de Xinjie, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu. Chiar dacă, din afară, e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L slăvește câtuși de puțin pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune” (Părtășia lui Dumnezeu). Citirea acestor cuvinte ale lui Dumnezeu mi-a amintit de ceva ce am experimentat acum ceva timp. Pe atunci, eram foarte arogantă și neprihănită de sine. Fusesem conducătoare a bisericii timp de mai mulți ani, făcusem ceva lucrare, suferisem puțin și puteam rezolva ceva chestiuni practice în datoria mea. Așa că am folosit toate aceste lucruri în avantajul meu și nu am dat atenție nimănui altcuiva. Apoi am fost tratată, disciplinată și, prin judecata și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit, în cele din urmă, puțină înțelegere asupra naturii mele arogante. Am avut remușcări și m-am urât. Am început să mă concentrez pe practicarea adevărului și am trecut printr-o oarecare schimbare.

Am preluat funcția de conducătoare într-o biserică în 2015. Sora Li lucra cu mine și abia începuse să slujească drept conducătoare. Diaconii și conducătorii de grup ai bisericii erau destul de noi în credință, așa că părtășia lor despre adevăr era puțin cam superficială. M-am gândit: „Sunt o credincioasă de mai mult timp decât oricare dintre voi și sunt conducătoare de ceva vreme. Va trebui să joc un rol important aici și să fac pe toată lumea să vadă diferența pe care o face experiența.” Așadar, mă năpusteam înainte în orice problemă și, ori de câte ori un frate sau o soră erau slabi sau aveau dificultăți în datoria lor, ori de câte ori exista o întârziere în lucrarea bisericii, în problemele cele mai spinoase sau în lucrurile pe care partenera și colegii mei nu le puteau rezolva, mă ofeream să mă ocup de toate. După puțin timp, lucrarea bisericii a început să se îmbunătățească, iar stările fraților și surorilor se schimbaseră. Toți își puteau face îndatoriile cum trebuie. De asemenea, le plăcea să mă caute pentru a avea părtășie asupra problemelor lor și-mi cereau părerea. Eram foarte mulțumită de mine și nu mă puteam abține să nu țin socoteală tuturor lucrărilor pe care le făcusem, gândindu-mă: „Dacă n-aș fi eu la cârmă, lucrarea bisericii nu ar progresa, sub nicio formă, atât de bine. Dacă n-ar fi fost părtășia mea, stările celorlalți nu s-ar fi îmbunătățit atât de mult. Se pare că am, în fapt, realitatea adevărului și că pot face lucrare practică.” Sora Li a trebuit să se întoarcă acasă pentru a se ocupa de niște lucruri, așa că a trebuit să preiau singură lucrarea bisericii. La început, m-am simțit puțin stresată și L-am păstrat pe Dumnezeu în inima mea tot timpul. După fiecare adunare, analizam felul în care decursese și mă grăbeam să ofer sprijin oricui se simțea slab sau negativ. După ceva vreme, am văzut că toată lumea participa la adunări și-și făcea datoria așa cum trebuia și că toată lucrarea bisericii decurgea fără probleme. Am răsuflat ușurată și nu m-am putut abține să nu mă simt foarte mulțumită de mine. Credeam că am dovedit că mă pricep în decursul tuturor acestor ani în care am slujit drept conducătoare, că am văzut multe lucruri și că m-am ocupat de multe probleme. Aveam o experiență de muncă diversă și mă puteam ocupa singură de lucruri. Îmi închipuiam că eram, într-adevăr, un stâlp al bisericii. Mai ales în acea perioadă, când mă trezeam devreme și lucram până noaptea fără să mă plâng de oboseală sau dificultate, chiar am simțit că meritam să fiu lăudată. Fără să-mi dau seama, trăiam într-o stare în care eram foarte mulțumită de mine și, ori de câte ori citeam cuvintele lui Dumnezeu care judecau și dezvăluiau omenirea, nu mi le aplicam și mie. Când frații și surorile erau într-o stare proastă, nu aveam părtășie asupra adevărului cu ei, ci, în schimb, îi respingeam cu dispreț și îi mustram, adesea, spunând: „Sunteți credincioși de atâta vreme, dar tot nu căutați adevărul. Cum de nu v-ați schimbat deloc?” Uneori, după ce aveam părtășie despre un lucru, frații și surorile spuneau că tot nu știu ce să facă. Fără să întreb de ce, îi dojeneam, spunând: „Nu e vorba că nu știți lucrul acesta, ci că nu vreți să-l puneți în practică!” Se simțeau cu toții constrânși de mine și nu îndrăzneau să-mi mai vorbească despre problemele lor.

Mai târziu, sora Liu a fost aleasă drept conducătoare pentru a lucra alături de mine. M-am gândit că nu fusese o credincioasă de prea mult timp și că s-ar putea să nu înțeleagă unele lucruri nici măcar după discuții, așa că va trebui să am cuvântul final în majoritatea chestiunilor bisericești, fie ele mărunte sau importante. Uneori luam o decizie și o trimiteam pe sora Liu să o îndeplinească. Odată, am primit o scrisoare de la un conducător care ne cerea să recomandăm pe cineva pentru o anumită datorie. Știam că lucrul acesta avea legătură cu lucrarea din casa lui Dumnezeu, așa că necesita discuții cu partenera și colegii mei, dar apoi m-am gândit: „Îmi fac datoria în biserică de atâta vreme. Știu totul despre frați și surori, așa că ar fi în regulă dacă aș lua eu hotărârea.” Așadar, am luat decizia fără să discut acest lucru cu sora Liu și apoi am pus-o să aranjeze lucrurile. Deși slujeam drept conducătoare împreună, o tratam ca pe un subaltern. Câteodată, când nu se ocupa bine de ceva, mă supăram pe ea. Trăia în negativitate, simțea că nu poate înțelege nimic și că nu-și poate face bine datoria. Ajunsese în acel punct din cauză că am constrâns-o, dar tot nu am reflectat asupra mea. În schimb, credeam și mai tare că posedam realitatea adevărului și că eram pricepută în lucrarea mea, așa că trebuia să administrez lucrarea bisericii. Am devenit și mai dictatorială și arogantă. Când colegii menționau sugestii diferite în timpul discuțiilor de muncă, de multe ori, nu căutam deloc, ci, pur și simplu, le respingeam complet. M-am gândit: „Oricum, ce știți voi? Nu știu eu mai bine după ani de zile în care am fost conducătoare?” Am ajuns să am ultimul cuvânt în orice privință în lucrarea bisericii. Mai târziu, Dumnezeu a permis unor situații să apară pentru a mă trata. Nu mai făceam progrese în datoria mea. Ratam întâlnirile cu oamenii și numeam oameni care nu erau conform principiilor. Conducătorul a evidențiat greșelile din lucrarea mea, m-a tratat și emondat. Chiar și în fața acestei situații, tot nu am reflectat asupra mea. Consideram că trebuia doar să fiu mai atentă. Un coleg m-a avertizat: „Nu ar trebui să reflectezi la motivul pentru care au apărut aceste probleme?” Am spus, cu dispreț: „Nimeni nu e perfect și toată lumea greșește. Nu-i nevoie să reflectez asupra tuturor lucrurilor.” Câțiva frați și surori m-au întrebat dacă eram bine, iar eu am spus că da, dar, în sinea mea, mă gândeam: „De ce ar fi ceva în neregulă? Chiar dacă aș fi într-o stare proastă, aș putea să mă descurc singură cu asta. Nu-i nevoie să vă faceți griji. Sunt conducătoare de atâta vreme, așa că nu înțeleg eu adevărul mai bine decât voi?” Indiferent în ce fel mă preveneau, nu voiam să ascult. Trăiam, pe deplin, în firea mea coruptă, iar duhul mi se întuneca tot mai mult. Începeam să ațipesc în timp ce citeam cuvintele lui Dumnezeu și nu aveam ce să spun în rugăciune. Au început să apară din ce în ce mai multe probleme în biserică. Eram complet oarbă. Îmi lipsea înțelegerea multor probleme și nu știam cum să mă ocup de ele. După puțin timp, s-a făcut un sondaj de opinie generală în biserică, iar frații și surorile au spus, cu toții, că eram foarte arogantă și că nu voiam să accept adevărul. Au spus că eram dictatorială, că dojeneam și constrângeam oamenii. Am sfârșit prin a fi îndepărtată din funcție. În ziua aceea, conducătorul a împărtășit evaluările tuturor despre mine. Puteam simți cum Dumnezeu Își descătușează mânia asupra mea prin felul în care frații și surorile m-au dezvăluit și tratat. M-am simțit ca un șobolan de pe stradă care dezgustă pe toată lumea și pe care până și Dumnezeu îl respinge cu dispreț. Nu puteam înțelege cum ajunsesem atât de jos. În durerea mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în căutare: „O, Dumnezeule, întotdeauna am considerat că sunt responsabilă în lucrarea mea bisericească și că am puțină realitate a adevărului. N-am crezut niciodată că voi avea atât de multe probleme cum am acum. În ochii celorlalți, sunt o persoană arogantă care nu vrea să accepte adevărul. Dumnezeule, nu știu cum am devenit așa. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să mă pot cunoaște și să-Ți pot înțelege voia.”

Apoi am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce provoacă discursul vostru dezgustul Lui? De îndată ce ați demonstrat un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu la îndeplinirea unei sarcini minore. […] Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care îi urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care dăruiesc și cei care nu dăruiesc, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știi foarte bine că crezi în Dumnezeu, totuși să nu poți fi compatibil cu Dumnezeu. Știind foarte bine că ești pe deplin nevrednic, persiști, totuși, în a te lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo, încât nu mai aveți autocontrol?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). „Să nu crezi că înțelegi totul. Îți spun că tot ceea ce ai văzut și experimentat este insuficient pentru ca tu să înțelegi chiar și a mia parte a planului Meu de gestionare (planul mântuirii). Deci, de ce acționezi așa de arogant? Puținul talent și cunoștințele minime pe care le ai sunt insuficiente pentru ca Isus să le folosească măcar într-o secundă în lucrarea Sa! Câtă experiență ai de fapt? Ceea ce ai văzut și tot ceea ce ai auzit în viața ta și ceea ce ți-ai imaginat sunt mai puțin decât lucrarea pe care Eu o fac într-o clipă! Ai face bine să nu cauți nod în papură. Indiferent de cât de arogant ai fi, ești doar o viețuitoare care e mai mică decât o furnică! Tot ceea ce duci în burtă e mai puțin decât ceea ce duce o furnică în burta sa! Să nu crezi că, doar fiindcă ai obținut niște experiență și ai o vârstă, asta îți dă dreptul să gesticulezi cu frenezie și să te fălești. Oare experiența și vârsta ta nu sunt rezultatul cuvintelor pe care Eu le-am rostit? Crezi că le-ai dobândit prin propria ta muncă și sudoare?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării”). Cuvintele lui Dumnezeu au revelat tocmai starea mea. Am fost devastată și abia atunci am început să reflectez asupra mea. După ce mi-am făcut timp de câțiva ani datoria de conducătoare, am crezut că, întrucât avusesem acea funcție o vreme, înțelegeam mai mult adevăr și eram mai pricepută decât ceilalți, că eram un stâlp al bisericii și că biserica nu se putea descurca fără mine. Când am realizat puțin în datoria mea, am crezut că înțelegeam tot, că aveam realitatea adevărului, că eram mai bună ca toată lumea. Credeam că a avea credință de ceva vreme și a avea experiență îmi dădea dreptul de a fi arogantă și că eram pe o treaptă mai sus decât alții. Nu am dat deloc atenție sugestiilor fraților și surorilor, darămite să caut sau să le accept. Chiar și atunci când erau grijulii cu mine și mă întrebau despre starea mea, credeam că sunt de o statură mai mare decât ei, așa că mă puteam ocupa de acel lucru și nu aveam nevoie de ajutorul lor. Când le-am descoperit defectele și dificultățile, nu am avut părtășie asupra adevărului pentru a-i ajuta, ci i-am dojenit. Pur și simplu, nu puteau face nimic bun în ochii mei, iar eu îi mustram cu trufie. Drept urmare, frații și surorile erau constrânși de mine și trăiau în negativitate. Însemna asta că-mi fac datoria? Era clar că făceam rău. Nu am dat la iveală decât o fire satanică, arogantă și îngâmfată. Când Dumnezeu a devenit trup, în zilele de pe urmă, exprimând adevărul și lucrând pentru a mântui oamenii, El a făcut o lucrare atât de mare, dar nu S-a semețit niciodată și nu S-a prezentat ca fiind Dumnezeu. În schimb, a fost umil și ascuns, făcând, în tăcere, lucrarea de mântuire. Am văzut că Dumnezeu este atât de modest și încântător, dar eu, atât de profund coruptă de Satana și plină de firi satanice, aveam o părere atât de bună despre mine și despre abilitățile mele numai pentru că avusesem credință de ceva vreme, înțelegeam mai multe doctrine și aveam puțină experiență de muncă. M-am urcat pe un piedestal și nu am vrut să cobor. Îmi lipsea, cu desăvârșire, cunoașterea de sine, nu știam nimic despre mine însămi și eram arogantă dincolo de orice rațiune. Eram hidoasă. După ce am fost dezvăluită de Dumnezeu, mi-am văzut, în sfârșit, adevărata statură. Fusesem capabilă să rezolv câteva probleme în datoria mea numai datorită lucrării Duhului Sfânt. Fără lucrarea și îndrumarea Sa, eram complet oarbă și nu înțelegeam nimic. Nu mă puteam ocupa de propriile probleme, darămite de ale altora. Chiar și așa, am devenit complet despotică. Chiar eram foarte arogantă. În acel moment, mi-a fost rușine de comportamentul meu.

Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. În final, ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase! Pentru a rezolva acțiunile lor rele, ei trebuie mai întâi să rezolve problema naturii lor. Fără o schimbare a firii, nu ar fi posibil să se aducă o rezolvare fundamentală a acestei probleme” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că natura mea arogantă era motivul pentru care făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu. Condusă de natura mea arogantă, mi-am asumat meritele pentru rezultatele lucrării Duhului Sfânt atunci când am avut puțin succes în datoria mea, împăunându-mă ca fiind copilul de aur al bisericii. M-am considerat, cu nerușinare, a fi beneficiara mântuirii lui Dumnezeu, însă nu aveam deloc cunoaștere de sine. În datoria mea, mereu îmi afișam ostentativ vechimea, considerându-mă mai bună și mai sus decât toți ceilalți, dominându-i mereu. Ba chiar foloseam cuvintele lui Dumnezeu ca să admonestez frații și surorile, iar când organizam lucrarea, nu discutam lucrurile cu sora alături de care lucram. În schimb, acționam autocrat și aveam ultimul cuvânt. Am luat chiar decizii unilaterale cu privire la chestiuni importante pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Am făcut-o pe acea soră să fie conducătoare doar cu numele și mi-am creat propriul imperiu în biserică. Din cauza naturii mele arogante, nu am ținut cont de nimeni și nu L-am păstrat pe Dumnezeu în inima mea. Nu am căutat principiile adevărului atunci când am întâmpinat probleme și chiar mi-am considerat ideile ca fiind adevărul, punându-i pe toți ceilalți să mă asculte și să mi se supună. Acest lucru mi-a amintit de felul în care Dumnezeu i-a dat arhanghelului puțină putere ca să-l pună să-i conducă pe ceilalți îngeri din cer, dar acesta a pierdut orice rațiune în aroganța sa, gândindu-se că era un lucru special și vrând să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Drept urmare, a ofensat firea lui Dumnezeu, iar El l-a blestemat și l-a alungat din cer. Iar acum, Dumnezeu m-a înălțat să lucrez drept conducătoare ca să-L preamăresc și să-I fiu martoră în toate, să pot avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme practice, să-i ajut pe ceilalți să înțeleagă adevărul și să I se supună lui Dumnezeu. Însă nu am căutat adevărul și nu mi-am făcut datoria conform cerințelor lui Dumnezeu. În schimb, am acaparat puterea, m-am plasat în centru și i-am făcut pe ceilalți să mă asculte și să mi se supună. În ce fel eram eu diferită față de arhanghel? Dumnezeu a rânduit situații ca să-mi blocheze calea și, apoi, m-a avertizat prin frați și surori, dar nu am acceptat acest lucru și nu am reflectat deloc asupra mea. Am fost atât de neînduplecată și răzvrătită! Îmi făcusem datoria cu firea mea arogantă, constrângându-i pe frați și surori, ceea ce a dus la faptul că ei trăiau în negativitate și erau incapabili să-și rezolve dificultățile. Nici în lucrarea bisericii nu exista niciun progres. Toate acestea erau răul pe care l-am făcut controlată fiind de aroganța mea! Am o natură atât de încăpățânată și arogantă! Dacă Dumnezeu nu m-ar fi dezvăluit și tratat cu asprime prin frați și surori și nu m-ar fi îndepărtat din datoria mea, nu aș fi reflectat niciodată asupra mea. Dacă acest lucru ar fi continuat, aș fi făcut mai mult rău. Aș fi ofensat firea lui Dumnezeu și apoi aș fi fost blestemată și pedepsită de El, așa cum a fost arhanghelul. În acel moment, am dobândit înțelegerea asupra intențiilor bune ale lui Dumnezeu. Făcea acest lucru ca să mă oprească din drumul meu rău și să-mi dea o șansă să mă căiesc. Acesta era felul în care Dumnezeu mă apăra și mă mântuia. I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu.

După ce am fost înlocuită, sora Liu a fost capabilă să-și facă datoria ca de obicei și, din ceea ce au spus ceilalți, deși conducătorul și diaconii nou-aleși nu fuseseră credincioși de multă vreme, atunci când se discuta lucrarea, nimeni nu se agăța de propriile idei, ci, în schimb, se rugau lui Dumnezeu și se bazau pe El, căutând împreună principiile adevărului. Lucrau unii cu alții, iar lucrarea bisericii s-a îmbunătățit iarăși, încetul cu încetul. Mi-a fost foarte rușine când am auzit acest lucru. Crezusem mereu că lucrarea bisericii nu putea continua fără mine, dar, pusă în fața faptelor, am văzut că lucrarea casei lui Dumnezeu este toată făcută și sprijinită de Duhul Sfânt și că nu este un lucru pe care îl poate face cineva de unul singur. Oamenii numai cooperează și-și îndeplinesc propria datorie. Indiferent de cât timp credem în Dumnezeu, atâta vreme cât ne bazăm pe El pentru a căuta și a practica adevărul în datoria noastră, vom avea îndrumarea și binecuvântările Sale. Faptul că eram dictatorială și că îmi făceam datoria fără să caut adevărul, ci făcând, cu aroganță, orice voiam era dezgustător pentru Dumnezeu. Fără îndrumarea lui Dumnezeu, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt și am devenit lipsită de valoare. Nu puteam face nimic. Eram orbită de aroganță, scăpată de sub control, dădeam ordine, cu trufie, oamenilor, constrângeam și răneam frații și surorile și perturbasem lucrarea bisericii. M-am simțit foarte vinovată și mi-am făcut multe reproșuri. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost atât de oarbă! Nu m-am cunoscut pe mine însămi, gândindu-mă mereu că înțelegeam mai multe pentru că fusesem conducătoare de mai multă vreme, așa că eram mai bună ca toți ceilalți. Aroganța m-a condus în datoria mea, iar lucrul acesta a perturbat lucrarea casei Tale. O, Dumnezeule, nu vreau să mă mai împotrivesc Ție și vreau să mă căiesc cu adevărat!”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, ești jalnic de murdar – legea Raiului nu tolerează dorința ta de a intra în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca! Trebuie să cauți viața. În prezent, cei care vor fi făcuți desăvârșiți sunt de aceeași speță cu Petru: ei sunt cei care caută schimbările în propria lor fire și sunt dispuși să-i fie martori lui Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria în calitate de creatură a lui Dumnezeu. Doar astfel de oameni vor fi desăvârșiți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care cerșește mila, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu respectă voința lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Cuvintele lui Dumnezeu erau foarte clare. Dumnezeu nu stabilește rezultatele oamenilor în funcție de durata de timp în care au crezut, de cât de mult pot predica sau de cât de mult au lucrat, ci pe baza căutării adevărului, a schimbării firilor corupte și a îndeplinirii datoriei unei ființe create. Acestea sunt cele mai importante lucruri. Înainte, nu am cunoscut niciodată firea dreaptă a lui Dumnezeu. Crezusem de o vreme, avusesem câțiva ani de experiență în calitate de conducătoare și puțin succes în datoria mea. Am folosit toate aceste lucruri în avantajul meu. Credeam că, dacă tot căutam în acel fel, aveam să fiu mântuită de Dumnezeu, așa că nu m-am axat pe experimentarea judecății, mustrării, tratării și emondării lui Dumnezeu. Nesocotisem mai ales căutarea adevărului în datoria mea pentru a-mi rezolva firile corupte. Drept urmare, firea vieții mele de-abia se schimbase după ani de credință în Dumnezeu, iar eu trăiam pe baza naturii mele satanice și arogante, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu. Am văzut că nu ne putem cunoaște pe noi înșine și nu ne putem căi, cu adevărat, lui Dumnezeu dacă nu căutăm adevărul în credința noastră. Oricât de multă muncă am făcut, oricât de mult am predicat, fără o schimbare în firea vieții noastre, tot vom fi condamnați și eliminați de Dumnezeu. Acest lucru este hotărât de firea dreaptă și de esența sfântă ale lui Dumnezeu. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, nu am mai profitat de cât de mult crezusem sau de cât de mult lucrasem, ci am început să mă concentrez pe a depune eforturi în citirea cuvintelor lui Dumnezeu, în a reflecta asupra mea, a mă cunoaște și a căuta schimbarea în firile mele satanice.

După aceea, mi s-a dat altă datorie în biserică. Când lucram cu frații și surorile, eram mai modestă, iar atunci când aduceau în discuție păreri diferite, uneori credeam că am dreptate și voiam ca ei să mă asculte, dar realizam repede că îmi arătam iarăși firea arogantă, așa că mă rugam lui Dumnezeu și mă lăsam pe mine deoparte pentru a căuta adevărul alături de frați și surori și a rezolva lucrurile prin discuții. Frații și surorile au spus, cu toții, că nu mai eram la fel de arogantă ca înainte, că eram mult mai matură. Să-i aud evaluându-mă astfel era foarte emoționant pentru mine. Știam că acest lucru fusese realizat de judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Deși nu am scăpat complet de firea mea arogantă și încă sunt foarte departe de standardele pe care Dumnezeu le cere, am văzut iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Am văzut că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu pot transforma și purifica oamenii cu adevărat.