de Ding Nian, China

În octombrie 2016, îndeplineam datoria de predicatoare. La acea vreme, din cauza tulburărilor și a sabotajelor provocate de antihriști, lucrarea mai multor biserici de care eram responsabilă ajunsese într-un impas. Eu și cele două surori cu care cooperam tocmai preluaserăm această datorie și nu cunoșteam oamenii din bisericile respective și, având în vedere că amploarea lucrării de care eram responsabilă era atât de mare, mă simțeam pierdută și simțeam că nu îmi pot asuma toată această responsabilitate, așa că am vrut să mă retrag. Dar apoi m-am gândit în sinea mea: „Am mâncat și am băut atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu, însă acum, când contează cel mai mult, vreau să-mi părăsesc datoria. Nu este acesta un semn al ofensei?” Așa că mi-am schimbat mentalitatea, iar eu și surorile cu care cooperam ne-am susținut reciproc și am avut părtășie și le-am cerut ajutorul fraților și surorilor care erau mai familiarizați cu situația. După o perioadă de cooperare, ne-am ocupat de grupul antihristului, iar lucrarea a început să dea semne de îmbunătățire. După ce am trecut prin această experiență, mi-am dat seama că era într-adevăr ceva ce nu aș fi putut realiza de una singură și că toate acestea erau rodul lucrării Duhului Sfânt. Peste puțin timp, biserica a fost supusă arestărilor și persecuțiilor frenetice ale PCC-ului, iar casele în care locuiau frații și surorile care își îndeplineau îndatoririle au devenit nesigure și acești oameni trebuiau mutați de urgență. Când am auzit această veste, am fost devastată și am simțit că ar fi imposibil să mutăm acele persoane acum. Atât de mulți frați și surori care își îndeplineau îndatoririle trebuiau mutați, dar unde aș fi putut găsi atât de multe case de găzduire pentru toți în același timp? Eram într-o situație dificilă și chiar nu știam ce să fac, dar apoi m-am gândit în sinea mea: „Aceasta este o chestiune care implică siguranța fraților și surorilor și interesele bisericii. Pur și simplu nu este o opțiune să nu-i mutăm.” Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să crezi că toate sunt în mâna lui Dumnezeu și că oamenii cooperează, doar. Dacă ești sincer, El va vedea și-ți va deschide o cale de ieșire în toate situațiile. Nicio dificultate nu e insurmontabilă; trebuie să ai credința asta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Când am citit asta, am simțit că parcă vedeam o rază de lumină în întuneric, inima mi s-a înveselit imediat, iar credința mi-a devenit mai puternică. Am vorbit cu surorile cu care cooperam despre cum să găsim case de găzduire. Trei zile mai târziu, o soră dintr-o biserică mi-a scris să-mi spună că au fost găsite mai multe case de găzduire și că frații și surorile încă puneau la dispoziție case în mod activ. Am fost atât de impresionată încât au început să-mi curgă lacrimile. Nu mă așteptam ca această biserică să poată oferi atât de multe case de găzduire în același timp și am simțit cu adevărat că Dumnezeu era chiar lângă noi, îndrumându-ne, și că atât timp cât cooperam cu sinceritate, puteam să vedem faptele lui Dumnezeu. După aceasta, credința noastră a devenit și mai puternică, iar sarcina mutării a fost îndeplinită fără probleme. Când am văzut că lucrarea progresa fără probleme, în ciuda dificultăților repetate, am fost foarte fericită. În timp ce Îi mulțumeam lui Dumnezeu, am început și să-mi număr propriile contribuții. Consideram că, deși acest rezultat a fost într-adevăr obținut prin lucrarea lui Dumnezeu, nu ar fi putut fi realizat fără eforturile și cooperarea mea. Deși nu credeam în Dumnezeu de mult timp, faptul că această lucrare avusese astfel de rezultate dovedea că aveam unele adevăruri-realități; altfel, cum ar fi putut o sarcină atât de dificilă să fie îndeplinită cu atâta succes? Cu cât gândeam mai mult în felul acesta, cu atât mi se părea că aportul meu era mare și că aveam un talent rar și mai ales când conducătorul ne lăudase pentru capacitatea noastră de muncă, m-am convins și mai mult că aveam adevăruri-realități și că nimeni din biserică nu era la fel de bun ca mine. După aceea, am mers cu capul sus și, ori de câte ori aveam ocazia, îmi povesteam experiențele și le spuneam tuturor despre ele în cât mai multe detalii, dorindu-mi ca frații și surorile să știe că aveam adevăruri-realități și că știam cum să trăiesc experiențele prin care treceam.

Odată, eram la o adunare cu conducători de la mai multe biserici și, în timpul implementării lucrării, un conducător a spus, neputincios: „Nu știi cum stau lucrurile în biserica noastră, este greu până și să alegem un diacon. Această lucrare este atât de dificilă!” M-am gândit în sinea mea: „Spui că astea sunt dificultăți? Provocările prin care am trecut eu au fost mult mai mari decât ale tale. Trebuie să am părtășie cu tine despre cum am depășit dificultățile mele, ca să vezi că am adevăruri-realități și că știu cum să trăiesc experiențele prin care trec.” Așadar, am împărtășit cum, atunci când am preluat pentru prima dată datoria și am întâmpinat dificultăți, privisem către Dumnezeu, mă bazasem pe Dumnezeu și cum El mă îndrumase, și am explicat totul, de la început până la sfârșit, temându-mă să nu omit vreun detaliu. Când vorbeam despre toate acestea, am trecut cu vederea negativitatea și slăbiciunile mele din acele momente dificile, nedorind ca frații și surorile să vadă că aveam neajunsuri. După ce am terminat de vorbit, toate surorile m-au privit admirativ, iar o soră a spus cu invidie: „Chiar știi cum să te bazezi pe Dumnezeu și să trăiești experiențele prin care treci. Pur și simplu mă urăsc pentru cât sunt de proastă – când mă confrunt cu dificultăți, nu știu cum să mă bazez pe Dumnezeu și nici cum să le trăiesc.” Celelalte surori au dat și ele din cap aprobator. M-am simțit foarte fericită, gândindu-mă: „Sunt mai bună decât voi toți. Faptul că aceste dificultăți au putut fi depășite s-a datorat în întregime conducerii mele; altfel, cum aș putea fi predicatoare?” Totuși, am păstrat o aparență de calm și am avut părtășie cu sora: „Dumnezeu nu favorizează nicio persoană în fața alteia și, atât timp cât Îl cauți, El te va îndruma. Nu putem doar să rostim lozinci fără să le punem în practică!” Pentru că eram atât de concentrată pe a mă lăuda și nu am avut părtășie despre intențiile lui Dumnezeu sau despre calea de practică referitoare la dificultățile cu care se confruntau frații și surorile, după adunare, ei încă nu știau cum să practice.

În acea perioadă, am observat că sora care ne găzduia se lăuda adesea și că uneori ne discredita, spunând că nu credeam în Dumnezeu de mult timp și că ne lipseau experiențele. Odată, s-a supărat foarte tare pe noi dintr-un motiv mărunt. Surorile cu care cooperam au avut părtășie cu ea, dar cu cât aveau mai multă părtășie cu ea, cu atât se enerva mai tare. Ba chiar a spus: „Nu mai pot să îndeplinesc această datorie! Va trebui să găsiți pe altcineva!” Mai târziu, sora gazdă a venit la mine să îmi ceară iertare pentru că își ieșise din fire cu o zi în urmă. Am simțit că furia ei nu se datora acestui incident, dar nu reușeam să deslușesc exact ce era în neregulă. Când am vorbit cu ea, am aflat, în cele din urmă, că totul era din cauză că era nemulțumită că îi fuseseră alocate responsabilități de găzduire și că nu fusese aleasă conducătoare de grup. I-am semnalat că se lăuda și felul în care ne discredita și ne constrângea. După ce s-au întors surorile cu care cooperam, le-am zâmbit încântată și m-am lăudat cu felul în care o discernusem pe sora gazdă și o expusesem. Le-am și mustrat pe surorile cu care cooperam, spunând: „Nu ați observat că nici măcar nu v-a ascultat când ați avut părtășie cu ea? Dar voi tot ați continuat să aveți părtășie cu ea.” Mă admirau mult și au spus că eram cu adevărat capabilă să văd lucrurile așa cum sunt de fapt. M-am simțit foarte mulțumită și am crezut că înțelegeam adevărul și că aveam discernământ. Altă dată, am participat la o adunare împreună cu supraveghetoarea lucrării bazate pe texte. M-am gândit în sinea mea: „Nu o cunosc prea bine pe această supraveghetoare, iar ea nu știe de capacitatea mea de lucru. Trebuie să găsesc un subiect care să îmi permită să vorbesc despre cum pot să discern oamenii, făcând-o să mă aprecieze.” Chiar atunci, ea mi-a adus în discuție subiectul sorei gazdă, așa că am folosit acest subiect pentru a spune: „Eu deslușisem de mult esența comportamentului ei de a urmări statutul, dar surorile cu care cooperez pur și simplu au continuat să aibă părtășie cu ea.” Supraveghetoarea a dat din cap aprobator. Mai târziu, de fiecare dată când apărea ceva, supraveghetoarea discuta direct cu mine și chiar și după ce discuta despre lucruri cu surorile cu care cooperam, tot îmi cerea părerea. În mod firesc, am preluat rolul de conducătoare și am ajuns să rânduiesc majoritatea lucrărilor. Odată, o soră mi-a spus: „De ce am impresia că, atunci când cooperați voi trei, tu ești șefa?” Am fost șocată când am auzit asta: „Cum a putut să spună așa ceva? Noi trei ar trebui să cooperăm, cum a putut să spună că eu sunt șefa? Oare sunt prea arogantă și mă grozăvesc mereu? O folosește Dumnezeu pe această soră ca să-mi reamintească?” Am simțit o ușoară teamă, dar nu am reflectat asupra mea și, după aceea, am continuat să mă port la fel, lăudându-mă oriunde mergeam.

Trăind în această stare, am simțit că Dumnezeu Își ascunsese chipul de mine. În timpul părtășiei de la adunări, simțeam că duhul meu era secătuit și nu puteam să văd nicio problemă așa cum era ea de fapt. Și lucrarea mea era plină de greșeli. Conducătorii superiori m-au expus pentru că mă înălțam constant pe mine și mă lăudam, pentru că le transformasem pe cele două surori cu care cooperam în simple marionete și pentru că luam toate deciziile legate de lucrare de capul meu. Au spus că mergeam pe calea unui antihrist și m-au demis. După ce mi-am pierdut datoria, m-am trezit fără speranță și într-o mare suferință. Parcă într-o clipă căzusem din cer pe pământ și pur și simplu nu puteam să accept asta. Indiferent cum mă gândeam la asta, nu puteam înțelege de ce cineva ca mine, care avea un simț al poverii și adevăruri-realități, ar fi demis. M-am gândit la cum fusesem mereu în prima linie a lucrării bisericii și totuși, așa s-au încheiat lucrurile. Mă simțeam atât de nedreptățită și de plină de resentimente, încât nu puteam dormi noaptea. În suferința mea, veneam continuu înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă călăuzească și să mă lumineze să înțeleg intențiile Sale, ca să pot învăța o lecție.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus exact starea în care mă aflam. Am reflectat la faptul că, atunci când participam la adunări cu conducătorii bisericii și vedeam că aveau dificultăți, luam părtășia prin care ofeream soluții ca pe o ocazie de a mă înălța pe mine și de a mă lăuda și țineam neapărat să menționez detalii despre cum căutam adevărul și mă rugam lui Dumnezeu, dar ascundeam negativitatea și slăbiciunea pe care le simțeam când mă confruntam cu dificultăți și nu menționam deloc aceste lucruri. Ca să le fac pe surorile cu care cooperam să mă admire, cu privire la discernerea surorii gazdă, am trecut intenționat cu vederea peste incapacitatea mea de a vedea situația așa cum era de fapt și am vorbit doar despre cum o discernusem. Am făcut asta pentru ca surorile cu care cooperam să creadă că înțelegeam adevărul, că puteam discerne situațiile și că eram mai bună decât ele. Când mă întâlneam cu supraveghetoarea lucrării bazate pe texte, eram și mai șireată, căutând ocazii de a mă lăuda. În lucrurile pe care le spuneam, le și discreditam în mod intenționat pe cele două surori cu care cooperam, lăsând să se înțeleagă că îmi erau inferioare, pentru a mă înălța pe mine însămi. Pentru că mă tot dădeam mare în fața fraților și surorilor mele, au încetat să mai privească spre Dumnezeu sau să caute adevărurile-principii când se confruntau cu probleme și, în schimb, se bazau pe mine pentru părtășie și soluții. Aceasta a făcut ca surorile cu care cooperam să devină simple marionete. Pentru a câștiga admirația altora, nu ratam nicio ocazie de a mă lăuda și fiecare acțiune și cuvânt al meu erau ghidate de intențiile mele ascunse. Eram cu adevărat detestabilă și ticăloasă! Inima unei persoane este templul lui Dumnezeu, iar oamenii ar trebui să I se închine lui Dumnezeu. Dar eu am încercat să-i fac pe alții să mi se închine mie. Nu mă purtam oare ca o escroacă? După faptele și comportamentul meu, meritam să fiu blestemată și pedepsită! Dar Dumnezeu nu m-a pedepsit în conformitate cu faptele mele. În schimb, mi-a oferit șansa să mă pocăiesc. Inima mea era plină de regret și de vinovăție.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În ceea ce privește lucrarea, omul crede că a lucra înseamnă a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu, a predica peste tot și a se sacrifica de dragul Lui. Deși această credință este corectă, ea este prea mărginită; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar să alerge de colo până colo pentru El; mai mult decât atât, această lucrare privește slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. […] Există mulți oameni care se concentrează doar pe a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu și a predica peste tot, însă trec cu vederea experiența lor individuală și își neglijează intrarea în viața spirituală. Asta a făcut ca acei ce Îl slujesc pe Dumnezeu să devină cei ce I se împotrivesc. Acești oameni, care L-au slujit pe Dumnezeu și au făcut lucrare de slujire pentru oameni atât de mulți ani, au privit, pur și simplu, lucrarea și predicarea drept intrare, și niciunul nu a luat experiența spirituală individuală ca pe o intrare importantă. În schimb, ei au luat luminarea care derivă din lucrarea Duhului Sfânt drept punct central pentru a-i învăța pe alții. Când propovăduiesc, ei sunt tare împovărați și primesc lucrarea Duhului Sfânt și, prin intermediul acestui lucru, ei emit glasul Duhului Sfânt. În acest moment, cei care lucrează se simt pe deplin mulțumiți de sine, de parcă lucrarea Duhului Sfânt ar fi devenit experiența lor spirituală individuală; ei simt că toate cuvintele pe care le rostesc aparțin ființei lor individuale, dar, totodată, că propria lor experiență nu este la fel de clară precum au descris-o ei. Mai mult, înainte de a vorbi, nu au nicio bănuială despre ce o să spună, însă, când Duhul Sfânt lucrează în ei, cuvintele lor vin revărsându-se într-un șuvoi nesfârșit. După ce ai predicat o dată în acest fel, simți că statura ta reală nu e așa de mică pe cât credeai și, ca într-o situație în care Duhul Sfânt a lucrat în tine de mai multe ori, tu hotărăști atunci că ai deja statură și crezi, în mod eronat, că lucrarea Duhului Sfânt este propria ta intrare și propria ta ființă. Dacă experimentezi constant în acest fel, vei deveni permisiv cu privire la propria ta intrare, vei deveni leneș fără să-ți dai seama și vei înceta să acorzi vreo importanță intrării tale individuale. Din acest motiv, când faci lucrare de slujire pentru alții, trebuie să distingi clar între statura ta și lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru poate să-ți faciliteze mai bine intrarea și să aducă mai mult folos experienței tale. Când omul ia lucrarea Duhului Sfânt drept experiența lui individuală, acest lucru devine o sursă de depravare. Iată de ce Eu spun că, indiferent de datoria pe care o îndepliniți, se cuvine să priviți intrarea ca pe o lecție vitală” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (2)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, deși eram capabilă să lucrez, să predic, să am un anumit discernământ și să rezolv unele probleme, toate acestea erau roadele lucrării Duhului Sfânt și nu reprezentau adevărata mea statură. Mi-am amintit momentul în care am devenit predicatoare. Lucrarea mai multor biserici ajunsese într-un impas și, la momentul respectiv, habar nu aveam ce să fac. Prin rugăciuni sincere și chemarea lui Dumnezeu în ajutor, El ne-a ajutat prin frați și surori și, prin cooperarea tuturor, am reușit să îndepărtăm grupul antihristului. Mai târziu, din cauza arestărilor de către PCC, a trebuit să rânduim mutarea fraților și surorilor. Trăiam cu dificultăți, îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu a fost cea care ne-a dat credință și frații și surorile au fost cei care au oferit activ case de găzduire. Aceasta era protecția pe care Dumnezeu o oferea lucrării Sale. Discernământul îmi lipsea și mai mult și, mai târziu, prin faptul că Dumnezeu a rânduit aceste circumstanțe, mi-a dezvăluit lucruri și m-a îndrumat prin cuvintele Sale, am reușit să o discern pe sora gazdă. Toate acestea erau roadele lucrării lui Dumnezeu, dar eu mi-am atribuit mie totul și m-am lăudat și m-am dat în spectacol oriunde mergeam. Chiar Îl făcusem pe Dumnezeu să mă deteste! Acum pierdusem lucrarea Duhului Sfânt, eram în întuneric, neputând să văd nimic clar, iar eficiența diverselor aspecte ale lucrării scăzuse semnificativ. Deși lucram mai cu râvnă decât înainte pentru a rezolva problemele, făceam întruna greșeli, iar lucrarea era plină de defecte. Supravegheam și mă instruiam în aceste biserici de un an, însă așa ajunsese lucrarea mea. Am văzut că nu aveam adevăruri-realități. Fusesem nesăbuită și oarbă, incapabilă să recunosc lucrarea Duhului Sfânt. Considerasem în mod greșit roadele lucrării Duhului Sfânt ca fiind adevărata mea statură, crezând că aveam adevăruri-realități, și, astfel, am folosit aceste lucruri ca pe un capital pentru a mă lăuda în fața altora. Chiar nu aveam pic de rușine! Văzând câte daune provocasem lucrării, m-am simțit foarte plină de regrete și vinovată și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am făcut atâta rău fără să îmi dau seama. Dacă certarea și disciplinarea din partea Ta nu s-ar fi abătut asupra mea, nu aș fi reflectat asupra propriei persoane. Faptul că am fost demisă chiar m-a salvat! Dumnezeule, voi reflecta profund asupra mea și mă voi căi înaintea Ta.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „De la corupția omenirii de către Satana, natura oamenilor a început să se deterioreze și, treptat, ei și-au pierdut rațiunea pe care o au oamenii normali. Acum, ei nu mai acționează ca ființe umane în poziția omului, ci, sunt plini de aspirații neînfrânate; au depășit statutul omului – cu toate acestea, încă tânjesc să ajungă și mai sus. La ce se referă acest «mai sus»? Ei doresc să-L depășească pe Dumnezeu, să depășească cerurile și să depășească toate celelalte. Care este sursa motivului pentru care oamenii dezvăluie astfel de firi? Pe scurt, natura omului este excesiv de arogantă. Majoritatea oamenilor înțeleg sensul cuvântului «aroganță». Este un termen peiorativ. Dacă cineva dezvăluie aroganță, alții cred că nu este o persoană bună. Ori de câte ori cineva este incredibil de arogant, alții presupun că este o persoană rea. Nimeni nu-și dorește să fie etichetat astfel. De fapt, totuși, toată lumea este arogantă și toți oamenii corupți au această esență. Unii oameni spun: «Nu sunt câtuși de puțin arogant. Nu mi-am dorit niciodată să fiu arhanghelul și nici nu am vrut vreodată să-L întrec pe Dumnezeu sau să întrec orice altceva. Am fost întotdeauna o persoană deosebit de manierată și conștiincioasă.» Nu neapărat; aceste cuvinte sunt incorecte. Odată ce oamenii au devenit aroganți în natura și esența lor, pot adeseori să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească, să nu ia aminte la cuvintele Lui, să genereze noțiuni despre El, să facă lucruri care-L trădează și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat o biserică și ți s-a permis să o conduci; să presupunem că Eu nu te-am emondat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a criticat sau nu te-a ajutat: după ce ai condus-o o vreme, i-ai aduce pe oameni la picioarele tale și i-ai face să asculte de tine, chiar până în punctul în care te-ar admira și venera. Și de ce ai face asta? Acest lucru ar fi determinat de natura ta; nu ar fi altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să afli asta de la ceilalți, și nici ca ei să te învețe acest lucru. Nu e nevoie ca ceilalți să te instruiască sau să te constrângă să faci asta; acest tip de situație se produce în mod firesc. Tot ceea ce faci are legătură cu a-i determina pe oameni să te înalțe, să te slăvească, să te venereze, să asculte de tine și să te asculte în toate lucrurile. A-ți permite să fii un lider în mod natural dă naștere acestei situații și nu poate fi schimbată. Și cum ia naștere această situație? Este determinată de natura arogantă a omului. Manifestarea aroganței este răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Când oamenii sunt aroganți, îngâmfați și neprihăniți de sine, tind să-și înființeze propriile împărății independente și să facă lucrurile în orice fel doresc. De asemenea, îi aduc pe ceilalți în propriile lor mâini și îi atrag în îmbrățișările lor. Faptul că oamenii sunt capabili să facă astfel de lucruri arogante dovedește, pur și simplu, că esența naturii lor arogante este cea a Satanei; este cea a arhanghelului. Când aroganța și îngâmfarea lor ating un anumit nivel, ei nu mai au un loc pentru Dumnezeu în inimile lor, iar Dumnezeu este dat deoparte. Atunci, ei își doresc să fie Dumnezeu, să-i facă pe oameni să asculte de ei și devin arhanghelul. Dacă deții o astfel de natură satanică arogantă, Dumnezeu nu va avea loc în inima ta. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, El nu te va mai recunoaște, te va vedea ca pe o persoană rea și te va elimina” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O natură arogantă stă la originea împotrivirii omului față de Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, după ce oamenii au fost corupți de Satana, și-au dezvoltat o natură satanică și că aroganța i-a făcut să-și piardă rațiunea și să nu fie dispuși să stea în poziția unei ființe create pentru a se închina lui Dumnezeu. Guvernată de natura mea arogantă, îmi plăceau laudele și admirația celorlalți. După ce am rezolvat unele probleme în câteva biserici, am început să cred că aveam adevăruri-realități și am devenit arogantă. Indiferent cu cine interacționam, mereu căutam ocazii să mă lăud și să mă dau în spectacol. Asta le-a făcut pe surorile cu care cooperam să mă admire, iar când apăreau probleme, se bazau pe mine pentru a găsi o soluție. Știam că această stare a lor era greșită, dar nu le-am ajutat și nu am avut părtășie cu ele, ba dimpotrivă, chiar îmi plăcea să fiu admirată. Când frații și surorile se confruntau cu probleme și cu dificultăți, nu căutam adevărul și nu aveam părtășie pentru a le rezolva, ci, în schimb, îmi etalam darurile și calibrul, lăudându-mă doar cu realizările mele și cu aspectele mele bune, fără a menționa nimic despre starea mea negativă și slabă. Ba chiar mă înălțam pe mine însămi în fața fraților și surorilor, discreditându-le pe cele două surori cu care cooperam, pentru ca toată lumea să creadă că eram mai bună decât ele și să mă admire. Când apăreau probleme, apelau la mine pentru decizia finală și, în cele din urmă, am ajuns să le transform pe surorile cu care cooperam în simple marionete. Nici măcar atunci nu am simțit frică. Dimpotrivă, mă bucuram de toate acestea, crezând că era firesc ca frații și surorile să mă admire, și chiar și când sora mi-a reamintit, tot nu am reflectat asupra mea. Eram doar o ființă creată, smerită și neînsemnată, dar nu-mi recunoșteam identitatea și statutul. În loc să stau în poziția unei ființe create pentru a mă închina lui Dumnezeu, am încercat să aduc oamenii înaintea mea, lăudându-mă. Eram atât de arogantă, încât îmi pierdusem rațiunea! Chiar și după ce săvârșisem un asemenea rău, tot mă admiram pe mine însămi. Eram cu adevărat nerușinată, josnică și detestabilă! Nu-mi doream decât să găsesc o groapă în pământ în care să mă ascund. Îmi era prea rușine să dau ochii cu Dumnezeu sau cu frații mei și cu surorile mele. În acel moment, mi-am dat seama, în sfârșit, că faptul că fusesem demisă mă protejase. Dacă nu aș fi fost demisă și împiedicată să-mi continui faptele rele, aș fi continuat să trăiesc conform firii mele arogante și să merg pe calea greșită a urmăririi statutului și, în cele din urmă, aș fi ofensat firea lui Dumnezeu și aș fi fost aruncată în iad pentru a fi pedepsită. Am văzut că această demitere era, de fapt, o formă de mântuire și, în inima mea, eram plină de recunoștință față de Dumnezeu.

Mai târziu, am căutat cum aș putea să-L înalț pe Dumnezeu și să mărturisesc despre El. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu vorbiți despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale prin care puteam să-L înalț pe Dumnezeu și să mărturisesc despre El, adică să vorbesc despre corupția pe care am dezvăluit-o atunci când m-am confruntat cu situații, despre cum m-am împotrivit lui Dumnezeu și m-am răzvrătit împotriva Lui, cum am căutat adevărul pentru a mă înțelege, să fiu deschisă și să îmi expun corupția și natura-esență și să mărturisesc cum Dumnezeu m-a curățit și m-a schimbat prin cuvintele Lui. A avea părtășie în acest fel L-ar înălța pe Dumnezeu și ar mărturisi despre El. Când vorbesc despre experiențele mele, ar trebui să vorbesc despre negativitatea și despre slăbiciunea din inima mea și despre faptul că Dumnezeu m-a luminat și m-a îndrumat și despre ce înțelegere am dobândit cu privire la mine și ce căi de practică am descoperit. Asta le-ar îngădui fraților și surorilor să vadă că, fără îndrumarea lui Dumnezeu, omul nu poate realiza nimic și că Dumnezeu este Cel care are suveranitate peste toate lucrurile, permițându-le oamenilor să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu. Doar astfel L-aș înălța pe Dumnezeu și aș mărturisi cu adevărat despre El. Reflectând asupra modului în care vorbeam despre experiențele mele, mi-am dat seama că intențiile mele erau să îi fac pe ceilalți să mă admire și că în mod intenționat treceam cu vederea stările mele negative și de slăbiciune și vorbeam pe larg despre cum Îl admiram pe Dumnezeu și mă bazam pe El în momentele de dificultate și despre cum mă îndruma Dumnezeu. Prin urmare, frații și surorile mele au văzut că știam cum să trăiesc experiențele prin care treceam și m-au privit cu admirație, dar nu au dobândit nicio cunoaștere despre Dumnezeu. Eu mă înălțam și mă lăudam mereu, ceea ce L-a făcut pe Dumnezeu să mă deteste! Aveam regrete profunde și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, faptul că m-ai lovit și m-ai disciplinat mi-a trezit inima amorțită și, în sfârșit, mi-a arătat că mă împotrivisem Ție și mă răzvrătisem împotriva Ta tot timpul. Dacă voi mai avea ocazia să îmi îndeplinesc îndatoririle în viitor, cu siguranță îmi voi schimba urmărirea greșită, voi sta în locul care mi se cuvine și voi acționa ascultătoare, ca o ființă creată.”

În mai 2021, conducătorii au rânduit să merg la o biserică pentru a rezolva o problemă. Era o persoană rea în biserică, pe nume Ma Li, care ataca întruna un conducător nou ales, făcându-l să devină negativ. După ce am ajuns, am aflat că Ma Li fusese izolată pentru a reflecta în 2018, pentru că atacase un conducător, dar nu se schimbase deloc. Am simțit că era o persoană rea, dar mi-a fost teamă să nu fac o greșeală, așa că am raportat comportamentul ei constant conducătorilor de nivel superior. Conducătorii au răspuns, prin părtășie, că, în conformitate cu principiile: Ma Li era o persoană rea, iar materialele despre ea ar trebui organizate și ea ar trebui să fie îndepărtată. Așadar, am avut părtășie despre discernământ cu toată lumea și am îndepărtat-o pe această persoană rea. După aceasta, viața bisericească a fraților și surorilor a revenit la normal, iar lucrarea bisericii a început să funcționeze și ea normal. La o adunare, sora Fang Xin mi-a spus: „Chiar ai adevăruri-realități. Ai reușit să discerni că Ma Li era o persoană rea imediat ce ai ajuns și ai gestionat această chestiune la timp. Dacă nu ai fi venit, chiar nu aș fi fost în stare să fac această lucrare.” După ce am auzit-o spunând aceasta, m-am gândit în sinea mea: „Dacă nu aș fi venit, chiar nu ar fi reușit să se ocupe de această persoană rea și viața bisericească nu ar fi reușit să revină la normal.” Dar imediat ce am gândit acest lucru, mi-am dat seama că lucrarea Duhului Sfânt era cea care adusese acest rezultat, dar eu mă admiram pe mine și furam slava lui Dumnezeu. Așa greșisem în trecut și nu-mi mai puteam permite să mă laud. Prin urmare, am spus că, inițial, nu reușisem să deslușesc această chestiune legată de Ma Li, așa că le-am scris o scrisoare conducătorilor de nivel superior pentru îndrumare, și că doar după ce conducătorii au avut părtășie pe baza principiilor am reușit să înțeleg clar că Ma Li era o persoană rea. După părtășie, Fang Xin a înțeles și a spus că avea tendința să idolatrizeze oamenii și că trebuia să schimbe acest lucru.

După ce am trecut prin această experiență, am fost plină de recunoștință față de Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost acest eșec și această poticnire, precum și expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi fost conștientă de drumul greșit pe care îl urmam, nici nu aș fi înțeles cu adevărat natura mea arogantă și potrivnică față de Dumnezeu. Această experiență a devenit o comoară prețioasă în intrarea mea în viață, marcând un punct de cotitură în călătoria mea întru credință și corectând urmărirea mea greșită. În același timp, acest lucru m-a ajutat să înțeleg puțin mai mult din adevărul despre înălțarea lui Dumnezeu și mărturisirea despre El și am dobândit o cale de practică în această privință.