de Liu En, China

Am început să cred în Domnul la vârsta de 62 de ani. Știind că Domnul le-a promis discipolilor Lui intrarea în împărăția Lui și în viața veșnică, am simțit că aveam o speranță în viața asta, iar ideea de a primi o binecuvântare atât de mare îmi umplea sufletul de bucurie. Am început să merg peste tot, muncind din greu pentru Domnul și aveam o energie nelimitată, în fiecare zi. Trei ani mai târziu, am avut marele noroc să accept lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Eram foarte entuziasmat că-L întâmpinasem pe Domnul și că aveam speranța de a fi pe deplin mântuit și de a intra în Împărăția Lui. Așa că am început să lucrez și mai mult în căutarea și sacrificiile mele, predicând în mod activ Evanghelia și făcându-mi datoria. Abia dacă mă odihneam toată săptămâna și chiar ieșeam seara să predic Evanghelia. Frații și surorile m-au ales ulterior conducător de biserică și apoi predicator. Șansa de a îndeplini datorii așa de importante la vârsta mea înaintată mă făcea foarte fericit. La adunări, am văzut că eram cel mai vârstnic de acolo, dar tot puteam să conduc adunări și să-i ajut pe alții să-și rezolve problemele. Asta mă făcea să mă simt foarte respectat. Mă gândeam că atâta timp cât munceam din greu în căutarea mea, sigur puteam fi mântuit la fel ca tinerii, deci aveam o motivație inepuizabilă de a-mi face datoria.

Șapte sau opt ani au trecut cât ai clipi, iar sănătatea și energia mea nu mai erau ca pe vremuri. Apoi, am avut un accident vascular cerebral la 73 de ani. Dar după ce am stat cu perfuzii câteva zile, aproape mi-au dispărut simptomele. N-am avut efecte reziduale. Am simțit că Dumnezeu trebuie să fi văzut că eram sincer în credința mea, că-L slujeam cu bucurie și din suflet, așa că mă binecuvântase. Am fost foarte recunoscător și am continuat să-mi fac datoria. Dar ținând cont de sănătatea mea, conducătorul m-a pus să servesc drept gazdă acasă. Văzând că erau mai multe datorii pe care nu le-aș mai fi îndeplinit, ci doar aș fi găzduit acasă, m-am simțit deznădăjduit. Mai ales văzând tinerii frați și surori plini de energie, ocupați cu tot soiul de datorii, am fost invidios. Am crezut că, fiindcă eram bătrân și bolnav, nu mai puteam să alerg de colo colo sau să mai fac multe feluri de datorii, sigur eram lipsit de valoare. Mi-am dorit să mă pot întoarce în timp 10 sau 20 de ani și să fac tot felul de datorii diferite, exact ca ei, iar atunci, șansa de a mă mântui ar fi fost mai mare. Chiar nu mă puteam compara cu tinerii, acum, că eram bătrân. Gândul ăsta m-a stors de puteri și, cât ai clipi, m-am trezit deprimat. În plus, știam că tind să se repete comoțiile cerebrale, deci dacă aș mai fi avut una, m-ar fi putut omorî și n-aș mai fi apucat ziua slăvii lui Dumnezeu. Atunci, cum să mă mai mântuiesc? Neputând să mă sacrific pentru Dumnezeu, simțeam că nu am nicio șansă la mântuire, deci ce sens mai avea să mai cred în Dumnezeu? Acesta a fost pentru mine un gând sumbru, deprimant. O vreme, nici n-am mai citit cuvintele lui Dumnezeu și n-am mai ascultat imnuri. În suferința mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Simt că nu mai am nicio speranță de mântuire. Sunt atât de abătut, mă simt vlăguit. Dumnezeule, nu vreau să mă îndepărtez de Tine. Știu că nu sunt în starea potrivită, dar nu știu cum să rezolv asta. Te rog, ajută-mă să ies din starea asta greșită.”

Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu, într-o zi: „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățată de El și să devină oameni pe care El îi iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea Mea pentru tine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au clarificat imediat lucrurile. Dumnezeu nu decide finalurile oamenilor în funcție de capacitatea lor de a se sacrifica, de vârstă, sau de cât de multe datorii pot îndeplini. Dacă se dedică datoriei lor, se pot supune suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu și caută să-L mulțumească pe Dumnezeu, pot fi mântuiți. Dar nu înțelegeam voia lui Dumnezeu și nu știam pe cine mântuiește El. Mereu am crezut, în mod greșit, că trebuia să pot merge peste tot și să fac multe lucrări, ca să fiu mântuit. Cum îmbătrâneam și nu mai puteam munci la fel de mult ca tinerii, m-am definit ca neavând nicio șansă la mântuire. Am fost cuprins de pesimism și confuzii și chiar m-am gândit să-l trădez pe Dumnezeu. Eram atât de răzvrătit! Deși eram bătrân și nu mai puteam face la fel de multe datorii ca tinerii, Dumnezeu nu avea aceleași așteptări de la mine. Și El chiar nu mă priva de șanse de a căuta adevărul și de a-mi face datoria. Mintea și rațiunea îmi erau încă intacte și eram în stare să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să-mi fac datoria cât puteam eu de bine. Dar fără a căuta voia lui Dumnezeu, m-am definit ca bătrân și inutil, ca și cum aș fi ieșit din grațiile lui Dumnezeu, și m-am gândit să-L trădez pe Dumnezeu. Nu mă îndoiam eu de Dumnezeu, din cauza unei naturi viclene? Dumnezeu n-a zis niciodată că îndeplinirea multor îndatoriri garantează mântuirea unui om sau că odată ce un om îmbătrânește, Dumnezeu îl va alunga și nu-l va mai mântui. De fapt, El a spus foarte clar cum ar trebui un om să-și urmeze și să-și abordeze datoria când îmbătrânește. Atâta timp cât eram devotat și ascultător până la capăt și puteam căuta iubirea lui Dumnezeu, aveam speranțe de mântuire. Am fost nechibzuit să nu privesc lucrurile prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. Mi-am tratat propriile noțiuni și închipuiri drept adevăr, înțelegând greșit, de la bun început, voia lui Dumnezeu. Aveam conștiința încărcată și am venit să mă rog înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Trebuie să încetez să fiu pesimist și să mă împotrivesc din cauza părerilor mele greșite. Atâta timp cât mai am o suflare, o zi de trăit, o zi să-mi fac datoria, voi continua să încerc să merg mai departe și să pătrund în adevăr.” Rugăciunea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu mi-au adus o alinare, nu m-am mai simțit atât de supărat. M-am gândit că atâta timp cât mai am rațiune și mobilitate, mă voi baza pe Dumnezeu ca să fiu o gazdă bună și îmi voi oferi în totalitate și sincer serviciile lui Dumnezeu.

Dar încă era ceva ce nu înțelegeam. De ce deveneam deprimat când vedeam că nu eram la fel de capabil ca tinerii, gândindu-mă chiar să-l trădez pe Dumnezeu? Care era cauza? În căutările mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce experiență sau cunoștințe au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna lucrează în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul adânc ascuns în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria? Ce s-ar întâmpla dacă s-ar lepăda de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inima oamenilor? Poate că mulți oameni ar deveni pesimiști, în vreme ce unii și-ar putea pierde motivația în îndatoririle lor. Și-a pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-ar fi fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Antihriștii cred în Dumnezeu doar pentru a profita și încearcă să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt copleșitoare; se țin de ele și nu le lasă să le scape. Dumnezeu spune atât de multe și, totuși, ei nu acceptă nimic, gândindu-se tot timpul: «Scopul credinței în Dumnezeu este de a obține binecuvântări; este de a obține o destinație bună. Acesta este principiul suprem și nimic nu poate fi mai presus decât acesta. În cazul în care credința în Dumnezeu nu ar fi pentru a obține binecuvântări, atunci oamenii nu ar trebui să creadă; dacă nu ar fi de dragul obținerii binecuvântărilor, atunci a crede în Dumnezeu nu ar avea nicio semnificație sau valoare – acestea s-ar pierde.» Există cineva care îi insuflă aceste gânduri unui antihrist? Provin ele din îndrumarea sau influența cuiva? Nu – aceste gânduri sunt determinate de natura și esența înnăscută a unui antihrist. Nimeni nu le poate schimba. Dumnezeu întrupat spune atât de multe astăzi, iar antihriștii nu acceptă sub nicio formă nimic din toate acestea, ci se împotrivesc Lui și Îl condamnă. Natura lor de a le fi lehamite de adevăr și de a-l urî este veșnic neschimbătoare. Și ce arată acest caracter neschimbător? Arată că sunt răi din fire. Problema nu este dacă ei urmăresc sau nu adevărul – problema lor este o fire rea. Ei vociferează cu cinism împotriva lui Dumnezeu și I se opun – aceasta este natura și esența lor și reprezintă adevărata lor față” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). „Antihriștii tratează îndeplinirea datoriei ca pe o tranzacție. Ei își îndeplinesc datoria în mod tranzacțional, într-o goană pentru a obține binecuvântări. Ei cred că scopul credinței în Dumnezeu este de a obține binecuvântări, că se cuvine să fii binecuvântat pentru îndeplinirea unei datorii. Ei distorsionează lucrul pozitiv care este îndeplinirea datoriei, înjosind valoarea și semnificația îndeplinirii ei de către o ființă creată și înjosind legitimitatea îndeplinirii datoriei de către o ființă creată. Ei iau datoria care este corectă și care se cuvine să fie îndeplinită de o ființă creată și o transformă într-o tranzacție” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a șaptea)”). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că antihriștii au credință doar pentru a primi binecuvântări, mentalitatea tranzacțională nu li se schimbă niciodată și nu renunță, indiferent cât de greu sau de trist ar fi. Dacă-și pierd toată speranța de a fi binecuvântați, e ca și cum și-ar pierde viața. Ei simt că nu are sens să continue să aibă credință, luptă cu Dumnezeu și I se împotrivesc. Am văzut că mă comportam exact ca un antihrist. Când am crezut în Domnul, am fost fericit să aflu că prin credința mea, puteam pătrunde în Împărăția lui Dumnezeu. Am simțit că pentru a primi binecuvântările și harul lui Dumnezeu în viața asta, apoi viața veșnică în următoarea, ar merita să fac orice sacrificiu. A fi binecuvântat și a pătrunde în Împărăția lui Dumnezeu au devenit țelurile mele în credință și cu cât mă sacrificam mai mult, cu atât credeam că vor fi mai mari binecuvântările mele, în viitor. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, am simțit și mai mult că visul meu de a fi binecuvântat se va împlini și am fost mai motivat pentru datoria mea. Pe atunci, aveam 66 de ani, dar nu mă consideram deloc bătrân. Nu-mi făceam deloc grij, dar lucram din greu la datoria mea. Mergeam peste tot cu bicicleta la adunări și chiar dacă ulterior aș fi făcut comoție cerebrală, nu-mi păsa. Voiam doar să încerc din răsputeri să-mi fac datoria, folosindu-mi sudoarea frunții și suferința ca monedă de schimb pentru binecuvântări. Dar am văzut că îmbătrânisem și nu mai puteam îndeplini atât de multe îndatoriri, din cauza afecțiunii mele. Voiam să continui să călătoresc, dar nu puteam și deveneam încet-încet neputincios. Simțeam că speranțele mele de a fi binecuvântat scădeau tot mai mult și nu voiam să accept asta. N-am zis nimic, dar în sufletul meu, nu voiam să accept suveranitatea lui Dumnezeu, așa că am devenit abătut și îndârjit. Și am crezut în mod irațional că rolul meu de gazdă însemna că nu eram prețuit și chiar m-am gândit să-L trădez pe Dumnezeu și să renunț la credința mea. Motivul credinței mele era să fiu binecuvântat, să tratez cu Dumnezeu. Nu era asta părerea greșită a unui antihrist despre credință? Răstălmăcisem ceva pozitiv și minunat precum îndeplinirea unei datorii. Știam doar să folosesc îndeplinirea datoriei mele și călătoriile drept moduri de a trata cu Dumnezeu în schimbul binecuvântărilor Împărăției, tratându-mi datoria ca pe un instrument de a-mi satisface dorințele extravagante. Chiar mă năuciseră speranțele mele de a fi binecuvântat. Mă gândeam doar la pătrunderea în Împărăția cerurilor. Mă interesa doar dacă aveam să fiu binecuvântat, care aveau să fie finalul și destinația mea. Nu mă gândeam deloc să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu sau să-I înțeleg voia sinceră. Nu aveam deloc conștiință. Dumnezeu mi-a dat suflarea vieții și șansa de a face o datorie. Acesta e un mare har de la El. Dar de dragul binecuvântărilor, mereu aveam pretenții nerezonabile de la Dumnezeu, dezbăteam cu El, mă plângeam, eram pesimist și îndârjit. Eram foarte răzvrătit și îndărătnic, cu o fire malefică. Dacă Dumnezeu mi-ar fi luat viața, ar fi fost drept. Văzând cât de gravă era problema mea, m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume ca să renunț la motivele mele pentru binecuvântări, să mă supun suveranității Lui. Apoi, m-am gândit la unele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care cerșește mila, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-mi vin în fire. Am realizat că atunci când Dumnezeu ne decide finalul și destinația, nu are nicio legătură cu cât de mult ne-am sacrificat pentru El, cât de mult am muncit sau am suferit. Important e dacă am obținut adevărul trăind experiența lucrării lui Dumnezeu, dacă firile noastre corupte au fost purificate, dacă s-au schimbat. Am realizat, de asemenea, și că a îndeplini multe îndatoriri nu e egal cu a deține adevărul sau a-ți schimba firea. Indiferent câte îndatoriri îndeplinesc, contează dacă sunt pe calea căutării adevărului. Înainte, îndeplinaeam multe îndatoriri și călătoream peste tot, dar nu căutam niciodată adevărul. Voiam să-mi folosesc eforturile superficiale în schimbul unei destinații bune. Nu vedeam gândirea tranzacțională, antagonică, înrădăcinată în mine, față de Dumnezeu. Când mi s-a destrămat dorința de a fi binecuvântat, m-am certat cu Dumnezeu și m-am împotrivit Lui. Am văzut că oricâte îndatoriri aș fi îndeplinit, dacă aș fi putut să alerg de colo, colo și să trudesc fără să caut adevărul, nu mi s-ar fi schimbat firea, ci doar aș fi devenit mai egoist și mai arogant. Aș fi ajuns să discut și să mă cert cu Dumnezeu cu privire la lucrările făcute de mine, devenind tot mai malefic. Exact ca Pavel, el a făcut multe lucrări, și lucrări bune, dar lucrările lui au fost în schimbul unei coroane. Mereu a fost o tranzacție cu Dumnezeu. Nici măcar în pragul morții nu s-a căit și a ajuns să fie pedepsit de Dumnezeu. Iar Petru n-a făcut multe lucrări, dar în credința lui a căutat adevărul, iar în toate lucrurile a căutat voia lui Dumnezeu și a vrut să I se supună. El nu a avut condiții și nu s-a gândit dacă va fi binecuvântat. A obținut dragostea supremă a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a aprobat și l-a desăvârșit. Amândoi erau credincioși, dar motivele și perspectivele lor în căutare erau diferite și la fel le-au fost și finalurile. Dumnezeu e drept și doar dacă noi căutăm adevărul și schimbarea firii Îi putem împlini voia. Obiectul căutării mele și calea pe care pornisem erau la fel de absurde și de greșite ca ale lui Pavel, iar finalul meu sigur avea să fie ca al lui. Luminarea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat voia Lui și ce perspectivă ar trebui să am în credință. Trebuia să învăț să mă supun suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, ca să fiu o ființă creată rațională. Nu era asta dragostea și mântuirea lui Dumnezeu? Starea mi s-a îmbunătățit mult după ce am înțeles voia lui Dumnezeu și I-am fost foarte recunoscător. Ulterior, când frații și surorile veneau la adunare, le ofeream ospitalitate. Când nu veneau, citeam calm cuvintele lui Dumnezeu și căutam adevărul potrivit stării mele.

Am citit într-o zi un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu doar plătește un preț pentru fiecare persoană în deceniile care se scurg de la nașterea acesteia până în prezent. Din punctul Lui de vedere, ai venit de nenumărate ori pe această lume și te-ai întrupat de nenumărate ori. Cine răspunde de acest lucru? Dumnezeu este responsabil de acest lucru. Nu ai de unde să știi aceste lucruri. De fiecare dată când vii pe această lume, Dumnezeu face personal aranjamente: El rânduiește câți ani vei trăi, tipul de familie în care te vei naște, când te vei așeza la casa ta și te vei stabili, precum și ceea ce-ți este menit să faci în această lume și ceea ce trebuie să faci pentru a-ți câștiga traiul. Dumnezeu rânduiește pentru tine o cale de ieșire din viață, astfel încât să-ți poți îndeplini nestingherit misiunea în această viață – și, în ceea ce privește ceea ce ar trebui să faci în următoarea întrupare, Dumnezeu îți rânduiește și îți predă acea viață în conformitate cu ceea ce ar trebui să ai și ce ar trebui să ți se dea. […] După ce ai avut astfel de rânduieli făcute pentru tine ori de câte ori te-ai născut, în sfârșit, te-ai născut în epoca zilelor de pe urmă, în familia ta actuală. Dumnezeu rânduiește pentru tine un mediu în care să crezi în El; El te face să auzi glasul Său și să te întorci înaintea Lui, iar tu ești capabil să-L urmezi și să îndeplinești o datorie în casa Lui. Numai cu o astfel de îndrumare de la Dumnezeu ai trăit până astăzi. Nu știi de câte ori ai venit pe lume, nici de câte ori s-a schimbat înfățișarea ta, nici prin câte familii ai trecut, nici câte epoci și domnii ai văzut – însă, prin toate acestea, mâna lui Dumnezeu te-a sprijinit și El a vegheat asupra ta. Cât de mult trudește Dumnezeu de dragul unei persoane! Unii oameni spun: «Am șaizeci de ani. Vreme de șaizeci de ani, Dumnezeu a vegheat asupra mea și m-a protejat. Timp de șaizeci de ani, El a domnit peste soarta mea. Dacă, atunci când voi fi bătrân, nu voi putea să îndeplinesc o datorie și nu voi putea să fac nimic – Îi va mai păsa lui Dumnezeu de mine?» Nu este acesta un lucru prostesc de spus? Suveranitatea lui Dumnezeu asupra sorții omului, veghea Lui asupra omului și protejarea omului nu reprezintă doar o chestiune pe o singură durată de viață. Dacă ar fi vorba doar de o singură durată de viață, de o singură viață, nu ar putea demonstra faptul că Dumnezeu este atotputernic și stăpânește peste toate. Munca pe care o face Dumnezeu și prețul pe care îl plătește pentru o persoană nu sunt doar ca să aranjeze ceea ce face ea în această viață, ci ca să-i rânduiască un număr nelimitat de vieți. Dumnezeu își asumă întreaga responsabilitate pentru fiecare suflet care se întrupează ca persoană. El lucrează cu atenție, cu viața Sa drept prețul pe care El îl plătește, pentru a îndruma fiecare persoană și pentru a rândui viața și zilele fiecăruia. Dumnezeu trudește atât de mult și plătește un preț atât de mare de dragul omului și îi dăruiește acestuia toate aceste adevăruri și această viață. Dacă omul nu îndeplinește datoria unei ființe create în această ultimă sută de metri și nu se întoarce înaintea Creatorului – dacă, în cele din urmă, oricât de multe vieți și generații a traversat, nu își face bine datoria și eșuează în îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu — nu ar fi atunci prea mare îndatorirea omului față de Dumnezeu? Nu ar fi el nevrednic de tot efortul depus de Dumnezeu? Ar fi atât de lipsit de inimă, încât nu ar merita să fie numit o persoană, deoarece îndatorirea sa față de Dumnezeu ar fi prea mare. […] Harul lui Dumnezeu față de om, iubirea Lui față de om și compasiunea Lui față de om nu reprezintă doar o atitudine – ele reprezintă, totodată, un fapt. Despre ce fapt este vorba? Este faptul că Dumnezeu Își pune cuvintele în tine, pentru ca tu să fii luminat pe interior, pentru ca tu să vezi ce este frumos în El, ca să vezi ce înseamnă lumea aceasta, astfel încât inima ta să fie plină de lumină, permițându-ți să înțelegi cuvintele Lui și adevărul. În acest fel, fără să-ți dai seama, dobândești adevărul. Dumnezeu lucrează atât de mult asupra ta într-un mod foarte real, permițându-ți să dobândești adevărul. Când vei fi dobândit adevărul, când vei fi dobândit lucrul cel mai prețios care este viața veșnică, voia lui Dumnezeu va fi atunci împlinită. Când Dumnezeu îl vede pe om urmărind adevărul și dornic să coopereze cu El, este fericit și mulțumit. Atunci El adoptă o atitudine și, în timp ce are acea atitudine, se pune să lucreze și îl laudă și îl binecuvântează pe om. El spune: «Te voi răsplăti. Iată binecuvântarea pe care o meriți.» Iar atunci vei fi dobândit adevărul și viața. Când ai cunoaștere despre Creator și obții o apreciere de la El, vei mai simți un gol în inima ta? Nu vei mai simți; vei fi împlinit și vei avea un sentiment de plăcere. Nu asta înseamnă să trăiești cu valoare? Este cel mai valoros, cel mai semnificativ tip de viață” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Plătirea prețului pentru a dobândi adevărul este de mare importanță”). Am găsit cuvintele lui Dumnezeu foarte emoționante și liniștitoare. Indiferent cât de bătrân eram sau cum stăteam cu sănătatea, atâta timp cât iubeam și căutam adevărul, Dumnezeu nu m-ar fi abandonat. Dar înțelesesem greșit voia lui Dumnezeu. Am crezut că, fiindcă eram bătrân și nu mai eram util, nu mai puteam face la fel de multe datorii. Puteam să mă îmbolnăvesc grav și să mor, într-o zi, atunci n-aș mai avut nicio speranță de mântuire. Am simțit că nu avea sens credința și n-am mai vrut să-mi continui căutările. Am văzut că fusesem influențat de părerile greșite și că înțelesesem greșit voia lui Dumnezeu. Fusesem copleșit de slăbiciune și pesimism și Satana se jucase cu mine. Înainte, nu știam că, în calitate de ființă creată, trebuia să mă supun lui Dumnezeu și să-L mulțumesc. Nu aveam acel raționament. Aveam credință doar pentru binecuvântări trupești – tratam cu Dumnezeu. Acum puteam vedea că acea căutare, chiar dacă aș fi trăit 800 de ani, nu ar fi avut nicio semnificație și nicio valoare. Când Iov s-a confruntat cu dezastrul și i-au fost luate bunurile, niciodată nu s-a gândit la ce a câștigat sau a pierdut. Când s-a umplut de bube și viața era insuportabilă, când avea speranțe mici de viață, niciodată nu l-a învinuit pe Dumnezeu. S-a supus suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu prin credința sa adevărată în El. A fost un martor răsunător pentru Dumnezeu înaintea Satanei, alinând sufletul lui Dumnezeu. În final, a fost binecuvântat de Dumnezeu și Dumnezeu i s-a arătat. În credința lui Petru, indiferent ce orânduia Dumnezeu, Petru căuta voia lui Dumnezeu, I se supunea și se concentra pe practicarea cuvintelor Domnului. În final, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, în supunere față de El, îndeplinind datoria unei ființe create, trăind o viață cu sens. Acum știam că, fiind credincios, a încerca să mă supun lui Dumnezeu și să-L mulțumesc, a-mi face datoria de ființă creată, a învăța și a obține adevărul în timp ce-mi făceam datoria, ajungând să mă supun lui Dumnezeu și să-L iubesc, era cheia pentru a nu trăi o viață goală, pentru a trăi o viață cu sens. Asta va aproba Dumnezeu. A încerca mereu să tratezi cu Dumnezeu, a da truda și sacrificiul pentru Dumnezeu în schimbul binecuvântărilor Împărăției e foarte josnic, iar viața ta nu are nici sens, nici valoare. Nu mă mai puteam gândi dacă voi fi binecuvântat sau nu în viitor. Voiam să caut adevărul în fiecare zi în care trăiam, să fac tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria bazându-mă pe Dumnezeu, să încerc să mă supun lui Dumnezeu și să-L mulțumesc și să încerc să-mi schimb firea în timp ce-mi făceam datoria. Chiar dacă într-o zi m-aș îmbolnăvi grav, aș înfrunta moartea și n-aș mai avea șansa să-mi fac datoria, tot m-aș supune suveranității lui Dumnezeu. Acum, trebuie să mă concentrez pe efortul de a-mi face datoria în viața aceasta. Oricare mi-ar fi finalul, Dumnezeu decide dacă e viață sau moarte. Nu e ceva ce ar trebui să iau în considerare eu, ca ființă creată. M-am simțit mult mai relaxat când am văzut lucrurile așa. Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat imnurile ca de obicei, în fiecare zi. Când descopeream corupție, mă rugam, căutam adevărul și-mi știam firile satanice și mă destăinuiam în părtășie cu frații și surorile. Treptat, am făcut ceva progrese. În general, când trebuia să-mi fac datoria, mă implicam activ și mă străduiam să împărtășesc Evanghelia celor din jurul meu. Când am văzut frații și surorile scriind articole cu mărturii, am vrut și eu să scriu articole ce aduceau mărturie pentru Dumnezeu. O astfel de preocupare mi se părea că m-ar împlini și liniști. Într-o zi, am auzit acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „O ființă creată ar trebui să fie la mila lui Dumnezeu.” M-a emoționat mult. M-a emoționat în special al doilea fragment care menționează experiența lui Petru.

2  În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu până la sfârșit și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate să facă, în numele lui Dumnezeu, o ființă creată? Ar trebui, așadar, să te oferi lui Dumnezeu, cât mai curând cu putință, ca El să dispună de tine cum dorește. Atât timp cât asta Îl face pe Dumnezeu fericit și mulțumit, atunci lasă-L să facă ce voiește cu tine. Ce drept au oamenii să rostească vorbe de nemulțumire? Ce drept au oamenii să rostească vorbe de nemulțumire?

– Urmați Mielul și cântați cântări noi

L-am ascultat încontinuu, nu mă mai săturam de el. Toate versurile lui m-au inspirat și m-au emoționat și nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Eram o ființă ce fusese coruptă de Satana și atinsese o asemenea vârstă înaintată și încă aveam șansa să-L urmez pe Dumnezeu și să mă bucur de lucrarea Lui, să fiu martor pentru Dumnezeu și să trăiesc pentru El. Asta a fost o mare binecuvântare! A mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a-mi cunoaște propria corupție, a-mi schimba motivele egoiste și josnice pentru binecuvântări deja era binecuvântarea lui Dumnezeu. Aveam să-l slăvesc pe Dumnezeu până la capăt, chiar dacă El nu-mi dădea nimic. Viața mea ar avea rost! Vreau să încerc să fiu o ființă rațională, supusă, a lui Dumnezeu. Indiferent de sănătatea sau de finalul meu, vreau să mă supun aranjamentelor lui Dumnezeu.