11. Diferența dintre firea antihriștilor și esența antihriștilor

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

O persoană care are doar firea unui antihrist nu poate fi clasificată ca fiind, în esență, un antihrist. Numai cei care au natura-esență a antihriștilor sunt antihriști veritabili. Desigur, există diferențe în umanitatea celor doi și, sub conducerea diferitelor tipuri de umanitate, atitudinile pe care le nutresc acești oameni față de adevăr nu sunt nici ele aceleași; iar atunci când atitudinile pe care le adoptă oamenii față de adevăr nu sunt la fel, drumurile pe care le aleg sunt diferite; iar atunci când drumurile pe care le aleg oamenii sunt diferite, principiile și consecințele care rezultă din acțiunile lor sunt, de asemenea, diferite. Întrucât o persoană cu doar firea unui antihrist are o conștiință eficientă, are rațiune și simț al onoarei și, relativ vorbind, iubește adevărul, atunci când își dezvăluie firea coruptă, există reproșuri cu privire la aceasta în inima sa. În astfel de momente, poate să reflecteze asupra sa și poate să se cunoască și să-și recunoască firea coruptă și dezvăluirea corupției proprii, fiind astfel capabil să se răzvrătească împotriva trupului și firii sale corupte și să ajungă să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Cu un antihrist, însă, nu este cazul. Întrucât nu are conștiință eficientă, sau o conștiință pe care să o cunoască, și cu atât mai puțin are simț al onoarei, atunci când își dezvăluie firea coruptă, nu măsoară după cuvintele lui Dumnezeu dacă dezvăluirea lui este corectă sau greșită sau dacă ceea ce are el este o fire coruptă sau o umanitate normală sau dacă este în acord cu adevărul. El nu reflectează niciodată asupra acestor lucruri. Prin urmare, cum se comportă? El susține invariabil că firea coruptă pe care o dezvăluie și drumul pe care îl alege sunt cele corecte. El crede că orice ar face este corect, că orice spune este corect; se încăpățânează să țină de propriile opinii. Și astfel se întâmplă că, oricât de mare ar fi greșeala pe care o face, oricât de gravă ar fi firea coruptă pe care ar putea-o dezvălui, nu va recunoaște gravitatea problemei și, cu siguranță, nu va înțelege firea coruptă pe care a revelat-o. Desigur, nici nu-și va lăsa dorințele deoparte, nu se va răzvrăti împotriva ambiției sau a firii sale corupte în favoarea alegerii unei asemenea căi precum cea a supunerii față de Dumnezeu și de adevăr. Se poate vedea, din aceste două rezultate diferite, că, dacă o persoană cu fire de antihrist iubește adevărul în inima sa, are șansa să ajungă să-l înțeleagă și să-l practice și să obțină mântuirea, în timp ce tipul de persoană cu esența unui antihrist nu poate să înțeleagă adevărul sau să-l pună în practică și nici nu poate obține mântuire. Asta este diferența dintre cei doi.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”

Care este o boală terminală: să ai esența unui antihrist sau să ai firea unui antihrist? (Să ai esența unui antihrist.) Oare? (Da.) Gândiți-vă bine și apoi răspundeți din nou. (Să ai esența unui antihrist și să ai firea unui antihrist sunt deopotrivă boli mortale.) De ce? (Pentru că oamenii cu esența unui antihrist nu vor urmări adevărul și același lucru este valabil și pentru oamenii care au firea unui antihrist. Indiferent ce problemă întâlnesc, oamenii cu firea unui antihrist nu se concentrează niciodată asupra urmăririi adevărului și nu au nici măcar minimul de umanitate și rațiune; asemenea oameni sunt incapabili să dobândească adevărul și nu pot obține nici mântuirea – și aceasta este o boală mortală.) Cine ar mai dori să vorbească? (Eu înțeleg că niciuna dintre cele două nu este o boală mortală, dar dacă cineva nu urmărește adevărul, atunci aceea este boala mortală.) Acesta este un punct de vedere bun. Totuși, există o condiție prealabilă a acestui lucru, și anume esența unui antihrist – acei oameni care au esența unui antihrist pur și simplu nu urmăresc adevărul, sunt neîncrezători – a avea esența unui antihrist este cel mai periculos lucru. Ce înseamnă esența unui antihrist? Înseamnă că acești oameni pur și simplu nu urmăresc adevărul; urmăresc doar statutul, sunt, în mod inerent, dușmani ai lui Dumnezeu, sunt antihriști, sunt întruchiparea Satanei, sunt diavoli de la naștere, sunt lipsiți de umanitate, sunt materialiști, sunt neîncrezători tipici și asemenea oameni sunt scârbiți de adevăr. Ce înseamnă „scârbiți de adevăr”? Înseamnă că nu cred că Dumnezeu este adevărul, nu recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, cu atât mai puțin recunosc faptul că Dumnezeu este Suveran peste tot și toate. Așadar, când asemenea oameni primesc șansa de a urmări adevărul, o pot face? (Nu.) Întrucât nu pot urmări adevărul și întrucât sunt pentru totdeauna dușmani ai adevărului și ai lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată capabili să dobândească adevărul. A fi pentru totdeauna incapabil să dobândești adevărul este o boală mortală și toți cei care au firea unui antihrist se aseamănă, în ce privește firea, cu aceia care au esența antihriștilor: au aceleași manifestări, aceleași dezvăluiri și chiar modul în care au aceste manifestări și dezvăluiri, felul lor de a gândi și noțiunile și închipuirile lor despre Dumnezeu sunt toate la fel. Cu toate acestea, în cazul oamenilor care au firea unui antihrist, indiferent dacă pot să accepte adevărul și dacă recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, atât timp cât nu urmăresc adevărul, firea lor de antihrist devine o boală mortală și, din acest motiv, finalul lor va fi același cu al celor care au esența unui antihrist. Totuși, din fericire, există câțiva printre cei cu o fire de antihrist care au umanitate, rațiune, conștiință și rușine, care iubesc lucrurile pozitive și care întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți de Dumnezeu. Întrucât urmăresc adevărul, acești oameni obțin schimbarea firii, se eliberează de firile lor corupte și de firile lor de antihrist, astfel încât firea lor de antihrist nu mai este o boală mortală pentru ei și există posibilitatea de a fi mântuiți. În ce circumstanță se poate spune că a avea firea unui antihrist este o boală mortală? Există o condiție prealabilă pentru acest lucru, aceea că, deși acești oameni recunosc existența lui Dumnezeu, cred în suveranitatea Lui, cred și recunosc tot ce spune Dumnezeu și își pot face îndatoririle, un lucru este în neregulă: nu practică niciodată adevărul și nu-l urmăresc. Așadar, firea lor de antihrist devine fatală pentru ei și le poate lua viața. Când vine vorba de oameni cu esența unui antihrist, indiferent de circumstanțe, acestor oameni le este imposibil să iubească sau să accepte adevărul și nu pot dobândi niciodată adevărul. Înțelegeți? (Da.) Înțelegeți. Repetați ce am spus. (Oamenii cu esența unui antihrist sunt, în mod inerent, dușmanii lui Dumnezeu. Sub nicio formă nu sunt oameni care iubesc și pot accepta adevărul și le este imposibil să îl dobândească vreodată și, astfel, pentru ei, firea lor de antihrist este o boală mortală. Pe de altă parte, în cazul anumitor oameni care au firea unui antihrist, având condiția prealabilă de a deține umanitate, rațiune, conștiință și rușine, de a iubi lucrurile pozitive, de a urmări adevărul și apoi de a obține schimbarea firii prin urmărirea adevărului, ei urmează calea cea dreaptă și, pentru ei, firea unui antihrist nu este o boală mortală. Toate acestea sunt decise de esența acestor oameni și de calea pe care o urmează.) Cu alte cuvinte, oamenilor cu esența unui antihrist le este imposibil să urmărească vreodată adevărul și nu pot dobândi niciodată mântuirea, pe când oamenii cu firea unui antihrist pot fi împărțiți în două categorii: cei care urmăresc adevărul și pot obține mântuirea și cei care nu urmăresc deloc adevărul și nu pot obține mântuirea. Cei care nu pot obține mântuirea sunt cu toții muncitori; anumiți muncitori loiali pot rămâne și este posibil să aibă un rezultat diferit.

De ce nu pot obține mântuirea oamenii cu esența unui antihrist? Pentru că acești oameni nu recunosc adevărul și nici nu recunosc că Dumnezeu este adevărul. Acești oameni nu recunosc că există lucruri pozitive și nu iubesc lucrurile pozitive. În schimb, iubesc lucrurile ticăloase și lucrurile negative; sunt întruchiparea tuturor lucrurilor ticăloase și negative și sunt cei care exprimă toate lucrurile negative și ticăloase și de aceea sunt scârbiți de adevăr, sunt ostili acestuia, și îl urăsc. Pot urmări adevărul cu o asemenea esență? (Nu.) Prin urmare, e imposibil să îi determini pe acești oameni să urmărească adevărul. E posibil să transformi un animal într-un alt fel de animal? De exemplu, este posibil să transformi o pisică în câine sau în șoarece? (Nu.) Șoarecele va fi mereu șoarece, ascunzându-se adesea în găuri și trăind în umbră. Pisica va fi mereu dușmanul firesc al șoarecelui, iar acest lucru nu poate fi schimbat – nu poate fi schimbat niciodată. Totuși, există câțiva printre cei care au firea unui antihrist care iubesc adevărul și lucrurile pozitive, care sunt dispuși să depună toate eforturile pentru a practica și a urmări adevărul; practică orice spune Dumnezeu, Îl urmează indiferent cum îi conduce, fac orice le cere, calea pe care o urmează este în deplină concordanță cu aceea cerută de Dumnezeu, iar ei urmăresc conform direcției și obiectivelor indicate de El. Cât despre ceilalți, în afara faptului că nu urmăresc adevărul, ei și urmează calea antihristului și este simplu să-ți dai seama care va fi finalul acestor oameni. Nu numai că nu vor dobândi adevărul, dar își vor pierde și șansa de a fi mântuiți – cât de jalnici sunt! Dumnezeu le oferă șanse și, de asemenea, îi aprovizionează cu adevărul și viața, dar ei nu prețuiesc aceste lucruri și nu urmează calea de a fi desăvârșiți. Nu este vorba că Dumnezeu îi favorizează pe anumiți oameni în defavoarea altora și nu le oferă șanse acestor oameni, ci, mai degrabă, aceștia își pierd oportunitatea de a fi mântuiți din cauză că nu prețuiesc aceste șanse sau nu acționează așa cum cere Dumnezeu. Prin urmare, firea lor de antihrist devine fatală și îi face să-și piardă viețile. Cred că, dacă înțeleg câteva doctrine și dau dovadă de câteva acțiuni externe și de comportamente bune, asta înseamnă că Dumnezeu nu va cerceta problema firii lor de antihrist, că o pot ascunde și că, drept urmare, în mod firesc, nu au nevoie să practice adevărul, pot face orice vor și pot acționa în conformitate cu înțelegerea, metodele și dorințele lor. În final, indiferent ce șanse le dă Dumnezeu, rămân neabătuți de la cursul lor, urmează calea unui antihrist și devin dușmanii lui Dumnezeu. Nu devin dușmanii lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu i-a definit ca atare de la început – Dumnezeu nu le-a dat nicio definiție la început, pentru că, în ochii Lui, nu erau dușmanii Săi sau oameni cu esența unui antihrist, ci, mai degrabă, erau doar oameni cu firi satanice, corupte. Indiferent câte adevăruri exprimă Dumnezeu, ei tot nu se luptă pentru adevăr în căutarea lor. Nu pot păși pe calea spre mântuire și, în schimb, urmează calea unui antihrist și, în cele din urmă, își pierd șansa la mântuire. Nu este păcat? Este mare păcat! Acești oameni sunt foarte jalnici! De ce sunt jalnici? Înțeleg câteva cuvinte și doctrine și cred că înțeleg adevărul; plătesc un mic preț și dau dovadă de câteva comportamente bune în timp ce-și fac datoria și se gândesc că practică adevărul; au puțin talent, calibru și daruri și pot spune câteva cuvinte doctrinare, pot lucra puțin, pot face câteva îndatoriri speciale și cred că au dobândit viața; pot îndura puțină suferință și pot plăti un mic preț și cred, în mod greșit, că se pot supune lui Dumnezeu și pot renunța la tot pentru El. Își folosesc comportamentul extern bun, darurile, cuvintele și doctrinele cu care s-au dotat pentru a înlocui practicarea adevărului – aceasta este cea mai mare problemă a lor, defectul lor fatal. Asta îi face să creadă, în mod greșit, că au pășit deja pe calea spre mântuire și că au deja statură și viață. În orice caz, dacă acești oameni nu sunt capabili să obțină în final mântuirea, atunci nu se pot învinui decât pe sine, pentru că ei înșiși nu se concentrează asupra adevărului, nu urmăresc adevărul și sunt mai mult decât dispuși să urmeze calea antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a patra)”

Toți cei care merg pe calea antihriștilor sunt oameni cu fire de antihrist, iar oamenii cu fire de antihrist merg pe calea antihriștilor – totuși, există o oarecare diferență între oamenii cu fire de antihrist și antihriști. Dacă cineva are o fire de antihrist și merge pe calea antihriștilor, nu înseamnă neapărat că este un antihrist. Dar dacă nu se căiește și nu poate accepta adevărul, s-ar putea transforma într-un antihrist. Încă există o speranță și o șansă ca oamenii care merg pe calea antihriștilor să se căiască, deoarece nu au devenit încă antihriști. Dacă fac lucruri rele de multe feluri și sunt clasificați ca antihriști și, astfel, sunt îndepărtați și excluși imediat, nu vor mai avea șansa să se căiască. Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor nu a făcut încă multe lucruri rele, acest lucru arată cel puțin că nu este încă o persoană rea. Dacă poate accepta adevărul, există o fărâmă de speranță pentru el. Dacă nu vrea să accepte adevărul, orice s-ar întâmpla, îi va fi foarte greu să fie mântuit, chiar dacă nu a făcut tot felul de lucruri rele. De ce nu poate fi mântuit un antihrist? Pentru că nu acceptă deloc adevărul. Cu toate acestea, casa lui Dumnezeu are părtășie despre a fi o persoană onestă – despre cum trebuie să fie deschis și sincer, să se destăinuie și să spună ce are de spus și să nu recurgă la înșelăciune – pur și simplu ei nu pot accepta asta. Antihriștii simt în permanență că oamenii au de pierdut din cauza sincerității și că este o nesăbuință să spui adevărul. Sunt absolut hotărâți să nu fie persoane oneste. Aceasta e natura antihriștilor, de aversiune și de ură față de adevăr. Cum poate fi mântuit cineva dacă nu acceptă câtuși de puțin adevărul? Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor poate accepta adevărul, există o diferență clară între el și un antihrist. Toți antihriștii sunt oameni care nu acceptă nici măcar o fărâmă din adevăr. Indiferent câte lucruri greșite sau rele au făcut, indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu, nu vor reflecta niciodată asupra lor înșiși și nu se vor cunoaște. Chiar dacă sunt emondați, nu acceptă deloc adevărul; de aceea biserica îi clasifică drept oameni răi, drept antihriști. Cel mult, un antihrist va recunoaște doar că acțiunile sale încalcă principiile și nu sunt în acord cu adevărul, dar nu va recunoaște absolut niciodată că face rău intenționat sau că se împotrivește lui Dumnezeu intenționat. Va recunoaște doar greșeli, dar nu va accepta adevărul; și după aceea va continua să facă rău ca înainte, fără să practice vreun adevăr. Din faptul că un antihrist nu acceptă niciodată adevărul se poate vedea că natura-esență a antihriștilor este una de aversiune și de ură față de adevăr. Antihriștii rămân oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu ca înainte, indiferent de câți ani cred în El. Pe de altă parte, întreaga omenire obișnuită, coruptă, poate avea firea unui antihrist, dar există o diferență între aceasta și antihriști. Există un număr de oameni care își pot asuma în inima lor cuvintele de judecată și de expunere ale lui Dumnezeu după ce le-au auzit, care pot cugeta la ele în mod repetat și pot reflecta asupra propriei persoane. Atunci ar putea să-și dea seama: „Așadar, aceasta este firea unui antihrist; aceasta înseamnă să mergi pe calea antihriștilor. Ce problemă gravă! Am acele stări și comportamente; am acel gen de esență – sunt o persoană de acel tip!” Apoi se gândesc cum pot să se elibereze de acea fire de antihrist și să se căiască cu adevărat și, astfel, își propun să nu meargă pe calea antihriștilor. În lucrarea și viața lor, în atitudinea lor față de oameni, evenimente și lucruri și față de însărcinarea dată de Dumnezeu, ei pot reflecta asupra propriilor acțiuni și propriului comportament, asupra motivului pentru care nu se pot supune lui Dumnezeu, pentru care trăiesc mereu potrivit unei firi satanice și nu se pot răzvrăti împotriva trupului și a Satanei. Astfel, se vor ruga lui Dumnezeu, vor accepta judecata și mustrarea Lui și Îl vor implora pe Dumnezeu să-i mântuiască de firea lor coruptă și de influența Satanei. Faptul că au hotărârea de a face acest lucru dovedește că pot accepta adevărul. Și ei dezvăluie o fire coruptă și dau curs propriei voințe; diferența este că un antihrist nu are doar ambiții și dorințe de a întemeia o împărăție independentă – în plus, nu acceptă adevărul, orice s-ar întâmpla. Acesta este călcâiul lui Ahile pentru un antihrist. Pe de altă parte, dacă o persoană cu fire de antihrist poate să accepte adevărul, să se roage lui Dumnezeu și să se bizuie pe El și dacă dorește să se elibereze de firea coruptă a Satanei și să meargă pe calea urmăririi adevărului, atunci în ce moduri vor fi de folos acea rugăciune și acea hotărâre pentru intrarea sa în viață? Cel puțin vor determina persoana să reflecteze asupra ei înșiși, să se cunoască pe sine în timp ce-și face datoria și să folosească adevărul pentru a rezolva probleme, astfel încât să ajungă să-și îndeplinească datoria în mod satisfăcător. Acesta e un mod în care îi vor fi de folos. Dincolo de asta, cu pregătirea prilejuită de îndeplinirea datoriei sale, va putea porni pe calea urmăririi adevărului. Orice dificultăți ar întâmpina, va fi capabilă să caute adevărul, să se concentreze asupra acceptării și practicării adevărului; va fi capabilă să se elibereze treptat de firea ei satanică, să se supună lui Dumnezeu și să-L slăvească. Poate dobândi mântuirea lui Dumnezeu printr-o astfel de practică. Oamenii cu o fire de antihrist pot dezvălui ocazional corupție și pot încă să vorbească și să acționeze în interesul faimei, câștigului și statutului, fără voia lor, și pot lucra în continuare după voia lor – dar, de îndată ce-și dau seama că își dezvăluie firea coruptă, vor avea remușcări și se vor ruga lui Dumnezeu. Aceasta dovedește că sunt persoane care pot accepta adevărul, care se supun lucrării lui Dumnezeu; dovedește că urmăresc intrarea în viață. Indiferent de câți ani a experimentat o persoană și cât de multă corupție dezvăluie, ea va putea în cele din urmă să accepte adevărul și să intre în adevărul-realitate. Este cineva care se supune lucrării lui Dumnezeu. Și, în timp ce face toate acestea, dovedește că a pus deja bazele pe adevărata cale. Dar unii care merg pe calea antihriștilor nu pot accepta adevărul. Pentru ei, mântuirea va fi la fel de greu de dobândit ca pentru antihriști. Asemenea oameni nu simt nimic când aud cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe antihriști, ci sunt indiferenți și impasibili. Când părtășia ajunge la subiectul firii antihristului, ei vor recunoaște că au o fire de antihrist și că merg pe calea antihriștilor. Vor vorbi destul de bine despre acest subiect. Dar, când vine timpul să practice adevărul, tot vor refuza să o facă; vor acționa în continuare după propria voință, bazându-se pe firea lor de antihrist. Dacă îi întrebi: „Te împotrivești în inima ta când dezvălui o fire de antihrist? Îți aduci reproșuri când vorbești ca să-ți protejezi statutul? Reflectezi asupra ta și ajungi să te cunoști când dezvălui o fire de antihrist? Ai remușcări în suflet odată ce ai aflat de firea ta coruptă? Te căiești sau te schimbi câtuși de puțin după aceea?”, cu siguranță nu au niciun răspuns, pentru că nu au avut astfel de experiențe și de confruntări. Nu vor putea să spună nimic. Sunt asemenea oameni capabili de o căință adevărată? Cu siguranță nu va fi ușor. Cei care chiar urmăresc adevărul vor fi îndurerați de orice dezvăluire a unei firi de antihrist înlăuntrul lor și vor deveni îngrijorați; vor ajunge să se gândească: „De ce nu pot să mă eliberez pur și simplu de această fire satanică? De ce dezvălui mereu o fire coruptă? De ce este această fire coruptă a mea atât de încăpățânată și de nerezolvat? De ce e atât de greu să intru în adevărul-realitate?” Acest lucru arată că experiența lor de viață este superficială și că firea lor coruptă nu a fost îndepărtată în mare măsură. De aceea bătălia din inima lor se dezlănțuie cu atâta înverșunare când li se întâmplă ceva și de aceea duc greul acelei suferințe. Deși au hotărârea de a se elibera de firea lor satanică, cu siguranță nu pot rezista fără acea luptă împotriva ei din inima lor – și acea stare de conflict se intensifică pe zi ce trece. Pe măsură ce se aprofundează cunoașterea lor de sine și văd cât de profund corupți sunt, ei tânjesc și mai mult să câștige adevărul, îl prețuiesc și mai mult și vor fi capabili să accepte și să practice adevărul neîntrerupt, în timp ce se cunosc pe ei înșiși și firea lor coruptă. Vor crește treptat în statură și viața-fire a lor va începe să se schimbe cu adevărat. Dacă vor încerca în continuare să experimenteze în acest fel, situația lor va deveni tot mai bună an după an și, în cele din urmă, vor fi capabili să biruiască trupul și să se elibereze de corupție, să practice adevărul frecvent și să dobândească supunerea față de Dumnezeu. Intrarea în viață nu este ușoară! E ca și cum ai resuscita o persoană care este pe cale să moară: responsabilitatea pe care o poți îndeplini este aceea de a avea părtășie despre adevăr, de a o sprijini, de a o aproviziona sau de a o emonda. Dacă poate să accepte și să se supună, există speranță pentru ea; poate fi destul de norocoasă să scape și să nu moară. Dar dacă refuză să accepte adevărul și nu știe absolut nimic despre sine, atunci este în pericol. Unii antihriști petrec unul sau doi ani după ce sunt eliminați fără să se cunoască pe ei înșiși și nu-și recunosc greșelile. Într-un astfel de caz, în ei nu a mai rămas niciun semn de viață și aceasta dovedește că nu mai au nicio speranță de a fi mântuiți. Puteți accepta adevărul atunci când sunteți emondați? (Da.) Atunci există speranță – e un lucru bun! Dacă puteți accepta adevărul, aveți o speranță de a fi mântuiți.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”

În trecut, unii conducători și lucrători au dezvăluit adesea firea unui antihrist: erau nestăviliți și arbitrari și făceau mereu cum îi tăia capul. Însă nu au săvârșit vreun rău evident, iar umanitatea lor nu era îngrozitoare. Prin emondarea lor, prin faptul că frații și surorile i-au ajutat, prin transferarea sau înlocuirea lor și fiind negativi un timp, devin în sfârșit conștienți că ceea ce au revelat înainte erau firi corupte, ei devin dornici să se căiască și se gândesc: „Cel mai important este să insist în îndeplinirea datoriei mele, orice-ar fi. Deși mergeam pe calea unui antihrist, nu am fost clasificat astfel. Aceasta este mila lui Dumnezeu, așa că trebuie să muncesc din greu în credința mea și în urmărirea mea. Nu este nimic în neregulă cu calea urmăririi adevărului.” Puțin câte puțin, se schimbă și apoi se căiesc. Există manifestări bune în ei, sunt capabili să caute adevărurile-principii când își fac datoria și caută adevărurile-principii și când interacționează cu alții. În fiecare privință, pătrund într-o direcție pozitivă. Nu s-au schimbat, atunci? Au trecut de la a merge pe calea antihriștilor la a merge pe calea practicării și a urmării adevărului. Există speranță și o șansă ca ei să dobândească mântuirea. Poți clasifica astfel de persoane drept antihriști pentru că, odată, au prezentat unele manifestări ale unui antihrist sau au mers pe calea antihriștilor? Nu. Antihriștii ar prefera să moară decât să se căiască. Nu au niciun simț al rușinii; în plus, sunt malefici și ticăloși din fire și sunt scârbiți de adevăr până la extrem. Poate cineva care este scârbit de adevăr să îl pună în practică sau să se căiască? Ar fi imposibil. Faptul că sunt complet scârbiți de adevăr înseamnă că nu se vor căi niciodată. Există un lucru sigur referitor la oamenii care se pot căi, și anume că au făcut greșeli, dar pot accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, pot accepta adevărul, pot încerca din răsputeri să coopereze când își fac îndatoririle, preluând cuvintele Lui drept maxime personale și transformând cuvintele Lui în realitatea vieții lor. Ei acceptă adevărul și, în sinea lor, nu sunt scârbiți de el. Nu este asta diferența? Aceasta e diferența. Însă antihriștii nu se opresc la refuzul de a fi emondați – nu vor asculta de nicio persoană ale cărei cuvinte sunt în acord cu adevărul, nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nici nu le recunosc ca atare. Ce natură este aceasta a lor? Este una de aversiune și ură față de adevăr într-o măsură extremă. Când cineva are părtășie despre adevăr sau vorbește despre o mărturie bazată pe experiență, sunt extrem de dezgustați de aceasta și sunt ostili față de persoana care are părtășie. Dacă cineva din biserică răspândește diverse argumente ridicole și rele, spunând lucruri absurde și ridicole, asta îi face foarte fericiți; se vor alătura imediat acelei persoane și se vor bălăci în noroi cu ea, în strânsă colaborare. Cine se aseamănă se adună. În cazul în care îi aud pe aleșii lui Dumnezeu având părtășie despre adevăr sau vorbind despre mărturii bazate pe experiențe privind cunoașterea de sine și căința sinceră, asta îi tulbură până la exasperare și ajung să se gândească cum să excludă și să atace persoana respectivă. Pe scurt, se uită urât la oricine urmărește adevărul. Vor să-i excludă și să le fie dușmani acelor oameni. Le plac foarte mult cei care se pricep să se dea mari predicând cuvinte și doctrine și sunt destul de aprobatori față de ei, de parcă și-ar fi găsit un confident și un tovarăș de călătorie. Dacă cineva ar spune: „Cine face cea mai multă lucrare și își aduce cea mai mare contribuție va fi răsplătit din belșug și încununat și va domni împreună cu dumnezeu”, ar deveni nespus de entuziasmați, iar sângele le-ar clocoti în vene. Vor simți că sunt mult deasupra celorlalți, că în sfârșit se remarcă, că există acum spațiu pentru a se afișa și a-și etala valoarea. Atunci vor fi destul de mulțumiți. Nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? Să presupunem că le spui în părtășie: „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii ca Pavel și este dezgustat în cea mai mare măsură de oamenii care merg pe calea antihriștilor și de cei care își petrec toată ziua spunând: «Doamne, Doamne, n-am făcut multă lucrare pentru Tine?» Este dezgustat de oamenii care își petrec toată ziua cerșind o răsplată și o cunună de la El.” Aceste cuvinte sunt cu siguranță adevărul, dar cu ce sentiment rămân când aud o astfel de părtășie? Spun oare „amin” și acceptă astfel de cuvinte? Care este prima lor reacție? Repulsie în inimă și lipsa dorinței de a asculta – însemnând următoarele: „Cum poți fi atât de sigur de ceea ce spui? Ai ultimul cuvânt? Nu cred ce spui! Voi face ce am de gând să fac. Voi fi ca Pavel și îi voi cere lui dumnezeu o cunună. Astfel, pot să fiu binecuvântat și să am o destinație bună!” Ei insistă să păstreze părerile lui Pavel. Nu luptă ei astfel împotriva lui Dumnezeu? Nu este aceasta o opoziție evidentă față de El? Dumnezeu a dezvăluit și a disecat esența lui Pavel; a spus atât de multe despre ea și fiecare părticică este adevărul – însă acești antihriști nu acceptă adevărul sau faptul că toate acțiunile și comportamentele lui Pavel s-au opus lui Dumnezeu. În mintea lor, ei încă se întreabă: „Dacă spui ceva, înseamnă că este corect? Pe ce temei? Mie mi se pare corect ce a spus și a făcut Pavel. Nu este nimic greșit în asta. Urmăresc o cunună și o recompensă – de asta sunt capabil! Poți să mă oprești? Voi urmări să fac lucrare; după ce voi face multă lucrare, voi avea capital – voi fi adus o contribuție și, astfel, voi putea intra în Împărăția Cerurilor și voi fi răsplătit. Nu e nimic în neregulă cu asta!” Atât sunt de încăpățânați. Nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Poți să ai părtășie despre adevăr cu ei, dar nu va ajunge la ei; sunt scârbiți de adevăr. Aceasta e atitudinea antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, fiind și atitudinea lor față de Dumnezeu. Așadar, ce senzație aveți când auziți adevărul? Simțiți că nu urmăriți adevărul și că nu-l înțelegeți. Simțiți că nu vă ridicați încă la înălțimea lui și că va trebui să vă străduiți pentru a ajunge la adevărul-realitate. Și, ori de câte ori vă comparați cu ale lui Dumnezeu cuvinte, simțiți că sunteți pur și simplu prea deficitari, cu un calibru slab și lipsiți de înțelegere spirituală – că sunteți încă superficiali și că există încă ticăloșie în voi. Și apoi deveniți negativi. Nu este aceasta starea voastră? Antihriștii, pe de altă parte, nu sunt niciodată negativi. Sunt întotdeauna foarte entuziaști, nu reflectează niciodată la ei înșiși și nu se cunosc pe ei înșiși, crezând în schimb că nu au probleme majore. Așa sunt oamenii care sunt mereu aroganți și neprihăniți de sine – de îndată ce pun mâna pe putere, se transformă în antihriști.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Există cineva care să nu-și dorească deloc putere? Este cineva căruia nu-i place puterea? Există vreo persoană care să nu râvnească la beneficiile statutului? Nu, nu există. Din ce motiv se întâmplă asta? Pentru că oamenii au fost toți corupți de Satana; cu toții au o natură satanică. Un lucru pe care îl au în comun toți oamenii este faptul că le place puterea, statutul și să se bucure de beneficiile pe care le aduc acestea. Aceasta este o trăsătură pe care o au toți oamenii. Prin urmare, de ce unii sunt priviți drept antihriști, în vreme ce alții doar dezvăluie o fire de antihrist sau pășesc pe calea unui antihrist? Care sunt diferențele dintre aceste două grupuri? În primul rând, voi vorbi despre diferența din umanitatea lor. Au antihriștii umanitate? Care sunt diferențele dintre umanitatea celor care merg pe calea antihriștilor și înșiși antihriștii? (Antihriștii nu au conștiință și rațiune, nu au umanitate, în vreme ce oamenii care merg pe calea antihriștilor încă au un pic de conștiință și rațiune. Ei încă pot să accepte adevărul și judecata și mustrarea lui Dumnezeu și, totodată, arată căință adevărată.) A arăta căință reprezintă o diferență. Știu antihriștii să se căiască? (Nu, nu știu.) Antihriștii nu acceptă câtuși de puțin adevărul; chiar dacă s-ar izbi de un zid, nu s-ar căi. Nu se vor cunoaște niciodată pe sine. Când vine vorba de umanitate, există un alt mod în care oamenii care merg pe calea antihriștilor sunt diferiți de antihriști, și anume diferența dintre o persoană bună obișnuită și o persoană rea. Oamenii buni spun și fac lucruri cu conștiință și rațiune, în timp ce oamenii răi nu au conștiință și rațiune. Atunci când oamenii răi fac ceva rău și sunt expuși, nu sunt înțelegători: „Pf, chiar dacă știu cu toții, există ceva ce pot să facă în privința asta? Voi face orice vreau! Nu-mi pasă cine mă expune sau mă critică. Ce îmi poate face cineva cu adevărat?” Oricâte lucruri rele face o persoană rea, acesteia nu îi este rușine. Atunci când o persoană obișnuită face ceva rău, ea vrea să mascheze și să ascundă acel lucru. Dacă cineva ajunge să o expună, îi este prea rușine să dea ochii cu cineva și nici măcar nu mai vrea să trăiască: „Ah, cum am putut face așa ceva? Sunt cu adevărat lipsit de rușine!” Este extrem de plină de remușcări și chiar se blestemă, jurând că nu va mai face niciodată așa ceva. Acest tip de comportament este dovada că are simțul rușinii, că încă are o oarecare umanitate. O persoană lipsită de rușine nu are conștiință și rațiune și toți oamenii răi sunt lipsiți de rușine. Indiferent ce fel de fapte rele săvârșește o persoană rea, nu îi va înroși fața și nu-i va accelera bătăile inimii, iar ea tot își va apăra fără scrupule acțiunile, transformând aspectele negative în altele pozitive, vorbind despre fapte rele de parcă ar fi bune. Are o astfel de persoană simțul rușinii? (Nu.) Dacă are acest tip de atitudine, se va căi ea cu adevărat în viitor? Nu, ea doar va continua să acționeze în aceeași manieră. Acest lucru înseamnă că este lipsită de rușine, iar nerușinarea înseamnă a nu avea conștiință și rațiune. Oamenii care au conștiință și rațiune sunt prea rușinați să dea ochii cu cineva după ce sunt expuși pentru că au făcut ceva rău, și nu mai fac niciodată acel lucru. De ce se întâmplă asta? Întrucât simt că acesta a fost un lucru rușinos și sunt prea plini de rușine pentru a da ochii cu oricine; în umanitatea lor există un simț al rușinii. Nu reprezintă acesta standardul minim pentru o umanitate normală? (Ba da.) Oare poate o persoană care nici măcar nu simte rușine să fie numită om? Nu, nu poate. Are o persoană care nu simte rușinea o minte normală? (Nu, nu are.) Aceasta nu are o minte normală, darămite iubire față de lucrurile pozitive. Pentru ea, a avea conștiință și rațiune reprezintă un standard prea înalt, pe care nu-l poate atinge. Acum, care este diferența fundamentală dintre antihriști și cei care merg pe calea antihriștilor? Atunci când o persoană care are esența unui antihrist este expusă de altcineva pe motiv că se luptă cu Dumnezeu pentru statut, aceasta nu va considera că a greșit. Mai târziu, nu numai că nu-și va învăța lecțiile și nu se va întoarce la Dumnezeu, dar în schimb, de îndată ce va avea ocazia de a fi aleasă drept conducător sau lucrător, va continua să concureze cu Dumnezeu pentru statut, procedând exact ca înainte, preferând să moară decât să se căiască. Au acești oameni vreun pic de raționalitate? (Nu, nu au.) Iar oamenii care nu au deloc raționalitate simt vreun pic de rușine? (Nu.) Astfel de oameni nu au raționalitate și niciun simț al rușinii. Atunci când oamenii care au o umanitate normală, conștiință și rațiune îi aud pe alții spunând că se luptă cu Dumnezeu pentru statut, ei se vor gândi: „O, nu, aceasta este o chestiune serioasă! Eu sunt un adept al lui Dumnezeu! Cum aș putea să mă lupt cu El pentru statut? Ce nerușinare să concurez cu Dumnezeu pentru statut! Cât de amorțit, cât de netot, cât de irațional am devenit să fac asta! Cum am putut să fac așa ceva?” Se vor simți jenați și rușinați pentru ceea ce au făcut și, atunci când vor întâlni situații similare, simțul rușinii pe care îl au le va înfrâna comportamentul. Natura-esența tuturor oamenilor este natura-esența Satanei, însă cei care au rațiune și o umanitate normală vor avea simțul rușinii, iar comportamentele lor vor fi înfrânate. Pe măsură ce, treptat, o persoană înțelege adevărul mai profund și pe măsură ce cunoștințele și înțelegerea sa despre Dumnezeu și supunerea față de adevăr capătă profunzime, acest simț al rușinii nu va mai reprezenta pragul minim. Va fi din ce în ce mai înfrânată de adevăr și de inima sa cu frică de Dumnezeu. Va continua să se îmbunătățească și să acționeze din ce în ce mai mult în conformitate cu adevărul. Totuși, vor căuta antihriștii adevărul? Cu siguranță nu o vor face. Ei nu au o rațiune umană normală, nu știu ce înseamnă să urmărească adevărul, sunt scârbiți de adevăr și nu au niciun pic de iubire pentru acesta, deci cum ar putea să-l caute? Urmărirea adevărului este o nevoie umană normală; doar cei înfometați și însetați de dreptate vor iubi adevărul și îl vor urmări. Cei care nu au o umanitate normală nu vor urmări niciodată adevărul.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”

Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: „Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.” Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor. Dacă speri ca antihriștii să accepte adevărul, să recunoască greșelile și să aibă căință adevărată, este imposibil – cu siguranță nu o pot face. Antihriștii au natura-esență a Satanei și urăsc adevărul, așa că indiferent unde merg, chiar dacă se duc la capătul pământului, ambiția lor de a urmări reputația și statutul nu se va schimba niciodată și nici părerile lor despre lucruri sau calea pe care merg. Unii vor spune: „Există câțiva antihriști care își pot schimba părerile despre acest lucru.” Este corectă această afirmație? Dacă se pot schimba cu adevărat, mai sunt ei antihriști? Cei care au natura unui antihrist nu se vor schimba niciodată. Cei care au firea unui antihrist se vor schimba doar dacă urmăresc adevărul. Unii oameni care merg pe calea unui antihrist fac câteva rele care tulbură lucrarea bisericii și, deși sunt clasificați drept antihriști, după ce sunt concediați, au cu adevărat remușcări și se hotărăsc să se comporte bine din nou, iar după o perioadă de reflecție, autocunoaștere și căință, trec prin câteva schimbări reale. În acest caz, acești oameni nu pot fi clasificați drept antihriști; ei doar au firea unui antihrist. Dacă urmăresc adevărul, se pot schimba. Cu toate acestea, cu siguranță se poate spune că majoritatea celor care sunt clasificați drept antihriști, îndepărtați sau excluși de biserică nu se vor căi, nici nu se vor schimba cu adevărat. Dacă vreunul dintre ei o face, este un caz rar. Unii oameni vor întreba: „Atunci acele cazuri rare au fost clasificate greșit?” Este imposibil. Până la urmă, au comis câteva rele, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Totuși, dacă sunt capabili să se căiască realmente, dacă sunt dispuși să facă o datorie și dacă au mărturie adevărată a căinței lor, biserica îi mai poate accepta. Dacă acești oameni refuză categoric să-și recunoască vina sau să se căiască după ce au fost clasificați drept antihriști și continuă să încerce să se justifice prin orice mijloace posibile, atunci este precis și absolut corect să fie clasificați drept antihriști. Dacă atunci și-au recunoscut greșelile și au avut cu adevărat remușcări, cum ar putea biserica să-i clasifice drept antihriști? Ar fi imposibil. Indiferent cine este, indiferent cât rău a făcut sau cât de grave au fost greșelile sale, a identifica un om ca fiind un antihrist sau ca având firea unui antihrist depinde de faptul dacă este capabil să accepte adevărul și emondarea și dacă are cu adevărat remușcări. Dacă poate accepta adevărul și emondarea, dacă are cu adevărat remușcări și dacă este dispus să-și petreacă toată viața muncind pentru Dumnezeu, atunci asta indică într-adevăr puțină căință. O astfel de persoană nu poate fi clasificată drept antihrist. Acei antihriști veritabili pot accepta realmente adevărul? Categoric nu. Tocmai pentru că nu iubesc adevărul și simt aversiune față de el, nu vor fi capabili niciodată să renunțe la reputație și statut, lucruri care sunt atât de strâns legate de întreaga lor viață. Antihriștii cred cu fermitate în inimile lor că numai cu reputație și statut au demnitate și sunt adevărate ființe create și că numai având statut vor fi răsplătiți și încoronați, se vor califica pentru aprobarea lui Dumnezeu, vor câștiga totul și vor fi persoane autentice. Cum văd antihriștii statutul? Îl văd ca fiind adevărul; îl consideră cel mai înalt obiectiv care trebuie urmărit de oameni. Asta nu e o problemă? Oamenii în stare să fie obsedați în felul acesta de statut sunt antihriști autentici. Sunt același tip de oameni ca Pavel. Ei cred că a urmări adevărul, a căuta supunerea față de Dumnezeu și a căuta onestitatea sunt toate procese care-l conduc pe om la cel mai înalt statut posibil; sunt doar procese, nu scopul și standardul faptului de a fi o ființă umană și că sunt pe deplin făcute pentru a fi văzute de Dumnezeu. Această înțelegere este absurdă și ridicolă! Doar cei absurzi care urăsc adevărul ar putea veni cu o idee atât de ridicolă.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”

Toate ființele umane corupte au o fire ticăloasă și toate au dezvăluirile și manifestările unei firi ticăloase. Cu toate acestea, firea ticăloasă a oamenilor obișnuiți și firea ticăloasă a antihriștilor sunt diferite. Deși oamenii obișnuiți au o fire ticăloasă, ei tânjesc în inimile lor după adevăr și iubesc adevărul, iar pe parcursul credinței în Dumnezeu și al îndeplinirii îndatoririlor lor, sunt capabili să accepte adevărul. Chiar dacă adevărul pe care îl pot pune în practică este limitat, ei pot practica totuși o parte din el și, astfel, firile lor corupte pot să se purifice treptat și să se schimbe cu adevărat și, în cele din urmă, sunt capabili să se supună în principiu lui Dumnezeu și să dobândească mântuirea. Pe de altă parte, antihriștii nu iubesc deloc adevărul, nu-l acceptă niciodată și nu-l pun în practică niciodată. Ar trebui să încercați să observați și să discerneți pe baza a ceea ce spun aici; fie că este un conducător de biserică sau un lucrător, fie că este un frate sau o soră de rând, căutați să vedeți dacă poate pune în practică adevărurile din sfera lucrurilor pe care le poate înțelege. De exemplu, să spunem că cineva înțelege un adevăr-principiu, dar când vine vremea să-l pună în practică, nu-l pune deloc în practică, face orice vrea și acționează la întâmplare – aceasta este ticăloșie și o astfel de persoană este greu de mântuit. Unii oameni nu înțeleg realmente adevărul, dar în inimile lor vor să caute ce anume trebuie să facă pentru a fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărul. În adâncul inimilor lor, își doresc să nu se împotrivească adevărului. Ei vorbesc și acționează încălcând principiile, comit greșeli și chiar fac lucruri care provoacă tulburări și perturbări doar pentru că nu înțeleg adevărul – care e natura acestui lucru? Natura acestui lucru nu ține de săvârșirea faptelor rele; este cauzată de nesăbuință și ignoranță. Ei fac aceste lucruri numai fiindcă nu înțeleg adevărul, fiindcă nu sunt capabili să dobândească adevărurile-principii și fiindcă, potrivit noțiunilor și închipuirilor lor, consideră că este corect să facă acele lucruri, purtându-se așadar în acel mod și, de aceea, Dumnezeu stabilește că sunt nesăbuiți, ignoranți și lipsiți de calibru; nu e ca și cum ar înțelege adevărul și i s-ar împotrivi în mod intenționat. Cât despre conducătorii și lucrătorii care procedează mereu pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și care perturbă adesea lucrarea casei lui Dumnezeu pentru că nu înțeleg adevărul, trebuie să practici implementarea supravegherii și a restricțiilor și să practici mai mult părtășia despre adevăr ca să rezolvi probleme. Dacă cineva are un calibru prea deficitar și nu poate înțelege adevărurile-principii, atunci este timpul să-l destitui ca pe un conducător fals. Dacă înțelege adevărul și totuși i se împotrivește în mod intenționat, atunci trebuie emondat. Dacă rămâne incapabil să accepte adevărul în tot acest timp și nu exprimă nicio căință, atunci trebuie tratat ca o persoană rea și ar trebui îndepărtat. Însă natura antihriștilor este mult mai gravă decât cea a oamenilor răi sau a conducătorilor falși, deoarece antihriștii tulbură intenționat lucrarea bisericii. Chiar dacă înțeleg adevărul, nu îl practică, nu ascultă de nimeni și, dacă ascultă, nu acceptă ceea ce aud. Chiar dacă par să-l accepte la suprafață, i se împotrivesc în adâncul inimilor lor și, când vine timpul să acționeze, o fac în continuare pe baza propriilor preferințe, fără să țină deloc cont de interesele casei lui Dumnezeu. Când sunt în preajma altor oameni, rostesc anumite cuvinte omenești și au o oarecare asemănare umană, dar când acționează pe la spatele oamenilor, natura lor demonică iese la iveală – aceștia sunt antihriști. Când dobândesc statut, unii oameni fac tot soiul de rele și devin antihriști. Unii nu au statut, însă natura-esență pe care o au este la fel ca a antihriștilor – poți spune că sunt oameni buni? Imediat ce dobândesc statut, fac tot soiul de rele – sunt antihriști.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Ar trebui să vă comparați cu toții cu diversele dezvăluiri, manifestări și practici ale antihriștilor pe care le-am expus; pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor voastre, veți avea, fără îndoială, câteva dintre aceste manifestări, dezvăluiri și practici, dar în ce fel sunteți diferiți de antihriști? Puteți accepta de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă? (Da, putem.) Să fiți capabili să acceptați de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă este cel mai rar lucru. Vă puteți întoarce dacă o apucați pe calea greșită, faceți ceva greșit, faceți lucruri nesăbuite sau comiteți fărădelegi? Puteți să vă căiți? (Da, putem.) A fi capabili să vă căiți și să vă întoarceți este cel mai prețios și rar lucru, însă tocmai asta le lipsește antihriștilor. Numai oamenii care vor fi mântuiți de Dumnezeu au asta. Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aveți? Primul este a crede că Dumnezeu este adevărul; acesta este lucrul fundamental. Puteți face asta? (Da, putem.) Antihriștii nu au acest lucru fundamental. Al doilea este a accepta despre cuvântul lui Dumnezeu că este adevărul; și acesta poate fi considerat un lucru fundamental. Al treilea este supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Acesta este un lucru imposibil de realizat de antihriști, dar aici începe să fie dificil pentru voi. Al patrulea este acceptarea tuturor lucrurilor de la Dumnezeu, fără să vă certați, să vă justificați, să dați motive sau să vă plângeți. Asta este absolut imposibil pentru antihriști. Al cincilea este căința după răzvrătire sau după comiterea fărădelegilor. Pur și simplu, vă va fi greu să ajungeți să faceți asta. E atunci când, după ce comit fărădelegi, oamenii dobândesc treptat o oarecare cunoaștere a firilor lor corupte, printr-o perioadă de reflecție și căutare, tristețe, negativitate și slăbiciune. Desigur, asta necesită timp. S-ar putea să dureze un an, doi sau mai mult. O persoană se poate căi cu adevărat doar după ce-și înțelege pe deplin firea coruptă și se supun din inimă. Deși nu este ușor, în cele din urmă, se pot vedea manifestări de căință în cei care urmăresc adevărul, care pot obține mântuirea de la Dumnezeu. Antihriștii însă nu au acest lucru. Gândiți-vă, ce antihrist nu scoate la iveală ultimii trei sau cinci ani, sau chiar 10 sau 20 de ani, după ce a făcut ceva rău? Indiferent cât timp a trecut, când îl reîntâlnești, nu vorbește decât despre acele argumente ale lui. Tot nu-și recunoaște, nici nu-și acceptă faptele rele și nu arată nicio fărâmă de remușcare. Aceasta este distincția dintre antihriști și oamenii de rând corupți. De ce nu pot antihriștii să arate remușcare? Care este motivul principal? Nu cred că Dumnezeu este adevărul, ceea ce duce la incapacitatea lor de a accepta adevărul. E un lucru lipsit de speranță și este determinat de esența antihriștilor. Când Mă auziți disecând diversele manifestări ale antihriștilor, vă gândiți: „Sunt terminat. Și eu am firea unui antihrist – nu sunt și eu un antihrist?” Nu este aceasta o lipsă de discernământ? Este adevărat că ai firea unui antihrist, dar diferența dintre tine și un antihrist este că tu încă ai lucruri pozitive. Poți să accepți adevărul, să te mărturisești, să te căiești și să te schimbi, iar aceste lucruri pozitive îți pot permite să te lepezi de firile corupte ale antihriștilor și le permite acestora să fie curățite, iar ție să obții mântuirea. Nu înseamnă asta că ai speranță? Încă mai există speranță pentru tine!

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au distrus înțelegerile greșite

Anterior: 10. Cum să discernem natura-esență a lui Pavel

Înainte: 12. Cum să-i abordăm și să-i tratăm pe antihriști

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2025!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte