de Su Wen, China

Când eram mică, familia mea era adesea disprețuită pentru că nu aveam mulți frați și surori. Pe atunci, părinții mei îmi spuneau adesea: „Cea mai bună și mai stabilă meserie este cea de doctor. Nu doar că au salarii mari, dar sunt și foarte respectați.” De fiecare dată când venea un doctor în satul nostru, era întotdeauna întâmpinat călduros și tratat cu cel mai mare respect. Simțeam o admirație și o invidie profunde față de acei doctori și îmi spuneam că trebuie să muncesc din greu ca, într-o zi, să pot și eu să devin doctoriță, să mă arăt cu mândrie în satul nostru și să fiu respectată. După aceea, m-am îngropat în cărți și m-am dedicat studiilor. Eforturile mele asidue au fost răsplătite mai târziu, când am dat examen la Academia de Medicină Chineză din provincie. După ce am absolvit, am obținut un post ca medic la spitalul județean, așa cum îmi dorisem. De atunci încolo, a fost ca și cum trecusem la un nivel superior în viață. Nu doar că aveam un salariu bun, dar toți colegii mă invidiau și mă admirau, prietenii, rudele și cunoștințele veneau mereu să mă caute când erau bolnavi și, ori de câte ori mă întorceam în satul meu, eram întâmpinată cu căldură și respect. Părinții mei simțeau, de asemenea, un sentiment de mândrie. Îmi plăcea foarte mult să fiu respectată în acest fel și era un mare impuls pentru vanitatea mea. Simțeam că toate sacrificiile mele dăduseră, în sfârșit, roade. Pe măsură ce am dobândit mai multă experiență, am întâlnit mulți oameni bogați și influenți care sufereau de tot felul de boli ce le provocau suferințe de nedescris. Unii dintre ei veneau cu boli grave, acute, însă doctorii nu puteau decât să-i privească neajutorați cum mureau. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc că viețile noastre sunt foarte fragile și neajutorate în fața morții. Asta mi-a dat un sentiment ciudat de gol spiritual. Am început să mă întreb care este sensul vieții și pentru ce trăiesc. La sfârșitul anului 1998, mulți oameni au părăsit spitalele de stat și au deschis cabinete private. M-am gândit că, dacă aș fi continuat să lucrez la spital, aș fi rămas cu salariul meu de atunci, așa că, dacă voiam să avansez și să câștig mai mulți bani, trebuia să devin propria mea șefă. Așadar, am renunțat la postul de la spital și mi-am deschis propria clinică.

Apoi, în 2000, am auzit Evanghelia zilelor de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am văzut că Dumnezeu spunea: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o ființă creată?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că viața și moartea omului sunt în mâinile lui Dumnezeu și nimeni nu-și controlează propria soartă. Când numărul de ani pe care ți i-a dat Dumnezeu a ajuns la sfârșit, nu contează câți bani, câtă putere sau câtă influență ai. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și trăind viața bisericească, mi-am dat seama, de asemenea, că nu puteam doar să urmăresc lucrurile materiale, un statut înalt și plăcerile trupești. Cel mai important lucru era să îmi îndeplinesc datoria de ființă creată și să urmăresc adevărul, acumularea de fapte bune și dobândirea mântuirii. Așa că mi-am asumat datoria pe care o puteam face în biserică. Participam la adunări și aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu frații și surorile și mă simțeam împlinită și fericită. La început, conduceam doar o mică adunare de grup și nu eram atât de ocupată. Mai târziu, am fost aleasă să slujesc drept conducătoare de biserică. Știam că aceasta era o înălțare din partea lui Dumnezeu și că El îmi dăduse această șansă de a primi instruire și a dobândi adevărul. Mă bucurasem atât de mult de hrana cuvintelor lui Dumnezeu, așa că ar fi trebuit să am conștiință și să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. Dar știam, de asemenea, că a fi conducător presupunea multă muncă și o mare responsabilitate și că trebuia să mă consum tot timpul. Asta ar însemna că nu aș mai putea lucra în clinica mea. Muncisem jumătate din viața mea pentru acel post, așa că ezitam în fața perspectivei de a renunța pur și simplu la el. Mă tot gândeam și mă simțeam atât de nehotărâtă și de chinuită. În mijlocul agoniei mele, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acum mă simt groaznic în această situație. Nu vreau să pierd această datorie, dar statura mea este mică și nu pot depăși slăbiciunea trupului meu. Te rog, călăuzește-mă și dă-mi credință și putere.”

În mijlocul căutării, m-am gândit la ce spune Dumnezeu: „Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale.” Am căutat în grabă următorul pasaj pentru a-l citi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la intențiile lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? […] De aceea, ar trebui să fiți atenți la povara lui Dumnezeu aici și acum. Nu trebuie să așteptați ca firea dreaptă a lui Dumnezeu să fie revelată tuturor oamenilor înainte ca voi să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu. Nu ar fi prea târziu atunci? Acum este momentul prielnic să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale, așa cum Moise nu a putut să pătrundă în țara bună a Canaanului și a regretat acest lucru tot restul vieții sale, murind plin de remușcări” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că doar aceia care sunt atenți la intențiile lui Dumnezeu și acceptă însărcinarea dată de El vor avea mai multe oportunități de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Cei care nu sunt dispuși să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu sunt egoiști și nu vor fi desăvârșiți de El. Lucrarea de evanghelizare a intrat într-o perioadă-cheie de expansiune majoră, iar faptul că biserica mi-a dat o datorie atât de importantă era darul excepțional al unei favori și al unei înălțări din partea lui Dumnezeu. Și totuși, nu eram atentă la intențiile lui Dumnezeu ci, în schimb, mă preocupam doar de trupul meu și de a face bani pentru a câștiga respectul altora. Cât de lipsită de scrupule eram! Oare nu-L urmam și nu credeam în Dumnezeu, nu Îi mâncam și nu Îi beam cuvintele și nu-mi făceam datoria pentru a dobândi adevărul și mântuirea? Dumnezeu îmi dăduse o mare oportunitate de a primi instruire și de a dobândi adevărul prin această datorie. Nu aș fi o proastă dacă nu o accept? Dacă, până să fiu eu de acord să-mi accept datoria, lucrarea lui Dumnezeu se va fi încheiat deja, mi-aș rata șansa. Atunci aș regreta amarnic. Aș fi ca Moise, care a putut să vadă Canaanul de la distanță, dar nu a putut să intre și a regretat apoi întreaga sa viață. Trebuia să mă supun lui Dumnezeu și să accept datoria mai întâi. Puteam găsi pe cineva care să mă înlocuiască la clinică pentru moment. După ce m-am hotărât, am acceptat datoria de conducere.

După aceea, mi-am dedicat majoritatea timpului datoriei mele și, dacă aveam timp liber, mă duceam repede la clinică. La început, am reușit să păstrăm pacienții, dar pe măsură ce timpul trecea și eu deseori nu eram la clinică, oamenii au început să meargă în altă parte, pentru că nu mă puteau vedea. Clinica noastră a primit din ce în ce mai puțini pacienți și de-abia mai rezistam. Obișnuiam să am un standard de viață ridicat, eram stimată și admirată de ceilalți, iar prietenii și rudele veneau mereu cu toții la mine când aveau probleme, dar acum toți prietenii și rudele mă criticau, spunând că eram neglijentă în gestionarea clinicii și că nu înțelegeau ce fac eu toată ziua. Au avut o atitudine mult diferită față de mine după aceea. Gândindu-mă la cum fusesem cândva respectată și admirată și cum ajunsesem acum subiectul batjocurii tuturor, simțeam un tumult de emoții – un sentiment greu de descris. Mă gândeam: „Nu e vorba că nu am abilitatea de a face bani. Am aptitudinile necesare, așa că sigur aș avea mulți pacienți dacă aș gestiona lucrurile bine. Aș putea trăi din nou acel stil de viață cu un confort material ridicat, aș recăpăta respectul și admirația celorlalți și aș trăi o viață plină de prestigiu.” Luam în considerare și că nu credeam în Dumnezeu de mult timp, că statura mea era mică și că nu înțelegeam prea mult adevăr, așa că poate trebuia pur și simplu să fac o datorie care să corespundă abilităților mele. Voiam să trec la o datorie mai puțin solicitantă. Atunci aș fi avut mai mult timp pentru munca mea, și nici datoria, nici clinica nu ar fi fost afectate. Totuși, după aceea, am încetat să mai port o povară în datoria mea. Am devenit superficială în datoria mea și participam la adunări doar de formă. Îmi amintesc că, în timpul unei adunări, nu mă puteam gândi la nimic altceva decât la clinica mea. Câți pacienți primisem în acea zi? S-au prezentat cei care își făcuseră programare? Pentru a-mi face mai mult timp să mă ocup de clinică, nu am înțeles situația în profunzime înainte de a-mi scrie raportul și i-am înmânat conducătorului meu superior doar un raport scurt. Din cauza lipsei de detalii, a trebuit să-l refac. În plus, nu mi-am asumat responsabilitatea pentru lucrarea de udare. Unii nou-veniți chiar au plecat pentru că nu erau udați. Conducătorul superior a avut părtășie și a încercat să mă ajute cu această problemă de mai multe ori și mă simțeam foarte vinovată, rugându-mă lui Dumnezeu de mai multe ori și luându-mi angajamentele de a mă răzvrăti împotriva trupului meu și de a-mi face datoria corespunzător, dar întotdeauna eram inevitabil distrasă de clinica mea. Continuam să-mi iau angajamente înaintea lui Dumnezeu și apoi să mi le încalc și mă îndepărtam tot mai mult de El. Adesea mă simțeam inexplicabil de goală pe dinăuntru și înfricoșată. De mai multe ori voisem să abandonez clinica, dar apoi mă gândeam cum ar fi trebuit să revin la situația în care oamenii mă disprețuiau și, pur și simplu, nu eram în stare să o fac. Văzând că nu puteam să-mi îndrept starea și că aceasta întârzia lucrarea, conducătorul superior m-a demis.

Am fost foarte supărată după ce am fost demisă. Mâncasem și băusem atât de mult din cuvintele lui Dumnezeu și știam clar că urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei mele erau calea cea dreaptă în viață, dar nu puteam să renunț la clinică și nu puteam să îmi fac bine datoria. Mă simțeam foarte vinovată și consideram că îi datorez atât de mult lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, sunt atât de răzvrătită și atât de îndatorată Ție! O, Dumnezeule, Te rog să mă eliberezi de lanțurile averii, pentru a-mi putea face bine datoria și pentru a-Ți răsplăti dragostea.” După rugăciune, mi-am amintit titlul unui capitol din cuvintele lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?” M-am întrebat: „Cui îi sunt credincioasă? Îi sunt credincioasă lui Dumnezeu?” Apoi am citit un pasaj din acest capitol: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră, atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră fire nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, ați face această alegere și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au ezitat între bine și rău? În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, armonie și ruptură, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținuți și a fi marginalizați și așa mai departe – sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut. Între o familie armonioasă și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când alegeți între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre sunt atât de nepregătite pentru a fi înmuiate. În mod surprinzător, sângele inimii pe care l-am consumat vreme de atâția ani nu Mi-a adus decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită tuturor. Cu toate acestea, insistați să căutați lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Așadar, care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima? În acest moment, ce alegeți? […] Și Eu sper să uit evenimentele din trecutul vostru, cu toate că acest lucru este foarte greu de înfăptuit. Totuși, am o metodă foarte bună de a face asta: lăsați viitorul să înlocuiască trecutul și permiteți umbrelor din trecutul vostru să fie înlocuite cu sinele vostru adevărat de astăzi. Așadar, trebuie să vă deranjez să faceți din nou alegerea: cui, mai exact, îi sunteți loiali?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat adânc. Oare aceste cuvinte nu expuneau starea mea actuală, situația în care mă aflam? Știam foarte bine că, fiind credincioasă, trebuia să urmăresc adevărul și să-mi fac bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Însă, de fiecare dată când trebuia să aleg între datoria mea și clinică, viața bună, a fi respectată și alte preocupări trupești, mereu le alegeam inevitabil pe aceasta din urmă. Mă temeam că oamenii urmau să mă disprețuiască dacă nu puteam să îmi păstrez clinica. În acești ani, la suprafață, am dat mereu impresia că îmi îndeplinesc datoria, dar nu am renunțat niciodată la dorința de faimă și câștig și m-am gândit constant la cum să fac mulți bani. Ca atare, mi-am tratat datoria cu superficialitate, făcându-mi-o doar de formă; nu mă descurcam bine în niciunul dintre roluri, ceea ce mă făcea să mă simt foarte obosită și secătuită emoțional. Acest lucru a avut un efect foarte negativ asupra lucrării bisericii și mi-a adus, de asemenea, pierderi în viață. Am înțeles că nu Îi eram credincioasă lui Dumnezeu, ci mai degrabă lucrurilor satanice, precum trupul meu și ambiția mea. În acea perioadă, mă rugam adesea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acum sunt dispusă să renunț la clinica mea pentru a urmări adevărul și a-mi îndeplini corespunzător datoria. Te rog să îmi dai credința de a vinde curând clinica!” Pe lângă rugăciune, am început să-i explic toate acestea soțului meu pentru a pregăti vânzarea clinicii.

În 2011, mulțumită înălțării oferite de Dumnezeu, am fost aleasă din nou conducătoare de biserică. Știam că Dumnezeu îmi dădea o altă șansă. M-am gândit la cum regretam și mă simțeam datoare lui Dumnezeu pentru că mă concentrasem pe munca la clinică și am luat hotărârea să fiu mai cooperantă de data aceasta. M-am dedicat rapid datoriei și, indiferent care era situația la clinică, nu m-am lăsat distrasă și am încercat să găsesc pe cineva care să o preia. Dar când au întocmit contractul și erau pe cale să-l semneze, am avut unele rezerve. Investisem jumătate din viața mea în această clinică. Mă gândeam la cât de mult muncisem de la o vârstă fragedă, la greutățile pe care le depășisem pentru a-mi îndeplini visul de a deveni medic. Dacă vindeam clinica, m-aș fi despărțit de viața pe care mi-o dorisem odată. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai puțin dispusă să renunț. Mă simțeam extrem de goală pe dinăuntru. Atunci am dat peste următoarele pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să vă limpeziți mințile! Ce ar trebui să fie lepădat, care sunt comorile tale, care sunt slăbiciunile tale fatale, care sunt obstacolele tale? Gândește-te mai mult la aceste întrebări în spiritul tău și ai părtășie cu Mine! Ceea ce vreau este ca inimile voastre să Mă admire în tăcere; nu vreau să Mă slujiți cu vorba” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 8). „Ca persoane normale și care urmăresc iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață cu cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate să trăiască o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). „Trebuie să ai aceleași aspirații și conștiință precum Petru; viața ta trebuie să fie plină de semnificație și nu trebuie să te joci cu tine însuți. Ca ființă umană și ca persoană care Îl urmează pe Dumnezeu, trebuie să poți lua în considerare cu atenție cum îți tratezi viața, cum ar trebui să te oferi lui Dumnezeu, cum ar trebui să ai o credință mai semnificativă în Dumnezeu și cum, din moment ce Îl iubești pe Dumnezeu, ar trebui să-L iubești într-un mod care este mai pur, mai frumos și mai bun” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că statutul lumesc, averea și plăcerile trupului pe care omul le urmărește nu sunt scopuri demne de urmat. Numai venind înaintea Creatorului, îndeplinindu-ne bine îndatoririle ca ființe create, urmărind adevărul, eliberându-ne de firile satanice corupte și, în cele din urmă, dobândind mântuirea lui Dumnezeu și devenind oameni ai Împărăției Sale, numai acesta este adevăratul viitor și constituie cea mai plină de sens și valoroasă viață. Chiar dacă clinica mea devenea foarte aglomerată și făceam mulți bani, câștigam mai mult respect și trupul meu era în cele din urmă satisfăcut, dacă pierdeam adevărul și viața și mântuirea lui Dumnezeu, și nu obțineam aprobarea și recunoașterea lui Dumnezeu, atunci totul ar fi fost în zadar. Când vin dezastrele, nicio sumă de bani și nici respectul altora nu ne va salva. Urmărirea acestor lucruri nu are niciun sens și nicio valoare. Exact cum a spus Domnul Isus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). Totuși, mi-am pus toată energia în urmărirea bogăției, a faimei și a câștigului și le-am căutat obsesiv. Am crezut că numai având aceste lucruri puteam trăi o viață valoroasă. Indiferent cât a trebuit să sacrific sau câtă energie a trebuit să investesc, nu m-am plâns niciodată. Am fost atât de oarbă, de nesăbuită și de neprevăzătoare! M-am gândit la Petru. Părinții lui voiau ca el să intre în politică, dar Petru a ales să-și dedice viața urmării lui Dumnezeu. El căuta să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu și, în cele din urmă, a fost desăvârșit de Dumnezeu și a câștigat lauda Creatorului. Petru a trăit cea mai valoroasă și mai plină de sens viață. Știam că trebuie să fac ca Petru, trebuia să renunț la urmărirea acestor lucruri lumești, să urmăresc adevărul și să îmi fac bine datoria. De aceea, nu m-am mai simțit ezitantă. Când am semnat acel contract, am simțit ca și cum o povară incredibilă îmi fusese luată de pe umeri și m-am simțit ușurată și relaxată. După aceea, am dat totul pentru a-mi îndeplini datoria.

Într-o zi din 2015, m-a sunat un coleg de la spitalul unde lucrasem. Mi-a spus că directorul unui spital privat deschide un azil de bătrâni care va avea cel mai bun rating din județ și m-a întrebat dacă aș vrea să lucrez acolo. La momentul acela, am refuzat imediat. Dar apoi, câteva zile mai târziu, directorul m-a sunat personal și mi-a spus că dacă veneam și lucram pentru el, urma să-mi dea o cameră proprie pentru a locui, un salariu de 3000 de yuani pe lună și că soțul meu putea să se recupereze gratuit acolo, după atacul cerebral. Practic, am fi trăit fără a avea cheltuieli și, pe lângă asta, puteam câștiga 3000 de yuani fără nici o altă condiție. Începusem să mă îndoiesc de răspunsul meu anterior și i-am spus că mă mai gândesc. În acea noapte, m-am răsucit și zvârcolit în pat și nu am putut adormi. Dacă refuzam oferta, aș fi pierdut o oportunitate extraordinară, dar dacă o acceptam, nu aș mai fi putut să-mi fac datoria. M-am gândit la cât de greu și dureros a fost în trecut, când îmi împărțeam timpul între clinică și datoria mea. Dumnezeu sacrificase atât de mult pentru mine, trebuia să încetez cu ezitările și să nu mai privesc înapoi. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). După ce am meditat asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-a devenit clar: ceea ce la suprafață părea doar un apel telefonic normal între foști colegi era de fapt o luptă spirituală. Satana încerca să mă ispitească și Dumnezeu mă punea la încercare pentru a vedea ce voi face. M-am gândit la modul în care, atunci când soția lui Lot a fost salvată din Sodoma de către îngeri, a fost transformată într-un stâlp de sare pentru că a continuat să se gândească la posesiunile ei și să se uite înapoi. Îmi fusese destul de greu să mă eliberez din ghearele Satanei, nu puteam să devin un simbol al umilirii precum soția lui Lot. Dându-mi seama de acest lucru, am respins cu fermitate oferta.

Mai târziu, am început să reflectez de ce am fost distrasă de aceste ispite. Știam foarte clar că urmărirea acestor lucruri era lipsită de sens și de valoare, dar totuși mă simțeam foarte nehotărâtă și nu mă puteam lepăda de ele. Care era cauza acestei probleme? În mijlocul căutării mele, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, indiferent de cât de înalte sunt idealurile omului, cât de realiste sau de cuvenite pot fi dorințele lui, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este strâns legat de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru viața fiecărei persoane și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă foarte mult în acord cu noțiunile oamenilor, care nu este deloc radicală, prin care îi face pe oameni să accepte pe neștiute modul lui de viață, regulile lui de trai, și să-și stabilească obiectivele și direcția în viață și, fără să-și dea seama, ajung să aibă ambiții de viață. Indiferent cât de grandioase ar putea să pară aceste ambiții de viață, ele sunt legate inextricabil de «faimă» și de «câștig». Tot ceea ce persoanele importante sau faimoase – de fapt toți oamenii – urmează în viață are legătură doar cu aceste două cuvinte: «faimă» și «câștig». Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, ei pot apoi să le valorifice ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și să se bucure de viață. Ei cred că faima și câștigul sunt un gen de capital pe care îl pot folosi ca să obțină o viață de căutare a plăcerii și de desfătare nesăbuită a trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig la care râvnesc atât, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și mințile lor, tot ceea ce au, viitorul și destinele lor. Ei fac așa cu sinceritate și fără niciun moment de ezitare, ignorând întotdeauna nevoia de a recupera tot ceea ce au predat. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au refugiat astfel în Satana și i-au devenit loiali? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să văd lumina și mi-au permis să îmi dau seama că motivul pentru care am fost atât de nehotărâtă privind abandonarea clinicii era că eram controlată și prinsă în capcana faimei și a câștigului. Satana folosește faima și câștigul pentru a corupe oamenii și îi determină să alerge întreaga viață după faimă și câștig, făcându-i, în cele din urmă, să își sacrifice viața pentru aceste lucruri. Am reflectat asupra faptului că părinții mei mă învățaseră încă din copilărie că singura modalitate de a mă distinge era să obțin un loc de muncă bun. Când am văzut că doctorii au un venit bun și stabil și sunt foarte respectați, mi-am făcut un scop din a deveni medic și am muncit neobosit pentru a atinge acest țel. După ce am intrat în credință și am mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că ar trebui să urmăresc adevărul în credința mea și că goana după bogăție și statut era o căutare deșartă. Dar, pentru că eram înlănțuită de faimă și câștig, tot voiam să îmi realizez visul de a mă distinge chiar și în timp ce îmi îndeplineam datoria. Când am fost forțată să aleg între datoria mea și clinică, am vrut să-mi asum o datorie mai ușoară și am început să-mi fac datoria doar de formă, ceea ce a avut un efect nociv asupra lucrării bisericii. Satana a vrut să mă facă să trăiesc conform acestor gânduri și puncte de vedere, să-mi investesc toată energia în urmărirea averii, a faimei și a câștigului. Ca urmare, nu am avut timp sau energie să urmăresc adevărul și să îmi fac datoria și chiar L-aș fi trădat pe Dumnezeu de dragul faimei și al câștigului, pierzându-mi complet șansa la mântuire. Astfel corupe Satana omenirea. Oamenii faimoși își petrec întreaga viață năzuind la faimă și câștig, dar când, în cele din urmă, obțin aceste lucruri, nu pot umple golul spiritual din inimile lor și devin din ce în ce mai depravați. Unii dintre ei ajung chiar să recurgă la droguri pentru a urmări acea stare de euforie, iar unii se sinucid. M-am gândit la un fost coleg de-ai mei care, deși era oarecum faimos în spitalul său, tot nu era mulțumit și și-a deschis propriul spital privat. Dar mai târziu, fiindcă a cauzat moartea unui pacient, nu numai că și-a pierdut toate economiile câștigate cu greu, ci și familia pacientului a stipulat că trebuie să poarte haine de doliu și să stea în genunchi pentru mai mult de 10 ore în dricul fostului pacient. În final, reputația lui a fost distrusă și soția și copiii l-au părăsit. Oamenii își petrec întreaga viață urmărind faima, câștigul și respectul, dar ce le oferă, de fapt, aceste lucruri oamenilor? Doar le hrănește vanitatea pe moment și îi face dependenți și obsedați de acel sentiment. Astfel, nu au timp sau energie să-L caute pe Dumnezeu și pierd complet mântuirea din partea Lui. Nu este oare aceasta metoda detestabilă prin care Satana chinuie și devorează omenirea? Lucrarea lui Dumnezeu este deja în stadiul final, Evanghelia Împărăției s-a răspândit în toată lumea și, de îndată ce lucrarea lui Dumnezeu va fi terminată, nu vor mai exista șanse de a crede cum se cuvine în Dumnezeu și de a urmări adevărul! Nu a mai rămas mult timp pentru a urmări adevărul și a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și, chiar dacă am folosi tot timpul nostru în acest scop, obținerea adevărului nu este totuși un lucru ușor. Cum mă așteptam eu să obțin adevărul când dedicam jumătate din timpul meu clinicii și cealaltă jumătate urmăririi adevărului? Fără mântuirea și călăuzirea lui Dumnezeu, nu mi-aș fi dat niciodată seama de toate acestea. Aș fi continuat să fiu chinuită de Satana și mi-aș fi ratat șansa la mântuire dată de Dumnezeu.

Privind înapoi la anii mei de credință, deși trupul meu a suferit într-o anumită măsură când mi-am făcut datoria și poate că nu mai am același prestigiu pe care l-am avut odată, am ajuns să înțeleg unele adevăruri și să știu cum Satana corupe omenirea și ce fel de viață este cea mai valoroasă și plină de sens. Mă simt mult mai liniștită, împăcată și eliberată. Aceasta este un sentiment pe care niciun lucru lumesc nu mi-l putea oferi. Mai târziu, indiferent cum au încercat oamenii să mă tenteze să accept locuri de muncă noi cu beneficii mari, nu am mai stat pe gânduri niciodată. Acum, am ajuns să înțeleg cum goana după faimă și câștig îmi face rău și mi-am abandonat clinica pentru a-mi face datoria. Totul se datorează mântuirii date de Dumnezeu și este cea mai bună alegere pentru mine. Slavă lui Dumnezeu!