56. O răscruce de drumuri
M-am născut într-un sat de fermieri și am crescut într-o familie săracă. Parinții mei erau simpli fermieri, care deseori erau hărțuiți. Fiind copil, am jurat că atunci când aveam să cresc mare, aveam să devin cineva și să-i fac pe săteni să ne vadă cu alți ochi, să nu ne mai desconsidere și să nu ne mai hărțuiască. Când aveam 11 ani, am început să învăț arte marțiale și, cu toate că era obositor și mă răneam deseori, nu renunțam niciodată, oricât de dificil ar fi fost. Ulterior, vrând să încep o afacere și să mă fac remarcat, am împrumutat bani de peste tot, oferind cadouri și cultivând relații. În 1999, am putut, în sfârșit, să înființez o școală de arte marțiale.
După deschiderea școlii, aceasta a prosperat sub gestionarea mea sârguincioasă, profiturile sporind tot mai mult. A câștigat aprobarea localnicilor, iar părinții mei au fost mândri de mine, simțind că adusesem onoare familiei. Elevii și părinții lor mă lingușeau, iar cei de la Biroul Sportiv al orașului și primarul mă prețuiau foarte mult și erau numai un zâmbet cu mine. Văzând admirația tuturor, m-am simțit important și bine privit, iar dorința mea de statut a fost complet satisfăcută. Eram atât de fericit, încât simțeam că în sfârșit reușisem în viață. Participam la multe evenimente sociale ca să ajut școala să se consolideze, dând mită în diverse departamente și trimițând de sărbători daruri liderilor, ca să mă premieze cu diplome de merit și să promoveze școala. Ca să le intru-n grații, am spus și am făcut nenumărate lucruri care se împotriveau convingerilor mele, de teamă că, dacă gafam cu un oficial, afacerea, statutul și reputația pentru care lucrasem din greu să le cultiv aveau să dispară într-o clipă. Eram stresat tot timpul și nu mă puteam relaxa. Era epuizant atât fizic, cât și mental – era un mod dificil, obositor de a trăi. Pe vremea aceea, eram nedumerit: afacerea mea avea succes și obținusem atât renume, cât și câștig, deci de ce era viața atât de dificilă și obositoare?
În mai 2012, am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Întâlnindu-mă și interacționând cu frații și surorile de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, am văzut că era un loc în care nu existau înșelăciuni și tranzacții de putere și bani. Fiecare se axa pur și simplu pe urmărirea adevărului. Când dezvăluiau o fire coruptă, puteau să se destăinuie în părtășie despre cunoașterea lor de sine și căutau adevărul ca să-și rezolve problemele. Era ceva ce nu văzusem în societate. Mi s-a părut că această cale a credinței e calea cea dreaptă în viață. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu face lucrarea de răsplătire a binelui și pedepsire a răului. Doar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și urmăresc adevărul vor avea grija și protecția lui Dumnezeu și, în cele din urmă, vor fi mântuiți și apărați în timpul marilor dezastre. Pentru cei care nu au credință sau nu urmăresc adevărul, oricât de bine conduc o afacere sau oricât de mulți bani fac, se va alege praful de toate în cele din urmă, iar ei nu-și vor putea salva propriile vieți. Odată ce am înțeles toate astea, nu am mai fost atât de axat pe dezvoltarea școlii. În schimb, când am avut timp liber, am ieșit și am răspândit Evanghelia.
La început, familia mi-a sprijinit credința. Totuși, ulterior, fiul meu cel mare a văzut la știri că guvernul oprima și aresta credincioși. De teamă că școala avea să fie afectată de credința mea, fiul meu a început să se opună credinței mele, amenințând chiar că mă va denunța la poliție. Un oficial guvernamental, cu care aveam o relație bună, m-a sfătuit la rândul lui: „Credința nu e permisă în țara asta. Ar trebui să renunți la a ta. Dacă te arestează, nu numai că vei fi condamnat, dar probabil că-ți vor închide și școala. Oare asta nu-ți va distruge familia?” I-am spus că, pentru mine, credința mea este adevărata cale și că sunt hotărât să o păstrez până la sfârșit. Când nu m-a putut convinge, i-a spus soției mele câteva din minciunile Partidului Comunist, care defăimau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. A mai spus și că aceia ce cred în „Fulgerul de la Răsărit” sunt țintele principale ale arestării ordonate de guvern și că viitoarele generații ale familiilor lor vor fi grav afectate, că odraslelor lor nu li se va permite să intre la facultate, să se înroleze sau să devină oficiali guvernamentali. Când a auzit soția mea, a început să se teamă că, din cauza credinței mele, copiiinoștri vor fi grav afectați, amenințându-mă chiar cu divorțul. Totul a fost foarte dureros pentru mine: „Fiul meu mijlociu și-a găsit o slujbă extraordinară după ce-a absolvit masterul. Dacă ar pierde totul din cauza credinței mele, cu siguranță m-ar înfrunta. În plus, școala pe care am consacrat-o cu atâta trudă prosperă acum. Dacă ar fi închisă din cauza credinței mele în Dumnezeu, atunci oare toți anii mei de trudă n-ar fi în zadar? Ce ar crede vecinii despre mine?” Pe vremea aceea, nu aveam poftă de mâncare și nu puteam dormi. Eram atât de chinuit, încât chiar mă gândeam să renunț la credința mea, dar, totodată, știam că era singura cale de a dobândi mântuirea, deci nu puteam să nu cred.
Am vorbit deschis depre starea mea la o adunare. Conducătoarea a avut părtășie cu mine despre multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, inclusiv acest pasaj: „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Pentru planul lui Dumnezeu și pentru predestinarea Lui, îți îndeplinești rolul și îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și indiferent de drumul dinaintea ta, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar Cel care domnește peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). A spus în părtășie: „Destinul nostru este în mâinile lui Dumnezeu. Din clipa în care ne naștem, tot ceea ce vom experimenta în viața asta, obstacolele și dificultățile pe care le vom înfrunta sunt, toate, prestabilite de Dumnezeu. Și faptul că putem să avem credință și să acceptăm acum mântuirea lui Dumnezeu a fost prestabilit de El. Faptul că suntem credincioși în China și suntem supuși unor asemenea oprimări și greutăți pentru credința noastră are permisunea lui Dumnezeu, iar El folosește această oprimare pentru a desăvârși devotamentul și credința aleșilor Săi. Dacă vei fi arestat, dacă școala ta se va închide, prespectivele de viitor ale copiilor tăi – toate sunt, pe deplin, în mâinile lui Dumnezeu. Niciun om nu poate stabili asta și nici guvernul nu are ultimul cuvânt.” Cuvintele lui Dumnezeu și părtășia conducătoarei m-au luminat: „E adevărat. Mi-am trăit deja jumătate din viață și am avut foarte multe experiențe și îmi dau seama că nimic din ce s-a întâmplat nu a fost vreodată cu adevărat sub controlul meu. Când eram în armată, de exemplu, mă antrenam mult și aveam performanțe. Trebuia să fiu promovat la rangul de ofițer, dar apoi altcineva mi-a luat-o înainte în ultima clipă. Pe de altă parte, am experimentat tot felul de dificultăți când am înființat școala, dar, în cele din urmă, am făcut-o să meargă bine și acum prosperă. Aceste succese și eșecuri nu erau sub controlul uman.” Gândindu-mă la toate acestea, mi-am dat seama că tot ce experimentăm în viață e stabilit de stăpânirea lui Dumnezeu, iar noi nu avem un cuvânt de spus. N-avea rost să-mi fac griji dacă voi fi arestat sau nu. Dumnezeu a decis asta cu mult timp în urmă, așa că trebuia să las totul în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun rânduielilor Lui. Conducătoarea mi-a spus apoi în părtășie și altceva: „Adevărata cale este oprimată din vremuri străvechi. Cu cât este mai adevărată calea, cu atât forțele Satanei o persecută mai brutal. Cum ar putea Satana să se resemneze că Dumnezeu mântuiește oamenii? Când Domnul Isus a venit să lucreze, guvernul roman și lumea religioasă I s-au împotrivit nebunește și L-au persecutat, așa cum au fost t persecutați și adepții Lui. Astăzi, credem în Dumnezeu adevărat, așa că e inevitabil să fim arestați și persecutați de regimul satanic al Partidului Comunist. Dumnezeu folosește această persecuție ca să ne ajute să dobândim discernământ, ca să putem vedea clar esența demonică, anti-Dumnezeu a Partidului.”
Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege intențiile înflăcărate ale lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că Partidul Comunist este un partid ateu, un dușman al lui Dumnezeu care nu va permite existența Lui. Pretinde că permite libertatea religioasă, dar este doar o minciună care induce în eroare. Îi e teamă că, dacă oamenii câștigă credința, citesc cuvintele lui Dumnezeu și află adevărul, își vor da seama că partidul este însuși diavolul Satana care rănește oamenii, îl vor abandona și-l vor respinge. Atunci ambiția și țelul lui de a controla oamenii pentru totdeauna s-ar spulbera. Deci, ca să împiedice oamenii să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze, îi arestează și îi persecută frenetic pe aleșii lui Dumnezeu și folosește presa ca să ponegrească Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Chiar amenință rudele credincioșilor, făcându-le să-i oprime și să-i sfideze pe credincioși până când aceștia renunță la credința lor, pierd mântuirea lui Dumnezeu și sunt distruși în iad, alături de partid. Partidul Comunist e incredibil de josnic și ticălos! Familia mea a fost indusă în eroare de acesta și a început să mă oprime. Dacă aș fi cedat opresiunii din partea familiei mele, doar m-aș fi lăsat păcălit de Satana. Nu mă puteam lăsa amăgit. Oricum mi-ar fi stat în cale familia mea, știam că trebuie să-mi păstrez credința și să continuu să-mi fac datoria.
Văzând cât de hotărât eram să-L urmez pe Dumnezeu, fiul meu cel mare m-a persecutat și mai intens. Într-o zi, chiar m-a dat afara din școală de față cu elevii mei. A strigat la mine mânios: „Guvernul nu permite religia, dar tu insiști să crezi! Dacă ești arestat, toată familia va fi implicată, chiar și copiii mei. Poți accepta așa ceva? Dacă vrei să-ți păstrezi credința, părăsește școala și nu ne băga și pe noi în asta!” Pur și simplu nu-mi venea să-mi cred urechilor că fiul meu îmi putea spune un lucru atât de crud, alungându-mă doar din cauza credinței mele în Dumnezeu. M-a rănit foarte mult: „Dacă aș fi dat afară din propria școală, oare asta nu ar însemna că toată truda mea de-o viață ar fi în van? Cine mi-ar mai spune «Domnule director» și cine m-ar mai admira? Nu m-aș mai bucura de aceste lucruri. Aș redeveni doar un fermier obișnuit. Cum aș putea să dau ochii cu prietenii și cunoștințele mele?” Aceste gânduri erau de nesuportat. „Unde m-aș duce dacă fiul meu m-ar da afară? Oare să-l ascult?” Cu toate acestea în minte, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Dacă oamenii nu au încredere, nu le este ușor să continue pe această cale. Toată lumea poate vedea acum că lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează nicicum noțiunilor și închipuirilor oamenilor. Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare și a rostit atât de multe cuvinte și, deși oamenii ar putea recunoaște că ele reprezintă adevărul, noțiunile cu privire la Dumnezeu sunt încă susceptibile să apară în ei. Dacă oamenii doresc să înțeleagă adevărul și să-l dobândească, trebuie să aibă încrederea și puterea voinței de reuși să respecte ce au văzut deja și ce au câștigat din experiențele lor. Indiferent ce face Dumnezeu în oameni, ei trebuie să susțină ceea ce ei înșiși au, să fie sinceri în fața lui Dumnezeu și să-I rămână devotați până la capăt. Aceasta este datoria omenirii. Oamenii trebuie să susțină ceea ce trebuie să facă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să mă calmez. E adevărat; calea credinței nu e una ușoară. Trebuie să îndurăm unele greutăți și, fără încredere, e greu să rămânem pe cale. Dacă deveneam negativist și mă retrăgeam din cauza acestei opresiuni, unde era încrederea mea? Înainte să cred în Dumnezeu, când eram în lume, chinuindu-mă-n toți acei ani să ajung în frunte, am avut o viață grea și obositoare. Acum, aveam norocul de a întâlni această șansă unică în viață: Dumnezeu venind să mântuiască omenirea. Cum puteam să renunț cu nepăsare la ea? Cum puteam să fiu mântuit de Dumnezeu, dacă renunțam? Domnul Isus a spus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). Dumnezeu creează păsările, care nu seamănă și recoltează, dar El tot le permite să supraviețuiască. Acum că eu credeam în Dumnezeu și-mi făceam datoria, El avea să-mi deschidă o cale. Dacă fiul meu mă dădea afară din casă, aveam încredere că Dumnezeu mă va îndruma și că n-am de ce să-mi fac griji. Gândul acesta mi-a reînnoit încrederea și nu m-am mai simțit constrâns de el. Văzând că eram de neclintit în credința mea, m-a împins furios spre poarta școlii. N-am avut de ales decât să părăsesc școala și să stau o vreme la părinții mei.
În seara aceea, gândindu-mă la situația mea dificilă, m-am simțit nefericit. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu știu care e voia Ta în această situație. Știu că prin credința mea în Tine merg pe calea cea dreaptă, deci de ce mă tratează fiul meu astfel? Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg voia!” Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, împărtășit mie de câțiva frați și surori: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau perturbări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și perturbarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, am putut vedea că, la suprafață, problema părea să fie aceea că fiul meu era indus în eroare de minciunile PCC, oprimându-mi și împiedicându-mi credința și alungându-mă din propria școală. Totuși, în realitate, era Satana, care perturba și manipula situația ca să vadă ce aveam să aleg: să-mi mențin relațiile familiale, să-mi protejez renumele și statutul și să-L trădez pe Dumnezeu? Sau să renunț la aceste interese personale și să continuu să-L urmez pe Dumnezeu? Situația mea mă îngrijora fiindcă îmi lipsea credința adevărată în Dumnezeu și nu aveam hotărârea de a renunța la tot pentru El. Satana îmi viza slăbiciunile – dorința de reputație și statut și grija pentru familia mea – ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, să-L las în urmă. Apoi, într-un final, să mă distrugă și să mă înghită. Satana este atât de sinistru și rău! Când am înțeles asta, m-am simțit mai bine. Am decis că, orice ar fi făcut familia mea ca să mă oprească și orice greutăți aș fi înfruntat, eu aveam să cred cu tărie și să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, umilindu-L pe Satana.
De vreme ce nu mai puteam rămâne mult la părinții mei, a trebuit să mă întorc la școală. După ce m-am întors, am continuat să particip la întruniri și să răspândesc Evanghelia. Fiul meu cel mare și soția lui și-au intensificat opresiunea când au văzut că nu am renunțat la credința mea. Îmi spuneau adesea lucruri îngrozitoare, înjurându-mă și zicându-mi să plec. În plus, au preluat controlul asupra finanțelor școlii, lăsându-mă fără niciun ban. O vreme, am fost mereu furios și m-am chinuit să mănânc, iar asta mi-a afectat sănătatea. Când mergeam, vederea mi se încețoșa și era să leșin de mai multe ori. Am făcut gastrită și seara aveam dureri atât de mari, încât singurul mod de a le alina era să țin strâns o pernă pe burtă. Când nu puteam dormi noaptea, mă duceam pe terenul școlii și mă uitam la clădirea de antrenamente, la birouri, cantină și cămine. Să privesc școala pe care o construisem cu atâta trudă mă apăsa enorm. M-am întrebat cât de multe drumuri bătusem, cât de multe legături creasem și cât de mult suferisem doar ca să deschid școala asta. Acum că avusesem succes, îmi era luată de propriul fiu. Era munca mea de-o viață. Acum, dacă era să-mi păstrez credința, riscam să pierd totul. Când m-am gândit la situație în felul acesta, m-am de parcă un cuțit mi-ar fi străpuns inima. În perioada aceea, eram foarte slab și plângeam în taină noaptea. Cu lacrimi în ochi, mă rugam lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, îmi voi pierde afacerea căreia i-am dedicat viața mea, dar pur și simplu nu mă lasă inima să renunț la ea. Te rog să mă îndrumi ca să depășesc această situație.”
Ulterior, frații și surorile mele mi-au împărtășit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care mi-au oferit o cale către practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acum ar trebui să poți vedea clar calea exactă pe care a luat-o Petru. Dacă poți să vezi clar calea lui Petru, atunci vei fi sigur despre lucrarea făcută astăzi, astfel încât să nu te plângi sau să fii negativ ori să tânjești după ceva. Ar trebui să experimentezi starea de spirit a lui Petru la acea vreme: el era lovit de durere, el nu mai cerea un viitor sau vreo binecuvântare. El nu căuta profitul, fericirea, faima sau averea în lume; căuta doar să trăiască o viață extrem de plină de sens, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu și a-I dedica Lui ceea ce avea el cel mai de preț. Atunci era mulțumit în inima lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au deschis ochii. Pe vremuri, și Petru a îndurat opresiunea din partea familiei lui din cauza credinței. Rudele lui voiau ca el să-și facă un renume și să aducă glorie gospodăriei, dar el nu s-a lăsat împiedicat de ele. Când Domnul Isus l-a chemat, el a renunțat la toate ca să-L urmeze și să urmărească o viață semnificativă. Experiența lui Petru m-a luminat. Petru a avut credință adevărată în Dumnezeu și a putut renunța la tot ca să-L urmeze. A urmărit adevărul și a ajuns să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu, câștigând, în final, aprobarea Lui. Credeam de puțin timp și aveam o înțelegere superficială a adevărului, dar gândindu-mă la nefericirea pe care mi-o adusese în trecut urmărirea renumelui și a statutului și apoi uitându-mă la calea pe care a mers Petru, câștigând aprobarea lui Dumnezeu, m-am simțit cu adevărat inspirat. Voiam să urmez exemplul lui Petru, să renunț la renume și reputație și să urmăresc adevărul. Ulterior, am decis să părăsesc școala și să continuu să-mi practic credința și să-mi fac datoria.
Câteva zile mai târziu, niște prieteni vechi din armată s-au înfuriat când au aflat că fiul meu m-a alungat din școală și au început să caute o cale prin care să-mi recuperez școala. Prietenii și rudele condamnau nedreptatea, iar secretarul satului m-a ajutat oferindu-mi un certificat oficial, în care se stipula că eu construisem singur școala și că nimeni n-avea niciun drept asupra ei. Auzind tot ce au spus, m-am gândit: „Acum, cu acest certificat, dacă prietenii mei din armată mă ajută să recuperez școala, îmi voi redobândi prestigiul pe care l-am pierdut.” Mi-am dat seama că iar voiam să urmăresc renumele și statutul, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea forța de mă lepăda de trup. După ce m-am rugat, m-am gândit la experiența lui Iov. I s-au luat, peste noapte, toate avuțiile și, deși a fost incredibil de dureros, el nu s-a bazat pe abilitățile lui ca să le recupereze. În schimb, s-a rugat și s-a supus rânduielilor lui Dumnezeu. Proprietatea mea era insignifiantă comparativ cu bogățiile lui Iov, dar dacă nu mă rugam și nu căutam cu Dumnezeu în situația asta, vrând, în schimb, doar s-o recuperez singur, mai era asta supunere față de Dumnezeu? În plus, dacă mi-aș fi recuperat școala și aș fi fost nevoit să-mi petrec toată ziua conducând-o, n-aș fi avut energia să-mi practic credința și să-mi fac datoria. Acum că fiul meu îmi luase școala, puteam să-mi practic credința și să-mi fac datoria din tot sufletul. Acesta era un lucru minunat. Acest gând mi-a luminat inima. Mi-am dat seama că n-am putut să renunț la școală fiindcă eram prea profund corupt și-mi păsa prea mult de reputație și statut.
Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică pentru interacțiuni lumești, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care I se va supune de bunăvoie lui Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub puterea Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluiau întocmai starea mea. Încă de când eram mic, părinții și profesorii mei m-au învățat lucruri precum: „Man struggles upwards; water flows downwards”, „No pain, no gain”, „Stand out above the rest” și „Bring honor to your ancestors.” Aceste filosofii satanice erau adânc înrădăcinate în inima mea, împământenind în mine o perspectivă strâmbă asupra vieții și a valorilor sale. Credeam că să ajungi în frunte, să fii mai bun decât ceilalți și să câștigi reputație și statut era singura cale de a trăi o viață cu integritate și valoare. Eram gata să îndur orice greutăți ca să-mi pot face un renume. Când conduceam școala de arte marțiale, fiecare zi era foarte obositoare. Am folosit banii pe care-i câștigasem cu sudoarea frunții mele ca să intru în grațiile oficialilor guvernamentali, lingușindu-i, spunându-le vorbe frumoase și trăind fără demnitate. Trebuia să trimit în avans cadouri de sărbători liderilor guvernamentali, de teamă să nu am necazuri și la cel mai mic pas greșit. Era foarte obositor fizic și mental să mențin acele relații interpersonale complexe, dar eram înglodat în asta și nu puteam scăpa. Oamenii din jurul meu făceau tot felul de lucruri scandaloase, după ce câștigau renume și statut: erau corupți, dădeau mită, mergeau la prostituate și jucau jocuri de noroc – nu aveau limite. Așa corupe Satana oamenii și-i rănește. Fiul meu pusese mâna pe școala pe care o construisem cu mâinile mele tot din cauză că era compleșit de farmecul câștigului și al statutului. A nesocotit iubirea dintre tată și fiu pentru acel câștig. Asta mi-a amintit de vechile familii imperiale în care frații, tații și fiii se ucideau între ei pentru tron. Acestea erau aberațiile și minciunile Satanei care corupeau oamenii până aceștia-și pierdeau toată umanitatea și rațiunea. Atunci am văzut cum reputația și statutul sunt cătușe cu care Satana ferecă omenirea. Dacă trăim după filosofiile Satanei, căutând reputația și statutul, vom deveni tot mai corupți, iar traiul ne va fi tot mai dureros. Dumnezeu nu a mai vrut să mă vadă corupt de Satana, așa că, atunci când eram adânc afundat în căutarea reputației și statutului, cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că urmărirea adevărului este calea cea dreaptă, singurul mod de a trăi o viață semnificativă. Eram legat și constrâns de filosofiile satanice, așa că atunci când am pierdut plăceri precum banii, reputația și statutul, mi s-a părut greu să renunț la ele și am fost nefericit. Ba chiar am vrut să deschid un proces ca să recuperez acele lucruri. Am fost foarte nesăbuit. Dacă aș fi mers pe calea aceea, aș fi continuat să-l las pe Satana să-mi facă rău și, în final, aș fi fost distrus alături de el. Domnul Isus a spus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). E adevărat. Oricât de mulți bani sau câtă reputație are cineva, nu poate cumpăra adevărul sau viața! Astăzi, mi-am pierdut averea, reputația și statutul pe care mi le consolidasem în cea mai mare parte a vieții, dar prin această experiență, am aflat că aceste lucruri dăunează oamenilor și cât de înfricoșătoare pot să fie consecințele dacă le urmărim. Am aflat și semnificația și valoarea urmăririi adevărului și am devenit capabil să renunț la bunurile lumești ca să-L urmez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria. Aceasta era marea mântuire a lui Dumnezeu pentru mine. În momentul în care am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai vrut să mă lupt cu fiul meu sau să-l dau în judecată. Am vrut doar să mă supun stăpânirii lui Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria.
De atunci, împărtășesc Evanghelia în biserică și îmi îndeplinesc datoria. Cu toate că nu mai am admirația celorlalți, mă simt mai împăcat decât am fost vreodată și fiecare zi îmi aduce împlinire. În inima mea, sunt sigur că a avea credință și a-L urma pe Dumnezeu sunt cele mai bune alegeri și cea mai semnificativă modalitate de a trăi. Slavă lui Dumnezeu!