Mulți oameni sunt eliminați după ce își îndeplinesc îndatoririle doar un an sau doi sau doar între trei și cinci ani. Care e motivul principal? Se poate spune că, în primul rând, e faptul că acei oameni nu au conștiință sau rațiune și că lor le lipsește umanitatea. Nu numai că nu acceptă adevărul, dar mai și provoacă perturbări și tulburări și sunt mereu superficiali în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Nu ascultă niciodată, indiferent cum li se oferă părtășie despre adevăr și sunt nesupuși și sfidători când sunt emondați. În cele din urmă, nu rămâne o altă opțiune decât de a-i îndepărta și a-i elimina. Ce problemă ilustrează acest lucru? Pentru a-și îndeplini îndatoririle, oamenii trebuie să aibă măcar conștiință și rațiune; fără ele, le va fi greu să fie de neclintit. Toți cei care sunt lipsiți de conștiință și rațiune nu au umanitate și nu pot accepta adevărul, așa că Dumnezeu nu îi poate mântui și, chiar dacă vor munci, nu o vor face în mod adecvat. Aceasta e o problemă pe care trebuie să o vezi clar. Când vei întâlni în viitor oameni fără conștiință sau rațiune – adică oameni care nu au umanitate – va trebui să îi îndepărtezi cât mai repede posibil.

Unii oameni nu își asumă nicio responsabilitate atunci când își îndeplinesc datoria, sunt întotdeauna superficiali. Deși pot să vadă problema, nu sunt dispuși să caute o soluție și se tem să ofenseze oamenii, așa că se pripesc când fac lucruri, astfel încât lucrarea trebuie refăcută. De vreme ce îndeplinești această datorie, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru aceasta. De ce nu o iei în serios? De ce ești superficial? Și ești neatent în responsabilitățile tale atunci când îți îndeplinești datoria în acest fel? Indiferent cine își asumă responsabilitatea principală, toți ceilalți sunt responsabili pentru supravegherea lucrurilor, toată lumea trebuie să aibă această povară și acest simț al responsabilității – însă niciunul dintre voi nu acordă atenție, sunteți chiar superficiali, nu aveți loialitate, sunteți neatenți în îndatoririle voastre! Nu este vorba de faptul că nu puteți să vedeți problema, ci că nu sunteți dispuși să vă asumați responsabilitatea – și nici nu vreți să acordați vreo atenție acestei chestiuni atunci când vedeți problema, vă mulțumiți cu „destul de bine”. A fi superficial în acest fel nu este oare o încercare de a-L înșela pe Dumnezeu? Dacă, atunci când am lucrat și am avut părtășie despre adevăr cu voi, aș fi crezut că „destul de bine” era acceptabil, atunci după cum se cuvine fiecăruia dintre calibrele și căutările voastre, ce ați putea câștiga din asta? Dacă aș fi avut aceeași atitudine ca voi, nu ați putea câștiga nimic. De ce spun acest lucru? Parțial este pentru că voi nu faceți nimic sincer și parțial pentru că aveți un calibru destul de redus, sunteți destul de amorțiți. Din cauză că vă văd pe toți amorțiți, fără dragoste de adevăr și că nu urmăriți adevărul, precum și din cauza calibrelor voastre slabe, trebuie să vorbesc detaliat. Trebuie să vă spun totul în detaliu, să descompun lucrurile și să le fragmentez în discursul Meu, să vorbesc despre lucruri din toate punctele de vedere, în toate modurile. Doar atunci înțelegeți puțin. Dacă aș fi superficial cu voi și aș vorbi puțin despre orice subiect, oricând aș avea chef, fără a chibzui la asta și fără a Mă deranja, fără a-Mi pune inima în asta, nevorbind când nu am chef, ce ați putea câștiga? Având calibre ca ale voastre, nu ați înțelege adevărul. Nu ați câștiga nimic, și cu atât mai puțin nu ați atinge mântuirea. Dar nu pot face asta; în schimb, trebuie să vorbesc în detaliu. Trebuie să intru în detalii și dau exemple privind stările fiecărui tip de persoană, atitudinile pe care oamenii le au față de adevăr și fiecare fel de fire coruptă; numai atunci veți pricepe ceea ce spun și veți înțelege ceea ce auziți. Indiferent despre ce aspect al adevărului este părtășia, Eu vorbesc prin diferite mijloace, cu stiluri de părtășie pentru adulți și pentru copii și, de asemenea, sub formă de raționamente și povești, folosind teoria și practica și vorbind despre experiențe, pentru ca oamenii să poată să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitate. În acest fel, cei care au calibru și inimi vor avea șansa să înțeleagă și să accepte adevărul și să fie mântuiți. Dar atitudinea voastră față de datorie a fost întotdeauna una de superficialitate, de a tărăgăna lucrurile și nu sunteți preocupați de cât de multă întârziere cauzați. Nu vă gândiți la cum să căutați adevărul pentru a rezolva problemele, nu vă gândiți la modul în care să vă îndepliniți datoria cum trebuie pentru a fi capabili să fiți mărturie pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să vă neglijați datoria. Prin urmare, viața voastră evoluează foarte încet, dar pe voi nu vă îngrijorează cât timp ați pierdut. De fapt, dacă v-ați îndeplini datoria în mod conștiincios și responsabil, nu ar dura nici măcar cinci sau șase ani până când ați putea să vorbiți despre experiențele voastre și să mărturisiți pentru Dumnezeu, iar diferitele lucrări ar fi realizate cu un mare efect – însă voi nu sunteți dornici să fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu și nici nu tindeți spre adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu știți cum să le faceți, așa că vă dau instrucțiuni exacte. Nu trebuie să vă gândiți, trebuie doar să ascultați și să-i dați drumul. Aceasta este singura și puțina responsabilitate pe care trebuie să v-o asumați – dar chiar și aceasta vă depășește. Unde este loialitatea voastră? Nu se vede nicăieri! Tot ceea ce faceți este să spuneți lucruri care sună plăcut. În inimile voastre, știți ce ar trebui să faceți, dar pur și simplu nu practicați adevărul. Aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, la bază, stă o lipsă de iubire pentru adevăr. În inimile voastre, știți foarte bine cum să acționați în conformitate cu adevărul – pur și simplu nu îl puneți în practică. Aceasta este o problemă gravă; vă uitați la adevăr fără să-l puneți în practică. Nu sunteți deloc persoane care I se supun lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie măcar să căutați și să practicați adevărul și să acționați conform principiilor. Dacă nu poți practica adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale, atunci unde poți să-l practici? Iar dacă nu practici nimic din adevăr, atunci ești un neîncrezător. Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este nepotrivit să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturat; toți neîncrezătorii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie eliminați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu pot să îl pună în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, chiar dacă știu că este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie. Unii oameni care îndeplinesc o datorie o fac într-adevăr doar pentru a fi hrăniți. Sunt cerșetori. Ei cred că, dacă îndeplinesc câteva sarcini în casa lui Dumnezeu, casa și masa le vor fi asigurate și vor fi aprovizionați fără a fi nevoie să-și ia un loc de muncă. Există un astfel de chilipir? Casa lui Dumnezeu nu aprovizionează trântorii. Dacă o persoană care nu practică adevărul câtuși de puțin și care este în mod constant superficială în îndeplinirea datoriei sale spune că are credință în Dumnezeu, o va recunoaște Dumnezeu? Toți oamenii de acest fel sunt neîncrezători și, după cum îi vede Dumnezeu, răufăcători.

Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle cu bunăvoință, fără a-și calcula propriile pierderi și câștiguri. Indiferent dacă ești cineva care urmărește adevărul, trebuie să te bazezi pe conștiința și pe rațiunea ta și să depui într-adevăr efort atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să depui cu adevărat efort? Dacă te mulțumești doar să faci un efort simbolic și să înduri puține greutăți fizice, dar nu îți iei datoria deloc în serios sau nu cauți adevărurile-principii, atunci asta nu înseamnă altceva decât că ești superficial – nu înseamnă că depui într-adevăr efort. Cheia pentru a face un efort este să-ți pui toată inima în acest lucru, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, să fii îngrozit de ideea de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și de a-L răni pe Dumnezeu și să înduri orice greutăți pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: dacă ai o inimă iubitoare de Dumnezeu în acest fel, îți vei putea îndeplini datoria în mod corespunzător. Dacă nu există frică de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea nicio povară atunci când îți îndeplinești datoria, nu vei fi deloc interesat de ea și vei fi inevitabil superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a produce niciun efect real – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă că depui într-adevăr efort. Înțelegi acum? Dacă doar faci lucrurile mecanic în îndeplinirea datoriei tale și nu cauți deloc să obții rezultate, ești un ipocrit, un lup deghizat în oaie. S-ar putea să-i păcălești pe oameni, dar nu poți să-L tragi pe sfoară pe Dumnezeu. Dacă nu există un preț real și loialitate atunci când îți îndeplinești datoria, atunci aceasta nu este la înălțimea standardului. Dacă nu depui într-adevăr efort în credința ta în Dumnezeu și în îndeplinirea datoriei tale; dacă mereu faci totul mecanic și ești superficial în acțiunile tale, ca un non-credincios care lucrează pentru șeful său; dacă faci doar un efort simbolic, nu îți folosești mintea, faci lucrurile de mântuială de pe o zi pe alta, fără să raportezi problemele când le vezi, văzând ceva vărsat și să nu cureți și respingând fără discriminare tot ceea ce nu este în beneficiul tău – atunci nu este asta o problemă? Cum ar putea o astfel de persoană să fie membru al casei lui Dumnezeu? Astfel de oameni sunt non-credincioși; nu aparțin casei lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu este recunoscut de către Dumnezeu. Dacă ești sau nu sincer și dacă ai depus vreun efort sau nu atunci când ți-ai îndeplinit datoria, Dumnezeu ține socoteală și tu, de asemenea, o știi prea bine. Deci, ați depus vreodată într-adevăr efort în îndeplinirea datoriei voastre? Ai luat-o vreodată în serios? Ai tratat-o ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta? Ți-ai asumat-o ca responsabilitate? Trebuie să reflectezi în mod corespunzător asupra acestor chestiuni și să le cunoști, ceea ce va face să-ți fie mai ușor să rezolvi problemele care există în îndeplinirea datoriei tale și vor fi benefice pentru intrarea ta în viață. Dacă ești întotdeauna iresponsabil atunci când îți îndeplinești datoria și nu raportezi conducătorilor și lucrătorilor problemele atunci când le descoperi, nici nu cauți adevărul pentru a le rezolva singur, gândindu-te mereu „cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine”, trăind mereu după filosofii pentru interacțiuni lumești, fiind mereu superficial când îți îndeplinești datoria, neavând niciodată loialitate și fără a accepta deloc adevărul atunci când ești emondat – dacă îți îndeplinești datoria în acest fel, ești în pericol; ești unul dintre muncitori. Muncitorii nu sunt membri ai casei lui Dumnezeu, ci angajați, lucrători angajați. Când lucrarea se termină, ei vor fi eliminați și, în mod natural, vor fi cufundați în catastrofă. Oamenii din casa lui Dumnezeu sunt diferiți; atunci când își îndeplinesc datoria, nu o fac pentru bani, ca să facă efort sau să obțină binecuvântări. Ei se gândesc: „Sunt un membru al casei lui Dumnezeu. Chestiunile care privesc casa lui Dumnezeu mă preocupă. Treburile casei lui Dumnezeu sunt treburile mele. Ar trebui să-mi pun inima în casa lui Dumnezeu.” Din acest motiv, ei își pun inima în orice chestiune care privește casa lui Dumnezeu și își asumă responsabilitatea pentru aceasta. Își asumă responsabilitatea pentru toate lucrurile la care se pot gândi și pe care le pot vedea. Sunt atenți la lucrurile care trebuie rezolvate și își pun lucrurile la inimă. Aceștia sunt oamenii casei lui Dumnezeu. Voi sunteți la fel? (Nu.) Dacă râvniți doar la confortul trupului, nu dați atenție atunci când vedeți că în casa lui Dumnezeu sunt lucruri de care trebuie să vă ocupați, nu ridicați o sticlă de ulei care s-a răsturnat, iar inima voastră știe că acolo există o problemă, dar nu vreți să o rezolvați, atunci nu tratați casa lui Dumnezeu ca fiind a voastră. Așa sunteți? Dacă da, atunci ați căzut atât de departe încât nu există nicio diferență între voi și non-credincioși. Dacă nu vă pocăiți, atunci trebuie să fiți socotiți ca fiind în afara casei lui Dumnezeu; trebuie să fiți dați deoparte și eliminați. Realitatea este că Dumnezeu dorește, în inima Sa, să vă trateze ca pe membri ai familiei Sale și, totuși, voi nu acceptați adevărul și sunteți mereu superficiali și iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Nu vă pocăiți, indiferent de modul în care vi se oferă părtășie despre adevăr. Voi sunteți cei care v-ați poziționat în afara casei lui Dumnezeu. Dumnezeu dorește să vă mântuiască și să vă transforme în membri ai familiei Sale, dar voi nu acceptați. În acest caz, vă aflați în afara casei Lui; sunteți non-credincioși. Cine nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr poate fi tratat doar ca un non-credincios. Tu ești cel care ți-ai stabilit finalul și poziția. Le-ai stabilit în afara casei lui Dumnezeu. Cine, în afară de voi, este de vină pentru acest lucru? Am observat că mulți oameni sunt ca niște animale fără duh: zi și noapte, ei știu doar să mănânce și să lucreze, fără să bea sau să mănânce vreodată cuvintele lui Dumnezeu și fără să aibă niciodată părtășie despre adevăr. Nu înțeleg nimic despre chestiunile spirituale în viață și trăiesc precum non-credincioșii tot timpul; sunt fiare deghizate în oameni. Asemenea inși sunt complet inutili și nu pot fi folosiți nici măcar pentru a munci. Sunt risipitori, ar trebui eliminați și lăsați rapid să plece și niciunuia dintre ei nu ar trebui să-i fie permis să rămână. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt aceia care sunt capabili să accepte adevărul, care, indiferent cum li se oferă părtășie despre adevăr sau cum sunt emondați, sunt capabili să se supună; aceștia sunt oamenii care au această rațiune și care, de asemenea, sunt capabili să asculte și să se supună când își fac datoria. Indiferent ce datorie îndeplinesc, sunt capabili să își asume responsabilitatea, să ducă la bun sfârșit sarcina cum se cuvine și să se ocupe de această lucrare. Doar asemenea inși sunt apți să fie numiți oameni și doar aceștia sunt membrii casei lui Dumnezeu. Oamenii care muncesc sunt doar niște profitori, ei sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu, nu sunt frați și surori, ci sunt neîncrezători. Dacă te porți cu ei ca și cum ar fi frați și surori, ești orb și nesăbuit. Acum este timpul ca toți să fie grupați cu cei de felul lor. Este vremea când Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni și îi elimină. Dacă voi credeți cu adevărat în Dumnezeu, trebuie să urmăriți bine adevărul și să vă faceți bine datoria. Dacă poți împărtăși o oarecare mărturie bazată pe experiență, acest lucru arată că ești o persoană care iubește adevărul și că ai niște adevăruri-realități. Dacă însă nu poți împărtăși nicio mărturie bazată pe experiență, atunci ești un muncitor și ești în pericol de a fi eliminat. Dacă îți îndeplinești bine datoria, ești responsabil și loial, atunci ești un muncitor loial și poți rămâne. Cine nu este un muncitor loial trebuie eliminat. Prin urmare, poți rămâne în casa lui Dumnezeu și să fii cruțat de dezastru doar prin îndeplinirea datoriei tale. Îndeplinirea datoriei tale este crucială. Măcar oamenii din casa lui Dumnezeu sunt cinstiți. Sunt inși care sunt demni de încredere în datoria lor, care pot să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu și să își îndeplinească datoria cu loialitate. Dacă oamenii nu au credință adevărată, conștiință și rațiune și dacă nu au o inimă cu frică de Dumnezeu sau supusă Lui, atunci nu sunt potriviți pentru a îndeplini îndatoriri. Deși își fac datoria, o fac neglijent. Sunt muncitori – oameni care nu s-au căit cu adevărat. Asemenea muncitori vor fi eliminați mai devreme sau mai târziu. Doar muncitorii loiali vor fi cruțați. Deși muncitorii loiali nu au adevărurile-realități, ei au conștiință și rațiune, sunt capabili să își îndeplinească îndatoririle cu sinceritate, iar Dumnezeu le permite să fie cruțați. Aceia care au adevăruri-realități și care pot să aducă o mărturie răsunătoare despre Dumnezeu sunt oamenii Săi și vor fi și ei cruțați și aduși în Împărăția Sa.

Acum, judecând după atitudinile pe care le nutriți față de îndatoririle voastre, după eficiența în a face lucruri și după rezultatele pe care le obțineți în îndatoririle voastre, încă nu vă îndepliniți cum se cuvine îndatoririle. Acest lucru se întâmplă deoarece sunteți prea superficiali și gestionați prea multe lucruri, făcându-le mecanic; sunteți neatenți în prea multe situații și afișați prea multe manifestări ale ascultării reglementărilor. Care e cauza acestor lucruri? Au legătură cu calibrul și ceea ce urmăriți voi? Așa își îndeplinesc îndatoririle oamenii cu un calibru foarte slab și cei confuzi și așa își îndeplinesc îndatoririle și toți aceia care nu urmăresc adevărul. Așadar, ce urmăriți toți, mai exact? Sunteți oameni care urmăresc adevărul? (Nu.) E destul de evident că nu sunteți oameni care urmăresc adevărul. Căci voi toți, în funcție de statura curentă, indiferent cât de adâncă sau superficială e înțelegerea voastră despre adevăr, ar trebui să practicați oricât de mult înțelegeți din el – vă e ușor să faceți acest lucru? Pe baza mediului vostru extern și a factorilor subiectivi, probabil că toți aveți greutăți în a face acest lucru. Totuși, nu sunteți oameni răi, nu sunteți antihriști, iar umanitatea voastră nu e așa de rea. În plus, deși majoritatea dintre voi aveți un calibru mediu, tot ar trebui să fiți capabili să pricepeți adevărul. Acest lucru garantează că nu ar fi atât de dificil pentru voi să urmăriți adevărul. Unele adevăruri adânci s-ar putea să vă depășească, dar dacă voi vorbi despre ele în termeni mai concreți și detaliați, veți fi în stare să le înțelegeți și să le pătrundeți. Atâta vreme cât veți putea înțelege adevărul, indiferent cât de profundă sau superficială e înțelegerea voastră și atât timp cât veți avea o cale, veți ști cum să practicați. Aceasta e condiția de bază pentru a ajunge să urmăriți și să practicați adevărul, una pe care toți o îndepliniți. În consecință, cu toții ar trebui să fiți capabili să urmăriți și să practicați adevărul. Așa că de ce nu ați fost capabili să practicați adevărul? Vă împiedică ceva? Nu ar trebui să vă împiedice nimic și ar trebui ca toți să fiți capabili să practicați adevărul și să faceți lucrurile în conformitate cu principiile incluse în aria îndatoririlor voastre. Aveți această oportunitate minunată și totuși nu puteți reuși. Ce demonstrează acest lucru? În primul rând, demonstrează că nu vă place adevărul și că nu vă interesează. În al doilea rând, demonstrează că vă lipsește o înțelegere reală despre cum să urmăriți și să practicați adevărul și că vă lipsește o înțelegere despre ce înseamnă să practicați adevărul, a semnificației și a valorii practicării lui și a motivului pentru care e prețios să îl practicați. Fără nicio înțelegere a acestor chestiuni, doar faceți lucrurile de mântuială, fără niciun interes pentru adevăr sau pentru practica lui și tot vă spuneți în sinea voastră: „Care e avantajul de a face lucrurile în conformitate cu principiile și de a practica adevărul?” Aceste gânduri demonstrează că nu înțelegeți valoarea adevărului, că încă nu ați experimentat pe cont propriu beneficiile faptului de a face lucrurile conform principiilor și ale practicării adevărului și că nu aveți nicio idee despre semnificația lor, de aici și lipsa voastră de interes în a practica adevărul. Deși sunteți întrucâtva interesați de ascultarea predicilor și aveți o oarecare curiozitate, dați dovadă de puțin interes când vine vorba despre subiectul practicării adevărului. Unii oameni sunt dispuși să asculte predici și să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu și sunt dispuși să practice adevărul în timp ce fac lucruri, dar lasă de dorit când vine timpul să practice, efectiv, adevărul. Preferințele și filosofiile lor pentru interacțiuni lumești ies la suprafață și firile lor corupte, precum lenea, tânjirea după confort, înșelătoria și rivalizarea pentru statut sunt dezvăluite. Sunt complet iresponsabili în îndatoririle lor și nu se ocupă deloc de lucruri în conformitate cu adevărurile-principii. Doar trudesc și muncesc, sunt mulțumiți atâta vreme cât evită suferința și nu sunt conștiincioși în legătură cu nimic. Chiar și atunci când știu că nu și-au îndeplinit îndatoririle în mod adecvat, nu reflectează asupra lor înșiși, ci continuă să își îndeplinească îndatoririle într-un fel superficial. Pe termen lung, devin amorțiți, obtuzi și apatici. Aceasta e starea unui muncitor.

Mulți oameni își doresc să îndeplinească îndatoriri, iar unii sunt dispuși să le îndeplinească, dar de ce tuturor li se pare așa de greu să practice adevărul? De ce nu pot să pună în practică nici măcar adevărurile pe care le înțeleg? Ce se întâmplă mai exact aici? Credeți că practicarea adevărului este dificilă? (Nu.) Atunci de ce nu sunteți capabili să-l practicați? (Nu ne place adevărul.) De ce este legată aversiunea față de adevăr? (De natura unei persoane.) Are legătură cu umanitatea și natura unei persoane. Oamenii care nu au umanitate nu au deloc conștiință și rațiune, așa că nu pot iubi adevărul și simt că nu e de mare folos. Mai cred și că vor avea de pierdut dacă vor practica adevărul și că să fii o persoană cinstită e pentru nesăbuiți, așa că ei consideră că nu are niciun rost să urmărească adevărul. De pildă, când unii oameni sunt jigniți de alții, încep să se gândească: „Trebuie să fac ceva ca să mă răzbun și să le dau de înțeles cât de cumplit sunt.” Odată ce un asemenea gând se naște în ei, trebuie oare să-l urmeze? Gândurile rele apar în oameni deoarece ei sunt dominați de naturile lor, dar oare toți oamenii acționează pe baza acestor gânduri și le dau atenție? (Nu în toate cazurile.) Cât de multe cazuri diferite există? (Uneori, situația nu permite, așa că oamenii sunt incapabili să-și pună-n aplicare gândurile rele. Mai e posibil să aibă conștiință și rațiune și să își dea seama că gândurile lor sunt rele, așa că se controlează în mod conștient.) Da, unii oameni dau atenție gândurilor lor rele și acționează pe baza lor pentru a-și oferi satisfacție imediat ce se ivește ocazia – aceștia sunt oameni răi. Indiferent ce idee rea are în minte o persoană rea, ea crede mereu că e corectă și vrea întotdeauna să caute o oportunitate de a o preschimba în realitate. Mai exact, acești oameni își transpun gândurile rele în acțiuni, transformând răul din mintea lor în acțiuni reale, pentru a-și atinge scopurile. Sunt iraționali, nu se rețin, nu își folosesc conștiința pentru a se înfrâna și nici nu reflectează asupra lor ca să judece caracterul oportun sau consecințele acțiunilor lor, impactul sau răul pe care l-ar putea provoca lor înșiși sau altora. Nu acordă atenție acestor lucruri. Fac cum le place și, pe deasupra, cred: „Un om adevărat trebuie să fie nemilos. Oamenii trebuie să fie răi și cruzi, căci, dacă nu sunt cruzi, vor fi intimidați de toată lumea, însă tuturor le e frică de o persoană rea.” Cu cât cugetă mai mult la acest lucru, cu atât devin mai convinși că e corect să gândești în acest fel și apoi acționează întocmai. E comportamentul unei asemenea persoane înfrânat de raționalitate și conștiință? (Nu este.) Nu e sub o asemenea restricție. Un alt fel de ins are și el gânduri similare și, când are, poate să spargă lucruri ca să-și verse frustrarea, dar nu își va transpune gândurile în acțiuni când vine vremea să acționeze. De ce nu o face? (Pentru că rațiunea și conștiința îl pot împiedica să facă fapte rele.) Are conștiință și rațiune, precum și abilitatea de a discerne binele de rău și poate să hotărască: „Nu pot acționa în acest fel, pentru că va aduce atât prejudicii altora, cât și pierderi pentru mine. Ba chiar ar putea exista o pedeapsă!” Este capabil să judece dacă gândurile sale sunt corecte sau greșite, bune sau rele. După o izbucnire de mânie, va reflecta: „Ar trebui să fiu indulgent oricând e posibil. Nu contează; nu voi mai interacționa cu acea persoană de acum înainte. Voi învăța o lecție din acest lucru și voi încerca să nu mă mai las înșelat din nou în viitor. Nu este nevoie de răzbunare.” După aceea, se va abține. Pe ce bază este clădită această „abținere”? E clădită pe baza faptului că are conștiință și raționalitate, o abilitate de a stabili ce e corect și ce este greșit, un standard pentru purtarea, alegerile și înclinația sa. Care e înclinația sa? Nu e înclinat să răsplătească răul cu rău, ci, mai degrabă, să evite să facă lucruri și fapte rele, așa că hotărăște în cele din urmă să se abțină și să nu acționeze pe baza gândurilor sale. Mai e și furios și, în furia sa, vrea să comită și câteva acțiuni crude sau să spună câteva cuvinte crude. Când vine însă momentul să acționeze, se reține, se oprește și nu acționează. Răul este îngrădit la sfera gândurilor sale și nu devine acțiune sau faptă. Aceste două tipuri de oameni au gânduri rele, așadar, care este diferența privitoare la natură dintre acesta și felul menționat anterior, care își lasă gândurile rele să îi ghideze acțiunile? (Acest fel de persoană are o natură virtuoasă, așa că nu poate fi controlată de gânduri rele.) Există o diferență între naturile acestor două feluri de oameni. Unii sunt plini de ură, neascultare și nemulțumire când sunt criticați, expuși sau emondați de alții și adoptă o atitudine răzbunătoare. Totuși, alți oameni pot înfrunta aceste situații în mod corect și rațional, pot să accepte ce s-a spus dacă a fost corect și apoi să învețe o lecție din asta, adoptă o atitudine de supunere și acceptare. Care din aceste două tipuri de oameni poate practica adevărul? (Cel care are conștiință și poate să accepte adevărul și să I se supună lui Dumnezeu.) De ce spui că o asemenea persoană are un pic de conștiință? (Deoarece conștiința proprie are un efect asupra sa, îi controlează gândurile rele.) Da, asta se întâmplă. Conștiința personală are un efect asupra sa, controlându-i, ghidându-i și clarificându-i gândurile; are un efect. Conștiința celuilalt fel de persoană are un efect? Nu are; nu are un efect. Acei oameni de-abia dacă se gândesc la asta ocazional, dar după aceea tot se poartă ca de obicei. Conștiința lor nu e nimic altceva decât un ornament și efectiv nu există. Care din aceste feluri de oameni are cât de cât o umanitate? (Acela în cazul căruia conștiința și rațiunea au un efect.) Aceia a căror conștiință are un efect au abilitatea de a distinge binele de rău și își pot controla faptele rele. Acest fel de persoană poate să practice adevărul și să ajungă să-l urmărească. Atunci când le ceri oamenilor să facă lucruri bune sau să se ocupe de ele conform adevărurilor-principii, conștiința lor nu îi influențează deloc. Nu fac ce știu că este corect, ci, în schimb, fac doar ce le place. Sunt dispuși să bârfească, să-i judece pe ceilalți, să-i flateze sau să-i lingușească și fac aceste lucruri fără ezitare. Ce fel de persoane sunteți? (Cred că sunt o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor.) Sunt înfrânate de conștiința și raționalitatea lor persoanele care caută să le facă pe plac oamenilor? Pot face diferența dintre corect și greșit? (Cred că persoanele care caută să le facă pe plac oamenilor pot, de fapt, să își dea seama cine are dreptate și cine greșește, dar lor le lipsește simțul dreptății, nu protejează lucrarea bisericii și sunt dominate într-o măsură destul de mare de filosofiile satanice. De exemplu, când cineva mă întreabă ceva, dacă mă refer la o altă persoană care nu se află acolo, pot vorbi onest, dar dacă se află acolo, mă abțin și nu mai vorbesc la fel de direct.) Deși mulți oameni nu iubesc adevărul sau nu îl urmăresc, de fapt, chiar își înțeleg oarecum diversele stări. Uită dacă iubești sau nu adevărul sau poți practica adevărul pentru moment; mai întâi, încearcă să îți îmbunătățești și să îți transformi treptat acele stări corupte pe care le poți identifica. În acest fel, vei intra încet pe calea cea dreaptă. Începe prin a schimba lucrurile de care ești conștient – adică pe acelea pe care conștiința și raționalitatea ta le pot percepe sau stările, afirmațiile, ideile și punctele de vedere incorecte pe care mintea ta poate să le simtă și să le identifice – începe prin a transforma aceste lucruri pe care le poți simți. Dacă vei putea schimba aceste lucruri, vei fi câștigat destul de mult. Cel puțin, vei fi o persoană care are conștiință și rațiune, vei acționa rațional, vei fi capabil să îți discerni stările incorecte și să tinzi către adevăr. În acest fel, vei fi capabil să te ocupi de lucruri cu ajutorul principiilor și să intri în adevărurile-realități. Apoi, îndeplinirea datoriei tale va fi conform standardului. Dacă vei putea să înțelegi adevărul și să rezolvi problemele practice în datoria ta, te vei confrunta cu din ce în ce mai puține dificultăți. De exemplu, să spunem că, în trecut, în inima ta era întotdeauna ceva care te oprea din a vorbi liber, așa că nu arătai în mod direct problemele pe care le vedeai la ceilalți. În schimb, o luai mereu pe ocolite, folosind cuvinte care sunau plăcut, deoarece te temeai să nu-i rănești pe ceilalți și îți făceai mereu griji despre mândrie, sentimente și relații interpersonale. Acum nu o mai iei pe ocolite; când există o problemă, vorbești direct și clar despre ea și ești capabil să le arăți celorlalți problemele și să-ți îndeplinești responsabilitățile. În inima ta, nu mai există griji sau dificultăți și ești capabil să vorbești din inimă când deschizi gura, fără să fii afectat sau constrâns de vreunul dintre acești factori. Acum știi că trebuie să urmezi principiile în ceea ce faci, că nu poți trăi conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești și că trebuie să-ți lași deoparte mândria și să respecți principiile. Aceste lucruri devin din ce în ce mai clare, iar mândria ta nu mai are un efect atât de puternic asupra ta și poți vorbi fără să fii constrâns de mândria sau sentimentele tale. Ești capabil să rostești câteva cuvinte corecte și nu te mai simți inconfortabil în inima ta. Cu alte cuvinte, există din ce în ce mai puține lucruri care te tulbură; ești capabil să treci peste ele, să renunți la ele și să te eliberezi de sub controlul lor. Când vei practica adevărul, vei munci și vei vorbi conform principiilor, nu vei fi constrâns de firile corupte și inima ta nu va mai suferi. Mai curând, aceste lucruri ți se vor părea întru totul firești, conștiința ta va fi împăcată și vei simți că acțiunile tale sunt exact așa cum ar trebui să fie. Exprimarea și acțiunile tale vor fi naturale, iar dificultățile tale vor fi doar mici. Nu este aceasta o schimbare?

Conduita oamenilor și metodele lor de a trata lumea trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai de bază pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei umane, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când e vorba să interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este acesta: „Armonia este o comoară, toleranța este excelență” și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Cauți să rămâi în grațiile tuturor, indiferent cine sunt. Te gândești doar la sentimentele umane și să nu te faci de râs când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei umane. Nu e josnic să te comporți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, acesta nu e un fel nobil de a te comporta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar conduita ta nu va fi recunoscută, ținută minte sau acceptată înaintea lui Dumnezeu. Acum că ți-ai dat seama de această problemă, te simți supărat? (Da.) Ce demonstrează această supărare? Că încă iubești adevărul, că ai o inimă care iubește adevărul și o voință de a iubi adevărul. Demonstrează că a ta conștiință mai are conștiență și că nu e încă pierdută în întregime. Indiferent cât de profund ești corupt sau cât de multe firi corupte ai, în umanitatea ta, mai ai o esență care iubește adevărul și lucrurile pozitive. Atâta vreme cât ai conștiență și știi ce probleme există referitor la umanitatea ta, la firile tale, la îndeplinirea datoriei tale și la felul în care te comporți cu Dumnezeu, și chiar ești conștient când cuvintele și acțiunile tale abordează opinii, poziții și atitudini și poți să îți dai seama că opiniile tale sunt greșite, că nu se aliniază cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu, dar nu ți-e ușor să renunți la ele și vrei să practici adevărul, dar ești incapabil să o faci, iar inima ta se chinuie îndurerată și chinuită și te simți dator, aceasta este o manifestare a umanității care iubește lucrurile pozitive. Aceasta e conștiența conștiinței. Dacă umanitatea ta va avea conștiența conștiinței și va exista o parte din ea care va iubi adevărul și lucrurile pozitive, vei avea aceste sentimente. Să ai aceste sentimente demonstrează că ai abilitatea de a distinge între lucrurile pozitive și cele negative și că nu ai o atitudine neglijentă sau indiferentă față de aceste lucruri; nu ești amorțit sau lipsit de conștiență, ci, mai degrabă, ai conștiență. Și, pentru că ai conștiență, ai abilitatea de a distinge între bine și rău și între lucrurile pozitive și cele negative. Dacă ai conștiență și această abilitate, atunci nu-ți va fi ușor să urăști aceste lucruri negative, aceste opinii greșite și firi corupte? Va fi destul de ușor. Dacă vei înțelege adevărul, atunci vei fi cu siguranță capabil să urăști lucrurile negative și ce ține de trup, deoarece ai un minim lucru elementar: conștiența conștiinței. Să ai conștiența conștiinței este foarte valoros, precum este și a avea abilitatea de a diferenția între ce e adevărat și fals, cât și un simț al dreptății în ce privește iubirea lucrurilor pozitive. Aceste trei lucruri sunt cele mai dorite și valoroase lucruri în umanitatea normală. Dacă le vei avea, atunci vei fi cu siguranță capabil să practici adevărul. Chiar dacă vei avea unul sau două dintre ele, tot vei fi capabil să practici o parte din adevăr. Să aruncăm o privire la conștiența conștiinței. De exemplu, dacă vei întâlni o persoană rea care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei fi în stare să îți dai seama de acest lucru? Ești capabil să deosebești faptele rele evidente? Bineînțeles că poți. Oamenii răi fac lucruri rele, iar oamenii buni fac lucruri bune; o persoană obișnuită își poate da seama dintr-o privire. Dacă vei avea conștiența conștiinței, nu vei avea sentimente și opinii? Dacă ai opinii și sentimente, atunci ai una dintre condițiile esențiale pentru practicarea adevărului. Dacă vei putea să îți dai seama și să simți că această persoană face rău și vei putea să judeci limpede acel lucru și apoi să expui acea persoană și să le dai posibilitatea aleșilor lui Dumnezeu să discearnă limpede această chestiune, nu va fi rezolvată problema? Nu înseamnă acest lucru practicarea adevărului și respectarea principiilor? Ce metode sunt folosite aici pentru a practica adevărul? (Expunerea, denunțarea și oprirea faptei rele.) Corect. Să acționezi în acest fel înseamnă să practici adevărul, iar dacă vei face acest lucru, îți vei fi îndeplinit îndatoririle. Dacă poți acționa în conformitate cu adevărurile-principii pe care le înțelegi când întâlnești asemenea situații, acest lucru înseamnă să practici adevărul, să acționezi principial. Dacă nu ai avea însă conștiența conștiinței și ai vedea oameni răi făcând rău, ai fi conștient de asta? (Nu aș fi conștient.) Și ce ar gândi oamenii fără conștiență despre acest lucru? „Ce-mi pasă mie dacă acea persoană face rău? Nu mă rănește pe mine, așa că de ce ar trebui să o jignesc? Chiar este necesar? La ce m-ar ajuta să fac acest lucru?” Oare asemenea oameni îi expun, îi denunță și-i împiedică pe cei răi să facă rău? Cu siguranță că nu. Ei înțeleg adevărul, dar nu îl pot practica. Au asemenea oameni conștiință și rațiune? Nu au nici conștiință, nici rațiune. De ce spun acest lucru? Pentru că ei înțeleg adevărul, dar nu îl practică; asta înseamnă că nu au nici conștiință, nici rațiune, și că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Se concentrează numai să-și protejeze interesele de rău; nu le pasă deloc dacă lucrarea bisericii suferă pierderi sau dacă interesele aleșilor lui Dumnezeu sunt prejudiciate. Doar încearcă să se protejeze pe ei înșiși, iar dacă descoperă probleme, le ignoră. Chiar și când văd pe cineva făcând rău, pretind că nu văd și cred că este în regulă, atâta vreme cât nu le lezează interesele. Indiferent ce fac alții, se pare că nu e absolut deloc treaba lor; nu au niciun simț al responsabilității, iar conștiința lor nu are nicio influență asupra lor. Pe baza acestor manifestări, au umanitate acești oameni? O persoană fără conștiință și rațiune este o persoană fără umanitate. Toți cei fără conștiință și rațiune sunt răi: sunt fiare deghizate în oameni, care sunt capabile de tot felul de lucruri rele.

Este capabil un ins care nu are conștiența conștiinței să discearnă între faptele bune și lucrurile rele? Are vreun concept de bine versus rău sau corect versus incorect? (Nu are.) Atunci, cum abordează alți oameni? Cum vede rasa umană coruptă? Crede că întreaga rasă umană e mai degrabă rea, că el însuși nu e cel mai rău dintre oameni și că majoritatea persoanelor sunt mai rele decât el. Dacă îi vei spune că oamenii trebuie să aibă conștiință și raționalitate și că ar trebui să facă fapte bune, va spune că e o minciună și nu va crede. Prin urmare, asemenea oameni care nu au conștiența conștiinței nu vor cunoaște niciodată sensul și valoarea practicării adevărului. Așadar, e posibil să faci acest fel de ins să iubească adevărul? (Nu.) Nimic din natura-esență a acestuia nu iubește adevărul, așa că nu va fi niciodată capabil să iubească adevărul. Acest fel de ins nu va înțelege niciodată ce este adevărul, ce e binele sau ce este răul. În mintea sa, lucrurile pozitive sunt negative și lucrurile negative sunt pozitive; cele două concepte sunt amestecate. Pe ce principii își bazează acțiunile? Nu distinge între corect și greșit sau între bine și rău și nu îi pasă de pedeapsă sau recompensă; orice face sau spune e necesar să fie doar în folosul său. Cât despre punctele sale de vedere, le schimbă în conformitate cu mediul său așa cum are nevoie, pentru a-i servi intereselor. Își menține punctele de vedere care îi sprijină interesele până când își împlinește scopurile și dorințele. Este posibil ca o persoană cu acest fel de umanitate, cu această natură-esență, să practice adevărul? (Nu.) Ce trebuie să aibă cineva, ca să practice adevărul? (Conștiența conștiinței, abilitatea de a discerne între corect și greșit și o inimă iubitoare de dreptate și lucruri pozitive.) Pe care dintre ele le aveți? Din acestea trei, a dobândi abilitatea de a discerne între corect și greșit și a ajunge să iubești dreptatea și lucrurile pozitive pot fi un pic grele. Aceste două lucruri sunt foarte dificil de obținut de către aceia care nu iubesc adevărul. Însă oamenii cu conștiință și rațiune trebuie măcar să facă lucrurile în conformitate cu conștiința și rațiunea lor, cel puțin să nu-i rănească pe ceilalți, să nu le facă rău celorlalți ca să profite și să nu facă rău sau lucruri imorale – în acest fel, conștiința lor poate sta liniștită. Dacă ei cred cu adevărat în Dumnezeu, atunci trebuie să fie cel puțin onești și în conformitate cu conștiința și rațiunea în tot ce fac. Acestea sunt standardele pentru a fi o persoană bună. Dacă au un pic de calibru și pot să priceapă adevărul, e și mai bine; atunci pot să caute adevărul în tot ce fac și să reflecteze constant asupra acțiunilor lor ca să vadă dacă au încălcat principiile. Adânc în inima ta, ai un standard de evaluare? Dacă faci ceva greșit sau încalci principiile, dacă ești superficial sau dacă îți protejezi relațiile trupești, ești conștient de aceste lucruri? Dacă ești conștient, atunci ai un pic de conștiință. Dacă nu ai conștiența conștiinței, atunci ai probleme. Trebuie să ai măcar conștiența conștiinței pentru a avea speranță la mântuire; dacă nu ai nici măcar acest lucru, ești în pericol, deoarece Dumnezeu nu îi mântuiește pe aceia fără umanitate. Ce efect are conștiența conștiinței asupra umanității tale? Efectul e acela că trebuie să îți folosești conștiința ca să evaluezi corectitudinea și greșelile din ceea ce experimentezi personal, din ce vezi cu ochii tăi și auzi cu urechile tale, din ce gândești, din ce intenționezi să faci și din ce ai făcut deja. Conduita și acțiunile tale trebuie să aibă măcar un standard. De pildă, să spunem că vezi pe cineva care urmărește cu mult entuziasm, dar care e, de asemenea, și foarte simplu și neprihănit, iar tu îl desconsideri mereu și vrei în mod constant să îl intimidezi, să îl iriți și să îl ridiculizezi prin cuvintele tale. Ai aceste gânduri și, ocazional, dezvălui și asemenea comportamente – vei fi conștient de aceste lucruri în inima ta? Vei ști că aceste gânduri și acțiuni sunt greșite și urâcioase? Îți vei da seama care este natura acțiunilor tale? (Da.) Dacă îți dai seama, atunci înseamnă că ai conștiența conștiinței. În cazul în care nu ești nici măcar capabil să discerni dacă opiniile tale despre oameni, evenimente și lucruri sau gândurile din străfundul inimii tale sunt urâcioase sau frumoase și bune, dacă nu ai niciun standard de evaluare în inima ta, atunci nu ai nicio umanitate. Oamenii fără conștiință nu au nicio umanitate. Dacă nu cunoști nici măcar umanitatea elementară, atunci nu ai nicio valoare și nu poți fi mântuit. De ce i-a desemnat Dumnezeu lui Iuda rolul de a-L trăda pe Domnul? A făcut acest lucru în conformitate cu natura lui Iuda. Acesta era genul de ființă care L-ar fi trădat pe Stăpânul lui pentru propriul folos, iar Dumnezeu nu mântuiește asemenea oameni. Iuda era capabil să fure bani, așa că avea el conștiință? (Nu.) Așa arată lipsa conștiinței. În special faptul că banii pe care i-a furat erau ai Domnului înseamnă că era o ființă întru totul lipsită de conștiință și rațiune; era un demon care nu se înfrâna deloc de la a face lucruri rele. Nu avea conștiența conștiinței și nu se putea abține, așa că era capabil să cheltuie în secret acele ofrande pentru Dumnezeu. Dacă o persoană poate să cheltuie în secret ofrande pentru Dumnezeu, ce fel de umanitate are? (Aceea a unei persoane rele.) Nu are nicio umanitate. Primul semn al lipsei de umanitate este a nu avea conștiența conștiinței și a nu fi guvernat de propria conștiință în nimic din ceea ce faci. Lui Iuda i-a lipsit până și acest lucru elementar, ceea ce înseamnă că nu avea nicio umanitate, așa că era normal ca el să facă așa ceva. Prin urmare, faptul că Dumnezeu a rânduit ca Iuda să joace rolul trădării Domnului și că l-a pus să facă acest serviciu a fost cea mai potrivită alegere; niciuna dintre materiile lui Dumnezeu nu este irosită, tot ce face Dumnezeu este corect. Când Iuda a furat banii din săculețul cu bani și nimeni nu a știut despre acest lucru, a crezut că nici Dumnezeu nu l-a văzut făcându-l. Nu avea conștiența conștiinței, a crezut că nimeni altcineva nu știa și care a fost rezultatul? A comis gravul păcat al vânzării Domnului, al trădării Domnului, și a ajuns cunoscut drept un păcătos de-a lungul veacurilor. Apoi s-a spânzurat și a murit cu abdomenul spintecat. Ar trebui compătimită o asemenea persoană? O fiară fără nicio umanitate, care e pedepsită în acest fel, nu merită deloc milă.

Oamenii cu umanitate fac totul în conformitate cu conștiința și rațiunea lor. Nivelul de referință al conduitei lor, cel puțin, nu va coborî sub standardul conștiințelor lor. Dacă sunt conștienți că e greșit să facă un lucru, vor fi capabili să-și controleze comportamentul. Conștiința le poate spune oamenilor care este modul potrivit de a acționa, așa că oamenii cu conștiință sunt capabili să vorbească și să treacă la fapte pe baza conștiinței. După ce devin credincioși, conștiința lor continuă să joace un rol ca înainte. Așadar, când există multe lucruri pe care nu le pot vedea clar, măcar ei pot încă să abordeze și să se ocupe de lucruri pe baza conștiinței lor. Dacă, pe lângă această bază, ei vor înțelege adevărul, atunci se vor ocupa de lucruri în conformitate cu adevărurile-principii; conștiința lor va conștientiza dacă acțiunile lor se conformează sau nu adevărurilor-principii și asta va avea o influență asupra lor. Dacă oamenii încalcă principiile și își păzesc interesele trupești, e din cauză că firile lor corupte domină, iar aceia care au conștiință ar trebui să fie conștienți de acest lucru. Dacă cineva înțelege adevărul, dar nu îl practică, simte acuzația conștiinței sale? Poate inima sa să se liniștească? Toți oamenii sunt capabili să experimenteze acest lucru. În viețile voastre cotidiene, indiferent că aveți de-a face cu oameni sau vă îndeletniciți cu ceva, este evidentă conștiența conștiinței voastre? Vă simțiți uneori îndatorați sau mustrați? Simțiți uneori o frământare interioară și o acuzație sau durere lăuntrică și zbatere? Aveți vreodată aceste sentimente? Dacă aveți, nu e așa de rău, dar dacă nu aveți, atunci sunteți în pericol. Indiferent cine sunteți, dacă nu aveți simțul conștiinței, atunci nu credeți cu adevărat în Dumnezeu. Unii oameni întreabă: „Ce legătură are acest lucru cu faptul că este adevărată sau falsă credința cuiva?” Care ați zice că este legătura dintre aceste lucruri? (Când o persoană care are conștiența conștiinței face ceva greșit, reproșurile, nefericirea, remușcarea și simțul îndatorării pe care le simte vin toate de la Dumnezeu. Faptul că e capabilă să simtă reproșul din partea lui Dumnezeu arată că, în inima sa, acceptă scrutarea Lui atentă. Unii oameni nu au deloc această conștiență, ceea ce arată că, în inimile lor, nu cred deloc că Dumnezeu scrutează totul. Când fac ceva greșit, nu simt că sunt îndatorați; nu au acest fel de conștiență.) Acest lucru e parțial corect. Mai e ceva? (Oamenii care au conștiența conștiinței admit că există un Dumnezeu, iar când fac ceva greșit, știu să se roage la Dumnezeu, să reflecteze asupra lor și să caute adevărul ca să rezolve problema. Când o persoană căreia îi lipsește conștiința se confruntă cu o problemă, nu este afectată de conștiință; în inima sa, nu există niciun loc pentru Dumnezeu și nu caută adevărul ca să rezolve problema. Nu crede că adevărul e ceva de care are nevoie, așa că nu încearcă să practice adevărul. Aceia care cred în Dumnezeu, dar nu practică adevărul, sunt neîncrezători.) Indiferent cu ce se confruntă un ins cu credință adevărată, el poate accepta scrutarea lui Dumnezeu și, în acest fel, conștiința sa are o conștiență a ceea ce e corect și greșit sau bine și rău. Încă și mai important, crede că Dumnezeu există și crede în cuvântul Lui. În inima sa, ține cuvintele lui Dumnezeu, pe care le aude și care apoi constituie standardul de evaluare pentru comportamentul său și felul în care tratează lumea și toate faptele sale. Care e acest standard? Indiferent dacă înțelege sau nu adevărul, în majoritatea timpului, ia cuvântul lui Dumnezeu drept standard, pentru că el crede în Dumnezeu, crede că El există și crede că al Său cuvânt este adevărul. Din moment ce crede că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, atunci când se confruntă cu probleme, în mod natural, folosește cuvântul Său să le evalueze. Știe măcar că propriile gânduri și noțiuni nu constituie adevărul. Așa că atunci când se confruntă cu probleme, conștiența conștiinței îi spune că trebuie să ia cuvintele lui Dumnezeu ca bază și, dacă nu poate să facă acest lucru și nu poate să-l pună în practică, conștiința sa nu va fi capabilă să se liniștească și se va simți chinuită. De pildă, cum știu oamenii că sunt negative lucrurile precum protejarea relației lor trupești cu ceilalți, delectarea în confort și faptul că sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor? (Sunt expuse de cuvântul lui Dumnezeu.) Da, dacă evaluezi acele lucruri conform cuvântului lui Dumnezeu, sunt toate negative, dezvăluiri ale firilor corupte și cauzate de naturile oamenilor. Când acești oameni dezvăluie acele lucruri, se simt fericiți și bucuroși în inimile lor sau supărați și îndurerați? Simt un conflict lăuntric și se simt necăjiți, ca și cum s-ar învârti un cuțit în ei. De fiecare dată când se confruntă cu aceste lucruri, când nu pot să se ocupe de ele conform adevărurilor-principii, sau să își învingă constrângerile sentimentelor, inimile lor se simt îndurerate. Cum apare această durere? Apare cu condiția ca ei să aibă conștiența conștiinței și să înțeleagă adevărul din cuvântul lui Dumnezeu. Când toate aceste dureri, reproșuri și acuzații se ivesc în ei, adânc în inimile lor, simt ură și dezgust față de ei înșiși și pot chiar să se privească disprețuitor, spunând: „Poate că sunt foarte convingător când spun că vreau să-L iubesc și să-L mulțumesc pe Dumnezeu și strig aceste sloganuri destul de tare, dar când pățesc ceva, țin tot timpul cont de propria mândrie. Indiferent de câte ori încerc, nu pot să înving această constrângere. Pur și simplu nu sunt dispus să îi jignesc pe ceilalți și Îl ofensez necontenit pe Dumnezeu.” În timp, dezvoltă o opinie despre ei în străfundurile inimilor lor – ce este? Nu cred că sunt oameni buni; ei știu că sunt capabili de multe lucruri rele și văd că sunt foarte buni la a se preface și că sunt ipocriți. În aceste circumstanțe, încep să se nege pe ei înșiși și nu mai cred în ei. Cum se obțin aceste rezultate? Se obțin pe baza înțelegerii cuvântului lui Dumnezeu, când conștiința are conștiență și își îndeplinește funcția.

Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care au credință adevărată în El. Au sentimente impulsionate de conștiința și rațiunea lor; cred în inimile lor că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul; cred că tot ce face Dumnezeu e corect și e în scopul mântuirii și purificării oamenilor. Indiferent dacă se aliniază cu noțiunile și închipuirile oamenilor, le este benefic. Aceia care nu cred cu adevărat în Dumnezeu nu au conștiință, nu au rațiune și nici nu le pasă dacă au conștiință sau rațiune. Au mereu atitudinea celor parțial încrezători și parțial neîncrezători în cuvintele lui Dumnezeu; inimile lor nu pot simți că ale Sale cuvinte sunt adevărul. Așadar, care este opinia lor despre existența lui Dumnezeu? În inimile lor, se gândesc: „Dacă dumnezeu există, atunci unde este el? Nu îl văd. Nu știu dacă dumnezeu există cu adevărat. Dacă tu crezi că el există, atunci așa este; dacă nu crezi, atunci nu există.” Aceasta e opinia lor. Totuși, cugetă la acest lucru și își spun: „Atâția oameni cred în dumnezeu și au depus mărturie pentru el. Poate chiar există un dumnezeu. Sper că există, pentru că atunci pot să profit de această situație și să obțin binecuvântări. O să am noroc.” Ei recurg la o mentalitate bazată pe noroc și pariuri și vor doar să participe pentru un pic de amuzament; chiar dacă nu sunt binecuvântați, cred că nu e nicio pierdere, pentru că nu au investit nimic. Opinia și atitudinea lor față de existența lui Dumnezeu este aceasta: „Oare dumnezeu chiar există? Nu pot să-mi dau seama. Unde este dumnezeu? Nu sunt prea sigur. Spun adevărul toți acești oameni care au depus mărturie? Sau mint? Nici de asta nu sunt sigur.” Inima lor ridică un semn de întrebare peste toate aceste chestiuni; nu pot să-și dea seama, așa că se îndoiesc necontenit de ele. Credința lor în Dumnezeu este întinată de o atitudine de îndoială și opinii greșite. Când Dumnezeu vorbește și exprimă adevărul, care este atitudinea lor față de cuvintele Sale? (Îndoială și neîncredere.) Aceasta nu e opinia lor fundamentală; nu vedeți clar această chestiune. Consideră cuvântul lui Dumnezeu drept adevărul? (Nu.) Ce gândesc ei? „Atâtor oameni le place să citească cuvintele lui dumnezeu, așa că mie de ce nu mi se par interesante? Ce poți să obții din citirea cuvintelor lui dumnezeu și înțelegerea adevărului? Care e beneficiul? Poți cu adevărat să intri în Împărăția Cerurilor? Oamenii nu pot vedea Împărăția Cerurilor. După cum văd eu lucrurile, trebuie să fie un oarecare beneficiu concret în a crede în dumnezeu; trebuie să existe un oarecare avantaj real.” Se îngrijorează că, dacă nu înțeleg adevărul, vor fi eliminați, așa că ascultă ocazional predici. Apoi însă stau pe gânduri și își zic: „Ei spun că au autoritate și putere cuvintele lui dumnezeu, așa că eu de ce nu le aud sau simt? Ei spun că oamenii sunt schimbați de cuvintele lui dumnezeu, așa că pe mine de ce nu m-au schimbat cuvintele lui? Încă râvnesc după confortul trupului la fel ca înainte; îmi plac mâncarea și hainele; temperamentul meu e la fel de rău ca întotdeauna; mi-e încă teamă când marele balaur roșu mă persecută. Eu de ce tot nu am credință? Dumnezeu le cere oamenilor să fie sinceri; le cere să fie oameni cu adevăr și umanitate. Nu sunt nesăbuiți oamenii sinceri? Dumnezeu le cere oamenilor să se teamă de dumnezeu și să se ferească de rău, dar câți pot, de fapt, să realizeze acest lucru? Natura umană este egoistă. Dacă îți urmezi natura umană, trebuie să te gândești cum să obții binecuvântări pentru tine. Trebuie să uneltești ca să ai beneficii. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate. Trebuie să-ți iei destinul în mâini; trebuie să-ți construiești fericirea. E cel mai realist lucru. Dacă oamenii nu se vor lupta și nu își vor lua singuri lucruri și dacă nu vor trăi pentru faimă, câștig și beneficiu, nu vor obține nimic. Nimeni nu își va asuma responsabilitatea de a-ți lăsa aceste lucruri în prag. Mana nu cade, de fapt, niciodată din ceruri!” Acestea sunt gândurile și opiniile lor, filosofiile lor pentru interacțiuni lumești și logica și regulile după care supraviețuiesc. Sunt neîncrezători oamenii care au aceste gânduri și opinii? Este exact atitudinea pe care neîncrezătorii o au față de adevăr. Mințile lor nu știu ce este adevărul, nu știu unde sunt manifestate autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu și nu știu cum rânduiește Dumnezeu sfârșitul oamenilor. Ei venerează doar puterea și caută beneficiile care sunt chiar în fața lor. Consideră că, dacă ei cred în Dumnezeu, ar trebui să fie binecuvântați și că, doar în cazul în care Dumnezeu le oferă noroc oamenilor, le umple viața cu bogăție și abundență și le dă o viață fericită, aceasta e adevărata cale. Ei nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nu cred că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, darămite că firea sau soarta unei persoane poate fi schimbată de cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, nu au urmărit niciodată adevărul când au crezut în Dumnezeu. Pe scurt, deoarece nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu drept viața lor și scopul lor în viață, credința lor în Dumnezeu e din ce în ce mai mică; nu au niciun interes să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu și nici să asculte predici; ba chiar adorm când cineva are părtășie cu ei despre adevăr. Pe deasupra, simt că îndeplinirea datoriei lor e o povară în plus și că muncesc pe degeaba. Inimile lor tânjesc după momentul în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, când Dumnezeu le va da o declarație cu hotărârea lui și vor putea vedea dacă vor obține, de fapt, binecuvântări. Dacă își vor da seama că prin acest fel de credință în Dumnezeu nu vor primi niciodată binecuvântări, că vor fi cu siguranță eliminați și că tot vor muri într-un dezastru, atunci se vor putea retrage imediat. Deși spun că ei cred în Dumnezeu, inimile lor se îndoiesc de El. Spun că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, însă inimile lor nu cred în adevăr. Nu au citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au ascultat vreodată cu adevărat o predică. Nu au avut niciodată părtășie despre adevăr și nu au căutat niciodată adevărul când și-au îndeplinit datoria; ei doar se bazează pe propriile eforturi. Acesta e un neîncrezător tipic. Nu e diferit de un non-credincios.

Deși neîncrezătorii admit că Dumnezeu există, nu cred în adevăr și nu-l acceptă. În inimile lor, știu că Dumnezeu nu-i mântuiește pe neîncrezători, așa că de ce își mai prelungesc șederea în casa lui Dumnezeu? (Ca să câștige binecuvântări.) Fac acest lucru ca să poată câștiga binecuvântări; are legătură cu interesele lor. În inimile neîncrezătorilor există așteptarea de a câștiga binecuvântări, iar aceștia cred că, în cele din urmă, norocul va da peste ei dacă ei cred în Dumnezeu, dacă Îl recunosc și nu se îndoiesc de El sau nu Îl părăsesc. În consecință, înarmați cu această „credință”, se instalează în casa lui Dumnezeu și nimic nu îi va face vreodată să plece. În mintea lor, înțeleg totul și nu sunt câtuși de puțin nesăbuiți; doar că ei nu înțeleg adevărul. Cred că, atâta vreme cât nu vor face lucruri rele sau nu vor tulbura lucrarea bisericii, nu vor fi îndepărtați sau excluși din biserică și că, apoi, tot așteptând până în ziua în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, vor sfârși învingători și vor câștiga binecuvântări. Ei au calculele lor, însă există un lucru pe care nu îl pot schimba: deoarece nu cred că Dumnezeul întrupat este singurul Dumnezeu adevărat și se îndoiesc de suveranitatea lui Dumnezeu peste toate, nu vor accepta niciodată adevărul. Ce se întâmplă în cele din urmă cu aceia care nu pot să accepte adevărul? (Sunt eliminați.) Da, sunt toți eliminați. Acești neîncrezători nu sunt interesați de adevăr, ci nutresc mereu speranța de a fi binecuvântați. Înțelegerea și definiția lor despre dreptatea lui Dumnezeu e întinată de închipuirile și așteptările lor, iar ei se agață de expresia „Dumnezeu este drept” ca și cum s-ar agăța de un pai, și se țin de ea din răsputeri. Ce înseamnă, mai exact, că se agață de această expresie din răsputeri? Înseamnă că au întotdeauna prejudecăți și interpretări greșite despre dreptatea lui Dumnezeu. Ei se gândesc: „Dumnezeule, din moment ce ești drept, ar trebui să abordezi tot ce fac pe baza acestei dreptăți. Nu am făcut rău și nici nu am stârnit tulburări și perturbări, așa că acum ar trebui să-mi arăți milă din plin și să mă lași să rămân.” Acesta e paiul de care se agață din răsputeri. Este această idee a lor obiectivă și realistă? (E nerealistă.) De ce e nerealistă? Nu cred în totalitate în dreptatea lui Dumnezeu, doresc să parieze pe ea cu gândul de a-și încerca norocul și speră că Dumnezeu le va îndeplini dorințele. Nu sunt doar dorințe deșarte? Nu știu cum este firea dreaptă a lui Dumnezeu, nu caută adevărul, nu caută să-L cunoască pe Dumnezeu și în special nu caută cuvântul lui Dumnezeu. Doar cred astfel din cauza dorințelor deșarte și își încearcă, într-un fel, norocul. De ce pot gândi astfel? Pentru că e de folos: acest pai e ultima lor frânghie de salvare; este ultima speranță pe care au pariat totul. Punându-și viețile în joc din cauza acestei dorințe, speră ei că vor pierde? (Nu.) Când oamenii pariază, de obicei speră să câștige, așa că de ce anume au acești oameni nevoie să se țină ca să simtă că pot câștiga și să fie siguri că vor câștiga? De expresia „Dumnezeu este drept”. Oare acești neîncrezători care spun că Dumnezeu e drept cred cu adevărat acest lucru? Chiar cred că El va răsplăti fiecare persoană ținând seama de acțiunile ei? E dreptatea lui Dumnezeu, așa cum o înțeleg ei, același lucru cu adevărata dreptate a lui Dumnezeu? (Nu e.) Ei știu că nu e același lucru? (Știu.) Și atunci de ce tot spun că „Dumnezeu este drept”? Ce conține această expresie a lor? Ce intenții include? (Ei vor să folosească aceste cuvinte ca să-L facă pe Dumnezeu să le îndeplinească cererile și să le permită să supraviețuiască și să intre în Împărăția Cerurilor.) Da, există un scop în spatele acestei expresii: încearcă să Îl constrângă pe Dumnezeu cu ea. Spunând aceste cuvinte, ei vor să zică: „Nu ești drept? Am plătit atâtea prețuri, așa că ar trebui să acționezi conform dreptății tale. Am alergat de colo-colo atât de mult și am îndurat atâta suferință, cum ar trebui să fiu binecuvântat acum?” Asta înseamnă constrângere, extorcare și vociferare. Ei cred că forțează și flatează o persoană și că, făcând acest lucru, pot să dobândească binecuvântări și să capete ce vor. Chiar ar acționa Dumnezeu în acest fel? Nu, nu ar acționa. Ei îndrăznesc să vocifereze fățiș împotriva lui Dumnezeu, să lupte cu El și să parieze în acest fel tocmai pentru că nu cred că Dumnezeu există, nu cred în firea Lui și cu siguranță nu cred că este adevărul cuvântul Lui. Fac asemenea lucruri exact din pricina faptului că sunt neîncrezători. Așa se poartă neîncrezătorii, spunând din când în când: „Am îndurat atât de multă suferință și ce am câștigat?” sau „Dumnezeu este drept și am credință în dumnezeu, nu în oameni.” Neîncrezătorii vorbesc adesea în acest fel, dezvăluie acest fel de fire și afișează aceste comportamente; aceasta e atitudinea lor față de Dumnezeu. Ei nu cred în existența lui, dar tot vor să intre în grațiile lui Dumnezeu depunând efort și plătind prețuri și folosesc cuvântul lui Dumnezeu, cuvintele și doctrinele și aceste teorii ca să-L forțeze și să-L acuze, pentru a-și atinge scopul de a obține binecuvântări. Nu greșesc ei însă cu acest fel de dorințe deșarte? Oare acest pariu al lor va da roade în cele din urmă? (Nu.) Și știu ce vor pierde? Știu că fac un pariu și acționează riscant? (Știu.) Vă înșelați. Nu știu absolut deloc și cred că e sinceră credința lor. De ce cred ei că e sinceră credința lor? Spuneți-Mi, cum pot oamenii să recunoască aceste stări și firi? Dacă trăiesc în lumea non-credincioșilor și studiază unele dintre lucrările clasice ale culturii tradiționale, precum „Învățăturile lui Confucius – Analectele” și „Tao Te Ching”, vor fi ei capabili să recunoască aceste comportamente și esențe? (Nu.) Nu vor fi niciodată capabili. Ce trebuie oamenii să facă pentru a fi capabili să recunoască aceste probleme despre naturile-esențe personale? (Să accepte cuvântul lui Dumnezeu.) Mai întâi, trebuie să accepte cuvântul lui Dumnezeu și adevărul. Trebuie să aibă credință că totul din cuvântul lui Dumnezeu este corect, să accepte cuvântul lui Dumnezeu și să îl trateze ca pe un fel de oglindă cu care să se compare. Doar atunci își pot recunoaște stările și punctele de vedere pe care le nutresc în sinea lor și problema firilor corupte care există în naturile lor. Dacă nu acceptă adevărul sau nu privesc cuvântul lui Dumnezeu drept adevărul, va exista această oglindă pentru ei? (Nu.) Nu va exista niciodată pentru ei. Când se confruntă așa de fățiș cu Dumnezeu și vociferează împotriva Lui în adâncul inimilor lor, pot ei să își dea seama că aceasta e o problemă? Nu își vor da seama niciodată de acest lucru. Ei își închipuie că felul în care gândesc și se poartă e corect, rezonabil și cinstit. Acționează ca întotdeauna, cred ca întotdeauna și nu simt nicio nevoie să disece sau să renunțe la vreunul dintre punctele lor de vedere existente și nu văd niciun folos în a accepta să fie emondați, judecați, mustrați sau dați în vileag de cuvântul lui Dumnezeu. Trăiesc pentru ei înșiși și își duc viețile în lumile lor interioare. Nimic din ce fac nu e legat de cuvântul lui Dumnezeu. Gândesc în orice fel își doresc să gândească și consideră că orice cred sau concep este corect, e adevărul. Pe baza atitudinii pe care o au față de cuvântul lui Dumnezeu, nu vor recunoaște niciodată problemele care există în adâncul inimilor lor. Când plătesc prețuri și aleargă de colo-colo în fiecare zi, pentru cine și pentru ce aleargă ei? Ce determină acest comportament? Care e motivația lor? Pe de o parte, nu au credință adevărată în Dumnezeu, ci își doresc să pună un pariu cu El, pe baza unei mentalități de încercare a norocului. Pe de altă parte, sunt dominați de dorința lor de binecuvântări. De fiecare dată când se gândesc să obțină binecuvântări, să primească promisiunea lui Dumnezeu, fug de colo-colo și mai entuziaști. Străfundurile inimilor lor înfloresc de bucurie, iar unii se entuziasmează și încep să verse lacrimi, crezând că Dumnezeu le dă atât de mult și e atât de drag. Nu sunt acestea concepții greșite? Aceste stări și sentimente par să fie similare celor pe care oamenii care urmăresc adevărul le simt adânc în inimile lor când experimentează lovitura, disciplina și dojana lui Dumnezeu. Aceia care urmăresc adevărul varsă lacrimi și Îi mulțumesc și ei lui Dumnezeu, dar în ce fel diferă aceste două tipuri de oameni prin natura lor? Când urmăritorii adevărului îndură durere și suferință, acest lucru se întâmplă deoarece se simt datori față de Dumnezeu și nedemni de promisiunile și binecuvântările Lui. Ei sunt foarte fericiți că Dumnezeu le-a dat deja atât de mult, dar, în adâncul inimilor lor, sunt supărați, căci simt că nu au făcut destul și sunt îndatorați lui Dumnezeu. Se entuziasmează și plâng uneori, dar asta deoarece Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul, mila și toleranța Lui. Când văd că Dumnezeu nu Se uită la fărădelegile sau la răzvrătirea și corupția lor, ci încă le arată milă și îngăduință și îi ghidează, oferindu-le har, ei se simt, de fapt, îndatorați și îndurerați în adâncul inimii. Se află într-o stare plină de mustrări și căință și nici nu îndrăznesc să se gândească dacă au vreo speranță să obțină binecuvântări, deoarece se simt nevrednici. Care e natura lacrimilor neîncrezătorilor? Să vă dau o descriere și puteți vedea dacă e exactă. Când li se întâmplă ceva și văd marea lucrare a Duhului Sfânt și harul pe care îl acordă Dumnezeu, când sunt mișcați de Duhul Sfânt, călăuziți și luminați de Dumnezeu, iar munca lor dă roade, se simt fericiți și, în adâncul inimii, se roagă lui Dumnezeu: „O, dumnezeule, îți mulțumesc pentru binecuvântările și îndrumarea ta. Această slavă îți aparține în totalitate.” Se simt foarte mulțumiți de ei în adâncurile inimilor lor și se gândesc: „Dumnezeu tot nu m-a părăsit. Obișnuiam să mă gândesc că nu cred sincer în dumnezeu, ca un neîncrezător, dar acum văd că sunt încă binecuvântat de dumnezeu, iar el nu m-a părăsit. Acest lucru înseamnă că speranța și șansele mele de a obține binecuvântări și o frumoasă destinație devin din ce în ce mai mari. Se pare că decizia mea de a crede în dumnezeu a fost cea corectă; am fost ales de dumnezeu.” Când au asemenea gânduri, se simt îndatorați? Se înțeleg pe ei înșiși? Își urăsc cu adevărat naturile satanice și firile arogante? (Nu.) Simt o recunoștință reală pentru lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra lor? (Nu.) Chiar dacă exprimă o oarecare recunoștință superficială, adânc în inimile lor, se gândesc: „Cu siguranță este adevărat că dumnezeu m-a ales pe mine. Cum aș fi putut să cred în el, dacă nu m-ar fi ales?” Într-un final, ei pun totul pe seama răsplății pentru întreaga suferință pe care au îndurat-o și pentru prețurile pe care le-au plătit și cred că sunt practic asigurați că obțin binecuvântări. Nu se simt îndatorați față de Dumnezeu, nu se înțeleg pe sine și au chiar și mai puțină adevărată recunoștință față de Dumnezeu, în vreme ce dorința lor de binecuvântări devine și mai intensă. Care este diferența dintre oamenii a căror dorință de a obține binecuvântări crește din ce în ce mai mult și oamenii care se simt nedemni de binecuvântări, nedemni de a primi promisiunea lui Dumnezeu și nedemni de a fi călăuziți și îndrumați de Dumnezeu? Unii fac pași în spate, nu-și doresc să se lupte și se simt nedemni de a obține binecuvântări, în vreme ce alții vor mereu să se lupte, uneltesc întotdeauna și calculează cum își vor încheia socotelile cu Dumnezeu, gândindu-se: „Sunt credincios de atâția ani și am suferit așa de mult, deci cât de mari sunt șansele mele de a obține binecuvântări? Îmi va oferi dumnezeu binecuvântări în viitor?” Contrastul este desăvârșit: unii se luptă, în vreme ce alții se simt nedemni. Din aceste două tipuri de oameni, care au conștiință și rațiune? (Cei care se simt nedemni de binecuvântări.) Cei care se simt nedemni de binecuvântări înțeleg situația reală. Simt că o ființă creată insignifiantă este nedemnă de binecuvântări în fața Creatorului. Se simt îndatorați și plini de remușcări, în timp ce au și o adevărată înțelegere și, chiar mai mult, o recunoștință reală față de Dumnezeu în adâncul inimii lor. Și-au găsit adevăratul loc. Celălalt fel se luptă: pentru o destinație, pentru statut și pentru binecuvântări. Care este scopul lor, de îndură toată această suferință și plătesc toate aceste prețuri? Ei fac aceste lucruri pentru a le da la schimb pe binecuvântări și o destinație. Speră să își vândă munca pentru a obține o recompensă de la Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, este o asemenea persoană o adevărată ființă creată? Este aceasta ființa creată pe care Dumnezeu o vrea? (Nu.) A spus vreodată Dumnezeu că singura modalitate de a obține binecuvântări sau recompense e de a lupta pentru ele? (Nu.) Așadar, ce le cere Dumnezeu oamenilor? (Să ne purtăm frumos ca să îndeplinim bine datoria unei ființe create.) (Să devenim oameni sinceri.) Acestea sunt câteva cereri concrete, care altele mai sunt? (Să urmăm cuvântul și cerințele lui Dumnezeu în acțiunile noastre.) (Să practicăm orice adevăruri știm.) Nu acestea sunt obiectivul. Tot nu înțelegeți esența problemei. Tot nu știți ce le cere Dumnezeu oamenilor. Cerințele Lui sunt, de fapt, destul de simple: ascultați cuvântul Lui și supuneți-vă Lui. Acestea sunt cerințele. Să asculți cuvintele lui Dumnezeu înseamnă să pui în practică cerințele Lui pentru oameni. În plus față de cerințele pe care tocmai le-ați menționat, mai există, de fapt, mult mai multe. Și supunerea față de Dumnezeu? Nu înțelegi întotdeauna intențiile lui Dumnezeu, dar ești capabil să I te supui? Acest lucru se leagă de atitudinea unei ființe create față de Creator. Uneori, poate nu înțelegi cuvântul lui Dumnezeu după ce îl citești, deoarece El doar îți dă o poruncă – o asculți? Trebuie să o asculți fără să întrebi dacă e corectă sau greșită sau care e motivul din spatele ei. Orice spune Dumnezeu sau îți zice sau te însărcinează să faci, trebuie să asculți; aceasta e supunerea. În ochii lui Dumnezeu, ești o ființă creată doar când ajungi să te supui. Să asculți cuvântul lui Dumnezeu și să I te supui: acestea sunt cerințele lui Dumnezeu pentru oameni. Mai e o altă expresie: să urmezi calea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „să urmezi”? Înseamnă să practici în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu, să trăiești după cuvântul Lui și să fii o persoană care urmează calea Lui. Care este calea Sa? Este cuvântul Său. De fapt, „să asculți cuvântul lui Dumnezeu și să I te supui” și „să urmezi calea lui Dumnezeu” înseamnă același lucru și acesta e felul de persoană pe care o vrea Dumnezeu. Le-a spus vreodată Dumnezeu oamenilor: „Nu trebuie să ascultați cuvântul Meu. Puteți doar să urmăriți binecuvântări. Să nu uitați niciodată că puteți fi binecuvântați. În acest scop, ar trebui să renunțați la tot, să îndurați mai multe greutăți, să plătiți mai multe prețuri și să fugiți de colo-colo mai mult”? Are Dumnezeu aceste cerințe? Apar pe undeva prin cuvintele Lui? (Nu.) Reprezintă aceste cuvinte adevărul? (Nu.) Nu e o răzvrătire ca neîncrezătorii să considere aceste cuvinte ca fiind adevărul? Ce se întâmplă atunci când tratează aceste cuvinte ca pe adevăr? Ei pot beneficia de pe urma lor, ele sunt exact ceea ce urmăresc și ambiția lor. Țin seamă de ce le cere Dumnezeu oamenilor în inimile lor? Pot să se supună acestor cerințe sau să le îndeplinească? (Nu pot.) De ce nu pot? Pentru că, imediat ce îndeplinesc aceste cerințe – să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să I se supună – înseamnă că sunt nevoiți să renunțe la dorința lor de a fi binecuvântați și la ideea că au un drept să urmărească binecuvântări și recompense. Au în sânge binecuvântările și recompensele, așadar, vor fi de acord să renunțe la ele? (Nu.) Aceste lucruri sunt chiar viața lor, așa că, dacă renunță la ele, își vor pierde sufletele, iar viețile lor nu vor mai avea niciun sens. Trăiesc pentru binecuvântări, așadar, dacă le ceri să renunțe la obținerea binecuvântărilor, le ceri să se opună principiilor și orientării conduitei lor și să se răzvrătească împotriva lor, așa că nu pot accepta acest lucru. Asta înseamnă că, dacă le ceri să practice adevărul, să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să se supună lui Dumnezeu, e pur și simplu prea greu pentru ei, e chiar mai dificil decât să faci o vacă bătrână să urce într-un copac. Însăși natura lor le dictează că nu pot face aceste lucruri.

Vreți să trăiți după o dorință sau o intenție de a dobândi binecuvântări sau vreți să vă îndepliniți bine datoria, cu picioarele bine înfipte în pământ, să fiți ființe create adecvate și persoane care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și Îl ascultă? Ce fel de persoane vreți să fiți? (Vreau să fiu o ființă creată, cu picioarele bine înfipte în pământ.) Unii oameni nu sunt dispuși să facă acest lucru. Ei spun: „Să trăiești astfel e prea opresiv. Mai bine mor sau pur și simplu nu mai cred. Fără o mică dorință de binecuvântări, fără un pic de ambiție, oamenilor le lipsește motivația. Nu se poate să trăiesc așa; e prea tiranic.” Sunt printre voi unii ca aceștia? (Dumnezeule, uneori eu sunt așa. Am o asemenea stare din când în când.) Sunt aceste stări obișnuite? Le aveți des sau rar? Care e mai puternică: dorința voastră de binecuvântări sau voința voastră de ființă creată? Ideea de a renunța la orice dorință de binecuvântări și de a vă îndeplini datoria cu picioarele bine înfipte în pământ vă face pe vreunul să vă simțiți ca un balon dezumflat, ca și cum viața voastră nu are rost, că nu vă interesează nimic și că nu vă poate trezi energia? (Mă descrie perfect.) În acest caz, e gravă această stare? Simțiți ocazional o mică dorință de a obține binecuvântări sau așa vi se întâmplă de regulă? Care din ele? Știți acum dacă sunteți credincioși adevărați sau neîncrezători? Dacă simțiți că toate stările și comportamentele sunt cele ale unui credincios adevărat, nu ale unui neîncrezător și că voi credeți cu adevărat în existența lui Dumnezeu și sunteți dispuși să acceptați cuvântul Lui, dar aveți doar câteva ambiții și niște orgoliu și sperați să obțineți binecuvântări, aceasta nu este o problemă; mai puteți fi mântuiți și vă mai puteți schimba. Dacă sunteți neîncrezători cu o dorință deosebit de puternică de binecuvântări, atunci aveți probleme. Spre ce cale se îndreaptă asemenea oameni? (Spre calea unui antihrist.) Dacă sunt capabili să se îndrepte spre calea unui antihrist, în ce stare va ajunge relația lor cu Dumnezeu, în cele din urmă? (Într-o stare de opoziție față de Dumnezeu.) Ați fi capabili să mergeți atât de departe, să fiți în opoziție față de Dumnezeu? (Nu vreau să mă opun Lui.) Să nu vrei e doar dorința ta. Fac parte aceste lucruri din natura-esență pe care o ai? Ar fi posibil pentru tine să mergi pe acea cale? (Dacă nu depun efort în privința adevărului, mă pot trezi ușor pe acea cale, dar dacă sunt conștient de acest lucru și vreau să mă schimb, să mă întorc din drum și să nu merg pe această cale, mă pot descurca un pic mai bine.) Să fii conștient de acest lucru arată că mai ai o oarecare conștiență în inima ta, că mai ai aspirație și că mai vrei să năzuiești spre adevăr, dar firile tale corupte sunt adânc înrădăcinate în inima ta, așa că acolo conflictul e permanent. Cu fiecare pas pe care îl faci spre adevăr și de fiecare dată când accepți adevărul, există un conflict în inima ta și trăiești constant într-o perioadă a zbaterii. Așa stau lucrurile pentru noii credincioși. E destul de normal ca acolo să existe conflict și e inevitabil pentru aceia care-și doresc să urmărească adevărul. Acest conflict ajunge la o concluzie când obțin adevărul, când Satana e învins, când firile, filosofiile și logica lor satanică sunt distruse și când adevărul învinge și le ia în stăpânire inimile. Aceia care nu urmăresc adevărul, care trăiesc conform firilor lor satanice, simt că totul e bine în inimile lor și că în ele nu există niciun conflict. Sunt amorțiți și obtuzi, sunt dintre cei morți; toți aceia care nu acceptă adevărul sunt morți. Care este avantajul de a avea un conflict în inimă? De exemplu, dacă jumătate din gândurile tale sunt negative și jumătate pozitive, atunci acele gânduri pozitive îți vor da șansa de a alege să o iei pe calea urmăririi adevărului după ce conflictul se încheie, ceea ce înseamnă că vei avea 50% șanse de a fi mântuit. Gândurile negative te pot face ca, în timpul conflictului, să-ți urmezi gândurile și ideile trupești sau să îți urmezi intențiile, motivațiile și punctele de vedere. Aceste lucruri s-ar putea să te pună pe calea unui antihrist și să te facă să te îndrepți spre calea opoziției față de Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă iubirea ta de adevăr este mare și ești capabil să accepți adevărul și să te lepezi de Satana, atunci șansele la mântuire sunt și ele mari. Acest lucru e determinat de capacitatea ta de a accepta adevărul și de a-l folosi pentru a-ți curăți firile corupte. Depinde în întregime de tine, nimeni altcineva nu te poate ajuta; e treaba ta. Dacă iubești sau nu adevărul este treaba ta și când există conflicte în străfundurile inimii tale, nimeni nu te poate ajuta să decizi dacă vei alege adevărul sau îți vei împlini dorințele egoiste la final – asta te privește. Alții te pot îndruma prin părtășie și consiliere; oricum, calea pe care o alegi în final nu e treaba nimănui decât a ta. Toți ar trebui să înțeleagă acest lucru.

22 august 2019