de George, Japonia

În cadrul bisericii, răspundeam de lucrarea de udare. Cum tot mai mulți oameni acceptau lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, biserica noastră s-a împărțit în trei biserici diferite, iar eu eram responsabil pentru una dintre ele. După diviziune, mulți nou-veniți, care nu veneau regulat, au fost repartizați la biserica mea. M-am gândit: că, de vreme ce duceam lipsă de personal de udare, să sprijinim toți acei oameni care nu se întruneau adecvat ar fi necesitat mult timp și energie. Dacă renunțau fiindcă nu erau udați bine, ceilalți ar fi putut spune că eram incapabil și de calibru slab. Asta ar fi fost foarte stânjenitor. Era posibil să fiu emondat sau tras la răspundere pentru plecarea lor. Dacă n-aș fi fost la conducere, ci doar un membru al personalului de udare, n-ar fi trebuit să-mi asum acea răspundere. Simțeam că era multă presiune, de parcă aș fi fost încărcat cu o mare povară și-mi simțeam inima grea. Conducătorul voia să instruim mai mulți oameni, ca să rezolvăm problema lipsei de udători. Văzând cum mulți credincioși noi nu se întruneau adecvat, am fost copleșit de greutăți. Credeam că n-aș fi putut instrui oamenii la timp și m-am descurajat. După aceea, am devenit foarte pasiv în lucrarea mea. Nu-i instruiam sau nu-i udam cum ar trebui pe cei pe care ar fi trebuit să-i instruiesc și ud, lucru care ne-a afectat lucrarea. Fiind supărat și simțindu-mă vinovat, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi lipsește statura. Văzând câte dificultăți și probleme sunt în această nouă biserică, am vrut să plec. Știu că nu asta e intenția Ta. Îndrumă-mă ca să reflectez asupra mea și să-mi schimb starea greșită, ca să-mi pot asuma această lucrare.”

În devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Văzând ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit îngrozitor. El spune că cei care se tem să-și asume răspunderea în datoria lor sunt cei mai egoiști, josnici și înșelători. Nu pot practica adevărul și nu au cum să obțină mântuirea. Așa mă purtam. Când am văzut că mulți nou-veniți nu se întruneau regulat și că erau puțini candidați de instruit, nu m-am gândit cum să țin cont de intențiile lui Dumnezeu, instruind candidați viabili și udând bine credincioșii noi, ca să poată prinde rădăcini mai repede pe adevărata cale. Îi tratam ca pe o povară. M-am gândit cât timp și câtă energie ar fi fost necesare ca să-i sprijin și că ceilalți m-ar fi desconsiderat dacă nu m-aș fi descurcat bine și chiar aș fi fost emondat și tras la răspundere dacă era grav. Părea o lucrare solicitantă, care putea să n-aibă rezultate, iar eu m-am simțit potrivnic. Deși m-am forțat s-o fac, am fost pasiv. Fiind iresponsabil, n-au fost instruiți oamenii care ar fi trebuit să fie, în vreme ce unii n-au mai venit regulat. Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu se răspândește rapid acum și mai mulți oameni se întorc la Dumnezeu. Intenția imperioasă a lui Dumnezeu e să udăm și să sprijinim credincioșii noi, dar eu m-am gândit numai la interesele mele, nu la intenția Lui. N-am ținut cont nici de intrarea în viață a nou-veniților. Am fost atât de egoist și L-am dezamăgit pe Dumnezeu! Și, în celelalte biserici noi, am observat că alții puteau sprijini lucrarea bisericii fără să se gândească la câștigurile sau pierderile personale. Făceau tot posibilul să ude noii credincioși, oricât de greu era. Ei erau credincioși adevărați, devotați îndatoririlor lor. Eram rușinat și umilit. Trebuia să nu mă mai gândesc la propriile interese și să nu mai țin în loc lucrarea bisericii. Trebuia să-mi asum această răspundere și să fac tot ce puteam ca să ud bine nou-veniții. După aceea, am început să cooperez proactiv și am făcut eforturi ca să ud oamenii care puteau fi instruiți. Odată ce au înțeles intenția lui Dumnezeu, au devenit și ei activi în datoria lor. Lucram împreună ca să ne facem treaba și să sprijinim împreună noii credincioși. După puțin timp, mulți credincioși se întruneau regulat. Eram foarte fericit și recunoscător lui Dumnezeu.

Însă, curând, am înfruntat din nou aceeași situație. Într-o zi, conducătorul mi-a spus: „Biserica Chenguang abia a fost înființată. Câțiva noi credincioși nu se întrunesc adecvat și n-au destui udători buni. Lucrarea progresează încet. Preia tu această biserică!” Când conducătorul a spus asta, am înțeles că, în spatele acestei situații, era intenția lui Dumnezeu. Ultima dată când o biserică s-a divizat, mi-a fost teamă să-mi asum răspunderea, întârziind lucrarea bisericii. De data asta, trebuia să mă supun și să-mi fac datoria adecvat. Dar am ezitat când am aruncat încă o privire la starea actuală a Bisericii Chenguang. Biserica de care eram responsabil abia începuse să facă progrese și mai erau multe lucrări de făcut. Să preiau o altă biserică ar fi necesitat mult timp și multă energie. Dacă nu aș fi putut sprijini în mod adecvat Biserica Chenguang și nu m-aș fi putut ocupa de lucrarea din biserica mea actuală, ce-ar fi crezut ceilalți despre mine? Să gestionez o singură biserică n-ar fi fost atât de greu și-mi puteam concentra eforturile ca să-mi fac bine lucrarea. Apoi toți m-ar fi văzut cu alți ochi și ar fi fost posibil chiar să fiu promovat. Gândindu-mă la asta, am simțit că ar fi prea greu să mă ocup și de Biserica Chenguang. Oricum, n-ar fi fost în beneficiul meu și n-am vrut să accept. Dar, dacă refuzam și n-o prelua nimeni, asta ar fi afectat lucrarea bisericii. Aveam o dilemă. Conducătorul a văzut în ce stare eram și mi-a împărtășit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești destul de priceput într-un domeniu și lucrezi în acel domeniu de mai mult timp decât majoritatea, atunci ar trebui să ți se atribuie o muncă mai dificilă. Ar trebui să accepți acest lucru de la Dumnezeu și să te supui. Nu fi pretențios și nu te plânge, spunând: «De ce se iau de mine? Dau sarcinile ușoare altor oameni și mie pe cele grele. Oare încearcă să-mi facă viața grea?» «Încearcă să-ți facă viața grea»? Ce vrei să spui prin asta? Rânduielile de lucru sunt adaptate fiecărei persoane; cei care sunt mai capabili fac mai mult. Dacă ai învățat multe și ți s-au oferit multe de către Dumnezeu, ar trebui să ți se dea o povară mai grea – nu pentru a-ți îngreuna viața, ci pentru că ți se potrivește la fix. Este datoria ta, așadar, nu încerca să faci nazuri sau să spui nu și nu încerca să fugi de ea. De ce crezi că este grea? Adevărul e că, dacă ai pune un pic de suflet, ai fi pe deplin la înălțimea sarcinii. Faptul că tu crezi că este grea, că e un tratament nedrept, de parcă s-ar lua de tine dinadins – aceasta este dezvăluirea unei firi corupte. Înseamnă să refuzi să-ți faci datoria, să nu accepți de la Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul. Când faci mofturi în îndeplinirea datoriei tale, făcând orice e lejer și ușor, făcând doar ce te face să arăți bine, aceasta este o fire coruptă satanică. Faptul că nu ești capabil să-ți accepți datoria sau să te supui dovedește că încă ești răzvrătit față de Dumnezeu, că I te opui, Îl refuzi și Îl eviți. Aceasta este o fire coruptă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Acest pasaj m-a emoționat. Conducătorul nu încerca să-mi facă viața grea punându-mă să preiau altă biserică. Făceam lucrarea de udare de o vreme, așa că ar fi trebuit să pot s-o gestionez, dacă mă mai sacrificam puțin. Totuși, eram prea egoist, mă gândeam doar la propriile mele interese și nu eram dispus să sacrific mai mult. Mă temeam că aveam să fiu pus într-o lumină proastă dacă nu făceam o treabă bună, așa că n-am vrut s-o preiau, ci doar am refuzat-o. Nu eram deloc supus. Faptul că biserica îmi încredința un lucru atât de important ca udarea noilor credincioși era harul și înălțarea de la Dumnezeu. Ar fi trebuit să mă supun necondiționat și să fac tot ce pot. Asta ar face cineva cu conștiință și rațiune. Dacă mă bazam pe Dumnezeu și cooperam cu adevărat cu El, știam că avea să mă îndrume să îmi fac treaba bine. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, pregătit să renunț la grijile mele și să-mi asum răspunderea.

Ulterior, am reflectat și am căutat. De ce voiam mereu să refuz îndatoriri și nu voiam să-mi asum o povară? Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai sentimente atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Am găsit răspunsul în cuvintele lui Dumnezeu. Motivul principal pentru care nu voiam să-mi asum o povară grea era că trăiam după o fire antihristă, fiind egoist și viclean. Îmi corelam fiecare acțiune cu propriile interese, cu condiția prealabilă că nu-mi putea compromite interesele personale. Nu țineam cont de intențiile lui Dumnezeu și nu sprijineam lucrarea bisericii. Când am văzut că mulți nou-veniți din noua mea biserică nu se întruneau regulat, Mă temeam că îmi va fi afectată eficiența în cadrul datoriei, ceea ce mi-ar putea păta reputația. Când conducătorul mi-a cerut să supraveghez Biserica Chenguang, am știut că, dacă noii credincioși de acolo nu erau udați curând, ei puteau fi perturbați de pastori religioși și puteau renunța. Dar nu am vrut să accept lucrarea de udare acolo. Cântăream argumentele pro și contra pentru mine, gândindu-mă numai cum să îndeplinesc lucrarea de care răspundeam deja. Astfel, n-ar fi fost atât de stresant și n-ar fi trebuit să sufăr mult. Dacă, în cele din urmă, realizam ceva, aș fi obținut aprobarea celorlalți și aș fi lăsat o impresie bună. Trăiam după otrava satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”. Când înfruntam un lucru, mai întâi mă gândeam dacă avea să fie benefic pentru reputația mea. Dacă interesele mi-ar fi fost afectate, chiar dacă era în beneficiul lucrării bisericii, nu voiam să-l fac. Mă împotriveam și refuzam, nu eram deloc sincer sau supus față de Dumnezeu. Cei care abia acceptaseră lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu nu știau încă adevărul. Erau susceptibili la interferențele pastorilor, care puteau să-i inducă în eroare și să-i îndepărteze, așa că biserica m-a desemnat să-i ud și să-i sprijin. În fața acestei sarcini esențiale, nu mi-am asumat răspunderea față de datoria mea și nu mi-am îndeplinit-o, ci m-am temut să nu-mi fie afectată reputația dacă nu făceam treabă bună. Firea mea era ca a antihriștilor: egoistă, detestabilă și interesată doar de sine. Eram copleșit de regret și de vinovăție. Simțeam că-I sunt îndatorat lui Dumnezeu și voiam să mă căiesc înaintea Lui.

După aceea, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Dumnezeu nu Se uită la cât de mult suferim, ci la ce e în inimile noastre și la ce revelăm când ne facem datoria și dacă avem mărturie pentru practicarea adevărului. Dacă motivul unei persoane în datoria sa nu e de a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă nu practică adevărul, atunci, oricât de mult ar oferi, Dumnezeu vede asta ca pe o faptă rea și o împotrivire față de El. Amintindu-mi ce a dezvăluit modul meu de gândire în acea perioadă, mereu mă gândeam la interesele mele și-mi făceam planuri în funcție de ele, vrând să mă sustrag de la datoria mea. Deși am acceptat-o fără tragere de inimă, nu eram responsabil. Nu i-am instruit pe cei pe care trebuia să-i instruiesc, iar câțiva credincioși noi nu se întruneau regulat, fiindcă nu i-am udat la timp. Motivele și purtarea mea erau dezgustătoare pentru Dumnezeu. În ochii Lui, făceam rău și mă împotriveam. Fusesem credincios de mulți ani și mă bucurasem de hrana oferită de adevărul de la Dumnezeu, dar nu m-am gândit niciodată să-I răsplătesc iubirea. Când lucrarea bisericii a avut nevoie de sprijin, nu am vrut să-mi asum o povară grea. Nu-mi făceam bine datoria și nu-L mulțumeam pe Dumnezeu. Chiar nu aveam deloc conștiință sau umanitate. M-am rugat în sinea mea: „O, Dumnezeule, în datoria mea, am urmărit renumele și statutul, fără să apăr deloc lucrarea bisericii. Sunt atât de egoist! Nu mi-am făcut bine datoria și-Ți sunt profund îndatorat. Dumnezeule, Îți mulțumesc că mi-ai mai dat o șansă! Vreau să mă căiesc, să-mi asum această povară și să fac tot ce pot în datoria mea ca să-mi compensez fărădelegile din trecut!”

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat o cale de practică. Dumnezeu spune: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Trebuia să renunț la propriile interese și să le pun pe primul loc pe cele ale bisericii atunci când apărea ceva. Voiam să fac ceea ce spune cuvântul lui Dumnezeu, să nu mai țin cont dacă interesele mele ar fi afectate sau nu și nici de părerea celorlalți despre mine. Trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi asum lucrarea. Am realizat și că n-am vrut niciodată să fac lucrări dificile, de teamă să nu fiu desconsiderat sau emondat dacă nu le făceam bine. Nu am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu de a mântui omul: să primesc mai multe lucrări dificile este harul lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește această provocare ca să mă învețe să mă bazez pe El și să caut adevărul ca să rezolv probleme. Pe parcursul datoriei mele, să duc o povară grea, să înfrunt dificultăți și să fiu emondat sau dezvăluit sunt toate lucruri bune. Îmi dau șansa de a-mi vedea mai bine defectele și neajunsurile, ca să pot să mă axez mai mult pe căutare și înzestrarea cu adevăr, pentru a-mi compensa punctele slabe. Asta mă ajută să înțeleg adevărul și să progresez în viață. E iubirea lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, atitudinea față de datoria mea s-a schimbat. Pentru a gestiona lucrarea a două biserici, nu mă puteam baza doar pe propriile aptitudini. Ceea ce puteam face eu era limitat, deci trebuia să mă axez pe instruirea oamenilor. Odată ce mai mulți frați și surori știau intențiile lui Dumnezeu, își puteau asuma îndatoriri, iar asta mi-ar ușura treaba. Apoi mi-aș putea îndrepta energia spre sarcini critice. Așadar, am discutat cu personalul de udare și am confirmat oamenii care trebuiau instruiți, apoi am ținut întruniri și am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ca să le rezolv dificultățile și problemele reale. Am fost surprins când unii frați și unele surori au înțeles lucrarea lui Dumnezeu, au câștigat credință și au vrut să facă o datorie. Când am lucrat împreună, am devenit mai eficient în datoria mea, iar unele proiecte au fost terminate imediat. Au dobândit și ceva practică și au avut mai multă energie pentru datoria lor. După ce au fost udați și sprijiniți pentru o vreme, mulți dintre noii credincioși dobândiseră o anumită înțelegere a lucrării lui Dumnezeu, puseseră o bază pe adevărata cale și participau activ la întruniri. Când am văzut toate astea, am fost foarte emoționat. După ce am renunțat la interesele mele, mi-am asumat o povară și am făcut tot ce am putut în datoria mea, înainte să-mi dau seama, făcusem progrese și realizam mult mai multe în datoria mea. Acum nu mă mai tem să-mi asum răspunderea și vreau să practic adevărul și să-mi fac bine datoria, ca să-L mulțumesc pe Dumnezeu.