Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți „farisei”? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei înșală mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni. De unde vin acești farisei? Apar ei oare printre necredincioși? Nu, toți apar printre credincioși. De ce devin farisei acești oameni? I-a făcut cineva astfel? Este evident că nu așa stau lucrurile. Care este motivul? Este acela că așa sunt esența și natura lor, iar asta e din cauza căii pe care au mers. Ei folosesc cuvintele lui Dumnezeu doar ca instrument ca să predice și să profite de biserică. Își înarmează mințile și gurile cu cuvintele lui Dumnezeu, propovăduiesc false teorii spirituale și se prezintă ca fiind sfinți, iar apoi folosesc acest lucru drept capital ca să-și atingă scopul – acela de a profita de biserică. Ei numai predică doctrine, dar totuși nu au pus adevărul în practică. Ce fel de oameni sunt aceia care continuă să predice cuvinte și doctrine deși nu au urmat niciodată calea lui Dumnezeu? Aceștia sunt farisei ipocriți. Acele neînsemnate, așa-zise comportamente bune și bună purtare ale lor și puținul acela la care au renunțat și pe care l-au sacrificat sunt obținute în întregime constrângându-și și îngrădindu-și voința. Acele acțiuni sunt întru totul false și toate sunt prefăcătorii. În inimile acestor oameni nu există nicio fărâmă de venerație față de Dumnezeu și nici nu au vreo credință adevărată în Dumnezeu. Mai mult decât atât, ei sunt non-credincioși. Dacă oamenii nu urmează adevărul, atunci vor merge pe o astfel de cale și vor deveni farisei. Nu este acest lucru înspăimântător? Locul religios în care se adună fariseii devine o piață de desfacere. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este religia; nu este biserica lui Dumnezeu, nici un loc în care El este venerat. Astfel, dacă oamenii nu urmăresc adevărul, indiferent cu cât de multe cuvinte literale și doctrine superficiale despre cuvântările lui Dumnezeu se echipează, nu le vor fi de niciun folos.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”

Care a fost manifestarea principală a ipocriziei fariseilor? Ei doar s-au cufundat în Scriptură și nu au căutat adevărul. Când au citit cuvintele lui Dumnezeu, nu s-au rugat și nu au căutat; în schimb, au studiat cuvintele lui Dumnezeu, au studiat ceea ce a spus și a făcut Dumnezeu și, astfel, au transformat cuvintele Sale într-un fel de teorie, într-o doctrină pe care au predat-o altora. Iată ce înseamnă a se cufunda în cuvintele lui Dumnezeu. Deci, de ce au făcut asta? În ce anume s-au cufundat? În ochii lor, acestea nu erau cuvintele lui Dumnezeu, nu erau expresiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin erau adevărul, ci mai degrabă o formă de erudiție. O astfel de erudiție, în ochii lor, ar trebui transmisă, ar trebui răspândită, și numai asta ar fi însemnat a răspândi calea lui Dumnezeu și Evanghelia. Asta e ceea ce ei numeau „a predica”, iar predica pe care o țineau era teologie.

[…] Fariseii considerau teoriile teologice pe care le pricepeau drept cunoaștere și drept un instrument cu care să-i evalueze și să-i condamne pe oameni, folosindu-le chiar și împotriva Domnului Isus. Așa a fost condamnat El. Modul în care au evaluat sau tratat o persoană nu a depins niciodată de esența ei, nici de faptul că acea persoană a predicat adevărul și a depins chiar mai puțin de sursa cuvintelor pe care le-a rostit persoana – modul în care fariseii au evaluat sau condamnat o persoană a depins doar de regulamentele, cuvintele și doctrina pe care le-au priceput din Vechiul Testament al Bibliei. Deși fariseii știau în inimile lor că spusele și faptele Domnului Isus nu erau un păcat sau o încălcare a legii, tot L-au condamnat fiindcă adevărurile pe care le-a exprimat și semnele și minunile pe care le-a făcut i-au determinat pe mulți oameni să-L urmeze și să-L slăvească. Fariseii erau tot mai plini de ură față de El și chiar au vrut să se descotorosească de El. Nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină, nici nu au recunoscut că ale Sale cuvinte aveau adevărul, cu atât mai puțin că lucrarea Sa era în acord cu adevărul. Au judecat că Domnul Isus rostea cuvinte pline de îndrăzneală și alunga demonii cu ajutorul lui Belzebut, prințul demonilor. Faptul că L-au putut învinui pe Domnul Isus de aceste păcate arată cât de multă ură nutreau față de El. Așadar, au lucrat cu râvnă pentru a tăgădui că Domnul Isus era trimis de Dumnezeu, că era Fiul lui Dumnezeu și că era Mesia. Ceea ce au vrut să spună a fost: „Ar proceda Dumnezeu astfel? Dacă S-ar fi întrupat, Dumnezeu S-ar fi născut într-o familie cu statut ieșit din comun. Și ar trebui să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor. Ar trebui să studieze sistematic Scriptura, să înțeleagă cunoștințele despre Scriptură și să fie înzestrat cu toată cunoașterea Scripturii înainte de a putea să poarte numele de «Dumnezeu întrupat».” Dar Domnul Isus nu era înzestrat cu aceste cunoștințe, prin urmare L-au condamnat, spunând: „În primul rând, nu ești calificat astfel, așa că nu poți fi Dumnezeu; în al doilea rând, fără această cunoaștere a Scripturii, nu poți face lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să fii Dumnezeu; în al treilea rând, nu trebuie să lucrezi în afara templului – nu lucrezi în templu acum, ci ești mereu printre păcătoși, așa că lucrarea pe care o faci depășește sfera Scripturii, prin urmare este și mai puțin posibil să fii Dumnezeu.” De unde a provenit baza condamnării lor? Din Scriptură, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Întrucât erau plini de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, fariseii credeau că această cunoaștere este corectă, este adevărul și o bază validă și că Dumnezeu nu putea contrazice în niciun moment aceste lucruri. Au căutat oare adevărul? Nu. Ce au căutat? Un Dumnezeu supranatural care să apară sub forma unui trup spiritual. Așadar, au determinat parametrii pentru lucrarea lui Dumnezeu, I-au tăgăduit lucrarea și au judecat dacă Dumnezeu are sau nu dreptate conform noțiunilor, închipuirilor și cunoștințelor omului. Și care a fost rezultatul final? Nu doar că au condamnat lucrarea lui Dumnezeu, ci L-au pironit pe cruce pe Dumnezeu întrupat. Aceasta a fost consecința faptului că și-au folosit noțiunile, închipuirile și cunoștințele pentru a-L evalua pe Dumnezeu și aceasta este ticăloșia lor.

– Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”

Fariseii erau cei mai buni în a predica doctrina și a psalmodia sloganuri. Adesea stăteau la colțuri de stradă și strigau: „O, Dumnezeule puternic!” sau „Dumnezeule vrednic de închinare!” Pentru alții, ei păreau deosebit de pioși și nu făceau nimic împotriva legii, dar oare Dumnezeu îi aproba? Nu. Cum i-a condamnat El? Dându-le un nume: fariseii ipocriți. Odinioară, fariseii erau o clasă respectată în Israel, decide ce acum numele a devenit o etichetă? Pentru că fariseii au devenit reprezentativi pentru un anumit tip de persoană. Care sunt caracteristicile acestui tip de persoană? Ei se pricep e să fie falși, să se orneze, să se prefacă; afișează o noblețe măreață, sfințenie, integritateși o decență evidentă, iar sloganurile pe care le strigă sună bine, însă, după cum se dovedește, nu practică adevărul câtuși de puțin. Ce purtare bună au ei? Citesc Scriptura și predică; îi învață pe alții să susțină legea și reglementările și să nu se împotrivească lui Dumnezeu. Toate acestea sunt o purtare bună. Tot ce spun ei sună bine, însă, când ceilalți se întorc cu spatele, ei fură ofrandele pe ascuns. Domnul Isus a spus că ei „strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” (Matei 23:24). Asta înseamnă că întregul lor comportament pare bun la suprafață – psalmodiază ostentativ sloganuri, rostesc teorii mărețe și cuvintele lor sunt mieroase, însă faptele lor sunt o harababură de nedescris și sunt complet opuse lui Dumnezeu. Comportamentele lor exterioare sunt toate pretinse, toate frauduloase; în inima lor, nu au nici cea mai infimă iubire pentru adevăr sau pentru lucruri pozitive. Ei sunt scârbiți de adevăr, de lucrurile pozitive și de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Ce iubesc ei? Iubesc corectitudinea și dreptatea? (Nu.) Cum îți poți da seama că ei nu iubesc aceste lucruri? (Domnul Isus a răspândit Evanghelia Împărăției cerurilor, pe care ei nu doar că au refuzat să o accepte, dar au și condamnat-o.) Dacă nu o condamnau, ar fi posibil să ne dăm seama? Nu. Apariția și lucrarea Domnului Isus i-a dezvăluit pe toți fariseii și numai prin condamnarea și împotrivirea lor față de Domnul Isus, alții au putut vedea ipocrizia lor. Dacă nu ar fi fost apariția și lucrarea Domnului Isus, nimeni nu ar fi avut discernământ în privința fariseilor, iar dacă oamenii ar fi privit doar comportamentul exterior al fariseilor, i-ar fi făcut chiar invidioși. Nu era oare nesincer și înșelător din partea fariseilor să se folosească de o falsă bună purtare pentru a câștiga încrederea oamenilor? Pot astfel de oameni înșelători să iubească adevărul? Nu pot absolut deloc. Care era scopul din spatele afișării bunei lor purtări? Pe de o parte, acela de a-i păcăli pe oameni. Pe de altă parte, acela de a-i induce în eroare și câștiga pe oameni, astfel încât aceștia să aibă o părere foarte bună despre ei și să-i venereze. Și, în cele din urmă, voiau să fie recompensați. Ce înșelătorie a fost! Erau acestea trucuri abile? Iubeau astfel de oameni corectitudinea și dreptatea? Cu siguranță nu. Ceea ce iubeau ei era statutul, faima și câștigul, iar ceea ce doreau era o recompensă și o coroană. Ei nu au pus în practică niciodată cuvintele pe care Dumnezeu i-a învățat pe oameni și nu au trăit deloc realitățile adevărului. Îi interesa doar să se ascundă după o conduită bună și să păcălească și să câștige oamenii cu metodele lor ipocrite pentru a-și asigura propriul statut și propria reputație, pe care apoi le foloseau pentru a face rost de capital și a-și câștiga existența. Nu este asta josnic? Din toată această conduită a lor, puteți vedea că, în esența lor, ei nu iubeau adevărul, deoarece nu l-au practicat niciodată. Ce anume arată că nu au practicat adevărul? Cel mai mare lucru dintre toate: faptul că Domnul Isus a venit să facă lucrarea de răscumpărare și că toate cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus sunt adevărul și au autoritate. Cum au reacționat fariseii la acest lucru? Deși au recunoscut că au autoritate și putere cuvintele Domnului Isus, nu numai că nu le-au acceptat, dar le-au și condamnat și le-au blasfemiat. Despre ce a fost vorba? A fost din cauză că nu iubeau adevărul, iar în inimile lor, le era scârbă de adevăr și îl urau. Ei au recunoscut că Domnul Isus avea dreptate în tot ceea ce spunea, că vorbele Lui aveau autoritate și putere, că nu greșea în niciun fel și că nu aveau nicio infulență împotriva Lui. Dar ei voiau să-L condamne pe Domnul Isus, așa că au discutat, au conspirat și au spus: „Răstignește-L. Ori El, ori noi”, și așa L-au sfidat fariseii pe Domnul Isus. În acea vreme, nimeni nu înțelegea adevărul și nimeni nu era capabil să-L recunoască pe Domnul Isus ca Dumnezeu întrupat. Totuși, din punct de vedere uman, Domnul Isus a exprimat multe adevăruri, a alungat demoni și a vindecat bolnavii. El a făcut multe minuni, i-a hrănit pe cei 5000 de oameni cu cinci pâini și doi pești, a făcut numeroase fapte bune și a dăruit atât de mult har oamenilor. Sunt atât de puțini oameni așa de buni și drepți, atunci de ce au vrut fariseii să-L condamne pe Domnul Isus? De ce au fost atât de hotărâți să-L răstignească? Faptul că au preferat să elibereze un infractor, decât pe Domnul Isus, arată cât de răi și răuvoitori erau fariseii din lumea religioasă. Erau atât de ticăloși! Diferența dintre chipurile rele pe care le-au trădat fariseii și bunăvoința lor exterioară, prefăcută, era atât de mare, încât mulți oameni nu puteau discerne ce era adevărat și ce era fals, dar apariția și lucrarea Domnului Isus i-a dezvăluit pe toți. De obicei, fariseii se deghizau atât de bine și în exterior păreau atât de evlavioși, încât nimeni nu și-ar fi închipuit că ar putea să I se împotrivească și să-L persecute cu atâta cruzime pe Domnul Isus. Dacă faptele nu ar fi fost dezvăluite, nimeni nu ar fi fost în stare să-i vadă așa cum erau. Exprimarea adevărului de către Dumnezeu întrupat este atât de revelatoare despre om!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Există, de asemenea, oameni capabili să accepte lumina nouă, dar metodele lor de practică nu se schimbă. Ei își aduc vechile noțiuni religioase în timp ce caută să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu de astăzi, așa că ceea ce primesc este tot doctrină colorată de noțiuni religioase; ei nu acceptă pur și simplu lumina de astăzi. Drept urmare, practicile lor sunt alterate; sunt aceleași practici vechi în ambalaje noi. Oricât de bine ar practica, sunt niște ipocriți. Dumnezeu îi conduce pe oameni să facă lucruri noi în fiecare zi, cerând ca în fiecare zi să capete o nouă perspectivă și înțelegere și să nu fie de modă veche și repetitivi. Dacă crezi în Dumnezeu de mulți ani, totuși metodele tale de practică nu s-au schimbat deloc și dacă ești încă zelos și ocupat cu problemele externe, dar nu ai o inimă liniștită pe care să o aduci înaintea lui Dumnezeu pentru a te bucura de cuvintele Lui, atunci nu vei obține nimic. Când vine vorba de a accepta noua lucrare a lui Dumnezeu, dacă nu-ți schimbi planurile, dacă nu practici într-un nou mod și nu urmărești o înțelegere nouă, ci te agăți de cea veche și accepți doar puțină lumină nouă, fără a schimba modul în care practici, atunci oamenii ca tine se află în acest curent numai cu numele; în realitate, ei sunt farisei religioși în afara curentului Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre o viață spirituală normală”

Unii oameni au o predilecție spre a atrage atenția asupra lor. În prezența fraților și a surorilor lor, s-ar putea să spună că sunt îndatorați lui Dumnezeu, dar, pe la spatele lor, nu practică adevărul și acționează cu totul diferit. Nu sunt aceștia farisei religioși? O persoană care Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat și care deține adevărul este una care Îi este credincioasă lui Dumnezeu, dar care, în exterior, nu se dă în stambă ca fiind astfel. O astfel de persoană e dispusă să practice adevărul când apar situații și nu vorbește și nu se poartă într-un mod care se împotrivește conștiinței sale. Acest tip de persoană demonstrează înțelepciune când apar probleme și este principială în faptele sale, indiferent de circumstanțe. Acest fel de persoană poate sluji sincer. Există unii care adesea arată un pretins devotament îndatoririi lor față de Dumnezeu; ei își petrec zilele cu sprâncenele încruntate de griji, afișând un aer afectat și pretinzând a fi demni de milă. Câtă josnicie! Dacă i-ai întreba „Poți să-mi spui cum Îi ești îndatorat lui Dumnezeu?”, atunci ei ar rămâne fără cuvinte. Dacă Îi ești credincios lui Dumnezeu, atunci nu vorbi în exterior despre asta; în schimb, demonstrează-ți dragostea pentru Dumnezeu prin practica efectivă și roagă-te Lui cu o inimă sinceră. Toți cei care au de-a face cu Dumnezeu doar verbal și superficial sunt ipocriți! Unii vorbesc despre îndatorirea lor față de Dumnezeu de fiecare dată când se roagă și încep să plângă de câte ori se roagă, chiar și fără să fie mișcați de Duhul Sfânt. Oamenii de felul acesta sunt stăpâniți de ritualuri religioase și de noțiuni; ei trăiesc după astfel de ritualuri și noțiuni, crezând întotdeauna că acele acțiuni Îl mulțumesc pe Dumnezeu și că El agreează evlavia superficială sau lacrimile de tristețe. Ce bine poate să vină din partea unor astfel de oameni absurzi? Pentru a da dovadă de umilință, unii pretind că sunt amabili atunci când vorbesc în prezența altora. Unii sunt slugarnici în mod deliberat în prezența altor oameni, purtându-se ca niște miei fără niciun strop de putere. Este acesta un fel de a fi potrivit oamenilor Împărăției? Oamenii Împărăției ar trebui să fie plini de viață și liberi, inocenți și deschiși, amabili și să trăiască într-o stare de libertate. Ar trebui să aibă integritate și demnitate și să poată mărturisi ferm oriunde merg; asemenea persoane sunt iubite atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Aceia care sunt novici în credință au prea multe practici exterioare; ei trebuie să treacă mai întâi printr-o perioadă de emondare și de frângere. Oamenii care cred în Dumnezeu în sinea lor nu pot fi deosebiți la exterior de ceilalți, dar acțiunile și faptele lor sunt demne de laudă. Numai despre astfel de oameni se poate spune că trăiesc cuvântul lui Dumnezeu. Dacă predici Evanghelia în fiecare zi diverșilor oameni, în efortul de a le aduce mântuirea, și cu toate acestea, în final, încă trăiești după reguli și doctrine, atunci nu Îi poți aduce slavă lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt figuri religioase, cât și ipocriți. Ori de câte ori se adună acei oameni religioși, ei întreabă: „Soră, cum ți-a mers zilele acestea?” Ea s-ar putea să răspundă: „Simt că sunt datoare față de Dumnezeu și că nu pot să-I împlinesc voia”. O alta ar putea spune: „Și eu, la rândul meu, simt că Îi sunt datoare lui Dumnezeu și că nu pot să-L mulțumesc”. Aceste câteva cuvinte și propoziții exprimă singure lucrurile abjecte din adâncul lor; asemenea cuvinte sunt dintre cele mai detestabile și extrem de respingătoare. Natura unor oameni ca aceștia e în opoziție cu Dumnezeu. Aceia care se concentrează pe realitate comunică orice este în mintea lor și își deschid inimile în părtășie. Nu se implică în niciun fel de exercițiu fals și nu afișează nicio politețe sau veselie goală. Ei sunt întotdeauna direcți și nu se conduc după reguli lumești. Unii oameni au o înclinație spre etalări, chiar până în punctul în care sunt complet lipsiți de rațiune. Când cineva cântă, încep să danseze, fără să-și dea măcar seama că orezul din oalele lor a ars deja. Astfel de oameni nu sunt evlavioși, nici onorabili, și sunt mult prea ușuratici. Toate acest lucruri sunt manifestări ale unei lipse a simțului realității. Când unii oameni au părtășie despre problemele vieții spirituale, deși nu vorbesc despre a-I datora ceva lui Dumnezeu, ei chiar păstrează o dragoste adevărată pentru El în sinea lor. Sentimentul tău de îndatorare față de Dumnezeu nu are nimic de a face cu alți oameni; tu ești îndatorat față de Dumnezeu, nu față de omenire. Ce rost are să vorbești în mod constant despre aceasta celorlalți? Trebuie să pui accentul pe intrarea în realitate, nu pe zelul exterior sau pe expunere. Ce reprezintă faptele bune de suprafață ale oamenilor? Ele reprezintă trupul și nici măcar cele mai bune dintre practicile exterioare nu prezintă viața; pot doar să arate temperamentul tău individual. Practicile exterioare ale omenirii nu pot îndeplini dorința lui Dumnezeu. Vorbești în mod constant despre îndatorirea ta față de Dumnezeu și, cu toate acestea, nu poți să susții viața altora sau să le stimulezi inimile iubitoare de Dumnezeu. Crezi că aceste acțiuni ale tale Îl vor mulțumi pe Dumnezeu? Simți că acțiunile tale sunt în concordanță cu voia lui Dumnezeu și că aparțin duhului, dar, de fapt, toate sunt absurde! Tu crezi că ceea ce te mulțumește pe tine și ceea ce ești dispus să faci sunt exact acele lucruri care Îl bucură pe Dumnezeu. Poate ceea ce-ți place ție să Îl reprezinte pe Dumnezeu? Poate caracterul unei persoane să Îl reprezinte pe Dumnezeu? Ceea ce te mulțumește pe tine este exact ceea ce Dumnezeu nu poate să sufere, iar obiceiurile tale sunt cele pe care Dumnezeu le disprețuiește și le respinge. Dacă te simți îndatorat, atunci du-te și roagă-te înaintea lui Dumnezeu; nu este nevoie să vorbești altora despre aceasta. Dacă nu te rogi în fața lui Dumnezeu și în schimb atragi în mod constant atenția asupra ta în prezența altora, poate aceasta să împlinească voia lui Dumnezeu? Dacă acțiunile tale sunt întotdeauna doar de fațadă, atunci aceasta înseamnă că ești extrem de vanitos. Ce fel de oameni sunt aceia care fac fapte bune numai de suprafață și sunt lipsiți de realitate? Astfel de oameni sunt doar farisei ipocriți și figuri religioase! Dacă nu vă dezbărați de practicile voastre exterioare și nu sunteți în stare să faceți schimbări, atunci elementele ipocriziei din voi vor crește și mai mult. Cu cât elementele ipocriziei voastre sunt mai mari, cu atât împotrivirea față de Dumnezeu este mai puternică. În final, oamenii ca aceștia vor fi cu siguranță eliminați!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „În credință, ar trebui să ne concentrăm pe realitate – implicarea în ritualuri religioase nu este credință”

Sunt unii oameni care se dotează cu adevăruri doar pentru a lucra și a predica, pentru a se îngriji de ceilalți, nu pentru a-și rezolva propriile probleme, fără să mai vorbim de a le pune în practică. Părtășia lor poate fi de o înțelegere pură și în concordanță cu adevărul, dar ei nu se ridică la nivelul ei, nici nu o practică sau nu o experimentează. Care este problema aici? Au acceptat ei realmente adevărul ca fiind viața lor? Nu, nu au făcut-o. Doctrina pe care o predică cineva, oricât de pură ar fi ea, nu înseamnă că acea persoană deține adevărul-realitate. Pentru a fi înzestrat cu adevărul, trebuie mai întâi să fi pătruns în el tu însuți și să-l pui în practică atunci când îl înțelegi. Dacă cineva nu se concentrează pe propria intrare, ci scopul său este să se dea în spectacol predicând adevărul altora, intenția lui este greșită. Există mulți conducători falși care lucrează în acest fel, având părtășie necontenită cu alții despre adevărurile pe care le înțeleg, aprovizionând credincioșii noi, învățându-i pe oameni să practice adevărul, să-și îndeplinească bine îndatoririle, să nu fie negativi. Aceste cuvinte sunt toate bune – chiar iubitoare – dar de ce aceia care le rostesc nu practică adevărul? De ce nu au nicio intrare în viață? Ce se întâmplă aici, de fapt? Oare o persoană de acest tip chiar iubește adevărul? Este greu de spus. Acesta a fost modul în care fariseii din Israel au expus Biblia altora și, totuși, ei înșiși nu au putut respecta poruncile lui Dumnezeu. Când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat, ei au auzit glasul lui Dumnezeu, dar s-au împotrivit Domnului. L-au răstignit pe Domnul Isus și au fost blestemați de Dumnezeu. Prin urmare, toți oamenii care nu acceptă sau nu practică adevărul vor fi condamnați de Dumnezeu. Ce nenorociți sunt! Dacă doctrina și cuvintele pe care le predică îi pot ajuta pe alții, de ce nu îi pot ajuta și pe ei? Am face bine să numim un astfel de om un ipocrit lipsit de realitate. El le oferă altora înțelesul literal al adevărului, îi pune pe alții să îl practice, dar el însuși nu îl practică câtuși de puțin. Nu este o astfel de persoană nerușinată? Nu deține adevărul-realitate și, totuși, predicându-le altora cuvintele și doctrinele, pretinde că îl deține. Nu înseamnă asta că-i induce în mod deliberat pe oameni în eroare și că le face rău? Dacă o astfel de persoană ar fi dezvăluită și eliminată, n-ar putea să dea vina decât pe ea însăși. Nu ar fi vrednică de milă.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Fragmente din filme similare

Care este substanța împotrivirii fariseilor lui Dumnezeu?