28. Povestea mea despre colaborare
Eram responsabilă pentru lucrarea de udare în cadrul unei biserici. Pe măsură ce Evanghelia se extindea și mai mulți oameni acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, eu nu doar udam nou-veniții, ci și urmăream activitatea lucrătorilor responsabili cu udarea și îi ajutam să-și rezolve problemele și dificultățile. Nu puteam ține pasul cu totul, așa că unii credincioși noi nu erau udați la timp și pierdeau entuziasmul de a participa la adunări. Conducătoarea meu a decis ca sora Carmen să lucreze cu mine pentru a evita întârzierile în lucrare. Am fost fericită să aud acest lucru, deoarece Carmen găsea problemele lucrării și prelua povara în datoria ei. Întotdeauna obținea rezultate bune în ceea ce privește udarea. Parteneriatul cu ea mi-ar fi compensat lacunele și, de asemenea, mi-ar fi luat de pe umeri o parte din stresul lucrării.
Mai târziu, am adăugat-o pe Carmen la echipa de udare. Unii oameni din echipa de udare erau destul de pasivi la acel moment, iar Carmen a început să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva stările. Răspundea imediat când membrii echipei puneau întrebări. M-am simțit incomod să văd toate acestea. Mă gândeam că, înainte, când am fost singura responsabilă de chestiunile cu privire la lucrare, întotdeauna eu eram cea care le răspundea la întrebări, însă, odată cu sosirea ei, preluase un rol de conducere, lăsându-mă în umbră pe mine. În plus, avea o iluminare în părtășia ei care mie îmi lipsea, așa că toată lumea sigur urma să creadă că era mai bună decât mine. Acest gând m-a făcut să mă simt foarte inconfortabil. Mă simțeam de parcă îmi fura sclipirea, făcându-mă să-i par inferioară sub toate aspectele, și nu mă simțeam grozav în legătură cu ea. Am încetat să citesc mesajele pe care le trimitea echipei și nu comunicam activ cu ea – o izolam intenționat. Pentru că nu o țineam în mod activ la curent pe Carmen cu activitatea noastră, chiar după câteva zile, ea nu și-a putut da seama de adevărata stare a fraților și surorilor, iar lucrarea noastră nu și-a revenit. Știam că ar fi trebuit să merg să discut cu membrii echipei responsabile cu udarea despre stările și greutățile lor pentru a avea părtășie și a le rezolva imediat. Dar, apoi, m-am gândit că sora Carmen preluase un rol de conducere și că exista o înțelegere tacită între toți că, în principal, ea se ocupa de lucrarea de udare. Mă temeam că, dacă le rezolvam eu problemele membrilor echipei și lucrarea ieșea bine, unii frați și unele surori care nu cunoșteau situația reală ar fi spus că acest lucru era mulțumită lui Carmen și ar fi admirat-o și mai mult. Atunci eu aș fi devenit invizibilă. Așa că nu am avut părtășie cu membrii echipei responsabile cu udarea. Au trecut câteva zile și eficiența lucrării noastre de udare continua să scadă. Am văzut că sora Carmen părea îngrijorată și tot trimitea grupului cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie, dar eu eram nepăsătoare, ba chiar savuram într-un fel acest lucru. Simțeam că era mai bine că lucrarea nu mergea grozav, ca să spună conducătoarea că sora Carmen nu era bună și nu mă egala. Mă cam deranjau aceste gânduri, dar nu am reflectat serios asupra lor la acel moment.
Într-o zi, o conducătoare mi-a spus că, recent, lucrarea noastră de udare nu obținuse rezultate bune, că sora Carmen voia să afle despre nou-veniți, așa că ar trebui să o adaug la grupurile lor de adunare. M-au luat palpitațiile când am auzit-o pe conducătoare spunând că se va face acest aranjament. M-am gândit că sora Carmen era mai competentă decât mine, că, dacă se alătura acelor grupuri de adunare, se familiariza cu credincioșii noi și le rezolva problemele foarte repede, obișnuindu-se cu lucrarea noastră, voi fi depășită cu mult de ea. Nu voiam să se ducă la toate grupurile și m-am gândit că m-aș putea descurca singură. Așa că am găsit scuze pentru a refuza. Apoi, m-am simțit vinovată pentru asta și m-am rugat lui Dumnezeu. Prin rugăciune, mi-am dat seama că doar îmi protejam numele și statutul făcând acest lucru și că asta nu era conform voii lui Dumnezeu. Dar nu eram mulțumită ca sora Carmen să fie în fiecare grup de adunare imediat și mă temeam că, în cele din urmă, îmi va lua funcția. Apoi, m-am gândit cum clericii aceia religioși fac tot ce pot pentru a izola bisericile ca să-și protejeze statutul și să-și păstreze mijlocul de trai, ținând credincioșii strâns în pumnul lor, nelăsându-i să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă sau să întâmpine întoarcerea Domnului. Ei I se opun direct lui Dumnezeu și sunt antihriștii dezvăluiți de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Nu o lăsam pe Carmen să se implice în lucrarea noastră ca să-mi pot proteja reputația și statutul. Nu țineam și eu strâns în pumnul meu frații și surorile? Mă opuneam lui Dumnezeu, precum clericii. Știam că trebuia să schimb direcția imediat și să-mi lepăd motivele incorecte. În ziua următoare, am inclus-o pe Carmen în grupurile de adunare și m-am simțit puțin mai liniștită.
Deși am adăugat-o la grupurile de adunare, nu am căutat-o pentru a discuta lucrarea, așa că fiecare dintre noi încă acționa independent. Au trecut câteva săptămâni și lucrarea noastră de udare tot nu se îmbunătățea. Când conducătoarea m-a întrebat de ce se întâmpla acest lucru, nu am știut ce să-i răspund. M-am simțit puțin vinovată mai târziu și apoi am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu în timpul rugăciunilor mele devoționale și al reflecției mele: „Oamenii nu au o înțelegere fundamentală sau esențială despre ei înșiși; în schimb, se concentrează și își dedică energia pentru a ajunge să-și cunoască acțiunile și dezvăluirile exterioare. Chiar dacă unii oameni sunt ocazional în stare să spună câte ceva despre cunoașterea lor de sine, nu va fi foarte profund. Nimeni nu s-a gândit vreodată că este un anumit tip de persoană sau că are un anumit tip de natură din cauza faptului că a făcut un anumit tip de lucru sau că a dezvăluit un anumit lucru. Dumnezeu a dat în vileag natura și esența omului, dar ceea ce înțeleg oamenii este că modurile lor de a face lucrurile și modurile lor de a vorbi sunt imperfecte și deficiente; prin urmare, este o sarcină extenuantă ca ei să pună adevărul în practică. Oamenii cred că greșelile lor sunt doar manifestări de moment, dezvăluite fără grijă, mai degrabă decât că sunt manifestări ale naturii lor. Atunci când oamenii gândesc astfel, le este foarte greu să se cunoască cu adevărat și le este foarte dificil să înțeleagă și să practice adevărul. Întrucât ei nu cunosc adevărul și nu însetează după el, când vine vorba despre a pune adevărul în practică, ei doar respectă regulile într-un mod superficial. Oamenii nu își consideră natura ca fiind foarte rea și nu cred că sunt atât de răi încât să trebuiască să fie distruși sau pedepsiți. Totuși, conform standardelor lui Dumnezeu, oamenii sunt prea profund corupți, sunt încă departe de standardele pentru mântuire, deoarece ei au doar unele abordări care nu par să încalce fățiș adevărul, dar, de fapt, nu practică adevărul și nu sunt ascultători față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Chibzuind la acest lucru, am înțeles că, pentru autocunoaștere, ar trebui să-mi compar gândurile, motivele și perspectivele cu spusele lui Dumnezeu, că ar trebui să-mi cunosc și să-mi disec natura-esență și calea pe care mă aflam și apoi să caut să le rezolv cu adevărul. Acesta este singurul mod de a te schimba și a te căi cu adevărat. Dacă doar recunoaștem că avem firi corupte sau că am făcut ceva greșit fără a ne cunoaște propria natură-esență, fără a vedea cât de profund corupți suntem sau cât de periculoasă este starea în care ne aflăm, atunci nu vom tânji să căutăm adevărul, să urmărim schimbarea și cu atât mai puțin să ne căim cu adevărat. Am văzut că doar recunoșteam că îmi protejam numele și statutul, și că faptul că nu voiam s-o las pe Carmen să li se alăture grupurilor însemna să mă opun lui Dumnezeu, dar nu înțelegeam deloc clar ce fel de fire dezvăluiam, care îi era esența și pe care cale pășeam în datoria mea. Deși am adăugat-o grupurilor, până la urmă, era doar o schimbare de comportament și nu-mi rezolvasem firea coruptă. În plus, nu-mi lăsasem cu adevărat egoul la o parte ca să colaborez cu ea. Cum putea să aibă succes lucrarea noastră astfel? Am spus o rugăciune când mi-am dat seama de acest lucru, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să mă cunosc pe mine însămi cu adevărat.
Într-o zi, în timpul rugăciunilor mele devoționale, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei, fără amestecul altcuiva. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe statutul și prestigiul. Și, astfel, încearcă să-i submineze și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să ofere mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască bine numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și realizeze datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze minciuni ca să-i hărțuiască și să-i pedepsească, până când fac să fie alungați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și vicios lucru legat de antihriști. […] Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să ofere o mărturie bazată pe experiență adevărată pentru a le fi de folos aleșilor lui Dumnezeu, a-i edifica și a-i sprijini, și câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să îndepărteze și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, ticăloșia, urâțenia și răutatea antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când un antihrist alege un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă. Indiferent de câte lucruri care sunt bune sau aduc beneficii lucrării casei lui Dumnezeu fac acești oameni care practică adevărul, antihriștii vor depune mari eforturi pentru a ascunde aceste fapte. Ba chiar vor distorsiona faptele ca să-și asume meritele pentru lucrurile bune, dând vina pentru lucrurile rele pe alții, drept mod de a se eleva pe ei înșiși și de a desconsidera alți oameni. Antihriștii au o mare gelozie și ură față de cei care urmează adevărul și pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Se tem că acești oameni le vor amenința statutul, așa că fac tot ce pot pentru a-i ataca și a-i exclude. Ei le interzic fraților și surorilor să stea lângă aceștia, să ia legătura cu aceștia sau să sprijine sau să laude acești oameni care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiență. Acesta e faptul care expune mai bine în evidență natura satanică a antihriștilor, căreia îi este lehamite de adevăr și Îl urăște pe Dumnezeu. Și, astfel, dovedește și că antihriștii sunt un contracurent malefic în cadrul bisericii, că sunt cei vinovați pentru tulburarea lucrării bisericii și zădărnicirea voii lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Dumnezeu spune că antihriștii prețuiesc în special statutul și, când cineva din sfera lor de lucru pare că li-l amenință, ei o oprimă și o izolează pe acea persoană. Ei nu o lasă să preia roluri importante sau de conducere, iar antihriștii chiar vor sacrifica interesele bisericii pentru a-și proteja propriul statut. Sunt extrem de egoiști și malițioși. Comportamentul meu nu a fost precum al unui antihrist? De când a venit să lucreze cu mine Carmen, am văzut că era mai bună decât mine la acea lucrare și la părtășia despre adevăr. Am fost supărată de acest lucru și am considerat-o dușmana mea, adversara mea. Am crezut că, odată cu venirea ei, prelua un rol de conducere, îmi fura toată sclipirea și că, dacă îmbunătățea mai mult performanțele lucrării noastre, asta m-ar fi făcut să par incompetentă. Din această cauză, am izolat-o intenționat în loc să colaborez activ cu ea și să o familiarizez cu lucrarea noastră. Când am văzut că lucrarea noastră de udare avea de suferit, nu am efectuat activități de urmărire și nu am rezolvat problemele, ci, mai degrabă, m-am temut că, dacă rezolvam problemele și, drept urmare, ne descurcam mai bine, atunci Carmen ar fi primit laudele. Chiar mai rău, când am văzut că eficiența lucrării noastre continua să scadă, nu m-am îngrijorat, ci chiar am savurat acest lucru. Eram mulțumită că lucrarea avea de suferit și m-am gândit că, din cauza asta, conducătoarea va crede că eram mai bună decât ea și funcția mea va fi sigură. Îmi păsa doar de numele și statutul meu și nu m-am gândit niciun pic la greutățile ei sau care vor fi consecințele dacă nou-veniții nu erau udați bine. Am fost atât de egoistă și răutăcioasă! Când conducătoarea m-a pus să o includ pe Carmen în grupuri, m-am înfipt și mai adânc pe poziții. Simțeam că era pe cale să mă depășească sau chiar să mă înlocuiască, așa că am găsit motive să refuz. Pentru a-mi menține poziția, am ostracizat-o și am tratat biserica drept teritoriul meu personal. În aria mea de responsabilitate, nu i-am dat nicio șansă să iasă în evidență sau să-și lase punctele tari să se evidențieze. Eram o dictatoare. Nu însemna asta să dezvălui firea unui antihrist? Am fost puțin șocată. Nu m-am gândit niciodată că puteam fi atât de arogantă și malițioasă, că aș putea să o ostracizez atât de mult doar pentru a-mi menține statutul. Nu țineam cont de udarea nou-veniților sau dacă lucrarea bisericii suferea vreun pic, voiam doar să-mi satisfac propriile ambiții nebunești. Chiar eram îmbătată de nume și statut.
Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență, țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a-L asculta sau mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, vrea să dobândească prestigiu și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc prestigiul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește statutul și prestigiul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc prestigiul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propriul prestigiu și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor îndeplini cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul prestigiului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și libera propagare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc prestigiul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi prestigiul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin o pistă pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”). Tremuram de frică după ce am citit asta. Dumnezeu dezvăluie că a urmări numele și statutul înseamnă să ne conducem propria întreprindere și asta înseamnă să pășești pe calea unui antihrist. În esență, înseamnă să acționezi drept lacheul Satanei și asta perturbă lucrarea bisericii. Îi jignește firea lui Dumnezeu. Pe cât mă gândeam mai mult la asta, pe atât mă agitam mai mult. Lucrarea evanghelică era în toi și din ce în ce mai mulți oameni acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Fiind responsabilă cu udarea, chiar ar fi trebuit să mă gândesc la voia lui Dumnezeu, sprijinind și udând imediat nou-veniții, ajutând cu noțiunile și confuzia lor, ca să poată pune repede o bază pe adevărata cale. Însă eu urmăream numele și statutul în loc să-mi văd de lucrare. Nu depuneam efort în datoria mea, nu plăteam un preț și nu mă gândeam cum să ud mai bine nou-veniții, ba, mai mult, nici nu voiam ca altcineva să fie implicat. Nu perturbam lucrarea bisericii? Nu eram o piedică pentru mântuirea altora de către Dumnezeu? Eram unealta Satanei, jucând un rol negativ, și pășeam pe calea unui antihrist împotriva lui Dumnezeu. Eram responsabilă pentru lucrarea de udare, dar nu mă puteam ocupa de ea singură, de aceea conducătoarea a aranjat ca sora Carmen să mă ajute, ceea ce era un lucru bun, și orice persoană conștientă sau rezonabilă ar fi colaborat activ cu altcineva pentru a oferi sprijin și a uda noii credincioși cât de curând posibil. Dar eu nu mă gândeam deloc la lucrarea bisericii. Pentru a-mi păstra numele și statutul, am exclus-o pe Carmen, am ținut-o departe de frați și surori și am împiedicat-o să-i ajute să-și rezolve problemele, ceea ce era un obstacol serios pentru lucrarea noastră de udare și întârzia intrarea în viață a fraților și surorilor. Asta nu însemna să-mi fac datoria. Însemna clar că fac rău. Dacă tot nu mă căiam, știam că Dumnezeu mă va expune și mă va alunga ca fiind un antihrist. A fost groaznic să-mi dau seama de acest lucru și chiar mi-am regretat toate acțiunile și comportamentul. Am spus o rugăciune: „O, Dumnezeule, am urmărit numele și statutul, perturbând lucrarea bisericii. Sunt lipsită de orice umanitate. Tot ce fac Îți este potrivnic. Dumnezeule, vreau să mă căiesc Ție…”
Apoi, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). A fost luminător pentru mine să citesc cuvintele lui Dumnezeu. În cadrul unei datorii, interesele bisericii trebuie să fie pe primul loc și ar trebui să dedicăm tot ce avem datoriei. Nu ar trebui să facem calcule pentru nume și statut, trebuie să cooperăm și să fim ca un tot unitar cu frații și surorile noastre, să depunem toate eforturile pentru a lucra conform principiilor ca să putem câștiga lucrarea Duhului Sfânt și să obținem cu ușurință rezultate din lucrarea noastră. Așa că m-am dus să discut cu Carmen, m-am deschis în fața ei despre corupția pe care o dezvăluisem și am discutat despre ce aflasem despre mine însămi. M-am simțit mult mai liberă după părtășia noastră și eram pregătită să colaborez cu ea pentru lucrarea noastră de udare.
Nu după mult timp, am aflat că niște credincioși noi, care fuseseră reticenți să participe la adunări, primiseră ajutorul lui Carmen, își rezolvaseră noțiunile, participau acum cu regularitate la adunări și voiau să preia o datorie. Din nou, m-am simțit puțin nemulțumită. Mai înainte, eu nu le înțelesesem problemele cu adevărat, dar Carmen s-a ocupat de ele. Asta nu mă făcea să-i par inferioară? La acel gând, mi-am dat seama că nu abordam lucrurile în mod adecvat și mi-am adus aminte de ceva ce a spus Dumnezeu: „Cooperarea între frați și surori este un proces de compensare a punctelor slabe ale unuia cu punctele forte ale altuia. Îți folosești punctele forte pentru a compensa neajunsurile altora, iar alții își folosesc punctele forte pentru a compensa carențele tale. Asta e ceea ce înseamnă să compensezi slăbiciunile proprii cu punctele forte ale celorlalți și să cooperezi în mod armonios. Numai atunci când cooperează în armonie, oamenii pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult din asta, cu atât mai multă realitate au, calea lor devine mai luminată când o parcurg, iar ei devin din ce în ce mai liniștiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Carmen era mai bună decât mine la părtășia despre adevăr și la rezolvarea problemelor, așa că trebuia să învăț de la ea. Așadar, am întrebat-o cum avea părtășie și rezolva problemele nou-veniților și, prin părtășia ei, mi-a dat unele informații despre cum să le tratez problemele. Simțeam că era grozav să lucrez cu ea, că-mi putea compensa punctele slabe și că acesta era harul lui Dumnezeu. Apoi, când am observat că unii frați și unele surori erau pasivi în datoria lor, am căutat-o pe Carmen pentru a discuta ca să aflăm care era cauza negativității lor și despre ce tip de adevăr ar trebui să avem părtășie cu ei pentru a rezolva acest lucru. Am găsit repede cuvintele relevante ale lui Dumnezeu despre care să avem părtășie cu ei. Au devenit mai activi în datoria lor după această părtășie. Unii udau credincioșii noi, unii împărtășeau Evanghelia. Treptat, mai mulți oameni făceau o datorie în cadrul bisericii. Prin sprijin și udare, mai mulți nou-veniți au câștigat o bază pe adevărata cale și majoritatea se adunau cu regularitate și făceau o datorie. Apoi, când aveam probleme în datoria mea, le discutam imediat cu Carmen și, când ea vedea că frații și surorile aveau probleme cu îndatoririle lor, mi le spunea imediat ca să pot urmări problemele și să le rezolv. Colaboram ca un tot unitar și mă simțeam mult mai împăcată.
Această experiență mi-a arătat că urmărirea numelui și statutului înseamnă să mergi pe calea unui antihrist, lucrând drept lacheul Satanei și perturbând lucrarea bisericii. Dacă n-ar fi existat judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu, n-aș fi fost niciodată conștientă de corupția pe care o revelam sau de firea mea antihristă, nu aș fi renunțat niciodată la dorința mea de statut și nu aș fi colaborat cu Carmen. Sunt profund recunoscătoare pentru mântuirea lui Dumnezeu!