de Hailey, Japonia

În iulie 2020, supraveghetorul meu a rânduit să preiau lucrarea surorii Iris și să fac videoclipuri. Am fost foarte fericită, dar am realizat și că aveam să întâmpin câteva probleme și dificultăți în noua mea datorie, așa că avea să trebuiască să învăț și să întreb când nu înțelegeam. Dar cum Iris mi-a predat lucrarea ei, a spus că avea o nouă datorie, cu un volum mare de lucru, și că voia să termine repede cu mine. Mi-am dat seama că nu plănuia să aștepte până stăpâneam eu lucrarea, înainte să plece. N-am putut decât să mă îngrijorez. „Nu cunosc această lucrare, oare chiar o pot prelua pe toată odată?” Iris m-a întrebat dacă aveam dificultăți. Eram pe cale să-mi exprim grijile, dar apoi m-am gândit: „Abia ne-am cunoscut și prima impresie e importantă. Se grăbește să-și preia noua datorie, așa că nu pot să o rețin. Dacă întreb despre dificultăți și am pretenții înainte să încep lucrarea, ce va crede despre mine? Oare nu va crede că îi preiau slujba fără să înțeleg nimic și că sunt persoana nepotrivită pentru asta?” Așadar, împotriva voinței mele, am spus: „N-am nicio întrebare.” Ca să dovedesc că aveam calibru și puteam descoperi probleme, am făcut și câteva sugestii despre procedeele profesionale pe care mi le-a prezentat. Pe atunci, mi-am dat seama că-mi ascundeam în mod deliberat neajunsurile. Dacă ea credea eronat că aveam un calibru bun și scurta timpul în care mă învăța, oare faptul că stăpâneam lent lucrarea nu ar fi întârziat lucrurile? Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce o spusesem deja, nu-mi puteam retrage cuvintele. În viitor, o puteam întreba dacă aveam probleme.

A doua zi, Iris mi-a spus că, în viitor, sora Josie avea să-mi fie parteneră. A spus că Josie a început să facă videoclipuri de mai puțin de o lună, a învățat repede și acum își putea face datoria singură. Ulterior, când am discutat lucrarea cu Josie, mi-a explicat, cu mare pricepere, derularea activității și a discutat cu mine despre cum să împărțim muncă, să cooperăm și așa mai departe. Părea că știe sigur ce face. Știam că eram mai puțin competentă decât Josie, dar ca să o împiedic pe Iris să vadă diferența dintre mine și Josie, am devenit foarte atentă în preajma ei și mi-am făcut griji cu privire la dezvăluirea neajunsurilor mele. Când aveam probleme pe care nu le puteam rezolva, încercam să citesc cât mai multe informații posibil și să le rezolv eu, în loc să o întreb pe ea. Deși munceam din greu, progresam lent. Când conducătorul nostru a venit să ne verifice lucrarea, erau multe detalii pe care nu le puteam înțelege. Josie a răspuns la aproape toate întrebările conducătorului nostru. Asta m-a deprimat și m-am simțit de parcă eram inutilă. Curând, trecuse mai mult de o săptămână și, întrucât tot nu puteam lucra singură, Iris nu putuse să plece și să-și înceapă noua datorie. Asta m-a stânjenit și mai mult și m-a făcut să mă simt slabă, dar tot nu am fost dispusă să-i vorbesc deschis lui Iris despre starea mea, îngrijorându-mă că, dacă afla că devenisem deprimată ușor din cauză că nu învățam repede, ar fi putut crede că statura mea era mică, la fel ca și calibrul meu și că eram incompetentă. În perioada aceea, nu voiam să las pe nimeni să-mi vadă starea groaznică. Voiam numai să mă familiarizez cu lucrurile și să încep să lucrez cât mai repede, ca Iris să poată pleca, în sfârșit, și eu să nu mă mai fac de râs în fața ei, în fiecare zi. Dar progresul meu încă era foarte lent și nu puteam simți deloc îndrumarea lui Dumnezeu. Suferind, am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut și I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să mă cunosc.

Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni încearcă mereu să-și ascundă adevăratul sine, își poleiesc imaginea, se deghizează mereu, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile și vor mereu să le prezinte celorlalți cea mai bună parte a lor – ce fel de fire este aceasta? Aceasta este aroganță, prefăcătorie, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). „Oamenii sunt inerent ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul clar și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, există o fire coruptă, o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Indiferent care este adevărata lor măsură, toți vor să se prezinte ca niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină o figură oarecum cunoscută și să-i facă pe alții să creadă că sunt perfecți și fără cusur, fără niciun defect; ei doresc să fie văzuți de alți oameni ca niște indivizi capabili, puternici, excepționali sau faimoși și măreți, cu o imagine grandioasă și impunătoare, cu abilitatea de a face orice și nimic din ce nu pot face. Ei simt că dacă ar cere ajutorul altora, ar părea incapabili și inferiori și că oamenii i-ar disprețui. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar se dovedește că după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «E aproape gata, aproape!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nici pe departe nu e gata, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este o suferință doar pentru a-și salva reputația cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu vor să fie oameni obișnuiți, nu vor să fie oameni de rând, oameni normali, ci supraoameni, indivizi excepționali sau oameni capabili. Aceasta este o problemă atât de mare! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, prostia și lipsa de înțelegere din cadrul umanității normale, ei vor ascunde totul și nu-i vor lăsa pe alții să vadă – se deghizează mereu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit întocmai starea. După ce am preluat slujba, nu m-am gândit decât cum să stăpânesc cât mai curând lucrarea, ca toți să poată vedea că aveam calibru bun și eram capabilă să lucrez. Când am preluat-o, am aflat că Iris se grăbea să plece. Era evident că nu puteam stăpâni atât de multe procedee profesionale într-un timp atât de scurt, însă până și ceva de genul: „Nu-mi pot aminti atât de multe, aș vrea să mă mai înveți câteva zile” era un lucru pe care nu îndrăzneam să-l spun. Ba chiar am folosit trucuri și am avut, în mod voit, sugestii pentru sora mea, ca să dovedesc că aveam un calibru profesional. Nu voiam ca Iris să vadă că îi eram inferioară lui Josie, așa că m-am ascuns și deghizat și mai mult și am fost mereu foarte atentă în preajma lui Iris, de teamă să nu-mi dezvălui, din greșeală, neajunsurile. Deoarece acesta a fost momentul în care am preluat lucrarea, conducătorul și frații și surorile mele urmăreau cu toții cum evoluam și mă îmi făceam griji că, odată ce calibrul și adevărata statură mi-ar fi fost dezvăluite, oamenii aveau să mă desconsidere. În cazul în care conducătorul observa că nu aveam calibru, nu eram potrivită să fac videoclipuri și mă înlătura, asta ar fi fost foarte stânjenitor. Așadar, n-am vrut să întreb când aveam întrebări și dificultăți. M-am ascuns mereu și m-am deghizat astfel, deci cum aș fi putut să progresez? Când oamenii încep o nouă datorie, totul e necunoscut, așa că e normal să fie multe lucruri pe care ei nu le înțeleg. În plus, îmi lipseau aptitudinile de lucru, așa că trebuia să pun întrebări și să caut mai mult, dar eram mult prea arogantă. Voiam să demonstrez că mă descurcam bine singură și mă puteam ocupa de lucrare, așa că m-am prefăcut mereu că înțelegeam lucrurile și m-am deghizat, ceea ce mi-a îngreunat înțelegerea lucrurilor, a întârziat preluarea lucrării și a împiedicat-o să plece pe Iris. Ceea ce făceam era, de fapt, dăunător. Am întârziat lucrarea noastră și nu m-am simțit niciodată vinovată, în tot acest răstimp făcându-mi griji că oamenii aveau să-mi vadă adevăratele abilități sau că aveam să fiu desconsiderată. Eram complet irațională!

Ulterior, am găsit o cale de practică în cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină. A învăța cum să te deschizi și să ai părtășie este primul pas spre a avea pătrundere în viață. După aceea, trebuie să înveți să-ți diseci și să-ți înțelegi gândurile și acțiunile și să reflectezi prompt, să faci corecturi și să-ți schimbi cursul în privința celor care merg împotriva adevărului și nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a asimila adevărul, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce sunt ale Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. În toate lucrurile, te destăinui și arunci o lumină asupra ta; nu ții lucrurile ascunse, nu disimulezi lucrurile, nici nu maschezi lucrurile. În schimb, ai părtășie cu frații și surorile, dezvăluindu-te și destăinuindu-te, permițându-le să-ți vadă ideile și gândurile interioare și atitudinea ta cinstită. În acest fel, adevărul va prinde treptat rădăcini, va înflori și va da roade în tine și, puțin câte puțin, vei vedea rezultate. Inima ta va deveni din ce în ce mai cinstită și va ajunge să fie din ce în ce mai mult de partea lui Dumnezeu și vei ști să protejezi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți faci datoria, iar când nu le protejezi, conștiința ta va fi neliniștită. Aceasta va fi dovada că adevărul a avut un efect asupra ta și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, dacă ai neajunsuri sau o fire coruptă și te deghizezi mereu ca să creezi o iluzie pentru ceilalți, asta e viclenie și înșelătorie și un lucru făcut dintr-o natură satanică. Dacă faci asta, nu vei pătrunde niciodată în adevăr. Ar trebui să fiu directă și deschisă atât despre părțile mele bune, cât și despre cele rele și ar trebui să fiu onestă cu ceilalți oameni și cu Dumnezeu. Astfel, inima mea ar deveni din ce în ce mai onestă, iar eu aș putea trăi în prezența lui Dumnezeu, problemele și abaterile mele ar putea dispărea cu timpul, iar asta m-ar putea împiedica s-o iau pe calea greșită de a urmări faima și statutul. După ce am avut o cale de practică, m-am destăinuit și am vorbit cu Iris despre starea mea. Pe neașteptate, Iris a spus, după ce m-am destăinuit, că și ea și-a dat seama că nu-și îndeplinise responsabilitățile. Se gândea numai să-și preia noua datorie, așa că nu-mi predase cum trebuie lucrarea. A spus și că avea să plece numai după ce înțelegeam lucrurile. Am fost foarte emoționată când am auzit asta. Am experimentat că, dacă te destăinui și le arăți celorlalți neajunsurile și lipsurile tale, poți obține ajutorul și sprijinul lor, poți face echipă cu ei în îndatoririle tale și, mai important, poți face lucrurile cu o atitudine onestă și ascultătoare. Asta înseamnă să trăiesc în prezența lui Dumnezeu și să fiu responsabilă cu datoria mea, lucru ce poate dobândi aprobarea lui Dumnezeu. După aceea, i-am spus surorii mele adevărul despre cât înțelegeam din lucrare, iar ea m-a ajutat într-o manieră țintită, ceea ce m-a făcut să învăț multe. Mi-am dat seama și că motivul pentru care îmi era atât de greu să-mi fac datoria era că voiam să mă familiarizez și să stăpânesc toată lucrarea deodată, ca să dovedesc că aveam capacitatea de a o face, lucru care m-a făcut să pierd abilitatea de a prioritiza sarcinile și mi-a întârziat progresul. După aceea, am împărțit lucrarea pe categorii, în funcție de importanță și urgență, ca să pot face lucrurile într-o manieră țintită și organizată și m-am familiarizat rapid cu lucrarea. Prin această experiență, am gustat dulceața de a practica adevărul. Am văzut și importanța de a avea intențiile corecte și o atitudine onestă în datoria mea. Numai în felul acesta pot câștiga îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. După aceea, când am întâmpinat probleme pe care nu le înțelegeam, am căutat proactiv cu frații și surorile mele, pentru a găsi soluții. După ce am practicat astfel o vreme, am crezut că dorința mea de reputație și statut se diminuase și că, în practica mea de a mă destăinui și a fi onestă, am obținut o anumită pătrundere. Dar curând, mi s-a infirmat părerea pe care o aveam despre mine.

După aproximativ o lună, întrucât nu eram capabilă de această slujbă și volumul de lucru a scăzut, conducătorul meu a rânduit să mă întorc la vechea mea slujbă de a uda nou-veniții. Mi s-a părut foarte rușinos și n-am vrut să dau ochii cu frații și surorile cu care am udat nou-veniți în trecut. Voiam să scap de asta și, să predic, în schimb, Evanghelia, dar întoarcerea mea la slujba de a-i uda pe nou-veniți era bătută-n cuie. M-am simțit ca un balon dezumflat, cu capul plecat, incapabilă să mă ridic. O soră din apropierea mea, care a văzut că starea mea nu era bună, mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu despre ascultare și a spus că voia să-mi vorbească. M-am pus în gardă imediat: „Oare sora mea a văzut că eram într-o stare proastă? Oare m-ar desconsidera dacă ar ști că fusesem scoasă din grupul meu de dinainte? Dacă ar fi știut că eram negativă fiindcă nu puteam renunța la imaginea mea, oare ar fi considerat că eu credeam în Dumnezeu de ani întregi fără să câștig niciunul dintre adevărurile-realitate? Ar fi crezut că eram o persoană care nu urmărea adevărul?” Așadar, m-am apărat politicos: „Acum că lucrarea video nu mai are nevoie de atâția oameni, mai devreme sau mai târziu aș fi fost transferată. Și sora Melania a fost transferată înapoi.” Am menționat-o pe Melania fiindcă ea supraveghease inițial lucrarea de udare și, dacă se întorsese, era normal ca și eu să mă fi întors. După ce sora mea a auzit asta, n-a mai întrebat nimic. Mi-am spus că, în acea conjunctură, nu puteam fi slabă. Trebuia să fiu puternică și să-mi îndeplinesc în mod activ datoria, ca toți să poată vedea că nu mă deranja că am fost transferată și că mă puteam supune acestui lucru. Mi-am dat silința să mă deghizez și să mă prefac că sunt puternică, dar, de fapt, mă simțeam nefericită și deprimată. Uneori mă gândeam cum am respins ajutorul surorii mele și regretam asta: „S-a oferit, amabilă, să mă ajute, așadar, de ce am respins-o ca să-mi protejez imaginea? De ce nu am putut, pur și simplu, să fiu deschisă cu ea?”

Ulterior, un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, trimis de o soră, mi-a oferit o anumită înțelegere a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție dezvăluie, încearcă mereu să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea are legătură cu firile corupte? Deghizarea este o chestiune care ține de firile corupte, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este deosebit de detestată de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să argumentezi și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Cum evaluează alții acest lucru? Ce simt ei? Dezgust și scârbă. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, să o comenteze și să o discearnă, și dacă o poți diseca și dezvălui pentru ca alții să o vadă, care va fi părerea tuturor despre tine? Cu siguranță vor spune că ești o persoană cinstită, deoarece inima ta este deschisă lui Dumnezeu, și ei pot vedea inima ta prin acțiunile și comportamentul tău. Dar dacă încerci să te deghizezi și să-i înșeli pe toți, ei vor avea o părere proastă despre tine și vor spune că ești o persoană proastă și neînțeleaptă. Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți admite greșeala, toată lumea va spune că ești cinstit și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea face greșeli. Toată lumea are neajunsuri și defecte. Și toată lumea are aceleași firi corupte. Nu te crede mai nobil, mai desăvârșit și mai bun decât alții; a gândi astfel este atât de lipsit de rațiune! Odată ce poți vedea clar firile corupte ale oamenilor și adevărata față a esenței lor corupte, și nu încerci să-ți acoperi propriile greșeli și nu folosești greșelile altora împotriva lor, și ești capabil să le abordezi pe ambele corect, abia atunci vei vedea lucrurile în profunzime și nu vei face lucruri prostești, și vei fi o persoană înțeleaptă. Toți cei care sunt lipsiți de rațiune nu sunt oameni înțelepți, sunt proști. Ori de câte ori fac o greșeală sau fac ceva absurd și sunt emondați, meditează la asta și încearcă mereu să se justifice și să se apere, în timp ce se furișează pe la spate. Este dezgustător să fii martor la asta. De fapt, ceea ce fac ei este imediat evident pentru alți oameni, și totuși ei încă fac un spectacol flagrant. Pentru alții, pare un spectacol de clovni. Nu este aceasta prostie? Chiar este. Oamenii proști nu au nicio înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai nobili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este prostie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Eu eram nesăbuita dezvăluită în cuvântul lui Dumnezeu, jucând mereu un rol în fața celorlalți, exact ca un clovn. În zilele acelea, din cauza transferului meu, am crezut că am pierdut faima și statutul și am ajuns la înțelegeri greșite și negativitate. Sora mea a vrut să mă ajute, dar eu nu m-am destăinuit ca să caut adevărul împreună cu ea, pentru a-mi rezolva problemele și dificultățile. În schimb, m-am pus imediat în gardă. Suspectam că a văzut că eram negativă și neascultătoare, așa că am încercat să-mi dau seama cum să-mi ascund slăbiciunea și să-mi ușurez situația. Eram atât de înșelătoare! Deși îmi amăgisem sora făcând asta și-mi păstrasem imaginea, nu am putut primi sprijin și ajutor de la ea. Starea mea negativă nu a putut fi înlăturată la timp și am trăit în întuneric și durere. Nu era o nesăbuință? Mi-am făcut-o cu mâna mea și meritam să sufăr! În toți anii mei de credință în Dumnezeu, firea mea coruptă nu se schimbase mult și, oricând era vorba despre imaginea sau statutul meu, mereu mă ascundeam și mă deghizam involuntar. Nu aveam niciodată încredere în frații și surorile mele și petreceam fiecare zi în întuneric, ca un prizonier în robia Satanei. Eram nefericită și slabă și nu puteam să scap. Eram cu adevărat jalnică! M-am rugat neîncetat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mereu mă deghizez ca să fiu admirată și trăiesc în suferință. Te rog să mă ajuți și să mă conduci ca să mă pot înțelege, să mă pot urî, să mă căiesc și să mă schimb cu adevărat.”

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care dezvăluia antihriștii. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și mențină vanitatea și mândria, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune și acea lature a sa care este răzvrătită și coruptă, acest lucru îi va leza grav statutul și reputația – și va fi mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Chiar dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are firi corupte, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde venerația și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu li se vadestăinui oamenilor într-un mod candid; orice s-ar întâmpla, nu va renunța la puterea și statutul său în favoarea nimănui altcuiva; în schimb, va încerca tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. […] Ei nu-și dezvăluie niciodată slăbiciunile fraților și surorilor și nici nu încearcă niciodată să-și cunoască propriile deficiențe și neajunsuri; în schimb, fac tot posibilul pentru a le acoperi. Oamenii îi întreabă: «Crezi în Dumnezeu de atâția ani, ai avut vreodată îndoieli cu privire la Dumnezeu?» Ei răspund: «Nu.» Sunt întrebați: «Ai regretat vreodată că te-ai lepădat de toate, consumându-te pentru Dumnezeu?» Ei răspund: «Nu.» «Când erai bolnav, te-ai simțit necăjit și ți-a fost dor de casă?» Și ei răspund: «Niciodată.» Așadar, vezi tu, antihriștii se înfățișează ca fiind devotați, cu voință de fier și capabili să se lepede de sine și să sufere, asemeni cuiva care este pur și simplu impecabil și lipsit de defecte sau probleme. Dacă cineva scoate în evidență corupția și neajunsurile lor, dacă îi tratează în mod egal, ca pe un frate sau o soră obișnuită și se destăinuie și are părtășie cu ei, cum tratează aceștia problema? Ei fac tot posibilul pentru a se explica și justifica, pentru a dovedi că au dreptate și, în cele din urmă, pentru a-i face pe oameni să vadă că nu au nicio problemă și că sunt persoane desăvârșite, spirituale. Nu este totul o impostură? Cei care se cred fără cusur și sfinți sunt impostori cu toții. De ce spun că toți sunt niște impostori? Spuneți-Mi, există cineva fără cusur în omenirea coruptă? Există cineva care este cu adevărat sfânt? (Nu.) Categoric nu. Cum poate omul să obțină perfecțiunea când este atât de profund corupt de Satana și, pe deasupra, nici nu e înzestrat, din naștere, cu adevărul? Doar Dumnezeu este sfânt; toată umanitatea coruptă este pângărită. Dacă o persoană s-ar da drept cineva sfânt, spunând că este fără cusur, ce ar fi acea persoană? Ar fi un diavol, o satană, un arhanghel – ar fi un antihrist autentic. Doar un antihrist ar pretinde să fie o persoană fără cusur și sfântă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit foarte tulburată. Ca să-și mențină poziția și imaginea printre oameni, antihriștii folosesc deghizarea și falsitatea ca să înșele și să inducă oamenii în eroare și să se facă pe ei înșiși să pară oameni perfecți și spirituali, care nu simt niciodată slăbiciune sau nu dezvăluie corupție. Fac asta ca să ocupe o funcție printre oameni și să-i determine pe aceștia să-i admire. M-am uitat la comportamentul meu și am văzut că era la fel cu al unui antihrist. Mă prefăceam mereu și mă deghizam când vorbeam și acționam. Când am făcut un videoclip, nu m-am destăinuit ca să caut în legătură cu întrebările și dificultățile mele și am preferat să întârzii lucrarea ca să-mi mențin statutul și imaginea. Când am fost transferată, m-am temut că sora mea avea să afle că fusesem scoasă din echipă și că avea să mă desconsidere, așa că am inventat o scuză pentru a ascunde faptele și am încercat să-i fac pe ceilalți să creadă că mă întorsesem pentru nevoile lucrării. Metoda mea era demnă de dispreț! Am reflectat și asupra faptului că, indiferent dacă aveam dificultăți sau dacă manifestam negativitate, rareori m-am destăinuit, de teamă să nu fiu desconsiderată și, chiar dacă am făcut-o, era doar superficial. Cea mai mare parte a timpului, vorbeam doar despre practica mea pozitivă, ca să-i fac pe oameni să creadă că aveam statură și puteam practica adevărul odată ce-l înțelegeam. Am trudit atât de mult ca să-mi gestionez imaginea și statutul, încât tot ce spuneam și făceam era deghizare și prefăcătorie. Când întâmpinam eșecuri și obstacole, încercam să arăt o statură mai măreață decât ceilalți, ca să-i fac pe oameni să mă admire. M-am gândit la antihriștii excluși din biserică. Foarte mulți dintre ei rosteau adesea cuvinte și doctrine și strigau sloganuri, se deghizau în adepți devotați ai adevărului, de parcă nu fuseseră corupți de Satana. Deși erau admirați și venerați o vreme, natura lor era de a urî și disprețui adevărul și, în cele din urmă, din cauza faptului că făceau mult rău, au fost dezvăluiți și alungați de Dumnezeu. El nu tolerează nicio ofensare a firii Sale. Dumnezeu condamnă astfel de ipocriți și nu mântuiește deloc astfel de oameni. Dacă refuzam să urmăresc adevărul și mă deghizam mereu pe baza firii mele satanice, nu era doar o chestiune care dăuna vieții mele. Aveam să fiu condamnată și alungată de Dumnezeu! Am realizat că starea mea era foarte periculoasă. Nu mai voiam să fiu ipocrită. Voiam doar să mă căiesc și să mă schimb.

În zilele care au urmat, am căutat în mod conștient părți din cuvântul lui Dumnezeu referitoare la cum să fii o persoană onestă. Un pasaj pe care l-am găsit spunea: „Orice ți s-ar întâmpla, dacă vrei să spui adevărul și să fii o persoană onestă, trebuie să fii capabil să renunți la mândria și la vanitatea ta. Când nu înțelegi ceva, spune că nu înțelegi; când ceva îți este neclar, spune că îți e neclar. Nu-ți fie teamă că alții te vor privi de sus sau vor avea o părere proastă despre tine. Dacă tot timpul vorbești din inimă și cinstit în acest fel, vei găsi bucuria, pacea și un simț al eliberării și al libertății în inima ta, iar vanitatea și mândria nu te vor mai constrânge. Indiferent cu cine interacționezi, dacă te poți deschide într-un mod candid despre ceea ce gândești cu adevărat, dacă poți împărtăși cu ceilalți ceea ce este în inima ta și nu te prefaci sub nicio formă că știi lucruri pe care nu le știi, atunci aceasta este o atitudine onestă. Uneori, oamenii s-ar putea să te privească de sus și să spună că ești nesăbuit pentru că spui întotdeauna adevărul. Ce ar trebui să faci într-o astfel de situație? Ar trebui să spui: «Chiar dacă toți spun că sunt nesăbuit, eu tot aleg să fiu o persoană onestă și nu una înșelătoare. Voi vorbi sincer și conform faptelor. Deși sunt murdar, corupt și netrebnic înaintea lui Dumnezeu, tot voi spune adevărul, fără prefăcătorie și deghizări.» Dacă vorbești în felul acesta, inima ta va fi liniștită și împăcată. Ca să fii o persoană onestă, trebuie să renunți la vanitatea și la mândria ta și, pentru a spune adevărul și a vorbi din inimă, nu ar trebui să te temi că vei fi ridiculizat și desconsiderat de ceilalți. Chiar dacă alții te consideră nesăbuit, nu ar trebui să te cerți sau să te aperi. Dacă poți să practici adevărul în felul acesta, poți deveni o persoană onestă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poate cineva să trăiască adevărata asemănare umană”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică. Orice corupție sau slăbiciune avem sau dacă sunt lucruri pe care nu le înțelegem și orice cred ceilalți, doar destăinuindu-ne, căutând adevărul și urmărind să fim persoane oneste putem să scăpăm treptat de robia și controlul firilor noastre corupte și să trăim cu libertate și ușurare. Mi-am jurat că eram gata să practic conform cuvântului lui Dumnezeu și să urmăresc să fiu o persoană simplă și deschisă. După ce m-am întors la udarea nou-veniților, nu m-am mai deghizat cum făceam înainte. La întruniri, m-am destăinuit fraților și surorilor despre adevărata mea stare din acea perioadă. Deși le-am dezvăluit tuturor faptul hidos că-mi menținusem imaginea și statutul, cel puțin mi-au cunoscut adevărata stare. Făcând asta, am simțit că o mare greutate mi se ridicase de pe inimă și am avut un sentiment profund de eliberare și ușurare. În plus, frații și surorile mele nu m-au desconsiderat și au putut să învețe câteva lecții din experiența mea. Conducătorul meu a avut părtășie cu mine, m-a ajutat și m-a sprijinit după ce a aflat despre starea mea, lucru care mi-a oferit o anumită conștientizare a pericolelor și consecințelor urmăririi faimei și statutului.

Prin această experiență, mi-am dat seama că a fi onestă în loc să mă deghizez reprezintă o atitudine de adevărată căință înaintea lui Dumnezeu. Doar practicând adevărul și faptul de a fi o persoană onestă, drumul poate deveni tot mai larg și mai luminos.