de Wu Ming, China

Într-o zi din decembrie 2000, pe la ora 17:00, eu și soția mea aveam o adunare acasă cu un frate și o soră, când deodată am auzit un „poc poc poc” puternic în ușă. M-am grăbit să ascund cărțile noastre. Apoi, șase sau șapte ofițeri de poliție au intrat în cameră. Unul dintre ei a strigat: „Ce faceți? Aveți o adunare?” După ce m-au forțat să semnez un mandat de percheziție, au scotocit casa, lăsând totul într-o răvășeală completă. Au găsit cărți care conțineau cuvântul lui Dumnezeu și două casetofoane. Adjunctul șefului, pe nume Lyu, de la Secția de Securitate Politică, a venit la mine cu câteva cărți conținând cuvântul lui Dumnezeu și a spus: „Acestea sunt dovezi pentru arestarea ta”. Apoi, ne-au urcat într-o mașină. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Tu ai permis să fim prinși astăzi. Oricât m-ar tortura poliția, refuz să devin o iudă și să Te trădez!”

Când am ajuns la secția de poliție, ne-au interogat separat. Un ofițer pe nume Jin m-a întrebat: „Cine ți-a dat acele cărți din casa ta? Cine te-a convertit? Cine este conducătorul tău?” N-am rostit niciun cuvânt, așa că a spus cu cruzime: „Ai de gând să vorbești? Dacă nu vorbești, atunci ești mort!” Văzând că nu am de gând să vorbesc, un ofițer de poliție m-a lovit brutal cu pumnii în cap de câteva ori, apoi m-a pălmuit puternic de câteva ori. Vedeam stele și fața mă ustura îngrozitor. Apoi mi-a călcat puternic pe coapsă de câteva ori. Ofițerul Jin m-a pocnit în față cu o revistă făcută sul și a spus cu răutate: „Să nu pierdem timpul vorbind cu el. Legați-l și lăsați-l să vadă ce putem face!” Apoi, un ofițer de poliție a adus o frânghie de aproximativ jumătate de centimetru grosime și m-a dezbrăcat de hainele de exterior, lăsându-mă doar cu indispensabilii lungi. M-au prins de brațe și m-au împins la pământ, mi-au înfășurat frânghia în jurul gâtului, au încrucișat-o peste pieptul meu, apoi mi-au legat brațele, au folosit frânghia pentru a-mi lega mâinile la spate și au trecut-o prin porțiunea de frânghie care era în jurul gâtului meu, după care au tras cu putere de ea. Umerii mi-au fost trași dureros unul lângă celălalt, iar frânghia subțire mi-a intrat în carne. Mă simțeam de parcă mi se rupseseră brațele și aveam dureri groaznice. M-au făcut să-mi deschid picioarele la 90 de grade și să-mi înclin capul în jos, cu talia îndoită, de asemenea, la 90 de grade. În scurt timp, m-am simțit amețit și de parcă îmi ieșeau ochii din cap. Transpirația de pe fața mea a continuat să picure, acoperind podeaua. Eram obosit și îndurerat, corpul îmi tremura și nu mă puteam ține pe picioare. Am vrut să-mi apropii picioarele și să mă odihnesc pentru o clipă, dar dacă mă mișcam puțin, Jin mă lovea cu piciorul în spate și-mi ordona să nu mă mișc. Durerea era de nesuportat. Eram supărat și plin de ură și m-am gândit: „Sunt atât de mulți criminali pe care nu îi urmărești. Eu cred în Dumnezeu și merg pe calea cea dreaptă, nu încalc nicio lege, dar tu mă torturezi. Este incredibil de rău!” M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Am văzut, în sfârșit, chipul urât al PCC așa cum este el de fapt. Ei spun „libertatea religiei” și „poliția comunitară este pentru oameni”, dar toate sunt minciuni! Partidul Comunist susține prefăcătoria de a onora libertatea de credință, dar, în realitate, sunt nemiloși cu credincioșii și ar dori să ne elimine pe toți. Partidul Comunist este diavolul Satana care se împotrivește lui Dumnezeu și Îl urăște. M-am gândit în sinea mea: „Cu cât mă torturează mai mult, cu atât voi avea mai multă credință, până la sfârșit!”

După aproximativ o jumătate de oră, îmi simțeam întregul corp slăbit, iar capul și ochii îmi erau umflați. Picioarele îmi erau complet amorțite și îmi pierdusem simțurile în brațe și mâini. Hainele mele erau ude. Atunci l-am auzit pe Jin spunând: „Nu poți folosi frânghia mai mult de jumătate de oră, altfel brațele devin infirme.” După ce a spus asta, au desfăcut frânghia. În momentul în care au dezlegat-o, m-am prăbușit la pământ, având dureri în tot trupul. Apoi, doi polițiști mi-au apucat mâinile de ambele părți și mi-au rotit brațele în cerc, de parcă ar fi învârtit o frânghie mare. După ce le-au rotit de câteva ori, mâinile mele erau extrem de îndurerate. Jin m-a întrebat din nou: „De unde ai cărțile acelea? Cine este conducătorul tău? Cine te-a convertit? Spune-mi acum!” Apoi, Lyu a spus cu o bunăvoință nesinceră: „Spune-ne, nu este mare lucru. Dacă ne spui, nu va mai trebui să suferi.” M-am gândit: „De parcă mi-aș vinde vreodată frații și surorile!” Exasperat că nu vorbeam, Jin a spus: „Pune-l înapoi în frânghie și să vedem cât poate rezista!” M-au legat din nou. De data aceasta, m-au legat mai strâns decât înainte. Frânghia a tăiat în aceleași locuri și m-a durut și mai tare decât prima dată. În inima mea, m-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și să mă ajute să înving durerea trupească. După o jumătate de oră, au văzut că nu am de gând să le răspund și au slăbit frânghia.

În jurul orei 00:30, poliția m-a dus la o casă de detenție. Acolo, mâncam doar două mese pe zi, fiecare masă constând doar într-o chiflă aburită și o porție minusculă de legume. Chiflele erau umplute cu tărâțe, jumătate din legume putrezite, iar fundul vasului era numai noroi. În fiecare zi, de la șase dimineața până la opt seara, trebuia să stau cu picioarele încrucișate, cu excepția meselor și o jumătate de oră dimineața în care puteam să ies afară. Dacă mă mișcam măcar puțin în timp ce stăteam, cineva mă lovea. Aveam o tăietură peste umeri de la tortura pe frânghie de la secția de poliție. Lichidul galben care curgea din ea îmi trecea prin haine, iar încheieturile mele începuseră și ele să sângereze și să se umfle până au devenit roșii-purpurii. Toate articulațiile din corpul meu mă dureau insuportabil și chiar și să mă ridic pentru a merge la baie era foarte greu. Simțeam că nu era un loc potrivit pentru oameni și nu știam când se vor termina acele zile negre de închisoare. Aceste gânduri chiar mă chinuiau. În toiul durerii mele, m-am rugat lui Dumnezeu neîncetat, cerându-I să mă îndrume, astfel încât să pot înțelege voia Lui, să fiu puternic și să rămân ferm în mărturia mea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Era încurajator pentru mine să mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu. Eram într-o asemenea situație cu permisiunea lui Dumnezeu. El folosea acele împrejurări dificile pentru a-mi desăvârși credința și iubirea. El a sperat că voi putea să rămân ferm în mărturia mea și să-l umilesc pe Satana. Însă dacă aș fi vrut să evadez după ce am suferit doar puțin, ce fel de mărturie ar fi fost asta? Chiar dacă am suferit din cauza torturii poliției, aceasta m-a ajutat să văd clar esența demonică a Partidului Comunist în ceea ce privește împotrivirea sa față de Dumnezeu, astfel încât să-l pot urî, să mă lepăd de el din adâncul inimii și să nu mai fiu înșelat de el. Era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, nu am fost la fel de nefericit. Mi-am jurat: „Oricât aș suferi, voi continua să mă bazez pe Dumnezeu și să rămân ferm în mărturia mea pentru El.”

Într-o zi, cineva de la Secția de Securitate Politică a venit să mă interogheze și m-am simțit puțin neliniștit. Nu știam ce fel de tortură aveau să folosească asupra mea. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi protejeze inima. În camera de interogatoriu, șeful adjunct Lyu a spus lipsit de sinceritate: „Doar dă cărțile pe față, odată ce ne spui, poți să pleci, pur și simplu, acasă. Am fost la tine acasă. Copiii tăi sunt atât de mici – este atât de trist că nu e nimeni care să aibă grijă de ei. Doar spune-ne.” Era greu de suportat să-l aud menționându-i pe copiii mei. M-am gândit: „Eu și soția mea am fost amândoi arestați de Partidul Comunist, iar acum chiar și copiii noștri sunt implicați. Cum se pot descurca fără ca nimeni să aibă grijă de ei la o vârstă atât de fragedă?” Atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Poporul Meu ar trebui să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale Satanei, păzind poarta casei Mele pentru Mine […] ca să evite să cadă în capcana Satanei, moment în care ar fi prea târziu pentru regrete” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Mi-am dat seama că acesta era un truc al Satanei. Polițiștii se foloseau de emoțiile mele ca să mă ademenească să-L trădez pe Dumnezeu. Nu puteam să pic în capcană. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor, iar copiii mei erau în mâinile Sale. Eram dispus să-mi încredințez copiii lui Dumnezeu și, indiferent ce trucuri ar fi folosit polițiștii împotriva mea, aveam să rămân ferm și să nu devin niciodată o iudă! Lyu m-a tot întrebat despre biserică și, când nu am răspuns, Jin m-a lovit cu pumnul și cu piciorul, țipând în timp ce mă lovea: „Nu vorbi și te voi omorî în bătaie!” Mi se învârtea capul de la bătaie. Jin m-a lovit o vreme până când a rămas fără suflare, apoi a spus feroce: „Crezi că vei fi bine dacă nu vorbești? Tot vei primi o condamnare la închisoare! Avem modurile noastre de a ne ocupa de tine.” În timp ce vorbea, mi-a îndepărtat cu forța haina, încălțămintea de bumbac și șosetele. Mi-a suflecat pantalonii pentru a-mi expune gambele, apoi m-a târât într-un camion mare din afara camerei de interogatoriu, apoi mi-a încătușat mâinile de mânerul ușii. Ușa era atât de înaltă, încât mâinile îmi erau deasupra capului când erau încătușate de mâner. Pământul era acoperit de mai bine de 30 de centimetri de zăpadă. Jin a îndepărtat aproximativ 10 metri pătrați de zăpadă în jurul locului unde stăteam, expunând pământul nisipos cu un strat subțire de gheață pe el. M-a pus să stau pe gheață în picioarele goale și a spus cu înverșunare: „Dacă nu vorbești, vei fi înghețat pe jumătate. Vei fi un infirm pentru tot restul vieții!” Apoi a intrat înăuntru.

Iarna aceea a fost deosebit de rece. Afară erau în jur de minus 20 grade Celsius. M-am simțit înghețat până la oase de îndată ce am fost încătușat, iar locul în care stăteam era expus în special vântului. Mi-am pierdut treptat simțirea în corp. Am continuat să mă rog lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, mă las în totalitate în mâinile Tale. Te rog, dă-mi credință și putere și voința de a depăși această suferință.” După ce m-am rugat, am cântat în gând un imn din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să te lepezi de toate, pentru adevăr.”

1  Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. […]

2  Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

M-am simțit încurajat. Nu puteam să cedez în fața Satanei. Chiar dacă aș fi murit înghețat în ziua aceea, aș fi rămas ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu! Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, un gardian al casei de detenție a trecut pe acolo și m-a văzut încătușat de ușa camionului. În timp ce se îndrepta spre camera de interogatoriu, a strigat cu voce tare: „Nu poți interoga oamenii în felul acesta. Nu putem duce pe nimeni pe jumătate mort de înghețat!” La scurt timp după ce gardianul a intrat, Jin și ceilalți au ieșit și m-au târât înapoi înăuntru. Până în acest moment, îmi pierdusem deja simțurile în mâini și picioare, gura îmi era amorțită de frig și inima îmi bătea repede. Am stat pe podea mai bine de o oră înainte de a începe să mă încălzesc încet. Lyu m-a văzut îndurerat și s-a bucurat: „Sunteți mai răi decât hoții – cel puțin ei au abilități. Voi treceți prin atât de multă durere doar pentru a crede în Dumnezeu, chiar nu merită. Tot vei fi condamnat, chiar dacă nu vorbești.” Auzind asta, m-am înfuriat cu adevărat. Acești ofițeri de poliție distorsionează adevărul. Ei cred că infracțiunea de a fura este o abilitate, dar ne tratează asemeni criminalilor, inamicilor de moarte care ar trebui torturați atât de inuman, pe noi, credincioșii care merg pe calea cea dreaptă! Privindu-le chipurile răutăcioase, i-am blestemat în inima mea. În cele din urmă, au văzut că nu aveam de gând să vorbesc, așa că m-au trimis înapoi în celulă.

În acea noapte, picioarele mă mâncau și erau îndurerate, iar pe ele au început să se formeze vezicule. A doua zi dimineață, picioarele erau acoperite cu vezicule sângeroase, ca și cum aș fi fost opărit cu apă clocotită. Au ieșit una după alta, cele mari cât gălbenușurile de ou și cele mici cât vârful degetelor. Nu puteam să merg deloc și voiam să le scarpin, dar n-am îndrăznit. Când s-au spart veziculele cu sânge, s-au lipit, pur și simplu, de șosetele mele. Gambele îmi erau complet amorțite și mă mâncau. Am făcut febră și fața mi s-a îmbujorat. Până în a treia zi, picioarele mi s-au infectat și erau atât de umflate, încât nu-mi puteau încăpea nici măcar în cei mai mari papuci. Gambele mele se umflaseră până și-au dublat dimensiunea normală, iar gleznele erau negre și vineții. De frică să nu fie trași la răspundere, gardienii m-au trimis la spital. Doctorul a spus că glezna mea dreaptă era infectată și purulentă și că aveam nevoie de operație. În sala de operație, l-am auzit pe doctor spunând celorlalți angajați de acolo: „Am mai avut un prizonier ca acesta acum câteva zile. Piciorul îi era infectat în același fel, apoi a murit de osteomielita.” M-am speriat auzindu-l pe doctor spunând asta. Picioarele mele erau infectate și nici nu puteam merge. Aveam să fac si eu osteomielită? Dacă aș fi făcut, aș fi ajuns fie mort, fie invalid. Atunci ce aș fi făcut? Eram încă atât de tânăr și toată familia mea depindea de mine. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât sufeream mai mult și apoi mi-am amintit de un imn din cuvintele lui Dumnezeu, intitulat „Cum să fii făcut desăvârșit”: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Când mă confrunt cu suferința, Dumnezeu vrea ca eu să am credință și să perseverez pentru a putea rămâne ferm în mărturia mea. Gândindu-mă la ultimele dăți când am fost torturat, am crezut că am multă credință. Când am văzut că am fost atât de grav afectat de frig, am început să-mi fac griji pentru viața și viitorul meu. Mi-era frică să mor și să nu-mi pierd funcția picioarelor. Statura mea era cu adevărat mică. Nu am arătat deloc credință adevărată sau supunere față de Dumnezeu. Gândindu-mă la aceste lucruri, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu vreau să mă mai gândesc la mine. Mă voi supune orchestrărilor și rânduielilor Tale și, chiar dacă voi muri, voi rămâne ferm și Te voi mulțumi.” Cât timp am fost în spital, poliția m-a ținut în permanență încătușat de pat. M-au eliberat doar ca să folosesc toaleta și să mănânc. Într-o zi, când am mers la toaletă, două paciente au trecut pe acolo și au întrebat ce infracțiune comisesem. Jin a spus: „Este un violator!” Femeile m-au privit cu dispreț. Eram revoltat. Polițiștii denaturează faptele și inventează minciuni mereu!

Picioarele au început să se dezumfle după câteva săptămâni, dar tot șchiopătam când mergeam. Gardienii m-au adus înapoi la casa de detenție. Într-o zi, trei noi polițiști au venit să mă interogheze. Văzându-mă conectat la o perfuzie, au spus cu cruzime: „Scoate-i aceea! Ești prea amabil cu el, lăsându-l să folosească o perfuzie. E destul că l-ai lăsat să trăiască!” Furios, m-am gândit în sinea mea: „Demonii aceia m-au înghețat aproape până la moarte, apoi spun că sunt prea amabili. Sunt cu adevărat cruzi și fără milă!”

În camera de interogatoriu, un ofițer a spus: „Cazul tău este acum în mâinile Brigăzii noastre de Poliție Penală. Este posibil ca Secția de Securitate Politică să nu fie capabilă să se ocupe de tine, dar noi avem întotdeauna căile noastre!” Să văd fața rea și hidoasă a fiecăruia m-a făcut să devin agitat și am început să transpir. Auzisem că Brigada de Poliție Penală se ocupa de cazurile de mare importanță. Erau deosebit de cruzi și nemiloși în metodele lor de tortură. Nu știam cum mă vor tortura. Aș fi în stare să trec prin asta? M-am rugat repede lui Dumnezeu să-mi dea credință și hotărârea de a îndura suferința. Apoi ofițerul a spus: „Mereu îi facem chiar și pe cei mai duri băieți să mărturisească aici. Brigada de Poliție Penală este specializată în pedepsirea oamenilor. Nu ne pasă dacă voi, credincioșii în Dumnezeu Atotputernic, trăiți sau muriți, așa că grăbește-te să spui tot!” Am spus: „Nu am nimic de zis.” Furios, m-a pălmuit puternic peste față cu o mână și apoi cu cealaltă. Eram năucit. Singurele lucruri pe care le puteam simți erau fața mea teribil de îndurerată, cu sânge care curgea din colțurile gurii și faptul că gura și fața mi se umflaseră. Privind cât de corpolenți erau toți și cât de brutali puteau fi, m-am simțit destul de îngrijorat: „Dacă asta va continua, mă vor schilodi sau mă vor omorî în bătaie? Dacă nu pot să suport tortura și încep să trădez, atunci voi fi o iudă.” Am venit repede înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat. După ce m-am rugat, m-am gândit la o propoziție din cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și am hotărât: „Oricât de rău m-ar bate astăzi, nu voi deveni o iudă!” M-au plesnit peste față și m-au mai lovit puternic de câteva ori. Apoi, m-au prins înapoi în frânghie ca data trecută. Însă de data aceasta a fost și mai rău. Mi-au tras brațele la spate și au smucit cu putere frânghia. Am simțit că mi se rupeau brațele și mă durea îngrozitor. O jumătate de oră mai târziu, mâinile mele erau învinețite în negru și violet și m-au dezlegat când au văzut că eram aproape de colaps. După încă o jumătate de oră, văzând că încheieturile și-au revenit puțin, m-au băgat din nou în frânghie pentru a doua oară. De data aceasta au adus un mop. Mi-au înfipt coada de la mop în spatele frânghiei din jurul gâtului meu și au răsucit-o de două ori, astfel încât frânghia să fie și mai strânsă pe brațele și umerii mei. Unul dintre ofițeri stătea pe un scaun și ținea mopul în spatele meu, împingându-l cu putere în jos. Aveam o durere insuportabilă în brațe și simțeam că se vor rupe. În timp ce împingea mopul, mă tot întreba: „Câți de-al de tine sunt acolo? Cine este conducătorul tău?” Când au văzut că nu aveam de gând să răspund, au adus trei sticle de bere și mi le-au băgat sub brațe. Am simțit că brațele mele erau trase în jos și durerea era atât de pătrunzătoare încât aproape că am leșinat. M-am tot rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să-mi dea putere. Apoi, doi ofițeri s-au apropiat de mine, mi-au ridicat cămașa și după aceea au folosit gura unei sticle de apă pentru a mă zgâria adânc de-a lungul coastelor. M-a durut atât de tare încât am țipat. Un ofițer a strigat la mine: „Te doare, așa că de ce nu-I ceri Dumnezeului tău să vină să te salveze, ha? Dacă te doare atât de tare, vorbește!” În tot acest timp m-au zgâriat tare înainte și înapoi pe coaste, până mi-au sfâșiat pielea. Era agonizant. Apoi mi-au apăsat capul cu putere în jos și mi-au spus exasperați: „Dacă nu funcționează, să-l ducem undeva unde nu este nimeni prin preajmă și să-l omorâm în bătaie. Mai bine să fii un hoț decât unul dintre acei credincioși în Dumnezeu. Un pic de suferință merită dacă primești niște bani!” Apoi, un ofițer a spus: „Doar vorbește, nu merită această suferință. Dacă vorbești, totul se va termina.” Am simțit că trupul meu își atinsese limita și m-am gândit: „Dacă le-aș spune doar ceva care nu este important? Poate voi suferi ceva mai puțin.” Însă apoi mi-am dat seama că dacă aș spune ceva, aș fi o iudă și L-aș trăda pe Dumnezeu. Nu puteam să spun nimic. M-am tot rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Chiar nu mai suport. Dă-mi putere și protejează-mă, astfel încât să pot continua să rămân ferm în mărturia mea.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au redat puterea. Am putut simți îndrumarea Lui constantă lângă mine. Indiferent cât de mult sufeream, aveam să mă bazez pe Dumnezeu și să trec peste asta. M-am rugat Lui: „Dumnezeule, Tu știi la cât pot face față. Indiferent cum mă torturează, nu Te voi trăda. Dacă într-adevăr nu mai pot face față durerii, aș prefera să mor decât să devin o iudă.”

După a doua rundă, am stat prăbușit pe pământ. Abia îmi revenisem când un ofițer m-a tras de guler și m-a izbit de un perete. M-a strâns de gât foarte tare și mi-a spus cu sălbăticie: „Te voi sugruma azi!” Reușind cu greu să respir, mi-am folosit toată puterea pentru a-l împinge departe de mine. S-a dat înapoi și a părut uluit. Și mie mi se părea surprinzător. După o lună de tortură, eram destul de fragil. În ziua aceea, trecusem deja prin niște torturi și nu mai aveam putere. Nu-mi imaginasem c-aș mai fi capabil să-l împing. Știam că Dumnezeu mă ajuta și îmi dădea putere. M-au tot torturat până după ora unu după-amiaza. Unul dintre ofițerii penali a spus, înfuriat: „Ești atât de încăpățânat. Vom continua mâine și vom vedea cât poți rezista. Dacă nu vorbești, te vom interoga în fiecare zi, până când o faci!” Noaptea stăteam întins pe patul meu, învinețit peste tot. Pielea din jurul coastelor mele era tăiată complet și mă durea chiar și când respiram. Mă dureau atât de tare brațele încât nici măcar nu mi-am putut da jos cămașa. Mi-am ridicat gulerul și am văzut că rănile de pe umerii mei care se vindecaseră au apărut din nou. Încheieturile mele aveau urme de sânge de la frânghie. Acei demoni ar face orice, oricât de crud ar fi, pentru a mă forța să-L trădez pe Dumnezeu și să-mi trădez frații și surorile. Erau dornici să mă omoare. Erau o bandă de demoni care urau adevărul și pe Dumnezeu! M-am gândit cum a spus ofițerul că vor continua să mă interogheze a doua zi și m-am simțit chinuit de lașitate și de frică: „Mâine va fi tortura și mai rea? Oare mă vor tortura până la moarte? Acești polițiști răi nu se vor odihni până nu le voi vorbi despre biserică. Dar dacă vorbesc, voi fi o iudă care Îl trădează pe Dumnezeu, iar dacă nu vorbesc, atunci este foarte probabil să fiu torturat până la moarte.” M-am rugat din nou și din nou lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, statura mea este prea mică, chiar nu pot trece singur prin această tortură, dar nu vreau să fiu o iudă și să Te trădez. Te rog, ajută-mă și îndrumă-mă.” După rugăciune, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Față de cei care nu Mi-au arătat niciun strop de credință în vremuri de necaz nu voi mai fi milostiv, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana. Trebuie să vă spun: oricine Îmi va frânge inima, nu va primi de la Mine îndurare a doua oară, și oricine Mi-a fost credincios va rămâne în inima Mea pentru totdeauna” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). M-am gândit la acele cuvinte în mod repetat. Știam că firea lui Dumnezeu este dreaptă și nu tolerează nicio ofensă. Dacă L-aș trăda pe Dumnezeu și i-aș vinde pe frații și surorile mele pentru a evita suferința, atunci aș ofensa firea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, aș suferi pedeapsa. M-am gândit la toată această experiență. Dacă nu ar fi fost cuvintele lui Dumnezeu să mă îndrume, nu aș fi putut trece prin tortura brutală a poliției. Faptul că sunt încă în viață se datorează protecției lui Dumnezeu. Viața și moartea mea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu-mi poate lua viața. Având în vedere acest lucru, am avut hotărârea să dau totul ca să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu. Spre surprinderea mea, odată ce am avut încrederea de a face față următorului interogatoriu, ei nu s-au mai întors. O lună mai târziu, Lyu m-a anunțat: „Cazul tău este închis. Ți s-a dat un an. Familia ta a aranjat să fii eliberat pe cauțiune în așteptarea procesului. Odată ajuns acasă, trebuie să stai pe loc un an. Când ești chemat, trebuie să te prezinți imediat.”

După eliberarea mea, pentru a evita supravegherea poliției, a trebuit să plec de acasă pentru a-mi îndeplini datoria în alte locuri. Acea arestare și persecuție din partea PCC m-au ajutat să văd clar esența demonică a urii și împotrivirii sale față de Dumnezeu. L-am urât profund. De asemenea, am simțit cu adevărat dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Când aproape că am devenit incapabil să mai suport suferința din cauza torturii, Dumnezeu a fost mereu cu mine, veghind asupra mea, protejându-mă și folosind cuvintele Sale pentru a mă îndruma și a-mi da credință și putere, astfel încât să pot birui cruzimea acelor diavoli și să am hotărârea de a-mi făgădui viața lui Dumnezeu și de a rămâne ferm în mărturia mea pentru El. Slavă Ție, Dumnezeule!