de Liu Bin, China

În august 2023, împreună cu fratele Zhang Hang, am supravegheat lucrarea de evanghelizare din mai multe biserici. La început, ori de câte ori apăreau probleme în lucrare, preluam inițiativa pentru a discuta și a mă sfătui cu Zhang Hang cu privire la chestiunile respective. Zhang Hang avea un simț al poverii pentru îndatoririle lui și venea la mine pentru a discuta despre diferitele probleme și abateri din lucrarea noastră. De asemenea, el propunea soluții și căi de rezolvare a acestora, iar eu eram capabil să îi accept și să îi adopt sugestiile. Mai târziu, am observat că lui Zhang Hang îi lipseau aptitudinile de rezolvare a problemelor și de redactare a scrisorilor, așa că m-am gândit în sinea mea: „Este o datorie nouă pentru Zhang Hang. Firește că îi lipsesc diferite aptitudini. Va trebui să îi tratez lipsurile în modul corect și să îl ajut prin mai multă părtășie.” L-am ajutat să își revizuiască și să își îmbunătățească scrisorile și l-am încurajat adesea.

Dar, după un timp, am observat că Zhang Hang avea în continuare probleme cu redactarea scrisorilor. Fără să vreau, am început să îl privesc cu superioritate și cu dispreț. În plus, multe dintre soluțiile mele la probleme și răspunsurile la scrisori au fost în mare parte acceptate de conducere, problemele și abaterile din lucrarea de evanghelizare s-au ameliorat treptat și lucrarea noastră a avut unele rezultate pozitive. Aceasta m-a determinat să încep să trăiesc într-o stare de admirație de sine și să cred că dețin anumite capacități de lucru. Treptat, am încetat să îmi mai îndrept atenția spre a cere și a căuta sugestiile lui Zhang Hang în îndeplinirea îndatoririlor mele, gândindu-mă că nu voi obține niciun sfat bun întrebându-l și că oricum voi sfârși prin a face lucrurile în felul meu. După aceea, am început să îi trasez directive despre cum să rezolve o problemă sau alta și despre cum să trateze diferite scrisori și îl criticam cu dispreț, spunându-i că avea o perspectivă prea limitată asupra lucrurilor și că oferea doar soluții superficiale. Cu timpul, Zhang Hang a devenit oarecum constrâns de mine. Îmi amintesc că, odată, l-am rugat pe Zhang Hang să redacteze o scrisoare și i-am spus cum mă gândeam eu că ar trebui să o scrie. Ulterior, când am constatat că nu o scrisese conform ideilor mele, m-am înfuriat, gândindu-mă în sinea mea: „Chiar ți-am spus cum să rezolvi această problemă, iar ideile și planurile propuse de mine s-au dovedit eficiente în practică. Ceea ce ai scris tu nu rezolvă nicidecum problema!” Așa că l-am întrebat pe un ton acuzator: „De ce nu ai scris cum ți-am spus? Felul în care ai scris-o tu nu merge la esența problemei și nu o va rezolva.” Zhang Hang mi-a răspuns: „Am vrut să o scriu așa cum mi-ai spus tu că te gândești că ar trebui redactată, dar am încercat de mai multe ori și, pentru că nu reușeam să o scriu bine, am compus-o conform înțelegerii mele.” Am vrut să îl critic în continuare, dar mi-am dat brusc seama că vorbeam din impulsivitate și m-am oprit. Altă dată, Zhang Hang mi-a înmânat o scrisoare pe care o redactase. Am observat niște probleme în ea și, fără să vreau, am simțit din nou dispreț față de el. I-am spus pe un ton plin de reproș: „Uite ce e, ai o perspectivă mult prea limitată asupra acestei probleme! Și, în partea aceasta, părtășia ta nu clarifică problema și nu o va rezolva!” După ce i-am spus aceste lucruri, Zhang Hang a lăsat capul în jos și nu a mai rostit un cuvânt. Văzând tulburarea de pe chipul lui Zhang Hang, am început să mă simt vinovat: „Cum am putut fi atât de disprețuitor și de critic cu el? Data viitoare, nu mă mai pot comporta astfel.” Cu toate acestea, când au apărut situații similare, eu tot nu m-am putut stăpâni să nu îl privesc de sus. Până la urmă, Zhang Hang a devenit foarte pasiv în îndatoririle sale și, ori de câte ori se confrunta cu dificultăți sau cu probleme, mă întreba mai întâi pe mine cum să le rezolve. A ajuns chiar la concluzia că are un calibru slab și că nu este potrivit pentru această datorie și a vrut să renunțe. Văzându-l pe Zhang Hang în această stare, mi-am dat seama că eu eram cel care îl constrânsese și care îi făcuse rău. Acela a fost momentul în care am căutat adevărul pentru a reflecta asupra mea.

În timpul unuia dintre devoționalele mele, am dat peste două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Văd mulți oameni cărora li se urcă la cap când demonstrează un oarecare talent în datoria lor. Când arată că dau dovadă de unele abilități, cred că sunt foarte impresionanți și apoi trăiesc de pe urma acestor abilități și nu se străduiesc mai mult. Ei nu îi ascultă pe ceilalți, orice spun aceștia, crezând că aceste mici lucruri pe care le au constituie adevărul și că ei sunt cei mai buni. Ce fire este aceasta? Este o fire arogantă. Ei sunt mult prea lipsiți de rațiune. Poate o persoană să-și îndeplinească bine datoria când are o fire arogantă? Poate să fie supusă lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt? Acest lucru este și mai dificil” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce discursul vostru Îi provoacă dezgust? De îndată ce ați dat dovadă de un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de supunere și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu după îndeplinirea unei sarcini minore. […] Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care fac donații și cei care nu fac, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știți foarte bine că voi credeți în Dumnezeu și, cu toate acestea, să nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Știind foarte bine că sunteți pe deplin nevrednici, insistați, totuși, în a vă lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo încât nu mai aveți autocontrol?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu expuneau exact starea mea. Consideram că aveam o înțelegere aprofundată asupra problemelor și că redactam scrisori clare, iar aceste lucruri îmi erau adesea confirmate de conducere, ceea ce m-a făcut să am o părere foarte bună despre mine, așa că, atunci când am observat numeroasele probleme din scrisorile lui Zhang Hang, am simțit un dispreț profund față de el. Când nu redacta scrisorile așa cum mă gândeam eu că ar trebui scrise, nu îl întrebam care era motivul, ci îl criticam și îl mustram, insistând să le scrie așa cum îi spuneam eu. Din cauza criticilor și a mustrărilor mele constante, a devenit constrâns de mine, a început să îi fie teamă să își exprime părerile și a dezvoltat o atitudine pasivă în îndeplinirea îndatoririlor sale. Chiar a concluzionat că îi lipsește calibrul necesar pentru îndeplinirea acestei datorii. Adevărul era că Zhang Hang propovăduise Evanghelia timp de mulți ani și avea o oarecare experiență în lucrarea de monitorizare și de îndrumare, dar, din cauză că a fost constrâns de mine, el nu și-a folosit aceste atuuri de care dispunea. Am înțeles că aroganța mea mă privase cu totul de rațiune și că pur și simplu îi constrângeam pe alții și le făceam rău. În ce fel îmi îndeplineam eu datoria? Asta era clar răutate! M-am gândit la anii de dinainte. Când îmi îndeplineam îndatoririle în calitate de conducător al bisericii și observam că lucrarea mea producea unele rezultate, îi priveam de sus pe colegii mei, considerând întotdeauna că eu aveam un calibru mai bun și că părerile mele erau cele mai corecte. Simțeam că, indiferent dacă era vorba de selecția sau de utilizarea oamenilor, de rânduirea lucrării sau de gestionarea activităților, toată lumea trebuia să mă asculte pe mine. Nu permiteam nimănui să vină cu opinii diferite de ale mele. Dacă cineva avea ceva de obiectat, pur și simplu îi respingeam opiniile și uneori îi mustram și îi criticam pe alții dintr-o poziție de autoritate. Consecința a fost că toți s-au simțit constrânși de mine. Din cauza aroganței, neprihănirii de sine și samavolniciei mele, am perturbat și am tulburat grav lucrarea bisericii. Am observat că acum căzusem din nou pradă proastelor mele obiceiuri și am devenit oarecum negativ, gândindu-mă: „Nu mai pot îndeplini această datorie. Dacă o țin tot așa, voi trăi în continuare sub imperiul firii mele arogante. Pe lângă răul pe care i l-aș face lui Zhang Hang, aceasta va perturba și va tulbura lucrarea.” Mă cufundam în negativitate și în neînțelegere și am devenit oarecum pasiv în îndatoririle mele.

Mai târziu, mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că am căutat cu luciditate intenția lui Dumnezeu. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „De ce orchestrează Dumnezeu toate aceste lucruri? Nu este pentru a te expune drept cine ești sau pentru a te dezvălui și a te elimina; a te dezvălui nu este scopul final. Scopul final este să te desăvârșească și să te mântuiască. Cum te desăvârșește Dumnezeu? Și cum te mântuiește? În primul rând, El începe prin a te face conștient de propria ta fire coruptă și prin a te face să-ți cunoști natura-esență, neajunsurile și ceea ce îți lipsește. Doar știind aceste lucruri și având o înțelegere clară a lor, poți urmări adevărul și te poți elibera treptat de firea ta coruptă. Acesta este Dumnezeu oferindu-ți o ocazie. Aceasta este mila lui Dumnezeu. Tu trebuie să știi cum să profiți de această ocazie. Nu ar trebui să te opui lui Dumnezeu, să te bați cap în cap cu El sau să-L înțelegi greșit. În particular, când te confrunți cu oamenii, evenimentele și lucrurile pe care Dumnezeu le aranjează în jurul tău, să nu simți în permanență că lucrurile nu sunt așa cum îți dorești să fie; nu-ți dori în permanență să scapi de ele și nu te plânge și nu-L înțelege mereu greșit pe Dumnezeu. Dacă faci aceste lucruri în permanență, atunci nu experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și asta va face să-ți fie foarte greu să intri în adevărul-realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că, atunci când Dumnezeu dezvăluie oamenii, El nu face acest lucru pentru a-i elimina, ci pentru a-i mântui, astfel încât ei să devină conștienți de firea lor coruptă, să urmărească adevărul și să reușească să schimbe acea fire. Am conștientizat cât de jalnic de mică era statura mea și că, atunci când am fost dezvăluit, nu am căutat în mod activ adevărul pentru a-mi trata firea coruptă, ci am devenit negativ și am fugit. Acesta nu era comportamentul unei persoane care urmărește adevărul! Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost profund corupt de Satana. Când lucrarea mea începe să producă rezultate, mă consider superior, devin arogant, îngâmfat și îmi disprețuiesc și îmi critic fratele partener, constrângându-l și făcându-i rău. Dumnezeule, nu vreau să trăiesc sub imperiul firii mele arogante. Te rog, mântuiește-mă și ajută-mă să dobândesc o înțelegere reală a naturii mele îngâmfate și arogante, astfel încât să mă pot detesta și să urmăresc să îmi schimb firea.”

După aceea, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care se referea în mod direct la starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai nerezonabili și, cu cât sunt mai nerezonabili, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu o fire arogantă îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc inimi temătoare de Dumnezeu. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, suveranității Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea și controlul asupra altora. Acest tip de persoană nu are deloc o inimă temătoare de Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut rațiunea, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firea arogantă. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât mai mult vei avea o inimă temătoare de Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să dobândești adevărul și să-L cunoști. Doar cei care dobândesc adevărul sunt cu adevărat oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Expunerea cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că, atunci când oamenii trăiesc sub imperiul naturii lor arogante, fără a experimenta judecata și mustrarea lui Dumnezeu, firea lor nu se schimbă, și că, în orice moment, vor comite fapte rele și I se vor împotrivi lui Dumnezeu. Nu așa mă comportasem eu? Reușisem să rezolv unele probleme și aptitudinile mele de scriere erau puțin mai bune decât ale altora, așa că mă considerasem superior și îl privisem constant de sus pe Zhang Hang. Fie că a fost vorba despre rezolvarea problemelor sau despre discuțiile referitoare la lucrare, rareori i-am cerut părerea lui Zhang Hang și chiar dacă am făcut-o, a fost o simplă formalitate. M-am purtat întotdeauna cu superioritate și i-am dat ordine. Când am văzut că Zhang Hang nu respectase felul meu de a gândi pentru a redacta o scrisoare, în loc să cântăresc ce a dorit el să exprime din perspectiva lui sau să mă gândesc dacă existau părți care puteau fi folosite din ceea ce scrisese el, ori la completările sau îmbunătățirile care puteau fi aduse scrisorii lui pentru a obține rezultate mai bune, eu i-am respins pur și simplu ideile, l-am criticat și l-am mustrat, forțându-l să redacteze scrisoarea așa cum îi spusesem eu. Mi-am tratat părerile ca fiind standardul și nu i-am permis lui Zhang Hang să aibă propriile opinii. Din cauza aceasta, el s-a simțit constrâns de mine și, când scria scrisori, a devenit extrem de precaut, ba chiar a început să se limiteze, spunând că îi lipsește calibrul, și a vrut să renunțe. În realitate, raționamentul lui Zhang Hang în redactarea scrisorilor era valid uneori, doar că părtășia lui asupra lucrurilor era parțială. Ar fi trebuit să pornesc de la ceea ce scrisese el și să aduc îmbunătățiri, dar, în loc să procedez astfel, eu i-am respins cu desăvârșire ideile și l-am forțat să urmeze instrucțiunile mele. Oare nu îmi tratam ideile de parcă ar fi reprezentat adevărul? Am înțeles că natura mea era profund arogantă. Trăiam sub imperiul otrăvurilor satanice: „Sunt propriul meu domn” și „Doar eu sunt grozav”. Atât cu Zhang Hang, cât și cu frații și surorile care îmi fuseseră parteneri și partenere înainte, nu am făcut altceva decât să îi constrâng și să le fac rău, ceea ce a perturbat și a tulburat și lucrarea bisericii. Acum vedeam cât de arogant și de îngâmfat eram și că nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu sau supusă Lui. Mergeam pe calea unui dușman al lui Dumnezeu. M-am gândit la Pavel în Epoca Harului. El avea anumite daruri și talente în predicarea Evangheliei și a reușit să convertească credincioși, a înființat multe biserici și a scris numeroase scrisori. El a considerat toate acestea un capital și i-a privit pe toți de sus. A spus chiar că nu era cu nimic mai prejos decât oricare dintre apostoli și se ridica adesea în slăvi, desconsiderând meritele celorlalți apostoli. A devenit atât de arogant încât a mărturisit public că el este un Hristos în viață. Aceasta a jignit firea lui Dumnezeu, iar Pavel a fost blestemat și pedepsit de Dumnezeu. Oare eu nu mă comportasem exact ca Pavel? Conștientizarea acestui fapt m-a îngrozit. Dacă nu mă pocăiam și nu urmăream o schimbare a firii mele, finalul meu avea să fie ca al lui Pavel, iar Dumnezeu m-ar fi disprețuit, respins și eliminat.

Mai târziu, i-am vorbit deschis lui Zhang Hang despre starea mea și i-am cerut iertare, iar el mi-a vorbit deschis despre starea lui. De atunci, l-am îndrumat cu răbdare pe Zhang Hang, explicându-i cum ar trebui să privească problemele și cum ar trebui să scrie scrisorile, și, uneori, când întâmpina dificultăți în a scrie bine, eu îl ajutam să își îmbunătățească ciornele. Practicând în acest fel, m-am simțit mai împăcat și mai ușurat în inima mea. Reflectând în continuare, mi-am dat seama că un alt motiv al aroganței mele era acela că îmi tratam darurile și talentele ca pe un capital. Am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Când a creat omul, Dumnezeu a dat diferitelor tipuri de oameni specializări diferite. Unii sunt buni la literatură, alții sunt buni la medicină, unii sunt buni la studii, alții sunt buni la cercetarea științifică și așa mai departe. Specializările oamenilor sunt date de Dumnezeu și nu sunt un motiv de laudă. Indiferent ce specializare are cineva, nu înseamnă că înțelege adevărul și, cu siguranță, nu înseamnă că deține adevărul-realitate. Oamenii au anumite specializări și, dacă au credință în Dumnezeu, ar trebui să folosească aceste specializări pentru a-și îndeplini îndatoririle. Acest lucru e acceptabil pentru Dumnezeu. A te lăuda cu o anumită specializare sau a dori să o folosești ca să închei târguri cu Dumnezeu înseamnă să fii prea lipsit de rațiune. Dumnezeu nu acordă favoruri unor asemenea oameni. Unii au o anumită aptitudine, prin urmare, când vin în casa lui Dumnezeu, simt că sunt mai presus decât ceilalți, vor să se bucure de tratament special și au impresia că sunt asigurați pe viață. Ei consideră această aptitudine drept un fel de capital – câtă aroganță! Așadar, cum ar trebui să privești aceste înzestrări și specializări? Dacă aceste lucruri sunt utile în casa lui Dumnezeu, atunci sunt doar instrumente cu care să-ți îndeplinești datoria. Nu au nicio legătură cu adevărul” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent ce fel de talente avem, fie că suntem pricepuți la cântat, la dansat, la scris sau la predicarea Evangheliei, toate aceste daruri și talente ne sunt oferite de Dumnezeu. Dumnezeu ne dă aceste daruri și talente pentru ca noi să le putem folosi în îndeplinirea îndatoririlor noastre în mod corespunzător. De exemplu, eu am niște aptitudini de scriere și ar fi trebuit să îmi folosesc atuurile pentru a-mi ajuta frații parteneri și surorile partenere să înfăptuiască în mod corespunzător lucrarea bisericii. Dar eu am folosit aceste daruri și talente pe care mi le-a dat Dumnezeu ca pe un capital. Pe lângă faptul că m-am admirat, l-am disprețuit și l-am constrâns constant pe Zhang Hang, forțându-l să se conformeze ideilor mele. Firea mea a devenit din ce în ce mai arogantă și îmi lipseau cu desăvârșire umanitatea și rațiunea. Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama că darurile și talentele sunt doar instrumente menite să ajute o persoană să își facă bine datoria. Dacă o persoană are daruri și talente, asta nu înseamnă că ea înțelege adevărul sau că a reușit să realizeze o transformare a firii, iar dacă are doar daruri și nu urmărește adevărul, nu își va putea îndeplini îndatoririle în mod corespunzător, va face în continuare fapte rele și I se va împotrivi lui Dumnezeu. Am tratat darurile și talentele pe care mi le-a dat Dumnezeu ca pe un capital, gândindu-mă că sunt aptitudinile și abilitățile mele, fără să îmi cunosc deloc identitatea sau poziția. Eram cu adevărat lipsit de rușine și Îl scârbisem pe Dumnezeu!

Mai târziu, a fost o situație în care am identificat unele probleme și abateri în lucrarea de udare și a trebuit să scriem o scrisoare pentru a oferi soluții prin părtășie. După ce am avut părtășie cu Zhang Hang, l-am rugat să scrie el scrisoarea mai întâi. După ce a redactat scrisoarea, mi-a arătat-o, iar eu am constatat că lipseau unele detalii și am început să îl disprețuiesc din nou. În acel moment, mi-am dat seama că dezvăluiam din nou o fire arogantă. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce faci, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că, pentru a putea colabora armonios cu alții, trebuie să tratez cum se cuvine atuurile și punctele slabe ale fiecăruia. Când observ lipsurile și punctele slabe ale altora, nu ar trebui să îi disprețuiesc sau să îi desconsider, ci, mai degrabă, să fac în așa fel încât atuurile noastre să se completeze reciproc. În acest fel, vom putea obține rezultate bune în îndatoririle noastre. Dumnezeu a oferit fiecărei persoane un calibru și talente diferite. Zhang Hang nu se pricepea la redactarea scrisorilor, așa că eu trebuia să îi tratez lipsurile așa cum se cuvine și nu îmi puteam compara atuurile cu punctele lui slabe. Adevărul era că Zhang Hang avea propriile atuuri. Fusese responsabil de lucrarea de evanghelizare și de udare timp de mulți ani, acumulase multă experiență și obținuse rezultate în lucrarea lui. Dar, în ciuda acestor lucruri, nu era arogant sau neprihănit de sine și îmi cerea în continuare ajutorul în chestiuni pe care nu le deslușea în întregime. De asemenea, când îi atrăgeam atenția asupra problemelor din lucrarea lui, el era capabil să accepte observațiile mele. Acestea erau atuuri pe care eu nu le dețineam și puteam învăța de la el. După ce mi-am dat seama de aceste lucruri, am putut privi corect punctele slabe și lipsurile lui Zhang Hang. După aceea, am revizuit și am îmbunătățit scrisoarea. Când am expediat-o, m-am simțit foarte bine știind că mă răzvrătisem împotriva mea, în loc să trăiesc sub imperiul firii mele arogante, întrucât asta îmi umple inima de pace și de bucurie, nu îi constrânge pe alții și nu le face rău. Toate aceste schimbări pe care le-am realizat au fost rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu, care m-au călăuzit. Slavă lui Dumnezeu!