de Tian Tian, China

Într-o primăvară, eu și câțiva doctori cu vechime am ieșit la un grătar. Pe drum, câțiva săteni au recunoscut-o pe Dna. Dr. Wang. Păreau atât de fericiți și recunoscători. Au întâmpinat-o cu căldură. Apoi, când găteam, ne-am dat seama că ne lipsesc niște lucruri. Sătenii au fost foarte amabili. Când vedeau că avem nevoie de ceva, ne dădeau de la ei. Câteva articole necesare de zi cu zi nu prea se găseau la vremea aceea, așa că erau destul de valoroase. De exemplu, nu prea se găsea lapte. Mulți oameni trebuiau să stea la coadă ca să-l primească. Dar cei de la fabrica de lactate ni l-au adus imediat… Totul datorită reputației Dnei. Dr. Wang. Am văzut cum ochii Dnei. Dr. Wang se îngustau când zâmbea și nu m-am putut abține să n-o invidiez, gândindu-mă: „Oamenii chiar o admiră pe Dna. Dr. Wang! O respectă oriunde merge, iar ea nu trebuie să-și facă griji pentru nimic. Nu trebuie decât să-și facă apariția și lucrurile se rezolvă de la sine. Cât despre mine, sunt doar un doctor anonim. Nu pot să fiu tratată la fel. Pot doar să mă țin de trena ei.” Atunci, dezamăgită fiind, m-am uitat la părul cărunt al Dnei. Dr. Wang și m-am gândit: „Oare nu sunt încă tânără? Dacă studiez medicina cum trebuie și învăț de la doctorii cu vechime, mai devreme sau mai târziu pot deveni faimoasă și respectată la fel ca ei, atât timp cât sunt dispusă să muncesc din greu.”

Apoi, după o lună de efort continuu, am putut să fiu de gardă singură și am avut și șansa de a practica chirurgia. Însă acesta a fost doar primul pas. Tot trebuia să muncesc și mai mult. Așa că de atunci am studiat continuu teorii medicale. Am dat un examen de aptitudini și am făcut tot felul de cursuri de tratament în afara serviciului. Dacă era o operație urgentă, în timpul serviciului sau în timpul liber, nu ratam șansa de a practica chirurgia. Uneori, când operam, îmi era foarte foame, dar nu puteam avea grijă de propriul trup pentru că nu e loc pentru greșeli în chirurgie. Câteodată trebuia chiar să lucrez 24 de ore continuu. După ce ieșeam de la muncă, nu puteam gândi limpede, iar trupul îmi era epuizat. Eram disperată să mă odihnesc, dar apoi îmi aminteam că tatăl meu îmi spunea mereu: „Fără efort, nu există rezultate” și povești despre cum trebuie să muncești din greu pentru a-ți realiza obiectivele. Așa că m-am încurajat să merg mai departe și m-am forțat să continui să muncesc din greu. De îndată ce ajungeam acasă noaptea, mă băgam în pat. Mă întindeam și-mi relaxam trupul epuizat care mă durea. Când închideam ochii vrând să dorm, fiecare detaliu al unei operații îmi apărea în minte. Îmi era teamă că starea mea mentală de epuizare mă vă face să greșesc în timpul unei operații. Mă gândeam la vechii mei colegi care făceau greșeli minore la muncă și nu mai aveau niciodată dreptul să opereze. Dacă ceva ar fi mers prost, nu aș mai fi avut niciodată succes. Atunci mă simțeam deodată stresată, obosită, înspăimântată și îngrijorată. Mintea și trupul îmi erau atât de obosite. Uneori mă gândeam la operația electivă programată pentru ziua următoare și, indiferent de cât de târziu era când ajungeam acasă, trebuia să verific și să revizuiesc de mai multe ori cunoștințele medicale de care aveam nevoie pentru acea operație din ziua următoare ca să nu fac vreo greșeală. Eram foarte obosită, dar mă îndemnam ca să pot reuși într-o zi: „Muncește din greu! Există o luminiță la capătul tunelului!”

În sfârșit, după șapte ani de muncă asiduă și perseverență, am devenit doctor cu diplomă. În clipa aceea, cele mai proeminente cuvinte din mintea mea erau: a meritat! Când am avandat în grad, a crescut prețul unei consultații cu mine. Făceam toate operațiile care puteau fi făcute de un doctor cu diplomă, iar numele meu era pe lista chirurgilor șefi. Salariul și statutul mi-au crescut în vreme ce colegii mei au rămas în urmă. Am simțit o fericire greu de descris, mai ales pe străzile aglomerate, unde unii oameni mă recunoșteau. Eu nu-i cunoșteam, dar ei știau cine sunt. Chiar mă complimentau pentru că eram un bun chirurg. Felul în care pacienții mă priveau, cu admirație și lucrurile pe care le spuneau: „Am mai fost la dumneavoastră și m-am însănătoșit la scurt timp, cu nu prea mulți bani, dar celălalt doctor al meu m-a tratat vreme îndelungată fără nicio îmbunătățire…” Iar unii spuneau: „Cineva a spus că sunteți un doctor bun. Mi-a recomandat să vin să vă văd. Acum e foarte dificil să obții o consultație la dumneavoastră…” Când auzeam lucrurile acestea, zâmbeam larg. Mă simțeam atât de fericită. Oamenii încă își mai aminteau aceste lucruri după mult timp, iar alții chiar veneau să mă vadă pentru că eram renumită. Am simțit deodată că aveam o imagine mai bună și cunoșteam acum gustul succesului. Dar după fericire, m-am gândit la cât de departe eram de a deveni medic curant. Puteam face numai operații normale. Dacă aș fi fost medic curant și aș fi făcut operații de nivel mai înalt, pacienții m-ar fi admirat și mai mult și la mine ar fi venit chiar mai mulți oameni. Oare nu mi-ar fi crescut statutul în ochii lor?

După aceea, am grăbit pasul spre faimă și avere. Soțul meu se plângea și se certa mult cu mine, spunând că petrec din ce în ce mai puțin timp cu el. Mă simțeam obosită și nedreptățită și nu puteam să nu mă tot întreb: „Pentru ce am făcut acest efort? Nu pentru a avea o carieră de succes și o viață bună? Am greșit cu ceva? Nu. Soțul meu este cel nerezonabil. Nu are deloc ambiție.” Mi-am șters lacrimile și m-am înscris la o unitate medicală de nivel municipal pentru a studia mai departe ca să-mi îmbunătățesc aptitudinile medicale și să devin medic curant. Era o ocazie rară, iar eu am prețuit-o. Însă, în timpul instruirii, am fost surprinsă să aflu că eram însărcinată. Vestea că eram gravidă m-a tulburat și chiar nu credeam că era momentul potrivit să am un copil. Trecusem prin atât de multe ca să obțin această șansă, nu puteam renunța pur și simplu din cauza unui copil. Nu-mi puteam distruge perspectivele. Însă după aceea m-am gândit la copil. Nu voiam un avort. Ulterior, din cauză că munceam și stăteam în picioare în timpul operațiilor prea mult și fiindcă săream peste mese ca să fac operații neprogramate, în cele din urmă, am pierdut sarcina. Însă nu m-am oprit nicio clipă din a urmări faima și averea. Am vrut să mă întorc să lucrez la spital în ziua de după chiuretaj, dar trupul îmi era foarte slăbit în ziua aceea. Simțeam că îmi cedează tot trupul. Stomacul mă durea, iar membrele îmi erau slăbite. Nu puteam decât să stau în pat să mă odihnesc. Însă nu mă gândeam la sarcina pierdută sau la cum să mă îngrijesc de corpul meu, îmi făceam griji doar pentru că trebuia să amân învățatul și că asta mi-ar fi putut afecta absolvirea. Fusese totul în van?

După încă șapte ani de muncă asiduă, am obținut, în sfârșit, postul de medic curant la care visasem. Pacienții pe care îi consultam mă întâmpinau cu bucurie când mă vedeau și le spuneau celor din jur: „Dna. Dr. Tian m-a operat și m-a salvat.” Unii dintre ei m-au vizitat acasă și mi-au adus tot felul de specialități locale. Alții mi-au adus cadouri și vouchere de cumpărături ca să-și exprime recunoștința. Uneori, când mâncam la restaurant și mă vedeau, îmi plăteau nota fără să știu. Chiar dacă toate aceste lucruri îi făceau pe oameni invidioși, fericirea mea a fost doar de scurtă durată. Nimeni nu știa despre greutățile și suferința din spatele fericirii mele. Nu pot face nici cea mai mică greșeală într-o operație deoarece consecințele ar fi de neimaginat, iar eu îmi făceam griji tot timpul că voi face o greșeală care mă va ruina. Eram foarte precaută, de parcă mergeam pe muchia unui cuțit. Eram prea stresată, iar mintea mea nu a mai suportat. Sănătatea îmi fusese afectată și ajunsesem la 40 de kilograme. Fiindcă lucrasem prea mult perioade lungi de timp, sănătatea mi se deteriorase așa că eram chinuită de insomnii, dureri de stomac și colecistită. Nu puteam mânca, nu puteam dormi. Număram oi toată noaptea și luam chiar și 4 pastile, dar degeaba. În timpul zilei eram amețită și slăbită. Picioarele parcă îmi erau de plumb. Era insuportabil de greu. Nu mă puteam abține să nu zâmbesc amar și să mă gândesc: „Am statut și admirația celorlalți, dar acum nici nu pot mânca sau dormi ca un om normal.” Chiar am vrut să evit munca, să evit totul și să dorm liniștită, dar asta devenise doar un vis. Ceea ce a înrăutățit lucrurile a fost că atunci când aveam cea mai multă nevoie de cineva care să mă îngrijească, soțul meu ieșea în oraș, petrecea și se simțea bine, iar eu trebuia să-mi duc singură povara. Mă simțeam nenorocită și neajutorată în nopțile acelea pustii. Adormeam cu greu și visam adesea că bâjbâi în întuneric, fără să pot vedea direcția în care mă îndrept sau drumul spre casă. Eram înspăimântată și mă chinuiam. Odată, m-am trezit brusc, țipând: „Ah!” Fruntea îmi era asudată. Am aprins lumina, m-am așezat pe marginea patului și m-am gândit la respectul pe care-l primeam de la pacienți și la laudele de la rude, dar asta nu mi-a alinat deloc durerea. Gândindu-mă la efortul pe care îl depusesem de-a lungul anilor, mă tot întrebam: „Am muncit din greu jumătate de viață ca să ajung fruntașă, dar în cele din urmă, în afara acelor scurte momente de glorie, nu m-am ales decât cu un trup bolnav, un soț care m-a trădat și cu o suferință și durere nesfârșite. De ce? Cum ar trebui să trăiască un om ca să aibă o viață semnificativă și valoroasă?” Chiar voiam să scap de durere. Am mers la o ghicitoare, am căutat răspunsuri în citate ale oamenilor celebri și m-am interesat și de „energia pozitivă” pe care oamenii o caută atât de mult. Am intrat pe Internet încercând să găsesc răspunsuri în budism, dar nu existau răspunsuri satisfăcătoare și nu-mi rezolvau deloc problemele. Tocmai când afecțiunile îmi deveneau insuportabil de dureroase, când nu mai puteam vedea speranța în viață sau găsi calea înainte, harul mântuitor al lui Dumnezeu Atotputernic a venit la mine.

După ce am găsit credința în Dumnezeu, am găsit răspunsurile în cuvintele Sale. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, ei pot apoi să le valorifice ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și să se bucure de viață. Ei cred că faima și câștigul sunt un gen de capital pe care îl pot folosi ca să obțină o viață de căutare a plăcerii și de desfătare nesăbuită a trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig la care râvnesc atât, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și mințile lor, tot ceea ce au, viitorul și destinele lor. Ei fac astfel fără niciun moment de ezitare, ignorând întotdeauna nevoia de a recupera tot ceea ce au predat. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au refugiat astfel în Satana și i-au devenit loiali? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este strălucitor, ceea ce este drept sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece puterea seducătoare pe care o au asupra oamenilor faima și câștigul este prea mare; ele devin lucruri pe care oamenii le urmăresc fără încetare pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu este acest lucru adevărat?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima. Mi-am amintit grătarul la care am mers cu Dna. Dr. Wang, când am stabilit în inima mea că, atâta timp cât aveam statut și un nivel înalt de aptitudini medicale, oamenii mă vor respecta, voi primi un tratament special, iar viața va decurge lin. Acceptasem, de asemenea, otrăvuri satanice precum: „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară”, „Ieși în evidență” și „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” atât de mult încât goana după faimă și avere devenise ținta și obiectivul meu în viață. Munceam din greu tot timpul pentru a avansa profesional. După ce câștigasem respectul și lauda celor din jur, am avut un sentiment adevărat de succes, lucru care m-a făcut să rămân pe calea greșită, fără nicio ezitare. Mi-am petrecut 10 dintre cei mai frumoși ani alergând după faimă și avere, sacrificându-mi familia și copilul din pântec. Mi-am distrus sănătatea și am rămas cu un trup bolnav. E păcat că abia după toate acele sacrificii m-am gândit: „La ce îmi folosesc faima și averea? Goana după ele mi-a adus epuizare și suferință și, după ce le-am obținut în sfârșit, încă mai sufăr nespus. E limpede că goana după faimă și avere este, până la urmă, calea greșită.” Am înțeles în sfârșit că lupta pentru faimă și avere era o forță malefică ce se încolăcea în jurul oamenilor ca o frânghie și îi sufoca. Era ca un jug pe care Satana mi-l pusese pe trup care mă făcea să fiu dispusă să sufăr și să sacrific totul. În cele din urmă, Satana m-a adus exact unde a vrut. Întocmai cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Am văzut cât de plin de ură este cu adevărat Satana și I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima. Tocmai când Satana mă băgase într-un colț, Dumnezeu nu a stat cu mâinile în sân, ci mi-a întins mâna Lui mântuitoare, m-a consolat prin cuvintele Sale, m-a încurajat și m-a ajutat să găsesc cauza durerii mele. Numai Dumnezeu îi iubește cel mai mult pe oameni. El S-a întrupat ca să exprime adevărul pentru a ne învăța să discernem binele de rău și pozitivul de negativ. Știam că nu pot continua pe calea greșită, petrecându-mi viața alergând după faimă și avere. Trebuia să-L slăvesc pe Creator. După aceea, mi-am petrecut mai mult din timpul liber citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie cu frații și surorile mele despre lucruri pe care nu le înțelegeam ca să ne putem ajuta și sprijini unul pe celălalt. Înainte să-mi dau seama, am înțeles câteva adevăruri și am pătruns mai bine unele lucruri. Mintea îmi era mult mai relaxată. Treptat, insomia mi s-a ameliorat, iar durerile de stomac și colecistita la fel. Acestea sunt lucruri pe care nu le-aș fi putut realiza dacă alergam după faimă și câștig. Am experimentat cu adevărat fericirea libertății spirituale.

Mai târziu, am văzut că toți colegii mei munceau ca să fie promovați, iar cei cu aptitudini profesionale inferioare alor mele, dintre care unii chiar instruiți de mine, au devenit cu toții asistenți universitari. Aveam un sentiment vag că am pierdut ceva. M-am gândit că dacă sănătatea nu mi s-ar fi deteriorat și nu m-ar fi făcut să regresez cu aproximativ un deceniu, cu expertiza mea, aș fi putut ajunge cel puțin asistent universitar. Dar amintindu-mi cum alergasem după promovări și mă îmbolnăvisem, plină de durere și suferință, mi-am dat seama că acesta era unul dintre trucurile viclene ale Satanei. Satana se folosea de dorințele mele pentru a mă atrage iarăși în vârtejul faimei și câștigului. Dacă reîncepeam goana după faimă și câștig, mi-aș fi putut pierde viața. Care ar fi fost scopul? M-am gândit la un lucru pe care l-a spus Domnul Isus: „Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). Iar Dumnezeu Atotputernic spune: „Ca persoane normale, care urmăresc dragostea de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre sunt de cea mai mare importanță” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Am înțeles voia lui Dumnezeu din cuvintele Sale. Oricât de mari sunt statutul și reputația cuiva, goana după faimă și avere este calea greșită și e calea care duce la moarte. Nu poți primi binecuvântarea sau apărarea lui Dumnezeu dacă mergi pe calea aceasta. Numai căutând adevărul, făcându-ți datoria, scăpând de corupție prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu și încercând să-L cunoști pe Dumnezeu poți avea o viață semnificativă și poți primi, în cele din urmă, binecuvântarea lui Dumnezeu. Acesta este singurul viitor adevărat pe care un om al trebui să-l aibă. Dacă aș fi continuat să încerc să satisfac interesele trupului, nu numai că Dumnezeu nu m-ar fi binecuvântat, ci m-ar fi și urât, de fapt. Iată câteva exemple din viața reală de oameni pe care i-am cunoscut: fiica șefului meu a absolvit facultatea și a avut o carieră strălucită în străinătate. Dar după ani de competiție crâncenă și după atâta stress, a devenit disperată și s-a sinucis sărind de pe o clădire. Fiul unui prieten, care devenise director la o vârstă fragedă și avusese succes, a făcut ciroză la ficat fiindcă bea prea mult la evenimente sociale. A murit după mai puțin de șase luni, iar prietenul meu a încărunțit peste noapte de durere. Îmi amintesc că am citit odată aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Oamenii își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”). Faima și câștigul nu-i pot scăpa pe oameni de suferință și nu le pot salva viețile. Ele doar ademenesc oamenii înapoi în abisul morții, după o perioadă scurtă de fericire. După ce am înțeles asta, nu m-am mai lăsat niciodată deranjată sau afectată de oamenii din jurul meu. Am devenit dispusă să-mi petrec timpul limitat căutând adevărul și cunoscându-L pe Dumnezeu, trăind conform cerințelor lui Dumnezeu și îndeplinindu-mi datoria în casa lui Dumnezeu.

Într-o zi, am primit un telefon de la directorul unui alt spital. A spus: „Acum te-ai pensionat, așa că organizăm un banchet pentru tine ca să sărbătorim și putem vorbi despre colaborarea despre care am discutat înainte. Am vrea să etalăm licența ta de medic curant în spitalul nostru ca să-i atragem pe vechii tăi pacienți. Ai putea și să lucrezi pentru noi sau ai putea deveni acționar. Tu decizi.” Când am auzit asta, nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Mi-am petrecut cea mai mare parte din viață alergând după faimă și câștig și cu ce m-am ales? Chiar îmi voi petrece toată viața îngropată în faimă și câștig? Nu era ușor să scapi de durerea cauzată de goana după faimă și avere. Nu trebuie să mai număr oi noaptea și să trăiesc cu grijă și frică toată ziua. Am gustat din liniștea sufletească pe care mi-au adus-o credința în Dumnezeu și înțelegerea adevărului. Ar fi bine să țin strâns de această fericire. În plus, chiar dacă trebuia numai să-mi expun licența în spital, dacă era o problemă, tot trebuia să merg acolo, și oare asta nu ar fi interferat cu îndeplinirea datorii mele?” M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Fiecare zi pe care ați trăit-o până acum este decisivă și foarte importantă pentru soarta și destinațiile voastre, astfel că trebuie să prețuiți tot ceea ce aveți și fiecare minut care trece. Trebuie să profitați din plin de timpul vostru pentru a vă oferi cele mai mari câștiguri, astfel încât să nu fi trăit în zadar această viață” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Am fost atât de norocoasă să am șansa rară de a-L găsi pe Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel Care m-a făcut să înțeleg sensul vieții și Care m-a scos din prăpastia durerii. Cum aș fi putut să mă întorc în brațele Satanei? Lucrarea lui Dumnezeu se apropia de sfârșit, iar eu nu câștigasem încă adevărul. Trebuia să prețuiesc fiecare zi și să caut adevărul în timpul meu limitat. Asta înseamnă o viață frumoasă! După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am refuzat oferta directorului. În momentul în care am închis telefonul, m-am simțit mai liberă ca oricând. Nu m-am putut abține să nu spun: „Ar fi trebuit să mă opresc din goana după faimă și câștig acum mult timp.” Alte spitale m-au contactat ca să colaborăm. Le-am refuzat pe toate. Acum, m-am dedicat îndeplinirii datoriei mele. Mă simt atât de liniștită și mulțumită în fiecare zi. Este un lucru pe care nu mi l-ar fi putut aduce vreo bucurie materială, faima sau statutul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru că m-a mântuit!