Versete din Biblie pentru referințe:

„Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape!” (Matei 4:17).

„Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28).

„Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13).

„Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu acceptă cuvintele Mele are cine să-l judece: Calea pe care am spus-o Eu, aceea îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:47-48).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Sarcina Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau să se bucure spre desfătarea lor. Oamenii se bucurau doar de pace și fericire, de toleranța și iubirea Lui, de mila și bunătatea Lui iubitoare. Abundența de lucruri de care să se bucure oamenii, la care aceștia aveau acces la momentul respectiv – sentimentul de pace și siguranță din inimile lor, sentimentul de liniște din duhul lor și bizuirea pe Isus Mântuitorul – toate acestea se datorau epocii în care trăiau. În Epoca Harului, omul fusese deja corupt de Satana și, prin urmare, pentru a îndeplini lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri, era nevoie o abundență de har, de îngăduință nemărginită și răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă suficientă pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel încât să aibă efect. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică pe Isus. Tot ce au știut ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că s-au născut în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să poată fi răscumpărați, ei au trebuit să se bucure de multele și feluritele haruri pe care Isus le-a pogorât asupra lor, ca să le fie de folos. Astfel, ei au putut fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, șansa să fie răscumpărați, bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de harul abundent pogorât de Isus. Așa cum a spus Isus: „Am venit să-i răscumpăr nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus S-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată șansa să fie răscumpărat și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare de 6000 de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6000 de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai grave, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii doar ar fi fost capabili să-L slujească pe Iahve sub domnia legii, dar păcatele lor le-ar fi depășit pe cele ale primilor oameni creați. Cu cât Isus a iubit mai mult omenirea, iertându-i păcatele și pogorând asupra ei suficientă milă și bunătate iubitoare, cu atât mai mult a fost îndreptățită omenirea să fie mântuită de Isus, să fie numită mieii rătăciți pe care Isus i-a răscumpărat cu un preț mare. Satana nu a putut să se amestece în această lucrare, întrucât Isus Și-a tratat discipolii așa cum o mamă iubitoare își îngrijește pruncul la piept. El nu S-a supărat pe ei și nici nu i-a disprețuit, ci a fost plin de alinare; El niciodată nu Și-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor și a trecut cu vederea neroziile și ignoranța lor, până în punctul de a spune: „Iartă-i pe ceilalți de 70 de ori câte șapte”. Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalți și numai așa au primit oamenii iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărata poveste a lucrării din Epoca Răscumpărării”

Evanghelia pocăinței a fost propovăduită în Epoca Harului și, dacă omul credea, atunci el era mântuit. Astăzi, în loc de mântuire, se vorbește doar despre cucerire și desăvârșire. Nu se mai spune că, dacă o persoană crede, întreaga sa familie va fi binecuvântată sau că, odată mântuită, e mântuită pentru totdeauna. Astăzi, nimeni nu rostește aceste cuvinte și astfel de lucruri sunt depășite. La acea vreme, lucrarea lui Isus era lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă tu credeai în El, El te răscumpăra; dacă tu credeai în El, nu mai aparțineai păcatului, erai eliberat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai în El, nu aveai să mai aparții păcatului. La acea vreme, Isus a făcut multe lucrări care erau dincolo de înțelegerea ucenicilor Lui și a spus multe lucruri pe care oamenii nu le-au înțeles. Aceasta deoarece, în acel moment, El nu a oferit nicio explicație. Astfel, la câțiva ani după ce El a plecat, Matei a creat o genealogie pentru Isus și alții, de asemenea, au făcut multă lucrare care reprezenta voia omului. Isus nu a venit să-l desăvârșească și să-l câștige pe om, ci să facă o etapă a lucrării: să dea naștere Evangheliei Împărăției Cerurilor și să desăvârșească lucrarea de răstignire. Și, astfel, odată ce Isus a fost răstignit, lucrarea Sa s-a încheiat pe deplin. Dar, în etapa actuală – lucrarea de cucerire – trebuie rostite mai multe cuvinte, trebuie făcute mai multe lucrări și trebuie să existe multe procese. La fel trebuie dezvăluite și tainele lucrării lui Isus și a lui Iahve, astfel încât toți oamenii să poată avea înțelegere și claritate în credința lor, căci aceasta este lucrarea zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă reprezintă încheierea lucrării lui Dumnezeu, momentul finalizării lucrării.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”

Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-l învăța pe om, pentru a expune substanța omului și pentru a-i diseca faptele și cuvintele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să I se supună lui Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie loial lui Dumnezeu, cum se cuvine ca omul să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firile sale corupte. Mai ales, cele care expun cum Îl respinge omul pe Dumnezeu vizează și mai mult modul în care omul este o întruchipare a Satanei și o forță ostilă lui Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu explică pe deplin natura umană în doar câteva cuvinte; El o expune și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de expunere și de emondare nu pot fi înlocuite de cuvinte obișnuite; mai degrabă, adevărul pe care omul nu îl deține absolut deloc este folosit pentru a săvârși această lucrare de expunere și de emondare. Doar metodele de acest fel pot fi numite judecată; doar prin acest tip de judecată poate omul să fie subjugat și pe deplin convins în privința lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea de judecată este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea de judecată i-a permis omului să dobândească multă înțelegere despre intențiile lui Dumnezeu, despre scopul lucrării lui Dumnezeu și despre tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, i-a permis omului să își înțeleagă și să își cunoască esența coruptă și rădăcina corupției sale, precum și să-și descopere fața urâtă. Aceste efecte sunt toate produse de lucrarea de judecată, deoarece esența acestei lucrări este, de fapt, lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea de judecată prin adevăr”

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvinte pentru a inaugura noua epocă, pentru a schimba mijloacele prin care lucrează și pentru a face lucrarea întregii epoci. Acesta este principiul conform căruia lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup și vorbește din diferite perspective, permițându-i omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, și să vadă înțelepciunea și minunăția Sa. Dumnezeu lucrează în acest fel pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire, desăvârșire și eliminare a oamenilor. Acesta este adevăratul sens al folosirii cuvintelor pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvinte, oamenii ajung să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, substanța omului și în ce se cuvine să intre omul. Prin cuvinte, toată lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă în Epoca Cuvântului este realizată. Prin cuvinte, oamenii sunt dezvăluiți și eliminați și încercați. Oamenii au văzut aceste cuvinte, le-au auzit și le-au recunoscut existența. Drept urmare, ei au ajuns să creadă în existența lui Dumnezeu, atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și inima lui Dumnezeu de iubire și mântuire a omului. Termenul „cuvinte” poate fi obișnuit și simplu, dar cuvintele rostite de gura Dumnezeului întrupat zguduie universul; transformă inimile oamenilor, transformă noțiunile lor și vechile lor firi și transformă modul în care obișnuia să arate întreaga lume. De-a lungul epocilor, numai Dumnezeul de astăzi lucrează în acest fel și numai El vorbește astfel și îl mântuiește pe om astfel. Începând din acest moment, omul trăiește sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, înconjurat de păstorirea și proviziile cuvintelor Sale; oamenii trăiesc cu toții în lumea cuvintelor lui Dumnezeu, printre blestemele și binecuvântările cuvintelor lui Dumnezeu, iar majoritatea oamenilor trăiesc sub judecata și mustrarea cuvintelor Sale. Aceste cuvinte și această lucrare sunt toate de dragul mântuirii omului, împlinirii voii lui Dumnezeu și schimbării aspectului inițial al lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea folosind cuvinte, îi conduce pe toți oamenii din univers folosind cuvinte, îi cucerește și îi mântuiește folosind cuvinte și, în cele din urmă, va folosi cuvinte pentru a pune capăt întregii lumi vechi, încheindu-Și în întregime planul de gestionare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”

Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este calea prin care omul câștigă viața și este singura cale prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferită de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu vei fi niciodată vrednic să intri pe poarta Împărăției Cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de reglementări, de cuvinte și de lanțurile istoriei nu vor fi niciodată capabili să câștige viața, nici să câștige calea veșnică a vieții. Asta deoarece tot ceea ce dobândesc ei este o apă tulbure de care se agață de mii de ani, în locul apei vieții care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se oferă apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fii ai iadului. Atunci, cum pot ei să-L vadă pe Dumnezeu? Doar cauți să te agăți de trecut, să stai nemișcat și să menții lucrurile așa cum sunt și nu cauți să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie; oare, atunci, nu vei fi mereu potrivnic față de Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt copleșitori și puternici, precum valurile năvalnice și tunetele bubuitoare – totuși, tu stai și aștepți pasiv pieirea, agățându-te de ceea ce este vechi și așteptând să-ți cadă lucrurile în poală. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează urmele pașilor Mielului? Cum poate acest lucru demonstra că Dumnezeul de care te ții este Dumnezeul care e mereu nou și niciodată vechi? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum te pot ele conduce să cauți pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus la cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt doar niște cuvinte care nu pot oferi decât o consolare temporară, nu adevăruri care sunt capabile să îți dea viață. Cuvintele Scripturilor pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul; nu sunt cuvinte pline de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața umană, cu atât mai puțin calea care te poate conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți dau un motiv să reflectezi? Nu te fac să înțelegi tainele pe care le cuprind? Oare ești capabil să te trimiți de unul singur în cer pentru a-L întâlni pe Dumnezeu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți duce singur în cer să te bucuri de fericirea familiei împreună cu Dumnezeu? Încă visezi acum? Atunci, te îndemn să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum – uită-te să vezi cine săvârșește acum lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci asta, nu vei dobândi niciodată adevărul și nu vei câștiga niciodată viața.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”