de Xiaomo, China

Eu mă ocup de lucrarea de evanghelizare în biserică. Odată, câțiva frați și surori au raportat că o conducătoare de grup, Xinyue, a fost arogantă, despotică și incapabilă să lucreze bine cu ceilalți sau să primească sugestii. Toți s-au simțit constrânși de ea, iar lucrarea de evanghelizare a fost afectată. Toți au încercat să-i arate asta și s-o ajute, dar ea a recunoscut și a acceptat doar verbal și, ulterior, nu s-a schimbat deloc. Ulterior, am discutat problema și am decis s-o demitem din funcție. Asta chiar m-a stânjenit, fiindcă avusesem părtășie, de câteva ori, cu Xinyue despre problemele ei, dar, spre surprinderea mea, în loc să se rezolve, problemele ei s-au agravat. Asta m-a făcut să reflectez și să mă întreb care era adevăratul motiv pentru asta. Mi-am amintit de momentul în care am preluat slujba. Cei din grupul lui Xinyue aveau cel mai mare succes în evanghelizare și erau foarte angajați în datoria lor. Îi apreciam foarte mult. Mai ales când am văzut cât de pricepută era Xinyue, m-am gândit că n-ar trebui să existe probleme majore cu ea la conducerea grupului, așa că nu le-am prea urmărit lucrarea. Deși câteva surori mi-au raportat problemele lor, eu nu le-am luat în serios. Credeam că, de vreme ce se descurcau bine cu evanghelizarea, chiar dacă existau niște probleme, nu era mare lucru. Uneori, când aveam părtășie cu ele, doar le dădeam niște sfaturi simple și, ulterior, nu mai verificam să văd dacă problemele fuseseră rezolvate. Îmi amintesc că, odată, când discutam lucrarea, am observat că Xinyue și Xiaoli se contraziceau. Amândouă erau foarte arogante și încăpățânate. Am avut părtășie cu ele, folosind cuvinte ale lui Dumnezeu referitoare la stările lor și, văzându-le pe amândouă capabile să reflecteze și dornice să se schimbe, am simțit că mi se luase o piatră de pe inimă. Și totuși, mult timp avuseseră probleme de colaborare, așa că știam că n-aș rezolva nimic dacă aș avea părtășie cu ele o dată și că ar trebui să urmăresc situația și să văd dacă stările lor chiar se schimbaseră. Însă apoi m-am gândit că, pentru a avea iar părtășie cu ele, trebuia să le înțeleg stările și să găsesc pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce ar fi foarte obositor. În plus, își făceau îndatoririle normal, așa că m-am gândit că era în regulă să nu le verific. Așa că am lăsat lucrurile cum erau. Altă dată, am văzut că Xinyue se contrazicea cu altă soră în timpul părtășiei. Cealaltă soră a avut o sugestie rezonabilă, dar Xinyue a refuzat să o accepte și a insistat că ea avea dreptate. În cele din urmă, sora n-a avut de-ales și a cedat. Văzând cât de neprihănită de sine era, am vrut să-i dezvălui problema, dar apoi m-am gândit la cât timp și energie ar trebui să consum în părtășie și la cealaltă lucrare de care trebuia să mă ocup. De vreme ce nu era niciun conflict clar sau fricțiuni între ele, poate nu era atât de grav cum credeam eu. Cu cât mai puține necazuri, cu atât mai bine. În plus, Xinyue era conducătoare de grup, așa că dacă dezvăluia puțină aroganță, ar fi trebuit să și-o poată îndepărta prin căutare. Așadar, nu i-am semnalat problema. Amintindu-mi toate astea, știam prea bine că Xinyue era arogantă și nu putea lucra bine cu ceilalți. În plus, era conducătoare, așa că să ignor o astfel de chestiune importantă era un lucru foarte iresponsabil din partea mea!

Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un lider sau un muncitor și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. „Indiferent de lucrarea pe care o inspectează, conducătorii care poartă o povară vor fi întotdeauna capabili să identifice problemele. Pentru orice problemă legată de cunoștințele profesionale sau care este împotriva principiilor, ei vor fi capabili să le identifice, să se intereseze de ele și să dobândească o înțelegere asupra lor, iar atunci când descoperă o problemă, o rezolvă cu promptitudine. Conducătorii și lucrătorii inteligenți rezolvă doar probleme legate de lucrarea bisericii, cunoștințele profesionale și adevărurile-principii. Ei nu acordă nicio atenție lucrurilor mărunte din viața de zi cu zi. Se ocupă de fiecare aspect al lucrării de răspândire a Evangheliei cu care Dumnezeu i-a însărcinat. Ei se interesează și inspectează orice problemă pe care sunt capabili să o perceapă sau să o descopere. Dacă nu sunt capabili să rezolve singuri problema în acel moment, atunci se adună cu alți conducători și lucrători, au părtășie cu aceștia, caută adevărurile-principii și se gândesc la modalități de a o rezolva. Dacă întâmpină o problemă mare pe care chiar nu o pot rezolva, atunci caută prompt ajutor de la Cel de mai sus și îi permit Celui de mai sus să se ocupe de aceasta și să o rezolve. Asemenea conducători și lucrători sunt oameni care au principii în acțiunile lor. Indiferent ce probleme sunt, atât timp cât le-au văzut, nu le vor lăsa baltă; insistă să înțeleagă pe deplin aceste probleme și apoi să le rezolve pe rând. Chiar dacă nu sunt rezolvate complet, se poate garanta că aceste probleme nu vor mai apărea” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Mi-a fost rușine când am văzut ce cere Dumnezeu de la conducători și lucrători. Nu purtasem o povară pentru lucrarea de evanghelizare. Nu numai că nu urmărisem prompt lucrarea de evanghelizare, dar nici nu înțelesesem în detaliu stările fraților și surorilor. Cum ar fi faptul că Xinyue era conducătoare de grup, dar și o persoană cu care era greu de lucrat: ar fi trebuit să rezolv asta prin părtășie, dar eu doar i-am arătat pe scurt problema, fără să vorbesc cu ceilalți ca să dobândesc o înțelegere detaliată a faptelor. Nici nu expusesem natura sau consecințele problemei ei. După aceea, nu întrebasem dacă se schimbase sau nu. Nu chibzuisem dacă aceea era o problemă cu firea-esență a ei sau o dezvăluire de corupție, dacă era potrivită să fie conducătoare de grup și alte detalii de felul acesta. Așa că problemele ei n-au fost rezolvate, iar lucrarea de evanghelizare a fost afectată. Ulterior, văzusem că Xinyue era încă arogantă, neprihănită de sine și despotică și știam că ar fi trebuit să am părtășie cu ea ca să rezolv asta, sau avea să întârzie lucrarea. Dar tot nu m-am ocupat de asta, fiindcă nu voiam să-mi bat capul. Făceam lucrurile automat și superficial când rezolvam probleme, mulțumită să fac o lucrare superficială, menționând problema și nimic mai mult. Nu-mi păsa dacă problema era sau nu rezolvată. Eram iresponsabilă, nu-mi făceam treaba și nici vreo lucrare concretă. Așa se poartă un conducător fals. Biserica mă făcuse responsabilă de lucrarea de evanghelizare, sperând că aveam să-mi pot face datoria conform cerințelor lui Dumnezeu, să fiu serioasă și responsabilă în lucrarea mea și să folosesc adevărurile-principii ca să rezolv problemele celorlalți, astfel încât lucrarea de evanghelizare să poată continua lin. În schimb, când apăreau probleme de rezolvat, nu făceam nimic, crezând că era cu atât mai bine să fie mai puține necazuri. Chiar acționam ca un conducător fals și încurcam progresul lucrării de evanghelizare. Atitudinea pe care o aveam față de datoria mea Îl dezgusta pe Dumnezeu!

După aceea, am căutat și am chibzuit la adevărata cauză a eșecului meu de a face lucrare reală. Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „În lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii ar trebui să țină cont de intențiile lui Dumnezeu și să-I fie loiali. Cel mai bun mod de a se comporta este să recunoască și să rezolve problemele în mod proactiv. Nu trebuie să rămână pasivi, mai ales când au aceste cuvinte curente și părtășia care să servească drept bază. Ar trebui să preia inițiativa de a rezolva temeinic problemele și dificultățile concrete prin părtășia despre adevăr și să-și îndeplinească lucrarea exact așa cum ar trebui. Ar trebui să urmărească prompt și într-o manieră proactivă progresul lucrării; nu pot să aștepte întotdeauna ordine și îndemnuri din partea Celui de mai sus înainte de a acționa reticenți. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt întotdeauna negativi și pasivi și nu fac o lucrare reală, nu sunt vrednici să slujească drept conducători și lucrători și ar trebui să fie demiși și realocați. Acum există mulți conducători și lucrători care sunt foarte pasivi în lucrarea lor. Ei fac doar un pic din lucrare după ce Cel de mai sus transmite ordine și îi împinge; în caz contrar, lenevesc și amână. Lucrarea din unele biserici este destul de haotică, unii dintre oamenii care fac îndatoriri acolo sunt incredibil de relaxați și superficiali și nu obțin niciun rezultat real. Aceste probleme au deja o natură foarte gravă și teribilă, dar conducătorii și lucrătorii acelor biserici încă se comportă ca niște funcționari și stăpâni. Nu numai că nu sunt capabili să facă vreo lucrare reală, ci nu pot să recunoască sau să rezolve probleme. Acest lucru paralizează lucrarea bisericii și o face să stagneze. Ori de câte ori lucrarea unei biserici este într-un haos total și nu există niciun semn de ordine, cu siguranță un conducător fals sau un antihrist deține puterea. În fiecare biserică unde un conducător fals deține puterea, lucrarea bisericii este în dezordine și un haos total – nu există nicio îndoială în acest sens. […] Ce se întâmplă când oamenii nu se gândesc că trebuie făcută vreo lucrare? (Nu poartă o povară.) Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu poartă o povară; sunt, totodată, foarte leneși și râvnesc confortul, fac cât de multe pauze, ori de câte ori pot și încearcă să evite orice sarcini în plus. Acești oameni leneși își spun adesea: «De ce ar trebui să-mi fac atâtea griji? Să mă îngrijorez prea mult doar mă va face să îmbătrânesc mai repede. Ce beneficii voi obține din asta și din a alerga atât de mult și a mă epuiza atât de tare? Ce se va întâmpla dacă mă extenuez și mă îmbolnăvesc? Nu am bani să plătesc tratamentul. Și cine va avea grijă de mine când voi fi bătrân?» Acești oameni leneși sunt chiar atât de pasivi și înapoiați. Ei nu au nici măcar un grăunte de adevăr și nu pot să vadă nimic limpede. Sunt, în mod clar, niște oameni zăpăciți, nu-i așa? Sunt cu toții confuzi; sunt orbi față de adevăr și nu au niciun interes cu privire la acesta, prin urmare, cum pot fi mântuiți? De ce oamenii sunt mereu indisciplinați și leneși, de parcă ar fi morți vii? Acest lucru atinge problema naturii lor. Există un soi de lene în natura umană. Indiferent ce sarcină îndeplinesc oamenii, ei au întotdeauna nevoie de cineva care să-i supravegheze și să-i îndemne. Uneori, oamenii țin cont de trup, râvnesc la confortul fizic și mereu țin ceva pentru ei înșiși – aceștia sunt plini de intenții diavolești și planuri șirete; chiar nu sunt buni deloc. Întotdeauna fac mai puțin decât potențialul lor maxim, indiferent ce datorie importantă fac. Acest lucru este iresponsabil și neloial” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (26)”]. „Niciun conducător fals nu face niciodată lucrare adevărată. Conducătorii falși se comportă ca și cum rolul lor de conducere ar fi o funcție oficială, în cadrul căreia se bucură de beneficiile statutului, și tratează datoria pe care se cuvine să o îndeplinească și lucrarea pe care se cuvine să o facă în calitate de conducători ca pe un obstacol, ca pe o pacoste. În inimile lor, sunt plini de împotrivire față de lucrarea bisericii. Când li se cere să supravegheze lucrarea și să afle ce probleme există în cadrul ei, care trebuie urmărite și rezolvate, sunt plini de reticență. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă, aceasta este treaba lor. Dacă nu o faci și nu ești dispus să o faci, atunci de ce mai vrei să fii conducător și lucrător? Oare îți faci datoria pentru a fi atent la intențiile lui Dumnezeu sau pentru a fi oficial și a te bucura de beneficiile statutului? Dacă ai devenit conducător doar pentru a putea ocupa o funcție oficială, oare nu este o nerușinare? Oameni de acest fel au cel mai josnic caracter, nu au demnitate și sunt lipsiți de rușine. Dacă dorești să te bucuri de confortul trupesc, ar trebui să te grăbești să te întorci în lume, să te lupți, să iei cu forța și să pui mâna pe cât poți și nimeni nu va interveni în acest proces. Casa lui Dumnezeu este un loc în care aleșii Lui își fac datoria și I se închină; este un loc în care oamenii urmăresc adevărul și obțin mântuirea. Nu este un loc în care cineva să se complacă în confortul trupesc, cu atât mai puțin un loc care le permite oamenilor să trăiască regește. Conducătorii falși nu au nicio rușine, sunt nerușinați și nu au nicio rațiune. Indiferent de lucrarea specifică care le este încredințată, ei nu o iau în serios și o dau uitării; deși răspund foarte bine în cuvinte, nu fac nimic real. Nu este acest lucru imoral? […] Indiferent de lucrarea pe care o fac unii oameni sau de datoria pe care o îndeplinesc, nu sunt competenți la ea, nu își pot asuma responsabilitatea și nu sunt capabili să îndeplinească oricare dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le aibă o persoană. Nu sunt ei rebuturi? Mai sunt ei demni de a fi numiți oameni? Cu excepția oamenilor grei de cap, a celor cu handicap mintal și a celor care suferă de dizabilități fizice, există cineva în viață care nu s-ar cuveni să își facă îndatoririle și să își îndeplinească responsabilitățile? Dar o astfel de persoană este întotdeauna alunecoasă, leneșă și nu dorește să își îndeplinească responsabilitățile; implicația este că nu dorește să fie o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu i-a dat șansa de a fi o ființă umană, i-a dat calibru și daruri, însă ea nu le poate folosi pentru a-și face datoria. Nu face nimic, ci dorește să se bucure de distracții la tot pasul. Este o astfel de persoană potrivită pentru a fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare îi este dată – fie că este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – întotdeauna este superficială, alunecoasă și leneșă. Atunci când apar probleme, încearcă să arunce responsabilitatea pentru acestea asupra altora, neasumându-și nicio responsabilitate, și dorește să continue să-și trăiască viața parazitară. Nu este oare un rebut inutil?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Cuvintele Lui chiar m-au durut. În tot acel timp, Dumnezeu avusese părtășie detaliată despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, dar eu nu pătrunsesem deloc acest lucru. Devenisem leneșă, eram iresponsabilă, mulțumeam trupul și nu obțineam rezultate în datoria mea. Eram felul de parazit bun de nimic pe care îl dezvăluie Dumnezeu. Când m-am ocupat de problema lui Xinyue, știam prea bine că aceasta nu s-a rezolvat, dar am făcut, cu viclenie, orice mă scutea de necazuri. Mi-am dat seama că adesea eram ineficientă în datoria mea, fiindcă eram leneșă și nu-mi păsa decât de propriul confort. La început, când ceilalți aveau probleme cu răspândirea Evangheliei sau nu erau siguri de unele principii, aveam părtășie cu ei ca să rezolv aceste probleme. Dar întrucât unii dintre ei progresau lent sau aveau probleme complexe, consideram că era prea mare deranjul și prea epuizant să-i ajut. Ar fi trebuit să caut și să chibzuiesc, să am părtășie cu ei, cu răbdare, așa că am ales să evit asta, rezolvând doar probleme care băteau la ochi și lăsându-le deoparte pe cele dificile. N-am dat importanță problemelor grave și le-am ignorat pe cele mărunte. Așa că multe probleme au rămas nerezolvate. Tot timpul am mulțumit trupul fără să îndrept lucrurile. Drept urmare, mult timp nu fusese niciun progres în lucrarea de evanghelizare. Asta doar pentru că eram leneșă prin natura mea, prețuiam trupul și nu eram devotată sau responsabilă în datoria mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Aceasta este o gravă neglijare a responsabilității! Ați pierdut atitudinea și responsabilitatea care vin la pachet cu rolul de conducător și lucrător, în ceea ce privește modul în care ar trebui tratată datoria” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (26)”]. „Este o astfel de persoană potrivită pentru a fi numită ființă umană?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Eram conducătoare, așa că era responsabilitatea mea să fac tot ce puteam ca să rezolv problemele găsite. Dar eu pur și simplu nu voiam să merg pe calea cea bună. Mă gândeam mereu la confortul meu. Oricând trebuia să iau măsuri reale și să fac lucrare reală, mă retrăgeam. Asta a afectat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Îmi făceam datoria într-un mod foarte neglijent! M-am gândit că, în lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu de a înlătura corupția oamenilor, El a exprimat milioane de cuvinte, amintind și îndemnând, judecând și mustrând, avertizând și dezvăluind, folosind orice mijloace ca să aibă părtășie meticuloasă cu noi, ca nu cumva să nu înțelegem și să nu putem pătrunde în adevăr. Pentru a mântui omenirea, atât de profund coruptă de Satana, El S-a îngrijorat și a suferit foarte mult, a făcut mari eforturi și a plătit un preț enorm. Însă, în vreme ce mă bucuram de hrana oferită de adevărul de la Dumnezeu, am preluat o lucrare importantă în biserică, fără să mă gândesc să-I răsplătesc iubirea. Nu eram capabilă să sufăr puțin sau să plătesc un preț mic pentru datoria mea. Am fugit imediat ce a trebuit să acționez serios și să lucrez cu adevărat. Voiam mereu răsplățile și binecuvântările lui Dumnezeu la schimb pentru un minim efort. Eram egoistă și josnică, lipsită de conștiință și rațiune. Atunci am văzut, în sfârșit, că a te gândi mereu la trup și a tânji după confort înseamnă să trăiești fără demnitate și să fii nedemn de încredere. Eram o conducătoare leneșă, o conducătoare falsă. Când mi-am făcut datoria în felul acela, am avut un confort temporar, dar am tot pierdut șanse de a câștiga adevărul, din cauza lenei mele și, în cele din urmă, Dumnezeu are să mă elimine. Economiseam puțin, dar pierdeam mult. Eram atât de nesăbuită! M-am gândit la un lucru din Biblie: „Și mulțumirea de sine îi distruge pe cei proști” (Proverbe 1:32). Cunoșteam niște frați și surori care au fost demiși fiindcă se gândeau mereu la trup și la confort, fără să facă lucrare reală. Jinduirea la confort Îl dezgustă pe Dumnezeu și poate chiar să ne distrugă șansa la mântuire. Dumnezeu e sfânt și drept și analizează minuțios intențiile pe care le am în datoria mea. Nu mai puteam să-mi fac datoria în felul acela. Casa lui Dumnezeu nu e locul în care eu să tânjesc după confortul trupesc, e locul în care să-mi îndeplinesc datoria și să practic adevărul. De vreme ce acceptasem acea datorie, ar fi trebuit să-mi dau tot interesul ca s-o fac bine. Căindu-mă, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că ai rânduit această situație ca să-mi arăți că am tânjit după confortul trupesc în datoria mea și n-am fost deloc responsabilă. De acum încolo, vreau să fac tot ce pot ca să lucrez cu adevărat la datoria mea.”

După aceea, citind cuvintele lui Dumnezeu, căutând și reflectând, am văzut că mai aveam o perspectivă greșită. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conducătorii și lucrătorii trebuie să obțină o înțelegere cu privire la supraveghetorii lucrărilor importante, la îndrumătorii evanghelici, la conducătorul fiecărei echipe, la îndrumătorii echipelor de producție de film și așa mai departe, din diverse surse, și să observe și să examineze mai intens acești oameni înainte să poată fi siguri de ei. Numai atribuind cu atenție îndatoriri oamenilor în acest fel se pot asigura că rânduielile sunt adecvate și că oamenii vor fi eficienți în îndatoririle lor. Unii oameni zic: «Chiar și non-credincioșii spun: „Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.” Cum poate casa lui Dumnezeu să fie atât de neîncrezătoare? Sunt cu toții credincioși; cât de răi pot fi? Nu sunt toți oameni buni? De ce trebuie casa lui Dumnezeu să ajungă să-i înțeleagă, să-i supravegheze și să-i observe?» Oare sunt valide aceste cuvinte? Oare sunt problematice? (Da.) A ajunge să înțelegi o persoană, a o observa în profunzime și a interacționa cu ea îndeaproape respectă principiile? Este în deplină conformitate cu principiile. Cu ce principii este în conformitate? (Punctul patru din responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor: «Țineți-vă la curent cu situația supraveghetorilor diferitelor lucrări și ale personalului responsabil pentru diverse sarcini importante și modificați-le îndatoririle sau demiteți-i prompt după cum este necesar, astfel încât să preveniți sau să atenuați pierderile provocate de folosirea unor persoane nepotrivite și să garantați eficiența și progresul fără probleme al lucrării.») Acesta este un punct de referință bun, dar care este motivul real pentru care se face acest lucru? Este acela că oamenii au firi corupte. Cu toate că, astăzi, mulți oameni fac o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Foarte puțini oameni urmăresc adevărul și intră în realitate pe măsură ce își fac datoria; pentru majoritatea, încă nu există principii în modul în care fac lucrurile, încă nu sunt oameni care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu; doar pretind că iubesc adevărul și că sunt dispuși să-l urmărească și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult le va dura hotărârea. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să-și dezvăluie firile corupte oricând și oriunde. Sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, sunt predispuși să-și abandoneze datoria – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă nu au obținut adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, sunt predispuși să se prăbușească și să devină pesimiști și slabi. Cineva care este adesea pesimist și slab este o persoană de încredere? Cu siguranță că nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care chiar înțeleg adevărul cu siguranță că au o inimă temătoare de Dumnezeu și o inimă supusă lui Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă temătoare de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă temătoare de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă temătoare de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie monitorizați mai mult pe măsură ce își fac datoria și să li se acorde mai mult ajutor și instrucțiuni; numai atunci se poate garanta că își vor face datoria în mod eficient. Și care este scopul de a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, este pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, pentru a-i aproviziona prompt, pentru a-i sprijini sau emonda, corectându-le abaterile și compensându-le neajunsurile și deficiențele. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. A-i supraveghea pe oameni, a-i observa, a încerca să-i înțelegi – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și facă datoria așa cum o cere Dumnezeu și conform principiilor, pentru a-i împiedica să provoace vreo tulburare sau întrerupere și pentru a-i împiedica să facă lucrări inutile. Scopul pentru a face acest lucru se referă în întregime la a da dovadă de responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există rea voință în acest lucru” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu ne arată unul dintre principiile de practicat în lucrarea noastră. Ar trebui să supraveghem atent frații și surorile de care ne ocupăm, mai ales pe cei care fac lucrări esențiale, fiindcă fiecare are firi corupte și e lipsit de adevărul-realitate și nu se poate abține să nu facă lucruri din corupție. Nu putem să avem încredere oarbă în nimeni sau să avem o abordare lejeră. Asta arată că suntem iresponsabili în lucrarea noastră. Eu eram exact așa. Uneori, ceilalți îmi semnalau problemele și, pe moment, mă simțeam hotărâtă să mă schimb, dar adesea era doar un val de entuziasm. Când chiar trebuia să acționez, tot eram constrânsă de firi corupte, incapabilă să practic adevărul. De aceea, aveam nevoie de supravegherea și ajutorul celorlalți, ca să practicăm și să pătrundem mai bine. Fiecare are neajunsuri și e incapabil să înțeleagă adevărurile-principii, așa că e inevitabil să apară niște probleme sau omisiuni în îndatoririle noastre, iar uneori dezvăluim corupție și acționăm încăpățânați. Atunci, conducătorii trebuie să supravegheze și să urmărească lucrurile, să câștige o înțelegere profundă a felului în care decurg îndatoririle oamenilor, să găsească probleme, să îndrepte abateri ca lucrarea bisericii să nu fie afectată. Însă eu chiar fusesem oarbă și nesăbuită. Am văzut că Xinyue părea activă în datoria ei și se descurca bine cu evanghelizarea, așa că nu mi-am făcut griji în privința ei. I-am dat o lucrare atât de importantă și apoi nu m-am mai gândit la asta. Partenera mea a menționat că erau probleme în grup, dar eu nu le-am luat în serios. Când am aflat că Xinyue era arogantă și nu lucra bine cu ceilalți, nu am cercetat situația în detaliu. M-am gândit că, de vreme ce era conducătoarea grupului, avea să caute și să pătrundă după câteva sfaturi simple și că nu trebuia să-mi fac griji. Dar lucrurile au decurs complet diferit de ceea ce-mi închipuisem. Persoana în privința căreia m-am îngrijorat cel mai puțin avea cele mai grave probleme. Din cauza firii ei arogante, ceilalți erau constrânși și nu-și puteau face îndatoririle normal. Toate astea s-au întâmplat fiindcă nu am făcut lucrare reală și nu am văzut lucrurile și oamenii prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. Ulterior, am analizat lucrarea acelui grup și am descoperit că încă avea câteva probleme. Câștigaseră mulți oameni propovăduind Evanghelia, dar unii dintre nou-veniți nu se conformau principiilor. Unii nu aveau o umanitate bună și trebuiau îndepărtați, lucru care nu numai că a irosit resurse, dar a fost și o inconveniență pentru biserică. Cu cât le urmăream mai mult lucrarea, cu atât mai mult găseam probleme mai specifice și vedeam că înainte nu făcusem lucrare reală. M-am uitat doar la suprafață. Când lucrarea părea să progreseze lin, am crezut că nimeni nu avea probleme în datoria lui. Priveam lucrurile atât de superficial! Am văzut cât de jalnic a fost că nu am înțeles adevărul și m-am avertizat ca, în viitor, să privesc lucrurile conform adevărului, să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să controlez lucrarea celor de sub supravegherea mea. Am simțit și cât de importantă e cerința lui Dumnezeu ca liderii să facă, în persoană, o lucrare detaliată. Asta chiar ne ajută să pășim pe calea de a ne face îndatoririle cum ar trebui.

După aceea, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai cu adevărat un calibru de un anumit nivel, ai într-adevăr o înțelegere a competențelor profesionale în sfera responsabilității tale și nu ești străin de profesia ta, atunci trebuie să respecți o singură expresie și vei putea fi loial datoriei tale. Ce expresie? «Pune-ți inima în ceea ce faci.» Dacă îți pui inima în ceea ce faci și îți pui inima în oameni, atunci vei fi capabil să fii loial și responsabil în datoria ta. Este această expresie ușor de practicat? Cum o pui în practică? Nu înseamnă să-ți folosești urechile pentru a auzi, nici mintea pentru a gândi – înseamnă să-ți folosești inima. Dacă o persoană își poate folosi cu adevărat inima, atunci când ochii acelei persoane vede pe cineva făcând un lucru, acționând într-un fel sau având un tip de răspuns la ceva ori când urechile sale aud opiniile sau argumentele unor oameni, folosindu-și inima pentru a chibzui la aceste lucruri și a medita asupra lor, unele idei, puncte de vedere și atitudini îi vor apărea în minte. Aceste idei, puncte de vedere și atitudini o vor face să aibă o înțelegere profundă, specifică și corectă asupra persoanei sau a lucrului și, în același timp, vor da naștere la judecăți și principii adecvate și corecte. Numai atunci când o persoană are aceste manifestări de a-și folosi inima înseamnă că aceasta este loială față de datoria sa” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Ca să-mi fac bine datoria, trebuia să învăț să fiu atentă și responsabilă. Trebuia să acționez concret, ca tot ceea ce vedeam și auzeam să-mi pătrundă în inimă și să descopăr probleme în datoria mea. Altfel, doar făceam lucrurile mecanic, oarbă la orice problemă. În plus, trebuia să fac tot ce puteam ca să rezolv problemele găsite, să caut ajutor de la superiorii mei când nu puteam îndrepta lucrurile, să fac și să realizez orice puteam, să-mi îndeplinesc responsabilitățile, să am conștiința curată și să accept analiza minuțioasă de la Dumnezeu. Nu mă puteam baza pe noțiunile și închipuirile mele în datoria mea. Trebuia să urmez adevărurile-principii și cerințele lui Dumnezeu până se rezolvau problemele. Deși încă erau multe probleme în lucrarea noastră, trebuia să fac tot ce puteam ca să le rezolv și oricât de bine ar fi mers lucrurile, trebuia mai întâi să învăț să pun suflet și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Lucrarea de evanghelizare e importantă pentru casa lui Dumnezeu și, în aceste timpuri critice, de pe urmă, dacă aș fi continuat să-mi fac datoria în mod relaxat, să caut confort și să-mi apăr propriile interese, acesta ar fi fost un mod de trai egoist și demn de dispreț. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, statura mea e mică și nu am un calibru grozav, dar vreau să mă dedic datoriei mele și să practic conform cerințelor Tale!”

Ulterior, am descoperit că lucrarea de evanghelizare a bisericii nu era foarte eficientă, mai ales fiindcă unii evanghelizatori erau noi și nu înțelegeau pe deplin adevărurile despre a fi mărturie lucrării lui Dumnezeu. Așa că am aranjat ca Li Mei să meargă să le ofere niște instrucțiuni concrete. La început, îmi petreceam timpul analizând noțiunile religioase ale potențialilor destinatari ai Evangheliei și înțelegând, împreună cu Li Mei, problemele lucrătorilor evanghelici. Însă ulterior, când aveam prea multă treabă, m-am gândit să pasez toate aceste probleme lui Li Mei, ca eu să nu trebuiască să-mi fac prea multe griji în privința lor. Când m-am gândit la asta, m-am simțit vinovată. Lucrarea de evanghelizare nu mergea bine, iar Li Mei voia să discute cu mine, după ce mergea și afla despre acele probleme, dar eu speram, ca un birocrat, să-i pasez acea lucrarea dificilă. Era un lucru demn de dispreț. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva trupului în mod conștient. Când Li Mei mi-a oferit păreri despre probleme, m-am implicat concret, având părtășie cu ea și căutând adevărul ca să le rezolv. Cu această cooperare concretă, am putut să înțeleg lucrarea grupului și să progresăm mai rapid și să găsesc și să rezolv prompt problemele și dificultățile lucrătorilor evanghelici. Prin această cooperare concretă, am văzut îndrumarea lui Dumnezeu. Câțiva noi lucrători evanghelici au ajuns, treptat, să înțeleagă principiile, lucrarea evanghelică a devenit mai rodnică, iar câțiva nou-veniți au preluat îndatoriri la scurt timp după ce au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Deși, în ultimul timp, am cheltuit mai mult timp și energie, când îmi fac datoria din suflet, nu mi se pare dificil sau obositor. De fapt, m-am înarmat cu mai multe adevăruri-principii și, liniștindu-mă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutând atunci când sunt probleme, m-am apropiat de Dumnezeu și am devenit mai concentrată în datoria mea. Încă mai am multe neajunsuri în datoria mea. Încă sunt departe de a o îndeplini cum ar trebui. Însă, datorită experiențelor mele, am reflectat asupra problemei mele de a nu face lucrare reală și am învățat despre ea și am o direcție în care să-mi fac datoria în viitor. Tot ce am câștigat se datorează luminării și îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu.