de Alina, Spania

În 1999, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și, la scurt timp, am fost aleasă lider de biserică. În decembrie 2000, într-o zi la prânz, luam masa cu cei doi copii ai mei, când cinci polițiști au dat buzna în casă și au răscolit peste tot, percheziționând locul fără să-mi arate niciun mandat. Pe atunci, fiul meu avea doar șase ani, iar cei doi copii s-au agățat de hainele mele de frică, cu mâinile tremurând. În cele din urmă, polițiștii au găsit o Biblie și un jurnal cu devoționale scrise de mine. Trăgeau de mine și mă împingeau încercând să mă bage în mașina de poliție. Copiii plângeau și țipau: „Mami! Nu pleca!” În acel moment, lacrimile au început să-mi brăzdeze obrajii, fiindcă nu știam dacă mă voi întoarce să-i mai văd vreodată. Inima îmi era plină de mâhnire. Ulterior, m-au dus într-o cameră de interogatoriu a Biroului de Securitate Publică, unde m-au legat cu cătușe de un scaun de metal. Erau mai mulți oameni acolo care mă priveau feroce. Atunci m-am îngrozit și am început să mă rog lui Dumnezeu încontinuu, cerându-I să-mi dea credință. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele Lui mi-au dat credință și, gândindu-mă că Dumnezeu mă sprijină, mi-a fost mai puțin frică. Oricât de brutali ar fi fost polițiștii, copiii mei erau în mâinile lui Dumnezeu. Am jurat că, oricum m-ar fi torturat, nu aveam să fiu o iudă. Am făgăduit pe viața mea că voi fi mărturisi ferm pentru Dumnezeu!

Unul dintre polițiști a început interogatoriul: „Cine te-a convertit să crezi în Dumnezeu Atotputernic? Cine e liderul tău? Unde sunt ținuți banii bisericii?” Am spus: „Nu știu nimic.” Șeful Brigăzii de Securitate Națională a spus: „Am găsit casa ta astăzi pentru c-avem deja dovezi ale credinței tale. Te putem condamna și dacă nu spui niciun cuvânt. Dar dacă ne spui ce știi, te lăsăm chiar acum să mergi acasă.” N-am spus o vorbă. Apoi, a mai spus: „Copiii tăi sunt foarte mici – ar fi groaznic să rămână fără grija mamei. Dacă profesorii și colegii lor de clasă află că mama lor e la închisoare, vor fi batjocoriți și disprețuiți. Oare asta nu le-ar afecta îngrozitor psihicul? Ai putea suporta asta? Doar nu-ți vei părăsi copiii pentru credința ta, nu?” Când l-am auzit spunând asta, imediat mi-au venit în minte privirile speriate ale copiilor de când fusesem arestată și, într-o clipă, am simțit un nod în stomac. Tot ce s-a întâmplat azi o să traumatizeze și o să afecteze foarte mult copiii! Dacă voi fi condamnată, cine va avea grijă de ei? Mai ales fiul meu, care fusese mereu bolnăvicios, ce va face fără o mine acolo să-l îngrijesc? Dacă vor fi discriminați și batjocoriți de profesori și de colegi, oare vor fi capabili să facă față? Lacrimile mi-au șiroit necontenit la aceste gânduri și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îmi fac griji pentru copiii mei și mă simt ca o epavă. Te rog, protejează-mi inima, ca să-mi păstrez calmul, să mă bazez pe Tine și să mărturisesc ferm.” După ce m-am rugat, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În ciuda faptului că te afli aici, înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, adânc în sinea ta încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt toate aceste lucruri proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai suficientă credință în Mine? Sau te temi cumva că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce te-ngrijorezi mereu de familia trupului tău? Mereu tânjești după cei dragi ție! Am Eu un anumit loc în inima ta?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cuvintele Lui mi-au luminat imediat inima. Dumnezeu este Creatorul și are suveranitate și autoritate asupra vieții fiecăruia. Orice s-ar întâmpla cu cei doi copii ai mei în viitor era în mâinile Lui, iar îngrijorarea mea era inutilă. Trebuia s-am credință în Dumnezeu și să-i încredințez mâinilor Sale. Cu gândul la asta, m-am calmat și nu mi-am mai făcut atâtea griji pentru ei. Știam că polițiștii se foloseau de copiii mei pentru a mă șantaja să vând biserica. Ei erau cei care mă arestaseră ilegal, îmi distruseseră viața normală de familie și acum spuneau cum credința mea era cea care mă împiedica să am grijă de copiii mei. Oare nu însemna asta că denaturau faptele și transformau negrul în alb? Când m-am gândit la asta, le-am replicat: „E din cauza credinței mele sau din cauza faptului că m-ați închis voi aici? Credincioșii în Dumnezeu Îi citesc cuvintele și caută să fie oameni buni, nu fac nimic ilegal. De ce-i arestați tot timpul pe credincioși?” Au izbucnit într-un râs răgușit când le-am spus asta și un polițist a zis: „Ești atât de naivă! Dacă toți ar crede în Dumnezeu, cine ar mai asculta de PCC? Pe cine ar mai conduce Partidul? Așadar, nu te putem lăsa să crezi, iar dacă o faci, vei fi arestată.” Eram furioasă și mi-am amintit de ceva ce-a spus Dumnezeu: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut esența PCC. Sunt pervertiți și potrivnici Cerului. Dumnezeu a fost Cel care a creat toate lucrurile, a creat această omenire și El e Cel care hrănește și susține toată omenirea. A-L venera pe Dumnezeu e rânduit de Cer și recunoscut de Pământ, dar Partidul Comunist nu ne lasă să credem în Dumnezeu și să-L urmăm și promovează ateismul și evoluția ca să ne inducă în eroare. Ba chiar afirmă cu nerușinare că „nu există niciun Dumnezeu pe lume” și că „fericirea oamenilor se datorează întru totul Partidului”. Vor ca oamenii să fie profund recunoscători, să-i asculte și să li se supună. PCC e incredibil de rău și demn de dispreț! În zilele de pe urmă, Dumnezeu a venit personal pe pământ ca să mântuiască omenirea, exprimând milioane de cuvinte. Lucrul de care PCC se teme cel mai mult e că oamenii vor citi cuvântul lui Dumnezeu și vor înțelege adevărul și că ei vor avea discernământ asupra Partidului și, nemaifiind sub controlul lui, se vor întoarce către Dumnezeu. De aceea PCC face tot ce-i stă în putință ca să aresteze creștini, sperând în van să suprime lucrarea lui Dumnezeu și să-și atingă țelul de a controla omenirea pentru totdeauna. Odată ce trăisem personal persecuția lui, i-am văzut esența demonică de a urî adevărul și de a fi vrăjmașul lui Dumnezeu și-am detestat din adâncul inimii această haită de demoni care se împotriveau lui Dumnezeu. M-am hotărât să-L urmez ferm pe Dumnezeu și să mărturisesc ferm, oricât aș suferi.

Ulterior, soțul meu m-a scos pe cauțiune, plătind pe cineva pentru asta. În ziua eliberării, un polițist a spus: „Văzând atitudinea ta actuală, sigur vei continua să fii credincioasă. Te vom supraveghea și te vom aduce înapoi aici în clipa în care te prindem la adunări sau împărtășind Evanghelia.” Ca să pot continua să cred și să-mi fac datoria normal, am fost forțată să mă mut de mai multe ori. Pe atunci, soțul meu era viceprimar de district și își pierduse orice șansă de a fi promovat de vreme ce am fost arestată pentru credința mea. Apoi, în aprilie 2007, a venit acasă într-o seară și a spus: „În curând, unele cadre vor fi promovate în oraș. Din cauza credinței tale, nu am trecut de controalele istoricului meu politic ultimele dăți când am avut ocazia. I-am spus șefului meu că, de data asta, vreau să fac parte din domeniu, iar el mi-a spus că mă va recomanda dacă renunți la religia ta.” Mi-a mai spus: „Trebuie doar să renunți la credință, ca noi să avem o viață bună și să le oferim copiilor un cămin stabil. Dacă insiști să-ți păstrezi credința, va trebui să divorțăm. Nu vreau să mai fiu târât în asta. Gândește-te bine!” Când l-am auzit spunând toate astea, m-a durut foarte tare. Dacă am divorța, copiii noștri ar avea foarte mult de suferit! Fusese tot timpul bun cu mine și copiii noștri erau ascultători. El avea o slujbă, eu, o afacere și chiar duceam o viață fericită. Minunata noastră familie era dezbinată din cauza persecuției guvernului chinez. Gândindu-mă la aceste lucruri, mi s-a făcut rău, simțeam că mi se rupe inima. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu pot să Te părăsesc, dar nu pot să renunț la soțul meu și la copii. Nu știu ce să fac? Te rog, luminează-mă ca să-Ți înțeleg voia.” Apoi, m-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Am chibzuit la cuvintele lui Dumnezeu și-am înțeles că oamenii cu credință și cei fără credință sunt două tipuri de oameni cu esențe diferite. Perspectivele lor asupra vieții și a valorilor sunt diferite. Eu eram pe calea dreaptă a credinței în viață, cea de a urmări adevărul. Soțul meu era pe calea unei cariere de edil, o cale a urcării în rang și a câștigului de bani. Muncind pentru promovare, nu ținea seama de ani de căsnicie și de sentimentele copiilor noștri și alegea, în schimb, divorțul. Asta pentru că, în inima lui, statutul și viitorul deveniseră mai importante decât mine și copiii. Deși a pretins că vrea să le ofere copiilor un cămin stabil și să aibă o viață fericită, totul era o iluzie. Înainte, a fost bun cu mine pentru că nu îi afectam deloc interesele personale. Acum, credința și arestarea mea îi afectau cariera de edil și deveniseră o barieră în calea promovării lui și a câștigului de mai mulți bani, așa c-a vrut să divorțeze. M-am înfrigurat când m-am gândit la asta. Am văzut că nu există iubire adevărată între oameni, doar înșelăciune și exploatare. Soțul meu știa foarte bine că Partidul Comunist era un partid malefic, dar continua să-i țină partea, spunându-mi să renunț la credința mea, ba chiar presându-mă cu divorțul. Aveam perspective diferite și eram pe căi diferite. Chiar dacă am rămâne împreună, n-am fi fericiți. Când am realizat asta, am știut ce am de făcut.

În dimineața următoare, am mers la tribunal să intentăm divorțul și, pe drum, mi-a spus: „Știi, nu vreau să divorțăm, dar nu am de ales. Ai mare grijă de tine.” Auzindu-l spunând asta, mi s-au umplut ochii de lacrimi. M-am gândit la toate greutățile și la batjocura din partea celorlalți, pe care trebuia să le înfrunt după divorț și am fost sfâșiată de durere. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi apere inima. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale de dragul unei desfătări de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). În cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că oricât de bună ar fi viața cuiva în trup, oricât de mulți alții l-ar invidia și admira, nimic din toate astea nu contează. Doar urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei de ființă creată pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Doar aceasta este o viață integră și demnă și este cea mai semnificativă și valoroasă dintre vieți. M-am simțit eliberată când m-am gândit la asta și-am urmat procedurile de divorț fără șovăială.

În mai 2011, în timp ce eram la o adunare, am fost arestată din nou. Erau aceiași polițiști de acum 10 ani. Au găsit buletinul meu și m-au strigat pe nume, spunând: „În acești 10 ani, am fost de multe ori la tine acasă, dar nu te-am găsit, iar acum am dat lovitura. De data asta, nu te mai lăsăm să scapi!” În timp ce vorbeau, m-au încătușat și m-au băgat în mașina de poliție. În mașină, m-am gândit la trei surori care fuseseră arestate înainte și torturate brutal de polițiști o lună întreagă. Una dintre ele a rămas cu sechele permanente la mâna stângă, pentru că fusese lăsată să atârne prea mult timp. Inima a început să-mi bată tare când m-am gândit la asta. Mi-a fost teamă că voi fi bătută până la schilodire sau la moarte. Am apelat repede la Dumnezeu, în inima mea: „Dumnezeule! Te rog, apără-mă și îndrumă-mă în acest mediu. Chiar dacă mă omoară în bătaie, nu voi fi niciodată o iudă.” După rugăciunea mea, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară sunt acolo cu permisiunea Mea, toate plănuite de Mine. Vezi cu claritate și mulțumește-Mi inima în mediul pe care ți l-am dat. Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Era adevărat. Viața și moartea mea erau doar în mâinile lui Dumnezeu și ei nu-mi puteau lua viața fără permisiunea lui Dumnezeu. M-am gândit la Iov și încercările lui. Dumnezeu nu l-a lăsat pe Satana să-i ia viața lui Iov, iar Satana nu s-a putut împotrivi spuselor Lui. Asta mi-a adus o oarecare liniște în suflet și mi-a dat credință să înfrunt ce mă aștepta.

Ulterior, șeful Brigăzii de Securitate Națională m-a interogat. A spus: „Este un caz critic major pentru orașul nostru acum. Ai fost arestată acum 10 ani și, în 2009, cineva ne-a semnalat că răspândeai Evanghelia. Mai multe tentative de-a te aresta au eșuat. De data asta, te-am prins la locul unei adunări, așa că și dacă nu spui nimic, tot te putem condamna între șapte și zece ani. Odată ce ești condamnată, cei doi copii ai tăi nu vor mai fi admiși la facultate și nu vor putea fi niciodată funcționari. În plus, vor fi discriminați de toată lumea pentru că au o mamă ca tine. Vei fi vinovată de distrugerea viitorului lor. Te vor urî tot restul vieții. Chiar dacă nu te gândești la tine, gândește-te la viitorul copiilor tăi. Dacă vei coopera cu noi, ne vei spune cine e liderul tău și ne vei da banii bisericii, te vom lăsa să pleci.” Auzindu-l spunând asta, am fost extrem de dezgustată. Partidul Comunist este cel care nu dă înapoi de la nimic ca să persecute creștini – ei s-au folosit până și de viitorul copiilor mei ca să mă amenințe și să mă forțeze să trădez biserica și pe Dumnezeu, iar apoi, au susținut că religia mea le distruge perspectivele de viitor. Aceasta era o denaturare completă a faptelor!

În ziua aceea, m-au interogat cu consecvență până la ora două dimineața. Când au văzut că nu voiam să vorbesc, m-au trimis la casa de detenție. Un polițist a spus: „De data asta vei fi condamnată și vei face pușcărie!” Celula era întunecată și umedă. Reumatismul și boala mea cardiacă reumatismală s-au tot înrăutățit și mă dureau toate încheieturile. Eram de pază două ore în fiecare noapte și, după ce stăteam în picioare o vreme, aveam palpitații și mă strângea în piept. A fost groaznic. M-am gândit la polițistul care-a spus că voi primi între șapte și zece ani și am început să calculez câte zile sunt în șapte ani, și apoi, în zece. Vor fi mii de zile și nopți. Cum aveam să îndur? Oare voi supraviețui să ies de aici? Gândindu-mă la asta, nu mi-am putut stăpâni lacrimile și-am simțit că întunericul pune stăpânire pe inima mea. Mi-am dat seama că nu eram într-o stare bună, așa că am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-mi apere inima și să-mi dea credință ca să pot îndura aceste împrejurări. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În această lume vastă, cine a fost cercetat personal de Mine? Cine a auzit personal cuvintele Duhului Meu? Atât de mulți oameni bâjbâie și caută în întuneric; atât de mulți se roagă în toiul greutăților; atât de mulți, înfometați și înfrigurați, privesc cu speranță; și atât de mulți sunt legați de Satana; totuși, atât de mulți nu știu încotro să o ia, atât de mulți Mă trădează când sunt în toiul fericirii, atât de mulți sunt nerecunoscători și atât de mulți sunt loiali uneltirilor înșelătoare ale Satanei. Care dintre voi este Iov? Care este Petru? De ce l-am menționat în mod repetat pe Iov? De ce M-am referit la Petru de atâtea ori? V-a fost vreodată clar care sunt speranțele Mele pentru voi? Ar trebui să petreceți mai mult timp gândindu-vă la astfel de lucruri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 8). După ce am chibzuit la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu i-a aprobat pe Iov și Petru, pentru că ei au crezut cu adevărat și s-au supus. Iov a trecut prin încercări, și-a pierdut averea și copiii, tot corpul i-a fost acoperit cu bube și, totuși, a putut să slăvească numele lui Dumnezeu și să spună: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21), lucru care l-a umilit pe Satana. Iar Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, supus până la moarte, fiind mărturie răsunătoare. Cât despre mine, m-am bucurat de atât de multă udare și susținere din cuvintele lui Dumnezeu, dar am vrut să fug la cea mai mică suferință. Unde era credința mea? Unde era ascultarea mea? Eram departe de ce ne cere Dumnezeu. Țineam mult la viața mea. Cum aș putea fi mărturie pentru Dumnezeu? Asta m-a făcut să regret și să mă simt vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt gata să mă las în mâinile Tale. Indiferent câți ani voi primi și cât voi suferi, vreau să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana.” Spre surprinderea mea, după ce-am oferit totul și am fost gata să mărturisesc ferm, am fost eliberată. Am aflat mai târziu că fostul meu soț, temându-se că închiderea mea va afecta admiterea la facultate a copiilor noștri, a mituit pe cineva ca să-mi asigure eliberarea.

Fostul meu soț a venit cu mașina la casa de detenție ca să ne întâlnim în ziua eliberării. A văzut cât de diferit arătam după ce slăbisem atât de mult și m-a întrebat: „Ai slăbit atât de mult după numai o lună. Nu ai fi rezistat mai mulți ani la rând. De data asta vei înceta să crezi, nu-i așa?” Când nu i-am răspuns, a continuat să mă preseze: „Haide, vei înceta să crezi?” I-am spus cu mult calm: „Voi continua să cred! A avea credință e rânduit de Cer și recunoscut de Pământ și voi crede cât timp voi trăi.” Auzindu-mă spunând asta, a lovit volanul furios, a oftat și a clătinat din cap, apoi a izbucnit, spunând: „Trebuie să recunosc superioritatea Dumnezeului tău! Partidul face totul ca să câștige inimile oamenilor, dar nu reușește niciodată, în vreme ce voi, credincioșii, insistați să credeți fără niciun câștig material și chiar și după multiple arestări. Dumnezeul tău chiar e deosebit!” I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a îndrumat să mărturisesc ferm.

La câte zile după ce m-am întors acasă, fiul meu s-a întors de la școală și mi-a spus foarte solemn: „Mamă, azi va trebui să faci o alegere. Dacă vrei să rămân fiul tău, trebuie să renunți la credința ta. Dacă îți păstrezi religia, voi pleca de acasă și nu mă vei mai vedea niciodată.” Am rămas înmărmurită. Fiul meu fusese mereu atât de apropiat de mine și nu se opusese niciodată credinței mele. De ce spusese asta azi? Am suferit foarte tare și-am simțit că această cale a credinței e plină de obstacole, suișuri și coborâșuri. Trebuia să fac o alegere la tot pasul. Am simțit că această decizie era prea grea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume ca să-I înțeleg voia. După ce m-am rugat, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau perturbări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și perturbarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că, deși părea că fiul meu îmi cerea să aleg, de fapt, Satana era cel care mă ispitea și m-ataca ca să vadă dacă alegeam relația cu fiul meu sau dacă Îl alegeam pe Dumnezeu. Trebuia să mărturisesc ferm pentru a-l rușina pe Satana. Chibzuind la asta, i-am spus fiului meu: „Nu mă pot despărți de Dumnezeu. Să aleg să-L părăsesc ar fi cum ai decide tu să mă părăsești azi. Ar fi inadmisibil și L-ar dezamăgi pe Dumnezeu. Îl voi urma mereu pe Dumnezeu. Asta e alegerea mea!” Auzindu-mă spunând asta, a plecat plângând. Și eu am fost mâhnită atunci, dar am știut că am făcut alegerea corectă!

Cam peste o jumătate de oră, s-a întors și mi-a spus: „Mamă, am greșit. N-ar fi trebuit să te forțez să alegi. Tata a spus că, dacă vei fi prinsă iar, nu vei mai scăpa. Mi-era teamă că vei fi prinsă, așa că am vrut să folosesc acea tactică pentru a te convinge să renunți la credința ta.” Auzindu-l cum îmi explică asta, m-am umplut de dezgust față de acest demon anti-Dumnezeu care era Partidul Comunist. Doar fiindcă eu credeam în Dumnezeu, Partidul Comunist m-a arestat și m-a persecutat, dezbinându-mi familia și târându-mi soțul și copiii în asta. Cu cât mă persecută mai mult, cu atât mă voi lepăda de el și-L voi urma pe Dumnezeu cu o voință de fier!