de Kristina, Statele Unite

În vara lui 2019, am auzit că sora Jocelyn, conducătoare de biserică, îl desemnase pe fratele Eli ca supraveghetor al lucrării de udare, spunând că avea un calibru destul de bun și că părtășia lui la adunări oferea luminare. Am fost puțin surprinsă de veste. Lucrasem cu el înainte în datoria mea, deci știam destul de multe despre el. Era adevărat că era un bun vorbitor și vorbea nonstop în părtășia lui la adunări, dar aproape tot ce avea de spus era numai cuvinte și doctrine și nu rezolva cu adevărat probleme reale. În plus, era cam arogant, tindea să facă lucrurile după bunul plac și lua singur decizii în lucrare, fără să discute lucrurile cu alții. Asta a dus la unele probleme care au afectat lucrarea bisericii. O soră și cu mine i-am menționat aceste probleme de câteva ori, însă el tot aducea contraargumente, nu voia să accepte, nu reflecta niciodată asupra lui și, în cele din urmă, nu s-a schimbat deloc. După un timp, am realizat că era cineva care recita mereu cuvinte și doctrine, dar nu putea accepta adevărul. Un principiu pentru alegerea conducătorilor și a lucrătorilor în biserică este că persoana trebuie să aibă o înțelegere pură a adevărului, trebuie să poată accepta adevărul, să aibă simțul responsabilității și un calibru bun. Mai mult decât atât, supraveghetorul lucrării de udare ar trebui să fie bun la rezolvarea problemelor prin părtășie despre adevăr și ar trebui să poată face lucrare reală. Jocelyn l-a făcut pe Eli supraveghetor al lucrării de udare doar fiindcă avea ceva calibru și era elocvent. Asta nu era conform principiilor. Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștită și am vrut să-i împărtășesc lui Jocelyn gândurile mele, dar am ezitat. Mi-am zis: „Abia am fost demisă din datoria mea ca supraveghetoare a lucrării de udare. Dacă aș obiecta cu privire la persoana care tocmai a fost selectată de conducătoare, cum m-ar face asta să par? Oare oamenii ar zice că abia am fost demisă din datoria aceea, deci eram invidioasă pe persoana care obținuse postul și că mă dădeam peste cap să-i găsesc vină? Dacă ar zice că perturb lucrarea bisericii? Lasă, mai bine să nu complic lucrurile decât să mă bag singură într-o încurcătură.” Așa că mi-am înghițit cuvintele tocmai când eram pe punctul să deschid gura. Mai târziu, am auzit că niște frați și surori lucraseră și ei înainte cu Eli și considerau că niciodată nu purtase o povară pentru datoria lui și că nu era potrivit să slujească drept supraveghetor. Auzind asta, am fost și mai sigură că aveam dreptate în legătură cu el și m-am gândit: „Ar trebui să discut cu Jocelyn cât mai curând posibil, ca să nu fie întârziată lucrarea bisericii din cauză că persoana greșită a primit slujba. Însă ea era cea care l-a numit pe Eli, deci dacă aduc problema în discuție, nu va însemna asta că o învinovățesc direct în față? Când am lucrat cu ea înainte, mi s-a părut destul de arogantă, neprihănită de sine și tiranică. I-am vorbit despre lucrurile astea și nu doar că a refuzat să accepte, dar mi-a tras un perdaf serios. Deci dacă menționez o problemă cu persoana pe care a promovat-o acum, ar putea crede că sunt dificilă cu ea și că încerc să-i pun bețe în roate. Ce m-aș face apoi, dacă ea mi-ar face probleme? Țin minte că acum câțiva ani, când împreună cu o soră am semnalat niște defecte ale unui conducător, conducătorul respectiv ne-a acuzat că ne aliem și-l atacăm. Mi-am pierdut datoria din cauza aceea. Chiar dacă respectivul conducător a fost mai târziu demascat ca antihrist și exclus, multă vreme n-am avut o datorie fiindcă am fost marginalizată de antihrist. Sunt îngrijorată că s-ar putea ca Jocelyn să nu accepte problema pe care o ridic și apoi va găsi un pretext să-mi ia datoria. Ce m-aș face atunci? Acum e momentul cel mai important pentru a face o datorie. Dacă într-un astfel de moment nu pot face o datorie și nu pot pregăti fapte bune, mă tem că-mi voi pierde șansa la mântuire. Și nu pierd atunci pe toate planurile?” La gândul ăsta, mi-am scos din minte ideea de a menționa problema.

După aceea, i-am auzit pe niște frați și surori zicând că, de când devenise supraveghetorul lucrării de udare, Eli doar recita cuvinte și doctrine și dădea din gură la adunări, dar nu ajuta deloc oamenii cu problemele lor reale. Nici nu-și asuma răspunderea în datorie, iar dintre nou-veniții de care era responsabil, destul de mulți încetaseră să meargă la adunări, deoarece au fost induși în eroare de zvonurile Partidului Comunist. El nu le oferise la timp sprijin și părtășie, așa că unii abandonaseră credința. Când am auzit asta, mi-am dat seama ce gravă era problema. Dacă ar sluji mai departe ca supraveghetor, doar ar face și mai mult rău lucrării bisericii. Am știut că trebuia să-i raportez asta lui Jocelyn imediat. Numai că mă temeam să n-o jignesc și să nu dau de necaz, așa că eram foarte nehotărâtă: „Ar trebui să raportez sau nu? Dacă raportez, mă tem de impactul pe care-l va avea asupra mea; dar dacă nu raportez, o să mă simt vinovată. Mă întreb cum pot să ridic problema într-un mod care să mă protejeze și să garanteze că nu se va întâmpla nimic rău.” M-am încurcat în gândurile astea ca prinsă într-o pânză de păianjen, rămânând stânjenită și neliniștită.

O dată, la o adunare, conducătorul de grup ne-a întrebat dacă avem vreo opinie despre promovarea lui Eli și, dacă avem, să-i trimitem un mesaj. Am fost foarte entuziasmată să aud asta și m-am gândit: „Asta-i o ocazie excelentă! El va fi în față și va aduna opiniile noastre să le comunice conducătoarei; atunci, conducătoarea nu va ști cine ce a scris. Dacă încearcă să afle, conducătorul de grup va fi pavăza din fața noastră.” Ca urmare, am scris problemele pe care le vedeam eu și am dat asta conducătorului de grup. În dimineața următoare, spre surpriza mea, el mi-a spus că deja îi trimisese conducătoarei ceea ce am raportat. M-am neliniștit mult de cum am auzit că nu-i comunicase conducătoarei răspunsul din partea grupului nostru luat împreună. Am întrebat: „De ce i-ai trimis mesajul meu direct lui Jocelyn?” Văzând ce puternic reacționasem, el a zis: „Conducătoarei i-au fost transmise gândurile fiecăruia și toți ar trebui să fim onești în privința opiniilor noastre. Pentru ce să-ți faci griji?” N-am știut ce să răspund. Eram surprinsă și oarecum stânjenită, gândindu-mă: „Așa-i. De ce m-am temut prea tare să fiu sinceră în legătură cu problema asta?” Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, căutând călăuzire și reflectând asupra mea.

Reflectând, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de persoană este cineva care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În termeni generali, este o persoană care nu are umanitate și o persoană cu o umanitate de-a dreptul groaznică. Mai precis, ce caracteristici se găsesc la astfel de oameni? Ce manifestări specifice ale lipsei de umanitate au ei? (Sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu îi afectează personal. Ei nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Nu au simțul poverii sau al responsabilității atunci când vine vorba de a-și îndeplini îndatoririle sau de a aduce mărturie pentru Dumnezeu. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o fac. Ei nu raportează cu promptitudine superiorilor problemele pe care le descoperă. Când văd oameni care provoacă perturbări și tulburări, închid ochii. Când văd oameni răi făcând rău, nu încearcă să-i oprească. Nu protejează deloc interesele casei lui Dumnezeu și nici nu se gândesc câtuși de puțin la datoria și responsabilitatea lor. Când își îndeplinesc datoria, astfel de oameni nu fac nicio lucrare reală și se complac în confort; sunt persoane care caută să facă pe plac altora, vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele proprii și sunt dispuși să investească efort și energie doar pentru lucrurile care le aduc beneficii. Acțiunile și intențiile unei astfel de persoane sunt clare pentru toată lumea: apar ori de câte ori există o oportunitate de a fi în centrul atenției sau de a se bucura de vreo binecuvântare. Dar când nu există o oportunitate de a fi în centrul atenției sau când vine vremea să sufere, dispar din peisaj ca o broască țestoasă care își retrage capul. Are acest tip de persoană conștiință și rațiune? (Nu.) Oare o persoană fără conștiință și rațiune simte mustrări de conștiință pentru că acționează în acest fel? Nu simte mustrări de conștiință; conștiința acestui tip de persoană nu servește la nimic. Nu a simțit niciodată mustrări din partea conștiinței sale, deci poate simți mustrarea sau disciplinarea Duhului Sfânt? Nu, nu poate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți dobândi adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu descriau exact starea în care mă aflam. Știam că această conducătoare nu numea oameni potrivit principiilor și am văzut că Eli nu făcea lucrare reală, în calitate de supraveghetor, și că împiedica intrarea în viață a fraților și surorilor. Ar fi trebuit să iau atitudine și să raportez problema ca să apăr lucrarea bisericii. E datoria mea solemnă în calitate de ales al lui Dumnezeu. În schimb, eu m-am speriat că o voi jigni pe Jocelyn și că-mi voi pierde datoria, așa că m-am făcut că nu văd problema. Deși i-am împărtășit în scris opinia mea conducătorului de grup, n-am vrut ca Jocelyn să știe că eu am fost cea care o scrisese și m-am temut că asta îmi va provoca probleme. Am realizat că mă gândeam doar la interesele personale în toate lucrurile și deloc la cum să apăr interesele bisericii. Eram atât de lipsită de conștiință și rațiune! Mă bucurasem de așa de multă udare și hrană din cuvintele lui Dumnezeu, dar când lucrarea bisericii suferea, m-am gândit numai să mă protejez pe mine. Nu aveam nicio loialitate față de Dumnezeu. Mușcam mâna ce mă hrănea. Nu aveam deloc umanitate. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai vinovată și m-am întrebat: „De ce am fost așa de măcinată de frică, așa de neliniștită când am întâmpinat o asemenea problemă? Mi-a fost atât de greu să rostesc un singur cuvânt cinstit – de ce fel de fire eram controlată?”

Mai târziu am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a clarificat totul. Dumnezeu Atotputernic spune: „Majoritatea oamenilor sunt dispuși să urmărească adevărul și vor să practice adevărul, dar de multe ori au doar hotărârea și dorința de a face acest lucru; în interior, însă, adevărul nu a devenit viața lor. Așa că, atunci când te confrunți cu forțe rele care tulbură și sabotează lucrarea bisericii – de exemplu, când te confrunți cu conducători falși care se ocupă de sarcini încălcând principiile și nu fac o lucrare reală sau cu oameni răi și antihriști care fac rău și tulbură lucrarea bisericii și, prin urmare, îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu – tu nu ai curajul să te ridici și să vorbești. De ce nu ai acest curaj? Este pentru că ești timid sau nu te poți exprima sau nu îndrăznești să vorbești pentru că nu poți vedea lucrurile clar? Nu se datorează niciunuia dintre aceste lucruri; este în primul rând consecința faptului că ești constrâns de firile tale corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire vicleană: când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl iei în considerare sunt propriile tale interese, consecințele acțiunilor tale și dacă acestea îți vor fi benefice. Aceasta este o fire vicleană, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și josnică. Te gândești: «Ce legătură are cu mine faptul că ei dăunează intereselor casei lui Dumnezeu? Nu sunt un conducător, așa că de ce să mă implic? Nu are nicio legătură cu mine și nu este responsabilitatea mea.» Astfel de gânduri și cuvinte nu sunt ceva la care te gândești intenționat, ci sunt produse de tine inconștient – acestea sunt firile corupte pe care oamenii le dezvăluie atunci când se confruntă cu o problemă. Aceste firi corupte îți guvernează gândurile, îți leagă mâinile și picioarele și controlează ceea ce spui. În inima ta, vrei să te ridici și să vorbești, dar ai îndoieli și, chiar dacă vorbești, ocolești subiectul și îți lași loc de manevră sau ești evaziv și pur și simplu nu spui adevărul. Oamenii cu discernământ pot vedea acest lucru și, în realitate, știi și tu în inima ta că nu ai spus tot ce ar trebui, că nu ai obținut rezultate, că doar ai făcut-o de formă și că problema nu a fost rezolvată. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, dar spui cu neobrăzare că ai făcut-o sau pretinzi că nu ai văzut lucrurile clar la momentul respectiv. Se aliniază aceste afirmații cu faptele? Este ceea ce gândești cu adevărat? Nu ești complet sub controlul firilor tale satanice? Chiar dacă unele dintre lucrurile pe care le spui sunt în concordanță cu faptele, în locuri cheie și în probleme cruciale, îi minți și îi înșeli pe oameni. Acest lucru este suficient pentru a dovedi că ești un mincinos și cineva care trăiește după firile sale satanice. Tot ceea ce spui și gândești trece printr-un filtru mental. Drept urmare, lucrurile pe care le spui sunt toate falsități, vorbe goale și minciuni – în realitate, sunt toate contrare faptelor, cuvinte rostite pentru a te justifica folosind sofisme, cuvinte care sunt în beneficiul tău. Când i-ai indus în eroare pe toți și i-ai făcut să te creadă, simți că ți-ai atins scopul. Acesta este modul în care vorbești și reprezintă, de asemenea, firea ta. Ești în întregime controlat de firile tale satanice. Nu ai nicio putere asupra a ceea ce spui și faci. Nu poți spune ceea ce gândești cu adevărat sau să spui adevărul, chiar dacă vrei s-o faci; nu poți practica adevărul, chiar dacă dorești s-o faci; nu poți îndeplini responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești, chiar dacă ai vrea s-o faci” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nu practicam adevărul și nu apăram lucrarea bisericii, fiindcă eram înșelătoare, egoistă și demnă de dispreț prin natura mea. M-am gândit cum știam că Jocelyn nu urma principiile numindu-l pe Eli și apoi cum el compromitea lucrarea bisericii întrucât nu făcea nicio lucrare reală. Am văzut toate astea limpede ca lumina zilei și am știut că ar trebui să semnalez aceste lucruri, că asta ar fi util pentru lucrarea bisericii și că ar ajuta intrarea în viață a tuturor, dar niciodată nu mi-am făcut curaj să iau atitudine și să spun ceva. Apoi, când conducătorul meu de grup a luat inițiativa, mi-am scris în cele din urmă părerile, însă când am aflat că el le transmisese direct conducătoarei, am fost nemulțumită și mi s-a părut că mă demascase. Îmi storceam creierii, calculând cum să mă protejez astfel încât să nu risc să pierd nimic. Mă conduceam după filosofiile satanice „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct”, „Oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli” și „Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată”. Lucrurile astea îmi controlau gândurile, ținându-mă legată sub vraja lor și făcându-mă vicleană și înșelătoare. Deși aveam credință și citeam cuvintele lui Dumnezeu, în inima mea nu era absolut niciun loc pentru Dumnezeu. De-abia dacă puteam să spun un singur lucru cinstit ori să fac lumină asupra unei situații reale. Eram trepădușul Satanei, ducând o existență jalnică. Eram egoistă, demnă de dispreț și nu aveam niciun strop de umanitate. Chiar că-L făcea pe Dumnezeu să mă deteste. Am simțit un regret incredibil și am spus în gând o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt așa de egoistă și înșelătoare! Nu mi-am asumat nicio responsabilitate când am văzut o problemă, nu practicam adevărul și nu apăram lucrarea bisericii. Trăiesc într-un mod atât de jalnic! Dumnezeule, nu mai vreau să trăiesc astfel. Vreau să practic adevărul și să Te mulțumesc.” După rugăciune am simțit ceva mai multă încredere și nu mi-am mai făcut griji cum ar putea reacționa Jocelyn după citirea raportului meu.

Crezusem că, după citirea rapoartelor noastre asupra problemelor ei, Jocelyn își va da seama că încălca principii numindu-l pe Eli, dar nu a reflectat asupra ei înseși și nu l-a demis prompt. Am descoperit, de asemenea, că nu se ocupa, de fapt, de problemele proiectelor care mergeau încet sau erau ineficiente. Mi-am zis: „Nu poate accepta adevărul și nu poate face nicio lucrare reală, deci, pe baza principiilor de discernere a conducătorilor falși, pare foarte probabil că ea e exact așa.” Am vrut să raportez lucrul acesta superiorilor, însă iarăși am ezitat, gândindu-mă: „Și dacă ar afla, ce ar crede despre mine? Dacă nu e demisă, ci rămâne conducătoare, ar căuta oare pretexte să mă persecute? Dă-i pace! Faptul că refuză să se schimbe ori să facă lucrare reală e problema ei, așa că eu trebuie doar să-mi fac bine propria datorie și să văd cum merg lucrurile.” Am lăsat deci chestiunea așa cum era.

Peste puțin timp am auzit că un conducător de la altă biserică fusese demascat ca antihrist și dat afară. Făcuse destul de mult rău cât fusese conducător și toți au văzut asta, dar nimeni nu a îndrăznit să vorbească. Nici măcar o persoană din toată biserica nu l-a raportat și nici după ce a fost demascat și dat afară, tot n-au scos la lumină relele pe care le făcuse el. Doar au dat vina pe alții, pretinzând că n-au știut. Cu toții îl acopereau pe acel antihrist și erau de partea lui, împotrivindu-I-se lui Dumnezeu prin faptul că se purtau ca niște complici ai Satanei, ceea ce jignea cu adevărat firea lui Dumnezeu. Ca urmare, întreaga biserică a fost izolată ca să reflecteze asupra lor înșiși. Asta m-a impresionat foarte tare și mi-a amintit de niște cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă în biserică nu este niciun om dispus să practice adevărul și nimeni care să poată rămâne ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu, atunci acea biserică ar trebui să fie complet izolată, iar legătura sa cu alte biserici ar trebui tăiată. Lucrul acesta se numește «îngroparea morții»; înseamnă respingerea Satanei. Dacă într-o biserică există mai mulți tirani locali, urmați de niște «muște mărunte» care nu au niciun fel de discernământ, și dacă oamenii dintr-o asemenea biserică tot nu pot să respingă constrângerile și manipularea acestor tirani după ce au văzut adevărul, atunci toți acești nesăbuiți vor fi eliminați în final. Deși se poate ca aceste muște mărunte să nu fi făcut nimic teribil, ele sunt și mai înșelătoare, și mai șirete, și toți cei asemenea lor vor fi eliminați. Nu va rămâne niciunul! Aceia care îi aparțin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparțin lui Dumnezeu vor merge cu siguranță în căutarea adevărului; lucrul acesta este hotărât de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să fie aprovizionați și să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu ar favoriza pe nimeni. Dacă ești un diavol, atunci ești incapabil să practici adevărul; dacă ești un om care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana. Acest lucru este de netăgăduit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am perceput ceva din firea Lui măreață, dreaptă, care nu tolerează jignire și din mânia Lui față de cei care nu pun în practică adevărul. Deși la suprafață părea că n-au făcut ceva cu adevărat rău, ei au asistat în timp ce antihristul făcea rău și n-au făcut nimic pentru a-l raporta sau demasca. I-au permis antihristului s-o ia razna, distrugând lucrarea bisericii, și n-au ridicat un deget. Îl acopereau pe antihrist și erau complicii Satanei. Asta însemna că luau parte la răul făcut de antihrist și jigneau grav firea lui Dumnezeu. Nu eram eu exact la fel? Citisem atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu și dobândisem un oarecare discernământ. Am văzut cum conducătoarea nu urma principiile în selectarea personalului, că nu putea accepta adevărul și, mai mult, că nu făcea lucrare reală, ceea ce deja fusese o piedică în lucrarea bisericii. Am văzut că era o conducătoare falsă, dar m-am temut că aș ofensa-o și că m-ar persecuta, așa că am lăsat lucrurile să degenereze pentru că nu mă afecta personal. Mi se părea că era treaba ei dacă se schimba sau nu și nu avea nimic de-a face cu mine. Mă bucurasem de așa de multă hrană de la Dumnezeu, dar tot am mușcat mâna ce m-a hrănit și am stat de partea Satanei. Am văzut cum sunt compromise interesele bisericii, și totuși n-am făcut nimic. Nu eram întocmai ca Satana? Chiar dacă îndeplineam o datorie, Dumnezeu urmărea fiecare mic lucru pe care îl făceam. Știam că, dacă nu mă căiam, aveam să fiu detestată și eliminată de El. Era un gând înspăimântător pentru mine. M-am rugat și m-am căit imediat înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am văzut o conducătoare falsă purtându-se într-un mod care nu e în acord cu principiile și perturbând lucrarea bisericii, însă nu am demascat-o și nu am raportat-o, doar ca să mă pot proteja pe mine însămi. Am fost complicele Satanei. Sunt atât de răzvrătită și detestabilă! Dumnezeule, vreau să mă căiesc înaintea Ta!”

Apoi m-am întrebat: „De ce mi-a fost așa de frică să raportez problemele conducătoarei? De ce anume m-am temut, de fapt?” În rugăciunile și căutarea mea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să înțeleg mai bine problema. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește modul de tratare a unui conducător sau lucrător? Dacă ceea ce face un conducător sau un lucrător este bine și în acord cu adevărul, atunci poți să i te supui; dacă ceea ce face este greșit și în dezacord cu adevărul, atunci nu ar trebui să i te supui și poți să îl dai în vileag, să i te opui și să ai o opinie diferită. Dacă nu este capabil să facă lucrare concretă sau face fapte rele care provoacă o tulburare a lucrării bisericii și este dezvăluit ca fiind un conducător fals, un lucrător fals sau un antihrist, atunci tu poți să îl discerni, să îl dai în vileag și să îl raportezi. Însă, unii dintre aleșii lui Dumnezeu nu înțeleg adevărul și sunt deosebit de lași; se tem să nu fie suprimați și chinuiți de conducători falși și antihriști, așa că nu îndrăznesc să respecte principiile. Ei spun: «În cazul în care conducătorul mă dă afară, sunt terminat; dacă îi pune pe toți să mă dea în vileag sau să se lepede de mine, atunci nu voi mai putea să cred în Dumnezeu. Dacă sunt exclus din biserică, atunci Dumnezeu nu mă va mai vrea și nu mă va mântui. Iar credința mea nu va fi fost în van?» Nu este ridicolă o astfel de gândire? Au astfel de oameni o credință autentică în Dumnezeu? Un conducător fals sau un antihrist L-ar reprezenta pe Dumnezeu atunci când te exclude? Când un conducător fals sau un antihrist te chinuie și te exclude, aceasta este lucrarea Satanei și nu are nimic de-a face cu Dumnezeu; când oamenii sunt îndepărtați sau excluși din biserică, acest lucru este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu doar când există o decizie comună luată de biserică și de toți aleșii lui Dumnezeu și când îndepărtarea sau excluderea este pe deplin în conformitate cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii ale cuvintelor lui Dumnezeu. Cum ar putea faptul de a fi exclus de un conducător fals sau de un antihrist să însemne că nu poți fi mântuit? Aceasta reprezintă persecuția Satanei și a antihristului și nu înseamnă că nu vei fi mântuit de Dumnezeu. Depinde de Dumnezeu dacă poți fi mântuit sau nu. Nicio ființă umană nu este calificată să decidă dacă poți fi mântuit de Dumnezeu. Trebuie să îți fie clar acest lucru. Iar a-ți trata excluderea de către un conducător fals sau un antihrist drept a fi exclus de Dumnezeu – nu înseamnă asta să Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu? Ba da. Și nu înseamnă doar să Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu, ci și să te răzvrătești împotriva Lui. Este și un fel de blasfemie față de Dumnezeu. Iar a-L înțelege greșit pe Dumnezeu în acest fel nu este un lucru ignorant și nesăbuit? Când un conducător fals sau un antihrist te exclude, de ce nu cauți adevărul? De ce nu cauți pe cineva care înțelege adevărul, ca să dobândești un oarecare discernământ? Și de ce nu raportezi acest lucru superiorilor ierarhici? Asta dovedește că tu nu crezi că adevărul domnește suprem în casa lui Dumnezeu, arată că nu ai o credință autentică în Dumnezeu, că nu ești o persoană care crede în Dumnezeu cu adevărat. Dacă ai încredere în atotputernicia lui Dumnezeu, de ce te temi de represaliile unui conducător fals sau ale unui antihrist? Pot ei să-ți decidă soarta? Dacă ești capabil de discernământ și detectezi că acțiunile lor sunt contrare adevărului, de ce nu ai părtășie cu aleșii lui Dumnezeu, care înțeleg adevărul? Ai gură, de ce nu îndrăznești să vorbești? De ce te temi atât de mult de un conducător fals sau de un antihrist? Asta dovedește că ești un laș, un neisprăvit și un lacheu al Satanei. Dacă, atunci când ești amenințat de un conducător fals sau un antihrist, nu îndrăznești să-l raportezi superiorilor, acest lucru arată că ai fost deja prins de Satana și că ai aceeași inimă ca el; nu înseamnă asta că-l urmezi pe Satana? Cum ar putea să fie o astfel de persoană unul dintre aleșii lui Dumnezeu? Este, pur și simplu, o scursură” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul trei: Ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul”). „Toate lucrările sau cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu destinația omenirii vor trata oamenii conform esenței fiecărui individ; nu va exista nici cea mai mică eroare și nu se va face nicio greșeală. Sentimentele sau înțelesul uman se amestecă doar atunci când oamenii lucrează. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El cu siguranță nu aduce acuzații false împotriva niciunei ființe create” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). După ce am citit asta, am înțeles că nu am îndrăznit să raportez problema conducătoarei fiindcă perspectiva mea era complet falsă. Credeam că un conducător putea să-mi determine viitorul și soarta, prin urmare dacă ofensam un conducător, iar el mă persecuta și nu mă mai lăsa să îndeplinesc o datorie, atunci aveam să-mi pierd orice speranță de mântuire. Vedeam conducătorii ca fiind chiar mai presus de Dumnezeu. Cum mă puteam numi credincioasă? Soarta omului e în mâinile lui Dumnezeu. Finalul meu și faptul dacă pot fi mântuită sunt întru totul la latitudinea lui Dumnezeu. Nu sunt hotărâte de nicio făptură umană. Chiar dacă în trecut fusesem tratată nedrept pentru că am semnalat probleme în lucrarea unui conducător, mai târziu, frații și surorile au realizat că el era un antihrist și a fost înlăturat din biserică. Nu-mi pierdusem șansa la mântuire fiindcă am suferit temporar de pe urma persecuției nedrepte din partea unui antihrist, ci chiar am dezvoltat discernământ în legătură cu antihriștii și am tras niște învățăminte. Există frați și surori care demască și raportează antihriști și conducători falși pentru a proteja lucrarea bisericii, iar apoi antihriștii și conducătorii falși îi persecută și se iau de ei. Unii chiar sunt dați afară din biserică, dar, fiindcă au credință adevărată și continuă să răspândească Evanghelia și să-și facă datoria, ei tot au lucrarea Duhului Sfânt și călăuzirea lui Dumnezeu. Mai pot pregăti fapte bune și pot fi mântuiți. Când antihriștii sunt expuși și îndepărtați, atunci ei sunt lăsați înapoi în biserică. Asta mi-a arătat că Dumnezeu e drept și că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu cârmuiește peste toate lucrurile. M-am gândit iar la biserica aceea, unde nici măcar o persoană nu l-a demascat pe antihrist și toți au închis ochii la faptele lui rele, ignorând ceea ce nu-i afecta personal, dând antihristului frâu liber să perturbe biserica. Deși nu au fost persecutați și au putut să-și facă mai departe datoria în biserică, ei țineau cu antihristul, opunându-I-se lui Dumnezeu. Până la urmă, întreaga biserică a fost urâtă, disprețuită și respinsă de Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, am ajuns să cred că a nu raporta antihriștii și conducătorii falși înseamnă să-l aperi pe Satana și să le faci rău aleșilor lui Dumnezeu și că a nu-i raporta când tulbură lucrarea bisericii jignește firea lui Dumnezeu. Mi-a fost puțin teamă și chiar m-am disprețuit. Asta mi-a dat motivația să pun adevărul în practică.

M-am gândit la pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău, și nu ține cont de interesele tale personale. Trebuie mai presus de toate să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. Ar trebui să fii atent la intențiile lui Dumnezeu și, mai presus de toate, să te gândești dacă au existat sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost devotat, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din toată inima la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de a practica. În confruntarea cu această problemă, trebuia să pun pe primul plan interesele bisericii, trebuia să le dau lor prioritate și să mă răzvrătesc în mod conștient împotriva motivațiilor mele greșite. Trebuia să încetez să-mi pun pe primul plan interesele personale. Așa că am scris în detaliu problemele pe care le văzusem și m-am pregătit să le raportez unui superior. Chiar atunci, alte câteva colege mi-au spus că și ele observaseră că Jocelyn nu făcea lucrare reală, nu rezolvase probleme vechi din biserică, promova oameni cum avea chef și tot refuza să-i demită pe unii care aveau calibru slab, care erau incompetenți în lucrarea lor și care de mult fuseseră superficiali în datorie, folosind scuza că nu putea găsi niciun candidat potrivit. Lucrul acesta afectase mult lucrarea bisericii. Conform principiilor, Jocelyn era o conducătoare falsă. Așadar, am scris o scrisoare raportând-o împreună și i-am trimis-o unui conducător.

Mai târziu, superiorii au examinat situația și au descoperit că Jocelyn nu făcea niciodată lucrare reală, era dictatorială în abordare și se folosea de statutul ei pentru a-i constrânge pe alții. A fost identificată drept conducătoare falsă și înlăturată din funcție. Eli a fost găsit și el nepotrivit ca supraveghetor al lucrării de udare și a fost desemnat pentru altă datorie. Sentimente de tot felul au irupt în mine când am văzut cum se sfârșise. Am văzut că în casa lui Dumnezeu chiar stăpânesc Hristos și adevărul și m-am simțit mai încrezătoare să pun adevărul în practică. Am fost copleșită de recunoștință față de Dumnezeu. Sunt foarte recunoscătoare pentru luminarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, care mi-au permis să mă eliberez treptat de controlul și lanțurile acelor filosofii satanice și să-mi iau inima-n dinți să practic adevărul, să raportez un conducător fals și să trăiesc cu puțină demnitate!