51. Am întâmpinat întoarcerea Domnului!

de Li Deming, China

Familia mea a fost catolică timp de patru generații și, în ultima parte a anilor ’70, casa noastră a devenit un loc de adunare și atât tatăl, cât și unchiul meu au servit drept diaconi ai bisericii. În fiecare zi de sărbătoare importantă, adulții mă urcau pe bicicletă să mergem până la un loc aflat la 30 de kilometri depărtare pentru a sărbători acea zi. Țin minte că preotul ne spunea deseori la Liturghie: „Zilele de pe urmă sunt deja aici, trebuie să fim tot timpul în alertă, să ne păstrăm sufletele curățite și să nu comitem vreun păcat major, pentru că Domnul S-ar putea întoarce coborând pe un nor și ne-ar putea lua la cer în orice moment.” Pe atunci, toți enoriașii, tineri sau bătrâni, ardeau de fervoare, spuneau Rozariul, participau la Liturghie și făceau fapte bune, tânjind în fiecare zi după întoarcerea Domnului.

Atât tatăl, cât și unchiul meu au decedat la începutul anilor ’90 și am preluat rolul de diacon. I-am îndrumat pe enoriași să spună Rozariul, în cadrul slujbelor, am citit Scripturile și am rostit predici. Apoi, în primăvara anului 1999, preotul nostru mi-a dat un pamflet evanghelic din Hong Kong și mi-a spus să-i mobilizez pe toți imediat cu vestea bună că întoarcerea Domnului era iminentă. I-am convocat pe toți și le-am cerut să spună rugăciunea Rozariului de trei ori pe zi. Le-am explicat semnele întoarcerii Domnului profețite în Biblie. Am spus: „Dragi credincioși, Domnul urmează să Se întoarcă foarte curând. Domnul Isus a spus: «Apoi, pe cer, va apărea semnul Fiului Omului, toate triburile pământului vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu multă putere și măreție» (Matei 24:30). Când Domnul Se întoarce, un semn mare se va arăta pe cer. Vom vedea cu toții cu ochii noștri cum Domnul coboară pe un nor, cu strălucire și măreție, pentru a ne lua la cer. Mai sunt doar câteva luni scurte până în anul 2000. Nu putem amâna împărtășirea Evangheliei prietenilor, rudelor și cunoștințelor care nu sunt credincioase. Să mântuim mai multe suflete va fi un mare atu pentru noi în ochii Domnului.” Auzul acestor spuse a creat mare agitație în rândul tuturor și cu toții au început să discute cum trebuiau să nu mai râvnească la cele lumești și să împărtășească Evanghelia mai multor prieteni și rude. Aproape imediat a venit luna noiembrie și am început să observ că soția mea părea puțin diferită față de obicei. Se ducea la casa surorii Tian Xiao din satul nostru, pentru a citi Scriptura în fiecare seară după cină și nu făcuse vecerniile cu mine de mai multe zile. Eram destul de confuz și mă întrebam dacă nu cumva se convertise la altă confesiune. Într-o după-amiază, soția mea m-a întrebat: „Suntem credincioși de mulți ani. Speri ca Domnul să Se întoarcă?” Fără ezitare, i-am răspuns: „Mai trebuie să mă întrebi? Bineînțeles că da!” Apoi mi-a spus foarte sincer: „Am vești bune pentru tine. Domnul S-a întrupat din nou și S-a întors și a deschis sulul menționat în Apocalipsa.” Am fost destul de șocat. Am ridicat tonul și i-am spus: „Despre ce anume vorbești? Domnul Isus sigur vine pe nori când Se întoarce. În niciun caz nu Se întoarce în trup!” Atunci, soția mi-a spus: „Nici nu ai cercetat lucrul ăsta. Cum poți pur și simplu să determini orbește că nu Se poate întoarce în trup? În toți anii noștri de credință, nu am sperat noi să întâmpinăm întoarcerea Domnului? Făcând această presupunere oarbă în baza noțiunilor tale, ai putea să-ți ratezi șansa de a fi răpit la cer. Cred că ar trebui să te calmezi și să investighezi cu adevărat acest lucru.” Dar nimic din ce a spus nu a răzbătut cu adevărat până la mine. După asta, m-am temut că fusese condusă pe căi greșite, așa că am continuat să-i spun despre profețiile referitoare la a doua venire a Domnului, zicând: „După ce Domnul Isus a fost răstignit și apoi a înviat, trupul Său slăvit S-a dus în cer pe un nor. Când Se va întoarce, Se va arăta sub formă spirituală, venind pe nori în toată slava. Cum S-ar putea întoarce în trup? Biblia spune: «Iată că va veni cu norii și toți Îl vor vedea» (Apocalipsa 1:7). «Și imediat după nenorocirea din acele zile, soarele se va întuneca, luna nu va mai lumina, stelele vor cădea din văzduh, iar puterile cerului se vor zgudui. Apoi, pe cer, va apărea semnul Fiului Omului, toate triburile pământului vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu multă putere și măreție» (Matei 24:29-30). Putem vedea aici că, atunci când Se întoarce, soarele se va întuneca și luna își va pierde strălucirea. Stelele vor cădea din cer și Domnul va coborî pe un nor. Dar, până acum, niciunul dintre aceste semne nu a apărut deloc. Cum poți să spui că a venit deja?” Atunci, ea mi-a răspuns foarte calmă: „Toate profețiile Domnului sunt taine ascunse. Dacă le explicăm cu interpretări literale orbești, în baza noțiunilor și închipuirilor noastre, cel mai probabil Îi vom interpreta greșit cuvintele. Gândește-te doar la farisei. Ei s-au ghidat după sensul literal al Scripturilor și după propriile noțiuni, crezând că Mesia Se va naște într-un palat regal și că va prelua puterea, însă Domnul Isus nu S-a născut într-un palat. S-a născut într-un staul, ca fiu al unui tâmplar și, mai mult decât atât, nu a fost niciun fel de conducător. Fariseii au văzut că nașterea și lucrarea Domnului Isus nu se potriveau deloc cu noțiunile lor, așa că au refuzat categoric să accepte că El era venirea lui Mesia, L-au condamnat și I s-au împotrivit. Nu putem face aceeași greșeală precum fariseii!” M-am enervat când mi-a spus asta, zicându-mi în sinea mea: „În orice caz, eu sunt diaconul bisericii și sunt mult mai educat decât ea, dar ea pur și simplu refuză să mă asculte și chiar spune că interpretez greșit și orbește profețiile Domnului.” Chipul mi s-a întunecat și i-am spus pe un ton aspru: „Ți-am spus de nenumărate ori, dar nu vrei să asculți. Chiar ai fost păcălită! Trebuie să încetezi să te mai duci la adunările acelea.” Însă ea mi-a spus hotărâtă: „Deja am investigat clar și credința mea este în Domnul întors. Dacă tu nu crezi este treaba ta, dar nu-mi sta în cale.” M-am enervat și m-am înfuriat auzind-o spunând asta. Într-un efort de a o salva, am chemat alți doi diaconi ai bisericii să încerce să o facă să se răzgândească. Unul dintre diaconi i-a spus cu multă încredere: „Catolicismul este singura religie corectă. Când Domnul Se va întoarce, toate celelalte confesiuni vor reveni la catolicism. Aceasta este Uniunea Creștinătății. Sunt sigur că știi acest lucru, pentru că amândoi provenim din familii catolice din moși-strămoși.” Însă soția mea a răspuns: „Există vreo bază în cuvântul Duhului Sfânt pentru revenirea tuturor confesiunilor la Biserica Catolică când Se întoarce Domnul? Domnul Isus a spus vreodată acest lucru? Vor membrii bisericilor protestante și ai bisericilor ortodoxe din Est să se reunifice cu Biserica Catolică? Biblia a profețit cu mult timp în urmă: «Și, în zilele de pe urmă, casa Domnului va fi pregătită în vârful munților și se va înălța peste toate dealurile și toate popoarele se vor îndrepta într-acolo» (Isaia 2:2). Aici, «munți» se referă la diferitele confesiuni. Când Domnul îndeplinește lucrarea de reunificare, nu este vorba despre reîntoarcerea protestanților la catolicism sau viceversa, ci, mai degrabă, este vorba despre venirea credincioșilor adevărați din toate confesiunile înaintea tronului lui Dumnezeu. Prin faptul că toate credințele devin astfel una singură, dreptatea Domnului va deveni evidentă și toți oamenii vor fi convinși pe deplin.” Când am auzit-o spunând acest lucru mi s-a părut atât de inovator și luminător. Și diaconii au rămas fără replică, iar unul dintre ei doar a spus cu emfază: „Ești doar o enoriașă – crezi că știi mai multe decât un preot? Indiferent ce spui, în cele din urmă, toate confesiunile se vor întoarce la catolicism. Cei care întorc spatele catolicismului L-au trădat pe Dumnezeu, nu vor fi mântuiți și sufletele lot nu vor merge la cer. Ai fost condusă pe căi greșite. Te sfătuiesc să te spovedești imediat. Nu este prea târziu să te întorci.” Ea a răspuns ferm: „Nu am fost condusă pe căi greșite. Am auzit cuvintele Duhului Sfânt adresate bisericilor și urmez pașii Mielului. Am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Rămân pe această cale și nimeni nu-mi poate sta în drum.” Inițial, voisem ca acei doi diaconi să o facă să se răzgândească, dar nu-mi imaginasem niciodată că, pe lângă faptul nu doar că nu o vor putea convinge, vor fi și lăsați fără replică de răspunsurile ei. După aceea, credința soției mele a devenit și mai puternică. A spus că, la început, s-a simțit puțin constrânsă de mine și era ezitantă, însă, când diaconii au încercat s-o perturbe, a văzut clar că ei nu înțelegeau adevărul, că erau foarte aroganți și că nu voiau să caute cu smerenie. Nu se mai simțea constrânsă și continua să participe la adunări în fiecare zi.

Mi-am spus în sinea mea: „Nu este foarte educată și nu cunoaște Biblia foarte bine, așadar, cum de au putut fi cei doi diaconi atât de uluiți de argumentele ei? Ce fel de predici ascultă ea de sunt atât de incredibile?” Mult timp am fost nedumerit de transformarea soției mele. M-am gândit atent la ce spusese și am simțit că exista un sâmbure de adevăr. Era posibil ca ceea ce credea ea să fi venit cu adevărat de la Duhul Sfânt? M-am gândit că nu era posibil. Dacă chiar a venit de la Domnul, atunci toți preoții noștri ar trebui să știe despre asta, așadar, de ce nu îi auzisem menționând acest lucru? M-am dus să discut cu cumnatul meu despre asta. Și el era diacon al bisericii. Însă, spre surpriza mea, imediat ce terminasem ceea ce aveam de spus, mi-a zis furios: „Nu este posibil ca Domnul să Se întoarcă în trup! A apărut o biserică numită Fulgerul de la Răsărit. Ei spun că Domnul S-a întors în trup și că este numit Dumnezeu Atotputernic. Învățăturile lor sunt cu adevărat elevate și au furat mulți credincioși fervenți. Peste o duzină doar din biserica noastră au fost induși în eroare, și chiar și un preot. Nu vor să se întoarcă, indiferent ce le spun. Orice ar fi, să nu asculți ce predică.” Auzindu-l pe cumnatul meu, mi-am dat seama că soția mea ascultase predicile Fulgerului de la Răsărit. De la casa cumnatului meu m-am dus direct acasă la alt diacon și i-am zis să le spună celorlalți enoriași să stea departe de Fulgerul de la Răsărit. În același timp, am început să devin și mai curios și aveam un sentiment de sfidare în legătură cu asta. M-am întrebat: „Ce are de spus, mai exact, Fulgerul de la Răsărit? De ce s-au dus la ei atât de mulți credincioși? Cum de au putut induce în eroare chiar și preoți? Indiferent cât de bune sunt predicile lor, oare chiar pot să întreacă adevărurile noastre catolice? Dacă am ocazia, vreau să văd ce predică, de fapt.”

Am început să citesc Biblia mai mult, ca să fiu mai pregătit să combat pe oricine din cadrul Fulgerului de la Răsărit. Am căutat profețiile referitoare la întoarcerea Domnului și le-am citit de nenumărate ori. Am citit că Domnul Isus a spus: „Oile Mele îmi vor auzi glasul: iar Eu le cunosc, și ele Mă urmează(Ioan 10:27). Citind cuvintele Domnului, m-am gândit: „Așa este, oile Domnului Îi vor auzi glasul. Atât de mulți credincioși fervenți au acceptat Fulgerul de la Răsărit după ce au auzit ce a predicat și refuză să se întoarcă. Acest lucru este chiar revelator! Cu toții sunt catolici de mult timp, au informații și o bază puternică în credință. Trebuie să fi investigat înainte de a accepta Fulgerul de la Răsărit. Este posibil ca acea carte pe care o citesc să conțină adevărul, să fie glasul lui Dumnezeu? Dacă nu o cercetez, cum aș ști dacă predicile lor vin cu adevărat de la Dumnezeu sau nu? Mai întâi voi vedea despre ce este vorba și, apoi, dacă există adevăr în ea și este conform Bibliei, voi continua să investighez. Dacă nu este în acord cu credința catolică, pot totuși să o resping.”

Apoi, într-o dimineață, chiar după micul dejun, am aflat că soția mea ieșise din nou. Știam că se dusese din nou acasă la Tian Xiao. M-am gândit în sinea mea: „Aceste predici trebuie să fie cu adevărat atrăgătoare dacă se duce la adunări în fiecare zi! Vreau să văd exact ce spun.” Când am ajuns acasă la Tian Xiao, am văzut nu doar alți câțiva enoriași, ci și pe fratele Wang Mingyi. M-a invitat să mă alătur adunării. M-am așezat să ascult și m-am rugat în liniște la Domnul, cerându-I să vegheze asupra inimii mele, să-mi dea discernământ astfel încât să nu fiu indus în eroare. Mingyi a spus: „Biblia conține trei părți: Vechiul Testament, Noul Testament și Apocalipsa. Fiecare parte înregistrează lucrarea lui Dumnezeu dintr-o epocă diferită. Vechiul Testament înregistrează lucrarea Lui din Epoca Legii, când Dumnezeu a emis cele zece porunci prin intermediul lui Moise, plus legile și decretele Sale, astfel încât oamenii să știe ce este păcatul și cum să trăiască pe pământ. Noul Testament înregistrează lucrarea Lui din Epoca Harului, când Domnul Isus a fost răstignit drept jertfă eternă de păcat pentru omenire, răscumpărând oamenii de păcat, împiedicându-i să fie condamnați și pedepsiți conform legii pentru păcatele lor. Apocalipsa a profețit lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, lucrarea din Epoca Împărăției, când Dumnezeu devine trup și vine în secret, exprimând adevăruri pentru a judeca și a curăți omenirea, pentru a ne elibera complet de robia păcatului. Aceasta este o mântuire enormă pentru toți cei care caută adevărul.” El a spus, de asemenea: „De fapt, Dumnezeu a profețit cu mult timp în urmă că va veni întrupat în zilele de pe urmă. În Biblie, sunt multe profeții despre asta. Domnul a spus: «Și voi să fiți pregătiți, căci Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiți» (Luca 12:40), și mai este și profeția din Apocalipsa: «Iată, vin asemenea unui hoț!» (Apocalipsa 16:15). Aici, sintagmele «nu vă gândiți» și «ca un hoț» se referă la venirea în secret a «Fiului Omului» atunci când oamenii nu se așteaptă. «Fiul Omului» se referă la întruparea lui Dumnezeu. Exact ca Domnul Isus – Dumnezeu întrupat din zilele de pe urmă S-a născut din om, într-o familie de oameni obișnuiți. Arată exact ca o persoană obișnuită, dar are Duhul Sfânt în El, iar esența Sa este divină. El este întruparea lui Dumnezeu Însuși. Dacă este Duhul lui Dumnezeu, nu poate fi numit Fiul Omului, după cum nici Iahve Dumnezeu nu poate fi numit Fiul Omului, deoarece este Duhul.” Era destul de supărător pentru mine să-l aud pe fratele Mingyi mărturisind că Dumnezeu Se întorsese în trup și nu am vrut să mai ascult. M-am ridicat și l-am combătut, spunând: „Nu pot să accept ce spui despre faptul că Domnul Isus Se întoarce în trup. Biblia profețește: «Bărbați din Galileea, de ce stați și vă uitați la cer? Acest Isus, care S-a înălțat de la voi, la cer, va veni tot așa cum L-ați văzut ridicându-Se la cer» (Faptele Apostolilor 1:11). Preoții ne spun adesea că Domnul S-a ridicat la cer pe un nor sub formă spirituală, așadar, când Se întoarce, trebuie s-o facă sub formă spirituală, coborând pe un nor în toată slava. Domnul Isus a fost răstignit pentru noi, asumându-și suferințe de neimaginat. Nu Se va întoarce în trup.” Ca răspuns, Mingyi m-a încurajat calm: „Frate, hai să ne așezăm și să mai avem părtășie despre asta. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și ne pot înlătura toate îndoielile.” Mă comportasem imprudent față de Mingyi, dar el tot încerca răbdător să-mi dea sfaturi, așa că, pentru a nu-l face de râs, nu am avut încotro și m-am așezat. Însă mă temeam în continuare să nu fiu indus în eroare și mi-am spus în sinea mea: „Mingyi vorbește bine, nu pot să-l întrec cu știința mea despre Biblie. Dacă ascult în continuare și nu-mi pot da seama dacă sunt indus în eroare, ce ar trebui să fac? Mă tem că nu voi fi mântuit și nu voi intra în Împărăția cerurilor. Nu se poate întâmpla așa ceva. Nu-l mai pot asculta. Trebuie să mă duc acasă și să studiez în amănunt Biblia mai întâi.” Așa că am găsit o scuză și am plecat.

După ce m-am dus acasă, m-am gândit la ideea întoarcerii Domnului în trup și am fost foarte zbuciumat. „Poate că soția mea ar fi putut fi condusă pe căi greșite, însă chiar nu părea posibil să-i inducă în eroare pe toți ceilalți credincioși devotați! Dacă Domnul chiar S-a întors în trup și eu nu cercetez acest lucru, mi-aș putea pierde șansa de a-L întâmpina pe Domnul. Însă, dacă Fulgerul de la Răsărit nu este adevărata cale și ajung pe un drum greșit, asta ar însemna o trădare a Domnului și sufletul meu nu va putea fi mântuit.” Un timp, nu am știut ce ar trebui să fac, mâncarea nu mai avea gust, petreceam nopți nedormite zvârcolindu-mă în pat. În suferința mea, am îngenuncheat înaintea unei imagini a Inimii Sacre și m-am rugat: „Doamne Isuse, nu știu dacă Fulgerul de la Răsărit este cu adevărat întoarcerea Ta sau nu. Te rog, dă-mi discernământ și nu mă lăsa să-mi pierd calea și să o iau pe un drum greșit. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-Ți copilul.”

După asta, am început să citesc tot felul de versete despre întoarcerea Domnului și, cu îndrumarea Duhului Sfânt, am găsit unele profeții despre întoarcerea în secret a Domnului și am descoperit o taină. Mi-am dat seama că multe versete menționau că aceia care vor întâmpina venirea în secret a Domnului vor participa la ospăț cu El și că vor fi binecuvântați. De exemplu: „Un strigăt s-a auzit la miezul nopții: iată, vine mirele, ieșiți să-L întâmpinați. Apoi, toate fecioarele s-au ridicat și și-au pregătit lămpile. […] mirele a venit, iar cele care se pregătiseră au intrat cu El în sala de nuntă și ușa s-a închis(Matei 25:6-7, 10). „Iată, vin asemenea unui hoț! Binecuvântat e cel care veghează și nu renunță la hainele lui, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea(Apocalipsa 16:15). „Și voi, ca oamenii care își așteaptă stăpânul, să-i deschideți imediat ce vine de la nuntă și bate la ușă. Fericiți sunt acei servitori pe care, când Domnul va veni, îi va găsi veghind. Vă spun adevărul: se va încinge, îi va invita la masă și îi va servi. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă și-i va găsi, fericiți vor fi acei servitori(Luca 12:36-38). „Iată, stau la poartă și bat. Dacă vreun om va auzi glasul Meu și-Mi va deschide ușa, Eu voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine(Apocalipsa 3:20). Am chibzuit și m-am rugat de nenumărate ori cu privire la aceste versete. Am văzut că aceste cuvinte: „Un strigăt s-a auzit la miezul nopții”, „asemenea unui hoț”, „vine la a doua strajă” și „vine la a treia strajă” se refereau toate la coborârea în secret a Domnului atunci când oamenii nu erau conștienți de asta. Ceea ce spuneau acei oameni despre coborârea în secret a Domnului pentru a mântui omenirea chiar era în conformitate cu Biblia și cu spusele Domnului! Dacă aș putea întâmpina venirea secretă a Domnului, nu aș deveni unul dintre cei binecuvântați? Luminarea Duhului Sfânt a fost cea care mi-a permis să descopăr această taină a venirii Domnului. Inima mea s-a umplut de o recunoștință de nedescris față de Domnul. Am continuat să caut în Biblie. Acestea sunt spuse de Domnul Isus: „Așa cum fulgerul luminează tot ce-i sub cer, aruncându-și strălucirea peste tot pământul, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa. Însă mai întâi trebuie să îndure multe și să fie respins de generația aceasta(Luca 17:24-25). Înainte, crezusem că Domnul Isus Se va întoarce sub formă spirituală, însă Domnul a spus clar: „Mai întâi trebuie să îndure multe și să fie respins de generația aceasta.” Dacă Domnul S-ar fi întors sub formă spirituală, oamenii ar tremura de frică la vederea Lui și s-ar arunca la pământ, caz în care cum ar putea să sufere sau să fie respins de oameni? Doar întruparea lui Dumnezeu drept Fiul Omului ar suferi și ar fi respinsă. Este posibil oare ca mărturia Fulgerului de la Răsărit să fie corectă și Domnul să Se fi întrupat și să Se fi întors drept Fiul Omului? Însă apoi mi-am adus aminte de versetul 1:7 din Apocalipsa, care spune: „Iată că va veni cu norii și toți Îl vor vedea, chiar și aceia care L-au străpuns. Și, din cauza Lui, toate triburile lumii se vor bate cu pumnii în piept.” Conform acestui verset, Domnul Se va întoarce cu slavă pe nori pentru a ne lua la cer și toată lumea Îl va vedea. Dacă Domnul ar coborî întrupat în secret, cum ar putea fi explicat acel verset din Biblie? Nu sunt contradictorii profețiile despre venirea în secret și venirea pe nori? Nu puteam înțelege nimic.

Ca într-o clipită, a sosit ziua Anului Nou din 2000, însă speranța mea prețuită în coborârea Domnului pe un nor nu s-a fructificat. Știam că semnele întoarcerii Domnului fuseseră practic toate îndeplinite. Am început să pun sub semnul întrebării ideea întoarcerii Domnului coborând pe un nor înainte de noul mileniu. În inima mea, tindeam tot mai mult spre ideea unei veniri în secret. Căutam în continuare profeții despre asta. De asemenea, m-am rugat la Domnul Isus: „Doamne, mileniul a venit, dar nu Te-am văzut coborând pe un nor. Sunt dezamăgit și îndurerat. Acum, doar Fulgerul de la Răsărit este martor că Te-ai întors. Doamne Isuse, chiar Te-ai întors? Te rog să mă luminezi, astfel încât să-Ți pot recunoaște lucrarea.” În acel moment, chiar voiam să ascult mai mult din părtășia lui Mingyi, deoarece mă gândeam că, dacă Fulgerul de la Răsărit este cu adevărat întoarcerea Domnului, voi fi alungat prin lucrarea lui Dumnezeu dacă nu acceptam acest lucru. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștit. A fost o zi în ianuarie în care pur și simplu nu am putut sta locului. I-am spus soției mele că vreau să aud ce are de spus Mingyi. După ce m-am întâlnit cu el, i-am spus: „În ultimul timp, am stat acasă și am citit foarte multe pasaje din Scriptură și simt că spusele tale coincid cu profețiile. Acum pot accepta ideea venirii Domnului în secret drept Fiul Omului, însă există și această profeție: «Iată că va veni cu norii și toți Îl vor vedea, chiar și aceia care L-au străpuns. Și, din cauza Lui, toate triburile lumii se vor bate cu pumnii în piept» (Apocalipsa 1:7). Aceasta spune că Domnul va veni pe nori în mare slavă. Nu contrazice asta venirea în secret a Domnului? Domnul este fidel și nu există nicio îndoială că toate cuvintele Sale vor fi îndeplinite. Trebuie să existe o taină în asta.”

Mi-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, a avut părtășie cu mine răbdător și am ajuns să înțeleg taina.

Dumnezeu Atotputernic spune: „În tot universul, toți aceia care au auzit de izbăvirea lui Isus Mântuitorul și-au dorit cu disperare ca Isus Hristos să apară subit, pentru a împlini cuvintele lui Isus pe când Se afla pe pământ: «Voi sosi așa cum am plecat.» Omenirea crede că, după crucificare și înviere, Isus S-a întors în ceruri pe un nor alb ca să-Și ocupe locul la dreapta Celui Prea Înalt. În mod similar, Isus va coborî din nou pe un nor alb (norul acesta se referă la norul pe care a călătorit Isus când S-a întors în cer), printre cei care au tânjit cu disperare după El de mii de ani și El va avea înfățișarea și hainele iudeilor. După înfățișarea înaintea omenirii, El le va da mâncare și va face ca apa vie să se reverse spre ei și va trăi printre oameni, plin de har și iubire, însuflețit și adevărat. Toate acestea sunt noțiuni pe care le cred oamenii. Totuși, Isus Mântuitorul nu a făcut asta; El a făcut opusul a ceea ce și-a imaginat omenirea. Nu a sosit printre cei care I-au dorit întoarcerea și nu li S-a înfățișat tuturor oamenilor călătorind pe un nor alb. El a sosit deja, dar omenirea nu Îl cunoaște și rămâne neștiutoare în privința Lui. Omenirea nu face decât să Îl aștepte la întâmplare, fără să știe că El a coborât deja pe un «nor alb» (norul care este Spiritul Lui, cuvântul Lui, toată firea Sa și tot ceea ce este El) și că acum Se află în mijlocul unui grup de biruitori pe care îl va crea în zilele de pe urmă(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”).

Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că «Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos» vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale și viața. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus? Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”).

După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, Mingyi a avut următoarea părtășie: „Există două etape ale întoarcerii lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Mai întâi, Se întrupează drept Fiul Omului și vine în secret. Exprimă adevăruri și îndeplinește lucrarea de judecată și curățire, transformând în cele din urmă un grup de oameni în biruitori. Apoi, lucrarea întrupării secrete a lui Dumnezeu va fi încheiată. După aceea, EL va dezlănțui marile dezastre, recompensând binele și pedepsind răul. Odată ce marile dezastre se încheie, Dumnezeu va coborî pe un nor, arătându-Se tuturor oamenilor din toate națiile. Asta îndeplinește în totalitate profeția Domnului: «Apoi, pe cer, va apărea semnul Fiului Omului, toate triburile pământului vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu multă putere și măreție» (Matei 24:30). În mintea oamenilor, coborârea Domnului pe un nor ar trebui să fie un moment de mare jubilație pentru oamenii din toate națiile, așadar, de ce a spus că vor fi strigăte de agonie? Pentru că vor vedea că Dumnezeu Atotputernic, căruia I s-au împotrivit, este, de fapt, Domnul Isus întors. Însă, pe atunci, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii va fi deja terminată. Pentru că ei au tot refuzat să accepte orice altceva decât «venirea Domnului Isus pe un nor alb», și-au ratat șansa de a-L întâmpina pe Domnul și de a fi mântuiți. Tot ce vor putea face va fi să plângă, să scrâșnească din dinți și să fie pedepsiți. Putem vedea că întoarcerea în secret a lui Dumnezeu întrupat ca să lucreze nu este doar pentru mântuirea oamenilor, ci și pentru a dezvălui și înlătura oamenii. Oile lui Dumnezeu Îi aud glasul și toți cei care Îi aud glasul și-L acceptă în timpul în care lucrează în secret întrupat vin înaintea tronului lui Dumnezeu. Acești oameni sunt oile lui Dumnezeu, ei sunt fecioare înțelepte și citesc cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, ei vor fi judecați înaintea tronului lui Hristos. Cei care se pot lepăda de corupție și pot fi curățiți prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu vor primi protecție în fața dezastrelor și vor supraviețui. Însă cei vicleni și forțele răului care nu ascultă glasul lui Dumnezeu și I se împotrivesc vor fi dezvăluiți și înlăturați prin lucrarea întrupării lui Dumnezeu și, în cel din urmă, vor fi pedepsiți în marile dezastre. Lucrarea lui Dumnezeu în secret separă oile de capre, grâul de neghină, fecioarele înțelepte de cele nesăbuite, adevărații credincioși de cei falși, slujitorii binelui de slujitorii răului – toate acestea sunt dezvăluite. Toți vor fi sortați în funcție de soiul lor, fără să-și dea seama. Aceasta este înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu!” Auzul acestei părtășii a lui chiar mi-a deschis brusc ochii. Am văzut că acesta este modul în care vor fi îndeplinite profețiile biblice referitoare la întoarcerea Domnului și am putut vedea autoritatea lui Dumnezeu în cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Acel sentiment al dreptății de neofensat a lui Dumnezeu m-a făcut să tremur de frică. Știam că, dacă mă cramponam de noțiunea întoarcerii Domnului pe nori și nu acceptam adevărurile exprimate de Dumnezeu întrupat, îmi pierdeam șansa la mântuire! În sinea mea m-am bucurat cât de norocos eram să fi luat inițiativa de a căuta adevărata cale, salvându-mă de la a fi abandonat și înlăturat de Domnul. În acea zi, am învățat ceva despre taina întoarcerii Domnului doar citind câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Nu-i de mirare că atât de mulți credincioși au refuzat să se întoarcă după ce L-au acceptat pe Dumnezeu Atotputernic.

Eram nerăbdător să-mi clarific și mai mult confuzia, așa că am continuat să-i tot pun întrebări lui Mingyi. Am spus: „Domnul Isus li S-a arătat discipolilor Săi timp de 40 de zile după învierea Sa și apoi S-a înălțat la cer în trupul Său spiritual înviat. Noi am crezut întotdeauna că, atunci când Domnul Se va întoarce pentru a judeca lumea în zilele de pe urmă, Se va arăta sub formă spirituală, așezat pe un mare tron alb, maiestuos și inspirând evlavie, judecând toate popoarele, astfel încât cei cu păcate mari vor merge în iad, iar cei care au făcut lucrare bună vor merge la cer. Însă tu ești martor că Domnul vine în trup să-Și săvârșească lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Există o bază biblică pentru asta?” El a spus: „Există profeții biblice referitoare la întruparea lui Dumnezeu drept Fiul Omului în zilele de pe urmă, pentru a îndeplini lucrarea de judecată. De exemplu: «Căci așa cum fulgerul se ivește de la răsărit și face lumină până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului» (Matei 24:27). «Nici Tatăl nu judecă niciun om, căci toată judecata Fiului I-a dat-o» (Ioan 5:22). «Și I-a dat Lui puterea să judece, întrucât El este Fiul Omului» (Ioan 5:27). «Pe acela ce Mă disprețuiește și nu-Mi acceptă cuvintele, are cine să-l judece; cuvântul pe care l-am rostit, acela are să-l judece în zilele de pe urmă» (Ioan 12:48). «Mai am multe lucruri să vă spun, însă nu le puteți duce acum. Dar când El, Duhul adevărului, va veni, vă va învăța întregul adevăr» (Ioan 16:12-13). «Căci e vremea ca judecata să pornească din casa lui Dumnezeu» (1 Petru 4:17). Aceste mențiuni ale «Fiului» și ale «Fiului Omului» se referă toate la Dumnezeu în forma Sa întrupată. În zilele de pe urmă, Duhul lui Dumnezeu devine trup drept Fiul Omului și proclamă adevăruri pentru a-Și îndeplini lucrarea de judecată, iar aceasta este judecată începând de la casa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Hristos din zilele de pe urmă exprimă adevăruri și săvârșește judecata în rândurile celor care Îi acceptă lucrarea de judecată, pentru a-i curăța și a-i mântui, conducându-i să intre în toate adevărurile. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat o îndeplinește în secret. Cât despre toți cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu, El îi va condamna și-i va distruge în mod direct, folosind dezastrele pentru a-i trata. Hristos din zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, exprimă toate adevărurile care curățesc și mântuiesc omul, îndeplinind lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu. Aceasta îndeplinește în totalitate profețiile despre întoarcerea Domnului în zilele de pe urmă.” Am devenit și mai luminat auzind asta. Apoi, Mingyi a mai citit câteva pasaje din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și a avut părtășie cu mine despre motivul pentru care Dumnezeu nu Își îndeplinește lucrarea de judecată în zilele de pe urmă sub formă spirituală, ci o îndeplinește personal, în trup.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Mântuirea omului de către Dumnezeu nu este făcută direct, folosind metoda și identitatea Duhului, deoarece Duhul Său nu poate fi nici atins, nici văzut de către om, și de care omul nici nu se poate apropia. Dacă El ar încerca să-l mântuiască pe om, în mod direct, folosind metoda Duhului, omul ar fi incapabil să primească mântuirea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar îmbrăca forma exterioară a unui om creat, nu ar exista nicio cale ca omul să primească această mântuire. Căci omul nu are cum să se apropie de El, la fel cum nimeni nu a putut să se apropie de norul lui Iahve. Numai devenind o ființă umană creată, adică, doar prin punerea cuvântului Său în corpul trupesc ce urmează El să devină, poate El să lucreze personal cuvântul în toți cei care Îl urmează. Doar atunci poate omul, personal, să-I vadă și să-I audă cuvântul și, mai mult, să intre în stăpânirea cuvântului Său și, astfel, să ajungă să fie pe deplin mântuit. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, niciun om în carne și oase nu ar fi fost capabil să primească o mântuire atât de mare și nici măcar o singură persoană nu ar fi fost mântuită. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra direct în mijlocul omenirii, întreaga umanitate ar fi lovită sau, altfel, fără nicio cale de a intra în contact cu Dumnezeu, ar fi complet luată în captivitate de Satana. Prima întrupare a fost pentru a răscumpăra omul din păcat, de a-l răscumpăra cu ajutorul trupului material al lui Isus, adică, El l-a mântuit pe om de pe cruce, dar corupta fire satanică tot a rămas în om. A doua întrupare nu mai este pentru a sluji ca o jertfă de păcat, ci, mai degrabă, pentru a mântui pe deplin pe cei care au fost răscumpărați din păcat. Acest lucru este făcut astfel încât cei care au fost iertați să poată fi eliberați de păcatele lor și făcuți pe deplin neprihăniți și, prin dobândirea unei firi schimbate, să se elibereze de influența întunericului Satanei și să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Doar în acest fel omul poate fi pe deplin sfânt(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”).

Dacă Duhul lui Dumnezeu i-ar vorbi direct omului, oamenii s-ar supune toți glasului, căzând fără cuvinte de revelație, cam în felul în care a căzut la pământ Pavel în lumina de pe drumul spre Damasc. Dacă Dumnezeu ar continua să lucreze în acest fel, omul nu ar fi niciodată capabil să ajungă să își cunoască propria stricăciune prin judecata cuvântului și, prin aceasta, să obțină mântuirea. Doar devenind trup poate Dumnezeu să-Și transmită personal cuvintele în urechile fiecărei ființe umane, astfel încât toți cei care au urechi să poată auzi cuvintele Lui și să-I primească lucrarea de judecată prin cuvânt. Doar acesta este rezultatul obținut prin cuvântul Său, mai degrabă decât Duhul care devine evident pentru a înfricoșa omul să se supună. Doar prin această lucrare concretă și, totuși, extraordinară, vechea fire a omului, ascunsă adânc în interior timp de mulți ani, poate fi pe deplin expusă, astfel încât omul să o poată recunoaște și să-i fie schimbată. Aceste lucruri sunt toate lucrarea concretă a Dumnezeului întrupat, în care, rostind și executând judecata într-o manieră concretă, El obține rezultatele judecății asupra omului prin cuvânt. Aceasta este autoritatea lui Dumnezeu întrupat și semnificația întrupării lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”).

Apoi, a avut părtășie cu mine: „Putem vedea din cuvintele lui Dumnezeu că, prima dată când El a devenit trup, a fost răstignit drept jertfă de păcat pentru a prelua păcatele omenirii, așadar, odată ce credem în Domnul, păcatele noastre sunt iertate. Însă rădăcina păcatului nostru, natura noastră păcătoasă, rămâne încă în noi. În mod constant păcătuim și dezvăluim firi corupte, precum aroganța, șiretenia și răul. Mințim și înșelăm, suntem geloși și urâm. Confruntați cu dezastre sau când avem greutăți în familie, avem tendința de a-L învinui și a-L judeca pe Dumnezeu și chiar de a-L respinge. Acesta este un fapt de netăgăduit. Dumnezeu este sfânt, așadar, oricine este impur nu-L poate vedea. Suntem atât de murdari și de corupți, păcătuim și ne împotrivim lui Dumnezeu, așadar, cum am putea fi vrednici să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu? Când Domnul Isus Se întoarce în zilele de pe urmă, El exprimă adevărurile și îndeplinește lucrarea de judecată pentru a curăți și a transforma omul, astfel încât oamenii să se poată lepăda pe deplin de păcatele și corupția lor, să fie mântuiți de Dumnezeu și să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Judecata Sa din zilele de pe urmă este pentru a purifica și a mântui omenirea. Prin urmare, cel mai adecvat este să-Și îndeplinească lucrarea în trup. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar judeca oamenii, aceștia nu ar fi curățiți sau mântuiți. Aceasta este din cauza faptului că oamenii sunt muritori, din trup, și am fost cu toții corupți de Satana, așa că suntem plini de firi satanice, murdărie și corupție. Nu am putea fi niciodată lângă Duhul lui Dumnezeu. Dacă Duhul Lui ne-ar judeca direct, am fi pur și simplu anihilați din cauza răzvrătirii și sfidării noastre. Duhul lui Dumnezeu vorbind direct cu oamenii ar fi ca tunetul și fulgerul. Nu doar că nu am înțelege, dar ne-ar îngrozi. Acest tip de lucrare de judecată a omenirii nu și-ar atinge obiectivele dorite. Îți voi da un exemplu. Imaginează-ți că o mică pasăre este rănită și vrem să o ajutăm, dar îi este teamă de noi și nu ne lasă să ne apropiem, pentru că este complet diferită de noi și nu poate pricepe ceea ce-i spunem și nu ne înțelege intențiile. Dar dacă ne-am transforma într-o mică pasăre și apoi ne-am apropia de ea s-o ajutăm, nu s-ar teme și nu ni s-ar împotrivi. În același mod, pentru a ne mântui mai bine pe noi, oameni atât de profund corupți, Dumnezeu devine trup și poartă învelișul exterior al unei persoane obișnuite. El exprimă adevăruri, vorbește într-o limbă care poate fi înțeleasă de oameni și ne dă în vileag corupția și răzvrătirea, precum și natura noastră păcătoasă de opoziție față de Dumnezeu, arătându-ne firea Sa dreaptă, astfel încât să putem vedea că Dumnezeu este foarte real. Apoi, El poate, de asemenea, să ne împărtășească foarte clar voia și cerințele Sale, precum și adevărurile pe care oamenii trebuie să le practice și să le pătrundă, arătându-ne calea pentru a ne schimba firile și a fi curățiți. Dumnezeu săvârșindu-Și lucrarea în trup poate dezvălui mai bine noțiunile și răzvrătirea noastră. Prima dată când Dumnezeu S-a întrupat și a venit să lucreze, fariseii au știut foarte bine că lucrarea și cuvintele Domnului Isus erau autoritare și puternice, însă au văzut că nu arăta ca un om măreț, că era fiul unui tâmplar, iar ceea ce spunea și făcea nu se potrivea cu noțiunile și închipuirile lor, așa că au refuzat până și să cerceteze și doar I s-au împotrivit și L-au condamnat și i-au împiedicat pe alții să investigheze lucrarea lui Dumnezeu. În cele din urmă, au cerut ca Domnul Isus să fie răstignit. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou pentru a-Și îndeplini lucrarea de judecată și, din cauză că întruparea Lui pentru a vorbi și pentru a-Și îndeplini lucrarea nu este în conformitate cu noțiunile oamenilor, Îl delimităm pe Dumnezeu din aroganța noastră, judecându-L și împotrivindu-ne lucrării Sale. În special clericii din lumea religioasă se împotrivesc nebunește, condamnându-L și hulindu-L pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu s-ar fi întrupat ca să îndeplinească această lucrare, ci ar fi venit Duhul Său pentru a face lucrarea de judecată, cine ar mai îndrăzni să fie atât de superficial față de El? Ar putea asta să dezvăluie corupția oamenilor? Doar Dumnezeu întrupat poate să ne dezvăluie întreaga răzvrătire, corupție și noțiunile despre Dumnezeu. Cei care iubesc adevărul își pot recunoaște firile corupte și naturile satanice de sfidare și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, prin intermediul judecății și revelațiilor Sale. Ei se pot căi și disprețui pe sine înșiși și, în cele din urmă, sunt cuceriți și curățiți prin cuvintele Sale și sunt conduși de Dumnezeu în Împărăția Sa. Însă cei care se cramponează de noțiunile și închipuirile lor, respingându-L pe Dumnezeu și împotrivindu-I-se, care refuză să accepte adevărul, dar insistă să se lupte cu Dumnezeu, vor fi dezvăluiți de Dumnezeu drept neghină. Ei sunt slujitorii răului și antihriștii dezvăluiți de lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Nu doar că nu vor fi mântuiți, ci vor fi blestemați și pedepsiți de Dumnezeu precum fariseii. Așadar, venirea lui Dumnezeu întrupat ca să-Și îndeplinească lucrarea de judecată în zilele de pe urmă este cea mai utilă pentru mântuirea omenirii corupte.”

Părtășia lui Mingyi a fost cu adevărat luminătoare pentru mine. M-am gândit la Epoca Legii. Când Iahve Dumnezeu S-a arătat și le-a vorbit israeliților pe Muntele Sinai, cu toții au auzit glasul lui Dumnezeu ca pe un tunet și au fost cuprinși de spaimă. I-au spus lui Moise: „Vorbește-ne tu, iar noi te vom asculta: să nu ne vorbească Domnul, ca să nu murim” (Exodul 20:19). Dumnezeu este sfânt și noi suntem oameni corupți. Chiar nu putem avea contact direct cu Duhul lui Dumnezeu. Mi-am adus aminte și de prima dată când am auzit vestea că Domnul S-a întors în trup. Eram plin de noțiuni și împotrivire și insuportabil de arogant. Fără să caut sau să cercetez vestea, doar am determinat și am judecat orbește că nu este posibil ca Domnul să Se întoarcă în trup. Am izolat biserica, i-am împiedicat pe alții să investigheze adevărata cale și am încercat s-o împiedic pe soția mea să participe la adunări. Cu ce erau acțiunile mele diferite de cele ale fariseilor când I s-au împotrivit Domnului Isus? Fusesem atât de arogant și de răzvrătit. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar fi îndeplinit lucrarea de judecată, aș fi fost deja anihilat. Atunci cum aș fi avut șansa de a câștiga mântuirea lui Dumnezeu? Dumnezeu întrupat îndeplinind lucrarea de judecată chiar este mântuirea Sa pentru oameni! Este absolut necesar ca Dumnezeu întrupat să-Și săvârșească lucrarea în zilele de pe urmă!

După aceea, Mingyi a mai avut părtășie cu mine de câteva ori și eu am citit multe din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Din cuvintele Sale, am aflat povestea ascunsă și sensul din spatele celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea, tainele întrupărilor lui Dumnezeu, tainele numelor Sale, adevărul ascuns al Bibliei, cum să-I aud glasul, cum să-L discern pe adevăratul Hristos de cei falși, ce tipuri de oameni mântuiește Dumnezeu, ce tipuri de oameni înlătură El și multe altele. Cu cât citeam mai mult cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, cu atât Îi înțelegeam mai bine lucrarea și voia. Am înțeles atât de multe taine ale Bibliei pe care nu le înțelesesem înainte, atât de multe lucruri pe care nu le pricepusem niciodată înainte au devenit clare. Era atât de hrănitor pentru mine. Eram sigur în inima mea că ale lui Dumnezeu Atotputernic cuvinte sunt adevărul, glasul lui Dumnezeu și că Dumnezeu Atotputernic este unicul și singurul Dumnezeu adevărat care S-a arătat! Aceasta este datorită faptului că doar Dumnezeu poate să proclame adevăruri, să dezvăluie taine și să ne pună la dispoziție adevăr și viață nețărmurite. Dumnezeu Atotputernic este cu adevărat Domnul întors! În trecut, mă cramponam de sensul literal al cuvintelor din Biblie și Îl delimitam pe Dumnezeu în baza noțiunilor și închipuirilor mele. Nu am cercetat noua lucrare a lui Dumnezeu, ci L-am respins încăpățânat pe Dumnezeu întors. Aproape am devenit un fariseu potrivnic lui Dumnezeu, care își ratează șansa de a-L întâmpina pe Domnul întors și de a intra în Rai. Dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi îndrumat și mântuit la timp, cu siguranță aș fi fost pierdut din cauza noțiunilor mele. Doar datorită milei și mântuirii lui Dumnezeu am putut să-I întâmpin întoarcerea și să particip la ospățul Său de nuntă. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!

Anterior: 50. O lecție amară primită din a-l urma pe om în loc de Dumnezeu

Înainte: 52. Am renunțat la despotismul meu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

73. Mântuirea lui Dumnezeu

de Yi Chen, ChinaDumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare –...

52. Rămas bun, om serviabil!

de Li Fei, SpaniaApropo de oamenii serviabili, îi credeam grozavi înainte să cred în Dumnezeu. Aveau firi blânde, nu se supărau pe nimeni,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte