2. Diferențierea între lucrarea Duhului Sfânt și cea a duhurilor rele

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Dumnezeu nu Își repetă lucrarea, nu săvârșește o lucrare nerealistă, nu are cerințe excesive de la om și nu săvârșește o lucrare dincolo de simțul omului. Toată lucrarea pe care o săvârșește se află în sfera simțului normal al omului și nu depășește simțul umanității normale, iar lucrarea Lui este săvârșită conform cerințelor normale ale omului. Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, oamenii devin și mai normali, iar umanitatea lor devine și mai normală. Oamenii dobândesc tot mai multe cunoștințe în ceea ce privește firea lor satanică stricată și substanța omului, și dobândesc o și mai mare dorință pentru adevăr. Cu alte cuvinte, viața omului crește și crește, iar firea coruptă a omului devine din ce în ce mai capabilă de schimbare – toate fiind semnificația lui Dumnezeu care devine viața omului. Dacă o cale este incapabilă să dezvăluie acele lucruri care formează esența omului, este incapabilă să modifice firea omului și, mai mult, este incapabilă să-i aducă pe oameni în fața lui Dumnezeu sau să le ofere o înțelegere reală a lui Dumnezeu, înjosindu-le chiar umanitatea și făcându-le simțurile să fie și mai anormale, atunci această cale nu trebuie să fie adevărata cale și poate fi lucrarea unui spirit rău sau calea veche. Pe scurt, nu poate fi lucrarea prezentă a Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Trebuie să înțelegi ce lucruri vin de la Dumnezeu și ce lucruri vin de la Satana. Ceea ce vine de la Dumnezeu îți oferă viziuni din ce în ce mai clare și te apropie tot mai mult de Dumnezeu; împărtășești o dragoste sinceră cu frații și surorile tale, ești capabil să dai dovadă de apreciere față de povara lui Dumnezeu și să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu, care nu se domolește. Există un drum înainte pe care să mergi. Ceea ce vine de la Satana te face să pierzi viziunile și tot ce ai avut înainte; te înstrăinezi de Dumnezeu, nu ai nicio dragoste pentru frații și surorile tale și ai o inimă plină de ură. Devii deznădăjduit, nu-ți mai dorești să trăiești viața bisericească, iar inima ta iubitoare de Dumnezeu nu mai există. Aceasta este lucrarea Satanei și, de asemenea, consecința provocată de lucrarea duhurilor rele.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 22

Lucrarea Duhului Sfânt este o formă de îndrumare proactivă și de luminare pozitivă. Nu permite oamenilor să fie pasivi. Le aduce mângâiere, le oferă credință și tărie sufletească și le permite să continue opera de desăvârșire a lor de către Dumnezeu. Când Duhul Sfânt lucrează, oamenii pot să intre în mod activ; ei nu sunt pasivi sau forțați, ci acționează din proprie inițiativă. Când Duhul Sfânt lucrează, oamenii sunt bucuroși și harnici și doritori, doritori să se supună și fericiți să se umilească. Chiar dacă sunt îndurerați și fragili înlăuntrul lor, ei iau decizia să coopereze; ei suferă cu bucurie, pot să se supună și nu sunt pătați de voința umană și, cu siguranță, nici de dorințele și motivațiile umane. Când oamenii experimentează lucrarea Duhului Sfânt, ei sunt mai ales sfinți în sinea lor. Cei care sunt înzestrați cu lucrarea Duhului Sfânt trăiesc iubirea lui Dumnezeu și iubirea fraților și surorilor lor; se desfată cu lucrurile cu care Se desfată Dumnezeu și detestă lucrurile pe care le detestă Dumnezeu. Persoanele care sunt atinse de lucrarea Duhului Sfânt au o umanitate normală, urmăresc în mod constant adevărul și dispun de umanitate. Când Duhul Sfânt lucrează în oameni, starea lor sufletească devine din ce în ce mai bună, iar umanitatea lor devine din ce în ce mai normală și, deși o parte din cooperarea lor poate fi nesăbuită, motivațiile lor sunt corecte, intrarea lor este pozitivă, ei nu încearcă să cauzeze întreruperi și sunt lipsiți de rea-voință. Lucrarea Duhului Sfânt este normală și reală, Duhul Sfânt lucrează în om potrivit regulilor vieții normale a omului, iar El duce la bun sfârșit luminarea și îndrumarea în oameni, potrivit scopurilor adevărate ale oamenilor obișnuiți. Când Duhul Sfânt lucrează în oameni, El îi îndrumă și îi luminează potrivit nevoilor oamenilor obișnuiți. El le oferă lucruri în funcție de nevoile lor și îi îndrumă și luminează pozitiv în funcție de ceea ce le lipsește și de neajunsurile lor. Lucrarea Duhului Sfânt este de a-i lumina și călăuzi pe oameni în viața reală; doar dacă experimentează cuvintele lui Dumnezeu în viața reală oamenii pot vedea lucrarea Duhului Sfânt. Dacă, în viața de zi cu zi, oamenii au o stare pozitivă și o viață duhovnicească normală, atunci sunt înzestrați cu lucrarea Duhului Sfânt. Într-o asemenea stare, când mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, ei au credință; când se roagă, sunt inspirați; când înfruntă ceva, nu sunt pasivi; și, pe măsură ce lucrurile se întâmplă, ei pot vedea lecțiile pe care Dumnezeu cere să fie învățate din acele lucruri. Nu sunt pasivi sau slabi și, deși au dificultăți reale, ei sunt dornici să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu.

Ce efecte sunt obținute prin lucrarea Duhului Sfânt? Se poate să fii nesăbuit și lipsit de discernământ, dar Duhul Sfânt doar trebuie să lucreze și va fi credință în tine, iar tu vei simți întotdeauna că nu poți să-L iubești pe Dumnezeu îndeajuns. Vei fi dispus să cooperezi, indiferent cât de mari sunt dificultățile. Lucrurile ți se vor întâmpla și nu îți va fi clar dacă vin de la Dumnezeu sau de la Satana, dar tu vei putea să aștepți și nu vei fi nici, pasiv nici nepăsător. Aceasta este lucrarea normală a Duhului Sfânt. Când Duhul Sfânt lucrează în tine, tot întâmpini dificultăți reale: uneori vei fi făcut să plângi și uneori vor fi lucruri pe care nu le vei putea depăși, dar acesta este doar o etapă a lucrării obișnuite a Duhului Sfânt. Deși nu ai depășit acele dificultăți și cu toate că în acel moment erai slab și plin de nemulțumiri, după aceea tot ai fost capabil să-L iubești pe Dumnezeu cu absolută credință. Pasivitatea ta nu te poate opri din a avea experiențe normale și, indiferent ce spun alți oameni și cum te atacă, tot ești capabil să-L iubești pe Dumnezeu. În timpul rugăciunii, simți întotdeauna că în trecut erai atât de îndatorat lui Dumnezeu, și hotărăști să-L mulțumești pe Dumnezeu și să renunți la cele trupești oricând întâlnești aceste lucruri din nou. Această putere arată că lucrarea Duhului Sfânt este în tine. Aceasta este starea normală a lucrării Duhului Sfânt.

Care este lucrarea ce vine de la Satana? În lucrarea care vine de la Satana, viziunile din oameni sunt vagi; oamenii sunt lipsiți de umanitatea normală, motivațiile din spatele acțiunilor lor sunt greșite și, deși își doresc să-L iubească pe Dumnezeu, în ei există mereu acuzații, iar aceste acuzații și gânduri interferează constant cu ei, constrângând creșterea vieții lor și oprindu-i din a veni în fața lui Dumnezeu în starea normală. Adică, de îndată ce lucrarea Satanei este în oameni, inimile lor nu mai pot fi împăcate în fața lui Dumnezeu. Asemenea oameni nu mai știu ce să facă cu ei – când văd oameni adunându-se laolaltă, vor să fugă și nu sunt capabili să-și închidă ochii când ceilalți se roagă. Lucrarea duhurilor rele distruge relațiile normale dintre om și Dumnezeu și tulbură viziunile anterioare ale oamenilor sau vechea lor cale de intrare în viață; în inimile lor, ei nu se mai pot apropia niciodată de Dumnezeu și mereu se întâmplă lucruri care îi perturbă și îi înlănțuiesc. Inimile lor nu-și pot găsi pacea, iar ei nu mai au deloc putere să-L iubească pe Dumnezeu și duhurile lor sunt cuprinse de melancolie. Acestea sunt manifestările lucrării Satanei. Manifestările lucrării Satanei sunt: nu poți să te ții tare pe poziție și să depui mărturie, făcându-te să devii o persoană care Îi greșește lui Dumnezeu și care nu are deloc credință în El. Când Satana intervine, îți pierzi iubirea și credința în Dumnezeul din tine, ești despuiat de o relație normală cu Dumnezeu, nu cauți adevărul sau să te perfecționezi, regresezi, și devii pasiv, te complaci, dai frâu liber păcatului și nu urăști păcatul; în plus, amestecul Satanei te face să devii desfrânat, face ca atingerea lui Dumnezeu să dispară din tine, te face să te plângi de El și să I te opui, ceea ce face să te îndoiești de El; există chiar riscul să Îl părăsești pe Dumnezeu. Toate acestea vin de la Satana.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea Satanei”

Dumnezeu lucrează într-un mod blând, delicat, iubitor și grijuliu, o modalitate care este în mod special măsurată și adecvată. Calea Lui nu te provoacă să simți emoții intense precum: „Dumnezeu trebuie să mă lase să fac aceasta” sau „Dumnezeu trebuie să mă lase să fac cealaltă”. Dumnezeu nu-ți dă niciodată acel fel de mentalitate intensă sau sentimente intense care fac lucrurile de nesuportat. Nu-i așa? Chiar și când accepți cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu, cum te simți atunci? Când simți autoritatea și puterea Lui, cum te simți atunci? Simți că Dumnezeu este divin și de neîncălcat? (Da.) Te simți departe de Dumnezeu în aceste vremuri? Te simți înspăimântat de Dumnezeu? Nu, simți, în schimb, respect înfricoșat față de El. Nu simt oamenii toate aceste lucruri numai ca urmare a lucrării lui Dumnezeu? […]

[…] Dumnezeu lucrează asupra omului, iar acesta este prețuit atât în atitudinea, cât și în inima Lui. Pe de altă parte, Satana prețuiește omul? El nu-l prețuiește. Totul este doar ca să-l rănească pe acesta. Nu-i așa? Atunci când se gândește mult să-l rănească pe om, face acest lucru într-o stare de spirit stăruitoare? (Da.) Deci, când vine vorba de lucrarea lui Satana asupra omului, am acum două fraze care pot descrie amănunțit natura răutăcioasă și rea a Satanei care vă permite cu adevărat să-i cunoașteți caracterul odios: în abordarea lui față de om, Satana vrea permanent să-l ocupe și să-l posede cu forța, pe fiecare în parte, astfel încât să poată ajunge până la punctul în care îl controlează complet pe om, rănindu-l, astfel încât să poată dobândi această ambiție obiectivă și sălbatică. Ce înseamnă „ocupă cu forța”? Se întâmplă cu sau fără consimțământul tău? Se întâmplă cu sau fără știrea ta? Este complet fără știrea ta! În situațiile în care nu ești conștient, eventual atunci când nu a spus nimic sau nu a făcut nimic, atunci când nu există nicio premisă, niciun context, el există în jurul tău, înconjurându-te. El caută o oportunitate de a exploata, apoi te ocupă forțat, te posedă, atingându-și obiectivul de a te controla și de a te răni în totalitate. Acestea sunt o intenție și un comportament tipic în lupta pentru omenire a Satanei împotriva lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Unii oameni spun că Duhul Sfânt lucrează în ei în orice moment. Este imposibil. Dacă ar spune că Duhul Sfânt este întotdeauna cu ei, ar fi realist. Dacă ar spune că gândirea și simțul lor sunt normale în orice moment, ar fi de asemenea realist și ar arăta că Duhul Sfânt este cu ei. Dacă spun că Duhul Sfânt lucrează mereu în ei, că sunt luminați de Dumnezeu și atinși de Duhul Sfânt în fiecare clipă și că dobândesc cunoștințe noi tot timpul, atunci nu este în niciun caz normal! Este de-a dreptul supranatural! Fără o umbră de îndoială, astfel de oameni sunt spirite rele! Chiar și când Duhul lui Dumnezeu intră în trup, sunt momente când El trebuie să mănânce și să Se odihnească – ca să nu mai vorbim despre oameni. Cei care au fost posedați de spiritele rele par să fie lipsiți de slăbiciunea trupului. Ei sunt capabili să se lepede și să renunțe la tot, sunt lipsiți de emoție, în stare să reziste chinului și nu simt nici cea mai mică oboseală, ca și cum ar fi depășit trupul. Nu este acest lucru extrem de supranatural? Lucrarea spiritelor rele este supranaturală – niciun om nu ar putea atinge astfel de lucruri! Cei lipsiți de discernământ sunt invidioși când văd astfel de oameni: ei spun că au o astfel de vigoare în credința lor în Dumnezeu, că au o credință puternică și că nu arată niciodată nici cel mai mic semn de slăbiciune! De fapt, toate acestea sunt manifestări ale lucrării unui spirit rău. Deoarece oamenii normali au în mod inevitabil slăbiciuni umane; aceasta este starea normală a celor care au prezența Duhului Sfânt.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (4)”

Citate din predici și părtășii ca referință:

Lucrarea principală a Duhului Sfânt este luminarea și iluminarea, făcând omul să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să intre în cuvintele lui Dumnezeu; adică să călăuzească oamenii în înțelegerea și pătrunderea în adevăr, luminându-i și iluminându-i în mijlocul tuturor încercărilor și circumstanțelor, dându-le posibilitatea să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Desigur, prin diferite persoane, lucruri și obiecte, Duhul Sfânt, de asemenea, îi demască pe oameni, îi emondează, îi disciplinează și îi pedepsește, toate cu scopul de a-i aduce la mântuire. Duhul Sfânt stăpânește peste tot, plănuind tot felul de situații pentru a schimba oameni, desăvârșindu-i. În lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, deși lucrarea Duhului Sfânt este cu multe fațete, ea se preocupă, fără excepție, de mântuire. Chiar dacă lucrarea Duhului Sfânt este ascunsă, și nu pare deloc nepământească în aparență, cei care au experiență înțeleg clar în inimile lor. Dimpotrivă, lucrarea duhurilor rele este fantastic de nepământească, este vizibilă, poate fi simțită și este foarte anormală. Din faptele duhurilor rele, se poate vedea că duhurilor rele le place în mod deosebit să se dezvăluie, sunt incredibil de rele, fără cea mai mică urmă de adevăr. Indiferent cât de mulți ani lucrează duhurile rele asupra unor persoane, firea lor stricată nu se schimbă deloc. Mai degrabă, ele devin din ce în ce mai puțin normale, chiar pierzându-și rațiunea umană normală. Acesta este rezultatul lucrării duhurilor rele. Acesta este modul în care Satana și duhurile rele de tot felul strică oamenii, îi constrânge și îi înșală. În final, oamenii devin fantome, iar acei oameni care au fost înșelați de duhurile rele sunt predați Satanei și sunt devorați. Lucrarea Duhului Sfânt este toată despre mântuirea omenirii și, cu cât mai multă lucrare a Duhului Sfânt oamenii au, cu atât sunt mai capabili să înțeleagă adevărul; umanitatea lor devine din ce în ce mai normală, și ei devin din ce în mai umani. În cele din urmă, ei vor câștiga mântuirea lui Dumnezeu, devenind persoane în posesia adevărului și a umanității depline. Principalele distincții între lucrarea Duhului Sfânt și cea a duhurilor rele sunt: duhurile rele pot doar să corupă oamenii, să-i constrângă și, în cele din urmă, să-i transforme în fantome; lucrarea Duhului Sfânt îi purifică pe cei stricați spre mântuire, dându-le adevăr și umanitate deplină. Lucrarea Duhului Sfânt îi poate face pe oameni cu adevărat sfinți dintre cei stricați de Satana și socotiți printre duhurile necurate, și se poate spune pur și simplu că îi ia pe aceia care au fost schimbați în demoni de Satana și îi transformă din nou în oameni. Aceasta este diferența între lucrarea Duhului Sfânt și cea a duhurilor rele.

– Părtășia celui de mai sus

Mai jos, haideți să ne uităm la alte diferențe clare între lucrarea variată a duhurilor rele și lucrarea Duhului Sfânt și la modul în care se manifestă ele în mod specific. Duhul Sfânt alege oameni care urmăresc adevărul, care au conștiință și rațiune și care au integritate. Aceștia sunt genul de oameni în care El lucrează. Duhurile rele aleg oameni care sunt șireți și absurzi, care nu au nicio dragoste față de adevăr și care sunt fără conștiință sau rațiune. Astfel sunt oamenii în care lucrează duhurile rele. Ce vedem când îi comparăm pe cei care sunt aleși pentru lucrarea Duhului Sfânt și pe cei care sunt aleși pentru cea a duhurilor rele? Putem vedea că Dumnezeu este sfânt și drept, că cei care sunt aleși de Dumnezeu urmăresc adevărul și au conștiință și rațiune, că au integritate și iubesc ceea ce este drept. Cei care sunt aleși de duhurile rele sunt vicleni, sunt egoiști și vrednici de dispreț, nu au nicio dragoste față de adevăr, sunt fără conștiință și rațiune și nu urmăresc adevărul. Duhurile rele aleg numai lucruri negative și pe aceia care nu sunt oameni adevărați, de unde vedem că duhurile rele iubesc răutatea și întunericul, că sunt la o milă distanță de cei care urmăresc adevărul și se grăbesc să pună stăpânire pe cei care sunt strâmbi și vicleni, care sunt fermecați de nelegiuire și pot fi vrăjiți ușor. Cei în care duhurile rele aleg să lucreze nu pot fi mântuiți și ei sunt eliminați de Dumnezeu. Când și în ce context lucrează duhurile rele? Acestea lucrează când oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva Lui. Lucrarea duhurilor rele farmecă oamenii și face acest lucru profitând de ocazie când ei păcătuiesc. Atunci când oamenii sunt cei mai slabi, în special când suferă mult în inimile lor, când se simt zăpăciți și confuzi, duhul rău profită de această ocazie pentru a se furișa înăuntru și a-i fermeca și corupe, pentru a semăna discordie între ei și Dumnezeu. Există un timp pentru lucrarea Duhului Sfânt: când oamenii Îl cheamă pe Dumnezeu, când inimile lor se întorc la Dumnezeu, când au nevoie de Dumnezeu, când se căiesc înaintea lui Dumnezeu și când caută adevărul, atunci Duhul Sfânt începe să lucreze în ei. Vezi cum fiecare aspect al lucrării Duhului Sfânt este cu scopul de a mântui omul, cum caută El oportunități pentru a mântui omul, în timp ce duhurile rele caută ocazii de a corupe și de a ademeni oamenii. Duhurile rele sunt vrednice de dispreț și rele, sunt perfide și sinistre, tot ceea ce fac este menit să corupă omul, să-i facă rău și să-l devoreze. Când oamenii sunt în nevoie, când Îl cheamă disperați pe Dumnezeu, când cer mântuirea de la Dumnezeu și când doresc să se apropie de Dumnezeu în inimile lor, Duhul Sfânt li se arată și face lucrarea de mântuire. Dumnezeu este dragoste, iar duhurile rele sunt ură – este clar asta pentru tine, nu-i așa? Tot ceea ce fac duhurile rele este cu scopul de a devora și a corupe omul, iar tot ce face Duhul Sfânt este pentru dragostea și mântuirea omului. Efectele lucrării Duhului Sfânt sunt de a purifica oamenii, de a-i mântui din stricăciunea lor, de a le permite să se cunoască pe ei înșiși și pe Satana, de a se putea răzvrăti împotriva Satanei, de a fi capabili să urmărească adevărul și de a trăi în cele din urmă asemănarea omului. Duhurile rele corup, pângăresc și leagă oamenii, îi afundă și mai adânc în păcat și aduc dureri din ce în ce mai mari în viețile lor, și astfel că, atunci când duhurile rele lucrează în oameni, ei sunt terminați; în cele din urmă, ei sunt devorați de Satana, ceea ce este rezultatul lucrării duhurilor rele. Efectul lucrării Duhului Sfânt este de a mântui oamenii în cele din urmă, de a-i face să trăiască o viață reală, de a-i face complet liberi și eliberați și de a-i face să primească binecuvântările lui Dumnezeu. Iată: duhurile rele duc omul către întuneric, îl duc în abis; Duhul Sfânt scoate omul din întuneric, la lumină și la libertate. Lucrarea Duhului Sfânt luminează și îndrumă oamenii, El le dă ocazii, iar când sunt slabi și au păcate, El le aduce mângâiere. El le permite oamenilor să se cunoască pe ei înșiși, le permite să urmărească adevărul și El nu forțează oamenii să facă lucruri, ci îi lasă să-și aleagă singuri calea și, în cele din urmă, îi scoate la lumină. Duhurile rele îi forțează pe oameni să facă lucruri și îi comandă. Tot ceea ce spun ele este fals și îi farmecă pe oameni, îi înșală și îi leagă; duhurile rele nu dau libertate oamenilor, nu le dau posibilitatea să aleagă, îi forțează pe drumul către ruină și, în cele din urmă, îi cufundă mai adânc și mai adânc în păcat, ducându-i la moarte.

– Predici și părtășie despre intrarea în viață

Cea mai evidentă caracteristică a lucrării duhurilor rele este că ea este supranaturală, că vorbele pe care le rostesc duhurile rele sau lucrurile pe care ele le cer oamenilor să le facă sunt anormale, ilogice și chiar trădează moralitatea de bază a umanității normale și a relațiilor umane și că ele sunt menite să facă nimic altceva decât să-i înșele pe oameni, să-i tulbure și să-i corupă. Când oamenii sunt posedați de duhuri rele, unii simt o mare frică, unii devin anormali, în timp ce alții cad în uluire, iar alții se trezesc incredibil de neliniștiți și incapabili să stea calmi. În orice caz, atunci când oamenii sunt posedați de duhuri rele, se schimbă, devin ceva care nu este nici uman, nici demon, și își pierd umanitatea normală. Acest lucru este suficient pentru a dovedi că esența duhurilor rele este rea și urâtă, ea fiind întocmai esența Satanei. Duhurile rele îi fac pe oameni să le fie silă de ei înșiși și să se disprețuiască și nu au absolut niciun beneficiu sau ajutor pentru oameni. Singurele lucruri pe care Satana și tot felul de duhuri rele sunt capabile să le facă sunt coruperea, rănirea și înghițirea oamenilor.

Principalele tipuri de manifestări ale celor care au lucrarea duhurilor rele (cei care sunt posedați de demoni) sunt:

Primul tip este că duhurile rele spun adeseori oamenilor să facă cutare și cutare lucru, sau să spună cuiva ceva, sau să îndrume pe oameni să spună profeții false.

Al doilea tip este că oamenii adesea vorbesc în așa-numitele „limbi” în rugăciune, pe care nu le înțelege nimeni, și nici chiar vorbitorii înșiși nu le înțeleg. Unii dintre vorbitori pot chiar „interpreta limbile” ei înșiși.

Al treilea tip este că o persoană primește adesea revelații, cu o frecvență foarte mare, când fiind îndrumată într-un fel, când fiind îndrumată în alt fel, într-o stare constantă de neliniște.

Al patrulea tip este că oamenii care au lucrarea duhurilor rele doresc să facă urgent cutare sau cutare lucru, prea nerăbdători să aștepte, nu iau în considerare dacă condițiile o permit, chiar se epuizează în mijlocul nopții, iar comportamentul lor este deosebit de anormal.

Al cincilea tip este că oamenii cu lucrarea duhurilor rele sunt grozav de aroganți, lipsiți de rațiune, și tot discursul lor este condescendent și vine dintr-o poziție de comandă. Ei zăpăcesc oamenii și, ca niște demoni, îi forțează pe oameni să facă lucruri.

Al șaselea tip este că oamenii care au lucrarea duhurilor rele nu sunt în stare să comunice adevărul, cu atât mai puțin să acorde atenție lucrării lui Dumnezeu, Îl sfidează pe Dumnezeu și acționează în mod arbitrar, comițând tot felul de încălcări pentru a distruge ordinea obișnuită a Bisericii.

Al șaptelea tip este că o persoană care are lucrarea duhurilor rele se dă drept altcineva fără niciun motiv sau susține că a fost trimisă de cineva și că oamenii ar trebui s-o asculte. Nimeni nu poate să-și dă seama de unde a venit.

Al optulea tip este că oamenii care au lucrarea duhurilor rele nu au, de obicei, o rațiune normală, și nici nu înțeleg vreun adevăr; ei nu au nicio capacitate de a primi și, de asemenea, nu sunt luminați de Duhul Sfânt, iar ceea ce oamenii văd este că, atunci când primesc lucruri, acești oameni sunt excepțional de absurzi și nu au deloc dreptate.

Al nouălea tip este că oamenii care au lucrarea duhurilor rele acordă o atenție deosebită învățării celorlalți în timpul lucrării, se comportă mereu sălbatic și întotdeauna provoacă perturbări și tulburări; tot ceea ce fac și spun atacă, leagă și corup alte persoane și merg până într-acolo încât să rupă hotărârea oamenilor și să-i facă să devină negativi, astfel încât aceștia să nu se poată ridica înapoi. Ei sunt, pur și simplu, diavoli, care fac rău altora, jucându-se cu unii și devorând pe alții și sunt fericiți în taină atunci când fac ceea ce vor. Acesta este scopul principal al lucrării duhurilor rele.

A zecelea tip este că oamenii care au lucrarea duhurilor rele trăiesc o viață total anormală. Ochii lor radiază o licărire ucigașă, iar cuvintele pe care le rostesc sunt extrem de înspăimântătoare, ca și cum un demon ar fi coborât în lume. Nu există nicio ordine în viața acestui tip de persoane, ele sunt foarte instabile și sunt la fel de imprevizibile ca un animal sălbatic care nu a fost dresat. Ele sunt extrem de repulsive și odioase față de ceilalți. Exact așa arată o persoană pe care au legat-o demonii.

Cele zece tipuri de mai sus sunt expresiile principale ale lucrării duhurilor rele. Orice persoană care afișează una dintre aceste expresii va avea cu siguranță lucrarea duhurilor rele. Mai exact, toți cei care afișează expresiile de mai sus ale lucrării duhurilor rele, indiferent de tipul pe care-l au, sunt oameni care au lucrarea duhurilor rele. O persoană care are lucrarea duhurilor rele deseori îi urăște și se păstrează la distanță de oamenii în care lucrează Duhul Sfânt și care pot avea părtășie despre adevăr. Deseori, cu cât cineva este mai bun, cu atât mai mult vrea să îl atace sau să îl condamne. Cu cât cineva este mai nechibzuit, cu atât mai mult încearcă să se gudure pe lângă el și să îl lingușească, dorind în mod deosebit să intre în contact cu el. Când duhurile rele lucrează, ele confundă întotdeauna adevărul cu falsitatea, spunând că pozitivul este negativ și că negativul este pozitiv. Acestea sunt întocmai faptele duhurilor rele.

– Rânduielile de lucru

Orice duh a cărui lucrare este în mod evident supranaturală este un duh malefic, iar lucrarea și cuvântările oricărui duh care îndeplinește o lucrare supranaturală în oameni este lucrarea unui duh malefic; toate mijloacele prin care lucrează duhurile rele sunt anormale și supranaturale și se manifestă în principal în următoarele șase moduri:

1. Controlul direct al vorbirii oamenilor, ceea ce arată în mod clar că duhul rău vorbește, nu oamenii înșiși vorbesc în mod normal;

2. Sentimentul că duhul rău îi instruiește pe oameni și le ordonă să facă cutare sau cutare lucru;

3. Oamenii care, atunci când sunt într-o cameră, pot spune când cineva urmează să intre;

4. Oamenii care aud adesea voci care vorbesc cu ei pe care alții nu le pot auzi;

5. Oamenii care sunt capabili să vadă și să audă lucruri pe care alții nu pot;

6. Oamenii care sunt mereu agitați, vorbesc cu ei înșiși, și sunt incapabili de o conversație sau interacțiune normală cu oamenii.

Toți cei în care lucrează un duh rău au în mod inevitabil aceste șase manifestări. Ei sunt iraționali, stau ca pe ace, incapabili de o interacțiune normală cu oamenii; e ca și cum ar fi neînduplecați în rațiune și există ceva impersonal și supranatural în ceea ce-i privește. Astfel de oameni au fost posedați de un duh rău sau au un duh rău care lucrează în ei și toată lucrarea duhurilor rele este evidentă și supranaturală. Aceasta este lucrarea cea mai ușor de distins a duhurilor rele. Atunci când cineva este posedat de un duh rău, acesta se joacă cu persoana respectivă, astfel încât ea este complet dată peste cap. Ea devine irațională, ca un zombi, ceea ce demonstrează că, în esență, duhurile rele sunt duhuri rele care corup și devorează oameni. Cuvântările duhurilor rele sunt ușor de distins: cuvântările lor rezumă în totalitate esența lor rea, sunt stagnante, tulburi și rău mirositoare, emană duhoarea morții. Pentru oamenii care sunt de un bun calibru, cuvintele duhurilor rele se simt goale și neinteresante, needificatoare, ca nimic altceva decât minciuni și vorbe goale, se simt vagi și complicate, ca o încărcătură de absurdități. Acesta este unul din cel mai ușor de distins nonsens al duhurilor rele. Pentru a fermeca oamenii, unele dintre duhurile rele „de grad înalt” pretind a fi Dumnezeu sau Hristos când vorbesc, în timp ce altele pretind a fi îngeri sau figuri celebre. Atunci când vorbesc, aceste duhuri rele sunt specialiste în a imita anumite cuvinte sau expresii ale lui Dumnezeu sau ale tonului lui Dumnezeu, iar oamenii care nu înțeleg adevărul sunt ușor înșelați de astfel de duhuri rele de „grad înalt”. Poporului ales al lui Dumnezeu trebuie să-i fie clar că, în esență, duhurile rele sunt rele și nerușinate și că, chiar dacă sunt duhuri rele de „grad înalt”, ele sunt complet lipsite de adevăr. Duhurile rele, la urma urmei, sunt duhuri malefice, esența duhurilor rele este rea și de același fel cu Satana.

– Rânduielile de lucru

Anterior: 1. Diferențierea între lucrarea lui Dumnezeu și a omului

Înainte: 3. Diferențierea între Hristosul adevărat și Hristoșii falși

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte