de Liang Zhi, China

În 1998, compania la care lucram împreună cu soția mea a dat faliment și amândoi ne-am pierdut locurile de muncă. La acea vreme, situația noastră financiară era foarte proastă. Mama mea era bolnavă și avea cheltuieli medicale, iar noi trebuia să plătim și taxele de școlarizare pentru copilul nostru. Am încercat să împrumut bani de la prieteni și de la rude, dar nimeni nu a fost dispus să ne ajute. Am văzut cât de reci pot fi oamenii unii cu alții. M-am gândit: „Trebuie să câștig mai mulți bani și să devin cineva pentru ca nimeni să nu mă mai privească de sus!” După aceea, am pornit o fermă de porci și am intrat în parteneriat cu alții pentru a înființa o companie. Dar totul s-a dus pe apa sâmbetei, iar eu am ajuns înglodat în datorii. Mai târziu, cineva m-a recomandat să lucrez pe post de contabil la o companie de logistică. Mi-a plăcut foarte mult acest loc de muncă deoarece era la una dintre cele mai influente companii din țară și credeam că, atât timp cât muncesc din greu, există multe șanse să mă dezvolt. Pentru a îmbunătăți situația financiară a familiei, lucram adesea ore suplimentare. Șeful meu mă aprecia mult și a început să-mi încredințeze unele dintre cele mai importante sarcini financiare ale companiei. Am tratat fiecare sarcină cu conștiinciozitate și am fost sârguincios și responsabil cu fiecare treabă ce mi-era dată, oferindu-i liniște șefului meu. Șeful era foarte mulțumit de mine, așa că, treptat, am tot fost promovat, trecând de la funcția de contabil la cea de manager de departament, iar odată cu asta, aria responsabilităților mele a crescut și a tot crescut. Rudele, prietenii și colegii care mă priveau cu dispreț la început au început să mă lingușească. Mă simțeam foarte fericit și credeam că, în sfârșit, am găsit ceva pentru care să mă străduiesc în viață. Când mă gândeam la asta, deși eram doar un manager de departament la acea vreme, simțeam că, dacă aș fi promovat în continuare, nu doar că venitul meu s-ar mări, dar și reputația mea ar continua să crească. În acel moment aș fi reușit cu adevărat și aș fi dobândit atât faimă, cât și câștig.

După ceva vreme, o rudă mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. După ce am mers la câteva adunări, am înțeles că adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu în zilele de pe urmă sunt pentru a mântui omenirea și că, atât timp cât cineva urmărește adevărul și își schimbă firea, poate fi protejat de Dumnezeu în timpul marilor catastrofe și poate ajunge la o destinație frumoasă. De atunci înainte, pe lângă munca de la serviciu, participam la adunări cu frații și cu surorile, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și cântând imnuri pentru lauda Lui. La scurt timp după aceea, am început să-mi îndeplinesc datoria. La început, datoria mea nu intra prea mult în conflict cu serviciul. Dar pe măsură ce a trecut timpul, datoria a devenit mai solicitantă și uneori trebuia să-mi iau liber de la serviciu mai multe zile la rând. Am început să mă îngrijorez, temându-mă că datoria mi-ar putea afecta serviciul. Dat find că munca financiară de care eram responsabil implica bani, cel mai mic pas greșit putea să mă coste locul de muncă și, dacă șeful mă concedia, toate speranțele mele s-ar fi năruit. Mă întrebam: „Dacă s-ar întâmpla asta, oare rudele, prietenii și colegii mei vor mai avea aceeași stimă deosebită pentru mine?” Mai mult, condițiile de trai ale familiei mele abia începeau să se îmbunătățească și, dacă aș face o greșeală și aș pierde acest loc de muncă, am ajunge din nou în sărăcie. După multă reflecție, am decis să iau mai puține zile libere și să accept mai multe sarcini. După aceea, chiar și atunci când îmi luam liber pentru a-mi îndeplini datoria, sunam pentru a urmări munca asistentului meu, bătându-l la cap, reamintindu-i diverse și dându-i indicații pentru a mă asigura că nu se întâmpla nimic greșit. Am lucrat și mai intens în timpul programului de muncă și chiar îmi făceam griji despre muncă în timpul devoționalelor mele. Chiar și atunci când era aproape timpul să plec de la serviciu, dacă primeam o sarcină, mă apucam imediat de muncă. În timp ce alții mergeau acasă pentru a se odihni după ce își terminaseră programul, eu rămâneam la birou, continuând să muncesc peste program. Uneori, munceam ore suplimentare până târziu în noapte și ajungeam atât de epuizat, că aveam dureri de spate și nu mai aveam deloc putere în corp. Plănuiam să citesc cuvintele lui Dumnezeu când ajungeam acasă, dar, după doar câteva rânduri, creierul meu începea să se oprească, iar somnolența era prea intensă pentru a putea continua. Mă consolam, spunându-mi: „Voi citi mai târziu când voi avea mai mult timp.” Și apoi adormeam. Uneori, voiam să îmi liniștesc inima pentru a reflecta atent la cuvintele lui Dumnezeu, dar pur și simplu nu aveam energia necesară. De îndată ce îmi suna telefonul cu o problemă de la companie, închideam cartea cuvintelor lui Dumnezeu și mă apucam să o rezolv. Deși îmi îndeplineam datoria, în calitate de credincios, nu puteam să îmi fac regulat devoționalele sau să am o relație normală cu Dumnezeu. Mă simțeam foarte tulburat și mă gândeam că nu acesta era tipul de viață pe care mi-l doream. Dar, când mă gândeam la prestigiul pe care mi-l aducea acest loc de muncă, mă simțeam incapabil să renunț. Era o adevărată dilemă.

După ce a văzut cât de dedicat și de responsabil eram, șeful meu m-a promovat în funcția de manager de decontări financiare la sediul central al companiei, responsabil pentru decontările de mărfuri transportate la nivelul întregii rețele. Acesta era principalul departament al companiei și obținerea acestei funcții însemna că mă apropiam tot mai mult de obiectivul meu de a deține o mașină și o casă, ca să nu mai vorbim despre beneficiile suplimentare care veneau odată cu promovarea în această funcție. De la companii la indivizi, toți cei care doreau plăți anticipate și venituri încasate mai repede din operațiunile de transport căutau în mod activ să se dea bine pe lângă mine. Mai mult, aveam dreptul de a mă pronunța privind creșterea salariilor, distribuirea sarcinilor și modificările de poziție pentru personalul departamentului, așa că tot mai mulți oameni căutau să-mi intre în grații. Uneori, când postam un mesaj pe grupul de la muncă, mulți oameni răspundeau și această receptivitate copleșitoare era ceva de care nu mă bucurasem până atunci. Cu această promovare, salariul meu a crescut și el și obțineam, de asemenea, venituri suplimentare substanțiale. Șefii care îmi căutau activ ajutorul îmi aduceau ocazional specialități locale, țigări și alcool de lux, carduri cadou și alte asemenea obiecte și fiecare sărbătoare era ca sezonul recoltei pentru mine. Uneori mă gândeam că, fiind credincios, ar trebui să fiu o persoană onestă și să nu-mi folosesc puterea pentru a căuta câștigul personal, așa cum fac non-credincioșii, dar nu puteam rezista tentației profitului. Eram perfect conștient de cerințele lui Dumnezeu, dar eram incapabil să le pun în practică. Mai mult, din cauza suprasolicitării prelungite a ochilor, vederea mi s-a deteriorat treptat, iar multele nopți în care stăteam până târziu au dus la creșterea tensiunii arteriale și la umflarea gambelor, făcându-mă să mă simt epuizat fizic și mental după o zi de muncă. Știam că, continuând așa, îmi voi distruge sănătatea, dar nu puteam să mă opresc. Fără acest loc de muncă, aș fi pierdut toate aceste beneficii materiale, dar și admirația celorlalți. Uneori, la adunări, frații și surorile vorbeau despre cum au trăit anumite lucruri, cum au recunoscut aspecte ale corupției lor și cum s-au îndreptat după ce au citit cuvintele lui Dumnezeu. Simțeam o invidie profundă, spunându-mi: „Acești frați și surori, toți urmăresc o schimbare în firea lor, dar eu încă mă zbat în mlaștina banilor, a faimei și a câștigului, ca să nu mai vorbim de a mă lepăda de firea mea coruptă; eu nici măcar nu am ajuns să mă asemăn unui creștin. Am devenit sclavul total al banilor!” Știam că acest loc de muncă mă încetinea cu adevărat în urmărirea adevărului și a credinței mele în Dumnezeu, dar tot nu puteam să renunț la faima și la câștigul pe care mi le aducea. Știam că, de îndată ce renunț, toată gloria și plăcerea materială pe care le câștigasem în schimbul anilor de muncă grea s-ar fi pierdut. Mă simțeam total confuz și nu știam ce să fac.

Într-o zi, la o adunare, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Omul trebuie să urmărească să trăiască o viață plină de semnificație și nu ar trebui să fie satisfăcut cu circumstanțele sale actuale. Pentru a trăi după imaginea lui Petru, el trebuie să posede cunoștințele și experiențele lui Petru. Omul trebuie să urmărească lucruri care sunt mai înalte și mai profunde. El trebuie să urmărească o iubire mai profundă și mai pură pentru Dumnezeu și o viață care are valoare și semnificație. Doar aceasta este viață; doar atunci omul va fi la fel ca Petru. Trebuie să te concentrezi pe a fi proactiv față de intrarea ta în partea pozitivă și nu trebuie să îți permiți în mod pasiv să te lepezi de credință pentru o liniște de moment în timp ce ignori adevăruri mai profunde, mai specifice și mai practice. Iubirea ta trebuie să fie practică și trebuie să găsești moduri de a te elibera de această viață desfrânată, fără griji, care nu este diferită de cea a unui animal. Trebuie să trăiești o viață plină de semnificație, o viață de valoare, și nu trebuie să te păcălești sau să îți tratezi viața ca pe o jucărie cu care să te joci” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat cu adevărat. Dumnezeu ne cere să-l imităm pe Petru, care nu era legat de lucrurile lumești și care a fost capabil să renunțe la faimă, câștig, statut și plăceri trupești pentru a duce o viață plină de sens. Petru avea realizări academice excelente și, cu inteligența și înțelepciunea sa, cu siguranță ar fi putut deveni un oficial în acele vremuri, dar el simțea că goana după faimă și câștiguri lumești printr-o carieră de oficial era lipsită de sens și dorea, în schimb, să caute o viață plină de semnificație. Mai târziu, Petru a fost chemat de Domnul să-L urmeze și a dobândit multe adevăruri, a ajuns să aibă o înțelegere reală a lui Dumnezeu și, în cele din urmă, a atins iubirea supremă pentru Dumnezeu și supunerea până la moarte, primind aprobarea Lui. Atunci m-am privit pe mine în lumina acestor învățături. Pentru a trăi o viață în care să fiu foarte respectat și pentru a ajunge în vârf, am investit toată energia mea în muncă, dar ce aș câștiga cu adevărat alergând astfel după bani, statut și plăceri trupești? Gândindu-mă mai bine, chiar dacă dorințele trupului meu ar fi satisfăcute și mi-aș îndeplini obiectivele de a avea o mașină, o casă și statut, dacă nu aș reuși să dobândesc adevărul în pofida credinței mele în Dumnezeu, ce sens ar avea o astfel de viață? Nu ar fi aceasta o viață trăită în zădărnicie? A trăi doar pentru a-ți satisface plăcerile trupești nu este cu nimic diferit de a trăi ca un animal și nu contează cât de mari sunt plăcerile trupești, în cele din urmă, de ele nu se alege nimic. Deși încă nu ajunsesem să am hotărârea lui Petru, trebuia să mă străduiesc să o ating și să mă concentrez mai mult pe mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu și pe urmărirea adevărului. Așa că am început să mă rog lui Dumnezeu, cerându-I să-mi deschidă o cale: „Dumnezeule, nu vreau să continui așa. Vreau să urmăresc cu sârg adevărul. Deși înțelegerea mea este limitată acum, sunt dispus să renunț treptat la bani, faimă și câștig. Te rog să mă conduci să mă eliberez din mocirla banilor, faimei și câștigurilor.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai liniștit.

Într-o zi, șeful m-a chemat pe neașteptate să discutăm. Mi-a spus că procesul de încheiere a decontărilor pentru transporturi era practic realizat, dar că decontările pentru aviație erau încă în faza de explorare și că voia să preiau această sarcină. Decontările pentru aviație erau mult mai puțin prestigioase decât cele pentru transporturi, dar volumul de muncă era mult mai mic și mi-a fost clar că Dumnezeu auzise rugăciunea mea și că mă conducea pas cu pas să mă eliberez din strânsoarea banilor, faimei și câștigului în funcție de statura mea. Șefii din sectorul de transporturi erau niște adevărați fățarnici, iar când au aflat că am fost transferat, toți s-au distanțat și nu voiau să mai aibă nimic de-a face cu mine. Uneori, când mă vedeau, scoteau cu emfază telefonul și se prefăceau că vorbesc cu cineva. Față de ce era înainte, când oamenii se învârteau mereu în jurul meu, resimțeam situația ca pe o adevărată cădere în dizgrație și descopeream că îmi lipsea vremea în care oamenii mă admirau și mă flatau. Într-o zi, la o adunare, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre se împotrivesc atât de mult să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort nu Mi-au adus aparent decât resemnarea și deznădejdea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Fiecare dintre întrebările lui Dumnezeu mi-a atins inima. Deși credeam în Dumnezeu, încă nu reușeam să văd nimic dincolo de bani, faimă și câștig, îmi concentram cea mai mare parte din energie asupra muncii și a făcutului banilor și nu reușeam nici măcar să respect devoționalele normale ori să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Cu această nouă poziție, deși am acceptat-o de la Dumnezeu, după ce am preluat sarcina privind decontările în activitatea aviației, am văzut cum șefii care obișnuiau să mă lingușească și-au schimbat brusc atitudinea și m-am simțit cuprins de un amestec de emoții. Simțeam că este mai bine să ai putere și că, fără ea, nimeni nu te respectă, așa că încă mi-era dor de zilele în care mă ocupam de decontările pentru transporturi. Eram cu adevărat genul de persoană expusă de Dumnezeu, care este loială numai banilor, faimei și câștigului! Această schimbare de atribuții era lucrarea lui Dumnezeu care îmi deschidea o cale și, pentru că volumul de muncă pentru decontările aviației era mult mai mic decât cel pentru transporturi, reușeam să-mi fac timp pentru a sorbi mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să-mi folosesc timpul liber pentru a predica Evanghelia colegilor mei, ceea ce era benefic pentru îndeplinirea îndatoririlor mele și urmărirea adevărului. Luând în considerare toate acestea, fostul meu loc de muncă a încetat să-mi mai lipsească.

În mai 2013, șeful meu a fuzionat departamentele de decontări pentru transporturi și aviație, creând un nou departament și oferindu-mi mie întreaga responsabilitate. Volumul de muncă era acum dublu față de cel de pe vremea când eram responsabil doar de o singură sarcină și, deși au fost adăugați mai mulți asistenți în organigramă, tot erau multe probleme de rezolvat și, treptat, timpul meu a fost din nou acaparat de muncă. Nu mă puteam abține să nu mă gândesc la perioada în care mă ocupam de decontările pentru aviație, când timpul meu nu era atât de limitat și reușeam nu doar să țin devoționalele obișnuite, dar și să-mi fac timp pentru a predica Evanghelia colegilor mei, ocazie cu care ajunsesem să înțeleg multe adevăruri, să-mi descopăr lipsurile și să simt intenția urgentă a lui Dumnezeu de a mântui oamenii. Dar acum energia mea era concentrată complet pe muncă și mi-am dat seama că decizia șefului meu de a mă pune la conducerea noului departament fuzionat era o tentație din partea Satanei. Așa că voiam să demisionez. Dar când m-am gândit că acest loc de muncă era rezultatul tuturor anilor mei de muncă asiduă, am simțit că mi-e greu să renunț atât de ușor, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mă chinuiesc. Dacă renunț la acest loc de muncă, va trebui să duc o viață modestă și toate visurile mele de dinainte nu vor deveni nimic mai mult decât iluzii, dar știu că dobândirea adevărului este mai importantă, așa că, Te rog, călăuzește-mă!” În acea perioadă, m-am rugat frecvent lui Dumnezeu, cerându-I să mă călăuzească și să mă conducă și am căutat în mod conștient cuvinte ale lui Dumnezeu pe care să le citesc. Într-o zi, am auzit un imn din cuvintele lui Dumnezeu intitulat „Este lumea locul tău de odihnă?”:

1  […] Este lumea într-adevăr locul tău de odihnă? Poți tu cu adevărat, evitând mustrarea Mea, să obții cel mai slab zâmbet de mulțumire de la lume? Poți tu să-ți folosești cu adevărat bucuria efemeră pentru a-ți acoperi goliciunea inimii, goliciunea care nu poate fi ascunsă?

2  Poate că ești în stare să-i păcălești pe toți din familia ta, dar niciodată nu Mă poți păcăli pe Mine. Deoarece credința ta este prea slabă, ești încă, până în ziua de azi, neputincios în a găsi oricare dintre bucuriile pe care le poate oferi viața. Te îndemn: mai bine să îți petreci în mod sincer jumătate din viața ta pentru Mine, decât să-ți petreci toată viața în mediocritate și trebăluind pentru trup, îndurând toate suferințele pe care un om cu greu le poate suporta. Care este scopul în a te prețui atât de mult pe tine însuți și a fugi de mustrarea Mea? […]

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”

Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat profund. M-am gândit la cum muncisem non-stop ca un robot în fiecare zi în goana după bani, statut și o viață de bogăție materială și cum ajunsesem să-mi extenuez trupul și mintea și să sufăr de multe afecțiuni fizice. Când eram responsabil de decontările pentru aviație, deși veniturile suplimentare erau mai mici, aveam mai mult timp să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, iar inima mea s-a apropiat de El, ceea ce mi-a schimbat perspectiva spirituală. Cum dezastrele sunt tot mai mari, dacă continuam să mă agăț de bani și de statut, când lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat, dacă nu aș fi dobândit adevărul și aș fi pierit în vreo catastrofă, ar fi fost prea târziu pentru regrete. Dumnezeu pregătise o oportunitate atât de bună pentru mine, permițându-mi să-I mănânc și să-I beau cuvintele, să particip la adunări și să am părtășie despre cuvintele Sale cu frații și cu surorile, oferindu-mi hrană spirituală. Iar eu, eu nu arătasem niciun fel de recunoștință. Nu înțelegeam intenția urgentă a lui Dumnezeu de a mântui oamenii, nu eram în stare să îmi îndeplinesc datoria ca ființă creată și încă îmi făceam planuri doar pentru viitorul și traiul meu. Nu era oare în van toată această muncă grea și trudă de dragul trupului? Preocupat numai de micile câștiguri pe care le aveam în fața mea, am pierdut ocazia de a dobândi adevărul și viața. Eram cu adevărat miop! Lucrurile materiale după care alergam nu aveau niciun folos în cazul dezastrelor și nu m-ar fi mântuit sub nicio formă. Dându-mi seama de toate astea, am îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, Îți sunt cu adevărat îndatorat. Tu m-ai salvat, dar nu m-am gândit să-Ți răsplătesc iubirea și încă mă agăț de bani și de statut. Aceste lucruri m-au ispitit atât de mult. Dumnezeule, statura mea este prea măruntă, nu vreau să fiu în permanență corupt și făcut de râs de Satana în acest regat al murdăriei. Te rog să-mi dai hotărârea de a mă răzvrăti împotriva trupului pentru ca să-mi pot face datoria cu normă întreagă și să-Ți răsplătesc iubirea.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am început să înțeleg mai clar consecințele goanei după faimă și câștig. Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Cuvintele lui Dumnezeu au pus punctul pe „i”, dezvăluind cum Satana folosește faima și câștigul pentru a-i lega și a-i controla pe oameni. Fusesem mult timp influențat de ideile Satanei, cum ar fi „Banii nu reprezintă totul, dar fără ei nu poţi face nimic”, „Banii fac lumea să se învârtă” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, și aceste idei ajunseseră să mă controleze. Ani de zile, lucrasem suplimentar și-mi riscasem sănătatea în goana după bani, faimă și câștig și ajunsesem să mă rog mai puțin lui Dumnezeu și să citesc mai puțin din cuvintele Lui, îndepărtându-mă tot mai mult de El. Am văzut că unii dintre frați și surori își petreceau timpul urmărind adevărul și că făceau progrese rapide în viața lor, în timp ce eu, în goana mea după bani, faimă și câștig, abia dacă făcusem vreun progres în viața mea. Ce pierdere groaznică era aceasta! Ani de-a rândul mă îngropasem în muncă și suportasem umilința și, în final, chiar dacă visurile mele se împliniseră, ajunsesem să fiu tot mai necinstit și mai înșelător, petrecându-mi zilele interacționând cu oamenii fără sinceritate, într-o atitudine de exploatare reciprocă, pierzându-mi demnitatea și integritatea umană pentru faimă și câștig și trăind o viață de suferință și de chin nemăsurate. Mi-am adus aminte de un antreprenor cândva renumit, un bărbat care devenise miliardar încă din tinerețe și care, la apogeul faimei și averii, se perinda pe la diferite petreceri în fiecare seară. Refuza să se odihnească în ciuda epuizării severe și, drept urmare, s-a îmbolnăvit și a murit înainte de patruzeci de ani. Acesta este rezultatul final al folosirii faimei și câștigului de către Satana pentru a le face rău oamenilor. Domnul Isus a spus odată: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic ne-a dăruit neprecupețit toate adevărurile pentru mântuirea omenirii. Dacă aș fi continuat să mă agăț de faimă și de câștig, poate că aș fi continuat să promovez, dar aș fi pierdut ocazia de a dobândi adevărul și de a fi mântuit. Nu mai voiam să lupt pentru așa-zisele mele idealuri și am decis să găsesc o oportunitate să-mi dau demisia pentru a mă consuma cu normă întreagă pentru Dumnezeu. Am început să mă pregătesc pentru predarea atribuțiilor și l-am abordat pe managerul general, domnul Xu, pentru a discuta despre demisia mea. Domnul Xu a spus: „Pentru a ți se procesa demisia este nevoie de un înlocuitor și acest lucru va dura mult timp. Dar, dacă soliciți un concediu prelungit, pot aranja ca un manager să-ți preia munca, iar tu îți vei putea preda responsabilitățile și apoi să pleci.” După ce am reflectat, am fost de acord cu această sugestie și, în timp ce așteptam o actualizare, am început să mă pregătesc pentru predarea atribuțiilor.

Într-o zi de la începutul lui octombrie, șeful meu mi-a spus: „Am auzit că trebuie să iei un concediu de șase luni din motive familiale. Așa ceva este fără precedent printre angajații financiari din compania noastră, mai ales pentru o poziție atât de importantă ca a ta, dar doar de data asta, am aprobat special pentru tine acest lucru. Pe parcursul concediului tău de șase luni, salariul îți va rămâne neschimbat. Când te întorci, îți vom plăti toți banii odată, iar eu îți voi menține rezervată poziția de manager.” După ce i-am mulțumit șefului, am părăsit biroul. Cuvintele lui m-au mișcat profund. Să primesc salariu fără să lucrez timp de șase luni și să mi se rezerve poziția de manager? Se părea că firma mă aprecia mult. M-am gândit la cum șeful plănuise ca eu să preiau finanțele sediului central. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, aș fi devenit director executiv în companie și asta ar fi însemnat că și mai mulți oameni m-ar fi privit cu admirație. În acel moment, am simțit că gândurile și intențiile mele erau greșite și mi-am reamintit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu pe care le citisem la adunările anterioare: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). „Când oamenii experimentează până în ziua în care perspectiva lor asupra vieții, înțelesul și baza existenței lor s-au schimbat în întregime, când ei s-au schimbat în totalitate și au devenit altcineva, nu este incredibil acest lucru? Aceasta este o mare schimbare, o schimbare zguduitoare. Numai atunci când devii dezinteresat de faimă, câștig, statut, bani, plăcere, putere și gloria lumii și poți să renunți ușor la ele, vei avea asemănarea unei ființe umane. Cei care vor fi în cele din urmă făcuți compleți de Dumnezeu sunt un grup ca acesta; ei trăiesc pentru adevăr, pentru Dumnezeu și pentru ceea ce este drept. Aceasta este asemănarea unei adevărate ființe umane” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, deși vorbele șefului meu păreau să răspundă nevoilor mele trupești, era un șiretlic satanic în spatele lor. Satana intenționa să folosească banii, faima și câștigul pentru a mă tenta și a mă face să continui să-l slujesc, astfel încât să pierd, în cele din urmă, șansa de a fi mântuit. Dumnezeu spera ca eu să trăiesc pentru a dobândi adevărul și pentru a-mi îndeplini bine datoria de ființă creată; acesta era scopul pe care ar fi trebuit să-l urmăresc. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința și am finalizat rapid procedurile de predare a funcției. Procesul de predare a atribuțiilor a decurs foarte ușor și am conștientizat că toate sunt în mâinile lui Dumnezeu și că sunt orchestrate de El. La mai puțin de o lună după ce am demisionat, am început să îmi fac datoria în biserică și am avut timp să-mi fac devoționalele și să particip la viața bisericească în mod regulat. Mă bucuram în fiecare zi bând și mâncând cuvintele lui Dumnezeu, iar inima mea era plină de pace și de bucurie. Când întâmpinam dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor, mă rugam lui Dumnezeu și mă consultam cu frații cu care colaboram și căutam sfaturile conducătorilor pentru problemele pe care nu le puteam rezolva. Uneori, frații și surorile îmi semnalau neajunsurile din îndeplinirea îndatoririlor și, deși era puțin jenant, prin rugăciune, bând și mâncând cuvintele lui Dumnezeu, am fost capabil să mă supun și să găsesc o cale de practică urmând cuvintele Lui, ceea ce a îmbunătățit eficiența îndeplinirii îndatoririlor mele. Toate acestea se datorau îndrumării lui Dumnezeu!

Prin această experiență, am înțeles clar că banii și statutul aduc doar o bucurie temporară și că, chiar dacă aș aduna bogăție, faimă și câștiguri dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale mele, nu ar fi decât o glorie efemeră, urmată de nimicnicie, și aș ajunge o jertfă oferită Satanei. Astăzi, sunt capabil să rezist tentației banilor și statutului, să scap de chinurile Satanei și să merg pe calea cea dreaptă a vieții. Toate acestea, mulțumită călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii este cu adevărat concretă și Îi mulțumesc sincer, din adâncul inimii mele, lui Dumnezeu!