de Caili, China

În ianuarie 2024, conducătoarea de district mi-a scris și mi-a cerut să fiu lidera echipei de udare. Am avut sentimente contradictorii și m-am gândit: „Ca lideră a echipei de udare, aș fi responsabilă de lucrarea de udare a circa 12 biserici. Ar fi foarte solicitant și obositor! Acum sunt responsabilă doar de două biserici, așa că nu e prea obositor. E bine așa. În plus, am spondiloză cervicală. Înainte, am avut o hernie de disc cervicală care mi-a comprimat nervii, provocându-mi amorțeală pe jumătate din corp, aport insuficient de sânge la creier, amețeli frecvente, insomnie și un disconfort la inimă. Deși acum mă simt mai bine, cât de mult ar trebui să mă îngrijorez fiind responsabilă de lucrarea de udare din atâtea biserici! În trecut, m-am ales cu câteva afecțiuni pentru că stăteam frecvent trează până târziu. Datoria de lideră a unui grup de udare implică un volum mare de muncă. Dacă mă îmbolnăvesc de la surmenaj? Nu, trebuie să fiu deșteaptă. Nu trebuie să fiu prea conștiincioasă în îndeplinirea îndatoririlor mele.” Când m-am gândit la asta, i-am spus conducătoarei: „Capacitatea mea de lucru e slabă și nu pot prelua atâta lucrare. Ar fi mai bine să găsiți pe altcineva mai potrivit.” După câteva zile, conducătoarea mi-a scris din nou pentru a avea părtășie cu mine, spunând: „Vezi și tu că rezultatele lucrării noastre de udare nu sunt bune. Mulți udători de-abia au început să se instruiască, nu sunt familiarizați cu lucrarea și încă au nevoie de cultivare. Tu faci această datorie de mult timp și ai ceva experiență în domeniu. În acest moment, ar trebui să arăți considerație față de intenția lui Dumnezeu și să-ți asumi această povară. Cerințele lui Dumnezeu față de noi nu sunt mari. Atât timp cât ne dăm toată silința, El va fi mulțumit.” După ce am citit scrisoarea surorii, m-am simțit foarte vinovată. Erau mulți nou-veniți care se alăturau bisericii, iar noi chiar aveam nevoie de oameni care să facă lucrarea de udare. Ar fi trebuit să renunț la propriile interese trupești și să-mi asum această datorie.

M-am gândit la cum a avut Dumnezeu părtășie despre Noe și atitudinea lui față de însărcinarea dată de Dumnezeu, așa că am căutat acel fragment ca să-l citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „În cursul construirii arcei, primul lucru cu care Noe a trebuit să se confrunte a fost lipsa de înțelegere din partea membrilor familiei sale, cicăleala, plângerile și chiar denigrarea lor. În al doilea rând, a fost calomniat, ridiculizat și judecat de cei din jurul său – rudele, prietenii și orice alt tip de persoană. Însă Noe a avut o singură atitudine, aceea de a asculta de cuvintele lui Dumnezeu, de a le pune în aplicare până la capăt și de a nu se abate niciodată de la asta. Ce hotărâse Noe? «Atât timp cât sunt în viață, atât timp cât mă mai pot mișca, nu voi abandona însărcinarea dată de Dumnezeu.» Aceasta a fost motivația sa în timp ce ducea la îndeplinire marea întreprindere de a construi arca, precum și atitudinea sa atunci când i s-au prezentat poruncile lui Dumnezeu și după ce a auzit cuvintele Lui. Confruntat cu tot soiul de necazuri, situații dificile și provocări, Noe nu s-a dat în lături. Când unele dintre sarcinile sale de inginerie mai dificile au eșuat frecvent și au suferit daune, chiar dacă Noe se simțea supărat și neliniștit în inima lui, când se gândea la cuvintele lui Dumnezeu, când își amintea de fiecare cuvânt pe care Dumnezeu i l-a poruncit și de faptul că Dumnezeu l-a înălțat, atunci se simțea deseori extrem de motivat: «Nu pot să renunț, nu pot să mă debarasez de ceea ce Dumnezeu mi-a poruncit și mi-a încredințat să fac; aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și, din moment ce am acceptat-o, din moment ce am auzit cuvintele rostite de Dumnezeu și glasul lui Dumnezeu și, din moment ce am acceptat acest lucru din partea lui Dumnezeu, atunci ar trebui să mă supun în mod absolut, lucru care ar trebui realizat de o ființă umană.» Prin urmare, indiferent cu ce fel de dificultăți s-a confruntat, indiferent ce fel de batjocură sau defăimare a întâmpinat, indiferent cât de epuizat i-a devenit trupul, cât de obosit, el nu s-a lepădat de ceea ce îi fusese încredințat de Dumnezeu și a păstrat constant în minte fiecare cuvânt din ceea ce spusese și poruncise Dumnezeu. Indiferent cum se schimbau mediile lui, oricât de mare era dificultatea cu care se confrunta, el avea încredere că nimic din toate acestea nu va dura la nesfârșit, că doar cuvintele lui Dumnezeu nu vor trece niciodată și doar ceea ce a poruncit Dumnezeu să se facă se va îndeplini cu siguranță. Noe a avut în el credința adevărată în Dumnezeu și supunerea pe care trebuia să o aibă, și a continuat să construiască arca pe care Dumnezeu îi ceruse să o construiască. Zi după zi, an după an, Noe a îmbătrânit, dar credința lui nu s-a diminuat și nu a existat nicio schimbare în atitudinea și hotărârea lui de a termina însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși au existat momente în care trupul lui s-a simțit obosit și epuizat, s-a îmbolnăvit și, în inima lui, era slab, hotărârea și perseverența lui de a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și de a se supune cuvintelor lui Dumnezeu nu s-au diminuat. Pe parcursul anilor în care Noe a construit arca, el a practicat ascultarea și supunerea față de cuvintele pe care le spusese Dumnezeu și practica, de asemenea, un adevăr important al unei ființe create și al unei persoane obișnuite care trebuia să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”]. Experiența lui Noe chiar m-a mișcat. Am văzut că, atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să construiască arca, inima lui Noe era inocentă. El a ascultat cuvintele lui Dumnezeu și I s-a supus. Chiar și când s-a confruntat cu sarcina uriașă de a construi arca, el nu a refuzat, nici nu a încercat să se eschiveze și nu a spus niciodată că era prea bătrân pentru a construi o arcă. În schimb, a renunțat în mod rațional la munca pe care o avea de făcut și a început să pregătească diverse materiale pentru construirea arcei. Noe a întâmpinat multe dificultăți în timpul construcției. În plus, el îmbătrânea tot mai mult. Obosea și se epuiza când muncea mult, iar el suferea și de boli, dar hotărârea lui de a construi arca a rămas neclintită. A avut mereu în minte însărcinarea dată de Dumnezeu și s-a bizuit pe Dumnezeu pentru a finaliza arca. Comparându-mă cu el, m-am simțit cu adevărat rușinată și vinovată. Ascultasem atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, iar biserica mă cultivase ani de zile. Rezultatele lucrării de udare nu erau bune, iar conducătoarea mi-a cerut să fiu responsabilă de această lucrare, dar nu am vrut să accept. Mă îngrijoram că trupul meu nu va fi în stare să reziste la stresul și la epuizarea mentală ale unui volum mare de muncă și că bolile mele se vor agrava, așa că am găsit tot felul de scuze pentru a refuza. Dacă aș fi avut vreun dram de rațiune, aș fi preluat această datorie fără să discut despre condiții sau motive. Însă eu am considerat datoria o povară și nu am vrut să-mi fac griji sau să depun efort mental de teamă să nu mă epuizez. Nu aveam deloc o inimă supusă lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo considerație față de intenția Lui. Chiar eram atât de departe de Noe! După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am fost dispusă să mă supun, să mă răzvrătesc împotriva trupului și să-mi fac bine datoria. După aceea, i-am scris înapoi conducătoarei, spunându-i că sunt dispusă să fac această datorie.

Ulterior, am reflectat asupra mea, întrebându-mă: „Țineam neîncetat cont de trupul meu și chiar am refuzat să-mi fac datoria, așadar, ce fire coruptă mă controla?” Chiar atunci, conducătoarea mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au corodat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că nu au voință, nici hotărâre, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu totul hotărârea de a depăși sinele și, cu atât mai mult, și cea mai mică fărâmă de curaj pentru a scăpa de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor asupra credinței în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și chiar sunt de-a dreptul ofensatoare pentru ureche. Oamenii sunt toți lași, neputincioși, josnici și fragili. Ei nu urăsc forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul să le izgonească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Dumnezeu expune că, odată ce au fost corupți de Satana, oamenii sunt plini de diverse otrăvuri satanice. Ei se bazează pe gânduri insuflate de Satana în faptele și conduita lor personală, cum ar fi: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Poartă-ți de grijă” și așa mai departe. Trăind după aceste reguli satanice de supraviețuire, am devenit tot mai egoistă și mai detestabilă și țineam cont doar de propriile interese în vorbele și acțiunile mele. Eram foarte conștientă că nu existau persoane potrivite care să-i cultive pe udători și că problemele nou-veniților nu puteau fi rezolvate prompt, ceea ce afectase grav lucrarea de udare. Cu toate acestea, eu voiam doar să aleg sarcini ușoare și să mă feresc de munca grea, nevrând să-mi asum această povară. Întotdeauna am vrut să aleg îndatoriri ușoare de făcut. Simțeam că, fiind bolnavă, trebuia să acord atenție îngrijirii sănătății mele și că nu mai puteam să mă surmenez. Ba chiar regretam că mă alesesem cu unele boli din cauza faptului că am stat trează până târziu. Acum trebuia să fiu mai deșteaptă și să nu mai fiu prea conștiincioasă în îndeplinirea îndatoririlor mele. Am ținut cont de trupul meu la fiecare pas. De asemenea, am inventat cu viclenie o grămadă de scuze pentru a mă eschiva de la datorie, nu am ținut câtuși de puțin cont de lucrarea bisericii și nu am arătat nicio considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Am fost cu adevărat egoistă și detestabilă, fără pic de umanitate! În trecut, chiar mă rugasem și luasem hotărârea că îmi voi face mereu bine datoria și că Îl voi mulțumi întotdeauna pe Dumnezeu. Însă acum, când s-a abătut asupra mea un pic de boală și de durere, am ținut cont de trup și mi-am pierdut hotărârea de a lucra. Mi-am dat seama că toate lucrurile pe care I le spusesem lui Dumnezeu erau minciuni și înșelăciuni și că nu am arătat nicio loialitate față de El. În trecut, chiar avusesem părtășie cu nou-veniții despre semnificația îndeplinirii îndatoririlor, spunând: „Să-ți faci datoria este crucial. Poți să dobândești adevărul și să fii mântuit. Merită să suferi pentru a-ți face bine datoria!” Cu toate acestea, când datoria m-a chemat, am ținut cont de trup și nu am vrut să sufăr. Oare părtășia mea cu nou-veniții nu era doar cuvinte și doctrine? Era o nerușinare totală ca o persoană ca mine, fără pic de realitate, să mai vrea să fie mântuită de Dumnezeu și să primească binecuvântarea Lui! Când am înțeles asta, m-am simțit îndatorată față de Dumnezeu, așa că m-am rugat Lui: „Dumnezeule, nu mai vreau să-Ți rănesc inima. Sunt dispusă să-mi încredințez bolile în mâinile Tale, fără să țin cont de ce se va întâmpla în viitor. Sunt dispusă să-mi fac datoria din toată inima și să preiau lucrarea.”

Apoi, conducătoarea mi-a cerut să rezum problemele și abaterile din îndeplinirea îndatoririlor de către udători și, în același timp, să înregistrez problemele nou-veniților și să găsesc cuvinte ale lui Dumnezeu pentru a le rezolva. Dintr-o dată, aveam atât de multe de făcut și, pe deasupra, trebuia să scriu și predici folosite pentru predicarea Evangheliei. M-am simțit supusă unei presiuni tot mai mari, și inima mea era tensionată în fiecare zi. De îndată ce terminam o sarcină, apărea alta, și am început să-mi fac griji: „Toată această lucrare necesită timp și efort mental. Dacă le fac pe toate bine, nu voi mai avea prea mult timp de odihnă. Dacă o țin tot așa, va putea trupul meu să facă față? Oare bolile mele se vor agrava?” În acel moment, mi-am dat seama că starea mea nu era corectă și că voiam din nou să țin cont de trup și să mă eschivez de la îndatoririle mele. Asta nu însemna loialitate față de Dumnezeu! M-am gândit că cerințele lui Dumnezeu față de noi nu sunt mari. Atât timp cât oamenii fac tot ce pot în limitele capacităților lor fizice, este suficient. Dumnezeu nu le cere oamenilor să se epuizeze sau să se omoare muncind pentru El. Mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu ți-a cerut să fii supraom sau o persoană eminentă și nici nu ți-a dat aripi ca să zbori pe cer. El ți-a dat doar două mâini și două picioare care îți permit să mergi pe pământ, pas cu pas, și să alergi atunci când este necesar. Organele interne pe care Dumnezeu le-a creat pentru tine digeră și absorb alimentele și asigură nutriția pentru întregul tău corp, așa că trebuie să respecți o rutină în care ai trei mese pe zi. Dumnezeu ți-a dat liberul-arbitru, intelectul umanității normale și conștiința și rațiunea pe care o ființă umană ar trebui să le aibă. Dacă folosești aceste lucruri bine și corect, dacă respecți legile pentru supraviețuirea corpului fizic, ai grijă în mod corespunzător de sănătatea ta, faci cu statornicie ceea ce îți cere Dumnezeu și realizezi ceea ce-ți cere El să realizezi, atunci este suficient și este, de asemenea, foarte simplu. Ți-a cerut Dumnezeu să te dedici sarcinii și să te străduiești să faci tot posibilul până în ziua morții tale? Ți-a cerut El să te chinui? (Nu.) Dumnezeu nu cere astfel de lucruri. Oamenii nu ar trebui să se chinuie, ci ar trebui să aibă un oarecare bun-simț și să răspundă în mod corespunzător diverselor nevoi ale corpului. Bea apă când ți-e sete, suplimentează-ți dieta când ești flămând, odihnește-te când ești obosit, fă sport după ce ai stat jos mult timp, mergi la medic atunci când ești bolnav, rămâi la trei mese pe zi și păstrează viața umanității normale. Desigur, ar trebui să-ți păstrezi și îndatoririle obișnuite. Dacă îndatoririle tale implică unele cunoștințe de specialitate pe care nu le înțelegi, ar trebui să mergi să studiezi și să le practici. Aceasta este viața normală” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (12)”]. Dumnezeu ne învață să avem bun-simț în viață și să tratăm corect nevoile trupului nostru. Ar trebui să mâncăm când ne este foame și să ne odihnim când suntem obosiți; când stăm jos perioade lungi în timp ce ne facem datoria și ne simțim inconfortabil, ar trebui să ne ridicăm și să facem exerciții; când suntem bolnavi, ar trebui să mergem la medic. Când credem în Dumnezeu, nu putem fi vagi în credința noastră și nu putem încălca legile naturale ale trupului. În trecut, am crezut mereu că motivele pentru care aveam multe afecțiuni erau volumul mare de muncă și faptul că aveam multe griji în îndeplinirea datoriei mele. Însă, în realitate, Dumnezeu nu vrea ca oamenii să muncească pe brânci până în ziua morții lor. În schimb, El vrea ca oamenii să găsească un echilibru între muncă și odihnă în îndeplinirea îndatoririlor lor. Înainte, nu știam cum să-mi planific într-un mod rezonabil programul de muncă și de odihnă. Mereu tergiversam lucrurile, eram ineficientă în lucrarea mea și stăteam constant trează până târziu, încălcând legile naturale ale trupului și îmbolnăvindu-mă. Asta s-a întâmplat din propria mea prostie și nu a fost rezultatul epuizării în urma îndeplinirii îndatoririlor mele. Acum, pot să-mi ajustez timpul în mod rezonabil. În timpul zilei, am încercat să-mi îmbunătățesc eficiența lucrării cât mai mult posibil și nu am mai stat trează până noaptea târziu. După aceea, mi-am stabilit sarcinile prioritare și le-am îndeplinit una câte una. După o lună, am reușit să mă obișnuiesc cu această datorie. Pe de o parte, am cultivat udători; pe de altă parte, am udat efectiv câțiva nou-veniți și le-am rezolvat problemele. În restul timpului, am scris predici și articole cu mărturii bazate pe experiențe. Uneori, când mă simțeam inconfortabil după ce stăteam mult timp la calculator, făceam câteva exerciții. Deși a fost puțin obositor să-mi fac datoria în acest fel, condiția mea nu s-a înrăutățit și am fost capabilă să-mi fac datoria într-un mod competent. Fiecare zi îmi aducea multă împlinire și inima mea era liniștită și împăcată.

Am citit și un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles cum trebuie să trăiești ca viața ta să aibă sens. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este valoarea vieții unei persoane? Este doar de a se deda la plăceri trupești, cum ar fi să mănânce, să bea și să se distreze? (Nu, nu este.) Atunci, care este? Vă rog să-Mi împărtășiți gândurile voastre. (Să îndeplinească îndatoririle unei ființe create, măcar atât ar trebui să realizeze o persoană în viața sa.) Așa este. Spuneți-Mi, dacă gândurile și acțiunile zilnice ale unei persoane de-a lungul întregii sale vieți se concentrează exclusiv asupra evitării bolii și a morții, asupra menținerii corpului sănătos și ferit de boli și asupra efortului pentru longevitate, are vreo valoare, vreun sens să trăiască așa? (Nu.) Nu are nicio valoare să trăiască așa. Așadar, care este valoarea pe care ar trebui să o aibă viața unei persoane? Cineva tocmai a menționat îndeplinirea datoriei unei ființe create, care este un aspect specific. Mai este și altceva? Spuneți-Mi dorințele pe care le aveți de obicei în timp ce vă rugați sau în timp ce luați hotărâri. (Să ne supunem rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu pentru noi.) (Să jucăm bine rolul pe care ni l-a încredințat Dumnezeu și să ne îndeplinim misiunea și responsabilitatea.) Și altceva? Într-o privință, este vorba să îndeplinești datoria unei ființe create. În alta, este să faci cât poți de bine tot ce ține de abilitatea și capacitatea ta, ajungând măcar într-un punct în care conștiința ta nu te acuză, în care poți fi împăcat cu propria conștiință și se poate demonstra că ești acceptabil în ochii celorlalți. Mergând puțin mai departe, de-a lungul vieții tale, indiferent de familia în care te-ai născut, indiferent de parcursul tău educațional sau de calibrul tău, trebuie să cugeți la care sunt cele mai importante adevăruri pe care trebuie să le înțeleagă oamenii în viață – de exemplu, ce fel de cale ar trebui să urmeze oamenii, precum și cum ar trebui să trăiască pentru a avea vieți pline de sens. Ar trebui să explorezi măcar puțin adevărata valoare a vieții; nu poți trăi această viață în zadar și nu poți veni pe acest pământ în zadar. În altă privință, pe durata vieții tale, trebuie să-ți îndeplinești misiunea; asta este cel mai important. Nu vom vorbi despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață, dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. […] Haideți să nu le impunem oamenilor standarde înalte. Să luăm în considerare o situație în care o persoană se confruntă cu o sarcină pe care ar trebui să o facă sau pe care are disponibilitatea să o facă în timpul vieții sale. După ce își găsește locul, rămâne neclintită pe poziția sa, și-o păstrează, își consumă tot sângele inimii și toată energia și realizează și finalizează lucrul pe care ar trebui să-l facă și să-l finalizeze. Când în sfârșit stă înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală, se simte relativ satisfăcută, fără acuzații sau regrete în inimă. Simte că este alinată și că a câștigat ceva, că a trăit o viață valoroasă” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că valoarea și sensul vieții unei persoane constau în a-ți îndeplini datoria de ființă creată în timpul lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, a aduce mărturie despre lucrarea și cuvintele Lui în măsura în care o poți face și a aduce mai mulți oameni înaintea Lui pentru a-I accepta mântuirea. Acesta este lucrul care Îi place cel mai mult lui Dumnezeu. Deși îndeplinirea datoriei îți poate face uneori trupul să sufere, prin urmărirea adevărului în acest proces, poți să înțelegi multe adevăruri-principii și să deslușești multe lucruri; de asemenea, poți să-ți înțelegi propria corupție și propriile deficiențe, să ajungi treptat la transformare și, în final, să fii mântuit. Ce lucru extraordinar este acesta! Dacă m-aș fi gândit doar cum să-mi întrețin sau să-mi păstrez sănătatea în diverse moduri, ca un non-credincios, atunci, chiar dacă trupul meu ar fi fost plin de vitalitate și sănătate, în cele din urmă, totul ar fi fără sens dacă nu mi-am făcut bine datoria. Viața mea nu ar avea nicio valoarea semnificativă. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Întreaga viață a oamenilor se află în mâinile lui Dumnezeu și, dacă nu ar fi hotărârea lor dinaintea lui Dumnezeu, cine ar fi dispus să trăiască în zadar în această lume deșartă a omului? De ce să te obosești? Grăbindu-se să intre în lume și să iasă din ea, dacă nu fac nimic pentru Dumnezeu, nu se vor fi irosit în întregime viețile lor? Chiar dacă Dumnezeu nu îți socotește acțiunile demne de menționat, nu vei zâmbi cu mulțumire în momentul morții tale? Ar trebui să mergi înainte într-o direcție pozitivă, nu să regresezi într-una negativă – nu e aceasta o practică mai bună?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 39). Este adevărat. Oamenii trebuie să facă ceva pentru Dumnezeu în timpul vieții. Ei nu pot trăi în zadar. Dacă trăiești în trup, mâncând, bând și delectându-te, atunci, oricât de bine ai avea grijă de tine, totul este în zadar. Nu Îl cunoști pe Creator și nu ai îndeplinit datoria unei ființe create. Nu are niciun sens să trăiești astfel. Acum, dezastrele devin tot mai severe, iar lucrarea lui Dumnezeu se apropie de sfârșit. Nu au mai rămas multe ocazii de a-mi face datoria, așa că ar trebui să prețuiesc ocazia de a-mi face datoria acum. Ar trebui să le împărtășesc udătorilor adevărurile-principii pe care le înțeleg, astfel încât aceștia să poată să înțeleagă adevărul, să priceapă principiile și să-i ude pe nou-veniți mai eficient. Trebuie să mă străduiesc să fac tot ce pot, fără niciun regret. Chiar dacă bolile mele se vor agrava cu adevărat în viitor, trebuie să învăț să mă supun și să-mi încredințez bolile în mâinile lui Dumnezeu, supunându-mă orchestrării și rânduielilor Sale.

Ulterior, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a rezolvat îndoielile și grijile legate de boală. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă tu crezi cu adevărat că totul este în mâinile lui Dumnezeu, atunci ar trebui să crezi că toate aceste lucruri – indiferent că sunt boli grave, boli majore, boli minore, sau felul în care se prezintă condiția fizică a cuiva – se supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și că apariția unei boli grave și felul în care va fi sănătatea cuiva la o anumită vârstă nu sunt lucruri care se întâmplă accidental. Acesta este un fel de înțelegere pozitivă și precisă. Este acest lucru în conformitate cu adevărul? (Da.) Este conform adevărului, este adevărul, ar trebui să accepți asta, iar atitudinea și părerile pe care le ai față de această chestiune ar trebui să se schimbe. Și ce se rezolvă odată ce aceste lucruri se schimbă? Nu sunt îndepărtate sentimentele tale de tulburare, anxietate și îngrijorare? Cel puțin, emoțiile tale negative de tulburare, anxietate și îngrijorare față de boală sunt, teoretic, înlăturate. Întrucât înțelegerea ta ți-a transformat gândurile și părerile, pe cale de consecință, îți înlătură emoțiile negative. Acesta este un aspect: dacă cineva se va îmbolnăvi sau nu, ce boală gravă va face și cum va fi sănătatea lui în fiecare etapă a vieții, aceste lucruri nu pot fi schimbate prin voia omului, ci sunt toate predestinate de Dumnezeu. […] Vorbim despre boală; acesta este un lucru pe care majoritatea oamenilor îl vor experimenta pe parcursul vieții. Prin urmare, felul de boală care va afecta trupurile oamenilor, momentul sau vârsta la care se va întâmpla asta și cum va fi sănătatea lor sunt toate lucruri rânduite de Dumnezeu, iar oamenii nu le pot decide singuri; exact ca data la care se naște cineva – oamenii nu sunt capabili să o decidă singuri. Așadar, nu este o nesăbuință să te simți tulburat, anxios și îngrijorat de lucruri pe care nu le poți decide singur? (Ba da.) Oamenii ar trebui să se apuce să rezolve lucrurile pe care le pot rezolva singuri, iar pentru acele lucruri pe care nu le pot face singuri, ar trebui să-L aștepte pe Dumnezeu; oamenii ar trebui să se supună în tăcere și să-I ceară lui Dumnezeu să-i protejeze – aceasta este mentalitatea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Atunci când boala chiar lovește și moartea e aproape, oamenii ar trebui să se supună, să nu se plângă și să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să spună lucruri care Îl hulesc sau Îl atacă. În schimb, oamenii ar trebui să ia postura de ființe create și să experimenteze și să aprecieze tot ce vine de la Dumnezeu – nu ar trebui să încerce să aleagă lucruri pentru ei înșiși. Aceasta ar putea să fie o experiență specială care îți îmbogățește viața și nu e neapărat un lucru rău, nu-i așa? Prin urmare, când vine vorba de boală, oamenii ar trebui mai întâi să-și înlăture gândurile și părerile greșite cu privire la originea bolii și apoi nu-și vor mai face griji în privința asta; în plus, oamenii nu au puterea de a controla lucruri cunoscute sau necunoscute și nici nu sunt capabili să le controleze, întrucât toate aceste lucruri se supun suveranității lui Dumnezeu. Atitudinea și principiile de practică pe care ar trebui să le aibă oamenii sunt să aștepte și să se supună. De la înțelegere la practică, totul ar trebui să se facă în conformitate cu adevărurile-principii – asta înseamnă să urmărești adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este suveran peste sănătatea unei persoane și că o poruncește în fiecare etapă a vieții acesteia, dar și ce boli contractează și dacă acele boli vor deveni grave. Niciunul dintre aceste lucruri nu poate fi controlat de oameni, iar grijile și îndoielile nu sunt de niciun folos. Când bolile se abat asupra ta, ar trebui să înveți cum să le tratezi corect și să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. În trecut, eram adesea îngrijorată și tulburată de bolile mele și trăiam printre emoții negative. Asta pentru că nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să fac este să trăiesc normal și să-mi fac datoria normal, conform cerințelor lui Dumnezeu. Cât despre faptul că starea mea se va înrăutăți sau nu, acest lucru depinde de Dumnezeu. Grijile și îndoielile mele sunt inutile și o manifestare a prostiei și a ignoranței. Chiar dacă starea mea se va înrăutăți cu adevărat într-o zi, acest lucru se va întâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu și ar trebui să mă supun suveranității și rânduielilor Lui. M-am gândit cum, atunci când încercările s-au abătut asupra lui Iov și trupul său a fost acoperit de bube dureroase, el a putut să accepte acest lucru din partea lui Dumnezeu și nu s-a plâns de El. A putut să înfrunte situația cu calm și, în cele din urmă, să rămână ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu. Când m-am gândit la asta, m-am simțit foarte rușinată și am fost dispusă să renunț la propriile mele griji și îndoieli, să-mi încredințez bolile în mâinile lui Dumnezeu și să-mi dedic inima datoriei mele. Caut tratament când am nevoie și fac exerciții în timpul meu liber. Când practic în acest fel, inima mea este mult mai relaxată și mai eliberată și nu mai sunt atât de afectată de bolile mele.

Prin această reatribuire în datoria mea, am învățat multe lecții și am înțeles că, în calitate de ființă creată, trebuie să mă țin de îndatoririle mele în orice moment. În același timp, am înțeles, de asemenea, că valoarea vieții umane constă în a urma cuvintele lui Dumnezeu și în a-ți face datoria cu devotament. Doar trăind în acest fel poți să fii cu inima deschisă și integru și să nu ai regrete.