36. Ascultând glasul lui Dumnezeu și întâmpinându-L pe Domnul

de Louis, Coreea de Sud

Dumnezeu Atotputernic spune: „Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că «Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos» vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale și viața. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic revelează faptul că cea mai mare greșeală comună a credincioșilor în întâmpinarea Domnului este să se agațe de cuvintele Bibliei și să-L aștepte să vină pe un nor, cum își imaginează ei. Chiar și atunci când aud că S-a întors, că exprimă adevăruri și face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă, ei nu investighează sau nu încearcă să asculte glasul lui Dumnezeu. Drept rezultat, își ratează șansa de a fi luați în Împărăția cerurilor de către Domnul. Când va veni ziua în care oamenii chiar Îl vor vedea pe Domnul Isus coborând pe un nor, lucrarea lui Dumnezeu de curățire și mântuire a omenirii se va fi terminat deja. Vor fi pedepsiți, vor plânge amarnic și vor scrâșni din dinți. Este foarte periculos să se agațe de propriile noțiuni și închipuiri, fără să caute adevărul sau să asculte glasul lui Dumnezeu! Împotmolit în astfel de noțiuni și închipuiri, aproape am ratat șansa de a-L întâmpina pe Domnul.

În trecut, am fost predicator într-o biserică-de-casă. În 1996, mă simțeam pustit și nu puteam obține nicio hrană, astfel încât călătoream des ca să ascult alte predici. Odată, am auzit pe cineva spunând că Fulgerul de la Răsărit era martor că Domnul Isus S-a întors în trup, că exprima adevăruri și înfăptuia lucrarea de judecată din zilele de pe urmă și destul de mulți frați și surori se alăturaseră deja Fulgerului de la Răsărit. Am fost foarte șocat și m-am gândit: „Domnul S-a întors? Cum e posibil așa ceva? Biblia spune: «Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în același fel în care L-ați văzut mergând spre cer» (Faptele Apostolilor 1:11). Domnul ar trebui să Se întoarcă, pe un nor, în trupul Său spiritual reînviat, arătându-ni-Se în mod public. De vreme ce nu am văzut așa ceva, cum poate spune cineva că El S-a întors? Partea referitoare la lucrarea de judecată a lui Dumnezeu întrupat este și mai greu de crezut.” Așa că nu am ascultat, nici nu am cercetat niciodată predicile Fulgerului de la Răsărit.

Într-o zi, fratele Weston de la biserica noastră a invitat încă două predicatoare. A spus că predicile lor aveau luminarea Duhului Sfânt și că puteam învăța ceva cu toții. Am fost încântat și i-am invitat și pe ceilalți frați și surori să participe. La adunare, surorile Lelia și Zoe au integrat Biblia în părtășia lor despre însemnătatea lucrării lui Dumnezeu din Epoca Legii și cea a Harului Și despre tainele numelor lui Dumnezeu. Au vorbit despre faptul că trăim într-un cerc vicios de a păcătui și a mărturisi, despre felul în care suntem murdari, corupți și nedemni de a-L vedea pe Domnul. Au mai spus că Biblia a profețit că Domnul va judeca și curăți omenirea când Se va întoarce în zilele de pe urmă pentru a ne înlătura natura păcătoasă. Este singura noastră cale de a fi pe deplin eliberați de păcat și demni de Împărăția cerurilor. Exact cum a spus Domnul Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul(Ioan 16:12-13). „Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă(Ioan 12:47-48). Părtășia surorilor a fost foarte luminătoare. Nu auzisem niciodată ceva asemănător în cei peste zece ani de credință ai mei. Trebuia să aud mai mult, așa că le-am invitat la mine acasă pentru a avea mai multă părtășie. Într-o seară, Lelia a vorbit despre cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul.” A mărturisit că Domnul Isus Se întorsese drept Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă. În special când am auzit cuvintele lui Dumnezeu menționând că „fulgerul luminează direct de la Răsărit la Apus”, mi-am dat seama că acesta era Fulgerul de la Răsărit. Am fost șocat, dar și dezamăgit. Cum putea fi valabil acest lucru? Nu auzisem asemenea predici luminătoare de ani de zile. Fusesem încântat, crezând că găsisem lucrarea Duhului Sfânt și că puteam, în sfârșit, dobândi hrana apei vii. Nu îmi imaginasem niciodată că se va dovedi a fi Fulgerul de la Răsărit! Stă scris în Biblie că Domnul Se va întoarce pe un nor, așa că ar trebui să ne va ia direct la cer. Cum puteau spune că Domnul Se întorsese în trup? N-am vrut să mai ascult o vorbă. Dacă le-aș fi lăsat să mă ducă pe o cale greșită, m-am gândit că tot ce îndurasem în anii mei de credință ar fi fost în van. Voiam, pur și simplu, să le dau afară. Dar pe de altă parte, cam după două săptămâni cu ele, văzusem că trăiau o umanitate foarte bună. Ne aflam în toiul iernii, era foarte frig și trecut de miezul nopții. Am simțit că ar fi de-a dreptul inuman să le dau pur și simplu afară. Eram foarte contrariat. Era ca o luptă internă pentru supremație – nu știam care era voia lui Dumnezeu. Am găsit o scuză pentru a mă întoarce în dormitorul meu, unde am îngenuncheat în rugăciune înaintea Domnului: „O, Doamne, chiar există lumină în părtășia acestor surori, dar mi-e teamă să nu fiu greșit îndrumat. Sunt atât de pierdut. Nu știu ce ar trebui să fac. Doamne, Te rog, îndrumă-mă.” După ce m-am rugat, mi-am amintit că Domnul Isus ne-a învățat să tratăm oamenii cu iubire. Să le dau afară nu ar fi fost în acord cu voia Domnului. Chiar dacă le-am lăsat să rămână, mă simțeam copleșit în fața celor două surori. Știam că părtășia lor era luminătoare și că venea de la lucrarea Duhul Sfânt, însă părtășia despre Dumnezeu care S-a întors în trup era foarte contrară noțiunilor mele. Mi-a trecut prin minte că aș putea, pur și simplu, să le întreb și să văd ce vor spune. Așadar, le-am întrebat: „Mărturisiți că Domnul Isus S-a întors în trup. Nu prea pot să accept asta. Stă scris clar în Biblie: «Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în același fel în care L-ați văzut mergând spre cer» (Faptele Apostolilor 1:11). Trupul spiritual al Domnului Isus a fost cel care S-a înălțat la cer după învierea Lui, prin urmare, ar trebui să fie trupul lui spiritual cel care coboară pe un nor atunci când El Se întoarce. Cum puteți spune că S-a întors în trup?”

Lelia a răspuns cu răbdare: „Există numeroase profeții biblice despre Domnul care Se întoarce în trup. Domnul Isus a spus: «Așa cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului» (Matei 24:27). «Fiți pregătiți și voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă așteptați!» (Matei 24:44). «Căci așa cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot așa va fi și cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație» (Luca 17:24-25). În profețiile Domnului Isus despre întoarcerea Sa, El a menționat de mai multe ori «Fiul Omului va veni», «venirea Fiului Omului» și «Fiul Omului în ziua Sa». „Fiul Omului” este Acela care Se naște din om și are umanitate normală. Dacă ar fi în formă spirituală, nu ar fi numit Fiul Omului. Iahve Dumnezeu a fost în formă spirituală, așa că nu putea fi numit Fiul Omului. Îngerii sunt duhuri, așa că nu pot fi numiți Fiii Omului. Domnul Isus era numit Hristos, Fiul Omului, fiindcă El era Duhul lui Dumnezeu întrupat și era Fiul Omului care avea umanitate normală. Așadar, atunci când Domnul Isus a spus «venirea Fiului Omului» și «Fiul Omului va veni» a fost o referire la întoarcerea Domnului întrupat în zilele de pe urmă.”

Apoi, Zoe a spus: „Domnul Isus Și-a profețit propria întoarcere: «Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație.» Dumnezeu a apărut și Își îndeplinește lucrarea întrupat drept Fiul Omului, în zilele de pe urmă. Exact ca Domnul Isus Hristos, El arată din exterior ca un fiu obișnuit al omului. Oamenii nu-L recunosc drept Hristos și Îl tratează ca pe un om obișnuit. Mai ales cei din lumea religioasă și, de asemenea, cei care fac parte din regimul Satanei se aliază pentru a-L condamna pe Hristos al zilelor de pe urmă și a I se împotrivi. Acest lucru îndeplinește perfect profeția Domnului: «Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație.» Dacă ar fi conform ideilor oamenilor și Domnul ar veni în forma Sa spirituală, în zilele de pe urmă, apărând pe un nor cu toată slava și arătându-Se în mod public tuturor popoarelor, toți ar cădea înaintea Lui, închinându-se și venerându-L și nimeni nu I s-ar opune. Atunci cum s-ar îndeplini această profeție?”

Asta m-a ajutat să înțeleg că, dacă Domnul chiar ar apărea direct în forma Sa spirituală, în zilele de pe urmă, toți aceia care L-ar vedea ar cădea la pământ și nimeni nu I s-ar împotrivi. Atunci, această profeție: „Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație” ar fi imposibil să fie îndeplinită. M-am gândit la faptul că Fulgerul de la Răsărit mărturisește întoarcerea Domnului Isus și că lumea religioasă și guvernul PCC fac totul pentru a i se împotrivi și a-l condamna. Nu îndeplinește asta profeția Domnului de a fi respins de această generație? Se poate ca Dumnezeu Atotputernic să fie chiar Domnul Isus întors? Biblia chiar profețește venirea Fiului Omului, dar încă erau unele lucruri pe care nu le înțelegeam. Domnul a spus, de asemenea: „Iată, El va veni pe nori și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui(Apocalipsa 1:7). Mă întrebam cum s-ar putea îndeplini acea profeție dacă Domnul chiar S-ar întoarce în formă întrupată drept Fiul Omului. Așa că le-am spus despre dilema mea.

Lelia a avut această părtășie: „Domnul e credincios. Fiecare cuvânt al Lui se va adeveri. E doar o chestiune de timp. Există multe profeții biblice despre întoarcerea Domnului. În afară de venirea Lui pe un nor, există și profeții despre întruparea și venirea Sa în secret. De exemplu, Domnul a spus: «La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”» (Matei 25:6). «Dar despre ziua și ora aceea nu știe nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul), ci numai Tatăl» (Matei 24:36). Și e profeția din Apocalipsa: «Iată, Eu vin ca un hoț» (Apocalipsa 16:15). În profețiile care menționează «ca un hoț», «la miezul nopții a răsunat un strigăt», «nu știe nimeni», El vorbea despre întoarcerea Sa în secret. Domnul vine în două feluri diferite, în zilele de pe urmă. Se întrupează în secret drept Fiul Omului și, de asemenea, vine în mod public, pe un nor. Adică, mai întâi vine întrupat în secret, pentru a exprima adevărul, a judeca și curăți omenirea și pentru a face un grup de biruitori înaintea dezastrelor. Odată ce Dumnezeu întrupat Își va fi terminat lucrarea de mântuire a omenirii în secret, se vor abate dezastrele, iar El îi va răsplăti pe cei buni și îi va pedepsi pe cei răi. Abia atunci va veni Dumnezeu în mod public pe un nor, dezvăluindu-Se tuturor națiunilor și popoarelor. Acela e momentul în care se vor împlini în întregime profețiile întoarcerii publice a Domnului. Toți cei care acceptă lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic, care sunt curățiți de firile lor corupte vor fi protejați de Dumnezeu și salvați din dezastre. Ei vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Însă aceia care resping lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, care fac tot posibilul ca să i se opună și să o condamne, vor fi pedepsiți în timpul dezastrelor, plângând amarnic și scrâșnind din dinți. Acest lucru va îndeplini profeția din Apocalipsa: «Iată, El va veni pe nori și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui» (Apocalipsa 1:7).” Apoi mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că «Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos» vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale și viața. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus? Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”).

Deodată, mi s-au deschis ochii. Am văzut că întoarcerea Domnului se produce în etape. Mai întâi, El Se întrupează, vorbește și lucrează în secret, iar apoi vine în mod public pe un nor, arătându-Se tuturor popoarelor. Am văzut că delimitasem întoarcerea Domnului la ultimul mod, din cauza noțiunilor și închipuirilor mele. Ideea că era imposibil să vină întrupat era greșită. Nu mai puteam să insist asupra ei. M-am gândit la aceste cuvinte de la Domnul Isus: „Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide(Matei 7:8). Acum, în fața întoarcerii Domnului, trebuia să am o inimă cu frică de Dumnezeu și să investighez asta în mod serios pentru a îndeplini voia Domnului. Altfel, probabil că aș fi alungat de Domnul!

Apoi le-am întrebat: „De vreme ce Domnul Se întrupează mai întâi pentru a lucra în secret când Se întoarce, cum putem fi siguri că Dumnezeu Atotputernic este Dumnezeu întrupat, Hristos al zilelor de pe urmă?” Lelia a răspuns foarte fericită: „Timp de mii de ani, nimeni nu a înțeles aceste taine, adevărurile despre ceea ce înseamnă cu întruparea și cum putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu întrupat. Acum, Dumnezeu Atotputernic ne-a dezvăluit toate aceste taine și adevăruri.” Apoi mi-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „«Întruparea» este arătarea lui Dumnezeu în trup; Dumnezeu lucrează în rândul omenirii create în chipul trupului. Deci, pentru ca Dumnezeu să fie întrupat, trebuie să fie mai întâi trup, trup cu umanitate normală; aceasta este cea mai importantă condiție prealabilă. De fapt, implicația întrupării lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu trăiește și lucrează în trup, că Dumnezeu în esența Sa devine trup, devine om(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența trupului locuit de Dumnezeu”). „Întrupare înseamnă că Duhul lui Dumnezeu devine un trup, adică, Dumnezeu devine trup; lucrarea pe care o face trupul este lucrarea Duhului, care este îndeplinită în trup, exprimată prin trup. Nimeni, cu excepția trupului lui Dumnezeu, nu poate îndeplini lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; adică, numai trupul întrupat al lui Dumnezeu, această umanitate normală – și nimeni altcineva – nu poate exprima lucrarea divină(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența trupului locuit de Dumnezeu”). „Dumnezeul întrupat este numit Hristos, iar Hristos este trupul îmbrăcat de Duhul lui Dumnezeu. Acest trup este diferit de orice om care este făcut din carne. Această diferență se datorează faptului că Hristos nu este alcătuit din carne și oase; El este întruparea Duhului. El are atât o umanitate normală, cât și o divinitate completă. Divinitatea Lui nu este deținută de niciun om. Umanitatea Sa normală susține toate activitățile Sale normale în trup, în timp ce divinitatea Sa săvârșește lucrarea lui Dumnezeu Însuși(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc”). „Cel care este Dumnezeu întrupat va avea esența lui Dumnezeu și Cel care este Dumnezeu întrupat va deține exprimarea lui Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu Se întrupează, El va da naștere lucrării pe care intenționează să o facă și, de vreme ce Dumnezeu Se întrupează, va exprima ceea ce este El și va putea să aducă adevărul omului, să îi dăruiască viață și să îi indice calea. Trupul care nu are esența lui Dumnezeu categoric nu este Dumnezeu întrupat; în privința aceasta nu există nicio îndoială. Dacă omul intenționează să cerceteze dacă este forma întrupată a lui Dumnezeu, atunci el trebuie să coroboreze lucrul acesta după firea pe care o exprimă El și cuvintele pe care le spune. Adică, pentru a corobora faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu și dacă este sau nu adevărata cale, cineva trebuie să discearnă pe baza esenței Lui. Și astfel, pentru a stabili dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia stă în esența Lui (lucrarea Lui, cuvântările Lui, firea Lui și multe alte aspecte), mai degrabă decât în aspectul exterior. Dacă omul scrutează doar înfățișarea Lui exterioară și, ca urmare, nu ține seamă de esența Lui, aceasta arată că omul e incult și ignorant(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”).

Lelia și-a continuat părtășia după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Hristos este Dumnezeu întrupat. El este Duhul lui Dumnezeu, înveșmântat în trup, care a devenit un om obișnuit, lucrând și rostind cuvinte printre oameni. Dumnezeu întrupat arată ca un om obișnuit, nu măreț sau supranatural. El are toată rațiunea, gândirea și sentimentele unui om normal. Mănâncă, doarme și poartă veșminte exact ca o persoană obișnuită, trăiește printre oameni și interacționează cu ei într-un mod foarte real. Dar în afară de umanitate normală, El are și o esență divină pe care oamenii nu o au. De aceea Hristos poate înfăptui lucrarea proprie a lui Dumnezeu. El poate încheia o epocă veche și începe una nouă. Esența Lui este adevărul, calea și viața. El poate exprima adevărul și susține oamenii oriunde și oricând – El ne poate da o cale de practică. Hristos poate dezvălui și taine, exprima firea lui Dumnezeu, ceea ce are El și ceea ce este și înțelepciunea și atotputernicia Lui. Cuvintele lui Hristos pot îndeplini orice. Nu există nicio ființă umană care să poate face asta. Domnul Isus arăta ca un om obișnuit, dar avea esență divină. Apariția și lucrarea Sa au început Epoca Harului și au încheiat Epoca Legii. El a exprimat adevărul, ne-a oferit calea căinței și ne-a iertat păcatele. A fost îngăduitor și răbdător și ne-a spus să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Ne-a arătat firea îndurătoare și miloasă a lui Dumnezeu. În timp ce a lucrat, ne-a arătat și multe semne și minuni, de exemplu, a vindecat orbii, a făcut ologii să meargă, a liniștit mările cu un cuvânt, a înviat morții, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, și altele. Acest lucru a dezvăluit pe deplin autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Lucrarea, cuvintele Domnului Isus și firea pe care a exprimat-o au fost o dovadă adecvată că El era Dumnezeu întrupat. Numai Dumnezeu poate să exprime adevărul, să încheie o epocă veche și să înceapă una nouă, să exprime firea lui Dumnezeu și înțelepciunea lucrării Sale. În afară de Isus, nimeni nu poate exprima adevărul, ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este, nici nu poate să termine propria lucrare a lui Dumnezeu. Și prin acest mod putem determina dacă Dumnezeu Atotputernic este Dumnezeu întrupat, Hristos al zilelor de pe urmă. Acest lucru nu se bazează pe felul în care arată, pe genul de familie în care S-a născut, pe statutul social avut sau pe măsura în care are vreun prestigiu. Cel mai important este să căutăm și să investigăm lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, văzând dacă El poate să exprime adevărul și să înfăptuiască lucrarea lui Dumnezeu. Dacă exprimă adevărul și firea lui Dumnezeu, dacă înfăptuiește lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, atunci, chiar dacă pare foarte obișnuit, cu niciun statut sau putere deosebită și în ciuda condamnării și respingerii oamenilor, El este Dumnezeu întrupat. El este Hristos.”

Prin părtășia ei, am înțeles mai bine că Dumnezeu întrupat poate exprima adevărul și înfăptui lucrarea lui Dumnezeu. Este singura bază pentru a determina dacă cineva este Hristos. Zoe a continuat părtășia: „Pentru a confirma dacă Dumnezeu Atotputernic este Dumnezeu întrupat, nu putem să ne uităm doar la aparențe. Trebuie să ne asigurăm prin cuvintele, lucrarea și firea pe care o exprimă. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic exprimă adevăruri și face lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, pe temelia lucrării de răscumpărare a Domnului Isus. A încheiat Epoca Harului și a inaugurat Epoca Împărăției. Dumnezeu Atotputernic a rostit milioane de cuvinte. A dezvăluit taina planului de gestionare de 6000 de ani a lui Dumnezeu, taina celor trei etape ale lucrării Sale, taina întrupării lui Dumnezeu și povestea ascunsă a Bibliei. A revelat felul în care Satana corupe omenirea, modul în care Dumnezeu o mântuiește și face lucrarea de judecată și curățire a oamenilor în zilele de pe urmă, cum alege oamenii după felul lor și cum le determină finalul și destinația, și altele. Dumnezeu Atotputernic Își exprimă firea care este în primul rând dreaptă, judecând și expunând natura noastră satanică de a ne opune lui Dumnezeu și firile noastre corupte. Ne arată calea spre a ne lepăda de păcat și spre a fi și curățiți.” Zoe și-a împărtășit, de asemenea, propria experiență de a fi judecată și mustrată prin cuvintele lui Dumnezeu. A spus: „Nu am văzut cât eram de arogantă, egoistă și vicleană până nu am fost judecată, mustrată, încercată, rafinată și emondată prin cuvintele lui Dumnezeu. Aveam credință și mă sacrificam pentru Dumnezeu, dar tot păcătuiam și mă împotriveam tot timpul lui Dumnezeu din cauza naturii mele satanice. De pildă, mereu îmi plăcea să mă fălesc și să-i fac pe oameni să mă admire. Îi certam cu înfumurare pe ceilalți și îi obligam să facă ce spuneam eu. Îi mințeam și îi înșelam pe ceilalți pentru a-mi apăra numele și statutul. Lista poate continua. Prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că trăiam mânată de firea mea satanică și îmi lipsea cu desăvârșire o asemănare umană. Mi-am dat seama și că firea Lui dreaptă nu tolerează nicio jignire și am început să am mă tem oarecum de El în inima mea. De asemenea, am resimțit regret și ură de sine și am început să mă axez pe practicarea adevărului pentru a-mi înlătura firea satanică și a mă căi cu adevărat în fața lui Dumnezeu. S-a produs o schimbare treptată în firea mea coruptă. Realizările lucrării și ale cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic sunt suficiente pentru a fi siguri că El este Dumnezeu întrupat, că El este Hristos al zilelor de pe urmă.”

Părtășia surorilor mi-a înseninat inima. Am văzut că secretul pentru confirmarea apariției Fiului Omului și a faptului că El este Hristos întrupat este să vedem dacă poate exprima cuvintele și firea lui Dumnezeu și dacă poate înfăptui lucrarea pentru a încheia vechea epocă și a o începe pe cea nouă. Dumnezeu Atotputernic a exprimat atât de multe adevăruri și face lucrarea de judecată și curățire a omenirii. A început Epoca Împărăției și a încheiat Epoca Harului. Desigur, asta înseamnă că El e Hristos, întoarcerea Domnului! Înainte, nu înțelesesem niciodată adevărul. Pur și simplu așteptam orbește ca Domnul să vină pe un nor în forma Sa spirituală și apoi să îi ia pe credincioși direct în Împărăția cerurilor, așa că nu m-am deranjat să caut sau să investighez când am auzit că Se întorsese deja. Aproape că mi-am ratat șansa de a fi reunit cu Domnul. Ce nesăbuit am fost!

După aceea, am citit cu nesaț cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Am aflat multe adevăruri și taine pe care nu le înțelesesem niciodată până atunci Și am devenit foarte sigur că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors! Am împărtășit lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă cu peste 100 de frați și surori din rețeaua mea. Când I-au citit cuvintele și I-au auzit glasul, au fost mișcați până la lacrimi de bucurie. S-au întors către Dumnezeu Atotputernic, I-au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă și au participat la ospățul Mielului!

Anterior: 35. O viață în pragul morții

Înainte: 37. Ce se află în spatele lipsei de opinie

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

73. Mântuirea lui Dumnezeu

de Yi Chen, ChinaDumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare –...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte