Este necesară o cooperare armonioasă pentru îndeplinirea corespunzătoare a datoriei. Deoarece toți oamenii au firi corupte și niciunul nu deține adevărul, ei își pot îndeplini îndatoririle în mod corespunzător doar printr-o cooperare armonioasă. Cooperarea armonioasă nu este benefică doar intrării în viață a oamenilor, ci și îndeplinirii corespunzătoare a îndatoririlor lor și lucrării bisericii. Cei care cooperează armonios sunt oameni cu umanitate și onestitate relativ bune, dar, dacă umanitatea cuiva nu este bună, dacă e prea arogant și neprihănit de sine, sau prea necinstit și înșelător, atunci nu are cum să coopereze armonios cu ceilalți. Unii oameni nu se angajează într-o lucrare cinstită, nu sunt conștiincioși când își realizează datoria și nu pun niciodată nimic bun la cale. Oameni ca aceștia nu pot să coopereze cu ceilalți și nu pot să găsească armonie sau să se înțeleagă cu cineva. Astfel de oameni nu au umanitate și sunt fiare și diavoli și satane. Toți oamenii ascultători și supuși, cu umanitate bună, vor avea cu siguranță rezultate atunci când își realizează datoria și vor coopera ușor cu ceilalți. Cât despre cei care nu se ocupă cinstit de realizarea datoriei lor, care sunt neserioși sau care chiar tulbură realizarea îndatoririlor altor oameni – dacă sunt incorigibili după numeroase îndemnuri și nu au niciodată de gând să se căiască, provocând întotdeauna perturbări și tulburări în îndatoririle lor, iar calitatea umanității lor este josnică, atunci ar trebui să fie îndepărtați fără întârziere, pentru a evita să aducă necazuri sau calamități asupra lucrării bisericii. Aceasta este o problemă pe care trebuie să o rezolve conducătorii și lucrătorii.

Unii oameni sunt iresponsabili atunci când își realizează datoria, cu rezultatul că lucrarea trebuie mereu refăcută. Acest lucru afectează grav eficiența lucrării. Pe lângă faptul că o persoană are lipsuri privind cunoștințele de specialitate și experiența, există și alte motive pentru apariția acestei probleme? (Când o persoană este relativ arogantă și neprihănită de sine, când ia decizii pe cont propriu și nu își realizează datoria conform principiului.) Cunoștințele de specialitate și experiența pot fi învățate și acumulate puțin câte puțin, dar dacă există o problemă cu firea unei persoane, credeți că este ușor de rezolvat? (Nu, nu e ușor.) Atunci, cum ar trebui rezolvată? (Persoana trebuie să experimenteze mustrare, judecată și emondare.) Trebuie să experimenteze judecată, mustrare și emondare – aceste cuvinte sunt corecte, dar pot fi realizate numai de cei care urmăresc adevărul. Pot accepta cei care nu iubesc adevărul să fie emondați? Nu, nu pot. Când întotdeauna trebuie refăcută lucrarea în timp ce oamenii își realizează datoria, cea mai mare problemă nu este o lipsă de cunoștințe specializate sau lipsa experienței, ci este din cauză că sunt prea neprihăniți de sine și aroganți, pentru că nu lucrează armonios, ci decid și acționează singuri – rezultatul fiind că fac o harababură în lucrare, nu se obține nimic și tot efortul este irosit. Iar cea mai gravă problemă în acest sens este reprezentată de firile corupte ale oamenilor. Când firile corupte ale oamenilor sunt prea grave, ei nu sunt oameni buni, sunt oameni răi. Firile oamenilor răi sunt mult mai severe decât firile corupte obișnuite. Oamenii răi sunt pasibili să comită fapte rele, sunt pasibili să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Tot ceea ce sunt capabili să facă oamenii răi când realizează o datorie este să facă lucrurile rău și să strice treaba; munca lor face mai mult rău decât bine. Unii oameni nu sunt răi, dar își realizează datoria conform propriilor firi corupte – și, de asemenea, sunt incapabili să-și realizeze datoria în mod adecvat. Pe scurt, firile corupte sunt extrem de obstructive pentru oamenii care-și realizează datoria în mod adecvat. Care aspect al firilor corupte ale oamenilor ați spune că are cel mai mare impact asupra eficienței cu care își realizează datoria? (Aroganța și neprihănirea de sine.) Și care sunt principalele manifestări ale aroganței și neprihănirii de sine? A lua decizii de unul singur, a-și urma propria cale, a nu asculta sugestiile celorlalți, a nu se consulta cu alții, a nu coopera armonios și a încerca tot timpul să ai ultimul cuvânt asupra lucrurilor. Deși un număr considerabil de frați și surori pot coopera într-o datorie anume, fiecare făcându-și propria muncă, anumiți lideri de grup sau supraveghetori vor întotdeauna să aibă ultimul cuvânt; indiferent ce fac, ei nu cooperează niciodată armonios cu ceilalți și nu se implică în părtășie și fac lucrurile grabnic, fără să ajungă la un consens cu ceilalți. Îi fac pe toți să îi asculte doar pe ei și asta este problema. Mai mult, când ceilalți văd problema, dar nu ies în față pentru a-l opri pe cel responsabil, în cele din urmă se ajunge la o situație în care oamenii nu sunt eficienți în îndatoririle lor, din lucrare se face un dezastru total, iar toți cei implicați trebuie să își refacă lucrarea, istovindu-se în acest mod. Cine e responsabil de a fi provocat un rezultat așa grav? (Persoana însărcinată.) Sunt responsabili și ceilalți oameni implicați? (Da.) Persoana însărcinată a luat decizii pe cont propriu, insistând să facă lucrurile în felul său, iar ceilalți au văzut problema, dar nu au făcut nimic pentru a opri acea persoană și, ceea ce este și mai grav, ei chiar o urmează; oare nu îi face asta complici? Dacă nu constrângi, blochezi sau expui acea persoană, ci o urmezi și îi permiți să te manipuleze, nu dai frâu liber Satanei să tulbure lucrarea bisericii? Cu siguranță aceasta este problema voastră. Când vedeți o problemă și totuși nu faceți nimic pentru a o stopa, nu aveți părtășie despre ea, nu încercați să o limitați și, mai mult, nu o raportați celor de deasupra voastră, ci jucați rolul unei persoane care caută să facă pe plac oamenilor, este acesta un semn de lipsă de loialitate? Aceia care caută să facă pe plac oamenilor Îi sunt loiali lui Dumnezeu? Nici măcar puțin. O astfel de persoană nu este doar neloială față de Dumnezeu, ci se comportă asemeni complicelui Satanei, ca un servitor și adept al acestuia. Este neloială în datoria și responsabilitatea sa, însă este destul de loială Satanei. În asta constă esența problemei. Cât despre inadecvarea profesională, este posibil să înveți constant și să acumulezi experiență în timp ce îți realizezi datoria. Asemenea probleme sunt ușor de rezolvat. Lucrul cel mai dificil de rezolvat este firea coruptă a omului. Dacă nu urmăriți adevărul și nu vă înlăturați firea coruptă, ci jucați mereu rolul persoanei care caută să facă pe plac oamenilor și nu-i emondați sau ajutați pe cei pe care i-ați văzut încălcând principiile, nici nu-i dați în vileag sau dezvăluiți, ci bateți mereu în retragere, fără să vă asumați responsabilitatea, atunci o astfel de realizare a datoriei nu va face decât să compromită și să întârzie lucrarea bisericii. A trata realizarea datoriei tale ca pe un fleac, fără a-ți asuma o iotă de responsabilitate, nu doar afectează eficacitatea lucrării, ci duce și la întârzieri repetate în lucrarea bisericii. Când îți realizezi datoria în acest fel, nu cumva ești doar superficial și înșelător față de Dumnezeu? Arată asta vreo loialitate față de Dumnezeu? Dacă ești superficial în mod constant în timp ce îți realizezi datoria și ești invariabil impenitent, atunci vei fi inevitabil eliminat.

Cum ar trebui să faceți față dificultăților pe care le întâmpinați în timp ce vă realizați datoria? Cel mai bun mod este ca toată lumea să caute împreună adevărul pentru a rezolva o problemă și a ajunge la un consens. Atâta vreme cât înțelegeți principiile, veți ști ce să faceți. Aceasta este modalitatea optimă de a rezolva probleme. Dacă nu căutați adevărul pentru a rezolva o problemă și, în schimb, acționați doar pe baza noțiunilor personale și a imaginației, atunci nu vă realizați datoria. Ce diferență există între asta și a lucra în societatea non-credincioșilor sau în lumea Satanei? Casa lui Dumnezeu este condusă de adevăr și de Dumnezeu. Indiferent ce problemă apare, trebuie căutat adevărul pentru a o rezolva. Indiferent câte opinii diferite există sau cât de mult diferă, toate ar trebui să fie aduse în discuție, având părtășie despre ele. Apoi, după ce se ajunge la un consens, trebuie să se ia măsuri în conformitate cu principiile. În acest fel, nu numai că puteți rezolva problema, dar puteți și să practicați adevărul și să vă îndepliniți datoria cum se cuvine. De asemenea, puteți ajunge la o cooperare armonioasă în timpul procesului de rezolvare a problemei. Dacă toți cei care își fac datoria iubesc adevărul, atunci le este ușor să îl accepte și să i se supună; dar dacă sunt aroganți și neprihăniți de sine, atunci nu le este ușor să accepte adevărul, nici atunci când oamenii au părtășie despre el. Există oameni care nu înțeleg adevărul, dar își doresc întotdeauna ca alții să îi asculte. Oameni ca aceștia nu fac decât să tulbure realizarea datoriei altora. Aceasta e rădăcina problemei și trebuie rezolvată înainte ca datoria cuiva să poată fi realizată în mod corespunzător. Dacă, făcându-și datoria, o persoană e întotdeauna arogantă și încăpățânată, luând mereu decizii pe cont propriu, făcând totul cu nesăbuință și după bunul plac, fără să coopereze sau să discute lucrurile cu alții și fără să caute adevărurile-principii – ce fel de atitudine este acesta față de propria datorie? Oare datoria unei persoane poate fi astfel îndeplinită în mod corespunzător? Dacă acest tip de persoană nu acceptă niciodată să fie emondată, dacă nu acceptă deloc adevărul și continuă să facă lucrurile în felul ei, în pripă și după bunul plac, fără să se căiască sau să se schimbe – atunci nu este doar o problemă de atitudine, ci o problemă cu umanitatea și caracterul său. Este cineva fără umanitate. Poate cineva fără umanitate să-și îndeplinească datoria în mod corespunzător? Sigur că nu. Dacă, în timp ce își face datoria, o persoană comite chiar și tot felul de acte scandaloase și tulbură lucrarea bisericii, atunci este o persoană rea. Astfel de oameni nu sunt potriviți să-și facă datoria. Realizarea datoriei lor are ca rezultat numai tulburări și pagube, iar ei fac mai mult rău decât bine, așa că ar trebui să fie discalificați de la realizarea datoriei lor și înlăturați din biserică. De aceea, abilitatea de a-și realiza bine datoria nu depinde doar de calibrul unei persoane, ci, în principal, de atitudinea față de datoria sa, de caracterul său, de faptul că umanitatea sa este bună sau rea și dacă persoana este capabilă să accepte adevărul. Acestea sunt chestiunile de bază. Dacă îți pui inima în datoria ta, dacă faci tot ce poți mai bine și acționezi din toată inima, dacă ai o atitudine serioasă și conștiincioasă față de realizarea datoriei tale, dacă ești sincer și lucrezi din greu: acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu, iar El îi scrutează pe toți. Pot fi îndeplinite în mod corespunzător îndatoririle oamenilor dacă cei mai mulți dintre ei sunt iresponsabili și nimeni nu este serios și dacă, în ciuda faptului că știu în inimile lor ce e corect de făcut, nu se străduiesc să respecte principiile și nimeni nu ia asta în serios? În acest tip de situație, conducătorii și lucrătorii trebuie să urmărească, să inspecteze și să ofere îndrumări sau să găsească o persoană responsabilă care să fie conducător de grup sau persoana responsabilă. În acest fel, majoritatea oamenilor pot fi îndemnați la acțiune și se poate obține un rezultat bun când își realizează îndatoririle. Dacă apare un individ care tulbură și dăunează, atunci lăsați să fie înlăturat direct, întrucât, rezolvând problema de la rădăcină, va fi ușor ca oamenii să fie eficienți în datoria lor. Unii oameni pot să aibă un pic de calibru, dar sunt iresponsabili în realizarea îndatoririlor lor. Pot să aibă abilități tehnice sau cunoștințe profesionale, dar să nu îi instruiască pe alții. Conducătorii și lucrătorii trebuie să rezolve această problemă. Ar trebui să aibă părtășie cu ei și să-i încurajeze să-i învețe și pe alții abilitățile lor, astfel încât ceilalți să și le poată însuși cât mai repede posibil și să stăpânească cunoștințele profesionale. În calitate de persoană care stăpânește bine cunoștințe profesionale, nu trebuie să îți dai aere sau să îți etalezi calificările; ar trebui să predai începătorilor abilitățile și cunoștințele tale în mod proactiv, astfel încât toți să își poată realiza bine îndatoririle împreună. Se poate să fii cel mai priceput în profesia ta și să primezi în ceea ce privește abilitățile, dar acesta e un dar pe care ți l-a dat Dumnezeu și ar trebui să-l folosești pentru a-ți realiza datoria și a-ți întrebuința punctele forte. Indiferent cât de priceput sau talentat ești, nu poți prelua lucrarea singur; o datorie e realizată mai eficient dacă toată lumea este capabilă să deprindă abilitățile și cunoașterea unei profesii. După cum se spune, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni. Indiferent cât de capabil este un individ, fără ajutorul tuturor celorlalți, nu e suficient. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie arogant și nimeni nu ar trebui să-și dorească să acționeze sau să ia decizii pe cont propriu. Oamenii ar trebui să se răzvrătească împotriva trupului, să-și lase deoparte propriile idei și opinii și să lucreze în armonie cu toți ceilalți. Cine are cunoștințe profesionale ar trebui să-i ajute cu dragoste pe ceilalți, pentru ca și ei să stăpânească aceste abilități și cunoștințe. Acest lucru este benefic realizării datoriei. Dacă faptul de a avea o abilitate e privit și tratat întotdeauna ca un bon de masă și te temi că a-i învăța pe alții va duce la înfometarea ta – acesta este punctul de vedere al non-credincioșilor. Este o practică egoistă și josnică și nu va fi admisă în casa lui Dumnezeu. Dacă nu ești niciodată capabil să accepți adevărul și nu ești niciodată dispus să muncești, atunci doar vei fi eliminat. Dacă ești atent la intențiile lui Dumnezeu și ești dornic să fii loial lucrării casei Sale, ar trebui să-ți oferi toate punctele forte și abilitățile, astfel încât alții să poată să le învețe și să le înțeleagă și să-și realizeze mai bine îndatoririle. Asta este în acord cu intențiile lui Dumnezeu; numai astfel de oameni au umanitate și sunt iubiți și binecuvântați de Dumnezeu.

Ce trebuie să facă omul pentru a-și realiza bine datoria? Trebuie să ajungă să o realizeze din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la realizarea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă ai capacitatea de a pricepe și a înțelege și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei realiza bine datoria, așa vei ajunge la realizarea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să-ți asumi totul singur, să faci pe cont propriu lucruri mărețe și ca atenția să fie îndreptată spre tine, și nu spre ceilalți, îți realizezi datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu realizarea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de realizare a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată loialitatea și faci tot posibilul, îți realizezi bine datoria. Dacă ai un gând sau o idee, spune-le altora; nu le păstra pentru tine și nu le ține ascunse – dacă ai sugestii, oferă-le; ideea oricărei persoane care este în conformitate cu adevărul va fi acceptată și ascultată. Fă acest lucru și vei fi obținut o cooperare în armonie. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria cu loialitate. În realizarea datoriei tale, nu ți se cere să-ți asumi totul, nici nu ți se cere să lucrezi până-ți dai duhul, sau să fii „singura floare înflorită”, sau neconformist; mai degrabă, ți se cere să înveți cum să cooperezi cu ceilalți în armonie și să faci tot ce poți, să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți folosești toată energia. Asta înseamnă să-ți realizezi datoria. A-ți realiza datoria înseamnă să etalezi toată puterea și lumina pe care o ai pentru a obține un rezultat. Acest lucru e suficient. Nu încerca întotdeauna să te fălești, să spui mereu lucruri care par elevate, să faci lucrurile singur. Ar trebui să înveți cum să lucrezi cu alții și ar trebui să te concentrezi mai mult pe a asculta sugestiile altora și a le descoperi punctele forte. În acest fel, cooperarea în armonie devine ușoară. Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este realizarea datoriei. Dacă faci mereu lucruri care provoacă o tulburare și îi subminezi pe ceilalți, atunci, indiferent cât de mult efort vei depune sau câtă grijă vei avea, Dumnezeu nu Își va aminti. S-ar putea să ai puțină putere, dar dacă ești capabil să lucrezi cu alții și să accepți sugestii adecvate și dacă ai motivațiile potrivite și poți proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci ești o persoană potrivită. Uneori, cu o singură propoziție, poți rezolva o problemă și poți aduce beneficii tuturor; uneori, după părtășia ta cu privire la o singură declarație a adevărului, toți au o cale de a practica și sunt capabili să lucreze armonios împreună, și toți se străduiesc pentru un țel comun și împărtășesc aceleași puncte de vedere și opinii, și astfel lucrarea este deosebit de eficientă. Deși poate nimeni nu-și va aminti că ai jucat acest rol și s-ar putea să nu simți că ai depus prea mult efort, Dumnezeu va vedea că ești o persoană care practică adevărul, care acționează conform principiilor. Dumnezeu Își va aminti că ai făcut asta. Acest lucru se numește realizarea cu loialitate a datoriei. Oricare ar fi dificultățile pe care le ai în realizarea datoriei tale, de fapt, toate pot fi rezolvate cu ușurință. Atât timp cât ești o persoană cinstită, cu o inimă îndreptată către Dumnezeu și atât timp cât ești capabil să cauți adevărul, atunci nu există nicio problemă care să nu poată fi rezolvată. Dacă nu înțelegi adevărul, atunci trebuie să înveți să asculți. Dacă există cineva care înțelege adevărul sau vorbește în concordanță cu adevărul, atunci trebuie să accepți acest lucru și să asculți. În niciun caz nu ar trebui să faci lucruri care tulbură sau subminează, și nu acționa și nu lua decizii pe cont propriu. În acest fel, nu vei face niciun rău. Trebuie să ții minte: realizarea datoriei tale nu este o chestiune care ține de a se implica în propria întreprindere sau propria gestionare. Asta nu este activitatea ta personală, este lucrarea bisericii, iar tu doar contribui cu punctele tari pe care le ai. Ceea ce faci tu în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este doar o mică parte a cooperării oamenilor. Rolul tău este doar un rol minor într-un colțișor. Aceasta este responsabilitatea pe care o ai. În inima ta, ar trebui să ai această rațiune. Și, astfel, indiferent câți oameni își realizează îndatoririle împreună sau ce dificultăți înfruntă, primul lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea este să se roage lui Dumnezeu și să aibă părtășie împreună, să caute adevărul și apoi să determine care sunt principiile de practică. Când își realizează îndatoririle în acest fel, vor avea o cale de practică. Unii oameni încearcă mereu să se dea mari și, când li se dă responsabilitate pentru un post, vor să aibă întotdeauna ultimul cuvânt. Ce tip de comportament este acesta? Asta înseamnă să nu recunoască decât propria lor lege. Ei plănuiesc singuri ce fac, fără a-i informa pe ceilalți, și nu-și discută opiniile cu nimeni; nici nu le împărtășesc cu altcineva, nici nu vorbesc deschis despre ele, ci le păstrează ascunse în inimile lor. Când vine vremea să acționeze, întotdeauna vor să-i facă pe ceilalți să se minuneze de isprăvile lor strălucite, să le facă tuturor o mare surpriză, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei. Înseamnă asta că-și realizează datoria? Încearcă să se dea mari; și, când au statut și renume, vor începe să-și coordoneze propria operațiune. Nu sunt astfel de oameni posedați de ambiții nebunești? De ce nu ai spune nimănui ceea ce faci? De vreme ce această lucrare nu este doar a ta, de ce ai acționa fără să o discuți cu nimeni și ai lua decizii singur? De ce ai acționa în secret, operând într-o cutie neagră, astfel încât nimeni să nu știe despre asta? De ce ai încerca întotdeauna să-i faci pe oameni să te asculte doar pe tine? Evident, consideri această lucrare drept lucrarea ta personală. Tu ești șeful și toți ceilalți sunt lucrători – toți lucrează pentru tine. Când ai constant această mentalitate, nu este problematic acest lucru? Ceea ce dezvăluie acest tip de persoană nu este chiar firea Satanei? Când astfel de oameni realizează o datorie, mai devreme sau mai târziu vor fi eliminați.

Este necesar să învățați cum să vă descurcați atunci când oamenii au probleme în cooperarea cu ceilalți în timpul datoriei lor. Care este principiul pentru a te ocupa de ele? Ce efect ar trebui obținut? Învățați să lucrați în armonie cu toată lumea și să interacționați cu alții prin prisma adevărului, cuvântului lui Dumnezeu și principiilor, nu prin prisma sentimentelor sau a impetuozității. Astfel, nu va domni adevărul în biserică? Atât timp cât adevărul domnește, nu vor fi lucrurile gestionate într-o manieră justă și rezonabilă? Nu credeți că o coordonare armonioasă este benefică pentru toată lumea? (Da, este.) Să faceți lucrurile în acest mod este foarte benefic pentru voi. Mai întâi de toate, este extrem de edificator și de valoros pentru voi în timp ce vă realizați îndatoririle. Pe deasupra, vă împiedică să faceți greșeli, să provocați perturbări și tulburări și să luați calea antihriștilor. Vă temeți să mergeți pe calea antihriștilor? (Da.) Este utilă teama neînsoțită de altceva? Nu – doar teama nu poate rezolva problema. Este normal să vă fie teamă de a merge pe calea antihriștilor. Asta arată că sunteți un iubitor al adevărului, o persoană care este dispusă să tindă spre adevăr și care este dornică să-l urmeze. Dacă sunteți cu teamă în inimă, atunci ar trebui să căutați adevărul și să găsiți o cale de practică. Trebuie să începeți prin a învăța să cooperați cu alții în armonie. Dacă există o problemă, rezolvați-o prin părtășie și discuții, astfel încât toată lumea să poată cunoaște principiile, precum și raționamentul specific și programul referitor la rezolvare. Nu te împiedică asta să iei decizii de unul singur? În plus, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci vei fi capabil, în mod natural, să primești scrutarea lui Dumnezeu, dar trebuie să înveți și să accepți supravegherea aleșilor Lui, ceea ce presupune să ai toleranță și acceptare. Dacă vezi pe cineva supraveghindu-te, inspectându-ți lucrarea sau verificându-te fără știința ta și dacă devii irascibil, tratezi această persoană ca pe un dușman și o disprețuiești, ba chiar o ataci și o tratezi ca pe un trădător, tânjind ca ea să dispară, atunci asta este o problemă. Nu este extrem de josnic? Care este diferența dintre asta și un împărat diavol? Asta înseamnă să tratezi oamenii just? Dacă mergi pe calea corectă și acționezi corect, de ce să te temi de oamenii care te verifică? Dacă ești speriat, asta arată că ceva stă la pândă în inima ta. Dacă știi în inima ta că ai o problemă, atunci ar trebui să accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acest lucru este rațional. Dacă știi că ai o problemă, dar nu permiți nimănui să te supravegheze, să-ți inspecteze munca sau să-ți investigheze problema, atunci ești extrem de nerezonabil, te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și I te opui și, în acest caz, problema ta este și mai gravă. Dacă aleșii lui Dumnezeu discern că ești o persoană rea sau un neîncrezător, atunci consecințele vor fi și mai problematice. Așadar, cei care pot accepta supravegherea, examinarea și inspecția altora sunt cei mai raționali, ei au toleranță și o umanitate normală. Când descoperi că faci ceva greșit sau că dezvălui o fire coruptă, dacă poți să te deschizi și să comunici cu oamenii, acest lucru îi va ajuta pe cei din jurul tău să te supravegheze. Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei examinări constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi ori să decizi ceva pe cont propriu, iar cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta. Prin urmare, nu ar trebui să te păzești întotdeauna de frații și surorile tale sau de oamenii din jurul tău. Nu te deghiza și ascunde întotdeauna, fără a le permite altora să te înțeleagă sau să vadă cine ești. Dacă inima ta se păzește mereu de alții, asta îți va afecta căutarea adevărului și îți va fi ușor să pierzi lucrarea Duhului Sfânt, precum și multe oportunități de a fi desăvârșit. Dacă te păzești mereu de ceilalți, vei avea secrete în inima ta și nu vei putea coopera cu oamenii. Îți va fi ușor să faci lucrurile greșite și să mergi pe calea greșită și vei rămâne uluit când faci greșeli. Ce vei gândi în acel moment? „Dacă aș fi știut, aș fi colaborat chiar de la început cu frații și surorile mele pentru a-mi realiza datoria și cu siguranță nu aș fi avut probleme. Dar pentru că mi-a fost mereu teamă că ceilalți mă vor desluși, m-am păzit de ei. Dar, în cele din urmă, nimeni altcineva nu a făcut o greșeală – eu am fost cel care a făcut prima greșeală. Ce lucru jenant și nesăbuit!” Dacă te poți concentra asupra căutării adevărului și te poți deschide în părtășie cu frații și surorile tale când ai dificultăți, ei te pot ajuta și îți pot permite să înțelegi calea corectă a practicării și principiile de practică. Asta te poate proteja de a merge pe calea greșită când îți realizezi datoria, astfel încât să nu eșuezi sau să cazi, ori să fii disprețuit și respins și eliminat de Dumnezeu. În schimb, vei primi protecție, îți vei realiza datoria în mod corespunzător și vei câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Cât de vaste sunt beneficiile pe care oamenii le obțin din cooperarea armonioasă!

Cuvintele „cooperare armonioasă” sunt ușor de înțeles în sens propriu, dar sunt greu de pus în practică. Nu este un lucru ușor să trăiești latura practică a acestor cuvinte. De ce nu este ușor? (Oamenii au firi corupte.) Așa este. Omul are firi corupte ale aroganței, ticăloșiei, intransigenței și așa mai departe, iar acestea îi împiedică practicarea adevărului. Când cooperezi cu alții, dezvălui tot felul de firi corupte. De exemplu, te gândești: „M-ai pune să cooperez cu acea persoană, dar este ea în stare de asta? Oare oamenii nu mă vor privi cu dispreț dacă eu cooperez cu cineva care nu are calibru?” Și, uneori, s-ar putea chiar să te gândești: „Acea persoană este atât de lipsită de minte și nu înțelege ce spun eu!” sau „Ceea ce am de spus este cugetat și profund. Dacă i-aș spune și aș lăsa-o să preia ce am spus, aș mai ieși în evidență? Propunerea mea este cea mai bună. Dacă i-aș spune-o, pur și simplu, și as lăsa-o să se folosească de asta, cine ar ști că a fost contribuția mea?” Asemenea gânduri și opinii – asemenea cuvinte diavolești – sunt auzite și văzute în mod obișnuit. Dacă ai astfel de gânduri și opinii, ești dispus să cooperezi cu alții? Ești capabil să obții o cooperare armonioasă? Nu este ușor; este, într-o oarecare măsură, o provocare! Cuvintele „cooperare armonioasă” sunt ușor de spus – doar deschide gura și ies imediat. Dar când vine timpul să le practici, piedicile din interiorul tău se întrevăd a fi mari. Gândurile tale merg dintr-un loc în altul. Uneori, când ești într-o dispoziție bună, s-ar putea, totuși, să fii capabil să ai un pic de părtășie cu ceilalți; dar, dacă ești într-o stare proastă și ești blocat de firi corupte, nu vei fi deloc capabil să le practici. Unii oameni, în calitate de conducători, nu pot coopera cu nimeni. Îi privesc mereu cu dispreț pe ceilalți, sunt mereu selectivi cu ceilalți și, când văd neajunsurile altora, îi judecă și îi atacă. Acest lucru îi face mere putrede pe astfel de conducători și ei sunt înlocuiți. Oare ei nu înțeleg ce înseamnă cuvintele „cooperare armonioasă”? De fapt, le înțeleg destul de bine, dar, pur și simplu, nu sunt în stare să le pună în practică. De ce nu le pot pune în practică? Pentru că prețuiesc prea mult statutul, iar firea lor este prea arogantă. Ei vor să se dea în spectacol și, când au obținut statutul, nu-l vor lăsa să le scape, de teamă ca acesta să nu cadă pe mâna altuia și să nu rămână ei înșiși fără putere reală. Le este frică să nu fie lăsați pe dinafară de ceilalți și să nu fie puși la loc de cinste, se tem că vorbele lor nu au putere sau autoritate. De asta se tem ei. Cât de departe ajunge aroganța lor? Își pierd rațiunea și întreprind acțiuni arbitrare și pripite. Și ce rezultă din asta? Nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și acțiunile lor constituie o perturbare și o tulburare și sunt repartizați din nou și înlocuiți. Spune-Mi, există vreun loc unde o astfel de persoană, cu o asemenea fire, să fie aptă să îndeplinească o datorie? Mi-e teamă că, oriunde ar fi repartizată, nu își va îndeplini cum se cuvine datoria. Ea nu poate să coopereze cu ceilalți – ei bine, atunci înseamnă asta că va fi capabilă să își îndeplinească bine o datorie pe cont propriu? Cu siguranță nu. Dacă își îndeplinește o datorie pe cont propriu, va fi și mai puțin reținută, chiar mai capabilă de acțiuni arbitrare și pripite. Măsura în care îți poți îndeplini bine datoria nu este o chestiune care ține de aptitudinile tale, măreția calibrului tău, umanitatea, abilitățile sau priceperile tale; se rezumă la măsura în care ești o persoană care acceptă adevărul și în care ești capabil să pui adevărul în practică. Dacă ești capabil să pui adevărul în practică și să îi tratezi pe ceilalți în mod corect, poți să obții o cooperare armonioasă cu ceilalți. Cheia în privința faptului că o persoană își poate îndeplini bine datoria și poate obține o cooperare armonioasă cu ceilalți sau nu constă în măsura în care poate să accepte adevărul și să i se supună. Calibrul oamenilor, darurile, aptitudinile, vârsta etc. nu reprezintă principalul lucru, toate sunt secundare. Cel mai important lucru este să vedem dacă o persoană iubește adevărul și dacă poate să îl practice. După ce ascultă o predică, cei care iubesc adevărul și pot să practice adevărul o vor recunoaște ca fiind corectă. În viața reală, atunci când au de-a face cu oameni, evenimente și lucruri, vor implementa aceste adevăruri. Vor pune adevărul în practică, acesta va deveni propria lor realitate și o parte din viața lor. Va deveni criteriile și principiile după care se comportă și fac lucruri; va deveni ceea ce trăiesc și dezvăluie. Când ascultă o predică, cei care nu iubesc adevărul vor recunoaște și ei că este corectă și vor crede că înțeleg totul. Ei au consemnat, în inima lor, doctrinele, dar care sunt principiile și criteriile pe care le folosesc pentru a lua în considerare un lucru atunci când îl îndeplinesc? Ei iau mereu în considerare lucrurile în funcție de propriile interese; ei nu iau în considerare lucrurile folosind adevărul. Se tem că practicarea adevărului îi va face să aibă de pierdut și le este frică să nu fie judecați și priviți de sus de ceilalți – să nu își piardă imaginea. Ei sunt ezitanți în privința lucrurilor pe care le iau în considerare, apoi, în cele din urmă, se gândesc: „Îmi voi proteja, pur și simplu, statutul, reputația și interesele, acesta este principalul lucru. Când aceste lucruri vor fi satisfăcute, voi fi mulțumit. Dacă aceste lucruri nu sunt satisfăcute, nu voi fi bucuros să practic adevărul și nici nu-l voi considera ca fiind un lucru plăcut.” Este aceasta o persoană care iubește adevărul? În niciun caz. Unii oameni sunt foarte serioși când ascultă predici și chiar iau notițe. De fiecare dată când aud un cuvânt-cheie sau o expresie importantă, le consemnează într-un caiet, dar nu le folosesc și nu le aplică ulterior. Nicio schimbare reală nu este vizibilă, indiferent cât timp a trecut. O astfel de persoană pare a fi cineva care iubește adevărul? Cineva care iubește și înțelege adevărul este capabil să-l pună în practică, pe când cineva care înțelege, dar nu iubește adevărul, nu îl pune în practică. Cel mai mare indicator al faptului că cineva iubește adevărul este dacă îl poate pune în practică. Credeți că cineva care nu iubește adevărul poate deosebi binele de rău? (Nu poate.) De fapt, poate. De exemplu, dacă a fost binevoitor cu cineva în trecut, dar apoi acea persoană îi ofensează interesele, va spune: „Persoana aceasta e lipsită de conștiință. Am ajutat-o înainte, iar acum mă tratează așa!” Vezi, el vorbește despre conștiință, dar ce standard folosește pentru a evalua conștiința unei persoane sau binele și răul? Oricine îi este de folos și orice cuvinte sau fapte îl avantajează – aceste lucruri sunt pozitive, pe când tot ceea ce nu e benefic pentru el este negativ. Iată cât de egoistă este perspectiva lui. Credeți că acest tip de persoană poate câștiga adevărul? (Nu, nu poate.) De ce nu? (Nu poate câștiga adevărul pentru că acțiunile sale sunt neprincipiale și ea nu practică conform adevărului. În schimb, acționează în beneficiul propriu și uneltește pentru ea însăși în toate privințele.) Exact. Ea nu poate câștiga adevărul. Pentru ce fel de persoană este pregătit adevărul? Este pregătit pentru oamenii care iubesc adevărul și sunt capabili să se lepede de toate lucrurile pentru el. Aceștia sunt oamenii care pot câștiga adevărul și cărora, în cele din urmă, adevărul le aparține și le este dat. Asta înseamnă să fii capabil să pui adevărul în practică și să trăiești adevărul cu orice preț, chiar dacă asta presupune să-ți sacrifici interesele personale sau lucrurile pe care le iubești cel mai mult și să renunți la toate. În acest fel se poate dobândi adevărul.

Ce credeți că prețuiesc oamenii cel mai mult? Este viața umană? (Da.) De fapt, nu este. Să presupunem că ți s-a cerut să îți dai viața pentru Dumnezeu. Ai putea să renunți la ea? Să presupunem că ți s-a cerut să te oferi lui Dumnezeu și să mori imediat, ai putea să o faci? Sunt unii care pot face asta. Viața, așadar, nu este cel mai important lucru pentru oameni, deoarece într-adevăr unii sunt pregătiți să se ofere lui Dumnezeu sau să-și dea viața pentru El, oricând și oriunde. Dar când interesele lor personale sau reputația și statutul lor sunt în joc, mai ales atunci când le implică viitorul și destinul, pot ei să pună adevărul în practică și să se răzvrătească împotriva propriului trup? Acesta este lucrul cel mai greu de făcut. Care sunt cele mai importante lucruri pentru o persoană aflată în această situație? (Interesele, viitorul și destinul său.) Corect. Nu viața, ci interesele, statutul, viitorul și destinul propriu – acestea sunt lucrurile pe care oamenii le apreciază și le prețuiesc cel mai mult. Cineva care își poate da viața pentru Dumnezeu nu e neapărat o persoană care iubește adevărul și-l pune în practică. A fi capabil să-ți dai viața pentru Dumnezeu poate fi doar un slogan. Spui că îți poți oferi viața lui Dumnezeu, dar ești capabil să renunți la beneficiile statutului? Să renunți la mândrie? Care e mai ușor de sacrificat? (E mai ușor să-ți sacrifici viața.) Da. Când unii oameni trebuie să aleagă, deși își pot sacrifica propriile vieți, nu sunt în stare să renunțe la beneficiile statutului sau la propria cale greșită. Să spunem că ai avea de ales între două drumuri. Unul este drumul de a fi o persoană cinstită, a spune adevărul și ceea ce este în inima ta, a-ți împărtăși inima cu ceilalți sau a-ți recunoaște greșelile și a spune lucrurilor pe nume, arătându-le altora urâțenia corupției tale și făcându-te de rușine. Celălalt este drumul de a-ți oferi viața în martiriu pentru Dumnezeu și de a intra în Împărăția cerurilor când vei muri. Pe care îl alegi? Unii ar putea spune: „Aleg să renunț la viața mea pentru Dumnezeu. Sunt dispus să mor pentru El; după moarte, voi avea răsplata mea și voi intra în Împărăția cerurilor.” Jertfirea vieții pentru Dumnezeu poate fi realizată printr-un singur efort puternic de către cei cu hotărâre. Însă a practica adevărul și a fi o persoană cinstită pot fi realizate cu un astfel de efort? Nu pot, nici măcar cu două eforturi. Dacă ai voință când faci un lucru, îl poți face bine dintr-un singur efort; dar un singur exemplu de a spune adevărul fără o minciună nu te face o persoană cinstită odată pentru totdeauna. A fi o persoană cinstită presupune să îți schimbi firea, iar asta necesită zece sau douăzeci de ani de experiență. Trebuie să-ți înlături firea înșelătoare de minciuni și duplicitate înainte de a putea atinge standardul primar de a fi o persoană cinstită. Nu este ceva greu pentru toată lumea? Este o provocare enormă. Dumnezeu vrea acum să desăvârșească și să câștige un grup de oameni, iar toți cei care urmăresc adevărul trebuie să accepte judecata și mustrarea, încercările și rafinarea, al căror țel este să le înlăture firile înșelătoare și să-i transforme în oameni cinstiți, oameni care se supun lui Dumnezeu. Acesta nu este un lucru care poate fi realizat din prima; necesită credință adevărată și trebuie să înduri multe încercări și multă rafinare înainte de a-l putea obține. Dacă Dumnezeu ți-ar cere acum să fii o persoană cinstită și să spui adevărul, ceva ce implică faptele și viitorul și soarta ta, ale căror consecințe ar putea să nu fie în avantajul tău, iar ceilalți nu ar mai avea o părere bună despre tine și ai simți tu însuți că reputația ta a fost distrusă – în astfel de circumstanțe, ai putea să fii franc și să rostești adevărul? Ai mai putea să fii cinstit? Acesta este cel mai greu lucru de făcut, mult mai greu decât să renunți la viața ta. S-ar putea să spui: „A mă face să spun adevărul nu va fi de ajuns. Prefer să mor pentru Dumnezeu decât să spun adevărul. Nu vreau deloc să fiu o persoană cinstită. Aș prefera să mor decât să-i fac pe toți să mă privească cu dispreț și să creadă că sunt o persoană obișnuită.” Ce lucru arată aceste afirmații că oamenii prețuiesc cel mai mult? Ceea ce prețuiesc oamenii cel mai mult sunt statutul și reputația lor – lucruri care sunt controlate de firile lor satanice. Viața este pe al doilea loc. Dacă situația i-ar obliga, ei și-ar aduna puterea pentru a-și da viața, dar nu e ușor de renunțat la statut și reputație. Pentru oamenii care cred în Dumnezeu, a-și da viața nu este cel mai important lucru; Dumnezeu le cere oamenilor să accepte adevărul și să fie cu adevărat oameni cinstiți care spun orice se află în inimile lor, deschizându-se și expunându-se înaintea tuturor. E ușor de făcut asta? (Nu, nu e.) De fapt, Dumnezeu nu îți cere să renunți la viața ta. Viața nu ți-a fost dată de Dumnezeu? La ce I-ar folosi viața ta lui Dumnezeu? Dumnezeu nu o vrea. El vrea ca tu să vorbești sincer, să spui cine ești și ce crezi în inima ta. Poți să spui aceste lucruri? Aici, sarcina devine dificilă și poți spune: „Pune-mă să muncesc din greu și aș avea puterea să o fac. Pune-mă să-mi sacrific toate proprietățile și aș putea să o fac. Aș putea să-mi abandonez cu ușurință părinții și copiii, căsătoria și cariera. Dar să spun ce este în inima mea, să vorbesc sincer – acesta este singurul lucru pe care nu-l pot face.” Care este motivul pentru care nu o poți face? Este că, odată ce o faci, oricine te cunoaște sau îți este familiar, te va vedea diferit. Nu te va mai admira. Îți vei fi pierdut imaginea și vei fi fost complet umilit, iar integritatea și demnitatea ta nu vor mai exista. Statutul și prestigiul tău înalt nu vor mai fi în inimile celorlalți. Acesta este motivul pentru care, în astfel de circumstanțe, orice ar fi, nu vei spune adevărul. Când oamenii se confruntă cu asta, se dă o luptă în inimile lor, iar când acea bătălie se încheie, unii, în cele din urmă, depășesc dificultățile, în timp ce alții nu fac asta și rămân controlați de firile lor satanice corupte și de propriul statut, reputație și așa-zisa demnitate. Aceasta este o dificultate, nu-i așa? Doar să vorbești sincer și să spui adevărul nu reprezintă vreo mare ispravă și, totuși, atât de mulți eroi curajoși, atât de mulți oameni care au jurat să se dedice, să se sacrifice și să-și petreacă viețile pentru Dumnezeu și atât de mulți care I-au spus lucruri grandioase lui Dumnezeu găsesc acest lucru imposibil de realizat. Ce vreau să spun prin asta? Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va urî și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu urmăresc faimă, câștig și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Și mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, superioară printre oameni și care îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigul și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie eliminați. Astăzi, dacă vă grăbiți să vă pocăiți, mai este timp; dar când va veni ziua în care Dumnezeu Își încheie lucrarea, iar dezastrele vor fi și mai mari, atunci nu veți mai avea șansa. Când vine acea vreme, toți cei care urmăresc faima, câștigurile și statutul, însă refuză cu încăpățânare să se pocăiască, vor fi eliminați. Voi toți trebuie să înțelegeți limpede ce fel de oameni mântuiește lucrarea lui Dumnezeu și care este sensul mântuirii de la El. Dumnezeu le cere oamenilor să vină înaintea Lui să-I asculte cuvintele, să accepte adevărul, să-și înlăture firile corupte și să practice așa cum spune și poruncește Dumnezeu. Asta înseamnă să trăiască potrivit cuvintelor Lui, ca ceva opus propriilor noțiuni și închipuiri și filosofii satanice sau urmăririi „fericirii” omenești. Oricine nu ascultă cuvintele lui Dumnezeu sau nu acceptă adevărul, ci încă trăiește, impenitent, după filosofiile Satanei și cu o fire satanică, acest tip de persoană nu poate să fie mântuită de Dumnezeu. Îl urmezi pe Dumnezeu, însă, desigur, asta și pentru că Dumnezeu te-a ales – dar care este semnificația faptului că Dumnezeu te alege pe tine? Este acela de a te schimba într-o persoană care are încredere în Dumnezeu, care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, care poate renunța la tot pentru El și care este capabilă să urmeze calea lui Dumnezeu; într-o persoană care și-a alungat propria fire satanică, fără a-l mai urma pe Satana sau a mai trăi sub puterea lui. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu și îți realizezi datoria în casa Lui, dar încalci adevărul în toate privințele și nu practici sau nu experimentezi conform cuvintelor Lui, poate chiar împotrivindu-I-te, ai putea fi acceptat de Dumnezeu? Categoric nu. Ce vreau să spun prin asta? Să-ți realizezi datoria nu este, de fapt, dificil și nici greu de făcut într-o manieră loială și la un standard acceptabil. Nu trebuie să-ți sacrifici viața sau să faci vreun lucru deosebit sau dificil, trebuie, pur și simplu, să urmezi onest și statornic cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu, neadăugând propriile idei sau desfășurându-ți propriile activități, ci mergând pe calea urmăririi adevărului. Dacă oamenii pot face asta, vor avea, practic, o asemănare umană. Atunci când au o supunere adevărată față de Dumnezeu și au devenit persoane oneste, vor avea asemănarea unei adevărate ființe umane.

25 iunie 2019