de Kelly, Coreea de Sud

Acum ceva vreme, eram foarte ineficientă în datoria mea. De fiecare dată când făceam un proiect video, îl modificam de multe ori. Acest lucru a afectat grav progresul global al lucrării. La început, am crezut că era din cauza faptului că nu aveam opinii proprii – de fiecare dată când frații și surorile sugerau câteva revizuiri, eu nu evaluam pe baza principiilor dacă erau necesare și făceam, pur și simplu, orice schimbări sugerau ei. Unele sugestii nu erau foarte rezonabile, iar asta ne făcea să revizuim constant lucrarea. Ulterior, după ce am fost emondată și reflectând asupra mea conform celor dezvăluite de cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că, în spatele lipsei mele de opinii proprii, erau firi satanice și intenții josnice.

Asta se întâmpla cu mai multe luni în urmă. Apoi, aveam câțiva frați și surori care erau aroganți și neprihăniți de sine, insistând mereu asupra părerilor proprii și fiind incapabili să accepte sugestiile celorlalți, lucru care afecta grav progresul lucrării. Conducătorul nostru a avut părtășie de mai multe ori ca să-i dea în vileag, dar ei tot nu s-au schimbat și au fost demiși. Văzând că au fost demiși, m-am avertizat în secret: „Pe viitor, când frații și surorile îmi vor face sugestii, nu pot doar să insist asupra părerilor proprii.” După aceea, când toți îmi dădeau sugestii pentru revizuirea unui videoclip, le acceptam aproape tot timpul, deși unele dintre ele erau chestiuni minore care chiar nu trebuiau schimbate. De fapt, credeam că unele dintre acele sugestii nu erau conform principiilor și că unele erau chiar dintre cele mai banale chestiuni, dar îmi făceam griji: „Dacă nu fac această revizuire, ce vor crede despre mine supraveghetorii și frații și surorile mele? Oare vor crede că sunt arogantă și incapabilă să accept sfaturile celorlalți? Dacă le voi face o impresie proastă, că nu pot accepta adevărul, atunci demiterea mea va fi iminentă. În plus, nu sunt pe deplin sigură de părerile mele. Dacă voi greși și nu voi face o modificare necesară, dacă acea problemă va fi identificată după ce videoclipul a fost difuzat pe internet, atunci eu voi fi responsabilă.” După ce chibzuiam, din precauție, acceptam toate sugestiile și făceam noile revizuiri. Uneori erau sugestii diferite pentru o singură chestiune, așa că făceam mai multe variante și îi ceream supraveghetoarei să decidă care era cea mai bună sau, când echipa noastră discuta despre lucrare, dezbăteam subiectul cu frații și surorile mele și finalizam decizia împreună. Mă gândeam: „Supraveghetoarea mea a luat această decizie, împreună cu majoritatea fraților și a surorilor. Aceasta este părerea majoritară, deci n-ar trebui să existe probleme mari. Aceasta este cea mai sigură cale. Pe viitor, dacă ceva merge prost, nu e doar responsabilitatea mea.” Uneori primeam multe sugestii și nu eram sigură cum să fac revizuiri, așa că o căutam pe supraveghetoare și o rugam să mă ajute să decid ce direcție să abordez. Uneori primeam prea multe sfaturi și, în final, nu știam ce efect ar trebui prezentat, acest lucru făcând ca datoria să fie îndeplinită în mod ineficient. În discuțiile despre lucrare, faptul că le ceream mereu fraților și surorilor să mă ajute să iau decizii le răpea mult din timpul dedicat îndatoririlor lor și încetinea progresul general al lucrării.

Odată, cream o imagine de fundal pentru un videoclip. Trebuia să transmită starea de suferință a oamenilor care trăiesc în păcat, așa că am făcut imaginea pe un ton închis, cu lumină din spate. Câțiva frați și surori au spus că era prea întunecată și neatractivă și au sugerat să luminez puțin imaginea și să adaug câteva efecte de lumini și umbre. Am ezitat cu privire la aceste sugestii. Dată fiind tema, o imagine prea luminoasă contrasta cu ambianța de ansamblu a oamenilor care trăiesc în întuneric și, dacă adăugam luminozitate, asta ar fi încălcat regulile obiective, așa că n-am considerat că sugestia era rezonabilă. Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce mai mulți oameni îmi dăduseră această sugestie, dacă n-o aplicam și avea impact asupra efectului videoclipului după ce era difuzat pe internet, eu aș fi fost responsabilă. În timp ce mă frământam cu asta, am văzut că și conducătorul era de acord cu revizuirea, așa că am început să fac compromisuri. Dacă îmi exprimam părerea și nu eram de acord cu revizuirea, oare ar fi crezut toți că insistam asupra opiniei proprii? Ar fi crezut că inventez scuze ca să nu-l schimb fiindcă era anevoios? Așa că am decis să-l modific pur și simplu. Dacă apărea o problemă, n-ar fi fost doar responsabilitatea mea, fiindcă făcusem schimbarea pe baza sugestiilor tuturor. În mod clar, credeam că această schimbare era nepotrivită, dar tot am petrecut o grămadă de timp modificând întreaga imagine. Odată ce am terminat, am avut un șoc atunci când supraveghetoarea a evaluat-o pe baza principiilor relevante și a efectului său real, spunând, după revizuire, că nu era în acord cu faptele obiective și că trebuia s-o schimb înapoi. A spus și că, în ultimul timp, fusesem pasivă în îndatoririle mele, că nu aveam păreri despre sugestiile celorlalți și că încetineam progresul lucrării și mi-a cerut să reflectez asupra mea. Multă vreme nu m-am putut calma și m-am simțit foarte tristă și vinovată. Petrecusem atât de mult timp modificând imaginea, iar acum trebuia s-o schimb înapoi, lucru care într-adevăr întârzia progresul lucrării. Mi-am dat seama că, în această perioadă, ori de câte ori întâlneam sugestii diferite, aveam de fapt păreri proprii, dar, ca oamenii să nu spună că eram arogantă, nu mă pronunțam când aveam acele păreri. Când aveam incertitudini legate de o problemă, nu căutam adevărurile-principii, ci doar așteptam ca alții să ia decizia finală, făcând mereu lucrurile conform ordinelor celorlalți. Chiar era un mod foarte pasiv de a-mi face datoria și întârziase lucrarea bisericii. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-I să mă îndrume ca să reflectez asupra mea și să mă cunosc.

În căutarea și chibzuința mea, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau neplăcută și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie neglijenți și superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să examineze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții bune nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu analizează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un non-credincios? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Chiar nu contează dacă îndeplinește sau nu această datorie, nu-i așa? Îi este frică să-și asume responsabilitatea și o ocolește. Când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl face nu este să încerce să se gândească la o modalitate de a rezolva problema, ci, mai degrabă, să-l sune și să-l informeze pe conducător. Desigur, unii oameni încearcă să rezolve pe cont propriu problema în timp ce îl informează pe conducător, dar unii nu procedează așa și primul lucru pe care îl fac este să-l sune pe conducător și, după convorbire, așteaptă pasiv instrucțiuni. Când conducătorul îi îndrumă să facă un pas, ei fac un pas; în cazul în care conducătorul le spune să facă ceva, ei o fac. Dacă acesta nu spune nimic sau nu dă instrucțiuni, ei nu fac nimic și pur și simplu tergiversează. Dacă nu le dă ghes sau nu-i supraveghează cineva, ei nu fac nicio lucrare. Spuneți-Mi, oare o astfel de persoană îndeplinește o datorie? Chiar dacă face servicii, nu are pic de loialitate! Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când conducătorii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, le oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea. Totuși, ei nu vor să facă asta și se gândesc: «Această datorie este greu de realizat. Va trebui să-mi asum răspunderea când lucrurile nu vor merge bine și aș putea chiar să fiu izgonit și înlăturat, iar acesta va fi sfârșitul meu.» Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se sacrifică în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui alungați astfel de «milogi»? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu Își dorește niciodată astfel de oameni” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat starea. Mi-am amintit de felul în care-mi făcusem datoria în acea perioadă. Când primisem foarte multe sugestii, realizasem că unele dintre ele nu erau potrivite. Unele revizuiri erau contrare principiilor, iar altele nu erau necesare. Dar mi-era teamă că, dacă nu ascultam de sfaturile tuturor șu ceva mergea prost, ar fi trebuit să-mi asum singură vina. Mă temeam și că dacă nu renunțam la punctul meu de vedere, asta le-ar fi făcut oamenilor impresia proastă că eram arogantă și neprihănită de sine, așa că țineam cont de opiniile tuturor, făceam orice schimbare sugerată de ceilalți și chiar revizuiam lucrurile de mai multe ori și făceam mai multe versiuni, așteptând ca supraveghetoarea și frații și surorile să decidă. Nu am căutat niciodată adevărurile-principii și nici nu am luat singură decizii, de teamă să-mi asum vina. Am crezut că era mai sigur să fac lucrurile așa, fiindcă odată ce chestiunea era o decizie de grup, era mai puțin probabil să fie probleme și, chiar dacă erau, n-aș fi fost singură. Din exterior, păream mereu ocupată cu îndatoririle mele, dar, de fapt, țineam cont de propriile interese în toate și mă gândeam cum să mă protejez și să evit responsabilitatea. În felul acesta, oare nu-i păcăleam pe toți? Făcându-mi datoria așa, doar îmi ofeream truda și făceam ce mi se spunea. Nu eram niciodată sârguincioasă, nici nu-mi asumam responsabilitatea în datoria mea. Nu țineam cont deloc de lucrarea bisericii și chiar îmi lipsea orice umanitate! Cei care își fac îndatoririle cu sinceritate țin cont de interesele bisericii în toate lucrurile și, când întâmpină chestiuni pe care nu le înțeleg, caută voia lui Dumnezeu și adevărurile-principii și sunt în acord cu Dumnezeu în îndatoririle lor. Dar eu? Eram complet nesinceră și nepăsătoare în datoria mea. Eram ca o slujnică angajată, așteptând pur și simplu să primesc ordine să fac ceva. Nu căutam niciodată să rezolv probleme cu ajutorul adevărului. Făcându-mi datoria astfel, nu aveam nicio legătură cu Dumnezeu sau cu adevărul. Doar făceam totul superficial și mecanic, nu mă ridicam nici la nivelul unui făcător de servicii.

Mi-am amintit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, efuziunile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe El și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El analizează inimile tuturor. Nu Se uită la cât muncim sau la câtă suferință îndurăm. În schimb, El se uită dacă intențiile din îndatoririle oamenilor sunt pentru Dumnezeu sau pentru ei înșiși și dacă au mărturie de a fi practicat adevărul în îndatoririle lor. Dacă îndatoririle sunt îndeplinite doar ca să te mulțumești pe tine însuți, aceasta este ticăloșie în ochii lui Dumnezeu și El detestă acest lucru. Prin cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că gândurile mele, atunci când îmi îndeplineam datoria, erau pentru mine însămi. Ca să nu-mi asum răspunderea, remediam lucruri care nu contau, indiferent cât timp îmi lua, ba chiar făceam revizuiri repetate, fără să-mi pese de întârzierile din progresul lucrării. Am acționat împotriva voinței mele ca să fac revizuiri pe baza unor sugestii despre care știam clar că erau nepotrivite și, drept urmare, calitatea videoclipurilor a scăzut. Am întârziat lucrarea, dar nu mi-am făcut griji niciodată, nu m-am grăbit și nici n-am încercat să-mi sporesc eficiența, căutând adevărurile-principii. Doar urmam proceduri și îmi făceam datoria mecanic și credeam că, atât timp cât terminam revizuirea și toată lumea era de acord, era în regulă. Prin comportamentul meu iresponsabil, nu-mi îndeplineam deloc datoria și nu acumulam fapte bune. Era un comportament ticălos. Pentru a-mi apăra interesele, am întârziat în mod repetat lucrarea bisericii. Mă comportam numai ca un slujitor al Satanei și zădărniceam lucrarea bisericii! Gândindu-mă la asta, m-am înspăimântat. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I îndrumarea ca să-mi schimb atitudinea față de datoria mea.

După aceea, când întâlneam tot felul de sugestii în datoria mea, întâi veneam înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut, analizam care schimbări sugerate erau necesare și care nu și mă gândeam cum să-mi îmbunătățesc eficiența pentru a genera rezultate mai bune. Pentru schimbările sugerate care nu erau necesare, îmi prezentam opiniile pe baza principiilor înțelese, căutam și aveam părtășie cu toți și ajungeam la un acord. Când am practicat în felul acesta, am devenit puțin mai eficientă în datoria mea. Am crezut că avusesem o oarecare schimbare și pătrundere în acest sens, dar confruntată cu lucruri care puteau implica asumarea responsabilității, am revenit la vechile mele obiceiuri.

Odată, am făcut o ilustrație pentru un videoclip și toți aveau păreri diferite despre unele detalii ale imaginii. După ce am discutat și comunicat, tot nu deciseserăm cum s-o modificăm și am rămas blocați multă vreme. De fapt, știam că, în ceea ce privește ilustrația, atât timp cât arată bine, iar conținutul imaginii nu încalcă realitatea obiectivă, nu e nevoie să ne împotmolim în detalii. Dar după ce am auzit atât de multe sugestii diferite, nu am știut ce să fac: „Dacă voi schimba lucrurile pe baza propriilor idei, ce se va întâmpla dacă va fi o problemă după ce videoclipul e difuzat? Atunci va fi responsabilitatea mea.” Îmi era frică să fiu răspunzătoare pentru o greșeală, așa că am făcut din nou mai multe versiuni pe baza sugestiilor tuturor și am așteptat ca toți să-mi dea o decizie finală. În cele din urmă, nimeni nu mi-a oferit un răspuns clar. Pe măsură ce zilele treceau, am devenit foarte îngrijorată. Oare nu întârziam din nou progresul videoclipului? M-am întrebat: „De ce e atât de greu să iau o decizie? De ce am senzația că am mâinile legate și nu le pot dezlega?” Așadar, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut și I-am cerut să mă îndrume ca să reflectez asupra mea și să mă cunosc.

Ulterior, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să fii o persoană onestă, să ai simțul responsabilității când întâmpini probleme și să găsești căi de a căuta adevărul pentru a le rezolva. Nu fi un trădător. Dacă te eschivezi de responsabilitate și refuzi orice răspundere când apar probleme, chiar și necredincioșii te vor condamna, ca să nu mai pomenim de casa lui Dumnezeu! Acest lucru este condamnat și blestemat de Dumnezeu, iar aleșii lui Dumnezeu disprețuiesc și resping un astfel de comportament. Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei șireți. Dacă ești un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este pură încăpățânare. Oamenii onești își pot asuma responsabilitatea. Ei nu țin seama de câștigurile și pierderile proprii, ci doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede al căror fund îl vezi dintr-o privire. De asemenea, există transparență în purtările lor. O persoană înșelătoare joacă feste mereu, întotdeauna ascunde lucruri, se acoperă și își pune multe măști, astfel încât nimeni să nu o poată citi. Oamenii nu-ți pot vedea gândurile tainice, dar Dumnezeu îți vede și cele mai ascunse lucruri din inimă. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană onestă, că ești șiret, că nu accepți niciodată adevărul, că încerci mereu să-L înșeli și că nu-I dăruiești inima ta, El nu te va plăcea, te va urî și te va abandona. Aceia cei care prosperă printre necredincioși, care au darul vorbirii și minte ageră, ce fel de oameni sunt? Vă este clar? Care este esența lor? Putem spune că toți sunt extraordinar de înșelători și perfizi, sunt adevăratul diavol Satana. Oare ar putea Dumnezeu mântui o astfel de persoană? Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât diavolii – oamenii care sunt vicleni și meschini. Categoric, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni, așa că, orice ați face, nu fiți acest tip de persoană. Cei care au mintea ageră și țin cont de toate punctele de vedere când vorbesc, care sunt mieroși și șireți și se uită să vadă încotro bate vântul când se ocupă de chestiuni – îți spun, Dumnezeu îi detestă cel mai mult pe acești oameni; cei ca ei nu pot fi mântuiți. Când oamenii sunt înșelători și perfizi, oricât de bine ar suna cuvintele lor, tot sunt numai minciuni amăgitoare. Cu cât sunt mai frumoase cuvintele lor, cu atât mai mult ei sunt diavolul Satana. Aceștia sunt exact tipul de oameni pe care Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult. Ce spuneți: pot oamenii care sunt înșelători, care știu să mintă și au limba mieroasă să primească lucrarea Duhului Sfânt? Ar putea primi iluminarea și luminarea Duhului Sfânt? Categoric nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii înșelători și perfizi? Îi detestă și îi respinge, îi marginalizează și nu le acordă nicio atenție, îi consideră din aceeași clasă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esența lor, sunt de o teapă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu îi va mântui niciodată” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a revelat starea. Eram mereu indecisă când mă confruntam cu diferite sugestii, temându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru greșeli și încercând mereu să mă protejez, fiindcă eram controlată de otrăvuri satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Păstrează liniștea pentru auto-protecție și caută doar să nu faci greșeli” și „Legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori”. Confruntată cu sugestiile celorlalți, aveam propriile opinii, dar nu le prezentam, nu căutam la timp. Uneori, când găseam că sugestiile celorlalți nu erau potrivite, continuam să insist, cu încăpățânare, să fac cum spuneau ei, pentru a mă proteja. În acest fel, dacă existau probleme, acestea nu erau responsabilitatea mea, iar eu nu eram emondată. La exterior, părea că eram receptivă la sfaturile celorlalți și că puteam primi și implementa sugestii, lucru care dădea iluzia că nu eram arogantă și că puteam accepta adevărul. De fapt, în spatele acestui lucru se ascundeau intențiile mele josnice. M-am gândit la felul în care mă comportasem înainte și cum, de fiecare dată când aș fi putut să fiu răspunzătoare de ceva, îmi păzeam spatele. Uneori, când ceilalți aveau probleme și-mi cereau sfatul, mai întâi le analizam gândurile și părerile celorlalți și, dacă erau în acord cu ale mele, le foloseam ca bază, peste care adăugam propriul sfat, dar dacă părerile lor erau diferite, nu voiam să le împărtășesc pe ale mele, fiindcă mă temeam că, dacă greșeam și apăreau probleme, ar fi trebuit să-mi asum responsabilitatea, așa că doar spuneam ceva vag și superficial. Trăind după aceste filosofii de viață satanice, devenisem foarte vicleană și înșelătoare, nu-mi puteam niciodată exprima clar punctele de vedere, nu aveam principii sau poziție și vorbeam și mă comportam în feluri care derutau oamenii și-mi făceau părerile impenetrabile. Ba chiar am crezut că era inteligent să fac asta, ca să nu trebuiască să suport niciun fel de consecințe, să nu fiu emondată sau demisă. Nu știam că Îl înșelam pe Dumnezeu și unelteam împotriva Lui și a fraților și surorilor mele, că Îl făceam pe Dumnezeu să mă urască și să mă deteste. Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Chiar dacă mi-am putut înșela frații și surorile, Dumnezeu mi-a analizat inima. Dacă aș fi continuat să-L înșel astfel pe Dumnezeu, să fiu iresponsabilă în datoria mea, doar făcând lucrurile mecanic și neaxându-mă pe căutarea adevărurilor-principii, în cele din urmă, n-aș câștiga niciodată niciun adevărul și tot aș fi eliminată. Am văzut că eram prea deșteaptă spre binele meu. Eram cu adevărat foarte ignorantă! Doar când am realizat asta, am început să mă tem. Chiar voiam să mă căiesc în fața lui Dumnezeu. Nu puteam continua așa.

Am citit alte două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, trebuie să pricepi principiul fiecărei datorii pe care o îndeplinești, indiferent care este, și să fii capabil să practici adevărul. Asta înseamnă să fii principial. În cazul în care ceva nu-ți este clar, dacă nu ești sigur care este lucrul potrivit de făcut, caută părtășia pentru a dobândi un consens. Odată ce s-a stabilit ce este cel mai benefic pentru lucrarea bisericii și pentru frați și surori, fă acel lucru. Nu fi încătușat de reguli, nu întârzia, nu aștepta, nu fi un observator pasiv. Dacă ești mereu un observator și nu ai niciodată propria părere, dacă aștepți mereu până când altcineva ia o decizie înainte de a face ceva și, când nimeni nu ia o decizie, doar tragi de timp și aștepți, care va fi consecința? Fiecare parte a lucrării se împotmolește și nimic nu se finalizează. Ar trebui să înveți să cauți adevărul sau cel puțin să poți să acționezi conform conștiinței și rațiunii tale. Atât timp cât îți este clar modul adecvat în care să faci ceva și majoritatea celorlalți consideră că acel mod poate funcționa, atunci așa ar trebui să practici. Nu-ți fie teamă să-ți asumi responsabilitatea pentru acel lucru, să-i jignești pe alții sau de posibilele consecințe. Dacă oamenii nu fac nimic real și sunt mereu calculați și se tem să-și asume responsabilitatea și nu îndrăznesc să susțină principiile în lucrurile pe care le fac, asta arată că sunt deosebit de șireți și vicleni și au prea multe urzeli diabolice. Ce ticăloșie este să-ți dorești să te bucuri de harul și binecuvântările lui Dumnezeu și, totuși, să nu faci nimic real. Pe nimeni nu disprețuiește Dumnezeu mai mult decât pe oamenii vicleni și conspirativi. Indiferent ce gândești, nu practici adevărul, ești lipsit de loialitate și propriile considerații sunt întotdeauna implicate și ai mereu gânduri și idei personale. Dumnezeu veghează aceste lucruri, Dumnezeu știe. Credeai că Dumnezeu nu știe? E o nesăbuință să gândești asta! Și dacă nu te pocăiești imediat, vei pierde lucrarea lui Dumnezeu” (Părtășia lui Dumnezeu). „Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie devotată datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească voia lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă pe mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că El iubește oamenii cinstiți. Nu contează nici dacă suntem ignoranți sau avem calibru slab. Cheia este să avem o inimă corectă și cinstită, să nu ne deghizăm, să spunem deschis ce gândim, să căutăm și să avem părtășie cu ceilalți despre ceea ce nu înțelegem, să acționăm conform principiilor și în folosul lucrării bisericii și să fim loiali în îndatoririle noastre. Faceți asta și Dumnezeu e mulțumit. Dumnezeu analizează inimile oamenilor. Dacă ne dăm silința, chiar dacă uneori greșim fiindcă avem calibru slab sau nu înțelegem adevărul, tot există lecții de învățat. Atât timp cât putem accepta adevărul, cât îl putem căuta și putem evalua problemele la timp, pe măsură ce trece timpul, vom devia din ce în ce mai puțin și, treptat, vom stăpâni principiile și ne vom îndeplini bine îndatoririle. Biserica nu condamnă oamenii și nu-i trage la răspundere pentru o singură greșeală. Odată ce am înțeles asta, m-am simțit mult mai ușurată.

Ulterior, am vorbit deschis și am avut părtășie cu o soră despre starea mea din această perioadă, iar ea m-a ajutat cu multă răbdare. Având părtășie și căutând adevărul împreună, mi-am schimbat părerea greșită pe care o avusesem mereu. Înainte, îmi făceam mereu griji că, dacă nu urmam sfatul celorlalți și ofeream perspective și păreri diferite, ei ar fi crezut că eram arogantă și nu acceptam adevărul. De fapt, acest lucru era din cauză că nu puteam face diferența între aroganță și susținerea principiilor. Să susții principiile înseamnă să determini, prin căutarea adevărului, practicile care sunt în acord cu principiile și să aperi interesele bisericii, continuând să le susții și să nu faci compromisuri când ceilalți obiectează sau ridică probleme. Deși din afară pare să semene oarecum cu aroganța, asta înseamnă să susții adevărul și este un lucru pozitiv. Aroganța înseamnă să te simți mereu superior celorlalți, crezând că părerile și ideile proprii sunt corecte; când ceilalți prezintă un punct de vedere diferit, există încăpățânare în felul tău de a face lucrurile, fără căutare sau contemplare; pur și simplu mergi pe drumul tău și insiști că ce e greșit e corect. Toate aceste păreri vin din judecățile proprii și nu au bază în principiu. Cu toate astea, astfel de oameni le cer celorlalți să îi asculte și se facă așa cum spun ei. Aceasta este o fire satanică, o manifestare a aroganței. Mi-am amintit de frații și surorile care au fost demise în trecut. Unii dintre ei insistau asupra propriilor puncte de vedere, nu luau în serios sugestiile fraților și surorilor lor, nu căutau, nici nu chibzuiau, își susțineau mereu punctul de vedere și nu erau dispuși să revizuiască și să îmbunătățească lucrurile. Lucrurile pe care insistau nu erau niciodată în acord cu principiile, erau doar gânduri și preferințe personale. Aceasta este manifestarea aroganței. Dacă o persoană poate să evalueze și să hotărască în conformitate cu principiile că sugestiile celorlalți nu sunt potrivite și să-și exprime propriile păreri, asta nu este aroganță, ci înseamnă să ia lucrurile în serios și să-și asume în mod conștient responsabilitatea pentru lucrare. Când cineva nu înțelege pe deplin o problemă, dacă își exprima părerile în timp ce caută și are părtășie cu ceilalți nu înseamnă că insistă cu aroganță să se facă așa cum spun el, ci înseamnă că acesta caută principiile înainte să acționeze. Odată ce am înțeles acest aspect al adevărului, m-am simțit foarte ușurată.

Ulterior, când am primit multe sugestii în datoria mea, m-am rugat lui Dumnezeu să fiu calmă, am căutat adevărurile-principii relevante și am evaluat dacă revizuirile erau necesare pe baza principiilor. De asemenea, am luat inițiativa de a-mi comunica ideile și a le discuta cu toată lumea. Odată, când am terminat imaginea de fundal a unui videoclip, conducătorul meu a spus că nu se potrivea culoarea și a recomandat să o schimb. M-am gândit: „Dacă o voi schimba pe baza acestei sugestii, va fi o revizuire importantă și va întârzia cu siguranță difuzarea videoclipului. Chiar nu este o chestiune de principiu, e doar o preferință personală, așa că nu e nevoie să o schimb. Dar dacă nu o voi face, oare va crede conducătorul meu că sunt arogantă, neprihănită de sine și incapabilă să accept sugestiile oamenilor?” Când am început să ezit din nou, m-am rugat ca să-I cer lui Dumnezeu să mă îndrume în practicarea conform principiilor. După ce m-am rugat, am găsit câteva materiale de referință și apoi am lucrat cu conducătorul și cu supraveghetorul meu, pentru a căuta împreună principiile relevante. De asemenea, le-am împărtășit înțelegerea și părerile mele. Conducătorul și supraveghetorul au fost de acord cu punctul meu de vedere și, la scurt timp, videoclipul a fost difuzat pe internet. M-am simțit foarte fericită și în siguranță.

Amintindu-mi de experiența mea din această perioadă, am realizat că, de dragul de a mă proteja și a evita răspunderea, mi-am legat singură mâinile în datoria mea cu tot felul de griji. Să trăiesc în felul acela era obositor, iar eu nu eram foarte eficientă. Însă când am înțeles voia lui Dumnezeu și am practicat conform adevărurilor-principii, problemele au fost ușor de rezolvat, iar datoria mea a părut mult mai ușoară și mai relaxată. Am experimentat cu adevărat că, trăind după filosofii de viață satanice, nu puteam decât să fiu și mai vicleană și mai înșelătoare, nedemnă de încrederea celorlalți și neplăcută pentru Dumnezeu. Numai practicând adevărul și îndeplinindu-ți datoria pe baza adevărurilor-principii vei putea avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Doar în acest fel poți să te simți ferm și sincer și să regăsești pace și bucurie în inima ta.