de Xiaowei, China

Callie a preluat supravegherea lucrării bisericii în 2019. O cunoscusem cu doi ani înainte și, interacționând cu ea acum, am văzut că nu se schimbase deloc. La întruniri, împărtășea doctrină, nu experiență sau înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu. Când vedea că alții se chinuie cu lucrarea lor, nu avea părtășie asupra adevărului pentru a rezolva situația, ci îi admonesta. Asta nu doar îi priva pe frați și surori de o cale de practică, ci îi și sufoca. Când unii oameni nu-și schimbau rapid stările negative, Callie îi delimita și îi certa, constrângându-i pe frați și pe surori, iar unii au pierdut încrederea de a-și face datoria. Se lăuda adesea cum renunțase la slujbă și familie, a suferit și a plătit un preț, și mulți membri noi ai bisericii, fără discernământ, vedeau în ea un model. Pe atunci, lucrarea bisericii șchiopăta și starea fraților și surorilor nu era bună. Ulterior am aflat că Lucia, diaconul de evanghelizare, nu-și asuma o povară-n datorie și nu făcea deloc lucrare practică. Nu s-a schimbat după multe părtășii și critici, ba chiar a devenit negativistă. Asta ținea pe loc lucrarea evanghelică și trebuia înlocuită. Am vorbit cu Callie despre aceste probleme. I s-a părut greu să găsească un bun candidat pentru acel post și a insistat să nu o înlocuim. Chiar m-a întrebat cu voce tare: „De când ai descoperit problemele Luciei, de câte ori ai ajutat-o din dragoste? Ți-ai îndeplinit responsabilitățile? Nu fi așa arogantă, ci uită-te la potențialul oamenilor!” Ajutorul afectuos e pentru cei care acceptă adevărul. Cine nu acceptă nicio părtășie sau schimbare ar trebui înlocuit imediat. Inițial mi-am menținut punctul de vedere, dar Callie nu a fost de acord, ceea ce m-a neliniștit și am început să ne certăm. Câțiva frați și surori m-au sfătuit să nu caut câștig de cauză și m-am simțit constrânsă. Nimeni nu avea discernământ în privința spuselor ei, așa că, dacă insistam pe demiterea Luciei, puteau spune că sunt arogantă și încăpățânată, că perturbam lucrarea bisericii. La acest gând, nu am mai rostit o vorbă.

Trebuia să alegem un conducător superior și ni s-au cerut sugestii de candidați potriviți. Unii frați și surori voiau s-o recomande pe Callie. Mă gândeam că tindea să acționeze de capul ei, nesocotind principiile, și că vorbea doar despre doctrină, nerezolvând problemele practice ale celorlalți. Nu era o bună candidată. Ar trebui să am părtășie, pentru discernământul celorlalți. Dar mă certasem cu Callie referitor la schimbarea diaconului de evanghelizare și ceilalți au crezut că voiam să mă impun. Dacă ziceam acum că nu e potrivită Callie, aveau să spună că profitam de ocazie ca să-i pun piedici? Mi-am zis: „Cu cât mai puține necazuri, cu atât mai bine. N-au decât să o aleagă pe Callie – e bine și dacă nu votez pentru ea.” Dar când a trebuit să scriem evaluările, mi-am făcut griji. Toți ceilalți aveau păreri laudative despre Callie, așa că, dacă-mi exprimam sincer opinia, conducătoarea avea să știe că nu o consideram o bună candidată, dar nu aveam părtășie cu ceilalți despre adevăr, sugerând candidații care corespundeau principiilor. Avea să spună conducătoarea că nu susțin lucrarea bisericii? Avea să nu mă mai instruiască? Mă simțeam între ciocan și nicovală. Am decis să mă las dusă de val. În evaluarea mea, am redat doar aspectele pozitive ale lui Callie și am spus, cu ipocrizie, că urmărea adevărul, avea umanitate, era afectuoasă cu ceilalți, și, când vedea în noi corupția, ne ajuta cu cuvinte relevante ale lui Dumnezeu. După ce am scris evaluarea, m-am simțit cu moralul scăzut și cu conștiința acuzată. Când am citit apoi cuvintele lui Dumnezeu, nu m-am luminat și datoria mi s-a părut extenuantă, dar nu am reflectat asupra mea. Și mă agățam de ideea de noroc. Cu atâția candidați, probabil nu avea să fie aleasă. Nefiind aleasă, evaluarea mea falsă n-ar trebui să iasă la iveală. Am aflat ulterior despre Callie c-a fost aleasă conducătoare superioară. Am fost șocată și m-am simțit dată peste cap. A fost lumea indusă în eroare de recenziile ei pozitive? Tot nu am avut curajul să-i spun conducătoarei adevărul, așa că m-am consolat singură ca dacă nu era potrivită Callie pentru conducere, Dumnezeu ar fi expus-o. Asta am crezut, dar tot nu mă simțeam în largul meu.

Peste vreo lună, o conducătoare ne-a cerut într-o scrisoare să o evaluăm din nou pe Callie. Posibil să se fi ivit probleme în datoria ei de conducătoare superioară. M-am temut și-am văzut că lidera cita în scrisoarea ei câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Urmează calea lui Dumnezeu: La ce se referă «calea lui Dumnezeu»? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Și ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău? De exemplu, atunci când evaluezi o persoană – asta se referă la teama de Dumnezeu și la ferirea de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, drepți și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe emoție.) Când spui exact ceea ce gândești și exact ceea ce ai văzut, ești sincer. Și, mai presus de toate, practicarea onestității înseamnă a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Și înseamnă că urmezi calea lui Dumnezeu? (Da.) Dacă nu ești sincer, atunci ceea ce ai văzut și ceea ce crezi nu reprezintă același lucru cu ceea ce-ți iese din gură. Cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Își asumă responsabilitatea pentru lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «E destul de bună, își asumă mai multă responsabilitate decât mine, calibrul ei este mai bun decât al meu și, de asemenea, umanitatea ei este bună, este matură și stabilă.» Dar asta este ceeea ce gândești în inima ta? Ceea ce gândești de fapt este că, deși această persoană are calibru, ea nu este de încredere, ci mai degrabă vicleană și foarte calculată. La asta te gândești cu adevărat în mintea ta, dar când vine timpul să vorbești, îți trece prin minte că «Nu pot spune adevărul, nu trebuie să jignesc pe nimeni», așa că spui rapid altceva, alegi lucruri frumoase de spus despre acea persoană și nimic din ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat, totul este minciună și ipocrizie. Indică acest lucru faptul că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ai luat calea Satanei, calea demonilor. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza comportamentului oamenilor, este calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Deși vorbești cu o altă persoană, Dumnezeu te ascultă și El și îți urmărește inima, El îți examinează inima. Oamenii ascultă ceea ce spui, dar Dumnezeu îți cercetează atent inima. Sunt oamenii capabili să analizeze inimile oamenilor? În cel mai bun caz, oamenii pot să-și dea seama că nu spui adevărul. Ei pot vedea ce este la suprafață. Numai Dumnezeu poate să vadă în adâncul inimii tale, numai Dumnezeu poate să vadă ce gândești, ce plănuiești, ce mici urzeli ai în inima ta, ce căi perfide, ce gânduri șirete. Și văzând că nu spui adevărul, care este părerea lui Dumnezeu despre tine, care este evaluarea Lui pentru tine? Că, în această privință, nu ai urmat calea lui Dumnezeu, pentru că nu ai spus adevărul. Dacă ai fi practicat conform cerințelor lui Dumnezeu, ar fi trebuit să spui adevărul: «Este o persoană de calibru bun, dar nu este de încredere.» Indiferent dacă această evaluare este sau nu obiectivă sau exactă, ea ar fi venit din inimă și ar fi fost adevărată; reprezintă punctul de vedere și poziția pe care ar fi trebuit să le exprimi. Însă nu ai făcut-o – așadar, ai urmat calea lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu ai spus adevărul, ți-ar fi de folos să subliniezi că urmezi calea lui Dumnezeu și că Îl mulțumești pe Dumnezeu? Oare ar acorda Dumnezeu atenție strigătelor tale? Ar ține Dumnezeu seama de cum strigi, cât de tare strigi sau cât de mare este voința ta? Ar ține El seama de câte ori strigi? Nu ar face-o. Dumnezeu se uită dacă practici adevărul, la ceea ce alegi și la modul în care practici adevărul atunci când se abat asupra ta evenimente. Dacă alegerea ta este de a menține relațiile, de a-ți menține imaginea și interesele proprii și este în întregime pentru auto-conservare, Dumnezeu va vedea că aceasta reprezintă punctul tău de vedere și atitudinea ta atunci când ți se întâmplă un eveniment și va face o evaluare în ceea ce te privește: El va spune că nu ești o persoană care-I urmează calea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cel mai important lucru din credința în Dumnezeu este punerea adevărului în practică”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au stârnit ceva sentimente. Nu am tratat scrierea evaluărilor ca pe ceva foarte important și nu am cercetat adevărurile pe care ar trebui să le practic pe tema asta. N-am reflectat dacă am manifestat motive incorecte sau corupție scriind evaluarea, dacă inima mea nutrea venerație pentru Dumnezeu, evaluând-o obiectiv. Mi-am dat seama că scrierea evaluărilor ține de frica de Dumnezeu a cuiva, de sprijinirea lucrării bisericii. Noi alegeam o conducătoare superioară, implicând lucrarea mai multor biserici și pătrunderea în viață a fraților și surorilor. Folosirea cuvintelor neadevărate într-o evaluare injustă ar putea înșela lumea și alegerea unei persoane nepotrivite ar perturba lucrarea bisericii, dăunând pătrunderii în viață a fraților și surorilor. Știam că nu era potrivită pentru conducerea superioară, dar, pentru a-mi păstra imaginea și statutul, temându-mă că se va spune că mă răzbun pe ea, că o oprim, nu am zis nimic. Aș fi putut scrie o evaluare onestă și raporta situația actuală a lui Callie, dar m-am temut că lidera avea să spună că nu împărtășesc discernământul cu ceilalți, că nu sprijineam lucrarea bisericii, și asta mi-ar afecta imaginea în ochii ei. Așa că am recurs la vicleșuguri, scriind lucruri în evaluare care contraziceau faptele. Am descris-o pe Callie ca urmărind adevărul și făcând lucrare reală. Ce am scris nu a fost deloc autentic. Am fost așa alunecoasă și vicleană! Dumnezeu ne cere să fim onești, să reflectăm prin vorbe faptele. Dar am mințit în privința importantei alegeri a unui conducător. Nu L-am venerat deloc pe Dumnezeu. Trăiam o natură satanică, demonică. Așa a început și diavolul, mințind. Mă împotriveam faptelor, mințind, și asta era, de fapt, o natură demonică! Nu țineam cont de lucrarea bisericii, dar am scris o evaluare care nesocotea faptele, înșelându-i pe frați și surori, așa că au ales persoana greșită. L-am păcălit pe Dumnezeu și I-am ofensat firea. Această constatare m-a înspăimântat.

Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care întrerupe și și este în opoziție cu lucrarea bisericii, vei răspunde conform principiilor adevărului și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă întreruperi și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce este al lui Dumnezeu, bei ceea ce este al lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). Chiar m-au zguduit revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu! Am mușcat, ca o trădătoare, mâna ce mă hrănește, așa cum spunea Dumnezeu. Mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, bucurându-mă de hrana Lui, dar nu sprijineam lucrarea bisericii. Acționam doar de dragul propriilor interese, nepracticând adevăruri pe care le știam foarte bine, înșelându-i pe alții să aleagă o conducătoare falsă. Asta nu dăuna lucrării bisericii și celorlalți frați și surori? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât îmi detestam purtarea vicleană și josnică. Mă protejam doar pe mine, nu lucrarea bisericii. Nu eram o credincioasă adevărată. Mă simțeam cu moralul la pământ. Nu m-au luminat cuvintele lui Dumnezeu și nu realizam nimic în datoria mea. Dumnezeu Își ascundea fața de mine. Rămânând o trădătoare ce nu se căiește, urma să fiu, cu siguranță, alungată de Dumnezeu. Am simțit firea cea dreaptă a lui Dumnezeu care nu acceptă nicio ofensă umană și m-am urât fiindcă nu am practicat adevărul. M-am rugat lui Dumnezeu, gata să mă căiesc și să practic adevărul, să-mi răscumpăr fărădelegile!

Am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care își îndeplinește datoria nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la voia Sa și să te gândești la lucrarea bisericii și să pui aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. Nu simțiți că lucrurile devin ceva mai ușoare atunci când le împărțiți în acești pași și faceți niște compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este dificil. În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun după care să te ghidezi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii josnic sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au indicat o cale de a practica. Trebuie să punem mereu lucrarea bisericii pe primul loc și când interesele personale contravin lucrării bisericii, trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să renunțăm la interese și să ne prioritizăm datoria și responsabilitățile. De data aceasta, mi s-a cerut să rescriu evaluarea și urma să mă căiesc față de Dumnezeu. Nu mai puteam să țin cont de ce avea să se creadă despre mine sau să mă protejez. Trebuia să scriu adevărul și să fiu onestă.

Apoi le-am vorbit deschis fraților și surorilor. Le-am spus despre corupția manifestată, despre reflectarea asupra sinelui și despre ce învățasem. Am avut părtășie și asupra principiilor de alegere a conducătorilor, căci trebuie să alegem oameni care urmăresc adevărul, au umanitate și fac lucrare practică. Făcând comparația cu Callie, toți au dobândit discernământ și s-au simțit pregătiți să scrie evaluări noi. Și eu am scris o evaluare exactă, bazată pe purtarea constantă a lui Callie. Punând asta în practică, m-am simțit împăcată.

În acea zi, conducătoarea m-a anunțat în scris că fusese demisă Callie. A mai zis și că pe durata ocupării postului, Callie fusese arogantă, autocrată și necooperantă, ceea ce a împiedicat multe proiecte ale bisericii. S-a folosit de poziția ei pentru a-i oprima pe alții, fapt care i-a determinat să devină negativiști. Lucrurile menționate în scrisoare m-au plesnit ca niște palme peste față. Îmi ardea fața și mintea mi se golise. Știam că Îl ofensasem pe Dumnezeu și că jucasem un rol în fărădelegile unei conducătoare false. Se purtase așa și înainte, și am avut discernământ, dar nu numai că nu am raportat-o, ci le-am permis fraților și surorilor să o recomande drept conducătoare superioară. Nu am simțit nicio responsabilitate față de lucrarea bisericii. Ajutam, pe ascuns, o falsă conducătoare să facă rău și să înrăutățească situația. Ba chiar mi-am căutat scuze pentru nepracticarea adevărului. Am simțit că Dumnezeu avea să dezvăluie asta, chiar dacă nu raportam ce știam. Dumnezeu scoate totul la lumină, dar ar trebui să ne îndeplinim propriile îndatoriri, dezvăluind falșii conducători și sprijinind lucrarea bisericii. Însă eu am așteptat pasivă, dorind ca Dumnezeu să acționeze, ca să Îl fac pe El să o dezvăluie. Nu mi-am îndeplinit datoria, responsabilitatea. Asta a dăunat grav lucrării bisericii și pătrunderii în viață a fraților și surorilor. M-am simțit tot mai rău, cu cât mă gândeam mai mult la asta. Știam că fărădelegea mea nu mai putea fi remediată. În durerea mea, am venit iar înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căință. Voiam totodată să știu de ce mi-am protejat interesele de cum am întâmpinat o problemă. Care era rădăcina problemei?

Am citit acest pasaj în devoționalele mele. „Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte, adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă, iar această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte; vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că deși eram credincioasă, nu tratam adevărul cuvintelor lui Dumnezeu ca pe standardul meu de viață. Trăiam tot după concepțiile Satanei, cum ar fi: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Profitul e pe primul loc” și „Protejează-te, caută doar să scapi de vină”. Trăiam în virtutea acestor otrăvuri satanice. Simțeam că oamenii trebuie să țină cont de propria persoană și să învețe să-și protejeze interesele, ca să nu aibă de suferit. E singura atitudine isteață, ca să nu pățești nimic. Dar această lecție mi-a arătat că traiul în baza acestor otrăvuri satanice mi-a protejat temporar interesele, dar m-a făcut să renunț la reperul meu de ființă umană. Am devenit egoistă, vicleană și josnică, ba chiar mi-am nesocotit conștiința, fiind nesinceră. Am devenit un om fără caracter sau demnitate, nedemn de încredere, și în final am prejudiciat viețile fraților și surorilor și am perturbat grav lucrarea bisericii, comițând o fărădelege de neremediat. Am detestat cât de adânc m-a corupt Satana, încât nu am avut conștiință și nu am fost vrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu. Și această experiență mi-a arătat că nu L-am înțeles deloc pe Dumnezeu și nu am crezut în scrutarea Lui. M-am temut că, împărtășind discernământul meu legat de Callie, vor crede că încercam să mă răzbun, înlăturând-o intenționat. Dar în casa lui Dumnezeu, adevărul dictează și Dumnezeu îi vede pe toți. Câtă vreme aveam intenții bune și acționam conform principiilor, ceilalți aveau să mă susțină când înțelegeau adevărul. Deși unii dintre ei m-au înțeles inițial greșit, urma să îmi fac datoria față de Dumnezeu și conștiința avea să-mi fie curată. Înțelegând asta, m-am simțit mult mai împăcată și am decis ca pe viitor să susțin categoric principiile.

După aceea, m-am gândit la Lucia, diaconul de evanghelizare care nu a acceptat adevărul și nu și-a asumat povara datoriei. Trebuia să fi fost demisă, conform principiilor. Le-am împărtășit gândurile mele altor diaconi. Diaconii au spus: „Dacă o demitem acum, nu va exista un înlocuitor potrivit în biserică. Să o ajutăm și să o sprijinim, deocamdată.” Mă gândeam că deja o ajutasem și o sprijinisem de mai multe ori, dar nu fusese receptivă. Dacă rămânea diacon de evanghelizare, avea să stagneze și mai mult lucrarea. Dar, într-adevăr, nu existau alți candidați buni la postul de diacon de evanghelizare. Și dacă niciunul nu era de acord, iar eu insistam, nu aveau să spună că eram prea arogantă și încăpățânată? O vreme nu am știut ce ar trebui să fac, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare. După rugăciune, mi-am dat seama că iar începusem să-mi apăr interesele. Trebuia să sprijin principiile adevărului în datoria mea – trebuia să discern binele de rău. Judecând după principii, Lucia era o lucrătoare falsă. Dacă o păstram pe acel post, lucrarea de evanghelizare avea să fie afectată. Nu puteam refuza confruntarea de teamă că ceilalți mă vor considera arogantă – trebuia să susțin principiile. Așa că am avut părtășie cu partenerii asupra adevărurilor relevante și au fost de acord cu demiterea diaconului de evanghelizare. După aceea, conducătoarea superioară a numit o soră de la altă biserică să preia lucrarea noastră evanghelică. Își asuma povara datoriei și înțelegea principiile. Lucrarea noastră evanghelică s-a îmbunătățit treptat. M-am simțit totodată calmă și împăcată, acesta fiind un stil de viață minunat, și am putut pune ceva adevăr în practică.