de Xiaowei, China

Sora Guan Xin a fost transferată la noi pentru a prelua lucrarea bisericii noastre în 2019. O cunoscusem cu doi ani înainte și, interacționând cu ea acum, am văzut că nu se schimbase deloc. La adunări, mereu rostea cuvinte și doctrine, nu vreo înțelegere bazată pe experiență a cuvintelor lui Dumnezeu. Când vedea că alții se chinuiau cu lucrarea lor, nu avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva situația, ci doar îi mustra și-i admonesta. Asta nu doar îi priva pe frați și pe surori de o cale de practică, ci îi și sufoca. Când unii oameni nu-și puteau schimba rapid stările negative, Guan Xin dădea verdictul asupra lor și îi admonesta, constrângându-i pe frați și pe surori, iar unii și-au pierdut încrederea de a face o datorie. Se lăuda adesea cum renunțase la slujbă și familie, suferise și plătise un preț, și mulți membri noi ai bisericii, fără discernământ, vedeau în ea un model. Pe atunci, lucrarea bisericii nu se desfășura bine și starea fraților și a surorilor nu era bună. Ulterior am aflat că Li Xiao, diaconul de evanghelizare, nu-și asuma o povară în datorie și nu făcea deloc lucrare reală. Nu s-a schimbat după multe părtășii și emondări, ba chiar a devenit negativă și potrivnică. Ținea pe loc lucrarea noastră de evanghelizare și trebuia înlocuită. Am vorbit cu Guan Xin despre aceste probleme. Însă i s-a părut greu să găsească un candidat bun pentru acel post și a insistat să nu o înlocuim. Chiar m-a întrebat cu voce tare: „De când ai descoperit problemele lui Li Xiao, de câte ori ai încercat să o ajuți din dragoste? Ți-ai îndeplinit responsabilitățile? Nu fi așa arogantă și nu trage concluzii despre alții atât de ușor!” Mi-am spus: „Ajutorul afectuos e pentru cei care acceptă adevărul. Cine nu acceptă nicio părtășie sau schimbare ar trebui înlocuit imediat. Acest lucru se aliniază principiilor.” Inițial mi-am menținut punctul de vedere, dar Guan Xin nu a fost de acord, ceea ce m-a neliniștit și am început să ne certăm. Câțiva frați și surori m-au sfătuit să nu caut câștig de cauză și m-am simțit oarecum constrânsă. Nimeni nu avea discernământ în privința spuselor ei, așa că, dacă tot insistam pe demiterea lui Li Xiao, puteau spune că eram arogantă și neprihănită de sine, că tulburam și perturbam lucrarea bisericii. La acest gând, nu am mai rostit o vorbă.

Mai târziu a trebuit să alegem un conducător superior și ni s-au cerut sugestii de candidați potriviți. Unii frați și surori voiau s-o recomande pe Guan Xin. Mă gândeam că tindea să acționeze de capul ei, fără să caute principiile și că rostea doar cuvinte și doctrine și nu putea rezolva problemele concrete ale celorlalți. Nu era o candidată bună. Trebuia să am părtășie, ca să-i ajut pe ceilalți să obțină discernământ. Dar mă certasem cu Guan Xin referitor la demiterea diaconului de evanghelizare și ceilalți credeau că voiam să mă impun. Dacă ziceam acum că nu e o candidată bună Guan Xin, aveau să spună că profitam de ocazie ca să mă răzbun pe ea și să o suprim? Mi-am zis: „Cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine. N-au decât să o aleagă pe Guan Xin – e bine și dacă nu votez pentru ea.” Dar când a trebuit să scriem evaluările, mi-am făcut griji. Toți ceilalți aveau păreri laudative despre Guan Xin, așa că, dacă-mi exprimam sincer opinia, conducătoarea avea să știe că eram perfect conștientă că nu era o bună candidată, dar nu aveam părtășie cu ceilalți despre adevăr și sugeram candidații care corespundeau principiilor. Avea să spună conducătoarea că nu susțin lucrarea bisericii? Avea să nu mă mai cultive? Mă simțeam între ciocan și nicovală. Am decis să procedez ca toți ceilalți. Așa că, în evaluarea mea, am redat doar aspectele pozitive ale lui Guan Xin și am spus, cu ipocrizie, că urmărea adevărul, avea umanitate bună, era afectuoasă cu ceilalți, și, când vedea în noi corupția, ne ajuta prin cuvinte relevante ale lui Dumnezeu. După ce am scris evaluarea, chiar m-am simțit deznădăjduită și am avut mustrări de conștiință. Când am citit apoi cuvintele lui Dumnezeu, nu am primit nicio luminare și datoria mi s-a părut extenuantă, dar nu am reflectat asupra mea. Și mă agățam de ideea de noroc. Cu atâția candidați, probabil nu avea să fie aleasă. Dacă nu era aleasă, evaluarea mea falsă nu ar fi trebuit să iasă la iveală. Ulterior, am aflat că Guan Xin chiar a fost aleasă conducătoare superioară. Am fost șocată și m-am simțit destul de neliniștită. A fost lumea indusă în eroare de toate recenziile noastre pozitive? Dar tot nu am avut curajul să-i spun conducătoarei adevărul, așa că m-am consolat singură că, dacă Guan Xin nu era potrivită pentru conducere, Dumnezeu ar dezvălui-o. Asta am crezut, dar tot nu mă simțeam în largul meu.

Peste vreo lună, o conducătoare ne-a cerut într-o scrisoare să o evaluăm din nou pe Guan Xin. Mi-am dat seama că probabil s-au ivit probleme în datoria ei de conducătoare superioară. M-am temut și am văzut că acea conducătoare cita în scrisoarea ei câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „A urma calea lui Dumnezeu înseamnă a respecta voia lui Dumnezeu. La ce se referă «calea lui Dumnezeu»? Înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Și ce înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Modul în care evaluezi o persoană, de exemplu, implică a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, imparțiali și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe sentimentele noastre.) Spui ce gândești și spui ce ai văzut – asta înseamnă să fii cinstit. În primul rând, practicarea onestității se aliniază cu faptul de a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer nu face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Nu înseamnă a urma calea lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită, atunci ceea ce îți iese pe gură nu va fi la fel cu ceea ce ai văzut și ceea ce gândești în inima ta. Să presupunem că cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Este responsabilă când vine vorba de lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «Este grozavă. Este mai responsabilă decât mine, calibrul său este mai bun decât al meu și umanitatea sa este bună, de asemenea. Este matură și statornică.» Totuși, este asta ceea ce gândești în inima ta? În realitate, poți vedea că, deși are calibru, această persoană nu este de încredere, este mai degrabă înșelătoare și foarte calculată. Asta este ceea ce gândești cu adevărat în inima ta. Dar când vine momentul să vorbești, îți trece prin minte: «Nu pot spune adevărul, nu trebuie să ofensez pe nimeni.» Și, astfel, te reorientezi rapid să spui altceva și alegi lucruri frumoase de spus despre ea; nimic din ce spui nu este ceea ce gândești cu adevărat în inima ta, sunt toate cuvinte false, toate nesincere. Este aceasta o manifestare a faptului că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ceea ce urmezi tu este calea Satanei, calea diavolească. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza pentru conduita personală a omului și este calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Deși vorbești cu oamenii, Dumnezeu ascultă și El; El îți privește inima și o scrutează. Oamenii ascultă ce spui, dar Dumnezeu îți scrutează inima. Este cineva capabil să scruteze inima altei persoane? Cel mult, oamenii pot desluși faptul că nu spui adevărul; ei pot vedea ce este la suprafață, dar numai Dumnezeu poate vedea în adâncul inimii tale. Numai Dumnezeu poate vedea ce gândești, ce plănuiești și ce calcule meschine, ce uneltiri viclene și gânduri active ai în inima ta. Când Dumnezeu vede că nu spui adevărul, care este opinia și evaluarea Sa despre tine? Este că nu urmezi calea lui Dumnezeu în această chestiune, pentru că nu spui adevărul. Dacă practici conform cerințelor lui Dumnezeu, ar trebui să spui adevărul: «Această persoană are calibru, dar nu este de încredere.» Indiferent dacă această evaluare este o reflectare întru totul exactă a situației reale a acestei persoane, este ceea ce gândești în inima ta, este veridică și este punctul de vedere și atitudinea pe care ar trebui să le exprimi. Dar tu nu faci asta – așadar, urmezi calea lui Dumnezeu? (Nu.) Nu vorbești cu sinceritate când evaluezi oamenii, spunând mereu doar cuvinte care îi flatează sau emițând judecăți asupra lor, și totuși subliniezi că urmezi calea lui Dumnezeu și Îl mulțumești pe Dumnezeu – este de vreun folos acest lucru? Lui Dumnezeu nu-I pasă cât de tare strigi sloganuri, nici cât de entuziast ești în a crede în El, cu atât mai puțin câtă doctrină poți rosti. Dumnezeu nu ia în considerare aceste lucruri. El ia în considerare doar dacă poți accepta adevărul și dacă poți pune adevărul în practică după ce l-ai înțeles. El ia în considerare doar cum alegi când ți se întâmplă lucruri – dacă poți să cauți adevărul și să-l accepți. Dacă alegi să-ți protejezi relațiile interpersonale și să-ți protejezi propriile interese și mândria – dacă totul este despre autoconservare – și Dumnezeu vede că acesta este punctul de vedere și atitudinea pe care le adopți când ți se întâmplă ceva, atunci El va face o evaluare a ta, spunând că nu ești cineva care urmează calea Sa” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au stârnit niște sentimente. Nu tratasem niciodată scrierea evaluărilor ca pe ceva foarte important și nu căutasem adevărurile pe care ar trebui să le practic pe tema asta. Chiar n-am reflectat dacă aveam motive incorecte sau dacă dezvăluisem corupție când am scris acea evaluare, dacă aveam o inimă cu frică de Dumnezeu, evaluând-o obiectiv. Atunci mi-am dat seama că scrierea evaluărilor are legătură cu faptul dacă o persoană are o inimă cu frică de Dumnezeu, dacă sprijină lucrarea bisericii. Noi alegeam o conducătoare superioară, ceea ce implica lucrarea mai multor biserici și pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Scrierea cuvintelor neadevărate într-o evaluare injustă ar putea induce în eroare lumea și alegerea unei persoane nepotrivite ar perturba lucrarea bisericii, lezând pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Știam că Guan Xin nu era o candidată potrivită pentru conducerea superioară, dar, pentru a-mi păstra imaginea și statutul, temându-mă că se va spune că mă răzbun pe ea și că o suprim, nu am zis nimic. Aș fi putut scrie o evaluare onestă și raporta situația reală a lui Guan Xin, dar m-am temut că acea conducătoare ar fi spus că aveam discernământ, însă nu-l împărtășesc și celorlalți, că nu sprijin lucrarea bisericii, ceea ce ar face-o să aibă o părere rea despre mine. Așa că am recurs la vicleșuguri, scriind în evaluare lucruri care contraziceau faptele. Am descris-o pe Guan Xin ca pe cineva care urmărește adevărul și face lucrare reală. Ce am scris nu a fost deloc sincer. Am fost așa alunecoasă și vicleană! Dumnezeu ne cere să fim onești, să reflectăm prin vorbe faptele și așa cum se cuvine. Dar am mințit în privința importantei alegeri a unui conducător. Nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Trăiam o natură satanică, demonică. Așa a început și diavolul, mințind. Mă împotriveam faptelor, mințind, și asta era, de fapt, o natură demonică! Nu țineam cont de lucrarea bisericii, ci am scris o evaluare care nesocotea faptele, inducându-i în eroare pe frați și pe surori, așa că au ales persoana greșită. Asta perturba și tulbura lucrarea bisericii. Această constatare m-a înspăimântat.

Ulterior am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Odată ce adevărul a devenit viața ta, dacă vezi pe cineva hulindu-L pe Dumnezeu, netemându-se de Dumnezeu, fiind superficial în timp ce își face datoria sau perturbând și tulburând lucrarea bisericii, vei fi capabil să îl tratezi conform adevărurilor-principii, discernându-i pe cei care trebuie discernuți și expunându-i pe cei care trebuie expuși. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și încă trăiești în firile tale satanice, atunci când vei vedea oameni răi și diavoli provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că nu auzi și vei ignora acest lucru, fără să simți vreun reproș din partea conștiinței tale. Vei crede chiar că, indiferent cine provoacă tulburări în lucrarea bisericii, nu are nicio legătură cu tine. Indiferent cât de mult sunt vătămate lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, nu-ți va păsa, nu te vei interesa de asta și nu vei simți niciun reproș din partea conștiinței tale. În acest caz, ești o persoană care nu are conștiință sau rațiune, un neîncrezător, un muncitor. Mănânci ce este al lui Dumnezeu, bei ce este al lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar simți că orice vătămare adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are nicio legătură cu tine – asta te face un trădător care se aliază cu cei din afară în detrimentul alor săi, genul de om care mușcă mâna care îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, mai ești om? Ești un demon care s-a infiltrat în biserică. Mimezi credința în Dumnezeu, te prefaci că ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu și vrei să mănânci gratis în casa lui Dumnezeu – nu semeni cu o ființă umană și ești în mod clar un neîncrezător” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Expunerea din cuvintele lui Dumnezeu mi s-a părut foarte tulburătoare! Eu eram trădătoarea de care vorbea Dumnezeu, care a mușcat mâna care a hrănit-o. Mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, bucurându-mă de hrana Lui, dar nu sprijineam lucrarea bisericii. În schimb, acționam doar de dragul propriilor interese, nepracticând adevăruri pe care le știam foarte bine, ceea ce i-a indus în eroare pe alții să aleagă o conducătoare falsă. Asta nu dăuna lucrării bisericii și celorlalți frați și surori? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă detestam mai tare pentru că eram atât de vicleană și abjectă. Voiam doar să mă protejez pe mine, nu lucrarea bisericii. Nu eram o credincioasă adevărată de niciun fel. Mă simțeam întunecată și deprimată. Nu m-au luminat cuvintele lui Dumnezeu și nu realizam nimic în datoria mea. Dumnezeu Își ascundea fața de mine. Rămânând o trădătoare ce nu se căiește, aș fi, cu siguranță, disprețuită, respinsă și eliminată de Dumnezeu. Am simțit cu adevărat firea cea dreaptă a lui Dumnezeu care nu acceptă nicio ofensă umană și m-am urât fiindcă nu am practicat adevărul și nu am lăsat în urmă fărădelegile. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, gata să mă căiesc și să practic adevărul, să-mi răscumpăr fărădelegile!

Ulterior am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cea mai simplă practică pentru a intra în adevărul-realitate este să se gândească, la fiecare pas, la interesele casei lui Dumnezeu, renunțând la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut, și punând interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – e minimul pe care ar trebui să-l facă. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să iei în considerare lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Împărțiți-o în doi pași, făcând un mic compromis – nu simțiți că asta face lucrurile puțin mai ușoare? Dacă practici astfel pentru o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru dificil. Mai mult, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de a practica. Trebuie să punem mereu lucrarea bisericii pe primul loc și când interesele personale contravin lucrării bisericii, trebuie să ne răzvrătim împotriva noastră, să renunțăm la interesele proprii și să ne stabilim drept priorități datoria și responsabilitățile. De data aceasta, mi s-a cerut să rescriu evaluarea și eram dispusă să mă căiesc față de Dumnezeu. Nu mai puteam să țin cont de ce avea să creadă ceilalți despre mine sau să continui să mă protejez. Trebuia să scriu adevărul și să fiu onestă. Apoi le-am vorbit deschis fraților și surorilor. Le-am spus despre corupția manifestată, despre reflectarea asupra sinelui și despre ce învățasem. Am avut părtășie și asupra principiilor de alegere a conducătorilor, căci trebuie să alegem oameni care urmăresc adevărul, au umanitate bună și pot face lucrare reală. Făcând comparația cu comportamentul lui Guan Xin, toți au dobândit discernământ și s-au arătat dispuși să scrie evaluări noi. Am scris și eu o evaluare exactă, bazată pe purtarea constantă a lui Guan Xin. Punând asta în practică, m-am simțit ușurată.

Apoi, conducătoarea mi-a trimis o scrisoare prin care îmi spunea că Guan Xin fusese demisă. A mai zis și că pe durata ocupării postului, Guan Xin fusese arogantă, autocrată și necooperantă, ceea ce a împiedicat multe proiecte ale bisericii. S-a și folosit de poziția ei pentru a-i constrânge și a-i suprima pe alții, fapt care i-a determinat să devină negativiști… Aceste lucruri menționate în scrisoare m-au plesnit ca niște palme date una după alta, peste față. Îmi ardea fața și mintea mi se golise de tot. Știam doar că Îl ofensasem cu adevărat pe Dumnezeu și că jucasem un rol în fărădelegile unei conducătoare false. Se purtase așa și înainte și am avut discernământ, dar nu numai că nu am expus-o și raportat-o, ci le-am permis fraților și surorilor să o recomande drept conducătoare superioară. Mi-am dat seama că nu am simțit nicio responsabilitate față de lucrarea bisericii. Ajutam, pe ascuns, o falsă conducătoare să facă rău și să înrăutățească situația. Ba chiar mi-am căutat scuze pentru nepracticarea adevărului. Am simțit că Dumnezeu avea să dezvăluie asta, chiar dacă nu raportam ce știam. Dumnezeu ar dezvălui într-adevăr totul, dar ar trebui să-mi îndeplinesc propriile îndatoriri, expunând falșii conducători și sprijinind lucrarea bisericii. Însă eu am așteptat pasivă pe tușă, neîndeplinindu-mi datoria și responsabilitatea. Asta a dăunat grav lucrării bisericii și pătrunderii în viață a fraților și a surorilor. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău. Știam că fărădelegea mea nu mai putea fi remediată. În durerea mea, am venit iar înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căință. Voiam totodată să știu de ce mi-am protejat interesele de cum am întâmpinat o problemă. Care era rădăcina problemei? Am citit acest fragment în devoționalele mele: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce presupune acea natură, mai exact? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propriul statut? De ce ești atât de influențat de sentimentele tale? De ce îți plac acele lucruri nedrepte și acele lucruri rele? Care este baza faptului că îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce îți plac și le accepți? Până acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți: motivul principal este că otrăvurile Satanei sunt înăuntrul omului. Așadar, ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», toți vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că, deși eram credincioasă, nu tratam adevărul cuvintelor lui Dumnezeu ca pe standardul meu pentru conduita personală și pentru acțiuni. Mă purtam și acționam tot după concepțiile Satanei, cum ar fi: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Profitul e pe primul loc” și „Oamenii înțelepți se pricep să se protejeze, căutând doar să nu facă greșeli.” Trăiam în virtutea acestor otrăvuri satanice. Simțeam că, în viață, oamenii trebuie să țină cont de propria persoană și să învețe să-și protejeze interesele, ca să nu aibă de suferit. E singura atitudine isteață, ca să nu pățești nimic. Dar această lecție mi-a arătat că traiul în baza acestor otrăvuri satanice e posibil să-mi fi protejat temporar interesele, dar m-a făcut să renunț la reperul meu în felul în care mă port. Am devenit egoistă, vicleană și abjectă, ba chiar mi-am nesocotit conștiința, fiind nesinceră. Am devenit un om fără caracter sau demnitate, nedemn de încredere și, în final, am prejudiciat viețile fraților și surorilor și am tulburat grav lucrarea bisericii, comițând o fărădelege de neremediat. Am detestat cât de adânc m-a corupt Satana, că nu am avut conștiință și nu am fost vrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu. Și această experiență mi-a arătat că nu L-am înțeles deloc pe Dumnezeu și nu am crezut că El scrutează toate lucrurile. Mi-am făcut griji că, dacă aveam părtășie cu ceilalți despre discernământul meu legat de Guan Xin, vor crede că încercam să mă răzbun, înlăturând-o intenționat. Dar în casa lui Dumnezeu, adevărul domnește și Dumnezeu scrutează tot. Câtă vreme aveam intenții bune și acționam conform adevărurilor-principii, ceilalți aveau să mă susțină când înțelegeau adevărul. Deși unii dintre ei m-au înțeles inițial greșit, Dumnezeu mi-a scrutat inima și conștiința avea să-mi fie curată. Înțelegând asta, m-am simțit mult mai împăcată și am decis ca pe viitor să susțin categoric principiile.

După aceea, m-am gândit la Li Xiao, diaconul de evanghelizare care nu a acceptat niciodată adevărul și nu și-a asumat povara datoriei ei. Trebuia să fi fost demisă, conform principiilor. Le-am împărtășit gândurile mele altor diaconi. Diaconii au spus: „Dacă o demitem acum, nu va exista un înlocuitor potrivit în biserică. Să o ajutăm și să o sprijinim deocamdată.” Mă gândeam că deja o ajutasem și o sprijinisem de mai multe ori, dar nu fusese receptivă. Dacă rămânea diacon de evanghelizare, avea să întârzie și mai mult lucrarea. Dar, într-adevăr, nu existau alți candidați buni pentru postul de diacon de evanghelizare. Și dacă niciunul nu era de acord, iar eu insistam, nu aveau să spună că eram prea arogantă și neprihănită de sine? O vreme nu am știut ce ar trebui să fac, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare. După rugăciune mi-am dat seama că iar începusem să-mi apăr interesele. Trebuia să sprijin adevărurile-principii în datoria mea – nu puteam amesteca binele cu răul. Judecând după principii, Li Xiao a fost dezvăluită drept lucrătoare falsă. Dacă o păstram pe acel post, lucrarea de evanghelizare avea să fie afectată. Nu puteam refuza să gestionez situația de teamă că ceilalți vor spune că sunt arogantă – trebuia să susțin principiile. Așa că am avut părtășie cu partenerii despre adevărurile relevante și au fost de acord cu demiterea diaconului de evanghelizare. După aceea, conducătoarea superioară a numit o soră de la altă biserică să preia lucrarea noastră de evanghelizare. Își asuma povara datoriei și pricepea unele principii. Lucrarea noastră de evanghelizare s-a îmbunătățit treptat. De asemenea, am simțit că puteam, în sfârșit, să pun ceva adevăr în practică și m-am simțit împăcată și ușurată.