de Liu En, China

Am început să cred în Domnul Isus la vârsta de 62 de ani. Știind că Domnul le promite celor care Îl urmează intrare în Împărăția Cerurilor și viață veșnică, am simțit că încă exista speranță pentru mine în această viață, iar gândul de a primi o asemenea binecuvântare minunată mi-a încântat inima. Am început să lucrez din greu și să mă consum pentru Domnul în fiecare zi, plin de o energie fără limite. Trei ani mai târziu, am avut șansa de a accepta lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Eram încântat că întâmpinasem întoarcerea Domnului, precum și că aveam speranța de a fi complet mântuit și de a intra în Împărăția Cerurilor. Astfel, am început să lucrez și mai mult în căutarea mea, sacrificându-mă și consumându-mă și mai mult, predicând activ Evanghelia și făcându-mi datoria și chiar ieșind seara pentru a predica Evanghelia. Mai târziu, frații și surorile m-au ales conducător de biserică și apoi predicator. Șansa de a avea îndatoriri atât de importante la bătrânețe m-a făcut foarte fericit. M-am simțit onorat îndeosebi să văd că, deși eram cel mai bătrân de la adunările noastre, încă puteam să găzduiesc adunări și să îi ajut pe ceilalți să-și rezolve problemele. M-am gândit că, atâta vreme cât lucram din greu în căutarea mea, puteam fi cu siguranță mântuit, la fel ca aceia mai tineri, așa că m-am dedicat complet datoriei mele.

Șapte sau opt ani au trecut într-o clipită, iar sănătatea și energia mea nu mai erau ce fuseseră odată. Apoi, am făcut un atac cerebral la 73 de ani, dar după ce am stat pe perfuzii timp de două zile, simptomele efectiv au dispărut, fără alte urmări. Am simțit că Dumnezeu trebuie să fi văzut că eram dispus să mă consum pentru El din toată inima, așa că El mă binecuvântase și mă protejase. Am fost foarte recunoscător și mi-am continuat datoria. Cu toate acestea, având în vedere sănătatea mea, conducătoarea mi-a schimbat datoria în găzduirea celorlalți frați și surori în casa mea. Știind că erau mai multe îndatoriri pe care nu aveam să le mai fac și că urma doar să găzduiesc frați și surori acasă, m-am simțit nefericit. Îi invidiam pe toți frații și surorile mai tineri, atât de plini de energie și ocupați cu tot felul de îndatoriri. M-am gândit: „Sunt bătrân și cu sănătatea șubredă. Acum nu pot alerga de colo-colo, oricât de mult mi-ar plăcea, și sunt multe feluri de îndatoriri pe care nu le mai pot face. Oare nu înseamnă asta că sunt lipsit de valoare? Mi-aș dori să mă întorc cu 10 sau 20 de ani în urmă și să fac tot felul de îndatoriri, la fel ca ei. Atunci, șansele mele de a fi binecuvântat și a obține mântuirea ar fi mult mai mari! Însă acum, fiind bătrân, nu mă pot compara deloc cu cei tineri!” Acel gând m-a făcut să mă simt lipsit de motivație și, înainte să-mi dau seama, eram demoralizat. În plus, mi-am reamintit de atacul cerebral și de faptul că această boală are tendința de a recidiva, așa că, dacă aș avea încă unul într-o zi, ar putea fi sfârșitul pentru mine și nu aș apuca să văd ziua slavei lui Dumnezeu. În acest caz, cum aș mai fi mântuit? Așadar, care mai era rostul credinței în Dumnezeu? Pentru mine, acestea erau gânduri sumbre și care mă făceau să mă simt demoralizat. Un timp, nici măcar nu am putut citi cuvintele lui Dumnezeu sau asculta imnuri. În nefericirea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Simt că nu mai am nicio speranță de mântuire. Sunt atât de negativ și mă simt lipsit de vlagă. Dumnezeule, nu vreau să mă îndepărtez de Tine. Știu că starea mea nu este bună, dar nu știu cum să rezolv asta. Te rog, ajută-mă și călăuzește-mă să ies din această stare incorectă.”

Pentru a nu mă lăsa copleșit de aceste gânduri negative, am început să citesc conștiincios mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Într-o zi, am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Totuși, faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu acest lucru; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu acest lucru; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să faci datoria de găzduire, cerințele Mele față de tine vor fi în conformitate cu aceasta; dacă spui că nu poți face datoria de găzduire și poți îndeplini doar o anumită funcție, fie că este vorba de a predica Evanghelia, de a îngriji biserica sau de a te ocupa de alte treburi generale, desăvârșirea Mea asupra ta va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. A fi loial, a te supune până la capăt și a căuta să ai o iubire supremă pentru Dumnezeu – asta este ceea ce trebuie să realizezi, doar aceste trei lucruri, și acestea sunt cele mai bune practici” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au clarificat imediat lucrurile. Dumnezeu nu determină finalurile oamenilor în funcție de cât de mult au suferit pentru El, de nivelul calificărilor sau de sfera îndatoririlor lor. Atâta vreme cât se consumă cu adevărat pentru El, urmăresc adevărul, Îi demonstrează supunere autentică, își fac datoria conform standardului și Îi aduc mărturie adevărată, atunci El îi va aproba. Dar eu nu I-am înțeles intenția și nu știam ce fel de oameni mântuiește El. Am crezut întotdeauna că, dacă mă consum pentru Dumnezeu, pot suferi și plăti un preț și lucrez mult, aveam să fiu aprobat de Dumnezeu. Dar pentru că îmbătrâneam și nu mai puteam lucra la fel de mult ca tinerii, scosesem deja din discuție propria mea mântuire. Mă împotmolisem în negativitate și neînțelegeri; eram atât de răzvrătit împotriva lui Dumnezeu! La drept vorbind, chiar dacă eram bătrân și nu mai puteam face la fel de multe îndatoriri ca tinerii, Dumnezeu nu îmi cerea aceleași lucruri. El nici nu mă lipsea de oportunitățile de a urmări adevărul și de a-mi face datoria. Mintea și rațiunea îmi erau încă intacte; puteam în continuare să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să fac tot ce-mi stătea în puteri în datoria mea. Dar, fără a căuta intenția lui Dumnezeu, mă etichetasem ca bătrân și inutil, căzut în dizgrația lui Dumnezeu. Nu însemna asta că făceam presupuneri despre Dumnezeu? Dumnezeu nu a spus niciodată că o persoană care face multe îndatoriri va fi mântuită sau că, atunci când cineva îmbătrânește, El va elimina acea persoană și nu o va mai mântui. De fapt, a spus foarte clar cum trebuie bătrânii să urmărească adevărul și să-și abordeze datoria. Atât timp cât eram loial și supus până la capăt și mă puteam strădui să Îl iubesc pe Dumnezeu, aveam speranță de mântuire. A fost foarte nesăbuit din partea mea să nu privesc lucrurile bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu. Am tratat propriile noțiuni și închipuiri ca adevăr, înțelegând greșit tot timpul intenția lui Dumnezeu. Înțelegând aceasta, m-am simțit cu conștiința încărcată și am venit dinaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule! Nu voi mai fi negativ și potrivnic din cauza părerilor mele greșite. Atât timp cât am capacitatea de a-mi face datoria încă o zi, mă voi strădui spre mai sus și voi face tot posibilul pentru a urmări adevărul.” Rugăciunea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu m-au alinat puțin; nu mai eram atât de supărat. M-am gândit: „Atâta vreme cât rațiunea mea este intactă și încă mă pot mișca, mă voi baza pe Dumnezeu pentru a fi o gazdă bună pentru frații și surorile mele, voi face tot posibilul în datoria mea și îmi voi oferi serviciul lui Dumnezeu, din toată inima.”

Dar încă mai era ceva ce nu înțelegeam. De ce am devenit atât de negativ când am văzut că nu eram la fel de capabil ca aceia tineri, ajungând chiar până la a mă gândi să Îl trădez pe Dumnezeu? Care era cauza principală a acestui lucru? În căutarea mea, am citit acestea în cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii cred în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări, recompense și coroane. Nu are fiecare persoană această intenție în inimă? În realitate, fiecare persoană o are. Acesta este un fapt. Deși oamenii nu vorbesc adesea despre asta și chiar își ascund intenția și dorința de a obține binecuvântări, această dorință, această intenție și acest motiv care se află adânc în inimile oamenilor nu s-au clintit niciodată. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce înțelegere bazată pe experiență au, ce datorie pot face, câtă suferință îndură sau ce preț plătesc, ei nu renunță niciodată la intenția de a obține binecuvântări care este ascunsă adânc în inimile lor și întotdeauna trudesc și aleargă de colo-colo în tăcere în slujba ei. Nu este acesta lucrul îngropat cel mai adânc în inimile oamenilor? Fără această intenție de a obține binecuvântări, cum v-ați simți? Cu ce atitudine v-ați face datoria și L-ați urma pe Dumnezeu? Ce s-ar întâmpla cu oamenii dacă această intenție de a obține binecuvântări care este ascunsă în inimile lor ar fi complet eliminată? Mulți oameni ar putea să devină negativi și unii ar putea să devină demotivați în îndatoririle lor și să-și piardă interesul pentru credința lor în Dumnezeu. Ar părea că și-au pierdut sufletele și ar părea ca și cum le-ar fi fost luate inimile. De aceea spun că intenția de a obține binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Antihriștii cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a se târgui cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. „Antihriștii cred că datoria lor este o tranzacție. Își fac datoria cu intenția de a face o tranzacție și de a dobândi binecuvântări. Consideră că ar trebui să creadă în Dumnezeu de dragul de a obține binecuvântări și că este un lucru potrivit să dobândească binecuvântări, făcându-și datoria. Denaturează lucrul pozitiv care este îndeplinirea datoriei și denigrează valoarea și semnificația îndeplinirii datoriei în calitate de ființă creată, denigrând în același timp și legitimitatea acestui lucru; transformă într-o tranzacție datoria pe care ființele create ar trebui să o îndeplinească în mod firesc” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că antihriștii cred în Dumnezeu doar ca să poată primi binecuvântări; mentalitatea lor tranzacțională nu se schimbă niciodată și nu renunță, indiferent cât de dificile sau de jalnice devin lucrurile. Dacă pierd orice speranță de a fi binecuvântați, este ca și cum și-ar fi pierdut întreaga viață. Simt că este lipsit de sens să continue să creadă în Dumnezeu și luptă împotriva Lui și I se împotrivesc. Comparându-mă cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, mi-am dat seama că mă comportam exact ca un antihrist. Când credeam în Domnul, eram nespus de fericit să aud că, având credință în Domnul, aș putea să intru în Împărăția Cerurilor. Am simțit că, pentru a dobândi har în această viață, apoi viață veșnică în lumea care va veni, ar merita orice suferință pentru Domnul. Obținerea binecuvântării și intrarea în Împărăția Cerurilor au devenit scopul credinței mele și am crezut că, dacă mă sacrific și mă consum mai mult, binecuvântările mele în viitor vor fi mai mari. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, am simțit și mai mult că visul meu de a fi binecuvântat se va adeveri și am fost și mai motivat în datoria mea. Chiar dacă aveam 66 de ani la acea vreme, nu mă consideram deloc bătrân. Pur și simplu lucram din greu în datoria mea. Mergeam cu bicicleta peste tot pentru a participa la adunări și, chiar dacă mai târziu am avut un accident cerebral, nu mi-a păsat. Voiam doar să încerc din răsputeri să-mi fac datoria, folosind osteneala și suferința mea drept capital de schimb pentru binecuvântări. Dar când am văzut că îmbătrânisem și nu mai puteam face la fel de multe îndatoriri, că nu mă mai puteam deplasa ca înainte și că, treptat, deveneam incapabil să fac mare lucru, am simțit că speranțele mele de a fi binecuvântat erau tot mai slabe. Nu voiam să accept acest lucru. Deși nu am spus nimic, în inima mea mă plângeam de Dumnezeu; nu am vrut să accept suveranitatea lui Dumnezeu, așa că am devenit negativ, potrivnic și irațional. Motivul credinței mele era acela de a fi binecuvântat, adică voiam să fac un târg cu Dumnezeu. Nu era asta perspectiva falsă a unui antihrist asupra credinței în Dumnezeu? Răstălmăcisem ceva pozitiv și minunat precum îndeplinirea datoriei. Știam să îmi folosesc îndeplinirea datoriei și deplasările doar ca un mod de a face târguri cu Dumnezeu, în schimbul binecuvântărilor Împărăției Cerurilor, tratându-mi datoria ca pe o unealtă și o monedă de schimb pentru a-mi satisface ambițiile și dorințele. Eram cu adevărat amețit de dorința de a fi binecuvântat și nu mă puteam gândi decât la intrarea în Împărăția Cerurilor. Îmi păsa doar dacă voi fi binecuvântat și care vor fi finalul și destinația mea. Nu mă gândeam la răsplătirea iubirii lui Dumnezeu sau la înțelegerea intențiilor Sale minuțioase. Aveam eu vreo fărâmă de conștiință? Dumnezeu mi-a dat suflarea vieții și șansa de a face o datorie. Acest lucru este deja harul Său minunat pentru mine. Dar eu tot mă plângeam de Dumnezeu, mereu mă certam cu El, fiind negativ și potrivnic. Eram foarte răzvrătit și, chiar dacă Dumnezeu îmi lua viața, ar fi fost dreptatea Sa. Înțelegând toate acestea, m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu, rugându-L să mă călăuzească să renunț la motivele mele pentru binecuvântări și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Eu determin destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii sau a amplorii suferinței îndurate și cu atât mai puțin în funcție de cât de jalnică este, ci în funcție de faptul că are sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-mi vină mintea la cap. Mi-am dat seama că, atunci când Dumnezeu stabilește finalul și destinația noastră, asta nu are nimic de-a face cu cât de mult ne-am sacrificat sau consumat pentru El, cu cât de mult am lucrat sau am suferit. Aceasta se bazează pe faptul dacă am obținut sau nu adevărul și dacă firile noastre s-au schimbat. Dacă facem multe îndatoriri nu înseamnă că deținem adevărul sau că ne-am schimbat firea. Indiferent câte îndatoriri fac, cheia este dacă mă aflu pe calea urmăririi adevărului. Înainte, făceam multe îndatoriri și călătoream peste tot, dar nu căutam niciodată adevărul. Voiam să-mi folosesc eforturile superficiale în schimbul unei destinații bune. Nu vedeam mentalitatea tranzacțională, antagonistă față de Dumnezeu, adânc înrădăcinată în mine. În cele din urmă, când dorința mea de a fi binecuvântat s-a spulberat, m-am certat cu Dumnezeu și m-am pus împotriva Lui. La drept vorbind, dacă tot ce făceam era să merg de colo-colo și să mă consum fără a urmări adevărul, atunci doar aș deveni mai egoist și mai arogant și nu aș dobândi niciodată transformarea firii. Aș sfârși prin a argumenta și a mă certa cu Dumnezeu referitor la lucrarea făcută, devenind din ce în ce mai rău. Este exact ce s-a întâmplat cu Pavel; el a lucrat mult și a îndeplinit o lucrare minunată, dar a făcut acea lucrare numai în schimbul unei cununi a dreptății. A fost mereu o tranzacție cu Dumnezeu. Nu s-a căit nici măcar în pragul morții și în final a fost pedepsit de Dumnezeu. Petru, pe de altă parte, nu a lucrat mult, dar, în credința sa, el a urmărit adevărul din toată inima și în toate lucrurile a căutat intenția lui Dumnezeu și a căutat să I se supună. Nu a pus condiții și nu s-a gândit dacă va fi binecuvântat. În final, a ajuns să nutrească față de Dumnezeu iubire supremă și supunere până la moarte, a dobândit aprobarea lui Dumnezeu și a fost desăvârșit de Dumnezeu. Atât Pavel cât și Petru erau credincioși, dar motivele și perspectivele lor în ceea ce urmăreau erau diferite, și la fel au fost și finalurile lor. Astfel, ne dăm seama că Dumnezeu este drept, și doar dacă urmărim adevărul și schimbarea firii ne putem alinia la intenția lui Dumnezeu. Perspectiva din spatele lucrurilor pe care le urmăream și calea pe care mă aflam erau la fel de absurde și de greșite ca acelea ale lui Pavel și cu siguranță că finalul meu ar fi fost la fel ca al lui. Din fericire, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și m-au călăuzit să-I înțeleg intenția și perspectiva pe care ar trebui să o am față de credința mea. În plus, am învățat să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să fiu o ființă creată rațională. Aceasta este iubirea lui Dumnezeu. Starea mea s-a îmbunătățit mult după ce am înțeles intenția lui Dumnezeu și I-am fost foarte recunoscător. Apoi, când frații și surorile au venit la adunare, am oferit ospitalitate. Când nu au venit, am citit cu calm cuvintele lui Dumnezeu și am căutat adevărul conform stării mele.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu plătește un preț pentru fiecare persoană doar în deceniile care se scurg de la nașterea acesteia până în prezent. Din punctul Lui de vedere, ai venit de nenumărate ori pe această lume și te-ai reîncarnat de nenumărate ori. Cine deține controlul asupra acestui lucru? Dumnezeu deține controlul asupra acestui lucru. Nu ai de unde să știi aceste lucruri. De fiecare dată când vii pe această lume, Dumnezeu face personal aranjamente pentru tine: El rânduiește câți ani vei trăi, tipul de familie în care te vei naște, când îți vei întemeia o casă și o carieră, precum și ceea ce vei face în această lume și cum îți vei câștiga traiul. Dumnezeu îți rânduiește o cale de a-ți câștiga traiul, astfel încât să-ți poți îndeplini fără piedici misiunea în această viață. Iar, în ceea ce privește ce ar trebui să faci la următoarea reîncarnare, Dumnezeu îți rânduiește acea viață și o face în conformitate cu ceea ce s-ar cuveni să ai și ce s-ar cuveni să ți se dea… Dumnezeu a făcut aceste rânduieli pentru tine de multe ori și, în cele din urmă, te-ai născut în epoca zilelor de pe urmă, în familia ta actuală. Dumnezeu a rânduit un mediu în care să crezi în El, ți-a permis să-I auzi glasul și să te întorci înaintea Lui, astfel încât să fii capabil să-L urmezi și să îndeplinești o datorie în casa Lui. Numai cu o astfel de îndrumare de la Dumnezeu ai trăit până astăzi. Nu știi de câte ori ai venit în această lume, nici de câte ori s-a schimbat înfățișarea ta, nici prin câte familii ai trecut, nici prin câte epoci și dinastii ai trecut – însă mâna lui Dumnezeu te-a sprijinit tot timpul și El a vegheat mereu asupra ta. Cât de mult efort consumă Dumnezeu pentru o singură persoană! Unii oameni spun: «Am șaizeci de ani. Vreme de șaizeci de ani, Dumnezeu a vegheat asupra mea, m-a protejat și m-a îndrumat. Dacă, atunci când voi fi bătrân, nu voi putea să îndeplinesc o datorie și nu voi putea să fac nimic – oare se va mai preocupa Dumnezeu de mine?» Nu este cam nechibzuit să spui asta? Dumnezeu nu doar veghează și protejează pe cineva și are suveranitate peste soarta sa pe durata unei singure vieți. Dacă ar fi doar durata unei singure vieți, doar o singură viață, acest lucru nu ar putea demonstra faptul că Dumnezeu este atotputernic și că are suveranitate peste toate lucrurile. Atunci când depune efort și plătește un preț pentru cineva, Dumnezeu nu rânduiește doar ce va face acea persoană în această viață – El rânduiește nenumărate vieți pentru ea. Dumnezeu își asumă întreaga responsabilitate pentru fiecare suflet care este reîncarnat. El lucrează cu inima Sa, plătind prețul vieții Sale, îndrumând fiecare persoană și rânduindu-i viața fiecăreia. Având în vedere că Dumnezeu depune un astfel de efort și plătește un astfel de preț de dragul omului și îi dăruiește omului toate aceste adevăruri și această viață, dacă în aceste zile de pe urmă oamenii nu își fac datoria de ființe create și nu se întorc înaintea Creatorului – dacă, indiferent prin câte vieți și prin câte generații au trecut, în cele din urmă nu reușesc să-și facă îndatoririle și să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu – nu ar fi atunci datoria lor față de Dumnezeu prea mare? Nu ar fi ei nedemni de toate prețurile pe care le-a plătit Dumnezeu? Ar fi atât de lipsiți de conștiință, încât nu ar merita să fie numiți oameni, deoarece datoria lor față de Dumnezeu ar fi prea mare. […] Harul, iubirea și mila pe care Dumnezeu i le arată omului nu reprezintă doar un fel de atitudine – ele reprezintă, totodată, un fapt. Despre ce fapt este vorba? Faptul că Dumnezeu Își pune cuvintele înlăuntrul tău, luminându-te, permițându-ți să vezi ce este încântător în legătură cu El și ce anume înseamnă lumea aceasta, dându-ți o mare claritate mentală și permițându-ți să înțelegi cuvintele Lui și adevărul. În acest fel, fără să știi, dobândești adevărul. Dumnezeu lucrează atât de mult asupra ta, într-un mod foarte real, permițându-ți să dobândești adevărul. Când dobândești adevărul, când dobândești cel mai prețios lucru, care este viața veșnică, intențiile lui Dumnezeu sunt satisfăcute. Când Dumnezeu vede că oamenii urmăresc adevărul și sunt dornici să coopereze cu El, este fericit și mulțumit. Atunci, El are o anumită atitudine și, în timp ce are acea atitudine, ia măsuri și îl aprobă și îl binecuvântează pe om. El spune: «Te voi răsplăti. Acestea sunt binecuvântările pe care le meriți.» Iar atunci vei câștiga adevărul și viața. Când ai cunoaștere despre Creator și ai obținut aprecierea Lui, vei mai simți un gol în inima ta? Nu vei mai simți. Te vei simți împlinit și vei avea un sentiment de bucurie. Nu înseamnă asta să trăiești o viață care are valoare? Aceasta este viața cea mai valoroasă și cea mai plină de sens” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Plătirea prețului pentru a dobândi adevărul este de mare însemnătate”). Cuvintele lui Dumnezeu au fost incredibil de mângâietoare și înduioșătoare pentru mine. Nu conta cât eram de bătrân sau cum stăteam cu sănătatea; atât timp cât iubeam și urmăream adevărul, Dumnezeu nu avea să mă disprețuiască. Din păcate, înțelesesem greșit intenția lui Dumnezeu. Am crezut că, din moment ce eram bătrân și inutil, nu mai puteam face la fel de multe îndatoriri. Am crezut că într-o zi m-aș putea îmbolnăvi grav și pieri subit, fără nicio speranță de mântuire. Am simțit că nu avea sens să cred în Dumnezeu și nu am vrut să mă străduiesc spre mai sus. Influențat de perspectivele mele incorecte, înțelesesem greșit intenția lui Dumnezeu. Mă cufundasem într-o stare slabă și negativă și Satana mă juca pe degete. Înainte, nu știam că, în calitate de ființă creată, ar trebui să mă supun lui Dumnezeu și să Îl satisfac. Fără acea înțelegere, mi-am menținut credința doar în schimbul harului și al binecuvântărilor; făceam un târg cu Dumnezeu. Acum puteam vedea că, acel lucru pe care-l urmăream, chiar dacă trăiam încă o sută de ani, nu ar avea niciun sens sau valoare. De exemplu, când Iov s-a confruntat cu toate acele nenorociri, nu s-a gândit niciodată la ce a câștigat sau a pierdut. Când s-a umplut de bube și viața era insuportabilă, nu s-a plâns niciodată de Dumnezeu. A avut credință adevărată în Dumnezeu, s-a supus suveranității și rânduielilor Sale și I-a lăudat numele. El a adus o mărturie puternică pentru Dumnezeu în fața Satanei și în final a fost binecuvântat de Dumnezeu. A mai fost și Petru, care mereu, toată viața sa, a urmărit să Îl iubească și să Îl mulțumească pe Dumnezeu și s-a concentrat pe a practica în viața sa reală cuvintele lui Dumnezeu. În cele din urmă, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, dovedindu-I iubire supremă și supunere absolută, trăind o viață cu sens și dobândind aprobarea lui Dumnezeu. Acum, am înțeles că, în calitate de credincios, să urmărești să I te supui lui Dumnezeu și să-L mulțumești în toate, să îndeplinești corect datoria unei ființe create, să înțelegi și să dobândești adevărul în timpul îndeplinirii datoriei și să atingi supunerea și iubirea față de Dumnezeu reprezintă modul prin care poți evita să trăiești o viață goală și poți trăi o viață cu sens. Acesta este singurul mod de a obține aprobarea lui Dumnezeu. Încercările constante de a face târguri cu Dumnezeu și de a da la schimb truda și consumul pentru binecuvântările Împărăției Cerurilor reprezintă un comportament abject și au drept rezultat o viață fără sens sau valoare. Nu puteam continua să mă gândesc dacă voi fi sau nu binecuvântat în viitor. Ar trebui pur și simplu să urmăresc adevărul în fiecare zi rămasă, să fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini datoria bazându-mă pe Dumnezeu și să urmăresc schimbarea firii. Chiar dacă într-o zi ar fi să mă îmbolnăvesc grav și să mă confrunt cu moartea, fără capacitatea de a-mi face în continuare datoria, tot m-aș supune rânduielilor lui Dumnezeu. Acum, ar trebui să mă concentrez asupra strădaniei de a-mi face datoria și de a-mi îndeplini responsabilitatea în timpul acestei vieți. Indiferent care este finalul meu, fie viață, fie moarte, acesta depinde de suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu. Nu este ceva la care eu, ca ființă creată, ar trebui să reflectez. M-am simțit mult mai relaxat când am privit lucrurile în felul acesta.

După aceea, am citit în mod regulat cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat imnuri în fiecare zi. Când mi-am dat seama că am dezvăluit corupție, m-am rugat, am căutat adevărul, mi-am recunoscut firile satanice și m-am deschis căutării și părtășiei cu frații și surorile mele. Treptat, am câștigat ceva din toate acestea. De obicei, când exista o datorie pentru mine, eram implicat activ și predicam cât mai mult posibil Evanghelia celor din jurul meu. Când am văzut că erau frați și surori care scriau articole despre mărturii bazate pe experiențe, am practicat și eu scrierea experiențelor mele în articole care să aducă mărturie lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri mă făceau să mă simt împlinit și împăcat.

Într-o zi, am auzit acest imn alcătuit din cuvintele lui Dumnezeu: „O ființă creată ar trebui să fie la mila orchestrării lui Dumnezeu.” Am fost foarte mișcat. Al doilea fragment, care menționa experiența lui Petru, m-a emoționat în mod special. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu în aceste zile de pe urmă și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate o ființă creată să facă pentru Dumnezeu? Ar trebui să te oferi lui Dumnezeu dinainte, ca El să te orchestreze cum dorește. Atât timp cât asta Îl face pe Dumnezeu fericit și mulțumit, atunci lasă-L să facă ce voiește cu tine. Ce drept are omul să rostească vorbe de nemulțumire?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 41). L-am ascultat iar și iar, și tot nu mă puteam sătura de el. Fiecare vers mă inspira și mă emoționa și nu puteam să-mi stăpânesc lacrimile care-mi curgeau pe față. Eram o ființă creată care fusese coruptă de Satana și trăisem până la o vârstă atât de înaintată, dar aveam în continuare șansa de a-L urma pe Dumnezeu și de a experimenta lucrarea Sa, de a-mi face datoria și de a aduce mărturie lui Dumnezeu. Ce binecuvântare minunată! Acum, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am reușit să-mi înțeleg corupțiile și să-mi transform motivele egoiste și abjecte pentru binecuvântări. Acesta este harul lui Dumnezeu! Îl voi lăuda pe Dumnezeu până la final, chiar dacă El nu îmi dă nimic. Viața mea tot va fi meritat! Voi încerca să fiu o ființă creată rațională și supusă lui Dumnezeu. Indiferent de starea mea de sănătate sau care este finalul meu, sunt dispus să-L las pe Dumnezeu să-mi orchestreze viața după voia Sa.