de Lynn, Australia

În aprilie 2020, am fost aleasă conducătoare de biserică, pentru a mă ocupa în principal de lucrarea de udare. Cu câteva luni în urmă, am observat că anumite credincioase noi nu participau constant la adunări, veneau târziu și plecau devreme. Unele erau ocupate cu școala sau cu munca și au spus că vor veni când vor avea timp. Unele nu au venit pentru că au fost induse în eroare de zvonurile și falsitățile PCC și ale lumii religioase. Am încercat să vorbim cu ele, dar câteva nu au răspuns la telefon; era ca și cum dispăruseră. M-am gândit că, din moment ce încercaserăm să le contactăm, dacă nu doreau să participe la adunări, nu era responsabilitatea noastră și pur și simplu ar trebui să le lăsăm să plece. În plus, Dumnezeu îi vrea pe cei mai buni dintre oameni, nu doar mai mulți oameni. El îi mântuiește pe cei care au credință adevărată și iubesc adevărul. Dacă le lipsea credința adevărată, niciun efort din partea noastră nu ar fi ajutat. Așadar, nu m-am rugat, nu am căutat și nu am discutat acest lucru cu conducătoarea mea și pur și simplu am decis să renunț la acele nou-venite. În acest timp, le-am contactat pe câteva dintre ele, dar nu au vrut să participe la adunări, așa că am fost și mai sigură că raționamentul meu fusese corect. Ulterior, o soră cu care lucram a observat că, două luni la rând, renunțasem la multe noi credincioase și m-a întrebat dacă era cu adevărat potrivit să fac asta. Mi-a sugerat că aș putea să am părtășie cu conducătoarea noastră și să învăț principiile. M-am gândit: „În trecut, am gestionat astfel de lucruri în aceeași manieră. Nu e ca și cum nu am încercat să vorbim cu nou-venitele, doar că nu putem lua legătura cu unele dintre ele acum, iar altele nici măcar nu vor să creadă. Nu este nevoie să caut principiile.” Așa că i-am respins sugestia. Ulterior, m-am simțit puțin neliniștită și m-am întrebat dacă a fost corect să fac asta. Dar apoi m-am gândit că nu poate fi greșit ceea ce făcusem, pentru că le oferisem sprijin și nu era vina noastră că nu veniseră la adunări. Aspectul esențial era că ele nu erau adevărate credincioase în Dumnezeu. Așa că nu m-am rugat, nici nu am căutat și, în fiecare lună, am renunțat la câteva nou-venite.

Ulterior, conducătoarea mea a aflat că nu respectam principiile, renunțând la nou-venite, și m-a emondat foarte aspru, spunând că nu cunoșteam principiile, că nu le căutasem și că făceam doar ce voiam. A mai spus că fiecărei nou-venite i-a fost greu să vină înaintea lui Dumnezeu, că alți frați și surori făceau totul pentru a le sprijini, însă eu le dădeam la o parte cu nonșalanță pe unele dintre ele. Le ignoram fără să le ofer un sprijin afectuos, iar acesta era un lucru cu adevărat iresponsabil. Atunci m-a întrebat: „De ce nu participă nou-venitele la adunări? Ce fel de noțiuni și probleme au? Ai avut părtășie cu ele pentru a le rezolva? Încerci să te gândești la alte moduri de a le ajuta pe nou-venite?” Avalanșa de întrebări m-a lăsat fără cuvinte, iar un șir de imagini cu mine, renunțând la noile credincioase, se derula în mintea mea ca un film. Abia atunci mi-am dat seama că nu acționasem responsabil față de nou-venite, că, de fapt, nu le ajutasem și nici nu le sprijinisem cu afecțiune. Nu înțelesesem clar care erau noțiunile lor neclarificate sau de ce nu veneau la adunări. Nu participaseră la adunări de ceva vreme, iar eu am crezut că renunțaseră să mai creadă și nu le-am dat importanță. Am realizat că eșuasem în responsabilitatea mea față de noile credincioase și încălcam principiile, abandonându-le cu ușurință. Chiar îmi lipsea umanitatea! Așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, cerându-I să mă lumineze ca să-I înțeleg intenția, să pot reflecta asupra mea și să mă pot cunoaște.

După aceea, am văzut aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Trebuie să exerciți grijă și prudență și să te bazezi pe iubire în privința modului în care îi tratezi pe oamenii care investighează adevărata cale. Și asta pentru că fiecare dintre cei care investighează adevărata cale este un non-credincios – chiar și cei religioși dintre ei sunt mai mult sau mai puțin non-credincioși – și toți sunt fragili: dacă ceva nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei sunt pasibili să contrazică acel lucru și sunt capabili să conteste orice frază care nu este în conformitate cu voința lor. Prin urmare, a le răspândi Evanghelia necesită îngăduință și răbdare din partea noastră. Necesită iubire extremă din partea noastră și anumite metode și abordări. Ceea ce este crucial, totuși, este să le citim cuvintele lui Dumnezeu, transmițându-le toate adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă pentru a mântui omul și lăsându-i să audă glasul lui Dumnezeu și cuvintele Creatorului. În acest fel, vor obține beneficii. Cel mai important principiu al răspândirii Evangheliei este să-i lași pe cei care însetează după arătarea lui Dumnezeu și iubesc adevărul să citească din cuvintele Lui și să-I audă glasul. Așadar, spuneți-le mai puțin cuvintele omului și citiți-le mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. După ce ați terminat de citit, să aveți părtășie despre adevăr ca să poată auzi glasul lui Dumnezeu și să poată înțelege ceva din adevăr. Atunci, probabil că se vor întoarce la Dumnezeu. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor, fără excepție. Indiferent cui îi revine această obligație, nu trebuie să se sustragă de la ea și nu trebuie să folosească nicio scuză sau motiv pentru a o refuza” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). „Există unii oameni care abia au ajuns să creadă în Dumnezeu și sunt deseori negativi și slabi. Acest lucru este din cauză că nu înțeleg adevărul, statura lor este prea mică și le lipsește orice înțelegere cu privire la diversele adevăruri referitoare la credința în Dumnezeu. Prin urmare, ei se consideră ca având un calibru slab, incapabili să țină pasul, ca având numeroase dificultăți – ceea ce dă naștere negativității și-i face chiar să se dea bătuți: iau decizia de a renunța, de a înceta să urmărească adevărul. Se elimină singuri. Ceea ce gândesc ei este: «În orice caz, Dumnezeu nu mă va aproba pentru credința mea în El. Dumnezeu nici nu mă place. Iar eu nu am mult timp ca să merg la adunări. Viața mea de familie este grea și trebuie să câștig bani» și așa mai departe. Toate acestea devin motivele pentru care ei nu pot merge la adunări. Dacă nu te grăbești să-ți dai seama ce se întâmplă, probabil îi vei cataloga ca fiind persoane care nu iubesc adevărul și nu care cred cu adevărat în Dumnezeu, sau îi vei cataloga drept persoane ce râvnesc la confortul trupului, urmărind lumea și fiind incapabili să renunțe la lucrurile lumești – iar din această cauză, îi vei abandona. Se potrivește acest lucru cu adevărurile-principii? Oare reprezintă aceste motive cu adevărat natura-esență pe care o au? De fapt, ei devin negativi din cauza dificultăților și a încurcăturilor; dacă poți rezolva aceste probleme, nu vor mai fi atât de negativi și vor fi capabili să-L urmeze pe Dumnezeu. Când sunt slabi și negativi, au nevoie de sprijinul oamenilor. Dacă îi ajuți, vor fi capabili să se pună din nou pe picioare. Însă, dacă îi ignori, le va fi ușor să renunțe din cauza negativității. Asta depinde de oamenii care fac lucrarea bisericii, dacă aceștia au sau nu iubire și dacă duc această povară sau nu. Faptul că unii oameni nu vin adesea la adunări nu înseamnă că nu cred cu adevărat în Dumnezeu, nu echivalează cu o antipatie față de adevăr, nu înseamnă că râvnesc la plăcerile trupești și că nu sunt capabili să-și lase familiile deoparte și să lucreze; cu atât mai puțin ar trebui să fie judecați drept excesiv de emoționali sau îndrăgostiți de bani. Doar că, în privința acestor lucruri, staturile și aspirațiile oamenilor sunt diferite. Unii oameni iubesc adevărul și sunt dispuși să-l urmărească; sunt dispuși să sufere, să renunțe la aceste lucruri. Unii au puțină credință și, când au de-a face cu dificultăți reale, sunt lipsiți de putere și nu le pot depăși. Dacă nu-i ajută și nu-i sprijină nimeni, se vor da bătuți și vor renunța la ei înșiși; în astfel de momente, au nevoie de sprijinul, grija și ajutorul oamenilor. Asta doar dacă nu sunt neîncrezători, lipsiți de iubire pentru adevăr și nu sunt persoane bune, situație în care pot fi ignorați. Dacă sunt persoane care cred cu adevărat în Dumnezeu și nu merg deseori la adunări din cauza câtorva dificultăți reale, atunci nu trebuie să fie abandonați, ci să li se ofere ajutor și sprijin. Dacă sunt persoane bune și au capacitatea de a înțelege și un calibru bun, atunci cu atât mai mult merită ajutor și sprijin” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Mi-a fost foarte rușine când m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă și a venit să vorbească și să lucreze printre noi pentru mântuirea noastră. Dumnezeu îndură o umilință foarte mare și, cu o răbdare imensă, El mântuiește omenirea în cea mai mare măsură posibilă. Atât timp cât cineva poate auzi glasul lui Dumnezeu și acceptă adevărul, El îl va mântui și nu va abandona pe nimeni. Deși omul comite fărădelegi, Dumnezeu iartă de nenumărate ori. Atât timp cât există puțină căință în inima ta, El îți va da o șansă. Din acest lucru, înțelegem că Dumnezeu este foarte milostiv și tolerant cu oamenii. Iubirea Lui pentru noi este cu adevărat imensă. Nou-venitele sunt ca nou-născuții: nu înțeleg încă adevărul și încă nu au o bază pe adevărata cale. Dumnezeu ne cere să le tratăm pe aceste nou-venite cu iubire extraordinară și toleranță. Atât timp cât au o umanitate bună și cred în Dumnezeu cu adevărat, chiar dacă sunt slabe, au noțiuni religioase sau sunt prea ocupate să participe la adunări, nu le putem respinge pur și simplu și cu siguranță nu trebuie să le eliminăm complet. Dacă ne gândim că nu sunt credincioase adevărate și le abandonăm pentru că nu vin la adunări după ce le-am sprijinit numai de câteva ori, suntem nesăbuiți. Când eram nouă în credință, nu veneam periodic la adunări pentru că eram ocupată acasă. Surorile și frații mei fuseseră foarte înțelegători, au schimbat orele de adunare pentru a se potrivi cu programul meu și au avut necontenit părtășie cu mine. Ajutorul și sprijinul lor mi-au permis să văd importanța urmăririi adevărului și am putut să simt iubirea și toleranța lui Dumnezeu pentru mine. După aceea, am putut să vin la adunări periodic și să-mi asum îndatoriri. Dacă frații și surorile mele m-ar fi respins la momentul respectiv și ar fi crezut că nu iubesc adevărul și că sunt neîncrezătoare, ar fi renunțat la mine cu mult timp în urmă și nu aș mai fi fost aici astăzi! Nu luam deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu și nici nu țineam cont de dificultățile nou-venitelor. M-am simțit nemulțumită de ele, gândindu-mă că erau prea ocupate și că aveau prea multe noțiuni. Așa că le-am eliminat și am renunțat la ele, refuzând să plătesc un preț mai mare pentru a le ajuta. Umanitatea mea era atât de malițioasă, iar eu nu-mi asumam nicio fărâmă de responsabilitate pentru aceste nou-venite. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc în fața Ta. Sunt dispusă să-mi corectez greșelile cât mai curând posibil și să le sprijin cu iubire pe aceste nou-venite.”

După aceea, am început să merg cu alți frați și surori pentru a le oferi sprijin acelor nou-venite. Am aflat de greutățile lor și, cu răbdare, am avut părtășie cu ele, iar unele dintre ele s-au întors la adunări. Una dintre ele fusese atât de ocupată cu munca încât îi fusese greu să vină la adunări și a spus: „Atât timp cât cred în inima mea, Dumnezeu nu mă va alunga niciodată.” Înainte, crezusem că are în vedere doar să câștige bani și că nu are o credință autentică, dar, înțelegând-o mai bine, mi-am dat seama că nu participase la adunări pentru că le programaserăm la ore care nu erau potrivite pentru ea. Așadar, ne-am schimbat orele de adunare în funcție de necesitățile ei și am avut părtășie cu ea: „În zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește adevărul pentru a curăți și mântui omenirea. Adevărații credincioși ar trebui să se adune și să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să urmărească adevărul, să se lepede de firile lor corupte și să își schimbe viețile-firi. Aceasta este singura cale de a fi mântuiți de Dumnezeu și de a pătrunde în Împărăția Sa. Dacă avem credință, dar nu participăm la adunări, dacă Îl recunoaștem pe Dumnezeu doar cu vorba și credem în inimile noastre, dacă ne tratăm credința ca pe o pasiune, atunci, în ochii lui Dumnezeu, suntem la fel ca non-credincioșii. Chiar dacă am crede în El până la sfârșit, nu am obține niciodată aprobarea Lui.” Prin intermediul părtășiei, această nou-venită și-a dat seama că a avut o perspectivă greșită și și-a dorit să participe la adunări. Inima mea a fost copleșită de remușcări când le-am văzut pe aceste noi credincioase pregătite să participe la adunări, una după alta. Le eliminasem pe baza propriilor idei. Nu le făcusem rău prin asta? Chiar făcusem un mare rău!

Într-o zi, conducătoarea mea m-a întrebat: „De când ai preluat lucrarea de udare, câte nou-venite ai lăsat să plece din cauza iresponsabilității tale? Când le-ai abandonat, ai căutat adevărurile-principii?” La momentul respectiv, nu știam ce să-i spun. Apoi, mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Există mulți oameni care își urmează ideile, indiferent ce fac, și privesc lucrurile în termeni extrem de simpliști și nici nu caută adevărul. Există o absență totală a principiului și, în inimile lor, ei nu se gândesc cum să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu sau într-un mod care să-L mulțumească și nu știu decât să urmeze cu încăpățânare voia lor. Dumnezeu nu are niciun loc în inimile unor astfel de oameni. Unii oameni spun: «Mă rog la Dumnezeu doar atunci când întâmpin dificultăți, dar tot nu pare să aibă vreun efect; așa că, în general, când mi se întâmplă lucruri în prezent, nu mă rog la Dumnezeu, pentru că rugăciunea aceasta nu este de niciun folos.» Dumnezeu lipsește cu desăvârșire din inimile unor asemenea oameni. Ei nu caută adevărul, indiferent ce fac în vremuri normale; își urmează doar propriile idei. Așadar, există principii în acțiunile lor? În mod cert, nu. Văd totul în termeni simpli. Chiar și când oamenii au părtășie cu ei despre adevărurile-principii, ei nu sunt capabili să le accepte, deoarece acțiunile lor au fost mereu lipsite de principii, Dumnezeu nu are niciun loc în inimile lor și nu e nimeni în inimile lor în afară de ei înșiși. Ei simt că intențiile lor sunt bune, că nu comit rele, că acestea nu pot fi considerate ca fiind împotriva adevărului și cred că acționând după propriile intenții ar însemna să practice adevărul și că I se supun lui Dumnezeu acționând așa. De fapt, ei nu caută cu adevărat și nu se roagă la Dumnezeu în privința acestui lucru, ci acționează din impuls, conform intențiilor lor pline de zel, ei nu își îndeplinesc datoria după cerința lui Dumnezeu, nu au o inimă supusă Lui, sunt lipsiți de această dorință. Aceasta este cea mai mare greșeală din practica oamenilor. Dacă ai credință în Dumnezeu, dar totuși El nu Se află în inima ta, oare nu încerci să-L înșeli? Și ce efect poate să aibă o astfel de credință în Dumnezeu? Pur și simplu, ce poți câștiga? Și care este rostul unei asemenea credințe în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit exact starea și comportamentul. Când am renunțat la acele noi credincioase, nu m-am rugat, nu am căutat adevărul și nici măcar nu am discutat despre asta cu a mea conducătoare. Doar am acționat orbește pe baza experienței, gândindu-mă la niște noi credincioase pe care le udaserăm în trecut și care lipsiseră de la adunări luni de zile și la faptul că renunțaserăm la ele pur și simplu, după ce nu am reușit să le contactăm. M-am gândit că ar trebui să facem exact același lucru acum, când nou-venitele nu mai reveneau. Chiar am crezut că aveam o imagine clară a celor care nu căutau adevărul și a celor care erau neîncrezătoare, așa că le-am ignorat cu nonșalanță și le-am abandonat. Chiar dacă uneori mă simțeam neliniștită, nu am căutat deloc. Atunci când colega mea a adus vorba despre asta, nu i-am luat în serios sugestia și am făcut doar ce am vrut. Mi-am tratat ideile ca pe adevărurile-principii, crezând că nu puteam greși. Nu a fost asta aroganță și îngâmfare? Nu mă gândeam la ceilalți oameni și nu-L aveam pe Dumnezeu în inima mea. Eram mult prea încăpățânată! Judecam dacă noile credincioase aveau o credință autentică doar după participarea lor la adunări, gândindu-mă că, dacă nu mai veneau o vreme și nu puteam să dau de ele, le puteam lăsa să plece. În realitate, faptul că nou-venitele nu participă la adunări nu înseamnă că sunt neîncrezătoare. A determina care sunt cu adevărat credincioase și care sunt neîncrezătoare necesită o înțelegere reală a situațiilor lor; trebuie tratate diferit. Unele dintre cele care nu merg la adunări au venit, fără tragere de inimă, împreună cu membrii familiei care sperau că vor deveni credincioase. Dar ele nici măcar nu cred în existența lui Dumnezeu, nu le place să-I citească spusele sau să participe la adunări. Unele urmăresc lucruri lumești, faimă sau tendințe rele și nu sunt nici pe departe interesate să-L urmeze pe Dumnezeu și să meargă la adunări. Sunt scârbite și potrivnice față de orice fel de părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Aceste persoane, prin natura lor, sunt scârbite de adevăr, deci sunt neîncrezătoare în mod inerent. Dacă nu doresc să participe la adunări, putem renunța complet la ele. Cu toate acestea, unele nou-venite au o umanitate bună și credință autentică în Dumnezeu, dar nu înțeleg adevărul sau semnificația adunărilor pentru că sunt doar la început. Ele cred că trebuie doar să-L recunoască pe Dumnezeu în inimile lor și că nu contează dacă vin sau nu la adunări. Așa că nu dau prea multă importanță acestui lucru și vin doar când au chef. Iar unele au dificultăți concrete și nu sunt dispuse să vină din cauza suprapunerii orelor lor de lucru cu cele de adunare. Noi trebuie să le oferim ajutor și sprijin afectuos pentru problemele lor, să folosim adevărul pentru a le înlătura noțiunile și dificultățile și să le facem să înțeleagă intenția lui Dumnezeu de a mântui omul. În același timp, ar trebui să adaptăm orele de adunare la programul lor. Însă eu nu le tratam pe noile credincioase în funcție de situațiile lor concrete, nici nu aveam principii în datoria mea. Nu înțelegeam adevărul, pur și simplu mă încăpățânam să fac lucrurile în felul meu, tratându-le pe unele nou-venite care nu veneau la adunări ca pe niște neîncrezătoare și dându-le la o parte cu nepăsare.

Dumnezeu a lucrat mult în culise, a făcut multe rânduieli și a plătit un preț incredibil pentru fiecare nou credincios care acceptă lucrarea Sa din zilele de pe urmă. Frații și surorile le-au împărtășit Evanghelia cu răbdare și iubire de multe ori. Dar, fără măcar să cercetez principiile, le-am ignorat cu ușurință pe unele nou-venite ca pe niște persoane pe care Dumnezeu nu le-ar mântui. Am fost într-adevăr irezonabil de arogantă. Nu era vina lor că nu veneau la adunări, a fost a mea pentru că nu știam cu ce se confruntă și nu le-am ajutat și susținut așa cum ar fi trebuit. Ba chiar foloseam afirmația că: „Dumnezeu îi vrea pe cei mai buni dintre oameni, nu doar mai mulți oameni” ca o scuză să renunț la ele. Dar ceea ce însemna asta de fapt era că Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de oameni care au credință adevărată și iubesc adevărul și că El nu îi va mântui pe neîncrezători, pe oamenii răi și pe antihriști. Dar considerasem că toate aceste noi credincioase care au lipsit de la adunări sunt persoane pe care Dumnezeu nu le-ar mântui. Interpretam greșit cuvintele lui Dumnezeu. Nu le-am oferit părtășie adevărată, nu le-am ajutat și nici nu am plătit un preț și nu mi-am îndeplinit responsabilitățile. De asemenea, nu am înțeles dacă le pasă realmente de adevăr sau nu sau dacă erau adevărate neîncrezătoare, doar le-am ignorat orbește și le-am abandonat din cauza propriilor idei. Dacă nu mă emonda conducătoarea mea, nu știu câte alte nou-venite aș mai fi făcut să sufere. Am văzut ce comportament plin de ură avusesem. Nu știusem adevărurile-principii și nu le căutasem, în schimb, pur și simplu acționasem pe baza firii mele satanice. Acelea au fost fărădelegi! Știam că, dacă nu mă căiesc și nu mă schimb, Dumnezeu mă va disprețui și respinge cu siguranță.

În calitate de conducătoare de biserică, intenția lui Dumnezeu este ca eu să-i ud și să-i sprijin pe acești frați și surori care sunt noi în credință, să îi ajut să își înlăture noțiunile și problemele, astfel încât să poată învăța despre lucrarea Sa și să prindă rădăcini pe adevărata cale cât mai curând posibil. Dar eu am făcut orice am vrut și am săvârșit nepăsătoare nelegiuiri. Nu numai că mergeam orbește pe calea mea, dar îi conduceam și pe alții pe un drum greșit. Ca urmare, surorile și frații mei îi abandonau și ei în mod arbitrar pe noii credincioși. Făceam rău. Văzând cât de grave erau consecințele, nu am putut să nu mă simt speriată și furioasă pe mine. De ce nu m-am rugat lui Dumnezeu sau nu am căutat adevărurile-principii în momentul acela? De ce nu am contactat-o pe conducătoarea mea, ci doar am renunțat cu nonșalanță la cele care nu mergeau la adunări? Ce m-a determinat să acționez cu asemenea îndrăzneală? M-am rugat lui Dumnezeu și apoi am citit un fragment din cuvintele Lui: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te dai mare în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Citisem aceste cuvinte de multe ori, dar, numai atunci când le-am comparat cu această experiență, m-au atins cu adevărat. Nu slujisem drept conducătoare de biserică de foarte mult timp și nu aveam niciun adevăr-realitate. Erau multe adevăruri-principii pe care nu le înțelegeam și, totuși, aveam o părere foarte bună despre mine, ca și cum aș fi înțeles totul. În ce privește noile credincioase, le-am etichetat pe toate cele care nu se adunau drept neîncrezătoare, în loc să le tratez diferit în funcție de situațiile lor concrete. Am fost atât de neprihănită de sine încât nu m-am rugat, nu am căutat, nici nu am vorbit cu lidera mea și nici măcar nu am ascultat de sfatul colegei mele. Am fost incredibil de arogantă! De fapt, există o mulțime de adevăruri-principii cu privire la modul de tratare a noilor credincioși, cum ar fi principiile de a-i ajuta pe oameni cu iubire, principiile de a-i trata pe oameni corect, și există, de asemenea, adevăruri despre înlăturarea noțiunilor cu privire la nou-veniți și așa mai departe. Dacă aș fi avut un dram de inimă cu frică de Dumnezeu și nu aș fi fost atât de arogantă și neprihănită de sine, dacă m-aș fi gândit cu adevărat la aceste principii, nu aș fi fost atât de încăpățânată și nu aș fi perturbat lucrarea noastră. Mi-am dat seama că, trăind după firea mea arogantă, nu puteam decât să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Chiar mă uram și simțeam că realmente merit să fiu blestemată de Dumnezeu. Am jurat că trebuie să caut adevărul pentru a-mi înlătura firea arogantă.

Ulterior, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „În activitatea lor, conducătorii de biserică și lucrătorii trebuie să fie atenți la două principii: unul este să-și înfăptuiască lucrarea în deplină conformitate cu principiile stipulate de rânduielile de lucru, fără să încalce vreodată acele principii și fără să-și întemeieze munca pe orice și-ar putea închipui sau pe oricare dintre propriile idei. În tot ceea ce fac, ei ar trebui să dea dovadă de grijă pentru lucrarea bisericii și să pună întotdeauna pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu. Încă un lucru – iar acesta este cel mai important – e că în toate lucrurile, ei trebuie să se concentreze pe a urmări călăuzirea Duhului Sfânt și a face totul conformându-se strict cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt încă în stare să se împotrivească călăuzirii Duhului Sfânt sau dacă se iau cu încăpățânare după propriile idei și fac lucrurile după propria închipuire, atunci acțiunile lor vor constitui o împotrivire cât se poate de gravă față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Cum ar trebui să reflectezi asupra ta și să încerci să te cunoști, când ai făcut ceva ce încalcă adevărurile-principii și nu este pe placul lui Dumnezeu? Când ai fost pe cale să faci acel lucru, te-ai rugat Lui? Te-ai gândit vreodată: «A face lucrurile în acest mod este în acord cu adevărul? Cum ar privi Dumnezeu acest lucru dacă ar fi adus înaintea Lui? Ar fi fericit sau enervat dacă ar ști despre asta? L-ar urî sau l-ar detesta?» Nu ai cercetat acest fapt, nu-i așa? Chiar dacă ceilalți ți-ar fi adus aminte, tot ai fi crezut că problema nu este mare, că nu se împotrivea niciunui principiu și nu era un păcat. Drept urmare, ai ofensat firea lui Dumnezeu și I-ai stârnit mânia, chiar până în punctul de a te urî. Acest lucru este provocat de răzvrătirea oamenilor. Prin urmare, ar trebui să cauți adevărul în toate lucrurile. Asta este ceea ce trebuie să urmezi. Dacă poți să vii în mod sincer înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi dinainte și apoi să cauți adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu vei da greș. S-ar putea să ai câteva abateri în timp ce practici adevărul, dar este un lucru greu de evitat și vei fi capabil să practici corect după ce câștigi o oarecare experiență. Totuși, dacă știi cum să te porți în conformitate cu adevărul, dar tot nu îl practici, problema este faptul că nu îți place adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl vor căuta niciodată, orice li s-ar putea întâmpla. Doar cei care iubesc adevărul au inimi cu frică de Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri pe care nu le înțeleg, sunt capabili să caute adevărul. Dacă nu poți să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și nu știi cum să practici, atunci ar trebui să ai părtășie cu unii oameni care înțeleg adevărul. Dacă nu-i poți găsi pe cei care înțeleg adevărul, ar trebui să găsești câțiva oameni care au o înțelegere pură, împreună cu care să te rogi lui Dumnezeu cu un singur cuget și o singură inimă, să cauți de la Dumnezeu, să aștepți timpul Său și ca Dumnezeu să-ți deschidă o cale. Atâta vreme cât toți tânjiți după adevăr, îl căutați și aveți părtășie despre el împreună, s-ar putea să vină momentul când unul dintre voi găsește o soluție bună. Dacă toți o considerați potrivită și o cale bună, atunci asta s-ar putea să fi fost datorită luminării și iluminării Duhului Sfânt. Dacă apoi continuați să aveți părtășie împreună pentru a găsi o cale și mai potrivită de practică, aceasta va fi cu siguranță în acord cu adevărurile-principii. În practica ta, dacă descoperi că modul tău de practicare încă este oarecum nepotrivit, atunci trebuie să-l corectezi repede. Dacă greșești puțin, Dumnezeu nu te va condamna, pentru că intențiile tale legate de ceea ce faci sunt corecte și practici în conformitate cu adevărul. Doar ești puțin confuz în legătură cu principiile și ai făcut o greșeală în practica ta, lucru care este scuzabil. Însă când majoritatea oamenilor fac lucruri, se bazează pe modul în care își imaginează ei că trebuie făcute. Nu folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept fundament pentru a contempla cum să practice în conformitate cu adevărul sau cum să obțină aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, se gândesc doar cum să fie în beneficiul lor, cum să-i facă pe ceilalți să-i aprecieze și să-i admire. Fac lucrurile bazându-se în totalitate pe ideile lor și doar pentru a se mulțumi pe ei înșiși, ceea ce este problematic. Asemenea oameni nu vor face niciodată lucrurile în conformitate cu adevărul, iar Dumnezeu îi va detesta mereu. Dacă ești într-adevăr un om cu conștiință și rațiune, atunci orice s-ar întâmpla, ar trebui să fii capabil să vii înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi și să cauți, să fii capabil să examinezi în mod serios motivele și falsitatea faptelor tale, să fii capabil să stabilești ce este adecvat să faci în conformitate cu cerințele și cuvintele lui Dumnezeu și să cumpănești și să chibzuiești ce fapte sunt pe placul lui Dumnezeu, ce fapte Îl dezgustă și ce fapte Îi câștigă aprobarea. În mintea ta, trebuie să cercetezi aceste lucruri în repetate rânduri, până când le înțelegi clar. Dacă știi că ai propriile motive pentru a face ceva, atunci trebuie să reflectezi care sunt acestea, dacă sunt pentru a te mulțumi pe tine sau pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă sunt în beneficiul tău sau al aleșilor lui Dumnezeu și ce consecințe vor avea… Dacă în rugăciunile tale vei căuta și vei contempla mai mult în acest mod și îți vei pune mai multe întrebări pentru a căuta adevărul, atunci abaterile din faptele tale vor fi tot mai mici. Doar aceia care pot să caute adevărul în acest mod sunt oameni care țin seama de intențiile lui Dumnezeu și care se tem de El, deoarece cauți în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu și cu o inimă supusă, iar concluziile la care ajungi căutând în acest mod vor fi în conformitate cu adevărurile-principii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică. Conducătorii și lucrătorii trebuie să lucreze strict în concordanță cu adevărurile-principii și cu rânduielile casei lui Dumnezeu și să urmeze întotdeauna îndrumarea Duhului Sfânt. De asemenea, trebuie să ne rugăm și să căutăm des în îndatoririle noastre și să păstrăm o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu ar trebui să ne urmăm niciodată propriile idei și experiențe sau propriile noțiuni și închipuiri, făcând doar ceea ce dorim. Cu atât mai puțin ar trebui să ne încredem în noi înșine orbește; trebuie să căutăm adevărurile-principii. Atunci când nu înțelegem ceva, putem să căutăm și să avem părtășie cu frații și surorile noastre, astfel încât să stăpânim ferm principiile înainte de a acționa. Acesta este modul în care trebuie să ne facem datoria pentru a ne conforma intenției lui Dumnezeu. Această experiență chiar m-a învățat o lecție. Dacă Dumnezeu nu ar fi aranjat lucrurile și nu i-ar fi permis conducătoarei mele să mă emondeze, tot nu aș fi înțeles cât de grave pot fi consecințele de a lucra pe baza propriilor idei. Mi-am spus că, din acel moment, era necesar să caut adevărul și să-mi îndeplinesc îndatoririle în conformitate cu principiile. Ulterior, doi membri noi au încetat să mai vină la întâlniri și nu am îndrăznit să-mi urmez firea arogantă, să fac presupuneri în mod nechibzuit și să îi abandonez. După ce am încercat de mai multe ori să-l înțeleg, să-l ajut și să-l sprijin pe unul dintre ei și după ce am avut părtășie despre situația lui cu a noastră conducătoare, am stabilit în cele din urmă că era un neîncrezător și l-am lăsat să plece. Dar cealaltă era o soră care credea în Dumnezeu de mai puțin de doi ani, citea cu plăcere cuvintele lui Dumnezeu și își îndeplinea datoria cât putea de bine. Totuși, când a citit cuvintele lui Dumnezeu despre judecarea și expunerea corupției oamenilor, s-a comparat cu aceștia și a văzut că era profund coruptă. A decis că era o cauză pierdută și a ajuns să renunțe la sine. Împreună cu ceilalți, am avut părtășie cu ea despre cuvintele lui Dumnezeu pentru ca ea să vadă că mântuirea lui Dumnezeu este pentru întreaga omenire, care a fost profund coruptă de Satana. Am avut părtășie despre faptul că Dumnezeu ne înțelege dificultățile, slăbiciunile și nevoile și că, atât timp cât nu renunțăm la căutarea adevărului, Dumnezeu nu ne va abandona ușor, pentru că El încearcă întotdeauna să mântuiască oamenii în cea mai mare măsură posibilă. Acea soră a fost mișcată până la lacrimi și a putut simți iubirea lui Dumnezeu. Am ajutat-o și am susținut-o de câteva ori, iar acum participă din nou cu regularitate la adunări.

Această experiență mi-a arătat cu adevărat bunele intenții și dragostea incredibilă pe care o are Dumnezeu în mântuirea omenirii corupte. În același timp, prin judecata și dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am înțeles oarecum firea arogantă și am văzut răul și consecințele faptului de a-mi face datoria în felul meu. Am avut în sfârșit un dram de inimă cu frică de Dumnezeu. Acum pot să-mi îndeplinesc îndatoririle în conformitate cu principiile, iar acest lucru a fost obținut datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!