91. Adevărul din spatele neglijenței
În octombrie 2021, am terminat de produs un videoclip. Am muncit din greu și am investit mult timp și energie în el, dar, spre surprinderea noastră, când conducătorul l-a analizat, ne-a indicat detaliat problemele. A spus că acel viodeclip nu era bine făcut, că nu era mai bun decât videoclipurile anterioare și că trebuia refăcut. Auzind asta, am fost surprins. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că vor fi probleme atât de mari. N-ar fi însemnat asta că tot efortul nostru și resursele fuseseră în van? Părea o pierdere uriașă.
Eram oarecum nedumerit. Nu știam cum să trec peste situația asta sau ce lecție trebuia să învăț. Mă gândeam că videoclipul trecuse prin mai multe etape de editare, timp în care ă conducătorul îl urmărise, dar nu menționase niciodată acele probleme. Simțeam că nu am calibru, așa că era normal ca eu să trec cu vederea astfel de probleme. Dar m-am tot gândit la asta și ceva mi s-a părut aiurea. Erau oare probleme atât de mari doar pentru că îmi lipsea calibrul? Îmi făceam foarte prost datoria; care era cauza acestei probleme? Apoi, mi-am amintit ceva ce spusese înainte conducătorul, că verificase videoclipul doar pentru concepte și continuitate, dar asta nu însemna că nu erau probleme. Ne spusese să ne gândim la asta, să-l verificăm minuțios și să rezolvăm problemele găsite. Dar eu n-am făcut asta. M-am gândit că, de vreme ce conducătorul văzuse videoclipul, ar trebui să fie în regulă, așa că, în timpul producției, nu l-am revizuit cu atenție și nici nu m-am gândit prea mult la el. Am avut o atitudine cu totul neglijentă și superficială. Apoi, când au apărut problemele, am spus că îl evaluase deja conducătorul. Nu fugeam de responsabilitate? Era absurd din partea mea. Apoi, m-am gândit că sigur aveam o lecție de învățat din asta, așa că m-am rugat și am căutat, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să mă cunosc mai bine.
Câteva zile mai târziu, sora cu care am lucrat m-a rugat să evaluez cu ea un videoclip finalizat. Mi-am spus părerea despre niște probleme observate în evaluarea mea, dar ea a zis că îl vizionase conducătorul și spusese că îi plăcea conceptul și că ar trebui să-l terminăm imediat. Aveam câteva sugestii privind revizuirea, dar nu am îndrăznit să le menționez după ce am auzit că îl vizionase conducătorul și spusese că îi plăcea. M-am temut că nu gândeam corect și că am face unele modificări care s-ar dovedi greșite. Atunci nu aș fi făcut decât să încurc. Dar am văzut câteva probleme reale în videoclip, așa că am rugat un alt frate să-l vizioneze, iar el a fost de acord cu mine. M-am gândit că ar trebui să deschid din nou subiectul. Apoi, însă, m-am gândit că, dacă îl revizuiam și modificările sugerate de mine erau problematice, atunci, când conducătorul ar fi întrebat cine le făcuse, nu ar fi fost responsabilitatea mea? Nu aș fi fost emondat?Dacă noi îndrăzneam și-l întrebam pe conducător, iar el spunea că e în regulă, nu mai era nevoie de alte modificări. Ne-ar fi scutit de efort și n-am fi fost nevoiți să mai stăruim asupra lui. Prin urmare, i-am sugerat sorei care-mi era parteneră să-l întrebăm pe conducător, ca să putem fim noi liniștiți. Dar, de îndată ce am rostit cuvintele, am simțit că ceva nu era în ordine. Situația asta îmi era foarte cunoscută, și anume că aveam un singur răspuns la auzul unei opinii diferite: să-l întrebăm pe conducător și să decidă el. Dacă el își dădea acordul, nu trebuia să ne mai preocupăm și puteam merge mai departe; dar altfel, dacă spunea că sunt probleme, făceam modificări. Așa am procedat de fiecare dată. De fapt, nu însemna că nu cunoșteam principiile și cerințele pentru videoclipuri. Puteam să căutăm adevărul și să acționăm conform principiilor pentru astfel de situații, iar conducătorul spusese clar că evaluarea sa era doar o privire de ansamblu asupra videoclipului și că era nevoie ca noi să verificăm și să reparăm orice greșeală cât de mică. Asta era responsabilitatea pe care trebuia să o îndeplinesc, asta era treaba mea. Așadar, de ce nu puneam deloc suflet în asta? În fața problemelor sau a diferențelor de opinie, nu căutam principiile cu frații și surorile ca să ajungem la un consens și să fiu responsabil, ci, în schimb, le pasam conducătorului și nu-mi făceam datoria. Apoi, mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni sunt mereu foarte pasivi în îndatoririle lor, stând, așteptând și bazându-se mereu pe alții. Ce fel de atitudine este aceasta? Este iresponsabilitate. […] Tu vorbești despre cuvinte și doctrine și spui numai lucruri care sună plăcut, dar nu faci nicio lucrare practică. Dacă nu dorești să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să demisionezi. Nu îți păstra poziția fără a face nimic acolo. A face acest lucru nu provoacă rău aleșilor lui Dumnezeu și nu compromite lucrarea bisericii? În felul în care vorbești, se pare că înțelegi tot felul de doctrine, dar când ești rugat să îndeplinești o datorie, ești neglijent și superficial și deloc conștiincios. Înseamnă acest lucru că te sacrifici sincer pentru Dumnezeu? Nu ești sincer când vine vorba de Dumnezeu, dar simulezi sinceritatea. Ești capabil să-L înșeli? În felul în care vorbești de obicei, pare să existe o credință atât de mare; ai vrea să fii stâlpul bisericii și punctul ei de sprijin. Însă când îndeplinești o datorie, ești și mai puțin util ca un băț de chibrit. Nu înseamnă asta să-L înșeli pe Dumnezeu cu ochii larg deschiși? Știi ce va rezulta din încercarea ta de a-L înșela pe Dumnezeu? Te va detesta, te va respinge și te va alunga! Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – doar numește o persoană responsabilă de o datorie și nu va dura mult până când se va dezvălui dacă este o persoană cinstită sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este imediat limpede pentru cei care văd clar. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană cinstită; toți oamenii ca aceștia vor fi dezvăluiți și alungați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Dumnezeu spune că trebuie să ne asumăm responsabilitatea în datoria noastră și să facem lucrare practică. Doar așa ne putem face bine datoria. Dacă nu punem suflet în datoria noastră și, în schimb, pur și simplu lucrăm de mântuială, fără a trata serios problemele sau fără a ne asuma responsabilitatea, dorindu-ne mereu să o pasăm altcuiva și făcând doar o treabă superficială, nu ne putem face datoria bine, iar Dumnezeu va fi nemulțumit. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni sunt inutili și nedemni de îndeplinirea vreunei datorii. Mi-am dat seama că eram chiar așa cum descria Dumnezeu. Când întâmpinam probleme în datoria mea, dacă o făceam din tot sufletul, rugându-mă, căutând și având părtășie despre principii cu surorile și ceilalți frați, ajungeam la un acord și găseam o soluție. Dar am considerat că e prea complicat și n-am vrut să fac un efort. Așadar, am vrut să mă duc direct la conducător, gândindu-mă că ar fi mai puțin complicat dacă ar lua el o decizie. Asta ne-ar scuti de multe bătăi de cap. Altfel, doar am vorbi la nesfârșit și tot ar fi posibil să nu găsim un răspuns. Prin urmare, am pasat destule probleme conducătorului. În calitate de lider de echipă, nu-mi asumam responsabilitățile și nu plăteam prețul pe care trebuia să-l plătesc. În plus, în discuțiile noastre de lucru, uneori observam probleme sau primeam luminarea Duhului Sfânt, dar, după ce le explicam, dacă un frate sau o soră împărtășea o părere diferită, tăceam mâlc. Mă temeam că ceilalți vor spune că sunt arogant, și mai înspăimântător pentru mine era că, dacă existau probleme, trebuia să-mi asum responsabilitatea. Mi se părea că, de vreme ce-mi spusesem părerea, de ei depindea să o ia în considerare, și dacă nu reușeam să ajungem la un consens, îl puteam întreba pe conducător. Astfel, dacă se ivea vreo problemă, măcar nu se răsfrângea totul asupra mea. Nu căutam să acționez în conformitate cu adevărurile-principii și cu atât mai puțin mă gândeam la ce ar avantaja biserica. Nu voiam să plătesc nici cel mai mic preț și eram iresponsabil. În aparență, descopeream și aduceam în discuție problemele, dar nu le rezolvam. Mereu îi lăsam pe alții să aibă ultimul cuvânt și nu luam nicio decizie. Oare nu jucam necinstit, eram egoist și demn de dispreț? Nu sprijineam interesele bisericii. Înainte, ori de câte ori întâmpinam o problemă, îl întrebam pe conducător, gândindu-mă că era rezonabil să întreb când nu înțelegeam ceva, în loc să am orbește încredere în mine. Cu revelația cuvintelor lui Dumnezeu, am putut să îmi dau seama că eram iresponsabil, neatent în datoria mea și că nu eram devotat. Acum că am realizat asta, mi-am dat seama că am fost obtuz și indiferent. Confruntat cu aceste situații, eu n-am căutat niciodată adevărul și nici n-am învățat vreo lecție. Mereu îmi făceam datoria cu delăsare, fără să îmi asum responsabilitatea. Era un mod foarte periculos de a-mi face datoria. Acum, am găsit probleme, iar partenera mea a avut idei diferite. Dacă nu căutam adevărurile-principii cu ea ca să ajungem la o înțelegere sau ca să găsim o soluție, și doar alergam să-l întreb pe conducător, era un semn clar al delăsării. Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb starea, că dacă mai eram mediocru și iresponsabil, comiteam cu bună știință o greșeală. Prin urmare, i-am sugerat partenerei mele să mai facem o versiune și să le comparăm pe cele două, apoi să-l rugăm pe conducător să o evalueze pe cea pe care o considerăm mai bună. Ea și-a dat acordul pentru acest aranjament. După ce am pus asta în practică, m-am simțit ușurat.
Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau neplăcută și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie neglijenți și superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să examineze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții bune nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu analizează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un non-credincios? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? […] Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. […] Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se sacrifică în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Cuvântul lui Dumnezeu chiar mi-a atins o coardă sensibilă și am avut impresia că El descria exact starea mea de atunci. Făcând lucrarea încredințată de biserică, nu lucram după adevărurile-principii și nu mă bazam pe Dumnezeu ca să dau tot ce pot. În schimb, scăpam de probleme și mă eschivam de responsabilitate, lăsând lucrurile pe umerii conducătorului, ca să se ocupe el de ele. Făceam ce spunea conducătorul, gândindu-mă că, dacă la final ceva nu e făcut bine, nu voi fi tras la răspundere și nu voi fi emondat. Nu însemna asta că jucam feste? Am crezut chiar că era un mod inteligent de a face lucrurile. Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că mă eschivam de la responsabilitate, îmi neglijam datoria și eram viclean. Eram viclean și înșelător față de Dumnezeu în datoria mea. Mereu îmi lăsam câte o portiță, ca să pot să evit responsabilitatea. Nu eram sincer, nu plăteam adevăratul preț și nici nu încercam să fac tot ce-mi stătea în putere. Eram superficial și necinstit și, chiar dacă făceam servicii, nu eram loial. Nu eram demn de o datorie. Mi-am dat seama că, ori de câte ori terminam de făcut un videoclip, cât timp conducătorul spunea la analiza preliminară că e bun, nu-l revizuiam serios și nu mă gândeam temeinic la el. Chiar dacă alții făceau sugestii în timpul procesului de producție, nu le acordam prea multă atenție. Aruncam o privire rapidă și spuneam că e în regulă. Eram foarte iresponsabil. Drept urmare, câteva dintre videoclipurile terminate aveau probleme și au fost trimise înapoi la revizuit. Uneori, echipa nu ajungea la un consens în privința unui videoclip, iar eu deși vedeam problema, nu spuneam nimic decisiv, mergând, în schimb, la conducător ca să decidă el. Câteodată nu înțelegeam cu adevărat principiile unei probleme, nu ne puteam asigura că lucrurile se făceau la standardul cerut și aveam nevoie de îndrumarea conducătorului ca să ne ajute să corectăm erorile. Dar unele probleme puteam și noi să le rezolvăm, totuși eu găseam pur și simplu o chichiță ca să nu fac un lucru de care eram capabil. Nu am plătit prețul care se cuvenea și nici nu m-am gândit suficient la asta, ci pur și simplu am ales calea ușoară. Nu am căutat adevărurile-principii și nici nu m-am gândit la problemele întâlnite. Nici nu am încercat să recapitulez sau să învăț din abateri și greșeli. Să fac lucrurile astfel a devenit un obicei. Chiar mă gândeam că toți au greșit în datoria lor, așa că dacă treceam cu vederea anumite probleme, o făceam deoarece nu aveam calibru. Lăsând la o parte faptul că vedeam problemele sau nu, nici măcar nu am avut un real simț al responsabilității, cum ar fi trebuit. Pentru a mă proteja, eram neatent și iresponsabil în îndeplinirea datoriei mele și chiar lăsam responsabilitatea pe umerii conducătorului când apăreau probleme. Distorsionam adevărul, făcând din toate problemele altcuiva. Acum mi-am dat seama că nu era o chestiune de calibru, ci o problemă cu umanitatea mea.
Apoi, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de necredincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un necredincios? Exact așa este un necredincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au impresionat profund. Nu-mi imaginasem vreodată că perspectiva din care îmi îndeplineam datoria era cea a unui necredincios. În fața problemelor, mă gândeam mereu la interesele mele, temându-mă că problemele se vor întoarce împotriva mea. Așa că păream că-mi îndeplinesc datoria, dar, de fapt nu depuneam mereu tot efortul, nu căutam adevărul, nu acționam potrivit principiilor și nici nu aveam în vedere interesele bisericii. În plus, mă mulțumeam ca în datoria mea să muncesc puțin, fără entuziasm, în fiecare zi. Nu era același lucru cu un necredincios care lucrează pentru un șef? Când eu și partenera mea aveam opinii diferite, de ce voiam să las conducătorul să decidă? Era o chestiune care ținea de faptul că nu voiam să-mi asum responsabilitatea. Așadar, cu toate că observam clar unele probleme reale, îl lăsam pe conducător să decidă în privința lor, și chiar mi se părea că e în regulă să fac asta. Mi-am dat seama că a nu-mi asuma responsabilitatea devenise o dezvăluire firească a naturii mele. Eram cu adevărat șiret, egoist și nu mai eram de încredere. Mă jucam, eram viclean și eram total lipsit de sinceritate. Asemenea oameni chiar nu sunt demni de îndeplinirea unei datorii. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni nu își asumă nicio responsabilitate atunci când își îndeplinesc datoria, sunt întotdeauna neglijenți și superficiali. Deși pot să vadă problema, nu sunt dispuși să caute o soluție și se tem să ofenseze oamenii, așa că se pripesc când fac lucruri, astfel încât lucrarea trebuie refăcută. De vreme ce îndeplinești această datorie, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru aceasta. De ce nu o iei în serios? De ce ești superficial și neglijent? Și ești neatent în responsabilitățile tale atunci când îți îndeplinești datoria în acest fel? Indiferent cine își asumă responsabilitatea principală, toți ceilalți sunt responsabili pentru supravegherea lucrurilor, toată lumea trebuie să aibă această povară și acest simț al responsabilității – însă niciunul dintre voi nu acordă atenție, sunteți chiar superficiali, nu aveți loialitate, sunteți neatenți în îndatoririle voastre! Nu este vorba de faptul că nu puteți să vedeți problema, ci că nu sunteți dispuși să vă asumați responsabilitatea – și nici nu vreți să acordați vreo atenție acestei chestiuni atunci când vedeți problema, vă mulțumiți cu «destul de bine». A fi neglijent și superficial în acest fel nu este oare o încercare de a-L înșela pe Dumnezeu? Dacă, atunci când am lucrat și am avut părtășie despre adevăr cu voi, aș fi crezut că «destul de bine» era acceptabil, atunci după cum se cuvine fiecăruia dintre calibrele și căutările voastre, ce ați putea câștiga din asta? Dacă aș fi avut aceeași atitudine ca voi, nu ați putea câștiga nimic. De ce spun acest lucru? Parțial este pentru că voi nu faceți nimic sincer și parțial pentru că aveți un calibru destul de redus, sunteți destul de amorțiți. Din cauză că vă văd pe toți amorțiți, fără dragoste de adevăr și că nu urmăriți adevărul, precum și din cauza calibrelor voastre slabe, trebuie să vorbesc detaliat. Trebuie să vă spun totul în detaliu, să descompun lucrurile și să le fragmentez în discursul Meu, să vorbesc despre lucruri din toate punctele de vedere, în toate modurile. Doar atunci înțelegeți puțin. Dacă aș fi superficial cu voi și aș vorbi puțin despre orice subiect, oricând aș avea chef, fără a chibzui la asta și fără a Mă deranja, fără a-Mi pune sufletul în asta, nevorbind când nu am chef, ce ați putea câștiga? Având calibre ca ale voastre, nu ați înțelege adevărul. Nu ați câștiga nimic, și cu atât mai puțin nu ați atinge mântuirea. Dar nu pot face asta; în schimb, trebuie să vorbesc în detaliu. Trebuie să dau exemple privind stările fiecărui tip de persoană, atitudinile pe care oamenii le au față de adevăr și fiecare fel de fire coruptă; numai atunci veți pricepe ceea ce spun și veți înțelege ceea ce auziți. Indiferent despre ce aspect al adevărului este părtășia, Eu vorbesc prin diferite mijloace, cu stiluri de părtășie pentru adulți și pentru copii și, de asemenea, sub formă de raționamente și povești, folosind teoria și practica și vorbind despre experiențe, pentru ca oamenii să poată să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitate. În acest fel, cei care au calibru și inimi vor avea șansa să înțeleagă și să accepte adevărul și să fie mântuiți. Dar atitudinea voastră față de datorie a fost întotdeauna una de nepăsare și superficialitate, de a tărăgăna lucrurile și nu sunteți preocupați de cât de multă întârziere cauzați. Nu vă gândiți la cum să căutați adevărul pentru a rezolva problemele, nu vă gândiți la modul în care să vă îndepliniți datoria cum trebuie pentru a fi capabili să fiți mărturie pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să vă neglijați datoria. Prin urmare, viața voastră evoluează foarte încet, dar pe voi nu vă supără cât timp ați pierdut. De fapt, dacă v-ați îndeplini datoria în mod conștiincios și responsabil, nu ar dura nici măcar cinci sau șase ani până când ați putea să vorbiți despre experiențele voastre și să mărturisiți pentru Dumnezeu, iar diferitele lucrări ar fi realizate cu un mare efect – însă voi nu sunteți dornici să fiți atenți la voia lui Dumnezeu și nici nu tindeți spre adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu știți cum să le faceți, așa că vă dau instrucțiuni exacte. Nu trebuie să vă gândiți, trebuie doar să ascultați și să-i dați drumul. Aceasta este singura și puțina responsabilitate pe care trebuie să v-o asumați – dar chiar și aceasta vă depășește. Unde este loialitatea voastră? Nu se vede nicăieri! Tot ceea ce faceți este să spuneți lucruri care sună plăcut. În inimile voastre, știți ce ar trebui să faceți, dar pur și simplu nu practicați adevărul. Aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, la bază, stă o lipsă de iubire pentru adevăr. În inimile voastre, știți foarte bine cum să acționați în conformitate cu adevărul – pur și simplu nu îl puneți în practică. Aceasta este o problemă gravă; vă uitați la adevăr fără să-l puneți în practică. Nu sunteți deloc persoane care Îl ascultă pe Dumnezeu. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie măcar să căutați și să practicați adevărul și să acționați conform principiilor. Dacă nu poți practica adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale, atunci unde poți să-l practici? Iar dacă nu practici nimic din adevăr, atunci ești un non-credincios. Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este nepotrivit să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturat; toți non-credincioșii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie îndepărtați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu pot să îl pună în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, chiar dacă știu că este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Mi-a fost foarte rușine după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu e perfect sincer în felul în care tratează oamenii. Pentru a ne mântui, folosește diverse metode în părtășia Sa cu noi, oferindu-ne o părtășie extrem de detaliată despre diverse aspecte ale adevărului, și este foarte răbdător când face asta. Ne oferă multe exemple pentru a ne îndruma în caz că nu înțelegem și mereu ne comunică adevăruri pentru a ne uda și a ne aproviziona și a plătit cel mai mare preț posibil. Am reflectat la atitudinea cu care-mi îndeplineam datoria și mi-am dat seama că biserica îmi încredințase o datorie extrem de importantă, dar eu nu îmi asumam responsabilitatea. O abordam cu neatenție, lenevind oricând era posibil, înșelând și fiind șiret. Unde era umanitatea mea? Dumnezeu era sincer cu noi, dar eu nu-I ofeream înapoi decât înșelăciune. Înainte, citisem în cuvintele lui Dumnezeu despre niște oameni cu umanitate slabă, dar nu am făcut legătura cu mine. Dar apoi, am văzut că aveam într-adevăr umanitate slabă și că eram lipsit de conștiință. Părea că îmi fac datoria în fiecare zi, că plătesc cât de cât un din preț și că făceam tot ceea ce trebuia să fac. Dar nu eram cu inima deschisă față de Dumnezeu. Nu încercam să fac tot ce puteam în datoria mea, să dau tot ce pot, să fiu atent și conștiincios. În schimb, eram superficial și făceam totul de mântuială. Nu îmi îndeplineam o datorie – nici măcar nu mă ridicam la standardul de a face un serviciu. Știam că nu puteam să compensez pierderile provocate lucrării din cauza iresponsabilității mele. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea ocazia de a mă pocăi și, din acel moment, m-am hotărât să-mi schimb atitudinea în datoria mea. Nu puteam continua fiind atât de nepăsător.
Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Întrucât oamenii au firi corupte, ei sunt adesea superficiali și nepăsători când își realizează îndatoririle. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme posibile. Ca oamenii să-și realizeze îndatoririle cum se cuvine, ei trebuie să se ocupe mai întâi de problema superficialității și a nepăsării. Câtă vreme au o astfel de atitudine superficială și nepăsătoare, ei nu vor fi capabili să-și realizeze îndatoririle cum se cuvine, ceea ce înseamnă că este extrem de important să se rezolve problema superficialității și a nepăsării. Așadar, cum ar trebui ei să practice? Mai întâi, ei trebuie să rezolve problema stării lor de spirit; trebuie să-și abordeze îndatoririle corect și să facă lucrurile cu seriozitate și cu un simț al răspunderii. Nu ar trebui să intenționeze să fie înșelători sau superficiali. Datoria unui om este îndeplinită pentru Dumnezeu, nu pentru o anumită persoană; dacă oamenii sunt capabili să accepte examinarea minuțioasă a lui Dumnezeu, vor avea starea de spirit corectă. În plus, după ce fac ceva, oamenii trebuie să examineze acel lucru și să reflecteze asupra lui, iar dacă se simt un pic neliniștiți în inimile lor și, după o inspecție detaliată, descoperă că există cu adevărat o problemă, atunci trebuie să facă schimbări; odată ce sunt făcute aceste schimbări, ei se vor simți liniștiți în inimile lor. Când oamenii se simt neliniștiți, asta dovedește că există o problemă, iar ei trebuie să examineze sârguincios ceea ce au făcut, mai ales în stadiile esențiale. Aceasta este o atitudine responsabilă față de îndeplinirea datoriei. Când un om poate să fie serios, să-și asume responsabilitatea și să-și dedice toată inima și forța, lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Uneori ai starea de spirit greșită și nu poți găsi sau descoperi o greșeală care este limpede ca lumina zilei. Dacă ai avea starea de spirit corectă, atunci, cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, ai fi capabil să identifici problema. Dacă Duhul Sfânt te-ar îndruma și ți-ar oferi o conștientizare, permițându-ți să simți claritate în inimă și să știi în ce constă eroarea, atunci ai fi capabil să corectezi abaterea și să te lupți pentru adevărurile-principii. Dacă te-ai afla în starea de spirit greșită, absent și nepăsător, ai fi capabil să observi greșeala? Nu ai fi. Ce vedem din acest lucru? Asta arată că, pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, este foarte important ca oamenii să coopereze; stările lor de spirit sunt foarte importante și este foarte important încotro își direcționează gândurile și ideile. Dumnezeu cercetează și poate să vadă în ce stare de spirit sunt oamenii și câtă energie consumă în timp ce își realizează îndatoririle. Este crucial ca oamenii să își pună toată inima și puterea în ceea ce fac. Cooperarea lor este o componentă crucială. Oamenii vor acționa cu toată inima și puterea lor numai dacă se străduiesc să nu aibă niciun regret cu privire la îndatoririle pe care le-au dus la bun sfârșit și la lucrurile pe care le-au făcut și să nu fie datori lui Dumnezeu. Dacă nu reușești, în mod constant, să îți pui toată inima și toată puterea în îndeplinirea datoriei tale, dacă ești veșnic neglijent și superficial și cauzezi un rău enorm lucrării și eșuezi cu privire la rezultatele cerute de Dumnezeu, atunci un singur lucru ți se poate întâmpla: vei fi alungat. Și atunci va mai fi timp pentru regrete? Nu va mai fi. Aceste acțiuni vor deveni o lamentare eternă, o pată! A fi veșnic nepăsător și superficial este o pată, este o fărădelege gravă – da sau nu? (Da.) Trebuie să te străduiești să-ți îndeplinești obligațiile și tot ceea ce ar trebui să faci, cu toată inima și puterea ta, nu trebuie să fii neglijent și superficial, sau să păstrezi vreun regret. Dacă poți face asta, Dumnezeu Își va aminti de datoria pe care o îndeplinești. Acele lucruri de care Își amintește Dumnezeu sunt fapte bune. Care sunt, așadar, lucrurile de care Dumnezeu nu Își amintește? (Acestea sunt fărădelegile și faptele rele.) S-ar putea să nu accepți că sunt fapte rele dacă ar fi descrise astfel în prezent, dar, dacă va veni o zi în care aceste lucruri vor avea consecințe grave și vor provoca o influență negativă, atunci vei simți că aceste lucruri nu sunt simple fărădelegi comportamentale, ci fapte rele. Când îți vei da seama de acest lucru, vei fi plin de regrete și vei gândi: «Ar fi trebuit să aleg să fiu câtuși de puțin precaut! Dacă m-aș fi gândit mai mult și aș fi depus mai mult efort la început, această consecință ar fi putut fi evitată.» Nimic nu va șterge această pată veșnică din inima ta și, dacă asta te-ar lăsa veșnic îndatorat, atunci ai da de necaz. Așa că astăzi trebuie să te străduiești să-ți pui toată inima și puterea în însărcinarea dată de Dumnezeu, să îndeplinești fiecare datorie cu o conștiință curată, fără regrete și într-o manieră de care Dumnezeu Își va aminti. Orice ai face, nu fi neglijent și superficial. Dacă greșești dintr-un impuls și este o fărădelege gravă, aceasta va deveni o pată eternă. Odată ce ai regrete, nu te vei putea revanșa pentru ele și vor fi regrete permanente. Ambele căi ar trebui să fie văzute clar. Care este cea pe care ar trebui să o alegi, pentru a primi lauda lui Dumnezeu? Aceea de a-ți îndeplini datoria din toată inima și cu toată puterea, pregătind și adunând fapte bune, fără niciun regret. Orice ai face, nu face răul care va perturba realizarea îndatoririlor celorlalți, nu face nimic care să contravină adevărului și care se împotrivește lui Dumnezeu și nu-ți atrage regrete pe viață. Ce se întâmplă atunci când o persoană a comis prea multe fărădelegi? Atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa în prezența Lui! Dacă tu comiți din ce în ce mai multe fărădelegi și mânia lui Dumnezeu față de tine tot sporește, atunci, în cele din urmă, vei fi pedepsit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Înainte de asta, recunoscusem că eram superficial în îndeplinirea datoriei mele, dar nu mi-am dat seama niciodată ce urmări putea avea asta asupra mea, sau cum ar putea privi și defini Dumnezeu o astfel de persoană. Din cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat cum seama că, în aparență, asemenea oameni nu fac mare rău, dar atitudinea lor față de propria datorie e dezgustătoare pentru Dumnezeu și, dacă nu se pocăiesc, în cele din urmă, își vor pierde șansa de a fi mântuiți. Fiind dat în vileag în această situație, am văzut cât de gravă era problema superficialității și iresponsabilității mele în îndeplinirea datoriei. Din cauza iresponsabilității mele, acel videoclip a trebuit să fie editat din nou, fapt care a avut ca rezultat întârzierea întregii noastre lucrări. Aceasta a fost o fărădelege. Dacă nu-mi corectam de urgență firea și continuam să fiu nepăsător și iresponsabil, puteam să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu alungat oricând, moment în care ar fi prea târziu să regret. Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică pentru a înlătura neglijența în datoria noastră. Întâi de toate, trebuie să avem mentalitatea cuvenită, să ne asumăm răspunderea și să acceptăm atenta cercetare a lui Dumnezeu. Apoi, trebuie să revizuim lucrurile cu grijă și să nu trecem cu vederea problemele întâmpinate.
Mai târziu, am pus cuvintele lui Dumnezeu în practică. Am rezumat motivele eșecurilor noastre și am analizat cu sârguință videoclipurile pe baza principiilor, fără să permitem să ne scape vreun detaliu. Am căutat adevărurile-principii împreună și am stabilit cum să efectuăm modificările. Această părtășie și discuțiile cu frații și surorile ne-au ajutat să înțelegem mai bine principiile și ne-am dat seama că, deși am evaluat unele videoclipuri de mai multe ori, acum că eram mai conștienți, am descoperit mai multe probleme legate de detalii. Asta a arătat mai clar cât de gravă fusese, în trecut, problema de a ne trece cu vederea datoria. Apoi, am analizat cum ar trebui să edităm aceste videoclipuri în baza principiilor, să terminăm cu modificările de care eram capabili și să le dăm conducătorului pentru evaluare după ce nu mai găseam nicio problemă. Toată lumea s-a simțit mult mai împăcată după ce am pus asta în practică. După ce am editat acele videoclipuri, le-am dat conducătorului să le evalueze. El a spus: „Sunt destul de bune și nu văd vreo problemă. V-ați descurcat bine de data asta.” Când conducătorul a spus asta, n-am putut să nu-I mulțumesc din inimă lui Dumnezeu. Știam că nu contase doar faptul că am făcut o treabă bună. Mai degrabă, Dumnezeu ne-a îndrumat și ne-a luminat când am fost câtuși de puțin dispuși să ne schimbăm, să ne pocăim, și am încetat să mai fim așa nepăsători. Experiența asta chiar mi-a arătat că doar dacă într-adevăr pui suflet într-o datorie aceasta va fi semnificativă și tu te vei simți împăcat. Slavă lui Dumnezeu!