Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

La menționarea lui Pavel, vă veți gândi la istoria sa și la unele povești despre el care nu sunt exacte și care nu corespund cu realitatea. El a fost învățat de către părinții săi de la o vârstă fragedă și a primit viața Mea, iar ca rezultat al predestinării Mele, el avea calibrul pe care Eu îl cer. La vârsta de 19 ani, el a citit diferite cărți despre viață; astfel, nu trebuie să intru în detalii despre cum, datorită calibrului său și datorită luminării și iluminării Mele, el nu numai că putea vorbi cu o anume pricepere despre chestiuni spirituale, dar era, de asemenea, capabil să Îmi înțeleagă intențiile. Desigur, aceasta nu exclude combinația de factori interni și externi. Totuși, singura sa imperfecțiune era faptul că, datorită talentelor sale, era deseori lăudăros și superficial. Drept rezultat, datorită răzvrătirii sale, din care o parte îl reprezenta direct pe arhanghel, când Eu am devenit trup pentru prima dată, el a depus toate eforturile pentru a Mă sfida. El era unul dintre aceia care nu cunosc cuvintele Mele, iar locul Meu în inima sa deja dispăruse. Astfel de oameni se opun direct divinității Mele și sunt doborâți de Mine și se pleacă și își mărturisesc păcatele doar la final. Astfel, după ce utilizasem punctele lui forte – adică, după ce el lucrase pentru Mine o perioadă de timp – el a revenit din nou la vechile lui obiceiuri și, deși nu s-a răzvrătit în mod direct împotriva cuvintelor Mele, el s-a răzvrătit împotriva îndrumării interioare și a luminării din partea Mea și, astfel, tot ceea ce făcuse el în trecut era inutil; cu alte cuvinte, coroana slavei, despre care vorbea, devenise cuvinte goale, produsul propriei sale imaginații, căci, chiar și astăzi, el încă este supus judecății Mele, în captivitatea lanțurilor Mele.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 4

Dintre cei care caută viața, Pavel era cineva care nu își cunoștea propria esență. El nu a fost în niciun caz umil sau supus, nici nu și-a cunoscut esența care era împotrivitoare lui Dumnezeu. Și prin urmare, era cineva care nu trecuse prin experiențe detaliate și cineva care nu pusese adevărul în practică. […] Pavel nu și-a cunoscut propria esență sau stricăciune, cu atât mai puțin nu și-a cunoscut propria răzvrătire. El nu a menționat niciodată sfidarea lui detestabilă la adresa lui Hristos, nici nu a avut mari regrete. El a oferit doar o explicație sumară și, adânc în inima lui, nu I-a cedat pe deplin lui Dumnezeu. Chiar dacă a căzut pe drumul Damascului, el nu s-a uitat adânc în interiorul lui. El era mulțumit pur și simplu să continue să lucreze și nu s-a gândit să se cunoască pe sine și să-și schimbe firea veche care era cea mai critică dintre probleme. El era mulțumit pur și simplu să rostească adevărul, să-i aprovizioneze pe alții ca un remediu pentru propria conștiință și folosea faptul că nu mai persecuta ucenicii lui Isus pentru a se consola și a se ierta de păcatele lui trecute. Țelul pe care l-a urmărit nu a fost nimic mai mult decât o cunună viitoare și o lucrare tranzitorie; țelul pe care l-a urmărit a fost harul din abundență. El nu a căutat suficient adevărul, nici nu a căutat să înainteze mai adânc în adevărul pe care mai înainte nu-l înțelesese. Așadar, se poate spune despre cunoașterea lui de sine că a fost falsă și că el nu a acceptat mustrarea sau judecata. Faptul că a fost capabil să lucreze nu înseamnă că el a deținut o cunoaștere a propriei naturi sau esențe; concentrarea lui era doar pe practici exterioare. Mai mult, el nu a năzuit spre schimbare, ci spre cunoștință. Lucrarea lui a fost rezultatul exclusiv al arătării lui Isus pe drumul către Damasc. Nu a fost ceva ce hotărâse să facă inițial, nici nu a fost o lucrare care să aibă loc după ce a acceptat emondarea firii sale vechi. Indiferent de cum a lucrat, firea lui veche nu s-a schimbat și, prin urmare, lucrarea lui nu a ispășit păcatele lui din trecut, ci a jucat pur și simplu un rol anume printre bisericile din acea vreme. Pentru o astfel de persoană, a cărei fire veche nu s-a schimbat – cu alte cuvinte, care nu a obținut mântuirea și a fost chiar mai mult fără adevăr – el a fost absolut incapabil să devină unul dintre aceia acceptați de Domnul Isus. El nu a fost o persoană plină de dragoste și teamă pentru Isus Hristos, nici nu a fost adeptul căutării adevărului, cu atât mai puțin nu a fost cineva care să pătrundă misterul întrupării. El a fost pur și simplu o persoană pricepută în sofism și care nu ar fi cedat cuiva care era mai sus decât el sau care era stăpânit de adevăr. El invidia oamenii sau adevărurile potrivnice lui sau în vrăjmășie cu el, preferând oamenii aceia talentați care prezentau o imagine bună și dețineau cunoștințe profunde. Lui nu îi plăcea să interacționeze cu oamenii săraci care căutau adevărata cale și cărora nu le păsa de nimic decât de adevăr și, în schimb, se preocupa de persoanele mai în vârstă din organizațiile religioase care vorbeau doar de doctrine și stăpâneau cunoștințe abundente. El nu a avut nicio dragoste pentru lucrarea nouă a Duhului Sfânt și nu i-a păsat de mișcarea lucrării noi a Duhului Sfânt. În schimb, a favorizat acele reguli și doctrine care erau mai presus de adevărurile generale. În esența sa înnăscută și în totalitatea a ceea ce a căutat el, nu merită să fie numit un creștin care a căutat adevărul, cu atât mai puțin un slujitor credincios în casa lui Dumnezeu, pentru că ipocrizia lui a fost prea multă și răzvrătirea lui prea mare. Chiar dacă este cunoscut drept un slujitor al Domnului Isus, el nu a fost deloc potrivit să intre pe poarta împărăției cerurilor, pentru că acțiunile lui de la început la sfârșit nu pot fi numite drepte. El poate fi văzut pur și simplu ca unul care a fost ipocrit și care a făcut nedreptate, dar care, cu toate acestea, a și lucrat pentru Hristos. Chiar dacă nu poate fi numit rău, este potrivit să îl numim un om care a făcut nedreptate. El a făcut multă lucrare, însă nu trebuie judecat după cantitatea lucrării pe care a făcut-o, ci doar după calitatea și esența ei. Doar în acest fel se poate da de cap acestei chestiuni. El a crezut întotdeauna despre sine: „Sunt capabil să lucrez, sunt mai bun decât majoritatea oamenilor; sunt atent la povara Domnului ca nimeni altcineva și nimeni nu se căiește la fel de profund ca și mine, pentru că marea lumină a strălucit peste mine și eu am văzut marea lumină, așa că pocăința mea este mai profundă decât oricare alta.” La acea vreme, aceasta a crezut în inima sa. La finalul lucrării sale, Pavel a spus: „Am purtat lupta, am terminat alergarea și mă așteaptă cununa dreptății.” Lupta lui, lucrarea și cursa au fost exclusiv de dragul cununii dreptății și el nu a mers înainte în mod activ cu un efort sporit. Chiar dacă lucrarea sa nu a fost făcută de mântuială, se poate spune că lucrarea sa a fost pur și simplu săvârșită cu scopul de a se revanșa pentru greșelile lui, pentru a aplana acuzațiile conștiinței lui. El a sperat doar să își încheie lucrarea, să termine cursa și să poarte lupta cât mai curând posibil, pentru a câștiga mai devreme mult dorita cunună a dreptății. El nu a tânjit să-L întâlnească pe Domnul Isus prin experiențele lui și adevărata cunoștință, ci să-și termine lucrarea cât mai repede posibil, cu scopul de a-și primi răsplățile câștigate prin munca sa, atunci când avea să Îl întâlnească pe Domnul Isus. El și-a folosit lucrarea pentru a se alina și pentru a face o înțelegere în schimbul cununii viitoare. Ceea ce a căutat el nu a fost adevărul sau pe Dumnezeu, ci doar cununa. Cum poate fi o astfel de căutare la standardul cerut? Motivația lui, lucrarea lui, prețul pe care l-a plătit și toate eforturile lui – fanteziile lui minunate le-a impregnat pe toate și a lucrat în totalitate conform propriilor dorințe. În toată lucrarea sa nu a existat nici cea mai mică bunăvoință în prețul pe care l-a plătit; el a fost pur și simplu angajat în încheierea unei înțelegeri. Eforturile lui nu au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a-și face datoria, ci au fost făcute de bunăvoie cu scopul de a atinge obiectivul înțelegerii. Există vreo valoare în asemenea eforturi? Cine ar lăuda eforturile lui lipsite de puritate? Cine are vreun interes în astfel de eforturi? Lucrarea lui a fost plină de vise pentru viitor, plină de planuri minunate și nu a conținut nicio cărare prin care să schimbe firea umană. Așa că multă din binefacerea lui a fost amăgire; lucrarea lui nu a adus viață, ci a fost o înșelăciune a civilizației; a fost încheierea unei înțelegeri. Cum poate o astfel de lucrare să conducă omul pe cărarea recuperării îndatoririi sale inițiale?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”

Când vă uitați la toate modurile în care s-a prezentat Pavel, ar trebui să fiți capabili să-i vedeți natura-esență și să fiți pe deplin capabili să concluzionați că direcția, țelurile, sursa și motivația lucrurilor pe care le urmărea erau greșite și că aceste lucruri reprezentau răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, Îl nemulțumeau și erau detestate de El. Care a fost primul mod principal în care s-a prezentat Pavel? (A trudit și a lucrat în schimbul unei cununi.) Unde l-ați văzut prezentându-se în felul acesta sau unde ați văzut că era în această stare? (În cuvintele lui.) În faimoasele lui zicale. De obicei, zicalele faimoase sunt pozitive, utile și benefice pentru cei care au hotărâre, speranță și aspirații; pot încuraja și motiva astfel de oameni, dar care era funcția faimoaselor zicale ale lui Pavel? El a avut multe. Puteți recita una dintre cele mai faimoase? [„M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8).] Ce aspect al naturii-esenței lui este reprezentat de aceste cuvinte? Cum ar trebui să-l definim conform adevărului? (Era arogant, se credea neprihănit de sine și făcea o înțelegere cu Dumnezeu.) Natura lui arogantă a fost cea care l-a făcut să spună aceste cuvinte – nu ar fi alergat, nu ar fi lucrat și nici măcar nu ar fi crezut în Dumnezeu dacă, la sfârșit, nu l-ar fi așteptat o cunună. După ce au ascultat atât de multe predici, oamenii ar trebui să fie capabili acum să recunoască această manifestare și această stare pe care le-a dezvăluit Pavel, dar le puteți defini? Când spunem „a rezuma”, ne referim la a defini un lucru; cuvintele pe care le folosești ca să definești ceva sunt înțelegere adevărată. Când poți defini precis un lucru, asta dovedește că vezi clar chestiunea; când nu poți să definești ceva și doar copiezi definițiile altor oameni, asta dovedește că nu înțelegi cu adevărat acel lucru. Ce mod de gândire sau ce stare l-a făcut pe Pavel să rostească acele cuvinte în acel moment? Ce intenție l-a determinat s-o facă? Care este esența lucrurilor pe care le urmărea, arătată de aceste cuvinte? (Să câștige binecuvântări.) A alergat din toate puterile, s-a sacrificat și s-a dăruit atât de mult, pentru că intenția lui era să câștige binecuvântări. Asta era natura-esența lui și ceea ce se afla în adâncul inimii lui. […] Pavel a considerat că lupta cea bună, alergarea, lucrarea, sacrificiul de sine și chiar udarea bisericii ca fiind jetoane pe care le putea folosi în schimbul cununii dreptății și ca fiind căi spre ea. Așadar, indiferent dacă suferea, se sacrifica sau alerga, indiferent cât de mult suferea, singurul scop din mintea lui era să obțină cununa dreptății. A tratat urmărirea cununii dreptății și a binecuvântărilor drept un obiectiv potrivit al credinței în Dumnezeu și suferința, sacrificiul de sine, lucrarea și alergarea drept o cale către acesta. Tot comportamentul său bun în exterior a fost doar de fațadă; a făcut-o în schimbul obținerii de binecuvântări în final. Acesta este primul dintre păcatele grave ale lui Pavel.

Tot ce a spus și tot ce a făcut Pavel, ceea ce a dezvăluit, intenția și țelul atât al lucrării, cât și al alergării lui, precum și atitudinea lui față de amândouă – există oare ceva în aceste lucruri care să fie conform adevărului? (Nu, nu există.) Nu există nimic în el care să fie în concordanță cu adevărul și nimic din ce a făcut nu a fost conform instrucțiunilor pe care Domnul Isus le-a dat oamenilor, dar a reflectat el la acest lucru? (Nu, nu a făcut-o.) Nu a reflectat niciodată la acest lucru și nici nu a căutat, deci în ce bază a presupus că gândirea lui era corectă? (În baza noțiunilor și închipuirilor lui.) Există o problemă cu asta; cum a putut face dintr-un lucru pe care și l-a închipuit țelul pe care avea să-l urmărească toată viața? S-a gândit vreodată la asta sau s-a întrebat: „Este corect ce gândesc? Alți oameni nu gândesc așa, doar eu. Este aceasta o problemă?” Nu numai că nu a avut aceste îndoieli, dar și-a scris gândurile în epistole și le-a trimis tuturor bisericilor, astfel încât toată lumea să le poată citi. Care este natura acestui comportament? Există o problemă cu asta; de ce nu s-a întrebat niciodată dacă gândirea lui era conform adevărului, de ce nu a căutat adevărul sau de ce nu a comparat-o cu ce a spus Domnul Isus? În schimb, a tratat ce își închipuia și ce credea că era corect în noțiunile lui drept țelurile pe care ar trebui să le urmărească. Care este problema aici? A tratat ceea ce își închipuia și ceea ce credea că este corect drept adevărul și un scop de urmărit. Nu arată asta că era extrem de arogant și neprihănit de sine? Mai avea Dumnezeu un loc în inima lui? A mai fost capabil să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? Dacă nu a fost capabil să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul, atunci care ar fi fost atitudinea lui față de Dumnezeu? A vrut să fie și el dumnezeu? Dacă nu, el nu ar fi tratat ceea ce își închipuia în propriile gânduri și noțiuni drept țeluri pe care ar trebui să le urmărească și nici nu ar fi urmărit noțiunile sau ceea ce își închipuia ca și cum ar fi fost adevărul. Credea că ceea ce gândea era adevărul și că era conform adevărului și intențiilor lui Dumnezeu. De asemenea, a împărtășit ceea ce credea el că este corect cu frații și surorile din biserici și le-a insuflat acest lucru, făcându-i pe toți să respecte lucrurile ridicole pe care le spunea; a înlocuit cuvintele Domnului Isus cu propriile cuvinte și a folosit aceste cuvinte ridicole ale sale pentru a mărturisi că, pentru el, a trăi este hristos. Nu este acesta al doilea păcat grav pe care l-a avut Pavel? Această problemă este extrem de gravă!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

Pavel mai are un păcat grav și acela este că a lucrat exclusiv pe baza calibrului său mental, a cunoștințelor academice, a cunoștințelor și a teoriilor teologice. Acesta este un lucru care se referă la natura-esența lui. Ar trebui să rezumați asta și apoi să analizați care este atitudinea lui față de aceste lucruri. Acesta este un păcat crucial și foarte important și unul pe care oamenii trebuie să-l înțeleagă. […] Ce a avut Pavel din naștere? (Abilitățile lui înnăscute.) Pavel a fost, în mod firesc, deștept, un bun orator, s-a exprimat bine și nu a avut trac. Acum să vorbim despre abilitățile lui înnăscute, despre darurile, inteligența și capacitățile sale, precum și despre cunoștințele pe care le-a acumulat de-a lungul vieții. Ce înseamnă că era un bun orator? În ce fel s-a dezvăluit și s-a prezentat? Îi plăcea să pălăvrăgească despre teorii înalte; vorbea în mod constant despre doctrine, teorii și cunoștințe spirituale profunde și despre textele și zicalele sale celebre pe care oamenii le menționează adesea. Ce cuvânt rezumă cuvintele lui Pavel? (Goale.) Sunt vorbele goale constructive pentru oameni? Când aud aceste cuvinte, se simt încurajați, dar, după o vreme, entuziasmul lor scade. Lucrurile despre care vorbea Pavel erau vagi și iluzorii, lucruri pe care nu prea le poți expune în termeni concreți. În teoriile despre care vorbea, nu poți găsi nicio cale de practică sau direcție în care să practici; nu poți găsi niciun lucru pe care să îl poți aplica precis în viața reală – fie că este vorba de teorii, fie de fundamente, niciuna nu se aplică în viața reală. De aceea spun că teoriile religioase și doctrina spirituală despre care vorbea el erau vorbe goale, care nu erau practice. Care a fost scopul lui Pavel când a vorbit despre aceste lucruri? Unii spun: „Vorbea mereu despre aceste lucruri pentru că voia să atragă mai mulți oameni, să-i facă să-l venereze și să-l admire. Voia să ia locul Domnului Isus și să câștige mai mulți oameni de partea lui, ca să fie binecuvântat.” Acesta este subiectul despre care vrem să vorbim astăzi? (Nu.) Este foarte normal ca o persoană care nu a fost emondată, judecată sau mustrată, care nu a trecut prin încercări sau rafinare, care are astfel de daruri și natura-esență a unui antihrist să se dea în spectacol în felul acesta și să aibă comportamentul pe care l-a avut, așa că nu vom aprofunda această chestiune. Ce vom aprofunda? Esența acestei probleme a lui, cauza și motivația pentru care a făcut aceste lucruri și ce l-a făcut să acționeze în felul acesta. Indiferent dacă oamenii de azi ar considera toate lucrurile despre care a vorbit ca fiind doctrine, teorii, cunoștințe teologice, daruri înnăscute sau propria lui interpretare a lucrurilor, în general vorbind, cea mai mare problemă a lui Pavel a fost că a tratat lucrurile care proveneau din voința umană ca fiind adevărul. De asta a avut curajul să folosească aceste teorii teologice în mod decisiv, îndrăzneț și public, pentru a-i atrage pe oameni și a-i învăța. Aceasta este esența problemei. Este aceasta o problemă gravă? (Da, este.) Ce lucruri a considerat că erau adevărul? Darurile cu care s-a născut, precum și cunoștințele și teoriile teologice pe care le-a învățat de-a lungul vieții. Teoriile lui teologice au fost învățate de la profesori, din citirea scripturilor și, de asemenea, au fost generate de ceea ce a înțeles și și-a închipuit el. A tratat noțiunile și închipuirile înțelegerii sale umane ca fiind adevărul, dar aceasta nu era cea mai gravă problemă, exista una și mai mare. A tratat acele lucruri ca fiind adevărul, dar oare a crezut în acel moment că acele lucruri erau adevărul? Avea un concept despre ce era adevărul? (Nu, nu avea.) Atunci drept ce a tratat acele lucruri? (Drept viață.) A tratat toate acele lucruri ca fiind viață. Credea că, dacă ar fi putut să țină predici mai multe sau mai înalte, viața lui ar fi devenit tot mai măreață. A tratat acele lucruri ca fiind viață. Este aceasta o chestiune gravă? (Da, este gravă.) Ce impact a avut acest lucru? (A avut un impact asupra căii pe care a urmat-o.) Asta pe de o parte. Ce altceva? (A crezut că obținerea acestor lucruri i-ar fi adus mântuirea și i-ar fi permis să intre în Împărăția Cerurilor.) Are în continuare legătură cu obținerea binecuvântărilor; a crezut că, dacă viața lui ar fi devenit mai măreață, șansele lui de a intra în Împărăția Cerurilor și de a se înălța la Ceruri ar fi sporit. Care este un alt fel de a spune „să se înalțe la Ceruri”? (Să domnească și să exercite puterea alături de Dumnezeu.) Scopul său de a intra în Împărăția Cerurilor era să domnească și să exercite puterea alături de Dumnezeu, dar nu acesta era scopul său final, ci mai avea unul. A vorbit despre el. Cum s-a exprimat? [„Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21).] A spus că, pentru el, a trăi este hristos și a muri este un câștig. Ce însemna asta? Că, după moarte, avea să se transforme în dumnezeu? Ambiția lui nu avea limite! Problema lui era atât de gravă! Așadar, greșim dacă disecăm cazul lui Pavel? Deloc. Nu ar fi trebuit să trateze niciodată darurile pe care le avea și cunoștințele pe care le-a dobândit drept viață. Acesta este cel de-al treilea păcat grav.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

„Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu.” Pavel folosea adesea această expresie și este una încărcată de înțelesuri. Mai întâi, știm că Pavel este un apostol al Domnului Isus Hristos. Deci, din perspectiva lui Pavel, cine este Domnul Isus Hristos? Este Fiul Omului și secundul lui Dumnezeu în ceruri. Indiferent dacă Îl numea pe Domnul Isus Hristos Învățător sau Domnul, din perspectiva lui Pavel, Hristos pe pământ nu era Dumnezeu, ci mai degrabă un om care-i putea învăța pe oameni și-i putea determina să-L urmeze. Care era funcția lui Pavel ca apostol al unui astfel de om? Să răspândească Evanghelia, să viziteze bisericile, să țină predici și să scrie epistole. Credea că face aceste lucruri în numele Domnului Isus Hristos. În inima lui, credea: „Te voi ajuta mergând acolo unde tu nu poți să mergi și voi verifica, în numele tău, locurile în care tu nu vrei să mergi.” Acesta era conceptul de apostol al lui Pavel. Clasamentul din mintea lui era că atât el, cât și Domnul Isus erau oameni obișnuiți. Considera că el și Domnul erau egali, ființe umane. În mintea lui, în esență, nu exista nicio diferență între pozițiile lor și nici în identitățile lor, cu atât mai puțin între slujirile lor. Doar numele, vârstele, mediile și trecutul familial erau diferite și aveau daruri și cunoștințe externe diferite. În mintea lui Pavel, el era la fel ca Domnul Isus în orice altă privință și putea să fie numit și el Fiul Omului. Singurul motiv pentru care era secundul Domnului Isus Hristos a fost că era apostolul Domnului Isus; a exercitat puterea Domnului Isus Hristos și a fost trimis de El să viziteze bisericile și să facă lucrare bisericească. Acestea credea Pavel că erau poziția și identitatea lui în calitate de apostol – aceasta era interpretarea lui. În plus, al doilea cuvânt de la începutul expresiei: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos” este „chemat.” Din acest cuvânt putem vedea mentalitatea lui Pavel. De ce a folosit cele cinci cuvinte „chemat […] prin voia lui Dumnezeu”? El nu credea că a fost chemat de Domnul Isus Hristos, să fie apostolul Său; el credea: „Domnul Isus hristos nu are puterea să-mi dea ordine să fac ceva. Nu fac așa cum a poruncit el; nu fac nimic pentru el. Mai degrabă, fac aceste lucruri prin voia lui dumnezeu din ceruri. Sunt la fel ca domnul Isus hristos.” Asta arată alt lucru – Pavel credea că era Domnul Isus Hristos era fiul omului, exact ca el. Cele cinci cuvinte „chemat […] prin voia lui Dumnezeu” dezvăluie cum Pavel, în adâncul inimii, s-a lepădat de Domnul Isus Hristos și s-a îndoit de identitatea Lui. Pavel a spus că era un apostol al Domnului Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, că Dumnezeu i-a spus să facă asta, că a fost predestinat și stabilit de Dumnezeu și că a devenit un apostol al Domnului Isus Hristos pentru că Dumnezeu l-a chemat și Și-a dorit acest lucru. În mintea lui Pavel, aceasta era relația dintre el și Domnul Isus Hristos. Totuși, aceasta nu este cea mai rea parte. Care este partea cea mai rea? Aceea că Pavel credea că era apostolul Domnului Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, nu prin cea a Domnului Isus Hristos, că nu Domnul Isus l-a chemat, ci Dumnezeu din ceruri, care l-a pus să facă asta. Credea că nimeni nu avea puterea sau calificările de a-l face un apostol al Domnului Isus Hristos, că numai Dumnezeu din ceruri avea această putere și că era îndrumat direct de Dumnezeu din ceruri. Așadar, ce arată asta? Că în adâncul inimii lui, Pavel credea că Dumnezeu din ceruri era numărul unu și că el însuși era numărul doi. Deci unde Îl clasa pe Domnul Isus? (Pe aceeași poziție ca și el.) Aceasta este problema. A proclamat, din vorbe, că Domnul Isus era Hristosul, dar nu a recunoscut că esența lui Hristos era aceea a lui Dumnezeu; nu a înțeles relația dintre Hristos și Dumnezeu. Această lipsă de înțelegere a fost ceea ce a provocat o problemă atât de gravă. În ce fel era gravă? (El nu a recunoscut că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat. S-a lepădat de Domnul Isus.) Da, chiar este un lucru grav. A negat că Domnul Isus Hristos era Dumnezeu devenit trup, că Domnul Isus Hristos era trupul lui Dumnezeu, când coborâse din cer pe pământ și că Domnul Isus era Dumnezeu întrupat. Nu înseamnă asta că Pavel a negat existența lui Dumnezeu pe pământ? (Ba da.) Dacă a negat existența lui Dumnezeu pe pământ, atunci ar fi putut recunoaște cuvintele Domnului Isus? (Nu ar fi putut.) Dacă nu I-ar fi recunoscut cuvintele, atunci le-ar fi putut accepta? (Nu ar fi putut.) Nu a acceptat cuvintele, învățăturile sau identitatea Domnului Isus Hristos, așa că ar fi putut accepta lucrarea Domnului Isus Hristos? (Nu.) Nu a acceptat lucrarea pe care a făcut-o Domnul Isus Hristos sau faptul că El era Dumnezeu și totuși nu aceasta era partea cea mai rea. Care era partea cea mai rea? Acum două mii de ani, Domnul Isus a venit pe pământ pentru a înfăptui cea mai mare lucrare dintre toate – lucrarea de răscumpărare din Epoca Harului, în care S-a întrupat și a devenit asemenea trupului păcătos și a fost răstignit, drept jertfă pentru păcat pentru întreaga omenire. A fost aceasta o lucrare importantă? (Da, a fost.) A fost lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri și a fost făcută de Însuși Dumnezeu și, totuși, Pavel a negat-o cu încăpățânare. A negat că lucrarea de răscumpărare făcută de Domnul Isus a fost săvârșită de Însuși Dumnezeu, adică nega faptul că Dumnezeu realizase deja lucrarea de răscumpărare. Este aceasta o problemă gravă? Este extrem de gravă! Nu numai că Pavel nu a căutat să înțeleagă realitatea răstignirii Domnului Isus Hristos, dar nu a acceptat-o, iar faptul că nu a acceptat-o înseamnă că a negat-o. Nu a recunoscut că Dumnezeu a fost Cel răstignit și care a răscumpărat întreaga omenire și nici nu a recunoscut că Dumnezeu a slujit drept jertfă pentru păcat pentru întreaga omenire. Asta arată că el nu a recunoscut că întreaga omenire a fost răscumpărată după ce Dumnezeu Și-a făcut lucrarea sau că păcatele acesteia au fost iertate. În același timp, a crezut că păcatele lui nu au fost iertate. Nu a recunoscut faptul că Domnul Isus a răscumpărat omenirea. Din perspectiva lui, toate aceste lucruri fuseseră șterse. Aceasta este cea mai gravă problemă. Tocmai am menționat că Pavel a fost cel mai mare antihrist din ultimii două mii de ani; acest fapt a fost dezvăluit deja. Dacă aceste fapte nu ar fi fost consemnate în Biblie, iar Dumnezeu ar fi spus că Pavel L-a sfidat și a fost un antihrist, ar crede oamenii acest lucru? Categoric nu. Din fericire, Biblia a consemnat epistolele lui Pavel și există dovezi faptice în aceste epistole; altfel, nu ar exista nimic care să confirme ceea ce spun, iar voi s-ar putea să nu acceptați acest lucru. Acum, când scoatem la lumină cuvintele lui Pavel și le citim, cum privea el toate lucrurile pe care le-a spus Domnul Isus? Credea că lucrurile pe care le-a spus Domnul Isus nu erau egale nici măcar cu una dintre doctrinele religioase ale lui Pavel. Așadar, după ce Domnul Isus a părăsit această lume, deși Pavel a răspândit Evanghelia, a lucrat, a predicat și a păstorit bisericile, el nu a predicat niciodată cuvintele Domnului Isus, cu atât mai puțin le-a practicat sau experimentat. În schimb, a predicat propria înțelegere a Vechiului Testament, care era depășită și vorbe goale. În ultimii două mii de ani, cei care cred în Domnul o fac conform Bibliei și nu acceptă decât teoriile lipsite de conținut ale lui Pavel. Drept urmare, oamenii au fost în întuneric timp de două mii de ani. Dacă, în prezent, spui unui grup de oameni religioși că Pavel a greșit, ei vor protesta și nu vor accepta acest lucru, pentru că toți îl admiră pe Pavel. Pavel este idolul lor și părintele lor fondator, iar ei sunt copiii cu devotament filial și urmașii lui. În ce măsură au fost ei induși în eroare? Deja stau de partea lui Pavel, în opoziție cu Dumnezeu; au aceeași perspectivă ca Pavel, aceeași natură-esență și aceeași metodă de urmărire. Pavel i-a asimilat complet. Acesta este cel de-al patrulea păcat grav al lui Pavel. Pavel a negat identitatea Domnului Isus Hristos și a negat lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Epoca Harului, după Epoca Legii. Acesta este cel mai grav lucru. Un alt lucru grav este că s-a plasat în aceeași ligă ca Domnul Isus Hristos. În epoca în care a trăit Pavel, L-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos, dar nu L-a văzut ca pe Dumnezeu; în schimb, L-a tratat ca pe o persoană obișnuită, ca și cum ar fi fost doar un alt membru al rasei umane, un om care avea aceeași natură-esență ca oamenii corupți. În niciun caz Pavel nu L-a tratat pe Domnul Isus ca fiind Hristos, cu atât mai puțin Dumnezeu. Aceasta este o chestiune foarte gravă. Așadar, de ce a făcut Pavel acest lucru? (El nu a recunoscut că Dumnezeu întrupat avea esența lui Dumnezeu, așa că nu L-a tratat pe Domnul Isus Hristos ca pe Dumnezeu.) (El nu a considerat cuvintele Domnului Isus ca fiind adevărul și nici nu a văzut că Domnul Isus Hristos era întruchiparea adevărului.) (La suprafață, Pavel a mărturisit că avea credință în Domnul Isus, dar, de fapt, credea într-un dumnezeu nedeslușit din ceruri.) (Nu a căutat adevărul, așa că nu a putut să-și dea seama că Hristos era adevărul și viața.) Continuați. (Pavel a spus că pentru el a trăi era hristos. Voia să devină dumnezeu și să-L înlocuiască pe Domnul Isus.) Tot ce ați spus este conform faptelor. Fiecare dintre modurile în care s-a manifestat Pavel și fiecare dintre păcatele lui au fost mai grave decât cele de dinainte.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

Să analizăm propoziția pe care a spus-o Pavel: „Mă așteaptă cununa dreptății.” Aceste cuvinte sunt impresionante. Uitați-vă la cuvintele pe care le-a ales: „cununa dreptății.” De obicei, este o îndrăzneală destul de mare să folosești cuvântul „cunună” în sine, dar cine ar îndrăzni să folosească „dreptății” ca atribut pentru a defini o cunună? Doar Pavel ar îndrăzni să folosească acest cuvânt. De ce l-a folosit? Acest cuvânt are o origine și a fost ales cu atenție; există conotații profunde în spatele acestui cuvânt! Ce conotații? (El încerca să forțeze mâna lui Dumnezeu cu acest cuvânt.) Că a vrut să forțeze mâna lui Dumnezeu este un aspect al acestui lucru. Cu siguranță, intenția lui a fost să facă o tranzacție și există și un element al încercării de a stabili condiții cu Dumnezeu. În plus, exista un scop în faptul că predica mereu despre această cunună a dreptății? (Voia să-i îndrume greșit pe oameni și să-i facă să creadă că, dacă el nu primea o cunună, Dumnezeu nu era drept.) Există un element instigator și amăgitor în predicile lui despre asta, iar acest lucru este legat de dorințele și de ambițiile lui Pavel. Pentru ca, în cele din urmă, să-și materializeze și să-și îndeplinească dorința de a obține o cunună a dreptății, a folosit tactica de a predica despre ea peste tot. În parte, țelul lui când a predicat aceste cuvinte a fost să-i instige și să-i inducă în eroare pe oameni, să le insufle un anumit gând celor care ascultau și anume: „Un om ca mine, care se sacrifică atât de mult, care călătorește atât de mult și urmărește calea pe care o urmăresc eu, va fi capabil să obțină o cunună a dreptății.” După ce ascultau asta, oamenii simțeau în mod firesc că Dumnezeu era drept doar dacă o persoană ca Pavel primea o cunună. Simțeau că trebuie să urmărească, să călătorească și să se sacrifice ca Pavel, că nu puteau să-L asculte pe Domnul Isus și că Pavel era reperul, domnul și direcția și scopul spre care ar trebui să meargă oamenii. De asemenea, considerau că, dacă oamenii făceau lucrurile ca Pavel, aveau să primească aceeași cunună, același final și aceeași destinație ca el. Pe de o parte, Pavel îi instiga și-i inducea în eroare pe oameni. Pe de altă parte, avea cel mai sinistru obiectiv. În adâncul inimii, se gândea: „În cazul improbabil în care nu voi primi o cunună, în care se va dovedi că a fost doar o închipuire și o dorință a mea, asta va însemna că toți cei care cred în hristos, inclusiv eu, au fost îndrumați greșit în credința lor. Va însemna că niciun dumnezeu nu există pe pământ și voi nega și existența ta în ceruri, îl voi nega pe dumnezeu, iar tu nu vei putea face nimic în privința asta!” A vrut să sugereze următorul lucru: „Dacă nu obțin această cunună, nu numai că frații și surorile te vor nega, dar te voi împiedica să-i câștigi pe toți oamenii pe care i-am instigat și care cunosc aceste cuvinte. De asemenea, îi voi împiedica să te câștige și, în același timp, voi nega existența ta ca dumnezeu în ceruri. Nu ești drept. Dacă eu, Pavel, nu pot primi o cunună, nimeni n-ar trebui să o primească!” Aceasta era partea sinistră a lui Pavel. Nu este acesta comportamentul unui antihrist? Acesta este comportamentul unui demon antihrist: să-i instige, să-i inducă în eroare și să-i ademenească pe oameni, precum și să clameze public împotriva lui Dumnezeu și să I se opună. În adâncul inimii lui, Pavel s-a gândit: „Dacă nu primesc o cunună, dumnezeu nu este drept. Dacă primesc o cunună, abia atunci este o cunună a dreptății și abia atunci dreptatea lui dumnezeu este cu adevărat dreaptă.” Aceasta este originea expresiei lui, „cununa dreptății”. Ce făcea prin asta? Îi instiga și îi inducea în eroare fățiș pe cei care Îl urmau pe Dumnezeu. În același timp, folosea aceste metode ca să clameze public împotriva lui Dumnezeu și să I se opună. Cu alte cuvinte, comportamentul lui a fost unul de revoltă. Care era natura acestuia? La suprafață, cuvintele pe care le-a folosit Pavel păreau blânde și potrivite și nu părea a fi nimic în neregulă cu ele – cine nu ar crede în Dumnezeu pentru a obține o cunună a dreptății și pentru a fi binecuvântat? Chiar și oamenii lipsiți de calibru cel puțin cred în Dumnezeu pentru a intra în Ceruri. Ar fi fericiți chiar dacă li s-ar cere să măture străzile sau să păzească o poartă acolo. Să ai această intenție și acest obiectiv în credința în Dumnezeu poate fi considerat un lucru potrivit și de înțeles. Totuși, nu acela a fost obiectivul lui Pavel. A depus multe eforturi, a consumat multă energie și a făcut mare caz când a fost vorba să predice despre cununa dreptății. Lucrurile pe care le-a spus Pavel i-au expus natura malițioasă, precum și lucrurile întunecate și ascunse în adâncul lui. În același timp, Pavel și-a făcut o reputație și existau mulți oameni care-l idolatrizau. A mers peste tot, practicând aceste teorii și idei pompoase, noțiunile și închipuirile lui, precum și lucrurile pe care le-a învățat în studiile sale și cele pe care le-a dedus folosindu-și mintea. Când Pavel a predicat aceste lucruri peste tot, cât de mare trebuie să fi fost impactul pe care l-au avut asupra oamenilor de atunci și cât de grav trebuie să-i fi rănit și otrăvit în adâncul inimii lor? De asemenea, cât de mare trebuie să fi fost impactul pe care le-au avut asupra oamenilor din generațiile ulterioare, care au aflat aceste lucruri din epistolele lui? Oamenii care i-au citit cuvintele nu pot scăpa de aceste lucruri indiferent cât de mult ar încerca – au fost otrăviți prea profund! Cât de profund? A apărut un fenomen, numit „Efectul lui Pavel”. Ce este Efectul lui Pavel? În religie există un fenomen în care oamenii sunt influențați de gândurile, părerile și argumentele lui Pavel și de firile corupte pe care le-a dezvăluit. Îi afectează mai ales pe oamenii ale căror familii cred în Dumnezeu de mai multe generații – familii care Îl urmează pe Hristos de multe decenii. Ei spun: „Familia noastră crede în domnul de multe generații și nu urmează tendințele lumești. Ne-am îndepărtat de lumea laică și am renunțat la familiile și la carierele noastre, ca să ne sacrificăm pentru dumnezeu. Facem tot ce a făcut și Pavel. Dacă nu vom primi cununi sau nu vom intra în Ceruri, vom avea o răfuială cu dumnezeu atunci când va veni.” Nu au oamenii acest raționament? (Ba da.) Iar această tendință este destul de importantă. De unde provine? (Din ceea ce a predicat Pavel.) Este rezultatul malign al tumorii plantate de Pavel. Dacă Pavel nu i-ar fi instigat pe oameni în felul acesta și nu ar fi spus mereu: „Mă așteaptă cununa dreptății” și „Pentru mine a trăi este Hristos”, atunci, fără fundalul acelei epoci istorice, oamenii de acum nu ar cunoaște aceste lucruri. Chiar dacă ar avea acel mod de gândire, nu ar avea obrăznicia lui Pavel. Totul este din cauza încurajărilor și a instigării lui Pavel. Dacă va veni o zi în care să nu fie binecuvântați, acești oameni vor avea îndrăzneala de a-L provoca public pe Domnul Isus și chiar vor vrea să dea buzna în al treilea Cer și să dezbată această chestiune cu Domnul. Nu înseamnă asta că lumea religioasă se revoltă împotriva Domnului Isus? E clar că lumea religioasă a fost grav afectată de Pavel! Acum că am vorbit până în acest punct, puteți concluziona care a fost al cincilea păcat al lui Pavel, nu-i așa? Când vine vorba de rezumarea originii expresiei lui Pavel, „cununa dreptății”, accentul este pe cuvântul „dreptății”. De ce l-a menționat? Pe pământ, pentru că a vrut să îi instige și să-i inducă în eroare pe aleșii lui Dumnezeu, ca să gândească la fel ca el. În Cer, a vrut să-I forțeze mâna lui Dumnezeu cu acest cuvânt și să clameze împotriva Lui. Acesta a fost obiectivul lui Pavel. Deși nu a rostit niciodată asta, cuvântul „dreptății” dezvăluia deja complet scopul și înclinația lui de a clama împotriva lui Dumnezeu. Acest lucru era deja cunoscut; toate acestea sunt realități. Pe baza acestor fapte, poate natura-esență a lui Pavel să fie rezumată doar ca arogantă, neprihănită de sine, înșelătoare și lipsită de iubire de adevăr? (Nu.) Acești termeni nu o pot rezuma. Datorită faptului că am menționat aceste fapte și le-am disecat, analizat și definit, ar trebui să fiți capabili să vedeți natura-esență a lui Pavel mai clar și mai detaliat. Acesta este efectul care se obține prin analiza unei esențe pe baza faptelor. Când Pavel a clamat împotriva lui Dumnezeu, el nu a avut o criză emoțională minoră, o fire puțin rebelă sau incapacitatea de a se supune, în privat. Nu a fost o problemă obișnuită de dezvăluire a unei firi corupte; mai degrabă, escaladase până la a folosi public tot felul de metode pentru a-i instiga și induce în eroare pe oameni prin epistole și în contexte publice, ca toată lumea să se ridice împreună cu mânie pentru a se opune lui Dumnezeu și a clama împotriva Lui. Nu numai că Pavel a clamat împotriva lui Dumnezeu, dar i-a instigat pe toți ceilalți să vină să clameze și ei împotriva Lui – nu a fost doar arogant, a fost un diavol!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

Pavel mai are o frază celebră – care este aceea? [„Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21).] El nu a recunoscut identitatea Domnului Isus Hristos, că Domnul Isus Hristos era Dumnezeu întrupat care trăia pe pământ sau faptul că Domnul Isus Hristos era întruchiparea lui Dumnezeu. Din contră, Pavel s-a considerat pe el însuși ca fiind hristos. Nu este revoltător? (Ba da.) Este revoltător, iar esența acestei probleme este foarte gravă. În mintea lui Pavel, cine anume era Hristos? Care era identitatea Lui? Cum a putut Pavel să fie atât de obsedat de ideea de a fi hristos? Dacă, în mintea lui Pavel, Hristos era doar o persoană obișnuită, cu firi corupte, sau o persoană neînsemnată care juca un rol nesemnificativ, care nu avea nicio putere, nicio identitate nobilă și nicio abilitate sau aptitudine care să le depășească pe cele ale oamenilor obișnuiți, ar mai fi vrut Pavel să fie hristos? (Nu, nu ar fi vrut.) Cu siguranță nu ar fi vrut. Se credea bine educat și nu voia să fie o persoană obișnuită, voia să fie un supraom, un om grozav și să-i depășească pe ceilalți – cum și-ar fi putut dori să fie Hristos pe care alți oameni l-ar fi considerat umil și nesemnificativ? Ca atare, ce statut și ce rol a avut Hristos în inima lui Pavel? Ce identitate și ce statut trebuie să aibă cineva și ce autoritate, putere și ținută trebuie să afișeze pentru a fi hristos? Asta dezvăluie ce și-a închipuit Pavel că ar fi Hristos și ce știa despre El, adică felul în care L-a definit pe Hristos. De aceea Pavel a avut ambiția și dorința de a fi hristos. Există un anumit motiv pentru care Pavel voia să fie hristos și este dezvăluit parțial în epistolele lui. Să analizăm mai multe chestiuni. Când Domnul Isus Își înfăptuia lucrarea, a făcut unele lucruri care Îi reprezentau identitatea de Hristos. Aceste lucruri sunt simboluri și concepte pe care Pavel le-a văzut ca având identitatea lui Hristos. Ce lucruri erau acestea? (Să înfăptuiască semne și minuni.) Exact. Acele lucruri erau: vindecarea oamenilor de bolile lor, alungarea demonilor și înfăptuirea de semne, minuni și miracole. Deși Pavel a recunoscut că Domnul Isus era Hristos, a făcut-o doar datorită semnelor și minunilor pe care El le înfăptuia. Prin urmare, când Pavel a răspândit Evanghelia Domnului Isus, nu a vorbit niciodată despre cuvintele pe care le rostea Domnul Isus sau despre ceea ce predica El. În ochii lui Pavel, un neîncrezător, faptul că Hristos putea să spună atât de multe lucruri, să predice atât de mult, să înfăptuiască atât de multă lucrare și să determine atât de mulți oameni să-L urmeze, a conferit o anumită onoare identității și statutului Domnului Isus; avea glorie și noblețe nesfârșite, ceea ce a făcut ca poziția Lui printre oameni să fie deosebit de măreață și distinsă. Asta a văzut Pavel. Din ceea ce a manifestat și a dezvăluit Domnul Isus Hristos în timp ce înfăptuia lucrarea, precum și din identitatea și esența Lui, ceea ce a văzut Pavel nu a fost esența lui Dumnezeu, adevărul, calea sau viața și nici frumusețea sau înțelepciunea lui Dumnezeu. Ce a văzut Pavel? Ca să folosim o expresie modernă, el a văzut strălucirea faimei și a vrut să fie un fan al Domnului Isus. Când Domnul Isus vorbea sau lucra, atât de mulți oameni ascultau – ce glorios trebuie să fi fost acest lucru! A fost un lucru îndelung așteptat de Pavel, el a tânjit după sosirea acestui moment. Jinduia după ziua în care ar fi putut predica la nesfârșit ca Domnul Isus, pe care atât de mulți oameni Îl priveau cu atenția concentrată, cu admirație și jinduire în ochi, vrând să-L urmeze. Pavel a fost copleșit de ținuta impresionantă a Domnului Isus. De fapt, nu a fost cu adevărat copleșit de ea; mai degrabă era invidios că avea o identitate și o ținută pe care oamenii le respectau, cărora le dădeau atenție, pe care le idolatrizau și le admirau. Asta invidia el. Așadar, cum putea obține asta? El nu credea că Domnul Isus Hristos a dobândit aceste lucruri prin esența și identitatea Lui, ci credea că se datorau titlului Său. Prin urmare, Pavel râvnea să fie o persoană importantă, să aibă un rol în care ar fi putut să poarte numele de Hristos. Pavel a depus mult efort ca să ajungă într-un astfel de rol, nu-i așa? (Ba da.) Ce eforturi a făcut? A predicat peste tot și chiar a înfăptuit miracole. În cele din urmă, a folosit o frază ca să se definească, una care i-a satisfăcut dorințele și ambițiile interioare. Ce frază a folosit ca să se definească? („Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.”) A trăi este hristos. Acesta este principalul lucru pe care voia să-l realizeze; cea mai mare dorință a lui era să fie hristos. Ce legătură are această dorință cu lucrurile pe care le urmărea și cu drumul pe care mergea? (Venera puterea și căuta ca oamenii să-l admire.) Aceasta este o teorie; ar trebui să vorbiți despre câteva fapte. Pavel și-a manifestat dorința de a fi hristos în moduri practice; definiția pe care i-o dau Eu nu se bazează doar pe o singură frază pe care a spus-o. Din stilul, metodele și principiile acțiunilor lui, putem vedea că tot ce a făcut s-a învârtit în jurul obiectivului său de a deveni hristos. Aceasta este rădăcina și esența motivului pentru care Pavel a spus și a făcut atât de multe lucruri. Pavel voia să fie hristos, iar asta a influențat lucrurile pe care le urmărea, calea lui în viață și credința pe care o avea. În ce moduri s-a manifestat această influență? (Pavel s-a dat în spectacol și a mărturisit pentru el însuși în toată lucrarea și predicarea lui.) Acesta este un mod; Pavel s-a dat în spectacol la orice pas. Le-a explicat clar oamenilor cum suferise, cum a făcut lucruri și care au fost intențiile lui, astfel încât, atunci când oamenii auzeau asta, să creadă că Îi semăna întru totul lui hristos și să vrea cu adevărat să-l numească hristos. Acesta era țelul lui. Dacă oamenii chiar îl numeau hristos, oare el ar fi negat asta? Ar fi respins acest lucru? (Nu, nu ar fi făcut-o.) Cu siguranță nu ar fi făcut-o – sigur ar fi fost entuziasmat. Acesta este unul dintre modurile în care s-a manifestat influența pe care a avut-o asupra lucrurilor pe care le urmărea. Ce alte moduri au mai existat? (A scris epistole.) Da, a scris câteva epistole, ca să fie transmise de-a lungul veacurilor. În epistolele și în lucrarea lui și de-a lungul procesului în care a păstorit bisericile, nu a menționat nici măcar o dată numele Domnului Isus Hristos, nu a făcut lucruri în numele Lui sau nu a slăvit numele Domnului Isus Hristos. Ce efect negativ a avut faptul că el a lucrat și a vorbit mereu în felul acesta? Cum i-a influențat pe cei care Îl urmau pe Domnul Isus? I-a făcut pe oameni să se lepede de Domnul Isus Hristos, iar Pavel I-a luat locul. Tânjea ca oamenii să întrebe: „Cine este domnul Isus hristos? N-am auzit niciodată de el. Noi credem în Pavel hristosul.” Astfel, ar fi fost fericit. Acesta a fost țelul lui și unul dintre lucrurile pe care le urmărea. Unul dintre modurile în care s-a manifestat acea influență a fost felul în care a lucrat; bătea câmpii despre idei găunoase și vorbea la nesfârșit despre teorii seci, ca să-i facă pe oameni să vadă cât de capabil și convingător era în lucrarea lui, cât de mult îi ajuta pe oameni și că avea o anumită ținută, ca și cum Domnul Isus Hristos reapăruse. Un alt mod în care s-a manifestat acea influență a fost că el nu L-a slăvit niciodată pe Domnul Isus Hristos și, cu siguranță, nu I-a slăvit numele și nici nu a mărturisit pentru cuvintele și lucrarea Domnului Isus Hristos sau pentru felul în care oamenii au beneficiat de pe urma acestora. A ținut Pavel predici despre felul în care ar trebui oamenii să se căiască? Cu siguranță n-a făcut-o. Pavel nu a predicat niciodată lucrarea pe care a îndeplinit-o Domnul Isus Hristos, despre cuvintele pe care le-a rostit sau despre toate adevărurile pe care oamenii le-au învățat de la El – Pavel a negat aceste lucruri în inima lui. Nu numai că a negat cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus Hristos și adevărurile pe care oamenii le-au învățat de la El, dar și-a tratat propriile cuvinte, lucrarea și învățăturile ca fiind adevărul. A folosit aceste cuvinte ca să le înlocuiască pe cele ale Domnului Isus și i-a făcut pe oameni să practice și să adere la cuvintele lui, ca și cum ar fi fost adevărul. Ce a provocat aceste manifestări și dezvăluiri? (Dorința lui de a fi hristos.) Au fost provocate de intenția, dorința și ambiția lui de a fi hristos. Acest lucru a avut o legătură strânsă cu practica lui și cu lucrurile pe care le urmărea. Acesta este al șaselea păcat al lui Pavel. Este unul grav? (Da, este.) De fapt, toate păcatele lui sunt grave. Toate înseamnă moarte.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

De când a fost doborât, Pavel a crezut că Domnul Isus Hristos exista și că Domnul Isus Hristos era Dumnezeu. Dumnezeul în care credea Se transformase instantaneu din Dumnezeu din ceruri în Domnul Isus Hristos – Se schimbase în Dumnezeu de pe pământ. Din acel moment, el nu a putut refuza însărcinarea dată de Domnul Isus și a început să muncească neclintit pentru Dumnezeul întrupat – Domnul Isus. Desigur, obiectivul muncii lui era, în parte, să fie absolvit de păcate, dar și ca să-și satisfacă dorința de a fi binecuvântat și să obțină destinația pe care și-o dorea. Când Pavel a spus: „prin voia lui dumnezeu”, cuvântul „dumnezeu” se referea la Iahve sau la Isus? A devenit puțin confuz și s-a gândit: „Cred în Iahve, deci de ce am fost doborât de Isus? De ce Iahve nu l-a împiedicat pe Isus, când m-a doborât? Mai exact, care dintre ei este dumnezeu?” Nu-și putea da seama. În orice caz, nu avea să-L considere niciodată pe Domnul Isus ca fiind dumnezeul lui. Chiar dacă L-a recunoscut verbal, în inima lui, exista în continuare îndoială. Cu trecerea timpului, s-a întors treptat la credința că „doar Iahve este dumnezeu”, deci în toate epistolele lui ulterioare, când a scris „prin voia lui dumnezeu”, cuvântul „dumnezeu” probabil se referea în principal la Iahve Dumnezeu. Întrucât Pavel nu a afirmat niciodată clar că Domnul Isus este Iahve, L-a văzut mereu pe Domnul Isus drept Fiul lui Dumnezeu, s-a referit mereu la El drept Fiul și nu a spus niciodată precum „Fiul și Tatăl sunt unul”, asta dovedește că Pavel nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus ca fiind singurul Dumnezeu adevărat; avea îndoieli și credea doar pe jumătate. Analizând această părere pe care o avea despre Dumnezeu și metoda lui de urmărire, Pavel nu a fost o persoană care urmărea adevărul. Nu a înțeles niciodată taina întrupării și nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus ca fiind singurul Dumnezeu adevărat. De aici, nu este greu de observat că Pavel era un om care venera puterea și era alunecos și viclean. Ce ne arată despre credința lui faptul că Pavel venera ticăloșia, puterea și statutul? Avea credință adevărată? (Nu.) Nu avea credință adevărată, deci Dumnezeul pe care Îl definea în inima lui exista cu adevărat? (Nu.) Atunci de ce a continuat să călătorească, să se istovească și să lucreze pentru Domnul Isus Hristos? (Era controlat de intenția lui de a fi binecuvântat.) (Îi era teamă să nu fie pedepsit.) Ne-am întors din nou în acest punct. Pentru că se temea să nu fie pedepsit și pentru că avea un spin în trup pe care nu putea să-l scoată, așa că trebuia să călătorească mereu și să lucreze, ca nu cumva ghimpele din carne să-l doară mai mult decât putea suporta. Din aceste manifestări ale lui, din cuvintele lui, din reacția față de ceea ce s-a întâmplat pe drumul spre Damasc și din efectul pe care l-a avut asupra lui, ulterior, doborârea pe drumul spre Damasc, putem vedea că nu avea deloc credință în inima lui; putem fi mai mult sau mai puțin siguri că era un neîncrezător și un ateu. Perspectiva lui era: „Oricine are putere, în acela voi crede. Oricine are putere și poate să mă subjuge, pentru acela voi face comisioane și tot ce-mi stă în putință. Oricine îmi poate da o destinație, o cunună și îmi poate satisface dorința de a fi binecuvântat, pe acela îl voi urma. Îl voi urma până la sfârșit.” Cine era dumnezeu în inima lui? Oricine putea fi dumnezeul lui, atât timp cât era mai puternic decât el și îl putea subjuga. Nu aceasta era natura-esență a lui Pavel? (Ba da.) Așadar, cine a fost entitatea în care a crezut în cele din urmă și care a fost capabilă să-l doboare pe drumul spre Damasc? (Domnul Isus Hristos.) „Domnul Isus Hristos” a fost numele pe care l-a folosit, dar entitatea în care credea cu adevărat era dumnezeul din inima lui. Unde este dumnezeul lui? Dacă l-ai întreba: „Unde este Dumnezeul tău? Este El în ceruri? Este El printre toate lucrurile create? Este Cel care este suveran asupra întregii omeniri?”, el ar spune: „Nu, dumnezeul meu este pe drumul spre Damasc.” Acesta era cu adevărat dumnezeul lui. Oare motivul pentru care Pavel a fost capabil să treacă de la a-L persecuta pe Domnul Isus Hristos la a lucra, a se istovi și chiar a-și sacrifica viața pentru Domnul Isus Hristos – motivul pentru care a reușit să facă o schimbare atât de mare – a fost o schimbare în credința lui? A fost acela că i-a fost trezită conștiința? (Nu.) Atunci care a fost motivul? Ce s-a schimbat? Sprijinul lui psihologic s-a schimbat. Înainte, sprijinul lui psihologic era în ceruri; era doar un lucru lipsit de substanță și nedeslușit. Dacă ar fi fost înlocuit cu Isus Hristos, Pavel L-ar fi considerat prea neînsemnat – Isus era doar un om obișnuit, nu putea fi un sprijin psihologic – iar Pavel avea și mai puțină considerație pentru personajele religioase celebre. Pavel voia numai să găsească pe cineva pe care se putea baza, care era capabil să-l subjuge și să-l binecuvânteze. Credea că entitatea pe care a întâlnit-o pe drumul spre Damasc era cea mai puternică și că era cea în care trebuia să creadă. Sprijinul lui psihologic s-a schimbat în același timp cu credința lui. Pe baza acestui lucru, Pavel a crezut cu adevărat în Dumnezeu sau nu? (Nu.) Să rezumăm, acum, într-o propoziție, ce a influențat lucrurile pe care Pavel le-a urmărit și calea pe care era. (Sprijinul său psihologic.) Atunci, cum ar trebui să definim al șaptelea păcat al lui Pavel? În toate privințele, credința lui Pavel era un sprijin psihologic; era lipsită de substanță și nedeslușită. A fost un neîncrezător și un ateu până la capăt. De ce un ateu și un neîncrezător ca el nu a lăsat în urmă lumea religioasă? În primul rând, în închipuirea lui nedeslușită exista problema destinației. În al doilea rând, exista problema de a avea un tichet de masă în viață. Faima, câștigul, statutul și un tichet de masă erau lucrurile pe care le urmărea în viața aceasta, iar ideea de a avea o destinație în lumea care va veni era o alinare pentru el. Aceste lucruri constituie fiecare rădăcină și sprijin din spatele lucrurilor pe care astfel de oameni le urmăresc și le afișează și al căii pe care merg. Din această perspectivă, ce era Pavel? (Un neîncrezător. Credea în dumnezeul nedeslușit.) (Un ateu.) Este corect să spunem că era un ateu și că era un neîncrezător și un oportunist, care stătea ascuns în creștinism. Dacă îl numești doar un fariseu, nu este prea puțin? Dacă te uiți la epistolele pe care le-a scris Pavel și vezi că, la suprafață, ele spun „prin voia lui dumnezeu”, ai putea să presupui că Pavel Îl considera pe Dumnezeu din ceruri drept Cel mai înalt și că, doar din cauza închipuirilor oamenilor sau pentru că erau ignoranți și nu-L înțelegeau pe Dumnezeu, L-au împărțit pe Dumnezeu în trei niveluri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și că aceasta este doar nesăbuința omului și nu este o problemă foarte gravă, pentru că întreaga lume religioasă gândește în felul acesta. Totuși, acum, după ce am analizat asta, așa stau lucrurile? (Nu.) Pavel nici măcar nu a recunoscut existența lui Dumnezeu. Acesta este un ateu și un neîncrezător și ar trebui să fie pus în aceeași categorie cu ateii și non-credincioșii.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura-esență a lui Pavel”

Care a fost natura-esență a lui Pavel? Există cel puțin un element de ticăloșie. El a urmărit frenetic cunoașterea și statutul, a urmărit recompensele și o cunună și a alergat, a lucrat și a plătit prețul pentru acea cunună, fără să urmărească deloc adevărul. Mai mult, pe parcursul lucrării sale, nu a fost niciodată martor pentru cuvintele Domnului Isus, nici pentru faptul că Domnul Isus este Hristos, este Dumnezeu sau este Dumnezeu întrupat, că Domnul Isus Îl reprezintă pe Dumnezeu și toate cuvintele pe care le rostește sunt cuvintele rostite de Dumnezeu. Pavel n-a putut să înțeleagă aceste lucruri. Care a fost așadar calea pe care a urmat-o Pavel? El a urmărit cu încăpățânare cunoașterea și teologia, a sfidat și a refuzat să accepte adevărul și și-a folosit darurile și cunoștințele pentru a lucra cu scopul de a-și gestiona, menține și stabiliza statutul. Care a fost finalul lui ultim? Poate nu vezi din exterior ce pedeapsă a primit înainte de moarte sau dacă a avut o manifestare anormală, dar finalul lui ultim a fost diferit de cel al lui Petru. De ce a depins această „diferență”? Pe de o parte, de natura-esență a unei persoane, pe de altă parte, de calea pe care o urmează. În ceea ce privește atitudinea lui Pavel și punctul lui de vedere față de Domnul Isus, prin ce a fost diferită împotrivirea lui de cea a oamenilor normali? În plus, care este diferența între tăgăduirea și respingerea Domnului de către Pavel și faptul că Petru s-a lepădat de numele lui Dumnezeu și n-a reușit să-L recunoască pe Domnul de trei ori, din cauza slăbiciunii și fricii? Pavel a folosit cunoașterea, învățarea și darurile lui pentru a-și face lucrarea. El nu a practicat deloc adevărul și nici nu a urmat calea lui Dumnezeu. Prin urmare, ai putut să-i vezi slăbiciunea în perioada pe care și-a petrecut-o alergând și lucrând sau în epistolele sale? Nu ai putut, nu-i așa? I-a învățat întruna pe oameni ce să facă și i-a încurajat să urmărească recompense, cununi și o destinație bună. Nu a avut experiență, înțelegere sau apreciere față de practicarea adevărului. În schimb, Petru a fost foarte discret în acțiunile lui. Nu a avut acele teorii profunde sau epistole prea faimoase. A avut o oarecare înțelegere și practică reală a adevărului. Deși a experimentat slăbiciune și corupție în viața lui, după multe încercări, relația pe care a stabilit-o cu Dumnezeu a fost relația dintre om și Dumnezeu, complet diferită de cea a lui Pavel. Deși Pavel a lucrat, nimic din ce a făcut n-a avut legătură cu Dumnezeu. Nu a depus mărturie pentru cuvintele, lucrarea sau dragostea lui Dumnezeu, ori pentru mântuirea omenirii de către El și, cu atât mai puțin, pentru intențiile lui Dumnezeu față de oameni sau pentru cerințele Lui. Ba chiar le-a spus adesea oamenilor că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, determinându-i în cele din urmă să-L considere pe Dumnezeu o Treime. Termenul „Treime” provine de la Pavel. Dacă nu există „Tatăl și Fiul”, poate exista o „Treime”? Nu poate. Închipuirile umane sunt prea „bogate”. Dacă nu poți înțelege întruparea lui Dumnezeu, nu da verdicte orbește și nu emite judecăți oarbe. Doar ascultă cuvintele Domnului Isus și tratează-L ca pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeu care Se arată în trup și devine o ființă umană. Este mai obiectiv să o tratezi astfel.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”

După ce a experimentat lucrarea Duhului Sfânt atât de mulți ani, schimbările din Pavel erau aproape inexistente. El a rămas aproape în starea lui naturală și încă era Pavel de dinainte. Numai după ce a îndurat greutățile multor ani de muncă a învățat cum să „lucreze” și a învățat rezistența, însă natura lui veche – natura lui competitivă și mercantilă – a rămas încă. Chiar și după ce a lucrat atât de mulți ani, nu și-a cunoscut firea coruptă, nici nu s-a debarasat de vechea fire care încă era vizibilă în mod clar în lucrarea sa. În el era pur și simplu mai multă experiență de lucru, însă această experiență puțină nu a fost capabilă de una singură să îl schimbe și nu i-a putut schimba viziunea asupra existenței sau semnificației căutării lui. Deși a lucrat mulți ani pentru Hristos și nu L-a mai persecutat niciodată pe Domnul Isus, în inima lui nu a fost nicio schimbare în privința cunoașterii lui Dumnezeu. Asta înseamnă că nu a lucrat pentru a se dedica pe sine lui Dumnezeu, ci mai degrabă, el a fost obligat să lucreze de dragul destinației lui viitoare. Pentru că la început L-a persecutat pe Hristos și nu s-a supus lui Hristos; a fost un rebel înnăscut care s-a împotrivit lui Hristos în mod deliberat și cineva care nu avea nicio cunoștință despre lucrarea Duhului Sfânt. Când lucrarea lui era aproape încheiată, el nu cunoștea încă lucrarea Duhului Sfânt și pur și simplu acționa de bună voie după îndemnul caracterului său propriu, fără să acorde nici cea mai mică atenție la intențiile Duhului Sfânt. Și, astfel, natura sa a fost vrăjmașă lui Hristos și nu s-a supus adevărului. O astfel de persoană care a fost părăsită de lucrarea Duhului Sfânt, care nu a cunoscut lucrarea Duhului Sfânt și care, de asemenea, s-a împotrivit lui Hristos – cum ar putea o astfel de persoană să fie mântuită? Dacă un om poate sau nu să fie mântuit, nu depinde de cât de multă lucrare face, sau cât de mult se dedică, ci dacă acel om cunoaște sau nu lucrarea Duhului Sfânt, dacă poate sau nu să pună adevărul în practică și dacă viziunea lui asupra căutării este sau nu în conformitate cu adevărul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”

Fragmente din filme similare

Îl înțelegeți cu adevărat pe Pavel?