Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Care este manifestarea principală a ticăloșiei unui antihrist? Este că știe clar ce este corect și ce este în acord cu adevărul, dar când trebuie să facă un lucru, va alege mereu doar ceea ce încalcă principiile și se împotrivește adevărului și ceea ce îi satisface interesele și poziția proprie – aceasta e manifestarea principală a firii ticăloase a unui antihrist. Indiferent câte cuvinte și doctrine înțelege, cât de plăcut este limbajul pe care îl folosește în predici sau cât de mult li se pare altor oameni că are înțelegere spirituală, când face lucruri, alege un singur principiu și o singură metodă, și anume împotrivirea față de adevăr, protejarea intereselor proprii și opoziția față de adevăr până la capăt, în totalitate – acestea sunt principiul și metoda pe baza cărora alege să acționeze. În plus, care anume sunt dumnezeul și adevărul pe care și le imaginează în inima sa? Atitudinea lui față de adevăr este doar aceea de a dori să vorbească și să predice despre adevăr, nu de a dori să-l pună în practică. Doar vorbește despre el, vrând să fie stimat de aleșii lui Dumnezeu și apoi să se folosească de acest lucru pentru a ocupa poziția de conducător al bisericii și pentru a-și atinge scopul de a-i stăpâni pe aleșii lui Dumnezeu. Se folosește de predicarea doctrinei pentru a-și atinge scopurile – oare nu dă astfel dovadă că disprețuiește adevărul, se joacă cu el și îl calcă în picioare? Nu ofensează firea lui Dumnezeu tratând adevărul în acest mod? Doar se folosește de adevăr. În inima lui, adevărul este un slogan, niște cuvinte elevate, pe care le poate folosi pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i cuceri, care pot potoli setea oamenilor de lucruri minunate. În opinia lui, nu există nimeni în această lume care să poată practica sau trăi adevărul, crezând că acest lucru pur și simplu nu funcționează, că e imposibil și că doar ceea ce e recunoscut de toată lumea și e realizabil este adevărul. Chiar dacă vorbește despre adevăr, în inima lui nu recunoaște că este adevărul. Cum testăm această chestiune? (Nu practică adevărul.) Nu practică niciodată adevărul; acesta este un aspect. Și care este un alt aspect important? Când se confruntă cu lucruri în viața reală, doctrina pe care o înțelege nu este niciodată realizabilă. Pare să aibă cu adevărat înțelegere spirituală, predică doctrină după doctrină, dar când se confruntă cu probleme, metodele sale sunt denaturate. Chiar dacă nu este capabil să practice adevărul, ceea ce face trebuie să fie cel puțin în conformitate cu noțiunile și închipuirile umane, cu standardele și gusturile umane și trebuie cel puțin să se ridice la înălțimea altor oameni. Astfel, poziția sa va fi menținută stabilă. În viața reală însă, lucrurile pe care le face sunt incredibil de denaturate și poți să-ți dai seama dintr-o privire că nu înțelege adevărul. De ce nu înțelege adevărul? În inima sa, este scârbit de adevăr, nu recunoaște adevărul, îi place să facă lucruri conform filosofiilor satanice, vrea mereu să se ocupe de chestiuni folosind metode umane și, dacă poate să-i convingă pe alții și să câștige prestigiu ocupându-se de aceste chestiuni, atunci este suficient pentru el. Dacă un antihrist aude pe cineva predicând teorie deșartă atunci când merge undeva, devine foarte entuziasmat, dar dacă acolo este cineva care predică adevărul-realitate și intră în detalii precum diferitele stări ale oamenilor, antihristul simte mereu că vorbitorul îl critică și îi străpunge inima, prin urmare se simte dezgustat și nu vrea să audă. Dacă i se cere să aibă părtășie despre starea lui din ultima vreme, dacă a făcut vreun progres și dacă a întâmpinat vreo dificultate în timp ce și-a îndeplinit datoria, nu are nimic de spus. Dacă ai părtășie în continuare despre acest aspect al adevărului, antihristul adoarme; nu-i place să audă despre așa ceva. Există și oameni care se apleacă în față când stai la taclale cu ei, dar imediat ce aud pe cineva având părtășie despre adevăr, se ascund într-un colț și moțăie – nu au pic de dragoste pentru adevăr. În ce măsură nu au dragoste pentru adevăr? Într-un caz ușor, nu sunt interesați de el și le este suficient să fie muncitori; într-un caz grav, sunt scârbiți de adevăr, se simt deosebit de dezgustați de adevăr și nu-l pot accepta. Dacă acest tip de individ este conducător, atunci este un antihrist; dacă este un adept de rând, atunci tot merge pe calea antihriștilor și este urmașul antihriștilor. Din exterior, pare inteligent și înzestrat, cu un oarecare potențial bun, dar natura-esență pe care o are este cea a unui antihrist – așa stau lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Care sunt principalele trăsături ale ticăloșiei antihriștilor? Prima este că nu recunosc lucrurile pozitive, nu recunosc că există ceva numit adevăr și cred că sofismele lor eretice și lucrurile lor negative ticăloase sunt adevărul – aceasta este o manifestare a ticăloșiei antihriștilor. De exemplu, unii oameni spun: „Fericirea cuiva este în propriile mâini” și „Cineva poate deține totul doar având putere” – aceasta e logica antihriștilor. Sunt de părere că, odată cu puterea, vin oamenii care se dau bine pe lângă ei și îi lingușesc, oameni care le oferă daruri și se gudură pe lângă ei, precum și tot felul de beneficii ale statutului și tot felul de desfătări; cred că nu mai este cazul să li se dea ordine sau să fie conduși de nimeni și că îi pot conduce pe alții – aceasta este principala lor prioritate. Ce părere aveți despre felul în care calculează ei? Nu este ticălos? (Ba da.) Antihriștii își folosesc logica satanică și sofismele eretice în locul adevărului – acesta e un aspect al ticăloșiei lor. În primul rând, nu recunosc adevărul, nu recunosc că există lucruri pozitive și nu recunosc corectitudinea lucrurilor pozitive. Mai mult, chiar dacă unii oameni recunosc că există lucruri pozitive și lucruri negative în această lume, cum abordează ei lucrurile pozitive și existența adevărului? Tot nu le iubesc, viața pe care o aleg și calea pe care merg în credința lor în Dumnezeu rămân negative și contrare adevărului. Își protejează doar propriile interese. Indiferent dacă este un lucru pozitiv sau unul negativ, atât timp cât le poate proteja interesele, atunci este în regulă, este suprem. Nu este aceasta o fire ticăloasă? Există un alt aspect: asemenea oameni, care au o esență ticăloasă, disprețuiesc în mod inerent smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, loialitatea și bunătatea Lui; disprețuiesc în mod inerent aceste lucruri pozitive. De pildă, uitați-vă la Mine: nu sunt întru totul obișnuit? Sunt obișnuit, de ce nu îndrăzniți să o spuneți? Eu Însumi recunosc că sunt obișnuit. Nu M-am considerat niciodată extraordinar sau măreț. Sunt doar o persoană obișnuită; am recunoscut mereu acest fapt și îndrăznesc să-l înfrunt. Nu vreau să fiu o super-persoană sau o persoană măreață – cât de epuizant ar fi! Unii oameni se uită de sus la această persoană obișnuită care sunt și nutresc mereu noțiuni despre Mine. Când aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu vin înaintea Mea, au totuși o oarecare evlavie, indiferent cum arăt la exterior. Dar sunt și unii care, în ciuda faptului că-Mi vorbesc foarte politicos, nutresc o atitudine disprețuitoare față de Mine în inimile lor și pot să-Mi dau seama de acest lucru din tonul lor și din felul în care se mișcă. Chiar dacă par uneori foarte respectuoși, răspund mereu cu „nu” la orice le zic, contrazicând mereu ceea ce spun. De exemplu, Eu zic că vremea este foarte călduroasă astăzi, iar ei spun: „Nu, nu este. Ieri a fost foarte cald.” Contrazic ceea ce spun, nu-i așa? Orice le-ai spune, Mă contrazic întotdeauna. Nu există astfel de oameni în jur? (Ba da.) Eu spun: „Mâncarea de astăzi este sărată. Este prea multă sare sau prea mult sos de soia în ea?” Iar ei spun: „Nici una, nici alta. E prea mult zahăr în ea.” Orice aș spune, ei Mă contrazic, așa că nu mai spun altceva, nu suntem de acord și vorbim limbi diferite. Mai sunt și unii care, când Mă aud vorbind despre credința în Dumnezeu, spun: „Ești expert în aceste discuții, așa că voi asculta.” Dacă vorbesc puțin despre ceva extern, nu vor să mai asculte, de parcă n-aș ști nimic despre lucrurile externe. Nu-i nimic dacă nu-Mi acordă atenție, vreau să păstrez tăcerea. Nu am nevoie să-Mi acorde cineva atenție, doar fac ceea ce se cuvine să fac. Am responsabilitățile Mele și am modul Meu de viață. Spuneți-Mi, ce demonstrează aceste atitudini pe care le au oamenii? Ei văd că nu arăt ca o persoană măreață sau capabilă și că vorbesc și Mă port ca o persoană obișnuită, așa că se gândesc: „Cum de nu ești ca dumnezeu? Uită-te la mine. Dacă aș fi dumnezeu, aș fi cel mai mult ca el.” Nu este important dacă sunt sau nu ca Dumnezeu. Tu ești cel care cere să fiu ca Dumnezeu, n-am spus niciodată că sunt ca El și n-am vrut niciodată să fiu ca El; doar fac ceea ce se cuvine să fac. Dacă merg undeva și unii oameni nu Mă recunosc, e minunat, deoarece Mă scutește de necazuri. Vezi, Domnul Isus a vorbit și a lucrat atât de mult în Iudeea pe vremuri și, indiferent ce firi corupte aveau discipolii care Îl urmau, atitudinea lor față de El a fost ca atitudinea omului față de Dumnezeu – aceea era o relație normală. Au existat însă unii care au spus despre Domnul Isus: „Nu este fiul unui tâmplar?” Chiar și unii care L-au urmat mult timp au avut în permanență această atitudine. Este ceva cu care Dumnezeu întrupat Se confruntă adesea când devine o ființă umană obișnuită, normală; este o întâmplare comună. Unii oameni sunt foarte entuziasmați când Mă întâlnesc prima dată, iar când plec, rămân prosternați și plâng, dar asta nu se întâmplă în timpul interacțiunii reale și trebuie să îndur mare parte din timp. De ce trebuie să îndur? Pentru că unii oameni sunt nesăbuiți, alții nu pot fi cultivați, unii sunt necesari ca prestatori de servicii, iar alții nu ascultă de nicio rațiune. De aceea trebuie să îndur uneori, iar alteori există anumiți oameni cărora nu le pot permite să se apropie de Mine; aceștia sunt prea respingători și au o fire potrivnică. […] Unii oameni care cred în Dumnezeu de mai mulți ani ar trebui să aibă o anumită idee despre lucrarea Lui, despre Dumnezeu întrupat și despre mântuirea oamenilor de către Dumnezeu, însă nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt exact la fel ca non-credincioșii și nu s-au schimbat deloc. Spune-Mi, ce lucruri sunt acești oameni? Sunt diavoli născuți din fire, dușmanii lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Antihriștilor le displac lucrurile pozitive, însemnând că sunt ostili față de ele și le plac lucrurile negative. Care sunt câteva exemple de lucruri negative? Minciunile și vicleșugurile – nu sunt lucruri negative? Ba da, minciunile și vicleșugurile sunt lucruri negative. Care este așadar corespondentul pozitiv al minciunilor și vicleșugurilor? (Onestitatea.) Corect, onestitatea. Satanei îi place onestitatea? (Nu.) Îi plac vicleșugurile. Care este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu oamenilor? El spune: „Dacă vrei să crezi în Mine și să Mă urmezi, ce fel de persoană ar trebui să fii în primul rând?” (O persoană onestă.) Care este așadar primul lucru pe care Satana îi învață pe oameni să-l facă? Să mintă. Care este prima dovadă a naturii ticăloase a antihriștilor? (Vicleșugurile.) Da, antihriștilor le plac vicleșugurile, le plac minciunile și detestă și urăsc onestitatea. Deși onestitatea este un lucru pozitiv, nu le place și, în schimb, simt repulsie și ură față de ea. Dimpotrivă, le plac vicleșugurile și minciunile. Dacă cineva vorbește adesea sincer în fața antihriștilor, spunând ceva precum: „Îți place să-ți desfășori lucrarea dintr-o poziție cu statut și ești uneori leneș”, ce părere au antihriștii? (Nu acceptă acest lucru.) Neacceptarea este una dintre atitudinile pe care le au, dar asta e tot? Care este atitudinea lor față de această persoană care vorbește sincer? Simt repulsie și nu o plac. Unii antihriști le spun fraților și surorilor: „V-am condus de ceva timp. Vă rog să-mi spuneți toți părerile voastre despre mine.” Toată lumea se gândește: „Din moment ce ești atât de sincer, îți vom da un feedback.” Unii spun: „Ești destul de serios și sârguincios în tot ce faci și ai îndurat multă suferință. Suportăm cu greu să vedem acest lucru și suntem întristați pentru tine. Casa lui Dumnezeu ar avea nevoie de mai mulți conducători ca tine! Dacă ar trebui să subliniem un defect, ar fi că ești prea serios și sârguincios. Dacă te surmenezi și te epuizezi, nu vei putea continua să lucrezi și nu vom fi terminați atunci? Cine ne va conduce?” Când antihriștii aud asta, sunt încântați. Știu că este o minciună, că acești oameni caută să le intre în grații, dar sunt dispuși să asculte. De fapt, oamenii care spun asta îi duc de nas pe acești antihriști, dar acești antihriști preferă să facă pe proștii decât să dezvăluie adevărata natură a acestor cuvinte. Antihriștii îi iubesc pe cei care le ling cizmele. Acești indivizi nu aduc în discuție defectele, firile corupte sau neajunsurile antihriștilor. În schimb, îi laudă și îi înalță pe ascuns. Chiar dacă este clar că acele cuvinte ale lor sunt minciuni și lingușeli, antihriștii le acceptă cu bucurie, găsindu-le reconfortante și plăcute. Pentru antihriști, aceste cuvinte sunt mai bune decât să savureze cele mai rafinate delicatese. După ce aud aceste cuvinte, devin încrezuți. Ce ilustrează asta? Arată că există o anumită fire înlăuntrul antihriștilor care iubește minciunile. Să presupunem că cineva le spune: „Ești prea arogant și îi tratezi nedrept pe oameni. Ești bun cu aceia care te susțin, dar dacă cineva păstrează distanța față de tine sau nu te lingușește, îl desconsideri și îl ignori.” Nu sunt adevărate aceste cuvinte? (Ba da.) Cum se simt antihriștii la auzul acestora? Devin nefericiți. Nu vor să le audă și nu le pot accepta. Încearcă să găsească scuze și motive pentru a explica lucrurile și pentru a aplana situația. Cât despre cei care îi lingușesc constant pe antihriști în persoană, care rostesc mereu cuvinte plăcute pentru a-i lăuda pe ascuns și chiar îi păcălesc în mod clar prin cuvintele lor, antihriștii nu-i cercetează niciodată pe aceștia. În schimb, se folosesc de ei drept figuri importante. Ba chiar pun în poziții importante persoane care mint întruna, desemnându-le să îndeplinească anumite îndatoriri importante și demne, rânduind totodată ca aceia care vorbesc mereu sincer și care raportează deseori probleme să-și îndeplinească îndatoririle în poziții mai retrase, împiedicându-i să aibă acces la conducerea superioară sau să fie cunoscuți de majoritatea oamenilor ori aproape de ei. Nu contează cât de talentați sunt acești oameni sau ce îndatoriri pot face în casa lui Dumnezeu – antihriștii ignoră toate acestea. Îi interesează doar cine poate recurge la vicleșuguri și cine le aduce avantaje; aceștia sunt indivizii pe care îi plasează în poziții importante, fără să țină câtuși de puțin cont de interesele casei lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Antihriștilor le plac minciunile și vicleșugurile – ce altceva le place? Le plac tacticile, uneltirile și comploturile. Ei operează conform filosofiei Satanei, necăutând niciodată adevărul, bazându-se în întregime pe minciuni și vicleșuguri și folosind uneltiri și comploturi. Indiferent cât de clar ai părtășie despre adevăr, chiar dacă dau aprobator din cap, nu vor acționa conform adevărurilor-principii. În schimb, își vor frământa creierii și vor acționa folosind uneltiri și comploturi. Nu contează cât de clar ai părtășie despre adevăr, se pare că nu-l pot înțelege; pur și simplu fac lucrurile așa cum sunt dispuși să le facă, așa cum vor să le facă și în orice mod este în interesul lor personal. Vorbesc cu ușurință, ascunzându-și adevărata față și adevăratul caracter, prostindu-i și păcălindu-i pe oameni și, când ceilalți cad în plasă, sunt mulțumiți, iar ambițiile și dorințele le-au fost împlinite. Aceasta este metoda și abordarea consecventă a antihriștilor. În ceea ce-i privește pe acei oameni onești care sunt direcți în modul de exprimare, care vorbesc sincer și au părtășie în mod deschis despre propria negativitate sau slăbiciune și despre propriile stări rebele și care vorbesc din inimă, antihriștii simt în sinea lor repulsie față de ei și îi discriminează. Le plac oamenii care, la fel ca ei, vorbesc într-un mod necinstit și înșelător și nu practică adevărul. Când întâlnesc astfel de oameni, sunt încântați în inima lor, de parcă ar fi găsit pe cineva ca ei. Nu-și mai fac griji că alții sunt mai buni decât ei sau că îi pot discerne. Nu este aceasta o manifestare a naturii ticăloase a antihriștilor? Nu poate demonstra că sunt ticăloși? (Ba da.) De ce pot ilustra aceste aspecte că antihriștii sunt ticăloși? Lucrurile pozitive și adevărul sunt ceea ce ar trebui să iubească orice ființă creată rațională care are conștiință. Când vine vorba însă de antihriști, ei privesc aceste lucruri pozitive ca pe o bătaie de cap și un spin în coastă. Oricine le respectă sau le practică devine dușmanul lor și îi privesc pe astfel de indivizi cu ostilitate. Nu seamănă aceasta cu natura ostilității Satanei față de Iov? (Ba da.) Este aceeași natură, aceeași fire ca a Satanei și aceeași esență. Natura antihriștilor provine de la Satana și aceștia aparțin aceleiași categorii ca Satana. Prin urmare, antihriștii sunt în cârdășie cu Satana. Este această afirmație excesivă? Deloc; este în întregime corectă. De ce? Pentru că antihriștii nu iubesc lucrurile pozitive. Le place să recurgă la vicleșuguri, le plac minciunile, aparențele iluzorii și prefăcătoria. Dacă cineva le dă în vileag adevărata față, pot să se supună și să accepte acest lucru cu bucurie? Nu doar că nu l-ar putea accepta, dar ar răspunde cu un potop de insulte. Oamenii care spun adevărul sau le dau în vileag adevărata față i-ar înfuria și i-ar face să-și piardă cumpătul. De pildă, ar putea exista un antihrist foarte priceput la prefăcătorie. Toată lumea îl percepe ca pe o persoană bună: iubitor, capabil să empatizeze cu oamenii, capabil să înțeleagă dificultățile altora și care îi sprijină și îi ajută adesea pe cei slabi și negativi. Ori de câte ori ceilalți au dificultăți, este capabil să dea dovadă de considerație și să-i scuze. În inimile oamenilor, acest antihrist este mai mare decât Dumnezeu. Dacă expui prefăcătoria și impostura acestui individ care se dă virtuos, dacă îi spui adevărul, îl poate accepta? Nu doar că nu-l va accepta, dar va începe să-și sporească prefăcătoria și impostura. […] De ce spunem că antihriștii sunt ticăloși? Ticăloșia antihriștilor constă în faptul că, atunci când aud ceva corect, nu sunt doar incapabili să-l accepte, ci îl și urăsc. În plus, recurg la metode proprii, căutând scuze, motive și diverși factori obiectivi pentru a se apăra și a se explica. Ce scop urmăresc să atingă? Își propun să transforme lucrurile negative în lucruri pozitive și lucrurile pozitive în lucruri negative – vor să inverseze situația. Nu este o ticăloșie? Își spun: „Indiferent câtă dreptate ai sau cât de mult sunt cuvintele tale în concordanță cu adevărul, poți rezista la vorbele mele mieroase? Chiar dacă toate cuvintele pe care le rostesc sunt în mod clar false, înșelătoare și induc în eroare, tot voi nega și condamna ceea ce spui.” Nu este o ticăloșie? Este într-adevăr o ticăloșie. Crezi că antihriștii, când văd oameni buni, nu-i consideră onești în inimile lor? Îi consideră oameni onești și care urmăresc adevărul, dar care este definiția lor pentru onestitate și urmărirea adevărului? Cred că oamenii onești sunt nesăbuiți. Detestă urmărirea adevărului, simt repulsie și ostilitate față de ea. Consideră că este falsă, că nimeni n-ar putea fi atât de nesăbuit încât să se lepede de tot pentru a urmări adevărul, să spună orice oricui și să încredințeze totul lui Dumnezeu. Nimeni nu este atât de nesăbuit. Simt că toate aceste acțiuni sunt false și nu cred în niciuna dintre ele. Oare antihriștii cred că Dumnezeu este atotputernic și drept? (Nu cred.) Așadar, în mintea lor, pun semne de întrebare după toate aceste lucruri. Care este implicația? Cum interpretăm această grămadă de semne de întrebare? Nu doar se îndoiesc sau le pun sub semnul întrebării; în cele din urmă, le și resping și caută să inverseze situația. Ce vreau să spun prin inversarea situației? Ei își zic în sinea lor: „Ce rost are să fii atât de corect? Dacă o minciună este repetată de o mie de ori, devine adevăr. Dacă nimeni nu spune adevărul, atunci nu este adevăr și nu are niciun rost – este doar o minciună!” Nu înseamnă asta că inversează binele și răul? Aceasta este ticăloșia Satanei – denaturarea faptelor și inversarea binelui și răului – asta le place. Antihriștii excelează în prefăcătorie și vicleșug. Desigur, excelează în ceea ce este inerent sufletului lor, iar ceea ce este inerent sufletului lor este tocmai ceea ce există în natura-esență pe care o au. Chiar mai mult decât atât, este ceea ce poftesc și iubesc, precum și regula potrivit căreia supraviețuiesc în lume. Ei cred în zicale precum „Omul bun moare de tânăr, pe când cel rău trăiește o mie de ani”, „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Destinul unui om se află în mâna lui”, „Omul va triumfa asupra naturii” și așa mai departe. Este vreuna dintre aceste afirmații în concordanță cu umanitatea sau cu legile naturale pe care le pot înțelege oamenii normali? Nici măcar una. Deci cum pot antihriștii să iubească atât de mult aceste zicale diavolești ale Satanei și chiar să le trateze ca pe mottourile lor? Nu putem spune decât că se datorează faptului că natura lor este prea ticăloasă.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Din cauza firii lor inerent ticăloase, antihriștii nu vorbesc sau nu acționează niciodată direct. Nu tratează lucrurile cu o atitudine onestă și sinceră, nu vorbesc folosind cuvinte cinstite și nu acționează cu o atitudine cordială. Nimic din ceea ce spun sau fac nu este direct, ci mai degrabă ocolit și pe furiș, ei neexprimându-și niciodată direct gândurile sau motivațiile. Pentru că ei cred că, dacă le-ar exprima, acestea ar fi pe deplin înțelese și văzute drept ceea ce sunt de fapt, ambițiile și dorințele lor ar ieși la iveală, făcându-i pe ceilalți oameni să nu-i mai considere superiori și nobili sau să nu-i mai admire și venereze. Prin urmare, ei încearcă întotdeauna să își mușamalizeze și să își ascundă motivele și dorințele dezonorante. Deci, cum procedează ei când vorbesc și acționează? Folosesc diverse metode. Așa cum printre non-credincioși există o expresie: „sondarea unei situații”, antihriștii adoptă o abordare similară. Atunci când vor să facă ceva și au o anumită opinie sau atitudine, nu o exprimă niciodată în mod direct; mai degrabă folosesc anumite metode, cum ar fi feluri subtile, de cercetare sau prin care-i trag pe oameni de limbă pentru a aduna informațiile pe care le caută. Din cauza firii lor ticăloase, antihriștii nu caută niciodată adevărul și nici nu vor să îl înțeleagă. Singurele lor preocupări sunt faima, câștigul și statutul proprii. Se implică în activități care le pot oferi faimă, câștig și statut, evitându-le pe cele care nu le oferă astfel de lucruri. Întreprind cu nerăbdare activități legate de reputație, statut, de moduri prin care să iasă în evidență și de glorie, în timp ce evită lucrurile care protejează lucrarea bisericii sau care i-ar putea jigni pe alții. Prin urmare, antihriștii nu abordează nimic cu o atitudine de căutare; în schimb, folosesc metoda testării pentru a explora situațiile și apoi decid dacă să continue – atât de șireți și ticăloși sunt antihriștii! De exemplu, atunci când vor să știe ce fel de părere are Dumnezeu despre ei, nu se evaluează prin cuvintele lui Dumnezeu pentru a ajunge să se cunoască. În schimb, se interesează în jurul lor și sunt atenți la subînțelesul limbajului, observând tonul și atitudinea conducătorilor și ale Celui de mai sus și căutând în cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea cum stabilește El finalul oamenilor de genul lor. Folosesc aceste căi și metode pentru a vedea unde se încadrează în casa lui Dumnezeu și pentru a afla care va fi finalul lor. Nu implică asta o anumită formă de testare? După ce unii oameni sunt emondați, de exemplu, în loc să cerceteze de ce au fost emondați, să-și analizeze firile corupte și greșelile pe care le-au dezvăluit în cursul acțiunilor lor și ce aspecte ale adevărului ar trebui să caute pentru a se cunoaște pe sine și a-și rectifica greșelile anterioare, ei le dau altora o impresie falsă, folosind mijloace indirecte pentru a afla atitudinea reală a Celui de mai sus față de ei. De exemplu, după ce au fost emondați, aduc rapid în discuție o problemă nesemnificativă prin care să-l cerceteze pe Cel de mai sus, pentru a vedea ce fel de ton are acesta, dacă este răbdător, dacă întrebările pe care le au vor primi un răspuns serios, dacă va adopta o atitudine mai blândă față de ei, dacă le va încredința sarcini, dacă îi va considera în continuare foarte buni și ce crede cu adevărat Cel de mai sus despre greșelile pe care le-au comis anterior. Toate aceste abordări sunt un fel de testare. Pe scurt, atunci când se confruntă cu astfel de situații și prezintă aceste manifestări, oare oamenii știu în inimile lor? (Da, știu.) Așadar, atunci când știți și vreți să faceți aceste lucruri, cum le gestionați? În primul rând, la cel mai simplu nivel, te poți răzvrăti împotriva ta? Unii oameni consideră că este dificil să se răzvrătească împotriva lor atunci când vine momentul. Ei se gândesc: „Las-o baltă, de data aceasta are legătură cu binecuvântările mele și cu finalul meu. Nu mă pot răzvrăti împotriva mea. Data viitoare.” Când apare „data viitoare” și se întâlnesc din nou cu o problemă care implică binecuvântările și finalul lor, ei se găsesc tot în imposibilitatea de a se răzvrăti împotriva lor. Astfel de persoane au un simț al conștiinței și, deși nu au firea-esență a unui antihrist, tot este destul de problematic și periculos pentru ei. Pe de altă parte, antihriștii nutresc adesea aceste gânduri și trăiesc într-o astfel de stare, dar nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor, deoarece nu au un simț al conștiinței. Chiar dacă cineva îi expune și îi emondează, arătându-le starea lor, ei perseverează și nu se vor răzvrăti împotriva lor în niciun caz, nici nu se vor urî din această cauză, nici nu vor renunța la această stare și nu o vor rezolva. După ce unii antihriști sunt destituiți, ei se gândesc: „Pare un lucru normal să fii destituit, dar oarecum rușinos. Deși nu este o chestiune semnificativă, există un lucru crucial la care nu pot renunța. Dacă sunt destituit, înseamnă oare că nu voi mai fi cultivat în casa lui dumnezeu? Atunci ce fel de persoană voi fi în ochii lui dumnezeu? Voi mai avea speranță? Voi mai fi util în casa lui dumnezeu?” Reflectează la asta și vin cu un plan: „Am zece mii de yuani disponibili și acum este momentul să îi folosesc. Voi oferi acești zece mii de yuani ca ofrandă și voi vedea dacă atitudinea celui de mai sus față de mine se poate schimba puțin și dacă îmi poate face vreo favoare. În cazul în care casa lui dumnezeu acceptă banii, înseamnă că încă mai am speranță. Dacă îi respinge, asta dovedește că nu mai am speranță și îmi voi face alte planuri.” Ce fel de abordare este aceasta? Aceasta este testare. Pe scurt, testarea este o manifestare relativ aparentă a firii-esențe ticăloase. Oamenii folosesc diverse mijloace pentru a căpăta informațiile pe care le doresc, pentru a obține certitudinea și apoi pentru a atinge liniștea sufletească. Există mai multe moduri de a testa, cum ar fi folosirea cuvintelor pentru a scoate informații de la Dumnezeu, folosirea lucrurilor pentru a-L testa, gândindu-se și întorcând lucrurile pe toate părțile în mintea lor. Care este cel mai comun mod prin care Îl testezi pe Dumnezeu? (Uneori, când mă rog lui Dumnezeu, verific atitudinea Lui față de mine și văd dacă am pace în inimă. Folosesc această metodă pentru a-L testa pe Dumnezeu.) Această metodă este folosită destul de frecvent. O altă metodă este aceea de a vedea dacă cineva are ceva de spus în timpul părtășiei de la adunare, dacă Dumnezeu îi oferă luminare sau iluminare, și de a folosi acest lucru pentru a testa dacă Dumnezeu este încă alături de el, dacă îl iubește în continuare. De asemenea, pe parcursul îndeplinirii datoriei, își dorește să vadă dacă Dumnezeu îl luminează sau îl călăuzește, dacă are gânduri, idei sau intuiții speciale, folosind aceste lucruri pentru a testa ce fel de atitudine are Dumnezeu față de el. Toate aceste metode sunt destul de frecvente. Altceva? (Dacă am luat o hotărâre față de Dumnezeu în rugăciune, dar nu reușesc să o îndeplinesc, observ dacă Dumnezeu mă va trata în concordanță cu jurământul pe care l-am făcut.) Acesta este, de asemenea, un fel de testare. Indiferent de metoda pe care oamenii o folosesc pentru a-L trata pe Dumnezeu, dacă au o conștiință vinovată în legătură cu acest lucru și apoi dobândesc cunoștințe despre aceste acțiuni și firi și le pot remedia prompt, atunci problema nu este atât de semnificativă – aceasta este o fire coruptă normală. Cu toate acestea, dacă cineva poate face acest lucru în mod constant și cu obstinație, chiar dacă știe că este greșit și detestat de Dumnezeu, dar insistă în privința lui, fără să se răzvrătească niciodată împotriva lui sau să renunțe la el, aceasta este esența unui antihrist. Firea-esență a unui antihrist este diferită de cea a oamenilor obișnuiți, deoarece acesta nu reflectează niciodată asupra propriei persoane și nu caută adevărul, ci folosește în mod constant și cu obstinație diverse metode pentru a-L testa pe Dumnezeu, a-I testa atitudinea față de oameni, concluzia Sa cu privire la un individ și care sunt gândurile și ideile Sale despre trecutul, prezentul și viitorul unei persoane. El nu caută niciodată intențiile lui Dumnezeu, adevărul și mai ales cum să se supună adevărului pentru a obține o schimbare a firii lui. Scopul din spatele tuturor acțiunilor lui este de a sonda gândurile și ideile lui Dumnezeu – acesta este un antihrist. Această fire a antihriștilor este în mod clar ticăloasă. Atunci când se angajează în aceste acțiuni și prezintă aceste manifestări, nu există nicio urmă de vinovăție sau remușcare. Chiar dacă se leagă de aceste lucruri, nu dau dovadă de nicio căință sau intenție de a se opri, ci perseverează în calea lor. În felul în care Îl tratează pe Dumnezeu, în atitudinea și în abordarea lor, este evident că Îl consideră pe Dumnezeu drept adversarul lor. Nu există nicio idee sau atitudine de cunoaștere a lui Dumnezeu, de iubire față de El, de supunere sau de teamă față de Dumnezeu în gândurile și în punctele lor de vedere; ei își doresc pur și simplu să obțină informațiile pe care le vor de la Dumnezeu și își folosesc propriile metode și mijloace pentru a afla atitudinea precisă a lui Dumnezeu față de ei și cum îi definește El. Ceea ce este mai grav e că, deși își aliniază propriile abordări la cuvintele revelației lui Dumnezeu, chiar dacă există cea mai mică conștientizare a faptului că acest comportament este detestat de Dumnezeu și nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană, ei nu vor renunța niciodată la el.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa șase: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a treia)”

Cea mai obișnuită manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este faptul că se pricep în mod deosebit la prefăcătorie și la ipocrizie. În ciuda firii lor deosebit de feroce, perfidă, nemiloasă și arogantă, ei se prezintă în afară ca fiind deosebit de umili și plăcuți. Nu este aceasta o prefăcătorie? Acești oameni contemplă zilnic în inimile lor, gândindu-se: „Ce fel de îmbrăcăminte ar trebui să port ca să par mai creștin, mai integru, mai spiritual, mai împovărat și mai mult ca un conducător? Cum ar trebui să mănânc pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt suficient de rafinat, grațios, demn și nobil? Ce postură de mers ar trebui să adopt pentru a avea un aer de lider și carismă, pentru a părea o persoană deosebită și nu una obișnuită? În conversațiile mele cu ceilalți, ce ton, ce vocabular, ce priviri și expresii faciale îi pot face pe oameni să simtă că sunt din înalta societate, ca o elită socială sau un intelectual de rang înalt? Cum pot îmbrăcămintea, stilul, discursul și comportamentul meu să îi facă pe oameni să mă prețuiască, să le las o impresie de neuitat și să se asigure că rămân de-a pururea în inimile lor? Ce ar trebui să spun pentru a cuceri și încălzi inimile oamenilor și pentru a lăsa o impresie de durată? Trebuie să fac mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți și să vorbesc de bine despre ei, să vorbesc frecvent despre cuvintele lui dumnezeu și să folosesc o anumită terminologie spirituală în fața oamenilor, să le citesc celorlalți mai multe cuvinte ale lui dumnezeu, să mă rog mai mult pentru ei, să vorbesc cu voce joasă pentru a-i face pe oameni să ciulească urechile și să mă asculte și să-i fac să simtă că sunt blând, grijuliu, iubitor, mărinimos și iertător.” Nu este aceasta o prefăcătorie? Acestea sunt gândurile care ocupă inimile antihriștilor. Ceea ce le umple gândurile nu reprezintă nimic altceva decât tendințele non-credincioșilor, indicând în întregime că gândurile și punctele lor de vedere aparțin lumii și Satanei. Unii oameni se pot îmbrăca în secret ca o prostituată sau chiar ca o femeie ușoară; îmbrăcămintea lor se adresează în mod special tendințelor rele și este deosebit de modernă. Cu toate acestea, atunci când vin la biserică, printre frați și surori, ei au o înfățișare și un comportament complet diferite. Nu sunt ei extrem de pricepuți la prefăcătorie? (Ba da.) Ceea ce contemplă antihriștii în inimile lor, ceea ce fac, diferitele lor manifestări și firile pe care le dezvăluie, toate ilustrează faptul că firea-esență pe care o au este ticăloasă. Antihriștii nu contemplă adevărul, lucrurile pozitive, calea cea dreaptă sau cerințele lui Dumnezeu. Gândurile lor, precum și abordările, metodele și obiectivele pe care le aleg sunt toate ticăloase, toate se abat de la calea cea dreaptă și sunt incompatibile cu adevărul. Sunt chiar împotriva adevărului și, în general, pot fi rezumate ca fiind rele; doar că natura acestui rău este ticăloasă; prin urmare, este denumită colectiv ca ticăloșie. Nu se gândesc să fie persoane oneste, să fie puri și deschiși sau să fie sinceri și loiali; în schimb, se gândesc la metode ticăloase. Luați, de exemplu, o persoană care poate să se deschidă în legătură cu sine într-o manieră pură, ceea ce este un lucru pozitiv și înseamnă că practică adevărul. Oare antihriștii fac acest lucru? (Nu.) Ce fac ei? Se prefac în mod constant, iar odată ce fac ceva rău și încep să se dea de gol, ascund din răsputeri acel lucru, se justifică și se apără și își tăinuiesc faptele; apoi, în cele din urmă, își prezintă motivele. Se ridică vreuna dintre aceste practici la nivelul practicării adevărului? (Nu.) Este vreuna dintre ele în conformitate cu adevărurile-principii? Cu atât mai puțin.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa cinci: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea a doua)”

Ticăloșia antihriștilor are o caracteristică evidentă, iar Eu vă voi împărtăși secretul discernerii acesteia: este faptul că, în vorbirea și acțiunile lor, nu le puteți înțelege profunzimile și nici să vedeți ce este în inimile lor. Când îți vorbesc, ochii lor se rotesc mereu, iar tu nu-ți poți da seama ce fel de uneltire pun la cale. Uneori, te fac să simți că sunt loiali sau foarte sinceri, dar nu este cazul – nu îi poți vedea niciodată așa cum sunt cu adevărat. Ai un sentiment special în inima ta, o senzație că există o subtilitate profundă în gândurile lor, o profunzime de nepătruns, că sunt prefăcuți. Aceasta este prima caracteristică a ticăloșiei antihriștilor, indicând că antihriștii au un atribut al ticăloșiei. Care este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor? Este că tot ceea ce spun și fac este o mare inducere în eroare. Unde se manifestă acest lucru? În priceperea lor deosebită de a iscodi mentalitățile oamenilor, de a spune lucruri care se potrivesc cu noțiunile și închipuirile lor și sunt ușor de acceptat. Există totuși un lucru pe care ar trebui să-l discerni: ei nu întruchipează niciodată lucrurile plăcute pe care le spun. De exemplu, le predică altora doctrine, spunându-le cum să fie oameni onești și cum să se roage și să-L lase pe Dumnezeu să fie stăpânul lor atunci când se abate ceva asupra lor, dar când li se întâmplă ceva chiar antihriștilor, ei nu practică adevărul. Tot ce fac este să acționeze conform propriei voințe și să se gândească la o multitudine de moduri de a beneficia ei înșiși, făcându-i pe toți ceilalți să îi slujească și să se ocupe de treburile lor. Nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu-L lasă să fie stăpânul lor. Spun lucruri care sunt plăcute auzului, dar acțiunile lor nu se potrivesc cu ceea ce spun. Primul lucru la care se gândesc când întreprind o acțiune este beneficiul pentru ei înșiși; nu acceptă orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Oamenii văd că nu sunt ascultători când fac lucruri, că sunt mereu în căutarea unui mod de a beneficia ei înșiși și a unei căi de a merge înainte. Aceasta este latura înșelătoare și ticăloasă a antihriștilor pe care o pot vedea oamenii. Când lucrează, antihriștii pot uneori să suporte greutăți și să plătească un preț, chiar renunțând la somn și la mâncare câteodată, dar fac asta doar pentru a câștiga statut sau pentru a-și face un renume. Îndură greutăți de dragul ambițiilor și scopurilor lor, dar sunt superficiali cu lucrarea importantă pe care le-o rânduiește casa lui Dumnezeu și pe care abia dacă o îndeplinesc. Așadar, se supun ei rânduielilor lui Dumnezeu în tot ceea ce fac? Își îndeplinesc îndatoririle? Există o problemă aici. Mai există un alt fel de comportament, și anume atunci când frații și surorile exprimă opinii diferite, antihriștii le resping într-un mod indirect, pe ocolite, făcându-i pe oameni să creadă că antihriștii au avut părtășie și au discutat cu ei – dar, când vine momentul, toți trebuie să facă ce spun ei. Caută mereu modalități de a respinge sugestiile altora, așa încât oamenii să le urmeze ideile și să facă ce spun ei. Este aceasta o căutare a adevărurilor-principii? Categoric nu. Deci care este principiul lucrării lor? Este că toată lumea trebuie să asculte de ei și să li se supună, că nu există o persoană mai bună de care să țină seama decât ei și că ideile lor sunt cele mai bune și mai elevate. Antihriștii ar vrea ca toată lumea să simtă că spusele lor sunt corecte, că ei sunt adevărul. Nu este o ticăloșie? Aceasta este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor. A treia caracteristică a ticăloșiei antihriștilor este că, atunci când mărturisesc pentru ei, mărturisesc adesea pentru contribuțiile lor, greutățile pe care le-au îndurat și lucrurile benefice pe care le-au făcut pentru toată lumea, vârându-le în mintea oamenilor, așa încât aceștia să-și aducă aminte că se desfată în lumina antihriștilor. Dacă cineva îi face un compliment sau îi mulțumește unui antihrist, poate chiar să spună câteva cuvinte foarte spirituale, cum ar fi: „Mulțumește-i lui dumnezeu. Este în întregime lucrarea lui. Harul lui dumnezeu este suficient pentru noi”, pentru ca toți să vadă că este destul de spiritual și un bun slujitor al lui Dumnezeu. În realitate, se înalță pe sine, mărturisește pentru el și nu există niciun loc în inima lui pentru Dumnezeu. În mintea tuturor celorlalți, statutul antihristului l-a depășit deja cu mult pe cel al lui Dumnezeu. Nu este aceasta o dovadă reală a faptului că antihriștii mărturisesc pentru ei înșiși? În bisericile în care un antihrist deține puterea și controlul, el are cel mai înalt statut în inimile oamenilor. Dumnezeu poate ocupa doar al doilea sau al treilea loc. Dacă Dumnezeu merge la o biserică în care un antihrist deține puterea și spune ceva, vor fi înțelese spusele Sale de oamenii de acolo? Le vor accepta ei din inimă? Este greu de spus. Acest lucru este suficient pentru a dovedi cât de mult efort depun antihriștii pentru a mărturisi pentru ei înșiși. Ei nu mărturisesc deloc pentru Dumnezeu, ci se folosesc de toate ocaziile de a mărturisi pentru Dumnezeu ca să mărturisească în schimb pentru ei înșiși. Nu este perfidă această tactică folosită de antihriști? Nu este incredibil de ticăloasă? Cu ajutorul acestor trei caracteristici despre care am avut părtășie aici, este ușor să-i discernem pe antihriști.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

Antihriștilor cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față. Întrucât antihriștii sunt în stare să vocifereze cu neobrăzare împotriva lui Dumnezeu și să se opună Lui, cum este firea lor? Este ticăloasă. De ce spun că este ticăloasă? Antihriștii îndrăznesc să se împotrivească lui Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui de dragul de a obține binecuvântări și pentru faimă, câștig și statut. De ce îndrăznesc să facă asta? În adâncul inimii lor există o forță, o fire ticăloasă care îi stăpânește, așa încât sunt în stare să acționeze fără scrupule, să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va da o cunună, înainte ca El să le ia destinația, firea lor ticăloasă izbucnește din inimile lor, iar ei spun: „Dacă nu-mi vei da o cunună și o destinație, voi merge în al treilea cer și mă voi certa cu tine!” Dacă n-ar exista firea lor ticăloasă, unde ar găsi ei o astfel de energie? Pot aduna cei mai mulți oameni o astfel de energie? De ce nu cred antihriștii că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul? De ce se agață cu tenacitate de dorința lor de a primi binecuvântări? Nu este din nou vorba de ticăloșia lor? (Ba da.) Tocmai binecuvântările pe care Dumnezeu promite că le va acorda oamenilor au devenit ambiția și dorința antihriștilor. Sunt hotărâți să le obțină, dar nu vor să urmeze calea lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. În schimb, urmăresc binecuvântările, recompensele și cununile. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va acorda aceste lucruri, ei vor să lupte cu El. Care este logica lor? „Dacă nu pot obține binecuvântări și recompense, mă voi certa cu tine, mă voi opune ție și voi spune că nu ești dumnezeu!” Nu-L amenință pe Dumnezeu spunând asemenea lucruri? Nu încearcă să-L răstoarne? Ba chiar îndrăznesc să tăgăduiască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Atât timp cât acțiunile lui Dumnezeu nu corespund voinței lor, îndrăznesc să tăgăduiască că Dumnezeu este Creatorul, singurul Dumnezeu adevărat. Nu este aceasta firea Satanei? Nu este aceasta ticăloșia Satanei? Există vreo deosebire între purtarea antihriștilor și atitudinea Satanei față de Dumnezeu? Putem echivala pe deplin aceste două abordări. Antihriștii refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și vor să smulgă binecuvântări, recompense și cununi din mâinile lui Dumnezeu. Ce fel de fire este aceasta? Pe ce bază vor ei să acționeze și să înhațe astfel lucruri? Cum pot aduna o asemenea energie? Motivul poate fi rezumat acum: aceasta e ticăloșia antihriștilor. Ei nu iubesc adevărul, dar vor totuși să obțină binecuvântări și cununi și să smulgă aceste recompense din mâinile lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Își dau seama că se joacă cu moartea? (Nu-și dau seama.) S-ar putea și să simtă vag că obținerea recompenselor este imposibilă, prin urmare spun mai întâi ceva precum: „Dacă nu voi putea obține binecuvântări, voi merge în al treilea Cer și mă voi certa cu dumnezeu!” Ei prevăd deja că le va fi imposibil să obțină binecuvântări. La urma urmei, Satana a vociferat mulți ani împotriva lui Dumnezeu în înaltul cerului și ce i-a dat Dumnezeu? Singura afirmație a lui Dumnezeu a fost: „După ce se va încheia lucrarea, te voi arunca în Adânc. Locul tău este în Adânc!” Aceasta e singura „promisiune” a lui Dumnezeu față de Satana. Nu este o nebunie că încă își dorește recompense? Este o ticăloșie. Esența inerentă a antihriștilor este potrivnică față de Dumnezeu, iar antihriștii înșiși nici măcar nu știu de ce este așa. Inimile lor se axează doar pe obținerea de binecuvântări și cununi. Ori de câte ori ceva are legătură cu adevărul sau cu Dumnezeu, împotrivirea și mânia iau naștere înlăuntrul lor. Aceasta e ticăloșie. Probabil că oamenii normali nu pot înțelege sentimentele lăuntrice ale antihriștilor; este destul de greu pentru antihriști. Aceștia au ambiții de-a dreptul imense, au o imensă energie ticăloasă și o dorință foarte mare de a primi binecuvântări. Pot fi descriși ca arzând de dorință. Dar casa lui Dumnezeu are în permanență părtășie despre adevăr – trebuie să le fie foarte dureros și dificil să o asculte. Se nedreptățesc singuri și se prefac atât de mult ca să o suporte. Nu este un fel de energie ticăloasă? Dacă oamenii de rând n-ar iubi adevărul, viața bisericească li s-ar părea neinteresantă și chiar ar avea un sentiment de repulsie față de ea. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr li s-ar părea mai mult o suferință decât o plăcere. Așadar, cum pot antihriștii să o îndure? Pentru că dorința lor de a primi binecuvântări este atât de mare încât îi silește să se nedreptățească singuri și să o îndure cu reticență. În plus, se furișează în casa lui Dumnezeu ca să se poarte ca lacheii Satanei și se dedică provocării de perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Sunt de părere că aceasta este misiunea lor și, înainte de a-și îndeplini sarcina de a se împotrivi lui Dumnezeu, se simt rău și simt că l-au dezamăgit pe Satana. Acest lucru este determinat de natura antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”

În zilele de pe urmă, Dumnezeu vine întrupat să lucreze, exprimă multe adevăruri, dezvăluie umanității toate tainele planului de gestionare al lui Dumnezeu și aprovizionează cu toate adevărurile pe care oamenii trebuie să le înțeleagă și să le pătrundă pentru a fi mântuiți. Aceste adevăruri și aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt comori pentru toți cei care iubesc lucrurile pozitive. Adevărurile sunt nevoile omenirii corupte și sunt comori neprețuite pentru omenire. Fiecare dintre cuvintele, cerințele și intențiile lui Dumnezeu sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le priceapă, sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le respecte ca să poată obține mântuirea și sunt adevăruri pe care ființele umane trebuie să le dobândească. Dar antihriștii văd aceste cuvinte drept teorii și sloganuri, nici măcar nu pleacă urechea la ele și, mai rău, le disprețuiesc și le neagă. Antihriștii văd cele mai prețioase lucruri din rândul umanității drept minciunile șarlatanilor. În inimile lor, antihriștii cred că nu există Mântuitor, să nu mai vorbim de adevăr sau de lucruri pozitive în lume. Ei cred că orice este frumos și orice beneficiu trebuie câștigat de mâinile oamenilor și luat cu forța prin strădania lor. Antihriștii cred că oamenii lipsiți de ambiții și vise nu vor reuși niciodată, dar inimile lor sunt pline de aversiune și ură față de adevărul exprimat de Dumnezeu. Ei consideră că adevărurile exprimate de Dumnezeu sunt teorii și sloganuri, dar consideră că puterea, interesele, ambiția și dorința sunt cauze drepte de gestionat și de urmărit. De asemenea, folosesc serviciul pe care îl fac prin darurile lor ca pe un mijloc de a negocia cu Dumnezeu în încercarea de a intra în Împărăția cerurilor, de a obține cununi și de a se bucura de binecuvântări și mai mărețe. Nu este ticălos acest lucru? Cum interpretează ei intențiile lui Dumnezeu? Ei spun: „Dumnezeu stabilește cine este șeful văzând cine se consumă și suferă cel mai mult pentru el și cine plătește cel mai mare preț. El determină cine poate intra în Împărăție și cine primește cununi văzând cine este capabil să alerge de colo-colo, să vorbească elocvent și cine are spiritul unui bandit și poate să ia lucrurile cu forța. Cum a spus Pavel: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății» (2 Timotei 4:7-8).” Ei urmează aceste cuvinte ale lui Pavel și cred că acestea sunt adevărate, dar ignoră toate cerințele și afirmațiile lui Dumnezeu pentru omenire, gândind: „Aceste lucruri sunt neînsemnate. Tot ceea ce contează este că, odată ce mi-am dus lupta și mi-am terminat cursa, voi primi o cunună în final. Este adevărat. Nu asta vrea să spună dumnezeu? Dumnezeu a rostit mii și mii de cuvinte și a ținut nenumărate predici. În cele din urmă, ceea ce vrea el să le spună oamenilor este că, dacă vrei cununi și recompense, depinde de tine să lupți, să te zbați, să pui mâna și să le iei.” Nu este aceasta logica antihriștilor? În adâncul inimilor lor, așa văd mereu antihriștii lucrarea lui Dumnezeu și așa interpretează ei cuvântul și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Firea lor este ticăloasă, nu-i așa? Ei deformează intențiile lui Dumnezeu, adevărul și toate lucrurile pozitive. Ei privesc planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii drept o negociere deșartă și văd datoria pe care Creatorul le cere oamenilor să o îndeplinească drept o expropriere, agresiune, decepție și negociere deșartă. Nu este aceasta firea ticăloasă a antihriștilor? Antihriștii cred că pentru a obține binecuvântări și a intra în Împărăția cerurilor, trebuie să obțină asta printr-o negociere și că așa este corect, rațional și cât se poate de justificat. Nu este aceasta logica ticăloasă? Nu este aceasta logica satanică? Antihriștii au întotdeauna astfel de păreri și atitudini în adâncul inimilor lor, ceea ce dovedește că firea antihriștilor este prea ticăloasă.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”

Firea antihriștilor este ticăloasă; nu doar că nu acceptă adevărul, dar pot și să se împotrivească lui Dumnezeu, să-și întemeieze împărății proprii și se opun cu îndârjire lui Dumnezeu – aceasta este o fire ticăloasă. Aveți vreo înțelegere a firilor ticăloase? Cei mai mulți oameni poate nu știu cum să le discearnă, așa că haideți să luăm un exemplu. De obicei, unii oameni se comportă foarte normal în împrejurări tipice: vorbesc cu alții și interacționează cu ei foarte normal, arată ca niște oameni normali și nu fac nimic rău. Totuși, când vin la adunări, citesc cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, unii dintre ei nu sunt dispuși să asculte, alții devin somnoroși, unii se simt scârbiți și le este greu să suporte, nedorind să audă și alții adorm fără să-și dea seama și devin total inconștienți – ce se întâmplă aici? De ce se manifestă atât de multe fenomene anormale când cineva începe să aibă părtășie despre adevăr? Unii dintre acești oameni se află într-o stare anormală, dar alții sunt ticăloși. Posibilitatea să fi fost posedați de spirite rele nu poate fi exclusă și, uneori, oamenii nu pot să înțeleagă pe deplin acest lucru sau să-l discearnă clar. Antihriștii au spirite rele în ei. Dacă îi întrebi de ce sunt ostili față de adevăr, spun că nu sunt ostili față de adevăr și refuză cu încăpățânare să recunoască acest lucru, când, de fapt, știu în inimile lor că nu iubesc adevărul. Când nimeni nu citește cuvintele lui Dumnezeu, ei se înțeleg bine cu ceilalți ca și cum ar fi oameni normali, iar tu nu realizezi ce se află înlăuntrul lor. Însă, atunci când cineva citește cuvintele lui Dumnezeu, nu vor să asculte și în inimile lor apare repulsia. Aceasta este natura lor care iese la iveală – sunt spirite rele; sunt acest gen de lucru. Oare cuvintele lui Dumnezeu au expus esența acestor oameni sau au atins un punct sensibil? Nici una, nici alta. Când participă la adunări, ei nu vor să asculte pe nimeni citind cuvintele lui Dumnezeu – nu cumva sunt ticăloși? Ce înseamnă faptul că „sunt ticăloși”? Înseamnă că sunt ostili față de adevăr, față de lucrurile pozitive și față de oamenii pozitivi, fără motiv; nici măcar ei înșiși nu știu care este motivul, trebuie pur și simplu să se poarte așa. Aceasta înseamnă că sunt ticăloși și, în cuvinte simple, înseamnă pur și simplu că sunt abjecți. Unii antihriști spun: „Imediat ce începe cineva lectura cuvintelor lui dumnezeu, eu nu vreau să ascult. Imediat ce aud pe cineva aducând mărturie pentru dumnezeu, simt repulsie și nici măcar eu nu știu de ce. Când văd pe cineva care iubește și urmărește adevărul, nu mă pot înțelege cu el, vreau să fiu împotriva lui, vreau mereu să-l blestem, să-i fac rău pe la spate și să-l chinui până la moarte.” Nici măcar ei nu știu de ce se simt așa – sunt ticăloși. Care este motivul real? Antihriștii pur și simplu nu au înlăuntrul lor spiritul unei persoane normale, pur și simplu nu au umanitate normală – așa stau lucrurile la analiza finală. Dacă o persoană normală Îl aude pe Dumnezeu vorbind atât de clar și lucid despre diverse aspecte ale adevărului, aceasta se gândește: „Într-o epocă atât de ticăloasă și de promiscuă, în care e imposibil de distins ce e corect și ce e greșit și în care se confundă binele cu răul, este atât de prețios și de rar să poți asculta atât de mult adevăr și astfel de cuvinte excelente!” De ce este prețios? Cuvintele lui Dumnezeu trezesc dorințele și inspirația celor care au atât inimă, cât și spirit. Ce inspirație? Ei tânjesc după dreptate și lucruri pozitive, tânjesc să trăiască înaintea lui Dumnezeu, să existe corectitudine și dreptate în lume și ca Dumnezeu să vină și să dețină puterea asupra lumii – acesta este strigătul tuturor celor care iubesc adevărul. Tânjesc însă antihriștii după aceste lucruri? (Nu.) După ce tânjesc ei? „Dacă aș avea puterea, i-aș distruge pe toți cei pe care îi antipatizez! Când cineva mărturisește că hristos este dumnezeu care s-a arătat și lucrează, că dumnezeu este suveranul omenirii și că ale sale cuvinte sunt adevărul, fiind maxima supremă în viața omenirii și temelia pentru supraviețuirea oamenilor, simt repulsie, ură și nu vreau să aud!” Este ceva ce se află în adâncul sufletului antihriștilor. Nu au ei această fire? Cât timp cineva li se închină, îi admiră și îi urmează, atunci sunt prieteni, sunt în aceeași echipă; dacă cineva are mereu părtășie despre adevăr și mărturisește pentru Dumnezeu, atunci antihriștii se feresc de el, simt repulsie față de el și chiar îl atacă, îl exclud și îl chinuie – aceasta e ticăloșie. Când vorbim despre ticăloșie, ne referim mereu la uneltirile viclene ale Satanei; lucrurile pe care le face Satana sunt ticăloase, lucrurile pe care le face marele balaur roșu sunt ticăloase, lucrurile pe care le fac antihriștii sunt ticăloase, iar când vorbim despre faptul că sunt ticăloși, ne referim în principal la faptul că sunt ostili față de toate lucrurile pozitive și se opun în special adevărului și lui Dumnezeu – aceasta e ticăloșie și aceasta e firea antihriștilor.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

Dacă un antihrist vede unii oameni care iubesc și urmăresc adevărul, nu se simte în largul lui. De unde provine acest disconfort? Provine din firea lui ticăloasă, adică în natura lui există o fire ticăloasă care urăște dreptatea, urăște lucrurile pozitive, urăște adevărul și se opune lui Dumnezeu. De aceea, când vede pe cineva urmărind adevărul, el spune: „Nu ești foarte educat și nu arăți chiar grozav, însă chiar urmărești adevărul.” Ce atitudine arată asta? Este dispreț. De exemplu, unii frați și surori au o înzestrare sau o aptitudine specială și vor să îndeplinească o datorie aferentă acesteia. De fapt, acest lucru este adecvat în ceea ce privește diferitele lor condiții, dar cum îi tratează antihriștii pe astfel de frați și surori? În inimile lor, se gândesc: „Dacă vrei să îndeplinești această datorie, trebuie mai întâi să te dai bine pe lângă mine și să faci parte din gașca mea; doar atunci îți voi permite să îndeplinești această datorie. Dacă nu, continuă să visezi!” Nu așa acționează antihriștii? De ce sunt atât de dezgustați de cei care cred sincer în Dumnezeu, care au un oarecare simț al dreptății și o oarecare umanitate și care depun ceva efort pentru a urmări adevărul? De ce sunt mereu în dezacord cu astfel de oameni? Când văd oameni care urmăresc adevărul și se comportă bine, oameni care nu sunt niciodată negativi și au intenții bune, nu se simt în largul lor. Când antihriștii văd oameni care se poartă imparțial, care își pot îndeplini datoria conform principiilor, care pot pune adevărul în practică odată ce îl înțeleg, se enervează foarte tare, își frământă creierii, încercând să se gândească la un mod de a-i chinui pe acei oameni și încearcă să le facă greutăți. Dacă cineva își dă seama de natura-esență a unui antihrist, de perfidia și ticăloșia lui și dorește să-l expună și să-l raporteze, ce va face antihristul? Se va gândi la orice modalitate de a scăpa de acest ghimpe din ochi sau de acest spin din coasta lui și îi va instiga pe frați și surori să respingă această persoană. Un frate sau o soră de rând nu are prestigiu și nici statut în biserică; are doar puțin discernământ în privința acestui antihrist și nu reprezintă o amenințare pentru el. Atunci de ce antihristul o displace mereu și o tratează pe această persoană ca și cum ar fi un ghimpe în ochi sau un spin în coastă? Cum stă această persoană în calea antihristului? De ce nu poate antihristul să accepte astfel de oameni? Pentru că înlăuntrul lui există o fire ticăloasă. El nu poate tolera oamenii care urmăresc adevărul sau urmează calea cea dreaptă. Se opune oricui dorește să urmeze calea cea dreaptă, îți face în mod intenționat greutăți și își va frământa creierii, încercând să se gândească la un mod de a scăpa de tine sau te va asupri așa încât să devii negativ și slab, va găsi să te aibă cu ceva la mână și va spune tuturor, astfel încât alții să te respingă, și atunci este fericit. Dacă nu-l asculți sau nu faci ce spune și continui să urmărești adevărul, să urmezi calea cea dreaptă și să fii o persoană bună, se simte neliniștit în inima lui, supărat și nelalocul lui văzând că îți îndeplinești datoria. Care este cauza? L-ai nemulțumit? Nu. De ce te tratează așa chiar dacă nu i-ai făcut nimic și nu i-ai prejudiciat interesele în niciun fel? Acest lucru arată doar că natura acestui tip de lucru – antihriștii – este ticăloasă și că ei se opun în mod inerent dreptății, lucrurilor pozitive și adevărului. Dacă îi întrebi ce se întâmplă mai exact, nici măcar nu știu; pur și simplu îți fac în mod intenționat greutăți. Dacă spui să facă lucrurile într-un fel, ei trebuie să le facă în alt fel; dacă spui că nu e mare lucru de capul unei persoane, ei spun că acea persoană este minunată; dacă spui că aceasta este o modalitate grozavă de a răspândi Evanghelia, ei spun că este rea; dacă spui că o soră care crede în Dumnezeu doar de un an sau doi a devenit negativă și slabă și ar trebui susținută, ei spun: „Nu-i nevoie, este mai puternică decât tine.” Pe scurt, sunt mereu în dezacord cu tine și acționează în mod deliberat împotriva ta. Care este principiul lor de a fi în dezacord cu tine? Este că orice spui tu că e corect, ei spun că este greșit și orice spui tu că este greșit, ei spun că e corect. Există vreun adevăr-principiu în acțiunile lor? Absolut niciunul. Vor doar să te faci de râs, să te facă de rușine, să te distrugă, să te înfrângă, astfel încât să nu poți ține capul sus, să nu mai urmărești adevărul, să devii slab, să nu mai crezi, iar atunci își ating scopul și simt bucurie în inima lor. Ce se întâmplă aici? Aceasta este esența ticăloasă a genului de oameni care sunt antihriști.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”

În natura ticăloasă a antihriștilor, există ceva necunoscut oamenilor: ei pot folosi diverse mijloace, discursuri, metode, strategii, modalități și sofisme pentru a te convinge să-i asculți, pentru a te face să crezi că sunt drepți, corecți și pozitivi și, chiar dacă fac rău, încalcă adevărurile-principii și dezvăluie firi corupte, în cele din urmă, vor inversa lucrurile și îi vor face pe oameni să creadă că au dreptate. Au această abilitate. Care este această abilitate? Cea de a induce foarte mult în eroare. Aceasta e ticăloșia lor: induc foarte mult în eroare. În inimile lor, lucrurile pe care le plac, le displac, de care le e scârbă, pe care le apreciază și le venerează sunt formate de anumite puncte de vedere denaturate. Aceste puncte de vedere includ o serie de teorii, toate fiind sofisme verosimile, care sunt greu de combătut de către oamenii obișnuiți deoarece nu acceptă deloc adevărul și pot chiar să prezinte argumente sofisticate pentru propriile greșeli. Fără adevărul-realitate, nu-i poți convinge având părtășie despre adevăr cu ei. Rezultatul final este că-și folosesc teoriile goale pentru a te combate, lăsându-te fără cuvinte, cedând treptat în fața lor. Ticăloșia unor astfel de oameni constă în faptul că induc foarte mult în eroare. În mod clar, nu sunt buni de nimic și dau greș în fiecare datorie pe care o fac; totuși, în cele din urmă, tot pot să-i inducă în eroare pe unii oameni să-i venereze, să „îngenuncheze” la picioarele lor și să devină ascultători față de ei. Indivizii de acest tip pot transforma răul în bine, negrul în alb. Pot inversa adevărul și minciuna, pot atribui altora greșelile pe care le-au comis ei și pot să-și asume meritul pentru faptele bune ale altora ca și cum ar fi ale lor. În timp, devii confuz, neștiind cine sunt cu adevărat. Judecând după cuvintele, acțiunile și înfățișarea lor, ți-ai putea spune: „Această persoană este extraordinară; nu ne putem compara cu ea!” Nu înseamnă că ai fost indus în eroare? Ziua în care ești indus în eroare este ziua în care cazi în primejdie. Nu sunt pur și simplu prea ticăloși oamenii de acest fel, care îi induc în eroare pe alții? Oricine le ascultă cuvintele poate fi indus în eroare și tulburat, fiindu-i greu să-și revină o perioadă de timp. Unii frați și surori îi pot discerne și pot vedea că aceștia induc în eroare, îi pot da în vileag și respinge, dar alții, care sunt induși în eroare, ar putea chiar să le ia apărarea, spunând: „Nu, casa lui dumnezeu este nedreaptă față de el; trebuie să-l susțin.” Care este problema aici? În mod clar, sunt induși în eroare, totuși, îl apără și justifică pe cel care i-a indus în eroare. Nu sunt aceștia oameni care cred în Dumnezeu, dar urmează o ființă umană? Pretind că au credință în Dumnezeu, dar de ce venerează astfel această persoană și o apără în mod deosebit? Dacă nu pot recunoaște o chestiune atât de evidentă, nu au fost induși în eroare într-o anumită măsură? Antihristul i-a indus în eroare până în punctul în care nu mai au asemănare umană sau nu mai au de gând să-L urmeze pe Dumnezeu; în schimb, îl venerează și urmează pe antihrist. Nu-L trădează acești oameni pe Dumnezeu? Dacă ai credință în Dumnezeu, dar El nu te-a câștigat, iar antihristul ți-a câștigat inima și îl urmezi din tot sufletul, aceasta dovedește că te-a luat din casa lui Dumnezeu. Odată ce te îndepărtezi de grija și protecția lui Dumnezeu, din casa Lui, antihristul poate să te manipuleze și să se joace cu tine după bunul plac. Când termină să se joace cu tine, nu te va mai dori și se va apuca să-i inducă în eroare pe alții. Dacă îi asculți în continuare cuvintele și ai valoare de exploatat pentru el, te-ar putea lăsa să-l urmezi ceva mai mult timp. Totuși, dacă nu mai vede nicio valoare de exploatat la tine, dacă nu mai are nicio considerație față de tine, te va da deoparte. Mai poți să te întorci la credința în Dumnezeu? (Nu.) De ce nu mai poți? Pentru că a dispărut credința ta de la început; s-a risipit. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni și le fac rău. Se folosesc de cunoașterea și învățarea pe care le venerează oamenii, alături de darurile lor, pentru a-i induce în eroare și a-i controla, exact cum Satana i-a înșelat pe Adam și Eva. Indiferent de natura-esență a antihriștilor, indiferent ce le place, ce detestă și ce apreciază în natura-esență pe care o au, un lucru este sigur: ceea ce le place și ceea ce folosesc pentru a-i induce pe oameni în eroare este contrar adevărului, nu are nicio legătură cu adevărul și este potrivnic față de Dumnezeu – acest lucru este sigur. Rețineți asta: antihriștii nu pot fi niciodată compatibili cu Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”