de Bai Lu, China

Într-o zi, la mijlocul lui noiembrie 2023, an primit o scrisoare de la conducătorii superiori, în care eram informată că frații și surorile votaseră ca eu să fiu conducătoare districtuală și mă întrebau dacă eram dispusă să preiau această datorie. În fața acestei datorii neașteptate, inima mi-a luat-o dintr-o dată la galop și m-am gândit: „Calibrul meu este mediu și nu știu să mă exprim. Chiar dacă am fost în trecut conducătoare și lucrătoare, nu sunt foarte pricepută în a avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și, atunci când am fost predicatoare, nu am reușit să-i demit prompt pe falșii conducători, ceea ce a semănat haos în biserică și m-a făcut să las multe fărădelegi în urma mea. Acum am fost aleasă drept conducătoare districtuală. Știu că, pentru această datorie, va trebui să am chiar mai multă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și va trebui să coordonez diferite aspecte ale lucrării și să am discernământ cu privire la oameni. Oare pot face față acestor lucruri? Dacă nu înțeleg adevărurile-principii, perturb și tulbur lucrarea și ajung să fiu demisă, atunci nu doar că vor fi dezvăluite adevăratele mele capacități, ci voi lăsa în urmă fărădelegi semnificative și este posibil să nu am un final sau o destinație bună.” Șovăitoare, m-am întrebat: „Oare ar trebui să accept asta sau nu?” În seara aceea, m-am zvârcolit în pat, neputând să dorm. Gândul de a accepta această datorie mă apăsa asemeni unui munte și mă tot temeam că, dacă nu îndeplinesc această datorie bine, voi fi dezvăluită și demisă. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, știu că datoria aceasta este înălțarea Ta pentru mine și că ar trebui să mă supun necondiționat, dar mă tot gândesc la viitorul meu și la perspectivele și căile mele pentru viitor și nu mă pot supune. Te rog, luminează-mă să-Ți înțeleg intenția!”

În ziua următoare, în timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că această datorie era înălțarea lui Dumnezeu și că era responsabilitatea mea de la care nu mă puteam sustrage. Dacă mă eschivam sau refuzam această datorie pentru a-mi proteja viitorul și destinația, aveam să pierd însăși chintesența viețuirii mele ca ființă creată și dacă se întâmpla acest lucru, credința mea în Dumnezeu până la sfârșit nu avea să îmi aducă în final aprobarea Lui. M-am gândit la perioada în care fusesem predicatoare, când perturbasem și tulburasem lucrarea și comisesem fărădelegi, însă Dumnezeu nu mă tratase pe măsura fărădelegilor mele. Acum, biserica îmi oferea în continuare ocazia de a-mi face datoria în calitate de conducătoare, așa că nu mă mai puteam sustrage de la ea. M-am gândit: „Nu sunt foarte pricepută în a avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. Într-un rol de conducere, mă voi confrunta cu tot felul de dificultăți și probleme și, astfel, voi avea numeroase ocazii să practic rezolvarea problemelor cu adevărul. Nu este oare aceasta o cale mai bună de a mă pregăti și de a-mi compensa neajunsurile? Nu doar că îmi voi îmbunătăți abilitățile profesionale în diferite sarcini, ci voi progresa și în discernerea oamenilor. În același timp, mă va motiva și să mă axez pe urmărirea adevărului în datoria mea, pentru a mă elibera de firea mea coruptă. Oare nu este aceasta o favoare pe care mi-o face Dumnezeu?” Mi-am dat seama cât de mare este dragostea lui Dumnezeu și am înțeles că dacă rămâneam egoistă și detestabilă și încercam să mă protejez refuzând să îmi fac datoria, trădam intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu. Făcând asta, chiar aș fi dat dovadă de lipsă de umanitate!

M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun clar că indiferent care este datoria unei persoane, nu are legătură cu primirea de binecuvântări sau necazuri. Ca ființă creată, îndeplinirea propriei datorii este absolut firească și justificată. Este responsabilitatea noastră ca oameni, iar noi, oamenii, ar trebui să o acceptăm necondiționat și să ascultăm. Crezusem greșit despre conducători că sunt dezvăluiți și eliminați rapid, dar, în realitate, chiar dacă nu deveneam conducătoare, dacă nu urmăream adevărul și mergeam pe calea greșită, nu aveam să sfârșesc oricum prin a fi dezvăluită și eliminată? Dumnezeu a spus de mult că îndeplinirea propriei datorii nu are nicio legătură cu a primi binecuvântări sau necazuri și că lucrul care contează este dacă o persoană urmărește și iubește adevărul. Acum că frații și surorile mă desemnaseră să fiu conducătoare districtuală, trebuia să accept mai întâi acest lucru și să practic, iar în legătură cu problemele și neajunsurile din datoria mea, puteam să caut soluții împreună cu surorile care îmi erau partenere și dacă aveam în continuare neclarități, puteam cere îndrumare de la conducătorii superiori. Prin urmare, am răspuns că eram dispusă să îndeplinesc această datorie. Practicând astfel, m-am simțit neclintită și împăcată în inima mea.

Într-o dimineață, am văzut un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență intitulat „Ce se ascunde în spatele refuzului de a fi conducător.” Videoclipul acela cuprindea un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care se potrivea foarte bine cu starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când se face o simplă modificare la datoria lor, oamenii ar trebui să răspundă printr-o atitudine de ascultare, să facă așa cum le spune casa lui Dumnezeu și ceea ce sunt capabili și, indiferent de ceea ce fac, să facă acel lucru pe cât de bine le permite puterea lor, din toată inima și din toată puterea lor. Ceea ce a făcut Dumnezeu nu este din greșeală. Un adevăr atât de simplu poate fi practicat de către oameni cu puțină conștiință și rațiune, dar acest lucru depășește abilitățile antihriștilor. Când este vorba de modificarea îndatoririlor, antihriștii vor veni imediat cu argumente, sofisme și sfidare și, în adâncul lor, refuză să o accepte. Ce anume este în inima lor? Neîncredere și îndoială, apoi, îi încearcă pe ceilalți, folosind tot felul de metode. […] De ce ar complica atât de mult un lucru simplu? Există un singur motiv: antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că atunci când unui antihrist i se atribuie o altă datorie, acesta nu se gândește cum să se supună lui Dumnezeu și să satisfacă intenția Lui, ci, mai degrabă, se gândește mai întâi dacă datoria aceasta este benefică pentru reputația sau statutul lui sau dacă îi va afecta finalul și destinația. Am înțeles că antihriștii cred în Dumnezeu de dragul binecuvântărilor și al câștigului și că, pentru ei, este mai important să obțină binecuvântări decât să își facă bine datoria. M-am gândit: „Oare dezvăluirea mea nu este asemeni celei a unui antihrist din punctul de vedere al noii datorii care mi-a fost atribuită?” Ar fi trebuit să fiu recunoscătoare pentru înălțarea lui Dumnezeu care îmi permitea să mă pregătesc în rolul de conducătoare districtuală și ar fi trebuit să îmi fac bine datoria pentru a-I aduce satisfacție lui Dumnezeu. Dar eu mă tot întrebam: „Când eram predicatoare, am comis fărădelegi pentru că nu i-am demis rapid pe falșii conducătorii. Dacă devin conducătoare districtuală și voi avea mai multe responsabilități, nu există mai multe șanse să comit fărădelegi și să fiu dezvăluită mai rapid? Dacă lucrurile nu merg bine, speranța mea de a obține binecuvântări în credința mea se va nărui.” Pentru a-mi proteja viitorul și destinația, doream să mă sustrag de la această datorie. Era vorba pur și simplu despre o altă datorie care îmi fusese atribuită, însă eu crezusem, în mod greșit, că Dumnezeu voia să mă dezvăluie și să mă elimine prin această datorie. Oare nu Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu? În trecut, crezusem că inima îmi era pură în credința mea și că orice datorie mi-ar fi rânduit biserica, mă puteam supune, dar asta fusese doar pentru că nu îmi fuseseră periclitate interesele. Acum că simțeam că această datorie îmi periclita viitorul și destinația, doream să o refuz. Am înțeles că îmi lipsea complet umanitatea și că eram pur și simplu o persoană detestabilă și lipsită de altruism, care era interesată doar de profit! În realitate, nu fusesem demisă din rolul meu de predicatoare din cauza poziției mele, ci pentru că urmăream reputația și statutul și nu făceam lucrare concretă. Cu toate acestea, casa lui Dumnezeu nu m-a eliminat pentru asta, ba chiar mi-a oferit șansa de a reflecta și de a mă pocăi, continuând să rânduiască îndatoriri pentru mine. M-am gândit și la acei antihriști excluși din biserică. Ei nu fuseseră dezvăluiți și eliminați doar din cauza pozițiilor lor înalte, ci pentru că urmăreau întotdeauna doar reputația și statutul, formau clici și stârneau gelozie și conflicte, perturbând și tulburând astfel lucrarea. Chiar și după ce primeau părtășie, ei refuzau categoric să se pocăiască și doar după aceea erau într-un final eliminați. De aici, am înțeles că dacă o persoană nu urmărește adevărul, va fi dezvăluită și eliminată indiferent ce datorie face.

M-am întrebat: „Ce alte perspective incorecte ar putea cauza această reticență a mea de a fi conducătoare districtuală?” Mai târziu, am înțeles că simțeam că, în calitate de conducătoare districtuală, aveam să fiu responsabilă pentru întreaga lucrare și că trebuia să pot îndruma abilitățile profesionale pentru diferite aspecte ale lucrării și să pot să discern oamenii, întrucât altfel, nu aveam să fiu capabilă să îndeplinesc această datorie. Cu toate acestea, aveam multe lipsuri din punctul de vedere al abilităților tehnice. Prin urmare, îmi dorisem constant să mă eschivez de la această datorie. Era acest punct de vedere în acord cu adevărul? Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „În calitate de conducător, după ce rânduiești lucrarea, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă ești novice în aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care are cunoștințe, care o pricepe cu adevărat, care înțelege meseria în cauză pentru a efectua verificări și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. Deși încă nu stăpâneam numeroase domenii tehnice ale rolului meu de conducătoare districtuală, Dumnezeu nu a spus niciodată că trebuie să fii priceput la toate pentru a îndeplini această datorie. Intenția lui Dumnezeu era ca eu să mă concentrez la căutarea adevărurilor-principii în timpul pregătirii concrete, să-mi compensez neajunsurile și să pătrund treptat în adevărurile-realități. Pentru că îmi lipseau abilitățile tehnice, trebuia să cer colaborarea fraților și surorilor care dețineau aceste cunoștințe. Împreună, aveam să reușim să căutăm adevărurile-principii pentru a rezolva abaterile și problemele din lucrarea noastră și, dacă chiar existau lucruri pe care nu le puteam înțelege, puteam cere ajutorul conducătorilor superiori. Dacă îmi dădeam cu adevărat toată silința pentru a colabora și, în final, constatam că statura și calibrul meu erau într-adevăr insuficiente pentru această datorie, puteam demisiona și le puteam cere conducătorilor să îmi atribuie o datorie mai potrivită. Faptul că am înțeles intenția lui Dumnezeu mi-a înseninat cu adevărat inima și am reușit să renunț la grijile și de îndoielile mele.

În ianuarie 2024, conducătorii superiori au aflat că rezultatele lucrării de udare pe care o supravegheam nu erau bune și că udătorii nu făcuseră progrese și nu se concentrau asupra cultivării nou-veniților, așa că mi-au scris pentru a mă întreba dacă ne confruntam cu aceste probleme și cum urmăream lucrarea de udare. Speriată, m-am gândit: „Sunt principala responsabilă pentru lucrarea de udare și m-am ocupat de ea în fiecare zi. Cum se poate să nu fi observat toate aceste probleme în lucrarea mea? Se pare că îmi lipsesc cu adevărat capacitățile necesare pentru această lucrare.” Grijile m-au năpădit din nou, gândindu-mă: „Dacă udătorii nu udă nou-veniții bine și aceștia pleacă, nu înseamnă că am comis o fărădelege? Nu înseamnă că nu voi avea un final bun?” Mi-am dat seama că mă gândeam din nou la finalul și la destinația mea și mi-am amintit de niște cuvinte ale lui Dumnezeu: „Fiecare dintre voi ar trebui să își îndeplinească datoria cu inima deschisă și sinceră și să fie dispus să plătească orice preț necesar. Așa cum ați spus și voi, când va veni acea zi, Dumnezeu nu va fi nepăsător față de nimeni care a suferit sau a plătit un preț pentru El. Acesta este tipul de convingere de care merită să vă țineți strâns și e corect să nu uitați asta niciodată. Numai așa pot fi cu mintea împăcată în privința voastră. Altfel, veți fi întotdeauna oameni în privința cărora nu pot să-Mi liniștesc mintea și veți fi pe veci obiectul antipatiei Mele. Dacă voi toți puteți să vă urmați conștiința și să dați totul pentru Mine, neprecupețind niciun efort pentru lucrarea Mea și dedicând energia unei întregi vieți pentru lucrarea Evangheliei Mele, atunci nu va tresări adesea inima Mea de bucurie pentru voi? Astfel, voi putea să-Mi liniștesc pe deplin mintea cu privire la voi, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”). Intenția lui Dumnezeu este să ne desăvârșească, astfel încât noi să putem pătrunde în toate aspectele adevărului când ne facem îndatoririle. Am reflectat asupra eșecului meu în a face lucrare concretă. Nu mă aplecasem prompt asupra abaterilor și problemelor din lucrarea de udare. Acest lucru afectase eficacitatea udării nou-veniților. Trebuia să corectez rapid aceste abateri și să rezolv aceste probleme. Doar așa aveam să îmi îndeplinesc cu adevărat responsabilitățile. Prin urmare, am raportat cu onestitate abaterile și problemele din lucrarea mea conducătorilor superiori și m-am aplecat realmente asupra stărilor udătorilor și asupra problemelor nou-veniților. Udătorii au înțeles și ei cât de important este să fii înzestrat cu adevărul și au găsit o cale de a practica în îndatoririle lor. Am ajuns să simt că, dacă reușim să renunțăm la sentimentele noastre de precauție față de Dumnezeu, nu ne mai gândim la viitorul și la destinațiile noastre și punem suflet în îndeplinirea îndatoririlor noastre, atunci, pe măsură ce le îndeplinim, vom deveni capabili să vedem îndrumarea lui Dumnezeu.