de Chen Si, China

De când eram mică, am văzut în ziare și la televizor antreprenoare și femei puternice din toate păturile sociale obținând atât faima, cât și câștigul. Erau atât de încântătoare și le invidiam atât de mult! Speram ca, într-o zi, să devin și eu o antreprenoare de succes, pentru ca prietenii și rudele să mă admire și să aibă o părere foarte bună despre mine. Ce viață minunată și fericită aș avea! Pentru a-mi împlini visul mai curând, în 1997, eu și soțul meu am renunțat la slujbele noastre din fabrică și am pornit într-o nouă aventură, deschizând un magazin de îmbrăcăminte. Mulțumită deschiderii țării către restul lumii și mediului de afaceri dinamic, am câștigat curând niște bani și afacerea noastră s-a stabilizat treptat. Toți prietenii și toate rudele aveau o părere foarte bună despre noi și căutau să ne intre în grații. Dintr-o dată, familia a început să ne simpatizeze pe mine și pe soțul meu. Eram atât de fericită! Dar nu eram mulțumită și voiam să dezvolt și mai mult afacerea, pentru ca, la momentul potrivit, să ne ocupăm locul în lumea afacerilor. Mai târziu, ne-am lansat în vânzări en-gros cu un om de afaceri, dar nu ne-am așteptat să fie un escroc. Drept urmare, ne-am pierdut toate economiile. Nu am avut de ales decât să vindem magazinul și să ne mutăm înapoi în orașul nostru natal. Eram disperată. Dar nu am renunțat niciodată la visul meu de a deveni antreprenoare. Plănuiam să împrumut bani și să revin în afaceri. Nu mi-aș fi putut imagina că, atunci când rudele noastre vor vedea în ce situație dificilă ne aflam, se vor teme că nu vom fi în stare să le returnăm banii, așa că vor refuza să ne ajute. M-am simțit atât de nefericită și de neajutorată! Văzându-mă atât de abătută, soțul meu m-a consolat, spunând: „Nu fi tristă. Știi vorba aceea, «Când ești sărac la oraș, nimănui nu-i pasă de tine, dar când ești bogat la sat, descoperi rude pe care nici nu știai că le ai». Așa de dură este societatea de azi – dacă nu ai bani, până și propriii părinți te disprețuiesc. Prietenii și rudele vor avea o părere bună despre noi doar dacă ne îmbogățim!” Aducându-mi aminte cât de minunate fuseseră lucrurile în comparație cu cât de jenați ne-am simțit când prietenii și rudele ne-au respins, mi-am jurat că voi reveni în afaceri! Am împrumutat bani de la niște prieteni din afara orașului, ba de ici, ba de colo, și am lansat o afacere de brand în sistem de franciză. Mulțumită managementului meu vigilent, afacerea a prosperat treptat. După câțiva ani, aveam mașină, casă și economii. Clienții mei bogați erau foarte entuziasmați de mine, iar soțul meu nu-mi ieșea din cuvânt pentru că eram capabilă să fac bani. Prietenii și rudele au început să mă lingușească din nou, lăudându-mă că sunt o femeie isteață, capabilă și puternică. Deși știam că lingușirile lor nu erau sincere, tot mă bucuram mult de felul în care mă flatau. Lucrurile stăteau diferit acum, că aveam bani, iar faptul că puteam câștiga admirația atâtor oameni îmi satisfăcea din plin orgoliul. Simțeam că toți acei ani de muncă asiduă meritaseră.

Mai târziu, colegii de breaslă au văzut că mă îmbogățeam vânzând produse de marcă, așa că au început și ei să facă același lucru. Am simțit dintr-o dată că se apropie o criză. Pentru a-mi învinge concurenții, trebuia nu numai să îi supraveghez și să mă păzesc de ei, dar și să mă pun bine cu clienții în toate modurile posibile, sunându-i zilnic pentru a mă interesa de ei și organizând diverse promoții pentru a atrage clienți. Afișam zilnic o fațadă falsă, concurând atât pe față, cât și în secret cu colegii mei de breaslă și lingușind clienții. Lăuntric, mă simțeam atât de obosită și de ținută în frâu! La finalul zilei, mă simțeam atât de istovită, că mă durea spatele. Nici nu mai voiam să vorbesc când ajungeam acasă, tot ce voiam să fac era să dorm bine noaptea. Dar când mă întindeam în pat, mă răsuceam de pe o parte pe alta și nu puteam dormi, întrebându-mă ce planuri secrete făceau concurenții împotriva mea și ce eveniment promoțional aș putea organiza pentru a-i întrece. Capul îmi era plin de calcule și de frământări și eram încordată. Din cauza suprasolicitării, sufeream adesea de insomnie. Am luat multe calmante și suplimente nutritive pentru funcționarea creierului, dar fără niciun rezultat. Uneori, adormeam, în cele din urmă, doar ca să mă trezesc speriată de un coșmar. Simțeam adesea un gol și o anxietate inexplicabile. Mă îngrijoram că, dacă aș fi redus ritmul chiar și puțin, concurența ar fi câștigat, iar eu aș fi ieșit de pe piață cu reputația distrusă. Din afară, părea că am succes, dar numai eu știam cât de mult sufeream în sufletul meu. În toiul nopții, mă gândeam adesea: „Să fie aceasta viața fericită după care am tânjit atâția ani?” Mă simțeam nedumerită. Dar tot nu voiam să duc o viață mediocră, fiind privită cu superioritate de alții. Așa că, deși eram epuizată fizic și psihic, tot nu am avut curajul să mă relaxez, nici măcar puțin. Nu voiam decât să dezvolt afacerea. După câțiva ani de management meticulos, marca pe care o gestionam a devenit populară în zona noastră. La ceremoniile de recunoaștere, directorii generali mă invitau chiar să țin un discurs și să vorbesc despre succesele mele. Când stăteam pe podiumul vorbitorilor, auzind ropotele de aplauze și văzând admirația din ochii altora, simțeam că, în sfârșit, visul meu se împlinise. Eram atât de entuziasmată și de fericită! Parcă aș fi fost o vedetă, eram în al nouălea cer și simțeam că toți acei ani de suferință și de muncă asiduă meritaseră. Dar nimeni nu știa cât de epuizată eram și cât de mult suferisem pentru un asemenea succes. Din cauza suprasolicitării, vederea mi s-a deteriorat. Doctorul a spus că am corpul vitros tulbure și cataractă gravă la ambii ochi și că trebuia să mă operez dacă nu voiam să rămân oarbă. Deși câștigasem admirația prietenilor și rudelor, nu aveam alinare pentru durerea și golul interior pe care le simțeam în adâncul sufletului. Din cauză că presiunea concurenței era atât de intensă, mă simțeam adesea încordată. Deși eu și colegii mei de breaslă ne întâmpinam unii pe alții cu zâmbete, în profunzime clocoteau uneltiri și eram cu toții extrem de precauți unii față de alții. Prin urmare, deși industria de care aparțineam era uriașă, nu aveam pe absolut nimeni căruia să mă pot confesa. Trăiam în fiecare zi deghizându-mă și inima mea tânjea după ziua în care aș fi putut duce o viață fericită și relaxată.

În 2007, o soră mi-a mărturisit despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că spusele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul și m-am încredințat că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors. Mi-am dat seama și că Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă pentru a face lucrarea de judecată și a mântui omenirea, și că numai acceptând judecata și purificarea lui Dumnezeu Atotputernic și numai eliberându-ne de firile noastre corupte putem fi mântuiți de Dumnezeu și putem intra în Împărăția Sa. Am auzit un imn din cuvintele lui Dumnezeu care m-a impresionat cu adevărat.

Dumnezeu îți caută inima și duhul

[…]

2  Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El Se simte scârbit de acești oameni care nu au deloc conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea oamenilor. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău și să-ți aducă apă și mâncare, astfel încât să te trezești și să nu mai fii însetat sau înfometat. Când ești epuizat și când simți o parte din mohorârea acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment.

3  El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un „tată”; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta.

4  El a vegheat cu dorință intensă, așteptând o reacție, dar fără a primi un răspuns. Veghea și așteptarea Lui sunt dincolo de orice preț și sunt de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate această veghe și această așteptare sunt nedeterminate și poate sunt pe sfârșite. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”

Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat profund și m-am gândit la parcursul meu extenuant de a conduce o afacere în acești ani. Deși aveam o mașină și o casă și îmi îndeplinisem dorințele, tot mă simțeam neliniștită. Pentru a face și mai mulți bani în fiecare zi, îmi flatam clienții și mă dădeam bine pe lângă ei, iar colegii mei de breaslă și cu mine unelteam unul împotriva altuia și ne înșelam unul pe altul pentru profit; eram epuizată mental și fizic. Afişam o imagine grozavă, dar sufeream atât de mult în interior. Acum, că auzisem chemarea glasului lui Dumnezeu, mă simțeam ca o orfană care rătăcise prin lume mulți ani și care se întorsese, în sfârșit, în îmbrățișarea caldă a mamei ei, unde nu avea să se mai simtă niciodată singură sau neajutorată. La adunări, frații și surorile erau modești și deschiși, având părtășie despre cum înțelegeau ei cuvintele lui Dumnezeu, fiind onești și sinceri unul cu celălalt. Nu existau niciun fel de uneltiri ca în lumea afacerilor, niciun fel de invidie sau de vrajbă. Când întâmpinam dificultăți, frații și surorile aveau părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu, luminându-mi inima și oferindu-mi o cale de practică, făcându-mă să mă simt atât de relaxată și de eliberată! Nu mă mai simțisem niciodată așa. Este minunat să crezi în Dumnezeu!

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă ai cu adevărat conștiință, atunci trebuie să ai o povară, să ai un simț al responsabilității. Trebuie să spui: «Indiferent dacă voi fi cucerit sau desăvârșit, trebuie să aduc mărturia corespunzătoare acestei etape». Fiind o ființă creată, omul poate fi cucerit în totalitate de El și, în final, devine capabil să-L mulțumească pe Dumnezeu, răsplătindu-I dragostea cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și dedicându-se pe deplin Lui. Aceasta este responsabilitatea omului, datoria care se cuvine să fie îndeplinită de om și povara pe care omul se cuvine să o poarte, iar omul trebuie să ducă la bun sfârșit această însărcinare. Doar atunci el crede cu adevărat în Dumnezeu. Este ceea ce faci azi în biserică o îndeplinire a responsabilității tale? Aceasta depinde de faptul că ești sau nu împovărat și de propria ta cunoaștere” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (3)”]. Am citit iar și iar cuvintele lui Dumnezeu și am avut mustrări de conștiință. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, m-am bucurat de aprovizionarea cuvintelor Sale în fiecare zi. Când lucrurile deveneau dificile, frații și surorile aveau părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă ajuta. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu. Nu puteam să mă bucur de aprovizionarea lui Dumnezeu degeaba și să nu îmi fac datoria. Să fac așa ceva ar fi lipsit de conștiință. Ca ființă creată, ar trebui să-mi fac datoria, aceasta este responsabilitatea și obligația mea. Fiind impresionată de cuvintele lui Dumnezeu, am început să-mi fac datoria cât de bine puteam.

După doi ani, am fost aleasă lideră a echipei de udare și în fiecare zi eram ocupată cu udarea și cu sprijinirea nou-veniților. Pentru că nu aveam prea multă energie, am lăsat personalul magazinului să se ocupe de afacere. Uneori, vânzările scădeau, iar soțul meu se certa cu mine, spunând: „Dacă tu nu ești la magazin, mai devreme sau mai târziu, afacerea va eșua și cine va mai da doi bani pe tine atunci?” Ceea ce a spus m-a lovit exact unde mă durea. Mi-am adus aminte cum mă priviseră cu superioritate toate rudele și toți prietenii când eram nevoiașă. Fusese atât de greu ca afacerea să ajungă în punctul în care era acum; trebuia să continui să mă ocup de ea cum se cuvine. Dar apoi m-am gândit că să-mi fac datoria era responsabilitatea și obligația mea. Nu puteam să fiu lipsită de conștiință și să nu-mi fac datoria. În inima mea se dădea o luptă. Mă gândeam: „Dacă vânzările mele continuă să scadă, ce voi face dacă magazinul chiar se închide? Cine mă va mai stima atunci? Nu, trebuie să mă gândesc la o modalitate de-a face din creșterea vânzărilor o prioritate pentru mine.” După aceea, nu am mai depus atât de mult efort ca să-mi fac datoria. Înainte, ori de câte ori auzeam că un frate sau o soră trecea printr-o stare de negativitate și de slăbiciune, mă grăbeam să-i ajut și să-i sprijin. Dar acum nu voiam decât să mă grăbesc să ajung la magazin. De câteva ori, pentru că lucrurile erau foarte aglomerate la magazin și nu puteam pleca, ajungeam să întârzii la adunări. Mă simțeam oarecum vinovată, dar pur și simplu nu-mi puteam ignora afacerea. Pentru că nu îi udam și nu îi sprijineam la timp pe frații și pe surorile negativi și slabi, o soră a ajuns să fie preocupată exclusiv de a face bani și nu a mai participat la adunări, iar alți frați și alte surori nu au mai participat în mod regulat. Când am aflat că se întâmplă aceste lucruri, am fost foarte supărată. Cu toate acestea, ori de câte ori datoria și afacerea se băteau cap în cap, deoarece eram incapabilă să mă ocup de afacerea mea, simțeam o oarecare slăbiciune lăuntrică, trezindu-mă că doresc să trec la o datorie mai ușoară. Dar apoi m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Felul în care ar trebui să tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important. Este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să-ți accepți pedeapsa. Este perfect natural și justificat ca oamenii să ducă la bun sfârșit însărcinările pe care le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare. Făcând asta, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze însărcinările date de Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă următoarele: faptul că Dumnezeu îi încredințează însărcinări omului este înălțarea omului de către Dumnezeu, faptul special de a-Și arăta harul către om, sunt cele mai glorioase dintre lucruri și orice altceva poate fi abandonat – chiar propria viață – dar însărcinările date de Dumnezeu trebuie duse la bun sfârșit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg sensul special al datoriei. Datoria noastră este o însărcinare dată de Dumnezeu și, ca ființe create, ar trebui să ne îndeplinim bine îndatoririle – aceasta este responsabilitatea noastră. Dumnezeu îmi arăta harul Său dându-mi ocazia de a mă instrui în ceea ce privește udarea nou-veniților. Însă eu eram preocupată doar de afacerea mea și nu i-am udat și nici nu i-am sprijnit. Unii frați și unele surori nu au beneficiat de udarea de care aveau nevoie, așa că s-au retras. Nu le făceam eu rău? Îmi tratam datoria cu superficialitate și cu iresponsabilitate. Îl trădasem pe Dumnezeu! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât aveam mai multe mustrări de conștiință și remușcări, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, fiind dispusă să mă pocăiesc și să-mi fac bine datoria. Mai târziu, am început să îi ud și să îi sprijin în mod activ pe nou-veniți. Unii frați și unele surori care renunțaseră să mai participe la adunări au reînceput să participe în mod regulat. În sfârșit, am început să mă simt liniștită în inima mea.

În 2013, am fost aleasă conducătoare de biserică. Știam că Dumnezeu mă înălța, dar, în sufletul meu, se dădea din nou o luptă: indiferent cât de ocupată fusesem ca lideră a echipei de udare, puteam să-mi fac întotdeauna timp să mă ocup de afacerea mea. În calitate de conducătoare de biserică, aveam să fiu responsabilă de întreaga lucrare a bisericii și nu aveam să mă mai pot ocupa de afacerea mea. Pe măsură ce trecea timpul, oare vechii mei clienți aveau să se îndrepte spre altcineva? Oare nu mă retrăgeam eu și nu le predam altora, gratuit, baza mea de clienți, care fusese atât de greu de menținut în toți acești ani? M-am gândit cum soțul meu avusese grijă de mine și cum prietenii și rudele mă întâmpinaseră cu zâmbete în toți acești ani doar pentru că eram capabilă să fac bani. Cine m-ar mai fi stimat dacă nu aș mai fi avut o carieră? Când m-am gândit la posibilitatea de a pierde tot ceea ce gestionasem minuțios, m-am simțit deosebit de chinuită. Dar dacă nu acceptam această datorie, conștiința mea nu avea să fie împăcată și eu m-aș fi simțit datoare lui Dumnezeu. Noaptea, mă răsuceam pe toate părțile și nu puteam dormi. M-am gândit la credința mea în Dumnezeu din acești ultimi ani, la cum mâncasem, băusem și mă bucurasem de cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și la numeroasele haruri și binecuvântări ale lui Dumnezeu de care mă bucurasem. Când rătăcisem de colo-colo prin lume, simțindu-mă părăsită și neajutorată, cuvintele lui Dumnezeu mi-au încălzit inima și m-au adus în casa Lui și prin aceasta inima mea a găsit un sprijin. Când alergasem în toate părțile și îmi făcusem de lucru doar pentru bani, simțindu-mă epuizată fizic și psihic, cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg care erau datoria și responsabilitatea pe care ar trebui să mi le asum ca ființă creată, și am descoperit modul în care să mă port. Când urmăream banii și eram superficială în îndeplinirea datoriei mele, cuvintele lui Dumnezeu m-au judecat și m-au expus și m-au făcut să înțeleg că atitudinea mea față de datorie era o trădare a lui Dumnezeu, iar inima mea amorțită și intransigentă a fost trezită. Acestea erau iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Cum puteam acorda din nou prioritate afacerii mele în detrimentul datoriei mele și răni inima lui Dumnezeu? M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut credința și puterea de a face alegerea corectă.

În dimineața următoare, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți – și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră – atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Aceia dintre voi care sunt mai buni ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, aflați la mijloc, ar lua banii într-o mână și adevărul în cealaltă. Oare adevărata voastră față nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altceva căruia îi sunteți loiali, ați alege toți în acest mod și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt oare mulți printre voi care au șovăit între bine și rău? În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, armonie și ruptură, bogăție și sărăcie, statut și simplitate, a fi susținuți și a fi respinși și așa mai departe – cu siguranță nu sunteți ignoranți cu privire la alegerile pe care le-ați făcut! Între o familie armonioasă și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; când ați ales între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o tot pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate tipurile voastre de fapte rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi, pur și simplu am fost uimit. Inimile voastre sunt neașteptat de incapabile să fie înmuiate. În mod surprinzător, sângele inimii pe care l-am consumat vreme de atâția ani nu Mi-a adus decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja dezvăluită complet tuturor. Cu toate acestea, încă urmăriți lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre măcar un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am avut mustrări de conștiință și m-am simțit tulburată. De când am început să cred în Dumnezeu, mă chinuiam și oscilam între carieră și datorie, nefiind dispusă să renunț nici la cariera pe care o gestionasem atât de minuțios, dar nici la adevăr. Prin urmare, când datoria mi-a afectat cariera, m-am simțit potrivnică și chiar am vrut să-mi refuz datoria. Numai după ce am fost expusă de cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, deși credeam în Dumnezeu și Îl urmam, în inima mea nu era niciun loc pentru El, și că ceea ce prețuiam nu era adevărul sau mântuirea Lui, ci cariera mea, banii și statutul. Aceasta nu era credință în Dumnezeu. De fapt, îl urmam pe Satana și Îl trădam pe Dumnezeu. Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul. Să doresc mântuirea din partea lui Dumnezeu în timp ce urmăream banii, faima și câștigul și mă bucuram de trup însemna că era imposibil să fiu mântuită de El. Singura noastră șansă de a fi mântuiți este întruparea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și exprimarea adevărului pentru a mântui omenirea. Dacă aș fi continuat să urmăresc orbește banii și nu adevărul și aș fi pierdut această ocazie unică în viață, nu mi-aș fi distrus singură viața? Aș fi regretat pentru tot restul zilelor mele! Faptul că aveam acum șansa de a-mi face datoria și de a urmări adevărul era iubirea și harul lui Dumnezeu și I-am mulțumit lui Dumnezeu. Am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu și m-am bucurat de harul și de aprovizionarea Lui, dar nu m-am gândit deloc cum să-mi fac bine datoria, dorind mereu să fac afaceri și bani și să urmăresc faima, câștigul și statutul. Eram de-a dreptul lipsită de conștiință și de rațiune! Nu mai puteam să urmez trupul și să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu se aștepta ca eu să fac alegerea corectă. Trebuia să renunț la carieră pentru a mă concentra asupra urmăririi adevărului și trebuia să-mi îndeplinesc datoria. Așa că am lăsat întreaga afacere pe mâinile personalului din magazin și am început să-mi dedic tot timpul îndeplinirii îndatoririlor mele. Deși eram ocupată în fiecare zi, mă simțeam liniștită în inima mea. Când vedeam în biserică unii frați și unele surori care se comportau la fel ca mine pe vremuri – muncind din zori și până-n seară, alergând în toate părțile, câștigând cu disperare bani și trăind în durere și în confuzie în mijlocul amăgirii și al răului Satanei – mă bazam pe Dumnezeu și aveam părtășie cu ei despre cuvintele Lui. După ce înțelegeau intențiile lui Dumnezeu, erau capabili să se elibereze din strânsoarea banilor, să își facă datoria în mod activ și să urmărească adevărul și să ducă o viață mult mai relaxată și mai eliberată decât înainte. În acel moment, am ajuns să apreciez mai mult intenția minuțioasă a lui Dumnezeu de a mântui oamenii și am fost profund impresionată. Dacă Dumnezeu nu ar exprima adevărul și nu ar mântui oamenii, am fi cu toții amăgiți și răniți de Satana fără vreo cale de scăpare. Faptul că eram capabilă să-mi fac datoria în biserică avea o însemnătate mult mai mare decât să conduc o afacere lumească, deoarece să predici Evanghelia este o lucrare de mântuire a oamenilor și este cel mai valoros și mai însemnat lucru. În trecut, de dragul propriilor interese egoiste, concuram cu alți oameni pentru faimă și câștig și unelteam împotriva lor în lume, devenind răuvoitoare și înșelătoare și trăind fără nicio asemănare umană. Acum, în biserică, fiind capabilă să fac lucruri cu însemnătate, precum și să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, urmărind adevărul și schimbându-mi firile corupte în timp ce-mi fac datoria, simțeam că acesta era singurul mod semnificativ de a trăi. I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima.

Într-o zi, doi ani mai târziu, când doar ce ajunsesem acasă, soțul meu a încercat în mai multe rânduri să mă convingă, spunând: „Ai renunțat la funcția de șefă respectată. Ce e cu toate prostiile astea despre «Dumnezeu»? Din punctul meu de vedere, să faci bani e cel mai realist lucru. Dacă ai bani, poți mânca bine, te poți distra pe cinste, te poți bucura de viață, iar alți oameni au o părere foarte bună despre tine. Cine va mai da două parale pe tine dacă nu ai bani? Lipsești de la magazin, vânzările au scăzut cu mai mult de jumătate și situația nu mai poate continua. Dacă nu te ocupi de afacere, magazinul se va închide. Privești indiferentă în timp ce te retragi și le predai altora afacerea. Te comporți prostește!” Mi-a fost teamă să nu cad din nou pradă ispitei Satanei, așa că am rostit în grabă o rugăciune către Dumnezeu. Mă gândeam că soțul meu non-credincios urmărea banii, faima și câștigul, urmându-l pe Satana, în timp ce eu alesesem să-L urmez pe Dumnezeu și să merg pe calea urmăririi adevărului și a mântuirii. Îmi cerea să renunț la îndeplinirea datoriei mele și să mă întorc în tabăra Satanei. Încerca să-mi facă rău și să mă distrugă. Nu-i puteam permite să mă constrângă. Văzând că nu-mi schimb hotărârea, i-a chemat pe mătușa mea și pe socrul meu. Cu toții au încercat să mă convingă: „Nu ne opunem credinței tale în Dumnezeu, dar trebuie să-ți conduci afacerea! Cui îi păsa de familia noastră înainte, când nu aveam niciun ban? Acum, toate rudele și toți prietenii ne lingușesc – oare nu pentru că afacerea noastră este înfloritoare? Știi câtă lume ne invidiază și de-abia așteaptă ca afacerea noastră să eșueze? Magazinul nostru este vechi și deja i s-a dus vestea. Atât de mulți oameni te laudă pentru abilitățile și competențele tale. Dacă nu ai grijă de afacere, întreaga noastră familie va deveni săracă și nimeni nu ne va mai privi cu admirație. Așa vrei să trăiești?” M-am gândit cât de greu fusese să pornesc afacerea și cum se dezvoltase. Îmi luase mai bine de zece ani de eforturi fizice și psihice imense ca să ajung unde eram. Dacă chiar ar trebui să renunț, aș fi în continuare oarecum reticentă să o fac. Atunci mi-am dat seama că am căzut în ispita Satanei, așa că m-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl mai citisem: „Cu toate acestea, încă urmăriți lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Mi-ați mai aduce dezamăgire și întristare jalnică? Ar mai avea inimile voastre măcar un minimum de căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”). Întrebările lui Dumnezeu au rezonat în inima mea. Citisem multe dintre cuvintele lui Dumnezeu încă de când începusem să cred în El și înțelesesem o parte din adevăr. Știam cum ar trebui să trăiască și să se poarte oamenii. Deși renunțasem la bani, faimă și câștig în ultimii doi ani, pacea și bucuria pe care le simțeam în adâncul sufletului meu nu puteau fi măsurate după asemenea lucruri. Fusesem norocoasă să aud glasul lui Dumnezeu și să obțin mântuirea Lui; nu puteam să mă întorc în tabăra Satanei. Prin urmare, le-am răspuns cu calm: „M-am gândit mult dacă să renunț la cariera mea, alegând să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria. Faptul că Dumnezeu exprimă adevărul și mântuiește oamenii în zilele de pe urmă pentru ca noi să putem scăpa de răul Satanei și să putem dobândi mântuirea de către Dumnezeu este o ocazie unică în viață. Tot ce vreau să fac acum este să cred din toată inima în Dumnezeu și să nu mai trăiesc o viață în care să concurez pentru faimă și câștig. Sper ca și voi să puteți citi mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și să-I acceptați mântuirea.” Am fost surprinsă când, de îndată ce am spus asta, mătușa mea și socrul meu au fluturat din mână și au clătinat din cap. Soțul meu a spus, furios: „Nu vom crede în Dumnezeu! Trebuie să alegi astăzi. Dacă vrei să continui să crezi în Dumnezeu, să nu te mai întorci niciodată. Nu vei mai avea nimic de-a face cu această familie. Tu o vei lua pe drumul tău, iar eu, pe al meu! Drumurile noastre se vor despărți!” Văzându-l comportându-se atât de neîndurător, am spus: „Nu vreau nimic și sunt hotărâtă să cred în Dumnezeu.” Odată ce mi-am exprimat alegerea, soțul meu a cedat și nu mi-a mai acordat nicio atenție.

Uneori, mă întrebam: „Ori de câte ori apare un conflict între datoria mea și afacerea mea, sunt pusă în dilemă. De ce nu pot să aleg fără șovăială să-mi fac datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu? Care este cauza principală a acestei probleme, mai exact?” În timp ce căutam răspunsul, am citit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său strict? (Faima și câștigul.) Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a luminat. Se dovedește că faima și câștigul sunt modalitățile prin care Satana corupe omul. Satana folosește faima și câștigul pentru a controla felul în care gândim, astfel încât să ne frământăm mintea, să îndurăm umilințe și să purtăm o povară grea urmărind faima și câștigul, până când, în cele din urmă, ne ferim de Dumnezeu și Îl trădăm, iar Satana ne duce în iad. M-am gândit că, ani de zile, nu urmărisem decât faima și câștigul. Otrăvurile Satanei, „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară” și „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi”, fuseseră adânc înrădăcinate în mine. Încă din copilărie, admirasem antreprenoarele și femeile puternice și sperasem ca, într-o zi, să devin renumită, având atât faimă, cât și câștig. Considerasem banii, faima și câștigul sensul și țelul meu în viață. Muncisem din greu în toți acești ani pentru a face bani, concurând atât pe față, cât și pe ascuns cu colegii mei de breaslă, uneltind unii împotriva altora, subminându-ne unii pe alții și reglându-ne conturile, încercând mereu să ne tragem unii pe alții în jos, iar firea mea a devenit tot mai înșelătoare și mai răuvoitoare. Deși trupul și mintea îmi erau extenuate, nu mă puteam opri din goana după faimă și câștig, deoarece faima și câștigul erau toată speranța vieții mele, iar pierderea lor ar fi însemnat că viața își pierduse sensul. Prin urmare, când am văzut că vânzările scad, am simțit că îmi pierd viața și am fost îngrozită. Pentru că mă temeam că magazinul va trebui să se închidă și că aveam să pierd admirația oamenilor, nu puteam decât să-mi fac datoria cu împotrivire și cu superficialitate. Aproape că m-am folosit de afacerea mea ca de o scuză pentru a mă eschiva de la datorie și a mă întoarce în tabăra Satanei. Faima și câștigul erau ca niște lanțuri care mă legau atât de strâns! Au devenit obstacole în calea urmăririi adevărului și m-au făcut să amân îndeplinirea datoriei mele și să mă răzvrătesc iar și iar împotriva lui Dumnezeu. Satana se folosea exact de faimă și de câștig pentru a submina și a destrăma hotărârea mea de a urmări adevărul, pentru a mă împiedica să-mi fac datoria și pentru a mă face să pierd șansa de a fi mântuită, până când, într-un final, aveam să mă împotrivesc lui Dumnezeu și să fiu distrusă de Dumnezeu odată cu el. Mijloacele folosite de Satana pentru a-i corupe pe oameni sunt atât de perfide și de răuvoitoare! M-am gândit la toți oamenii care au obținut faima și câștigul și care tot se simțeau pustii și îndurerați, ajungând să-și pună capăt vieții, până la urmă, ca să scape. Faima și câștigul nu fac decât să asigure satisfacerea temporară a trupului. Nu pot umple golul din inima cuiva; nu pot mântui oamenii și cu atât mai puțin le pot oferi o destinație frumoasă. Dacă oamenii nu vin înaintea lui Dumnezeu și nu acceptă mântuirea Lui, atunci, oricât de înalt ar fi prestigiul lor sau oricât de multe bunuri ar avea, totul e complet lipsit de sens.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii au o înțelegere autentică a firii lui Dumnezeu, când pot vedea că firea lui Dumnezeu este reală, că este cu adevărat sfântă și cu adevărat dreaptă și când pot lăuda din inimă sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, atunci Îl vor cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu și vor fi dobândit adevărul. Oamenii trăiesc în lumină numai când Îl cunosc pe Dumnezeu. Efectul direct pe care îl are adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu este acela de a-L iubi și de a I se supune cu adevărat lui Dumnezeu. În oamenii care Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu, care înțeleg adevărul și îl dobândesc, are loc o schimbare reală în ceea ce privește viziunea lor asupra lumii și perspectiva asupra vieții, în urma căreia are loc o schimbare reală și în firea vieții lor. Când oamenii au obiectivele corecte în viață, sunt capabili să urmărească adevărul și se comportă conform adevărului, când se supun în totalitate lui Dumnezeu și trăiesc după cuvintele Lui, când se simt cu picioarele pe pământ și iluminați până în adâncul inimilor lor, când inimile lor sunt eliberate de întuneric și când pot trăi complet liberi și neîngrădiți în prezența lui Dumnezeu, abia atunci duc vieți omenești autentice și abia atunci devin cei care dețin adevărul și umanitatea. În plus, toate adevărurile pe care le-ai înțeles și le-ai dobândit au venit din cuvintele lui Dumnezeu și de la Dumnezeu Însuși. Doar atunci când obții aprobarea Prea Înaltului Dumnezeu – Creatorul – și El va spune că ești o ființă creată calificată care trăiește o asemănare umană, viața ta va fi cea mai semnificativă. A avea aprobarea lui Dumnezeu înseamnă că ai dobândit adevărul și că ești o persoană care deține adevărul și umanitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că să fii capabil să urmărești adevărul și să-L cunoști pe Dumnezeu, să dobândești schimbări ale firii, să nu mai fii atins de răul Satanei și să fii în stare să Îl venerezi liber pe Dumnezeu este singura viață care are valoare și sens și că această viață este aprobată și binecuvântată de Dumnezeu. Acum au loc frecvent epidemii și tot felul de dezastre. Non-credincioșii trăiesc într-o stare de panică și de neliniște, simțind că viitorul este sumbru. Când au loc epidemii și calamități, sunt disperați și se simt prinși în capcană. Însă credincioșii ca noi mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și, sub luminarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem și să discernem modurile prin care Satana corupe omul și esența sa ticăloasă, suntem capabili să-l respingem pe Satana și să-L urmăm pe Dumnezeu, avem pace adevărată și bucurie în inimă, ne îndeplinim îndatoririle în mod activ și urmărim adevărul în fiecare zi, propovăduind cuvintele lui Dumnezeu, aducând mărturie despre lucrarea Lui și trăind sub grija și sub ocrotirea Lui. Asta ne face cei mai binecuvântați și este ceva ce nu putem înlocui cu niciun lucru material. Am ajuns să experimentez mai mult că în viață există doar două căi: cea de a-l urma pe Satana, urmărind banii, statutul, faima și câștigul și satisfăcând trupul, mergând pe calea distrugerii; și cea de a-L urma pe Dumnezeu, urmărind adevărul, făcându-ne bine datoria, eliberându-ne de firile noastre corupte și mergând pe calea mântuirii. Nu există sub nicio formă o cale intermediară. Timpul trece repede și marile catastrofe deja s-au abătut asupra noastră. Mai am atât de mult adevăr de înțeles. Acum, cel mai important lucru este să prețuiesc fiecare zi, să urmăresc cu seriozitate adevărul, să-mi fac bine datoria și să trăiesc cu o asemănare umană reală.

Acum, îmi petrec tot timpul făcându-mi datoria în biserică, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu cu frații și cu surorile, iar inima mea este plină de dulceață și de bucurie. Din când în când, întâmpin unele dificultăți în îndeplinirea datoriei mele și dezvălui firi corupte, dar, prin luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu și prin părtășia și cu ajutorul fraților și surorilor, am reușit să-mi înțeleg întrucâtva firile corupte și urmăresc să le schimb. Consider că acest lucru are cea mai mare însemnătate. Deși am renunțat la cariera mea, am reușit să înțeleg unele adevăruri și să trăiesc cu o oarecare asemănare umană. Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu! N-o să regret niciodată că am făcut această alegere!