adevăr, au simțit dezgust de la început, dar, în acel moment, nimic din ceea ce se afla în casa lui Dumnezeu nu le era familiar. Nu aveau nicio idee despre asta, dar nu înseamnă că nu au simțit dezgust sau aversiune. În realitate, s-au simțit scârbiți de adevăr în natura-esență a lor, doar că nu și-au dat seama. Natura-esență a acestor oameni este, fără îndoială, scârbită de adevăr. De ce spun asta? Ei iubesc în mod inerent nedreptatea, ticăloșia, puterea, tendințele rele, să conducă, să-i controleze pe oameni și toate lucrurile negative de acest fel. Judecând după aceste lucruri pe care le iubesc, antihriștii, fără nicio îndoială, se simt scârbiți de adevăr. În plus, cu privire la lucrurile pentru care depun eforturi, ei se străduiesc să aibă statut, să se distingă, să își pună o aureolă, să fie conducători în rândul oamenilor, să fie impunători și puternici, să aibă prestigiu și putere oriunde vorbesc și acționează, împreună cu abilitatea de a-i controla pe oameni – ei depun eforturi pentru aceste lucruri. Aceasta este, de asemenea, o manifestare a sentimentului de aversiune față de adevăr.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Principala manifestare a faptului că antihriștii sunt scârbiți de adevăr se vede în atitudinea lor față de acesta și, desigur, se manifestă și în viața și activitățile lor zilnice obișnuite, în special în modul în care își îndeplinesc îndatoririle. Ei afișează mai multe manifestări. În primul rând, nu caută niciodată adevărul, nici chiar atunci când știu clar că ar trebui să o facă. În al doilea rând, nu practică niciodată adevărul. Din moment ce nu caută adevărul, cum l-ar putea practica? Numai prin căutare poate exista înțelegere și numai înțelegerea poate duce la practică; ei nu caută și nici nu iau deloc în serios adevărurile-principii. Ba chiar le disprețuiesc, sunt scârbiți de ele și le privesc cu ostilitate. În consecință, nici măcar nu se ating de practicarea adevărului, și chiar dacă uneori înțeleg adevărul, nu îl practică. De exemplu, când li se întâmplă ceva și alții le sugerează o cale bună de acțiune, ei ar putea replica: „Ce este bine în asta? Dacă fac asta, nu mi se vor irosi propriile idei?” Unii ar putea spune: „Casa lui Dumnezeu va suferi pierderi dacă facem lucrurile în felul tău; trebuie să acționăm conform principiilor.” Ei răspund: „Ce principii! Felul meu este principiul; orice gândesc eu este principiul!” Nu cumva asta înseamnă să nu practici adevărul? (Ba da.) O altă manifestare de bază a lor este că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu se dedică devoțiunilor spirituale. Când unii oameni sunt ocupați cu munca și nu găsesc timp să citească din cuvintele lui Dumnezeu, ei meditează în tăcere sau cântă unele imnuri, iar dacă trec multe zile fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu, au un sentiment de gol. În toiul agitației lor, fură un moment pentru a citi un fragment și pentru a se reface, meditând până când pot simți prezența lui Dumnezeu, iar inimile lor se liniștesc. Astfel de oameni nu sunt departe de Dumnezeu. Pe de altă parte, antihriștii nu se simt mâhniți dacă trece o zi fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă nu citesc cuvintele lui Dumnezeu timp de 10 zile, nu simt nimic. Pot să trăiască destul de bine și un an fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și pot să stea chiar trei ani fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și să nu simtă nimic – nu simt frică sau gol în inimile lor și continuă să trăiască confortabil. Sigur simt o aversiune intensă față de cuvintele lui Dumnezeu! O persoană poate sta o zi fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu din cauză că e ocupată sau poate să stea 10 zile, din același motiv. Totuși, dacă cineva poate să stea o lună întreagă fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și tot nu simte nimic, atunci există o problemă. Dacă trece un an fără ca o persoană să citească din cuvintele lui Dumnezeu, aceasta nu doar că nu tânjește după cuvintele lui Dumnezeu, dar are și o aversiune față de adevăr.

O altă manifestare a faptului că antihriștii simt aversiune față de adevăr este disprețul lor față de Hristos. Am mai avut părtășie despre disprețul lor față de Hristos înainte. Deci, ce a făcut Hristos pentru ca ei să-L disprețuiască? I-a rănit, le-a făcut rău sau a făcut ceva contrar dorințelor lor? Le-a lezat vreunul dintre interese? Nu, Hristos nu le poartă pică personal, iar ei nici măcar nu L-au întâlnit. Cum L-ar putea disprețui atunci? Cauza principală se află în esența antihriștilor de a simți aversiune față de adevăr. O altă manifestare a sentimentului de aversiune a antihriștilor față de adevăr este disprețul față de realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Realitatea tuturor lucrurilor pozitive cuprinde o gamă largă de lucruri, cum ar fi toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat și legile lor, diferite ființe și legile care le guvernează viața și, în primul rând, diferitele legi care guvernează viața acestor ființe numite oameni. De exemplu, problemele legate de naștere, vârstă, boală și moarte, care sunt cele mai apropiate de viața umană – picioarele oamenilor normali devin firave pe măsură ce îmbătrânesc, sănătatea lor se șubrezește, ochii li se întunecă, au probleme cu auzul, dinții li se slăbesc, iar ei cred că trebuie să se împace cu bătrânețea. Dumnezeu este suveran peste toate acestea și nimeni nu se poate împotrivi acestei legi naturale – oamenii normali pot recunoaște și accepta toate aceste lucruri. Totuși, indiferent de cât de mult trăiește o persoană sau de starea sănătății sale fizice, anumite lucruri nu se schimbă, cum ar fi modul în care ar trebui să își facă datoria, poziția pe care ar trebui să o ia și atitudinea cu care ar trebui să își facă datoria. Antihriștii, pe de altă parte, refuză să cedeze. Ei spun: „Cine sunt eu? Nu pot îmbătrâni. Trebuie să fiu mereu diferit de oamenii obișnuiți. Ți se pare că sunt bătrân? Există anumite lucruri pe care voi nu le puteți face la această vârstă, dar eu pot. Poate că picioarele voastre devin firave la cincizeci de ani, dar ale mele rămân agile. Mă antrenez chiar să sar de pe un acoperiș pe altul!” Ei vor mereu să sfideze aceste legi normale pe care Dumnezeu le-a rânduit, încearcă permanent să le încalce și să le arate celorlalți că sunt diferiți, extraordinari și superiori oamenilor obișnuiți. De ce fac asta? Vor să conteste cuvintele lui Dumnezeu și să nege că ele sunt adevărul. Nu este aceasta o manifestare a esenței antihriștilor de a simți aversiune față de adevăr? (Ba da.) Există și un alt aspect, și anume faptul că antihriștii venerează tendințele rele și influențele întunecate; acest lucru confirmă și mai mult că sunt dușmani ai adevărului. Antihriștii admiră și venerează profund regimul Satanei și diferitele abilități, priceperi și fapte ale duhurilor rele despre care se vorbește în legende, precum și tendințele rele și influențele întunecate. Credința lor în aceste lucruri este de neclintit și nu se îndoiesc niciodată de ele. Inimile lor nu numai că nu simt aversiune, dar sunt pline de respect, venerație și invidie față de ele. Urmăresc îndeaproape aceste lucruri, chiar și în adâncul inimii lor. Antihriștii au acest tip de atitudine în adâncul inimii lor cu privire la aceste lucruri rele și întunecate – nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? Categoric! Cum ar putea cineva care iubește aceste lucruri rele și întunecate să iubească adevărul? Aceștia sunt oameni care aparțin forțelor rele și găștii Satanei. Desigur, ei cred neclintit în lucrurile Satanei, în timp ce inimile lor sunt pline de repulsie și dispreț față de adevăr și de lucrurile pozitive.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

De ce sunt numiți antihriști? Ce înseamnă „anti”? Înseamnă antiteză și ură. Înseamnă ostilitate față de Hristos, ostilitate față de adevăr și ostilitate față de Dumnezeu. Ce înseamnă „ostilitate”? Înseamnă a sta în tabăra opusă, a te trata ca pe un dușman, ca și cum ar fi cuprins de o ură mare și profundă; înseamnă a fi diametral opus ție. Aceasta este mentalitatea cu care Îl abordează antihriștii pe Dumnezeu. Ce atitudine față de adevăr au astfel de oameni care-L urăsc pe Dumnezeu? Sunt capabili să iubească adevărul? Sunt capabili să accepte adevărul? În niciun caz. Prin urmare, oamenii care se opun lui Dumnezeu sunt oameni care urăsc adevărul. Lucrul care se manifestă cel mai mult în ei este aversiunea față de adevăr și ura față de acesta. De îndată ce aud adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu, există ură în inimile lor, iar când cineva le citește cuvintele lui Dumnezeu, pe chipurile lor apare o expresie de mânie și furie, exact ca atunci când cuvintele lui Dumnezeu sunt citite unui demon în momentul în care oamenii răspândesc Evanghelia. În inimile lor, oamenii care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc simt cea mai mare aversiune față de cuvintele lui Dumnezeu și față de adevăr, au o atitudine de împotrivire și ajung chiar să urască pe oricine le citește cuvintele lui Dumnezeu sau care are cu ei părtășie despre adevăr, ba chiar o tratează pe acea persoană ca pe un dușman. Ei simt o aversiune extremă față de diverse adevăruri și față de lucrurile pozitive. Toate adevărurile, cum ar fi supunerea față de Dumnezeu, îndeplinirea cu loialitate a îndatoririlor, a fi o persoană cinstită, căutarea adevărului în toate lucrurile și așa mai departe – au ele un pic de dorință subiectivă sau iubire? Nu, nicidecum. Prin urmare, având în vedere acest tip de natură-esență pe care o au, ei stau deja în opoziție directă față de Dumnezeu și de adevăr. Fără îndoială, în adâncul lor, acești oameni nu iubesc adevărul și niciun lucru pozitiv; în adâncul lor, chiar sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. De exemplu, oamenii aflați în funcții de conducere trebuie să fie capabili să accepte opiniile diferite ale fraților și surorilor lor, trebuie să fie capabili să se deschidă și să se dezvăluie în fața fraților și surorilor, să fie capabili să accepte reproșurile acestora și nu trebuie să își afirme statutul. Ce ar spune un antihrist despre toate aceste moduri corecte de a practica? El ar zice: „Dacă aș asculta opiniile fraților și surorilor, aș mai fi conducător? Aș mai avea statut și prestigiu? Dacă nu am prestigiu, atunci ce lucrare pot să fac?” Acesta este exact tipul de fire pe care o are un antihrist; el nu acceptă adevărul nici măcar în cel mai neînsemnat mod și, cu cât o manieră de practică este mai corectă, cu atât i se împotrivește mai tare. Nu acceptă că a acționa conform principiului înseamnă a practica adevărul. Ce crede el că înseamnă a practica adevărul? El crede că trebuie să utilizeze comploturi, trucuri și violență împotriva tuturor, mai degrabă decât să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu, pe adevăr și pe iubire. Toate mijloacele și căile lor sunt ticăloase. Toate acestea sunt întru totul reprezentative pentru natura-esența antihriștilor. Motivele, opiniile, perspectivele și intențiile pe care le dezvăluie deseori sunt toate firi de aversiune și ură față de adevăr, ceea ce reprezintă natura-esența antihriștilor. Atunci, ce înseamnă să stai în opoziție față de adevăr și de Dumnezeu? Înseamnă să urăști adevărul și lucrurile pozitive. De exemplu, când cineva spune: „Ca ființă creată, o persoană ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create. Orice ar spune Dumnezeu, oamenii ar trebui să se supună, pentru că suntem ființe create”, cum gândește un antihrist? „Să mă supun? Nu este neadevărat că sunt o ființă creată, dar când vine vorba de supunere, asta depinde de situație. În primul rând, trebuie să existe un beneficiu pentru mine, nu trebuie să fiu dezavantajat, iar interesele mele trebuie să fie pe primul loc. Dacă există recompense sau mari binecuvântări de obținut, atunci mă pot supune, dar fără recompense și fără o destinație, de ce trebuie să mă supun? Nu mă pot supune.” Aceasta este o atitudine de neacceptare a adevărului. Supunerea lui față de Dumnezeu este condiționată, iar în cazul în care condițiile sale nu sunt întrunite, nu numai că nu se va supune, ci este și susceptibil să se opună și să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu cere ca oamenii să fie onești, dar acești antihriști cred că doar nerozii încearcă să fie onești și că oamenii deștepți nu încearcă să fie onești. Care este esența unei astfel de atitudini? Este ură față de adevăr. Aceasta este esența antihriștilor, iar esența lor determină calea pe care o urmează, iar calea pe care o urmează determină tot ceea ce fac.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”

Din perspectiva naturii-esență a antihriștilor, ei sunt ostili față de adevăr. Cum se dezvăluie această natură-esență a ostilității față de adevăr? Prin faptul că, auzind cuvintele lui Dumnezeu, ei se simt dezgustați, somnoroși și dezvăluie diferite exprimări de dispreț, nerăbdare și lipsa dorinței de a asculta. Comportamentul lor demonic este astfel dezvăluit. La exterior, se pare că-și fac datoria și se recunosc drept adepți ai lui Dumnezeu. Așadar, de ce devin de nestăpânit în timpul părtășiei despre adevăr și despre cuvintele lui Dumnezeu? De ce nu pot sta nemișcați atunci? Este ca și cum cuvintele lui Dumnezeu ar purta o sabie. Oare cuvintele Sale i-au străpuns? Oare cuvintele Sale i-au condamnat? Nu. Majoritatea acestor cuvinte sunt pentru hrănirea oamenilor și, după ce le aud, oamenii sunt capabili să se trezească, să găsească un mod de a trăi și să se reanime pentru a trăi având o asemănare umană. Așadar, de ce unii oameni reacționează anormal la auzul acestor cuvinte? Acesta este diavolul care își dezvăluie adevăratul comportament. Ei nu se simt dezgustați când vorbești despre teologie, erezii, falsități sau Cartea Apocalipsei. Chiar dacă vorbești despre a fi candid, a fi o persoană care caută să le facă pe plac altora sau dacă spui povești eroice, nu se simt dezgustați. Dar imediat ce aud că sunt citite cuvintele lui Dumnezeu, se simt dezgustați, se ridică și vor să plece. Dacă îi îndemni să asculte cum se cuvine, devin conflictuali și se uită la tine cu mânie. De ce asemenea oameni nu pot asimila cuvintele lui Dumnezeu? Nu pot sta nemișcați când aud cuvintele lui Dumnezeu – ce se întâmplă aici? Aceasta dovedește că spiritul lor lăuntric este anormal, este un spirit scârbit de adevăr și potrivnic față de Dumnezeu. De îndată ce aud cuvintele lui Dumnezeu, devin agitați în sinea lor, iar demonul din ei se agită, făcându-i incapabili să stea nemișcați. Aceasta este esența unui antihrist. Așadar, din exterior, antihriștii disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu care nu sunt în acord cu noțiunile lor. Dar la ce se referă, de fapt, „nepotrivirea cu noțiunilor lor”? Aceasta indică în mod clar că ei condamnă aceste cuvinte, nu le recunosc ca venind de la Dumnezeu și nu le recunosc ca fiind adevărul sau un mod de viață care îi mântuiește pe oameni. Nepotrivirea cu noțiunile lor este doar o scuză, un fenomen superficial. Ce înseamnă că nu sunt în acord cu noțiunile lor? Oare nimeni nu are nicio noțiune despre toate aceste cuvinte rostite de Dumnezeu? Poate toată lumea să le accepte drept cuvintele lui Dumnezeu, drept adevărul? Nu – fiecare persoană, într-o măsură mai mare sau mai mică, la un anumit nivel, are unele gânduri, noțiuni sau puncte de vedere care intră în conflict cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau le contrazic. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor au o raționalitate normală, iar această raționalitate îi poate ajuta să depășească atitudinea care apare atunci când se confruntă cu acele cuvinte ale lui Dumnezeu care nu sunt în acord cu noțiunile lor. Raționalitatea lor le spune: „Chiar dacă nu sunt în acord cu noțiunile mele, acestea sunt totuși cuvintele lui Dumnezeu; chiar dacă nu sunt în acord cu noțiunile mele, sunt reticent să le ascult, simt că sunt incorecte și că intră în conflict cu gândurile mele, aceste cuvinte sunt totuși adevărul. Le voi accepta încet și, într-o zi, când voi recunoaște toate acestea, voi renunța la noțiunile mele.” Raționalitatea lor le spune să-și lase mai întâi deoparte noțiunile proprii; noțiunile lor nu sunt adevărul și nu pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu. Raționalitatea lor le spune să accepte cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de supunere și onestitate, în loc de a-I contrazice cuvintele cu noțiunile și punctele de vedere proprii. Astfel, când aud cuvintele lui Dumnezeu, le pot accepta pe cele care sunt în acord cu noțiunile lor și se așază pentru a asculta în liniște. În cazul celor care nu sunt în acord cu noțiunile lor, ei caută de asemenea soluții, străduindu-se să-și lase deoparte noțiunile proprii și să devină compatibili cu Dumnezeu. Acesta este comportamentul normal al majorității oamenilor raționali. Însă „nepotrivirea cu noțiunile lor”, menționată de antihriști, nu este ca la oamenii obișnuiți. În cazul antihriștilor, aceasta prezintă probleme grave; este ceva complet opus acțiunilor, cuvintelor, esenței și firii lui Dumnezeu, ceva care aparține unei firi-esență satanice. În cazul lor, este o condamnare, blasfemie și batjocorire a cuvintelor lui Dumnezeu. Ei cred că acest limbaj uman comun și ușor de înțeles, rostit de Dumnezeu, nu este adevărul și nu poate obține efectul de a-i mântui pe oameni. Exact asta înțeleg antihriștii prin „nepotrivirea cu noțiunilor lor”. Care este așadar esența ei? În realitate, este condamnarea, tăgăduirea și hulirea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a cincea)”

Antihriștii au o aversiune inerentă față de adevăr, iar toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, pe care ei îl găsesc profund respingător în inimile lor și nu sunt dispuși să îl asculte sau să îl accepte. Cuvintele lui Dumnezeu de expunere și judecată a omenirii sunt condamnări ale acestor antihriști și oameni răi, iar pentru ei, aceste cuvinte sunt condamnări, judecăți și blesteme, făcându-i să se simtă inconfortabil și neliniștiți atunci când le aud. Ce cred în inimile lor? „Toate aceste cuvinte pe care dumnezeu le rostește mă judecă și mă condamnă. Se pare că cineva ca mine nu poate fi mântuit; eu sunt tipul care ajunge să fie eliminat și respins. Ce rost are să cred în dumnezeu, din moment ce nu am nicio speranță de a fi mântuit? Dar realitatea e că el este încă dumnezeu, el este întruparea lui dumnezeu, care a rostit atâtea cuvinte și are atât de mulți adepți. Ce ar trebui să fac în legătură cu acest lucru?” Această chestiune îi neliniștește; dacă nu pot să obțină un lucru, nu vor să îl aibă nici alții. Dacă alții pot obține ceva în timp ce ei nu pot, devin amarnic de odioși, de nefericiți. Ei speră ca Dumnezeu întrupat să nu fie Dumnezeu și ca lucrarea pe care o face să fie falsă și să nu fie făcută de Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, s-ar simți echilibrați lăuntric, iar problema ar fi rezolvată la rădăcină. Ei se gândesc în sinea lor: „Dacă această persoană nu ar fi dumnezeu întrupat, atunci nu ar însemna că aceia care îl urmează au fost păcăliți? Dacă ar fi așa, atunci mai devreme sau mai târziu acești oameni s-ar împrăștia. Dacă s-ar dispersa și niciunul dintre ei nu ar câștiga nimic, atunci aș putea să stau liniștit și să mă simt echilibrat știind că nu am obținut nimic, nu-i așa?” Aceasta este mentalitatea lor; ei nu pot câștiga nimic, așa că vor ca nici alții să nu câștige. Cel mai bun mod de a-i împiedica pe alții să obțină vreun câștig este să-L renege pe Hristos, să nege esența lui Hristos, să nege lucrarea pe care a făcut-o Hristos și să nege toate cuvintele rostite de Hristos. În acest fel, ei nu vor fi condamnați și sunt resemnați și împăcați cu faptul că nu vor câștiga nimic, nemaifiind nevoie să fie preocupați de această chestiune. Aceasta este natura-esență a oamenilor precum antihriștii. Prin urmare, au ei noțiuni despre Hristos? Iar atunci când au noțiuni, le rezolvă? Pot să renunțe la ele? Nu pot. Cum sunt generate noțiunile lor? Este ușor pentru ei să genereze noțiuni: „Atunci când tu vorbești, eu te scrutez, încercând să înțeleg motivul din spatele cuvintelor tale și de unde vin ele. Reprezintă ceva ce ai auzit sau ai învățat sau te-a instruit cineva să le spui? A făcut cineva un raport sau o plângere la adresa ta? Pe cine dai în vileag?” Ei scrutează în acest mod. Pot ei să înțeleagă adevărul? Niciodată nu pot să-l înțeleagă; în inimile lor, se împotrivesc. Sunt scârbiți de adevăr, se împotrivesc acestuia și îl urăsc și ascultă predici cu acest tip de natură-esență. În afară de teorii și doctrine, tot ceea ce acumulează sunt noțiuni. Ce fel de noțiuni? „Hristos vorbește în acest fel, spunând uneori chiar glume; acest lucru nu este respectuos! El folosește uneori zicale alegorice; acest lucru nu este serios! Discursul său nu este elocvent; nu este foarte educat! Uneori trebuie să mediteze și să se gândească la cuvintele pe care le alege; nu a mers la universitate, nu-i așa? Uneori discursul său vizează pe cineva anume – pe cine? A depus cineva o plângere? Cine a fost? De ce hristos mă critică întotdeauna atunci când vorbește? Mă urmărește și mă observă toată ziua? Își petrece întreaga zi meditând asupra oamenilor? Ce gândește hristos în inima lui? Discursul lui dumnezeu întrupat nu seamănă cu glasul tunător al dumnezeului din ceruri, cu autoritatea sa incontestabilă; de ce pare atât de uman ceea ce manifestă el? Oricum l-aș privi, el este doar o persoană. Are dumnezeu întrupat vreo slăbiciune? Îi urăște pe oameni în inima sa? Are vreo filosofie pentru interacțiunile lumești în raporturile sale cu oamenii?” Nu sunt aceste noțiuni din abundență? (Ba da.) Gândurile antihriștilor sunt pline de lucruri care nu au legătură cu adevărul, toate provenind din gândirea și logica Satanei, din filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești. În adâncul sufletului, ei sunt plini de ticăloșie, plini de o stare și o fire potrivnice adevărului. Ei nu vin să caute sau să dobândească adevărul, ci să-L scruteze pe Dumnezeu. Noțiunile lor pot apărea oricând, oriunde, iar ei generează noțiuni în timp ce observă, în timp ce scrutează. Noțiunile lor se formează în timpul judecății și condamnării lor și le păstrează strâns în inimile lor. Atunci când observă latura umană a lui Dumnezeu întrupat, ei generează noțiuni. Când văd latura divină, devin curioși și uimiți, ceea ce duce, de asemenea, la generarea de noțiuni. Atitudinea lor față de Hristos și față de întruparea lui Dumnezeu nu este una de supunere sau de acceptare autentică din adâncul inimii lor. În schimb, ei stau în opoziție față de Hristos, observându-I și scrutându-I privirea, gândurile și purtarea, și chiar observând și scrutând fiecare expresie a lui Hristos, ascultând fiecare tip de ton, intonație și alegere a cuvintelor, precum și la ce se face referire în discursul lui Hristos și așa mai departe. Atunci când antihriștii Îl observă și Îl scrutează pe Hristos în acest fel, atitudinea lor nu este una care intenționează să caute adevărul și să îl înțeleagă, astfel încât să Îl poată accepta pe Hristos ca Dumnezeul lor și să Îl accepte pe Hristos ca fiind adevărul lor și ca devenind viața lor. Dimpotrivă, vor să scruteze această persoană, să-L cerceteze amănunțit și să-L înțeleagă. Ce încearcă să înțeleagă? Ei scrutează modul în care această persoană seamănă cu Dumnezeu, iar dacă seamănă într-adevăr cu Dumnezeu, ei o acceptă. Dacă, indiferent cum Îl scrutează, nu pare a fi Dumnezeu, atunci renunță complet la idee și continuă să se agațe de noțiunile despre Dumnezeul întrupat sau, crezând că nu există nicio speranță de a primi binecuvântări, caută o oportunitate de a pleca rapid.

Este destul de normal ca antihriștii să genereze noțiuni despre întruparea lui Dumnezeu. Din cauza esenței lor de antihriști, a esenței lor care este scârbită de adevăr, le este imposibil să renunțe la noțiunile lor. Atunci când nu se întâmplă nimic, ei citesc din cartea cuvintelor lui Dumnezeu și văd aceste cuvinte ca fiind Dumnezeu, dar când intră în contact cu Dumnezeul întrupat și constată că El nu seamănă cu Dumnezeu, ei generează imediat noțiuni, iar atitudinea lor se schimbă. Atunci când nu sunt în contact cu Dumnezeul întrupat, ei doar țin în mână cartea care conține cuvintele lui Dumnezeu și le consideră pe acestea ca fiind Dumnezeu, și încă mai pot nutri o fantezie vagă și o intenție de a primi binecuvântări pentru a depune cu reticență unele eforturi, a îndeplini unele îndatoriri și a juca un rol în casa lui Dumnezeu. Însă, de îndată ce intră în contact cu întruparea lui Dumnezeu, mințile lor se umplu de noțiuni. Chiar dacă nu sunt emondați, entuziasmul lor de a-și face îndatoririle poate să scadă semnificativ. Acesta este modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu și întruparea lui Dumnezeu. Deseori, ei separă cuvintele lui Dumnezeu de întruparea Sa, tratând cuvintele lui Dumnezeu ca pe Dumnezeu și întruparea Sa ca om. Atunci când întruparea lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile lor sau le încalcă noțiunile, ei apelează rapid la cuvintele lui Dumnezeu și le citesc în rugăciune, încercând să-și suprime forțat noțiunile și să le blocheze. Apoi venerează cuvintele lui Dumnezeu ca și cum L-ar venera pe Dumnezeu Însuși și li se pare că noțiunile lor au fost înlăturate. În realitate, însă, neascultarea și disprețul lor lăuntric față de Hristos nu sunt deloc înlăturate. În tratamentul lor față de Hristos, antihriștii generează în mod continuu noțiuni și se agață cu încăpățânare de ele până la moarte. Atunci când nu au noțiuni, ei scrutează și analizează; atunci când au noțiuni, nu numai că scrutează și analizează, dar se și agață de ele cu încăpățânare. Ei nici nu-și înlătură noțiunile, nici nu caută adevărul; sunt convinși că au dreptate. Nu aparțin ei Satanei? (Ba da.) Acestea sunt manifestările antihriștilor atunci când au noțiuni despre Dumnezeu întrupat.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a treia)”

Dumnezeu a spus multe cuvinte și a făcut multă lucrare și totuși, oricât de practice sunt cuvintele Sale, oricât de edificatoare sunt adevărurile pe care le rostește pentru oameni, oricât de urgent au ei nevoie să le înțeleagă, antihriștii nu sunt interesați și nu le iau în serios. Ba chiar, cu cât Dumnezeu vorbește mai mult, cu cât face mai multă lucrare specifică, cu atât se simt mai dezgustați, iritați și potrivnici. Mai mult, chiar va apărea în ei condamnarea față de Dumnezeu și hulirea Lui; vor vocifera împotriva Lui: „Atotputernicia ta se află în aceste cuvinte? Asta este tot ceea ce faci – exprimi cuvinte? Dacă nu ai vorbi, nu ai fi atotputernic? Dacă ești atotputernic, atunci nu vorbi. Nu folosi discursul sau părtășia despre adevăr și aprovizionarea omului cu adevăr pentru a ne permite să dobândim viața și să realizăm schimbarea firii. Dacă ne-ai face pe toți să devenim îngeri peste noapte, mesagerii tăi – abia asta ar fi atotputernicie!” Pe măsură ce Dumnezeu Își rostește cuvintele și Își face lucrarea, natura antihriștilor este dezvăluită și expusă, puțin câte puțin, fără nicio ascundere, iar esența lor de a fi scârbit și de a rezista adevărului este, de asemenea, dezvăluită în totalitate. Firea și esența antihriștilor care disprețuiesc identitatea și esența lui Dumnezeu sunt, de asemenea, expuse și dezvăluite, puțin câte puțin, odată cu trecerea timpului și avansarea neîntreruptă a lucrării lui Dumnezeu. Antihriștii urmăresc lucruri vagi; ei urmăresc să vadă semne și minuni – și, conduși de această ambiție și dorință care nu corespunde realității, natura lor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî este adusă la lumină. Prin contrast, cei care realmente urmăresc realitatea și adevărul, care cred în lucruri pozitive și le iubesc, văd atotputernicia lui Dumnezeu în procesul lucrării și cuvintelor Lui – iar ceea ce acești oameni pot să vadă, să dobândească și să cunoască reprezintă exact lucrurile pe care antihriștii nu vor fi niciodată capabili să le cunoască și să le dobândească. Antihriștii cred că, dacă oamenii ar dobândi viața de la Dumnezeu, ar trebui să existe semne și minuni; ei cred că, fără semne și minuni, dobândirea vieții și a adevărului doar din cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, obținerea schimbării firii și dobândirea mântuirii sunt imposibile. Pentru un antihrist, acest lucru reprezintă o imposibilitate eternă – nu stă în picioare. De aceea, el așteaptă și se roagă neobosit, în speranța că Dumnezeu îi va dezvălui semne și minuni și va face miracole pentru el – iar dacă nu o face, atunci atotputernicia Lui nu există. Implicația din spatele acestui lucru este că, dacă atotputernicia lui Dumnezeu nu există, atunci Dumnezeu cu siguranță nu există. Aceasta este logica antihriștilor. Ei condamnă dreptatea lui Dumnezeu și condamnă atotputernicia Lui.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Antihriștii nu recunosc sau nu cred câtuși de puțin în dreptatea și atotputernicia din firea-esență a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin au vreo cunoaștere despre acestea. Desigur, le este și mai dificil să creadă în sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu, să o recunoască și să o cunoască. Prin urmare, atunci când Dumnezeu menționează că El ar vrea ca oamenii să fie cinstiți, că ar vrea ca ei să fie ființe create cu picioarele pe pământ care se pot menține pe pozițiile lor, în antihrist apar ideile și îl cuprinde o atitudine, un sentiment. El spune: „Nu este dumnezeu preamărit? Nu este el suprem? Dacă da, cerințele pe care el le pune omului ar trebui să fie mărețe și preamărite. Am crezut că dumnezeu este atât de misterios; n-aș fi crezut că el i-ar cere omului lucruri atât de neînsemnate. Acestea pot fi considerate adevăruri? Sunt prea simple! Ar fi corect ca cerințele lui dumnezeu să fie ridicate în slăvi: ar trebui să fii o super-persoană, o persoană grozavă, capabilă – asta ar trebui să-i ceară dumnezeu omului să facă. El ar vrea ca o persoană să fie cinstită – este aceasta într-adevăr lucrarea lui dumnezeu? Nu este un lucru contrafăcut?” În adâncul inimilor lor, antihriștii nu numai că se împotrivesc adevărului – pe măsură ce o fac, le vine și să hulească. Nu înseamnă asta că ei disprețuiesc adevărul? Ei sunt plini de dispreț și desconsiderare față de cererile lui Dumnezeu; le definesc și le tratează cu o atitudine de dispreț, desconsiderare, sarcasm și batjocură. În mod evident, antihriștii sunt odioși prin firea-esență pe care o au; sunt incapabili să accepte lucruri sau cuvinte care sunt adevărate, frumoase și practice. Esența lui Dumnezeu este adevărată și practică, iar cerințele Sale de la oameni sunt în concordanță cu ceea ce au nevoie oamenii. „Grandios și preamărit”, așa cum menționează antihriștii – ce înseamnă asta? Este un lucru fals, gol și lipsit de substanță; corupe oamenii și îi induce în eroare; îi face să cadă și îi îndepărtează de Dumnezeu. În schimb, adevărurile exprimate de Dumnezeu și viața Lui sunt fidele, încântătoare și practice. Odată ce o persoană a experimentat cuvintele lui Dumnezeu și a trecut prin ele o vreme, va descoperi că doar viața lui Dumnezeu este cea mai încântătoare, că doar cuvintele Lui pot schimba oamenii și pot deveni viața lor și reprezintă ceea ce au nevoie oamenii – în timp ce acele opinii și zicale mărețe și preamărite propuse de Satana și de antihriști sunt diametral opuse adevărului și realității cerințelor lui Dumnezeu de la om. Prin urmare, pe baza esenței de acest fel a antihriștilor, ei sunt complet incapabili să accepte sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu. Nu există absolut nicio șansă ca ei să recunoască aceste lucruri. Iar în ceea ce privește diferitele fațete ale firii și esenței corupte ale oamenilor care sunt expuse de Dumnezeu – intransigența și aroganța lor, firile lor de înșelăciune, ticăloșie, de aversiune față de adevăr și de cruzime – antihriștii nu le acceptă deloc. Iar în ceea ce privește judecata lui Dumnezeu cu privire la oameni și dojana Sa severă, antihriștii nu numai că sunt incapabili să recunoască sfințenia și frumusețea lui Dumnezeu în acestea – din contră, în inimile lor, simt aversiune față de acele cuvinte rostite de Dumnezeu și se împotrivesc lor. De fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu care mustră, judecă și expun firea coruptă a omului, le urăsc și vor să înjure. Dacă cineva le spune că sunt aroganți, intransigenți, ticăloși care simt aversiune față de adevăr, se vor certa cu acea persoană și o vor înjura de strămoșii ei; iar dacă cineva le expune esența coruptă și îi condamnă, este ca și cum acea persoană ar intenționa să-i omoare – nu vor accepta sub nicio formă acest lucru. Din cauza că antihriștii au o astfel de esență și dezvăluie astfel de lucruri, sunt identificați, fără să știe, și izolați și dezvăluiți involuntar în casa lui Dumnezeu și în biserică. Ambiția și dorința lor rămân adesea neîmplinite și astfel, le crește ura pentru cuvintele rostite de Dumnezeu, pentru existența Sa și pentru expresia „adevărul domnește în casa lui Dumnezeu”. Dacă le spui această expresie, vor dori să se lupte cu tine până la moarte, să te chinuie și să te pedepsească până la moarte. Nu arată asta, în sine, că antihriștii sunt ostili față de Dumnezeu? Ba da, cu siguranță!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de mult prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? Categoric nu. Ei cauzează tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu și dăunează lucrării bisericii – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și pot să vadă înșiruirea de fapte rele ale antihriștilor. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau nu recunosc asta, refuză cu încăpățânare să admită că se înșală sau că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că sunt scârbiți de adevăr? Aceasta este măsura în care antihriștii sunt scârbiți de adevăr. Oricât de multe rele comit, ei refuză cu încăpățânare să accepte și rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta este dovadă suficientă că antihriștii nu iau niciodată în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu acceptă adevărul. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt lacheii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile antihriștilor există doar reputație și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și reputația lor ar fi grav compromise. Prin urmare, ei se împotrivesc, afișând atitudinea celor care „neagă până la moarte”. Indiferent cum îi expun sau îi disecă oamenii, ei se străduiesc din răsputeri să nege acest lucru. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, aceste comportamente expun natura-esență a antihristului de a fi scârbit de adevăr și a-l urî. În altă privință, arată cât de mult își prețuiesc antihriștii statutul, reputația și interesele proprii. Între timp, care este atitudinea lor față de lucrarea și interesele bisericii? Una de dispreț și iresponsabilitate. Nu au deloc conștiință și rațiune. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate dovedește natura-esență a acestora de a simți aversiune și ură față de adevăr; în vreme ce, pe de altă parte, arată lipsa lor de conștiință, rațiune și umanitate. Indiferent de cât de mult afectează tulburarea și relele lor intrarea în viață a fraților și a surorilor, nu își fac niciun reproș și nu pot fi niciodată supărați de asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar și recunoscându-și parțial greșeala s-ar considera că au un strop de conștiință și rațiune, însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? În esență, antihriștii sunt diavoli. Indiferent cât de mult prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu, ei nu văd acest lucru. În inimile lor, nu se simt nici pe departe întristați de asta, și nici nu își fac reproșuri, cu atât mai puțin se simt îndatorați. Indiscutabil, acest lucru nu este ceea ce ar trebui să se vadă la oamenii normali. Sunt diavoli, iar diavolii sunt lipsiți de orice conștiință sau rațiune. Indiferent câte lucruri rele fac și oricât de mari sunt pierderile pe care le provoacă lucrării bisericii, ei refuză vehement să recunoască asta. Cred că, dacă ar recunoaște, ar însemna că au făcut ceva greșit. Se gândesc: „Aș putea face ceva greșit? N-aș face niciodată ceva greșit! Dacă sunt forțat să-mi recunosc greșeala, oare asta nu ar fi o insultă la adresa caracterului meu? Deși am fost implicat în acel incident, nu eu l-am provocat și nu eu am fost principalul responsabil. Mergi și caută pe oricine vrei, dar nu ar trebui să vii să mă cauți pe mine. În orice caz, nu pot recunoaște această greșeală. Nu pot purta această responsabilitate!” Cred că, dacă își vor recunoaște greșeala, vor fi condamnați, vor primi sentința cu moartea și vor fi trimiși jos, în iad, și în iazul de foc și pucioasă. Spuneți-Mi, pot astfel de oameni să accepte adevărul? Poate aștepta cineva căință adevărată de la ei? Indiferent cum au alții părtășie despre adevăr, antihriștii tot i se împotrivesc, i se opun și îl sfidează în adâncul inimilor lor. Chiar și după ce sunt concediați, tot nu-și recunosc greșelile și nu arată nicio manifestare a căinței. Când chestiunea este menționată 10 ani mai târziu, ei tot nu se cunosc pe ei înșiși și nu admit că au făcut o greșeală. Când chestiunea este menționată 20 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să se justifice și să se apere și, un lucru și mai detestabil, când chestiunea este menționată 30 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să aducă argumente pentru ei înșiși și să se justifice, spunând: „Nu am făcut o greșeală, așa că nu o pot recunoaște. Nu a fost responsabilitatea mea; nu ar trebui să o port eu” și, spre surprinderea tuturor, la 30 de ani după ce au fost concediați, acești antihriști tot au o atitudine de împotrivire față de modul în care biserica i-a tratat. Chiar și după 30 de ani, nu s-au schimbat deloc. Așadar, cum au petrecut acești 30 de ani? Nu cumva nu au citit cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au reflectat asupra lor înșiși? Nu cumva nu s-au rugat lui Dumnezeu și nu I s-au destăinuit? Nu cumva nu au ascultat predici și părtășii? Nu cumva nu au minte și nu au gândirea unei umanități normale? Cum au petrecut acești 30 de ani este cu adevărat un mister. La treizeci de ani după ce a avut loc incidentul, sunt în continuare plini de resentimente, crezând că frații și surorile i-au nedreptățit, că Dumnezeu nu îi înțelege, că i-a maltratat casa lui Dumnezeu, că le-a creat probleme, le-a îngreunat situația și i-a învinovățit pe nedrept. Spuneți-Mi, se pot schimba astfel de oameni? Categoric nu. Inimile lor sunt pline de ostilitate față de lucruri pozitive și de împotrivire și opoziție. Cred că, prin faptul că le-au expus faptele rele și i-au emondat, alți oameni le-au stricat caracterele, le-au dezonorat reputația și au provocat daune imense reputației și statutului lor. Nu vor veni niciodată înaintea lui Dumnezeu ca să se roage, să caute și să-și recunoască propriile greșeli în această chestiune și nu vor avea niciodată o atitudine de căință sau de recunoaștere a greșelilor lor; cu atât mai puțin vor accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Astăzi, încă au neascultare, nemulțumire și plângeri în timp ce se justifică față de Dumnezeu, cerându-I să îndrepte aceste greșeli, să dezvăluie această chestiune și să judece exact cine a avut dreptate și cine a greșit, până acolo încât se îndoiesc de dreptatea lui Dumnezeu și o neagă din cauza acestei chestiuni și se îndoiesc și neagă faptul că adevărul și Dumnezeu conduc casa lui Dumnezeu. Acesta este finalul definitiv emondării antihriștilor – acceptă ei adevărul? Nu acceptă deloc adevărul; sunt hotărâți să nu-l accepte. De aici, putem vedea că natura-esență a unui antihrist este scârbită de adevăr și îl urăște.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”

Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Este posibil să determini pe cineva care e scârbit de adevăr să-l accepte și să-l practice? (Nu.) Să faci așa ceva este echivalent cu a pune o vacă să se urce într-un copac sau un lup să mănânce fân – ar însemna să le ceri ceva imposibil? Uneori vezi un lup strecurându-se într-o turmă ca să stea cu oile. Este un vicleșug, își așteaptă ocazia de a mânca oile. Natura lui nu se va schimba niciodată. La fel, a pune un antihrist să practice adevărul este echivalent cu a pune un lup să mănânce fân și să-și abandoneze instinctul de a mânca oi: este imposibil. Lupii sunt carnivori. Ei mănâncă oi – mănâncă tot soiul de animale. Aceasta e natura lor și nu se poate schimba. Dacă cineva spune: „Nu știu dacă sunt un antihrist, dar ori de câte ori aud adevărul în părtășie, inima îmi fierbe de furie și îl urăsc – și urăsc chiar mai mult pe oricine mă emondează”, este acea persoană un antihrist? (Da.) Cineva spune: „Când ți se întâmplă ceva, trebuie să te supui și să cauți adevărul”, iar acea primă persoană spune: „Să mă supun, ce aiureală! Taci!” Ce fel de lucru e acesta? E vorba de un temperament irascibil? (Nu.) Ce fire este? (Ură față de adevăr.) Nu tolerează nici măcar să se vorbească despre acesta și, imediat ce ai părtășie despre adevăr, natura lor izbucnește și își arată adevărata față. Nu le place să audă nicio mențiune despre căutarea adevărului sau supunerea față de Dumnezeu. Cât de mare este neplăcerea lor? Explodează când aud astfel de discuții. Politețea lor dispare; nu se tem că-i ia gura pe dinainte. Atât de departe merge ura lor. Pot să practice adevărul atunci? (Nu.) Adevărul nu este menit pentru cei răi; este menit pentru acei oameni care au conștiință și rațiune, care iubesc adevărul și lucrurile pozitive. Le cere acelor oameni să-l accepte și să-l practice. Cât despre acei oameni ticăloși cu esența unui antihrist, care sunt extrem de ostili față de adevăr și de lucrurile pozitive, ei nu vor accepta niciodată adevărul. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, indiferent cât de multe predici aud, nu vor accepta sau practica adevărul. Să nu crezi că nu practică adevărul pentru că nu-l înțeleg și că-l vor înțelege când vor auzi mai mult din el. Este imposibil, pentru că toți cei care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc sunt de teapa Satanei. Nu se vor schimba niciodată și nimeni altcineva nu-i poate schimba. Seamănă cu arhanghelul, după ce L-a trădat pe Dumnezeu: L-ați auzit vreodată pe Dumnezeu spunând că-l va mântui pe arhanghel? Nu a spus niciodată asta. Așadar, ce i-a făcut Dumnezeu Satanei? L-a aruncat în văzduh și l-a pus să presteze un serviciu pentru El pe pământ, făcând ce ar trebui să facă. Și, când va termina de prestat un serviciu, iar planul de gestionare al lui Dumnezeu se va încheia, îl va distruge și asta va fi tot. Mai spune Dumnezeu și altceva despre asta? (Nu.) De ce nu? Pentru că ar fi, într-un cuvânt, inutil. Să-i spui chiar și un singur lucru ar fi de prisos. Dumnezeu Și-a dat seama: natura-esență a unui antihrist nu se poate schimba niciodată. Așa stau lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”