de Mengfan, China

Părinții mei au decedat când eram încă mică. Eram mulți frați și surori acasă, eram foarte săraci și toți vecinii ne priveau cu dispreț. Uneori, când mă duceam să mă joc cu alți copii din vecini, aceștia găseau o scuză ca să mă alunge. Eram foarte tristă și credeam că oamenii ne desconsiderau din cauză că eram săraci. Într-o primăvară, când vremea începea să se încălzească, nu aveam deloc haine de sezon în care să mă schimb, așa că am continuat să port o jachetă din bumbac și pantaloni din care ieșea căptușeala. Când mă plimbam în public, oamenii mă arătau cu degetul, spunând: „Uitați-vă la acest copil sărac, fără mamă!” Eram foarte invidioasă când îi vedeam pe alții că mănâncă bine și că se îmbracă frumos și m-am gândit: „Când o să cresc mare, o să fac mulți bani, ca să pot să mănânc ce vreau și să mă îmbrac cu ce vreau, astfel încât nimeni să nu mă mai desconsidere vreodată.” Mai târziu, m-am căsătorit, dar familia soțului meu era și ea săracă. Rudele și vecinii ne priveau cu superioritate, dar m-am gândit: „Atât timp cât muncim din greu, cu siguranță putem să ne schimbăm situația și să ne îmbogățim.” Eu și soțul meu aveam slujbe temporare, ne ocupam de mici afaceri și făceam comerț cu produse agricole. Indiferent despre ce era vorba, dacă auzeam despre o oportunitate de a face bani, noi o încercam. Însă, după câțiva ani, continuam să ne câștigăm cu greu existența și nu aveam prea mulți bani puși deoparte. Odată, în timpul unei mese cu prietenii, unul dintre ei și-a bătut joc de noi: „Nu că mă consider superior, dar chiar și dacă munciți încă zece ani, tot nu veți reuși să trăiți cum trăiesc eu acum!” Cuvintele lui m-au înfuriat foarte tare. Mă simțeam ca și cum primisem o palmă și fața îmi ardea. M-am gândit: „Taci din gură. După cum se spune: «Sărăcia nu are rădăcină, la fel cum nici bogăția nu are sămânță.» Bogăția și sărăcia nu sunt bătute în cuie și, atât timp cât muncim din greu, nu vom fi mereu săraci!” I-am spus soțului meu: „Nu ne putem lăsa descurajați, trebuie să îl întrecem și să îl facem să admită că s-a înșelat.”

Mai târziu, am împrumutat bani ca să înființăm un magazin universal cu vânzare en-gros. Ca să ne mulțumim clienții, le livram marfa acasă, iar eu, împreună cu soțul meu, transportam marfa și o vindeam din ușă în ușă. Ca să câștigăm clienți, le vindeam la prețuri mici sau pe datorie. Unii clienți erau nepoliticoși, dar, ca să facem bani, noi trebuia să continuăm să zâmbim. Lucram cel puțin zece ore pe zi și, în timpul zilei, eram atât de obosită încât mă fura somnul, dar, chiar și așa, nu îmi permiteam să mă odihnesc. Pe măsură ce afacerea a luat avânt, ne-am extins operațiunile. Ca să economisim, nu am angajat ajutoare și ne ocupam singuri de încărcare și descărcare. La finalul fiecărei zile eram atât de extenuați, încât nici nu mai aveam energie ca să vorbim. După câțiva ani în acest ritm, am câștigat în cele din urmă niște bani, ne-am achitat împrumuturile și am cumpărat o mașină pentru livrări. Am construit chiar și o casă și am devenit oarecum renumiți în zona noastră. Rudele și prietenii ne admirau și ne lăudau pentru faptul că eram atât de capabili și de competenți. Toate aceste laude din partea prietenilor și a rudelor mă făceau să mă simt mândră și mă gândeam: „În sfârșit s-au terminat zilele în care oamenii mă priveau cu superioritate, acum pot să țin capul sus în fața altora. Este grozav să ai bani! Cât sunt încă tânără și cu putere de muncă, vreau să fac și mai mulți bani, să cumpăr o casă și o mașină mai bune și să trăiesc o viață superioară, care îi va face pe oameni să mă admire și mai mult!” După aceea, am lucrat și mai din greu și eram atât de ocupată, încât nici măcar nu mai aveam timp de mese regulate. Când stăteam noaptea în pat, prin minte îmi treceau întruna problemele de afaceri și, uneori, nu puteam să dorm toată noaptea, nici măcar pastilele de dormit nu mă puteau ajuta. Primeam telefoane cu solicitări de livrări înainte ca soarele să răsară și mă grăbeam să le onorez. Stăteam ca pe ace în fiecare zi. Deoarece unele bunuri erau inflamabile, uneori, noaptea, când dormeam și farurile unei mașini luminau casa, credeam că izbucnise un incendiu, astfel că săream din pat și mă grăbeam afară ca să verific dacă este un incendiu. Eram permanent cu nervii întinși la maximum și era extenuant să trăiesc astfel. Însă, când vedeam câți bani făcusem, mă simțeam fericită și mă gândeam că voiam să fac și mai mulți bani, ca să îi fac de rușine pe cei care mă desconsideraseră.

Într-o zi, când soțul meu nu era acasă, am descărcat singură un camion mare de marfă și, în acea noapte, m-a durut tare spatele în timpul somnului. În dimineața următoare, spatele mă durea atât de tare încât nu mă puteam apleca și îmi era dificil chiar și să merg. Am fost la spital, iar doctorul m-a diagnosticat cu hernie de disc. A spus că aveam nevoie de odihnă și că nu mai puteam să fac munci grele, că dacă mi-aș forța din nou spatele, s-ar putea înrăutăți și ar putea duce chiar la paralizie. Cuvintele doctorului m-au îngrozit. M-am gândit să dau afacerea pe mâna soțului și să mă odihnesc o perioadă, dar apoi mi-am adus aminte cât de neglijent era soțul meu. Nu îi păsa de prețurile de achiziție sau de prețurile cu amănuntul ale produselor magazinului și, fără mine, magazinul nu putea funcționa. Afacerea mergea atât de bine, încât, dacă aș fi lipsit chiar și o zi, ar fi însemnat să pierdem mulți bani. M-am gândit să continui cât timp puteam și să mă opresc când, într-un final, cedam. Prin urmare, am continuat să lucrez, în timp ce strecuram în program tratamente ori de câte ori puteam. Mai târziu, m-am îmbolnăvit de inimă, de fibrom uterin, de rinită alergică și de neurastenie. Uneori nu puteam să dorm toată noaptea, am devenit foarte irascibilă, toată lumea și toate lucrurile din jur mă iritau și adeseori izbucneam, vorbindu-le urât celorlalți. Chiar dacă aveam bani, chinul provocat de boală mă făcea să simt că viața nu merita trăită. O întâmplare de care îmi aduc aminte foarte clar a avut loc în ajunul unui festival al primăverii, când era deja foarte târziu. Toate magazinele de pe stradă erau închise și eram singura persoană rămasă pe întreaga stradă. Am văzut o grămadă mare de mărfuri în fața magazinului, care trebuia mutată înăuntru, dar eram atât de extenuată, încât nu mai aveam nici măcar puterea să merg. Am simțit un val de singurătate și de disperare și m-a apăsat sentimentul acestei vieți atât de grele și de obositoare. Cu lacrimi în ochi, m-am uitat către cer și am strigat: „O, Cerule! Am obosit atât de tare să trăiesc în acest fel. Viața chiar înseamnă doar să faci bani? Care este adevăratul scop al vieții?”

În timp ce mă chinuiam în această durere și confuzie, în primăvara anului 2014, fiica mea, care tocmai acceptase lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. În acel moment, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El Se simte scârbit de acești oameni care nu au deloc conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea oamenilor. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău și să-ți aducă apă și mâncare, astfel încât să te trezești și să nu mai fii însetat sau înfometat. Când ești epuizat și când simți o parte din mohorârea acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un «tată»; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta. El a vegheat cu dorință intensă, așteptând o reacție, dar fără a primi un răspuns. Veghea și așteptarea Lui sunt dincolo de orice preț și sunt de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate această veghe și această așteptare sunt nedeterminate și poate sunt pe sfârșite. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte emoționată și nu m-am putut abține să nu plâng. S-a dovedit că Dumnezeu fusese mereu alături de mine, așteptându-mă să revin. Mă epuizasem și mă îmbolnăvisem alergând după bani. Îmi petreceam zilele cu nervii întinși la maximum și simțeam că viața mea era foarte dureroasă și goală. Dumnezeu a folosit-o pe fiica mea ca să îmi predice Evanghelia, permițându-mi să aud glasul Lui și să revin la casa lui Dumnezeu. În acel moment, m-am simțit ca și cum aș fi revenit lângă părinții mei și inima mea s-a umplut de pace, de liniște și de sentimentul că aveam pe cine să mă bazez.

După ce L-am găsit pe Dumnezeu, starea mea psihică s-a îmbunătățit din ce în ce mai mult și, treptat, ritmul cardiac mi-a revenit la normal. S-a ameliorat și rinita alergică și am putut să dorm noaptea. Știam că Dumnezeu îndepărtase boala de mine și inima mea era plină de recunoștință față de El. Mai târziu, am acceptat datoria de udare a nou-veniților în biserică. În acest mod, îmi făceam datoria și, în același timp, mă ocupam de afacerea mea, dar, în majoritatea timpului, inima mea continua să se concentreze pe afacere, iar eu credeam că este în regulă, atât timp cât acest lucru nu întârzia adunările cu nou-veniții. Uneori, în noaptea de dinaintea unei adunări, clienții veneau să ridice marfă, iar eu, ca să vând mai mult, le tot arătam mai multe produse. Când ajungeam acasă, era deja foarte târziu, eram atât de obosită încât tot corpul mă durea și adormeam în timp ce eram în genunchi și mă rugam. Deoarece nu mă odihnisem bine, în următoarea zi, la adunările cu nou-veniții, eram somnoroasă. La acea vreme, o soră pe care o udam era, de asemenea, ocupată cu afacerea ei. Întârzia mereu la adunări, dar eu vorbeam cu ea doar despre cuvinte și doctrine și nu îi îndreptam starea. Uneori, în timpul adunărilor, mă gândeam să mă grăbesc acasă, pentru a livra marfa clienților, îngrijorându-mă că, dacă aș livra ceva cu întârziere, clienții nu ar mai dori acel lucru. Inima mea nu putea să se liniștească și îmi doream doar ca adunările să se termine repede. Altă dată, soțul meu a plecat din oraș ca să cumpere marfă și a lipsit mai multe zile. În timpul acelor zile, trebuia să ud nou-veniții, iar dacă aș fi plecat ca să îmi fac datoria, magazinul ar fi trebuit să se închidă. Mă gândeam: „Pot să fac peste o mie de yuani pe zi. Câți bani aș pierde dacă aș închide magazinul mai multe zile?” Prin urmare, i-am spus conducătorului, cu viclenie: „Dacă țin magazinul închis, vecinii vor începe să suspecteze că am credință în Dumnezeu și acest lucru ar putea genera un risc de securitate.” Astfel, l-am convins pe conducător să găzduiască adunările pentru nou-veniți în locul meu. Într-o seară, după cină, m-am simțit dintr-o dată amețită și am avut o senzație de rău de la stomac, care m-a făcut să vomit tot ceea ce mâncasem. La început, m-am gândit că ar fi putut să fie de la ceva ce am mâncat, dar, după ce am vomitat, amețeala s-a înrăutățit. Soțul meu m-a dus la spital, iar eu m-am rugat întruna lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, Tu ai permis ca această boală să se pogoare asupra mea astăzi. Te rog, luminează-mă, ca să Îți înțeleg intenția și să îmi dau seama unde am greșit. Sunt dispusă să mă pocăiesc.”

În căutarea mea, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, armonie și ruptură, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe – sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut. Între o familie armonioasă și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre sunt atât de nepregătite pentru a fi înmuiate. În mod surprinzător, sângele inimii pe care l-am consumat vreme de atâția ani nu Mi-a adus decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima? În acest moment, ce alegeți?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu și gândindu-mă la comportamentul meu, nu eram eu exact persoana de care vorbea Dumnezeu, încercând să prind bani cu o mână și adevărul cu cealaltă? Cu toate că aveam credință în Dumnezeu și îmi făceam datoria, mintea mea continua să fie preocupată în fiecare zi cu afacerea și mă gândeam mereu cum să fac mai mulți bani. Îmi petreceam tot timpul urmărind banii și arareori mâncam sau beam cuvintele lui Dumnezeu. Îmi tratam datoria ca pe ceva de făcut în timpul liber și, când o făceam, o îndeplineam superficial, de mântuială. Faptul că puteam să mă instruiesc în datoria de udare a nou-veniților era modul în care Dumnezeu mă înălța și ar trebui să mă gândesc serios la cum să îmi fac datoria bine și la cum să îndrept stările și să rezolv dificultățile fraților mei și surorilor mele. Cu toate acestea, nu considerasem că datoria mea era responsabilitatea mea, iar mintea mea era concentrată doar pe cum să fac mai mulți bani. În fiecare zi, stăteam trează până târziu pentru afacerea mea, astfel încât, în ziua următoare, eram somnoroasă în timpul adunărilor cu nou-veniții și aveam părtășie doar despre cuvinte și doctrine. Cu toate că, în cadrul adunărilor, aveam timp de mai multă părtășie cu frații și cu surorile, mi-era teamă că, dacă adunările s-ar termina târziu, aș întârzia cu vânzarea mărfurilor, așa că le încheiam în grabă. Ca să fac mai mulți bani, l-am mințit chiar și pe conducător, rugându-l să îmi țină locul, în calitate de gazdă, la adunările cu nou-veniții. Înainte de a-L găsi pe Dumnezeu, îmi găseam de lucru pentru bani în fiecare zi, epuizându-mă și îmbolnăvindu-mă. Eram chinuită și simțeam o durere insuportabilă, până în punctul în care mi-am pierdut chiar și curajul de a trăi. Dumnezeu a fost Cel care m-a salvat și m-a lăsat să Îi aud glasul, ar trebui să fiu recunoscătoare pentru salvarea Sa și să profit de această oportunitate unică în viață ca să îmi fac datoria bine, spre mulțumirea Lui. Dar mintea mea continua să fie plină de gânduri despre cum să câștig mai mulți bani și, ori de câte ori datoria mea intra în conflict cu interesele mele personale, mereu dădeam datoria deoparte. Fusesem cu adevărat egoistă și detestabilă, lipsită de umanitate! Dumnezeu spune: „Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima?” Obișnuiam să mă concentrez doar să alerg după bani și nu îmi făceam datoria bine, dar Dumnezeu mi-a dat încă o șansă să aleg. Eram dispusă să mă bazez pe Dumnezeu, să renunț la urmărirea banilor, să mănânc și să beau mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să-mi dedic inima datoriei mele.

Mai târziu, am citit încă un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au ajuns la inimă. Lucram cu nechibzuință ca să fac bani, doar ca să fiu admirată de alții, crezând că banii câștigați aveau să îmi ofere totul. Însă, când a venit suferința bolii, banii nu m-au ajutat deloc la alinarea durerii. Doar atunci mi-am dat seama: „Dacă îmi pierd viața, cu ce mă vor ajuta mai mulți bani câștigați? Dacă mor, la ce îmi vor folosi admirația și laudele trecătoare ale oamenilor?” M-am gândit la o vecină și la un vecin bogați. Ea s-a îmbolnăvit de leucemie când avea în jur de treizeci de ani și, în ciuda faptului că a cheltuit mulți bani, nu a reușit să se vindece. În final, a decedat și a lăsat în urmă doi copii mici. Un alt vecin, care avea în jur de patruzeci de ani, a avut o hemoragie cerebrală, a ajuns într-o stare vegetativă și a murit la scurt timp după aceea. Văzând acest lucru, mi-am dat seama că nicio sumă de bani nu poate prelungi viața unei persoane și am știut că nu puteam să îmi risc viața doar ca să fac bani. După aceea, am început să mă concentrez pe datoria mea. Pe lângă îndatoririle mele, practicam liniștirea dinaintea lui Dumnezeu, mâncam și beam cuvintele Lui și mă înzestram cu adevărul. Treptat, rezultatele datoriei mele s-a îmbunătățit și am descoperit că îmi făcea o mare plăcere să trăiesc viața bisericească alături de toată lumea.

Într-o zi, după ce mi-am terminat datoria, m-am întors la magazin și, când soțul meu mi-a dat chitanța pentru vânzări, am observat că niște articole lipseau nejustificat. Când am verificat împreună cu respectivul client, mi-am dat seama că soțul meu înregistrase o cantitate mai mică din câteva articole. În plus, era și o factură care ar fi trebuit să aibă valoarea de 500 de yuani, dar el scrisese doar 50 de yuani. M-am gândit: „Am știut dintotdeauna că soțul meu era neglijent, adeseori facturând în minus și dând gratis marfă în plus. Având în vedere faptul că în fiecare zi vin clienți să cumpere marfă, în acest ritm, nicio sumă de bani nu ne va acoperi pierderile. Se pare că, într-adevăr, magazinul nu poate funcționa fără mine.” Mi-a fost dificil să fac abstracție de această chestiune. În acel moment, mi-am dat seama că mă concentram din nou pe bani, așa că am cugetat: „Știu că averea în bani deținută de o persoană este predestinată de Dumnezeu, atunci de ce îmi este atât de greu să renunț la urmărirea banilor?” Am citit ce spuneau cuvintele lui Dumnezeu: „«Banii fac lumea să se învârtă» este o filosofie a Satanei. Predomină în întreaga omenire, în fiecare societate umană; ați putea spune că este o tendință. Asta deoarece a fost întipărită în inima fiecărei persoane care, la început, nu a acceptat această zicală, dar apoi a acceptat-o tacit când a venit în contact cu viața reală și a început să simtă că aceste cuvinte erau de fapt adevărul. Nu este acesta un proces prin care Satana îl corupe pe om? Poate oamenii nu înțeleg această zicală în aceeași măsură, dar fiecare o interpretează și o recunoaște la niveluri diferite, în baza lucrurilor care s-au întâmplat în jurul lor, și a experiențelor personale. Nu asta e situația? Indiferent cât de multă experiență are cineva cu această expresie, care este efectul negativ pe care îl poate avea asupra inimii cuiva? Ceva este dezvăluit prin firea umană a oamenilor din această lume, inclusiv a fiecăruia dintre voi. Ce anume este? Este divinizarea banilor. Este greu să scoți acest lucru din inima cuiva? Este foarte greu! Se pare că Satana l-a corupt profund pe om! Satana folosește banii pentru a-i ispiti pe oameni și îi corupe să divinizeze banii și să venereze lucrurile materiale. Și cum se manifestă în oameni această venerație a banilor? Credeți oare că nu ați putea supraviețui în această lume fără niciun ban, că până și o singură zi fără bani ar fi imposibilă? Statutul oamenilor se bazează pe cât de mulți bani au, ca și respectul pe care îl pretind. Spatele celor săraci este îndoit de rușine, în timp ce bogații se bucură de statutul lor înalt. Ei stau drepți și mândri, vorbind tare și trăind arogant. Ce le aduc oamenilor această zicală și această tendință? Oare nu este adevărat că mulți fac orice sacrificiu în goana după bani? Oare nu mulți își sacrifică demnitatea și integritatea căutând mai mulți bani? Oare nu mulți oameni pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria și de a-L urma pe Dumnezeu, de dragul banilor? Oare pierderea șansei de a dobândi adevărul și de a fi mântuiți nu este cea mai mare pierdere pentru oameni? Nu e Satana sinistru că folosește această metodă și această zicală pentru a-l corupe pe om într-o asemenea măsură?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că urmărirea averii ca să câștig admirație nu este un lucru pozitiv și că aceasta este o metodă pe care Satana o folosește ca să corupă oamenii. Oamenii trăiesc pentru bani și, odată ce au câțiva, vor mai mulți. Dorința lor de avere crește permanent și, într-un final, mor pentru bani, pierzând oportunitatea de a urmări adevărul și de a fi mântuiți. Când eram tânără, familia noastră era săracă și cei din jurul nostru își băteau joc de noi, astfel încât m-am simțit inferioară altora. Când am crescut, dar tot nu puteam să câștig bani, prietenii și rudele mă desconsiderau și am resimțit și mai puternic faptul că, fără bani, viața era de nesuportat. Prin urmare, câștigarea banilor a devenit scopul vieții mele. Trăiam conform cuvintelor otrăvite: „Banii nu reprezintă totul, dar fără ei nu poți face nimic”, „Banii fac lumea să se învârtă”, „Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană” și altor asemenea otrăvuri pe care Satana le insuflă oamenilor. Atât timp cât puteam să fac bani, eram dispusă să îndur orice greutate și, chiar și atunci când eram la un pas de paralizie din cauza herniei de disc, nu m-am odihnit. Eram îngrijorată că, dacă nu munceam, însemna să câștig mai puțini bani, așa că am continuat să mă forțez, ca și cum aș merge pe o bicicletă și nu m-aș opri decât atunci când se răsturna. În final, boala mea îmi provoca atâta durere încât nu mai voiam să trăiesc. Chiar și după ce L-am găsit pe Dumnezeu, am continuat să trăiesc conform acestor otrăvuri satanice. Cu toate că îmi făceam îndatoririle, inima mea continua să se concentreze pe cum să fac mai mulți bani și, în timpul adunărilor, făceam lucrurile doar de mântuială și pierdeam vremea. Din această cauză, intrarea în viață a fraților și a surorilor a avut de pierdut, iar eu nu am evoluat deloc. Viața conform otrăvurilor Satanei mi-a adus doar durere și fărădelegi în realizarea îndatoririlor mele. Urmărirea averii pentru a câștiga admirație este modul în care Satana controlează oamenii și îi duce la pierzanie. Nu mai voiam să fiu tentată de Satana, să îmi pierd timpul alergând după avere. Trebuia să îmi concentrez energia să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu și să îmi fac îndatoririle. După aceea, m-am concentrat mai puțin pe afacere, am vizitat magazinul mai rar și m-am simțit mult mai relaxată, atât fizic, cât și mental. Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoană normală și care urmărește iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni unul dintre oamenii lui Dumnezeu este viitorul tău adevărat și o viață de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Înainte, trăiam pentru trup și pentru bani, căutând admirația din partea altora, și mergeam pe o cale a distrugerii. Acum, puteam să Îl urmez pe Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să îmi fac datoria de ființă creată. Aceasta este viața cea mai valoroasă și cea mai plină de sens. Trebuia să îmi concentrez gândurile pe urmărirea adevărului și pe îndatoririle mele și trebuia să îmi fac îndatoririle bine ca să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu.

Într-o zi, soțul meu a venit acasă și mi-a spus că în zona noastră se deschisese un hipermarket și că departamentul de marketing voia să înceapă în forță, atrăgând comercianți mari, ca să dezvolte afacerea. Ofereau condiții foarte avantajoase comercianților mari ca noi, garantându-ne trei ani fără plata chiriei și spațiu gratis în depozit. Soțul meu a discutat despre această chestiune cu mine, dorind să facem stocuri de marfă pe care să o vindem acolo, spunând că profitul era garantat. Eram puțin tentată, gândindu-mă: „Nu este aceasta o oportunitate de aur care ne cade din cer? În prezent, plătim zeci de mii de yuani pentru chirie, în fiecare an. Dacă am face comerț en-gros și cu amănuntul pe această nouă piață, afacerea noastră ar prospera cu siguranță și, după ce câștigăm mai mult, putem să cumpărăm o casă mai bună și o mașină mai frumoasă. Asta le va face pe rudele și pe prietenii noștri să ne admire și să ne invidieze și mai mult!” Dar, dacă eram de acord, eu și soțul meu ar fi trebuit să gestionăm magazine separate și, cu toate că am câștiga mult mai mulți bani, cu siguranță am fi mai ocupați și mai epuizați ca înainte. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama: „Nu este aceasta exact o ispită din partea Satanei? Dacă deschidem un alt magazin, am putea să câștigăm mai mulți bani și să ne îmbunătățim reputația, dar nu aș mai avea timp să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu sau să îmi fac îndatoririle. Nu ar distruge acest lucru șansele mele de a fi mântuită?” M-am gândit la ceea ce a spus Domnul Isus: „La ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). Era perfect adevărat. Indiferent cât de mulți bani făceam, la ce îmi foloseau dacă în final îmi pierdeam viața? Dumnezeu mă binecuvântase deja destul, prin urmare, nu puteam să continui să îmi dedic tot timpul și toată energia ca să câștig bani. Înțelegând intenția lui Dumnezeu, l-am convins pe soțul meu să abandoneze ideea deschiderii unui magazin în noua piață. Spre surprinderea mea, el a fost de acord și am simțit o ușurare profundă în inima mea. Eliberarea mea din robia banilor este rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu, care au avut efect asupra mea!