Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

O altă parte a firii-esențe a antihriștilor este ferocitatea. Antihriștii pot fi rezumați într-o singură propoziție: antihriștii sunt oameni răi. Când au statut, este evident că sunt antihriști. Când nu au statut, cum poți judeca dacă sunt antihriști? Trebuie să te uiți la umanitatea lor. Dacă umanitatea lor este răuvoitoare, perfidă și veninoasă, atunci sunt sută la sută antihriști. […] Ferocitatea antihriștilor este o fire, o esență – este o esență satanică autentică. Nu este un instinct, nici o nevoie a trupului, ci mai degrabă o manifestare și o caracteristică a firii antihriștilor. Deci, care sunt manifestările, dezvăluirile și abordările firii feroce a antihriștilor? Care dintre acțiunile lor reprezintă faptul că firea lor este feroce, că au esența oamenilor răi? Împărtășiți-vă gândurile. (Îi pedepsesc pe alții.) (Îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei.) (Dau vina pe alții și le întind capcane.) (Îi controlează și-i manipulează pe oameni.) (Formează clici și seamănă discordie.) Formarea clicilor și semănarea discordiei sunt puțin perfide; acestea sunt manifestări ale unei firi ticăloase, dar nu ajung la ferocitate. Răspândirea noțiunilor, întemeierea împărățiilor independente – sunt acestea feroce? (Da.) Opoziția față de rânduielile de lucru, perturbarea lucrării casei lui Dumnezeu, însușirea ofrandelor lui Dumnezeu și opoziția directă față de Dumnezeu – sunt acestea feroce? (Da.) Însușirea ofrandelor nu este doar dovadă de lăcomie; este, de asemenea, o manifestare a unei firi feroce. Faptul că antihriștii pot pune mâna pe ofrande indică o fire extrem de feroce, egală cu cea a bandiților. Amintiți din nou elementele pe care tocmai le-am rezumat. (Îi pedepsesc pe alții, îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei, dau vina pe alții și le întind capcane, îi controlează și îi manipulează pe oameni, răspândesc noțiuni, întemeiază împărății independente, se opun rânduielilor de lucru, Îl atacă pe Dumnezeu și își însușesc ofrande.) Nouă elemente în total. Acestea sunt mai mult sau mai puțin manifestările firii feroce a antihriștilor. De fapt, mai există unele manifestări specifice, dar ele sunt aproape identice cu acestea, așa că nu le voi enumera în detaliu. Pe scurt, cei care folosesc aceste abordări și strategii sunt oameni răi. Pe de-o parte, abordările lor sunt perfide, de exemplu, faptul că dau vina pe alții, că întind capcane și că răspândesc noțiuni sunt toate relativ perfide. Pe de altă parte, strategiile lor sunt destul de veninoase și feroce, ceea ce îi califică drept indivizi cu o fire feroce.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Una dintre principalele tulpini din natura antihriștilor este răutatea. Ce înseamnă „răutate”? Înseamnă că ei au o atitudine deosebit de ticăloasă în ceea ce privește adevărul – nu numai că nu se supun acestuia și refuză să-l accepte, ci chiar îi condamnă pe cei care îi emondează. Aceasta este firea cea rea a antihriștilor. Antihriștii cred că oricine acceptă să fie emondat este vulnerabil la intimidare și că oamenii care îi emondează mereu pe alții sunt cei care doresc să-i șicaneze și să-i intimideze mereu pe oameni. Prin urmare, un antihrist se va împotrivi oricărei persoane care îl emondează și îi va face zile fripte acelei persoane. Și în privința oricărei persoane care aduce în discuție deficiențele sau corupția unui antihrist sau are părtășie cu acesta despre adevăr și despre intențiile lui Dumnezeu sau îl face să se cunoască pe sine, el crede că acea persoană îi face greutăți și o găsește dezagreabilă. Urăște acea persoană din adâncul inimii și se va răzbuna pe ea și îi va da bătăi de cap. Aceasta este altă manifestare despre care vom avea părtășie, și anume felul în care antihriștii își tratează emondarea. Urăsc pe oricine îi emondează și îi expune. Aceasta este o manifestare evidentă a antihriștilor. Ce fel de oameni au o fire atât de rea? Oamenii răi. Adevărul este că antihriștii sunt oameni răi. Prin urmare, doar oamenii răi și antihriștii au o fire atât de rea. Atunci când o persoană feroce se confruntă cu orice fel de îndemn, acuzație, învățătură sau ajutor bine intenționat, atitudinea sa nu este aceea de a fi recunoscătoare sau de a accepta cu umilință, ci de a se înfuria de rușine și de a simți ostilitate și ură extreme și chiar de a se răzbuna. Sunt unii care emondează și dau în vileag un antihrist spunând: „În ultima vreme, ai luat-o razna, nu ai acționat conform principiului și te-ai împăunat constant în timp ce ți-ai făcut datoria. Ai lucrat pentru statut și nu ai făcut nimic cum trebuie în datoria ta. Ai procedat corect față de Dumnezeu? De ce nu ai căutat adevărul când ți-ai făcut datoria? De ce nu ai acționat conform principiului? De ce nu ai acceptat părtășia pe care frații și surorile au avut-o cu tine despre adevăr? De ce i-ai ignorat? De ce ai continuat să faci ce vrei?” Aceste câteva întrebări, aceste cuvinte care expun dezvăluirea corupției lor îi enervează: „De ce? Niciun «de ce» – fac ce vreau! Ce îți dă dreptul să mă emondezi? Cine ești tu să faci asta? Sunt încăpățânat; ce poți să faci în privința asta? Acum că am ajuns la vârsta asta, nimeni nu îndrăznește să-mi vorbească așa. Numai eu le vorbesc așa celorlalți; nimeni altcineva nu-mi poate vorbi așa. Cine îndrăznește să-mi facă morală? Nu s-a născut încă persoana care să poată să-mi facă mie morală! Chiar crezi că poți să-mi faci morală?” În adâncul inimii lor, apare ura, iar ei caută ocazia să se răzbune. În mintea lor, calculează: „Oare acest om care mă emondează are putere în biserică? Dacă mă răzbun pe el, oare îi va ține cineva partea? Dacă îl fac să sufere, oare biserica va lua măsuri împotriva mea? Am o soluție. Nu mă voi răzbuna pe el personal; o să fac ceva fără să știe nimeni. O să îi fac ceva familiei lui, ca să-l fac să sufere și să-i fie rușine. În felul ăsta, voi scăpa de aceste resentimente. Trebuie să mă răzbun. Nu pot renunța acum la această chestiune. Nu am început să cred în dumnezeu ca să mi se dea ordine și nu am venit aici să fiu intimidat după bunul plac al oamenilor; am venit să dobândesc binecuvântări și să intru în împărăția cerurilor! Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță. Oamenii trebuie să aibă curajul de a lupta pentru demnitatea lor. Cum îndrăznești să mă expui? Asta este intimidare! Acum, că nu mă tratezi ca pe o figură importantă, o să-ți fac zile fripte și te voi obliga să suporți consecințele. Hai să ne luptăm, să vedem cine este mai aprig!” Doar câteva cuvinte simple de expunere îi înfurie pe antihriști și le provoacă o ură intensă, determinându-i să facă tot posibilul ca să se răzbune. Firea lor feroce este complet dezvăluită. Desigur, când se răzbună pe alții din cauza urii lor, nu o fac pentru că urăsc acea persoană sau îi poartă pică, ci pentru că le-a expus greșelile. Asta arată că simplul fapt de a expune un antihrist, indiferent cine o face și indiferent de relația pe care o are cu antihristul, îi poate stârni ura și dorința de răzbunare. Indiferent cine este, dacă înțelege adevărul sau dacă este conducător, lucrător ori un membru obișnuit dintre aleșii lui Dumnezeu, atât timp cât cineva îl expune și îl emondează, antihristul va trata acea persoană ca pe un dușman. Ba chiar va spune deschis: „Voi fi aspru cu oricine mă emondează. Nu voi da pace nimănui care mă emondează, îmi scoate la iveală secretele, îmi cauzează excluderea de către casa lui dumnezeu sau mă privează de partea mea de binecuvântări. Așa sunt eu în lumea laică: nimeni nu îndrăznește să-mi facă necazuri. Încă nu s-a născut persoana care să îndrăznească să mă deranjeze!” Acestea sunt genul de vorbe nemiloase pe care le aruncă antihriștii când înfruntă emondarea. Când aruncă aceste vorbe nemiloase, nu o fac pentru a-i intimida pe ceilalți, și nici nu se descarcă pentru a se proteja. Sunt cu adevărat capabili să facă rău și se vor coborî într-atât încât să recurgă la orice mijloace au la dispoziție. Aceasta este firea feroce a antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”

Când sunt emondați, atitudinea antihriștilor nu este una de acceptare și ascultare. În schimb, sunt potrivnici și scârbiți de ea, lucru care generează ură. Îi urăsc din adâncul inimii pe toți cei care îi emondează, pe toți cei care le dezvăluie secretele rușinoase și le expun situația reală. În ce măsură te urăsc? Scrâșnesc din dinți cu ură, își doresc să dispari din fața lor și simt că nu puteți coexista. Dacă antihriștii sunt așa cu oamenii, pot ei să accepte cuvintele lui Dumnezeu, care îi expun și îi condamnă? Nu, nu pot. Vor urî pe oricine îi expune doar pentru că le-a făcut asta și li s-a arătat potrivnic și se vor răzbuna. Își doresc să poată face persoana care i-a emondat să dispară din fața lor. Nu suportă să vadă că acestei persoane îi merge bine. Dacă persoana ar muri sau ar avea parte de dezastre, s-ar bucura; atât timp cât persoana trăiește, continuă să-și facă datoria în casa lui Dumnezeu și totul decurge ca de obicei, ei suferă, sunt neliniștiți și enervați în inimile lor. Când nu au cum să se răzbune pe cineva, îl blestemă în secret sau chiar se roagă ca Dumnezeu să aducă pedeapsa și răsplata asupra acelei persoane și să corecteze nedreptățile pe care le-au suferit. Odată ce antihriștii dau naștere acestei uri, asta duce la o serie de acțiuni. Aceste acțiuni includ răzbunare și blesteme și, bineînțeles, alte câteva acțiuni, precum înscenarea, calomnierea și condamnarea celorlalți, lucruri care decurg din ură. Dacă îi emondează cineva, vor submina acea persoană, fără știrea ei. Când acea persoană va spune ceva corect, ei vor spune că e greșit. Vor denatura toate lucrurile pozitive pe care le face acea persoană și le vor face negative, răspândind aceste minciuni și provocând tulburări pe la spatele ei. Îi vor incita și îi vor atrage pe alții care sunt ignoranți și nu pot vedea lucrurile așa cum sunt sau nu pot discerne singuri, astfel încât acești oameni să treacă de partea lor și să-i sprijine. În mod clar, persoana care i-a emondat nu a făcut nimic rău, dar tot vor să pună niște greșeli pe seama acesteia, astfel încât toți ceilalți să creadă în mod greșit că face asemenea lucruri și apoi să-i convingă să se unească pentru a respinge această persoană. Antihriștii tulbură astfel viața bisericii și tulbură oamenii când aceștia își îndeplinesc datoria. Care este țelul lor? Acela de a-i face zile fripte persoanei care i-a emondat și de a-i convinge pe toți să o abandoneze. Există, de asemenea, câțiva antihriști care spun: „M-ai emondat și mi-ai făcut zile fripte, așa că îți voi da bătăi de cap! O să-ți arăt eu cum e să fii emondat și abandonat! Te voi trata la fel cum mă tratezi și tu! Dacă îmi faci zile negre, să nu crezi că eu nu am să fac la fel!” Când antihriștii fac rău, unii conducători și lucrători îi cheamă la o discuție, le spun că trebuie să se căiască și le citesc cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajute și să-i sprijine. Ei nu numai că nu acceptă asta, dar lansează și zvonuri despre conducător, că nu face nicio lucrare reală și nu folosește niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca să rezolve probleme. De fapt, conducătorul tocmai asta a făcut, dar ei își schimbă imediat atitudinea, denaturează faptele și calomniază persoana care îi ajută. Nu este asta ferocitate? Cu ochii larg deschiși, acești oameni răi și antihriști pretind că lucrurile pozitive sunt negative, că fărădelegile, greșelile, faptele ticăloase și actele lor răuvoitoare sunt lucruri pozitive, care sunt în conformitate cu adevărul. Oricât de mare ar fi o greșeală pe care o fac în timp ce-și îndeplinesc datoria, oricât de mult rău ar provoca lucrării bisericii, nu pot recunoaște sau nu pot lua deloc în serios aceste lucruri. Când vorbesc despre aceste lucruri, le minimalizează și le trec cu vederea. În schimb, persoana care îi emondează din cauza acestor chestiuni devine un păcătos în ochii lor și o țintă a criticii lor. Nu înseamnă asta că spun că albul este negru? Când sunt emondați de un conducător sau de un lucrător, unii antihriști chiar fac contraacuzații false, spunând: „Orice greșeală am face noi, frații și surorile, ea este provocată de ignoranță și de faptul că lucrătorii și conducătorii nu reușesc să facă o treabă bună. Dacă lucrătorii și conducătorii ar ști cum să-și îndeplinească lucrarea, să ne amintească lucrurile la timp și să gestioneze bine chestiunile, atunci oare nu s-ar reduce pierderile suferite de casa lui dumnezeu? Prin urmare, indiferent ce greșeli facem, numai conducătorii și lucrătorii sunt de vină și ar trebui să-și asume cea mai mare responsabilitate.” Nu înseamnă asta că fac contraacuzații false? Aceste contraacuzații false spun că albul este negru și sunt o formă de răzbunare.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”

Odată ce sunt înlocuiți și eliminați, antihriștii nu se mai poartă cu mănuși, se plâng fără rețineri, iar partea lor demonică este expusă. Ce parte demonică este expusă? În trecut, în mod categoric nu și-au făcut îndatoririle ca să urmărească adevărul și să obțină mântuirea, ci pentru a dobândi binecuvântări, iar acum spun adevărul despre asta și dezvăluie situația reală. Spun: „Dacă n-aș încerca să intru în Împărăția Cerurilor sau să dobândesc ulterior binecuvântări și multă glorie, m-aș fi amestecat printre voi care sunteți mai prejos decât balega? Sunteți demni de prezența mea? Nu mă instruiți, nu mă promovați și vreți să mă eliminați. Într-o zi, îți voi arăta care va fi prețul pe care îl vei plăti pentru că m-ai eliminat și consecințele pe care le vei suferi din cauza asta!” Antihriștii răspândesc aceste idei, iar aceste cuvinte diavolești le scapă din gură. Odată ce nu mai umblă cu mănuși, natura lor malițioasă și firea lor haină sunt expuse, iar ei încep să răspândească noțiuni. De asemenea, încep să îi atragă pe cei care sunt credincioși noi, care au o statură relativ mică și cărora le lipsește discernământul, care nu urmăresc adevărul și care sunt adesea negativi și slabi și, de asemenea, îi atrag pe cei care sunt constant superficiali în îndatoririle lor și care nu cred cu adevărat în Dumnezeu. Așa cum au spus ei înșiși: „Dacă mă elimini, va trebui să mai trag câțiva după mine!” Nu a fost dezvăluită natura lor satanică? Oare oamenii normali ar face asta? În general, oamenii cu firi corupte doar se simt triști și răniți când sunt destituiți, crezându-se lipsiți de speranță, dar conștiințele lor îi fac să se gândească: „E vina noastră, nu ne-am îndeplinit îndatoririle. În viitor, mă voi strădui să mă descurc mai bine, iar, în ceea ce privește felul în care mă tratează Dumnezeu și ce hotărâri ia în privința mea, asta e treaba Lui. Oamenii nu au niciun drept să îi ceară ceva lui Dumnezeu. Nu sunt acțiunile lui Dumnezeu bazate pe manifestările oamenilor? Dacă cineva merge pe calea greșită, atunci trebuie să fie disciplinat și certat; e de la sine înțeles. În prezent, ce e trist este că am un calibru slab, nu pot îndeplini intențiile lui Dumnezeu, nu înțeleg adevărurile-principii și acționez arbitrar și cu încăpățânare, pe baza firilor mele corupte. Merit să fiu eliminat, dar sper că voi avea ocazia să mă revanșez în viitor!” Oamenii care au o oarecare conștiință vor merge pe o asemenea cale. Aleg să pună problema așa și, în final, aleg și să rezolve problema în felul acesta. Desigur, în asta nu există multe elemente ale practicării adevărului, dar pentru că acești oameni au conștiințe, nu vor merge atât de departe încât să I se împotrivească lui Dumnezeu, să-L hulească sau să I se opună. Însă antihriștii nu sunt la fel. Pentru că au o natură haină, Îi sunt în mod inerent potrivnici lui Dumnezeu. Când perspectivele și destinul le sunt amenințate sau luate, când nu pot vedea nicio șansă de a trăi, aleg să răspândească noțiuni, să judece lucrarea lui Dumnezeu și să-i facă pe neîncrezătorii care le sunt aliați să tulbure lucrarea casei lui Dumnezeu alături de ei. Ba chiar refuză să-și asume răspunderea pentru greșelile și fărădelegile lor din trecut, precum și pentru pierderile pe care le-au provocat lucrării sau proprietății casei lui Dumnezeu. Când casa lui Dumnezeu se ocupă de ei și îi elimină, spun o frază care e rostită foarte des de antihriști. Care este aceea? (Dacă nu voi fi acceptat aici, voi fi acceptat în altă parte.) Nu este aceasta o altă frază diavolească? Este un lucru pe care nu l-ar putea spune o persoană cu umanitate normală, cu simțul rușinii și cu conștiință. Le numim cuvinte diavolești. Acestea sunt diversele manifestări ale firilor haine pe care le dezvăluie antihriștii atunci când sunt emondați și simt că statutul și reputația lor sunt în pericol, că statutul și prestigiul le sunt amenințate și mai ales că sunt pe cale să fie privați de perspectivele și de destinul lor; în același timp, esența lor de neîncrezători este expusă.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”

Antihriștii își consideră statutul și reputația ca fiind mai importante decât orice altceva. Acești oameni nu sunt doar înșelători, vicleni și ticăloși, ci și extrem de vicioși. Ce fac ei atunci când descoperă că statutul lor este în pericol sau când își pierd locul în inimile oamenilor, când pierd sprijinul și afecțiunea acestor oameni, când oamenii nu-i mai venerează, nu-i mai respectă și au căzut în josnicie? Se schimbă brusc. De îndată ce își pierd statutul, devin reticenți la a îndeplini orice datorie, tot ceea ce fac este superficial și nu au niciun interes de a face vreun lucru. Dar aceasta nu este cea mai gravă manifestare. Care este cea mai gravă manifestare? De îndată ce acești oameni își pierd statutul și nimeni nu îi respectă și nimeni nu este indus în eroare de ei, ies la suprafață ura, gelozia și răzbunarea. Nu numai că nu au inimi cu frică de Dumnezeu, dar sunt lipsiți și de orice fărâmă de supunere. În plus, în inima lor, sunt predispuși spre a urî casa lui Dumnezeu, biserica, conducătorii și lucrătorii; ei năzuiesc ca lucrarea bisericii să întâmpine probleme sau să se oprească; vor să râdă de biserică și de frați și de surori. De asemenea, ei urăsc pe oricine urmărește adevărul și se teme de Dumnezeu. Ei atacă și batjocoresc pe oricine este loial în datoria sa și este dispus să plătească un preț. Aceasta este firea antihriștilor – și nu este vicioasă? Aceștia sunt, în mod clar, oameni răi; antihriștii sunt, în esența lor, oameni răi. Chiar și atunci când întrunirile sunt ținute online, dacă văd că semnalul este bun, înjură în gând și își spun în sinea lor: „Sper să pice semnalul! Sper să pice semnalul! Este mai bine dacă nimeni nu poate să asculte predicile!” Ce sunt acești oameni? (Diavoli.) Sunt diavoli! În niciun caz nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu. Aceste tipuri de diavoli și de oameni răi provoacă necazuri în felul acesta, indiferent de biserica în care se află. Chiar dacă oameni cu discernământ îi expun și îi restricționează, nu vor reflecta asupra lor sau nu-și vor recunoaște greșelile. Vor crede că a fost doar o greșeală de moment din partea lor și că ar trebui să învețe din ea. Astfel de oameni, care refuză categoric să se căiască, nu se vor supune, indiferent cine îi discerne și îi expune. Vor căuta să se răzbune pe acea persoană. Când nu se simt în largul lor, nu vor să le fie ușor nici fraților și surorilor. În inimile lor, chiar îi blestemă în secret pe frați și pe surori, dorindu-și să li se întâmple lucruri rele și blestemă lucrarea casei lui Dumnezeu, dorindu-și să apară probleme în aceasta. Când ceva merge prost în casa lui Dumnezeu, se bucură și sărbătoresc în taină, gândindu-se: „Hm! În sfârșit, a mers ceva prost. Toate acestea se întâmplă pentru că m-ai înlocuit. Este bine că totul se duce de râpă!” Sunt fericiți și le face plăcere să-i vadă pe alții devenind slabi și negativi, rostesc cuvinte batjocoritoare și de ridiculizare ca să denigreze oamenii și chiar răspândesc cuvinte de negativitate și de moarte, spunând: „Noi, credincioșii, renunțăm la familiile și la carierele noastre ca să ne facem îndatoririle și să îndurăm suferințe. Crezi despre casa lui dumnezeu că-și poate asuma cu adevărat răspunderea pentru viitorul nostru? Te-ai gândit vreodată la asta? Merită prețul pe care-l plătim? Nu stau prea bine cu sănătatea în momentul acesta și, dacă mă epuizez, cine va avea grijă de mine la bătrânețe?” Spun astfel de lucruri ca toată lumea să se simtă negativă – doar atunci se vor simți fericiți. Nu sunt ei oare puși pe rele, siniștri și malițioși? Nu ar trebui ca astfel de oameni să fie pedepsiți? (Ba da.) Credeți că astfel de oameni Îl au cu adevărat pe Dumnezeu în inimile lor? Nu par a fi credincioși autentici în Dumnezeu, în mod fundamental, ei nu cred că Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. Nu sunt ei neîncrezători? Dacă ar crede cu adevărat în Dumnezeu, cum ar putea să spună astfel de lucruri? Unii ar putea zice că este din cauză că nu au inimi cu frică de Dumnezeu – e corect? (Nu, nu este corect.) De ce este incorect? (Dumnezeu pur și simplu este absent în inimile lor; sunt împotriva lui Dumnezeu.) De fapt, îndrăznesc să spună astfel de lucruri pentru că nu cred în existența lui Dumnezeu. Cred chiar mai puțin că Dumnezeu scrutează pe fiecare și nu cred că Dumnezeu le observă fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gând și idee. Nu cred aceste lucruri, așa că nu se tem și pot rosti astfel de cuvinte diavolești în mod liber și lipsit de scrupule. Chiar și non-credincioșii spun adesea: „Cerurile au ochi” și „Când un om acționează, Cerurile privesc.” Oricine are măcar o fărâmă de credință autentică nu ar rosti cu dezinvoltură aceste cuvinte diavolești ale neîncrezătorilor. Oare nu vor exista consecințe grave pentru credincioșii care gândesc și vorbesc în felul acesta? Nu este gravă natura acestui lucru? Este foarte gravă! Faptul că Îl pot nega pe Dumnezeu într-un asemenea mod înseamnă că sunt diavoli autentici și oameni răi care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu. Numai diavolii și antihriștii îndrăznesc să vocifereze public împotriva lui Dumnezeu. Interesele casei lui Dumnezeu reprezintă interesele lui Dumnezeu, iar tot ce face casa lui Dumnezeu este sub conducerea Lui, cu permisiunea și îndrumarea Lui; acest lucru este strâns legat de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu poate fi separat de ea. Oamenii care blestemă public lucrarea casei lui Dumnezeu în felul acesta, care o calomniază în inimile lor și care vor să râdă de casa lui Dumnezeu, care își doresc să-i vadă arestați pe toți aleșii lui Dumnezeu, să vadă lucrarea bisericii complet paralizată și pe credincioși abandonându-și credința, care vor fi fericiți când se va întâmpla asta – ce fel de oameni sunt aceștia? (Diavoli.) Sunt diavoli, sunt demoni răi reîncarnați! Oamenii obișnuiți au firi corupte, ocazional sunt răzvrătiți și dau curs câtorva idei minore când se simt negativi și slabi și nimic mai mult, dar nu ar fi atât de răi sau nu ar avea gânduri atât de ticăloase și malițioase. Acest fel de esență este prezentă numai în antihriști și în diavoli. Când au aceste idei, antihriștii presupun că ar putea să fie greșite? (Nu, nu fac asta.) De ce nu? (Pentru că sunt de părere că lucrurile pe care le gândesc și le spun sunt adevărul. Nu cred în Dumnezeu, nu au inimi cu frică de Dumnezeu, iar natura lor este de a I se împotrivi.) Exact, aceasta este natura lor. Când L-a tratat vreodată Satana pe Dumnezeu drept Dumnezeu? Când a crezut că Dumnezeu este adevărul? Nu a făcut-o niciodată și nici n-o va face niciodată. Antihriștii, acești diavoli, sunt la fel; ei nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, nici nu cred că El este adevărul. Nu cred că Dumnezeu este Cel care a creat toate lucrurile și care este suveran asupra lor. De aceea cred că orice spun este corect. Gândesc și acționează în felul acesta, lipsiți de scrupule; aceasta este natura lor. Când oamenii corupți fac la fel, experimentează un conflict interior. Au conștiință și conștientizare umană. Conștiința, conștientizarea și adevărurile pe care le înțeleg au un efect intern asupra lor, iar asta provoacă un conflict. Când apare acest conflict, are loc o bătălie între corect și incorect, drept și greșit și dreptate și ticăloșie și se ajunge la un final: cei care urmăresc adevărul sunt de partea lui Dumnezeu, în vreme ce aceia care nu urmăresc adevărul sunt de partea forțelor ticăloase ale Satanei. Tot ce fac antihriștii este în colaborare cu Satana. Răspândesc negativitate și zvonuri și râd de casa lui Dumnezeu. Blestemă și calomniază lucrarea casei lui Dumnezeu și îi blestemă pe frați și pe surori. Ba chiar se simt în largul lor să facă toate acestea, fără nicio acuzație din partea conștiinței, fără nicio fărâmă de remușcare și cred că acțiunile lor sunt în întregime corecte. Acest lucru dezvăluie pe deplin natura satanică a antihriștilor și chipurile lor urâte care se împotrivesc lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este o exagerare să spunem că antihriștii sunt diavoli și satane autentice. Antihriștii se nasc diavoli și sigur nu sunt destinatari ai mântuirii de la Dumnezeu. În mod categoric, nu fac parte din omenirea obișnuită coruptă. Antihriștii sunt diavoli reîncarnați, se nasc demoni răi. Așa stau lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”

Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei monopolizează puterea și își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, nu respectă pe nimeni și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să coopereze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate rea – dar cum ar putea fi o banală umanitate rea? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de feroce. De ce spun că firea lor este extrem de feroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. Și, astfel, încearcă să-i suprime și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să vorbească despre mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze complet pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască pe deplin numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și facă datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze motive ca să-i chinuie și să-i pedepsească, până când fac să fie îndepărtați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și malițios lucru legat de antihriști. Ceea ce le provoacă cea mai multă teamă și anxietate sunt oamenii care urmăresc adevărul și au mărturii bazate pe experiențe adevărate, pentru că oamenii cu asemenea mărturii sunt cei pe care aleșii lui Dumnezeu îi aprobă și îi sprijină cel mai mult față de cei care trăncănesc degeaba despre cuvinte și doctrine. Antihriștii nu au mărturii bazate pe experiențe adevărate, nici nu sunt capabili să practice adevărul; cel mult, sunt capabili să facă unele fapte bune pentru a căuta să intre în grațiile oamenilor. Însă, indiferent câte fapte bune fac sau câte lucruri care sună bine spun, acestea tot nu pot fi comparate cu beneficiile și avantajele pe care o mărturie bună bazată pe experiență le poate aduce oamenilor. Nimic nu poate înlocui efectele aprovizionării și udării aleșilor lui Dumnezeu de către aceia care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Și, astfel, când antihriștii văd pe cineva vorbind despre mărturiile sale bazate pe experiențe, privirea le devine tăioasă. Furia li se aprinde în inimi, ura iese la suprafață și ei devin nerăbdători să reducă vorbitorul la tăcere și să-l oprească să mai vorbească. Dacă acesta continuă să vorbească, reputația antihriștilor va fi complet ruinată, chipurile urâte pe deplin expuse ca să fie văzute de toți, așa că antihriștii găsesc un pretext să tulbure persoana care rostește mărturia și să o suprime. Antihriștii își permit doar lor să îi inducă pe oameni în eroare prin cuvinte și doctrine; nu le permit aleșilor lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu vorbind despre mărturia lor bazată pe experiență, ceea ce indică tipul de oameni pe care antihriștii îi urăsc și de care se tem cel mai mult. Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să vorbească despre o mărturie adevărată bazată pe experiență și aleșii lui Dumnezeu au parte de beneficii, edificare și sprijin, iar aceasta câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să excludă și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, starea jalnică, urâțenia și ticăloșia antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când antihriștii aleg un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă. Indiferent de câte lucruri care sunt bune sau aduc beneficii lucrării casei lui Dumnezeu fac acești oameni care practică adevărul, antihriștii vor depune mari eforturi pentru a ascunde aceste fapte. Ba chiar vor distorsiona faptele ca să-și asume meritele pentru lucrurile bune, dând vina pentru lucrurile rele pe alții, drept mod de a se eleva pe ei înșiși și de a desconsidera alți oameni. Antihriștii au o mare gelozie și ură față de cei care urmează adevărul și pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Se tem că acești oameni le vor amenința statutul, așa că fac tot ce pot pentru a-i ataca și a-i exclude. Ei le interzic fraților și surorilor să-i contacteze sau să se apropie de ei sau să-i sprijine sau să-i laude pe acești oameni care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiență. Acesta e faptul care dezvăluie cel mai bine natura satanică a antihriștilor, care este scârbită de adevăr și Îl urăște pe Dumnezeu. Și, astfel, dovedește și că antihriștii sunt un contracurent malefic în cadrul bisericii, că sunt cei vinovați pentru tulburarea lucrării bisericii și zădărnicirea voii lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, antihriștii născocesc adesea minciuni și denaturează faptele în rândul fraților și surorilor, disprețuind și condamnând oamenii care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Indiferent ce lucrare fac acei oameni, antihriștii găsesc scuze pentru a-i exclude și a-i suprima și sunt critici față de ei, spunând că sunt aroganți și neprihăniți de sine, că le place să se dea mari și că au ambiții. De fapt, acești oameni au o oarecare mărturie bazată pe experiență și dețin întrucâtva adevărul-realitate. Au o umanitate relativ bună, au conștiință și rațiune și sunt capabili să accepte adevărul. Și, deși pot avea unele neajunsuri sau deficiențe și dezvăluie ocazional o fire coruptă, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască. Acești oameni sunt cei pe care îi va mântui Dumnezeu și care au speranța de a fi desăvârșiți de El. În concluzie, acești oameni sunt potriviți să realizeze o datorie. Ei îndeplinesc cerințele și principiile pentru realizarea unei datorii. Însă antihriștii gândesc în sinea lor: „Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?” Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că antihriștii știu că sunt incapabili să facă o lucrare reală, ei nu cultivă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii oameni pe care îi promovează sunt aceia care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi aprobă și îi admiră în inimile lor, care sunt manipulatori dibaci, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să aibă discernământ. Antihriștii îi promovează pe acești oameni ca să-i slujească, să alerge de colo-colo pentru ei și să-și petreacă fiecare zi orbitând în jurul lor. Aceasta le dă antihriștilor putere în biserică și înseamnă că mulți oameni se apropie de ei și îi urmează și că nimeni nu îndrăznește să-i ofenseze. Toți acești oameni pe care îi cultivă antihriștii sunt oameni care nu urmăresc adevărul. Cei mai mulți dintre ei nu au înțelegere spirituală și nu știu decât să respecte regulile. Le place să urmeze tendințele și pe cei aflați la putere. Sunt de felul celor care prind curaj când au un stăpân puternic – o adunătură de oameni confuzi. Cum este acea zicală a non-credincioșilor? Mai bine să fii pajul unui om bun decât strămoșul venerat al unui om rău. Antihriștii fac exact opusul – se poartă ca strămoșii venerați ai unor astfel de oameni și își propun să-i cultive drept partizani și aplaudaci ai lor. Ori de câte ori un antihrist este la putere într-o biserică, va recruta mereu oameni confuzi și pe cei care se prostesc orbește ca ajutoare ale sale, excluzându-i și suprimându-i totodată pe cei cu calibru, care pot înțelege și practica adevărul, care se pot ocupa de lucrare – și, mai ales, pe acei conducători și lucrători care sunt capabili de lucrare reală. Astfel, în biserică se formează două tabere: într-o tabără sunt cei cu o umanitate relativ onestă, care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Cealaltă tabără este o adunătură de oameni confuzi și care se prostesc orbește, conduși de antihriști. Aceste două tabere vor continua să se lupte între ele până când antihriștii sunt dezvăluiți și eliminați. Antihriștii se luptă mereu și acționează împotriva celor care își fac datoria cu sinceritate și urmăresc adevărul. Nu tulbură asta grav lucrarea bisericii? Nu perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu? Nu este această forță a antihriștilor o piatră de încercare și un obstacol care împiedică aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu în biserică? Nu este o forță ticăloasă care se opune lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Judecând după modul în care abordează controlul inimilor oamenilor, umanitatea antihriștilor este detestabilă și egoistă, iar firea lor este scârbită de adevăr, ticăloasă și feroce. Antihriștii folosesc tot felul de șiretlicuri detestabile și viclene pentru a-și atinge țelurile, fără niciun pic de rușine – aceasta este o caracteristică a naturii lor ticăloase. În plus, fără să țină deloc cont de disponibilitatea oamenilor, fără să-i informeze sau să le obțină consimțământul, ei vor întotdeauna să-i controleze, să-i manipuleze și să-i domine. Vor ca tot ceea ce oamenii gândesc și își doresc în inimile lor să fie supus manipulărilor lor, vor ca oamenii să le păstreze un loc în inimile lor, să li se închine și să-i aprecieze în toate lucrurile. Vor să-i delimiteze și să-i influențeze pe oameni cu punctele de vedere și cuvintele lor, să-i manipuleze și să-i controleze pe baza dorințelor lor. Ce fel de fire este aceasta? Nu este ferocitate? E exact ca un tigru care te strânge de gât cu fălcile lui – oricât ai încerca să respiri și oricât te-ai zbate să te miști, nu poți face cum dorești, fiind în schimb prins în strânsoarea fermă și mortală a gurii lui feroce. Oricât ai încerca să te eliberezi, nu poți și, deși îl implori pe tigru să-și descleșteze fălcile, este imposibil și indiscutabil. Antihriștii au tocmai această fire. Să presupunem că intri în discuție cu ei, spunând: „Poți, te rog, să nu mai încerci să găsești moduri de a-i controla pe oameni? Nu poți să te comporți bine și să fii un simplu adept? Nu poți să te comporți bine, să-ți îndeplinești îndatoririle și să rămâi la locul tău?” Ar fi capabili să fie de acord cu asta? Ai putea tu, folosind un comportament bun sau ceea ce înțelegi din adevăr, să-i convingi să nu-și continue drumul? Există cineva care ar putea să le schimbe punctul de vedere? Judecând după firea feroce a antihriștilor, nimeni nu ar fi capabil să le schimbe gândurile și perspectivele, nici nu ar fi nimeni capabil să le schimbe dorința de a controla inimile oamenilor. Nimeni nu îi poate schimba și nu poți negocia cu ei – aceasta se numește „ferocitate”.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul treisprezece: Ei controlează resursele financiare ale bisericii, precum și inimile oamenilor”

Natura-esență înnăscută a antihriștilor, a acestor diavoli și satane, este să rivalizeze cu Dumnezeu pentru toate lucrurile. În cadrul bisericii, pe lângă faptul că luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, antihriștii încearcă, de asemenea, să smulgă jertfele pe care oamenii I le-au făcut. La suprafață, se pare că antihriștii sunt râvnitori, dar în realitate, este din cauza faptului că au firea și esența antihriștilor. Faptul că vor să pună stăpânire și să mistuie banii și articolele pe care oamenii le oferă lui Dumnezeu – în esența ei, aceasta este ferocitate. Este la fel ca atunci când, de exemplu, îți cumperi o jachetă matlasată nouă, care este modernă și de bună calitate, iar apoi cineva o vede și spune: „Această jachetă matlasată a ta este mai bună decât a mea. Cea jerpelită pe care o port eu e găurită și demodată. Cum de a ta e atât de frumoasă?”, iar când a terminat de vorbit, îți scoate cu forța jacheta matlasată și apoi ți-o dă pe a lui, care e jerpelită. Nu poți refuza să faci schimbul cu el – te-ar face să suferi, te-ar pune într-o situație dificilă, ți-ar da de furcă, te-ar bate și ar putea chiar să te ucidă. Ai îndrăzni să i te împotrivești? Nu ai îndrăzni să i te împotrivești și ți-ar lua bunurile împotriva dorinței tale. Așadar, care este firea acestei persoane? Este o fire feroce. Există vreo diferență între aceasta și firea antihriștilor de a intra în posesia proprietății bisericii și de a o folosi? (Nu, nu există.) Conform perspectivei antihriștilor asupra proprietății, de îndată ce devin conducători sau „oficialități” și au în buzunar proprietatea bisericii, aceasta le aparține. Indiferent cine a făcut jertfa sau ce anume a oferit ca jertfă, antihriștii și-o vor însuși. Ce înseamnă să-ți însușești ceva? Înseamnă că, după ce proprietatea bisericii – care ar trebui folosită și alocată în mod adecvat, în concordanță cu regulamentele bisericii – ajunge sub controlul antihriștilor, doar ei au puterea exclusivă de-a o folosi. Chiar și când este nevoie de această proprietate pentru lucrarea bisericii sau când au nevoie de ea lucrători din biserică, antihriștii nu permit să fie folosită. Ei singuri au voie să o folosească. În ceea ce privește modul în care proprietatea bisericii este folosită și alocată, antihriștii au ultimul cuvânt; dacă doresc să te lase să o folosești, o poți folosi, iar dacă nu, atunci nu poți. Dacă fondurile provenite din jertfele bisericii nu sunt consistente și sunt folosite în totalitate pentru cheltuielile personale ale antihriștilor după ce intră în posesia lor, acestora nu le pasă că nu mai sunt bani pentru lucrarea bisericii. Ei nu țin cont nici de lucrarea bisericii, nici de cheltuielile bisericii. Tot ce vor este să ia aceste fonduri și să le cheltuie ei înșiși, tratându-le ca pe veniturile proprii. Nu este rușinos acest mod de a proceda? (Ba da, este.) În unele biserici aflate în zone relativ prospere, antihriștii se gândesc: „Acest loc este destul de drăguț. Când vine vorba de cheltuieli, pot să mă răsfăț și să fac cum îmi place și nu trebuie să urmez reglementările și principiile bisericii. Pot să cheltui bani după bunul plac. De când am devenit conducător, pot în sfârșit să mă bucur de o viață în care cheltui bani fără a fi nevoit să fac calcule. Nu trebuie decât să spun dacă vreau să cheltui bani pe ceva, nu sunt nevoit să îmi fac griji și cu siguranță nu trebuie să mă consult cu nimeni în legătură cu asta.” Când vine vorba de cheltuirea averii bisericii, antihriștii dețin singuri toată puterea, acționează nechibzuit și le fug banii printre degete. Pe lângă faptul că nu fac nicio lucrare în concordanță cu principiile bisericii sau cu rânduielile de lucru, antihriștii tratează la fel și proprietatea bisericii, fără niciun principiu. Oare nu înțeleg principiile? Nu, ei cunosc foarte bine principiile care guvernează alocarea și cheltuirea proprietății bisericii, dar nu își pot ține sub control lăcomia și dorințele. Când sunt oameni obișnuiți, fără niciun statut, ei sunt smeriți și duc vieți simple de zi cu zi, dar imediat ce devin conducători, se cred importanți. Devin preocupați de cum se îmbracă și mănâncă – nu mai mănâncă mese obișnuite și învață cum să caute mărci de calitate și celebre când se îmbracă. Totul trebuie să fie elitist; numai atunci simt că este compatibil cu identitatea și statutul lor. De îndată ce antihriștii devin conducători, frații și surorile parcă le datorează ceva și trebuie să le ofere daruri. Dacă apare ceva bun, trebuie să li se dea prioritate, iar ei se așteaptă ca frații și surorile să-și cheltuie banii pe ei. Antihriștii cred că a deveni conducători înseamnă că ar trebui să aibă puterea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei. Nu numai că gândesc astfel, dar se și poartă așa. Ba mai mult, merg foarte departe, până la a-i dezgusta pe ceilalți oameni. Privit din această perspectivă, cum este caracterul antihriștilor? După ce devin conducători și fără să facă niciun pic de lucrare, ei vor să intre în posesia jertfelor și să prioritizeze folosirea lor de către ei. Ce fel de persoană este capabilă să facă astfel de lucruri? Doar un tâlhar, un tiran sau un bătăuș local ar face aceste lucruri.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul treisprezece: Ei controlează resursele financiare ale bisericii, precum și inimile oamenilor”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Înfruntând suprimarea unui raport onest

Imnuri similare

Cine este atent la inima lui Dumnezeu?